Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 13 septembrie 2023 (Extras).#ITD, Brancheorganisation for den danske vejgodstransport și Danske Fragtmænd A/S împotriva Comisiei Europene.#Ajutoare de stat – Sectorul poștal și transportul rutier de mărfuri – Plângere formulată de un concurent – Aport de capital adus de o întreprindere publică filialei sale – Decizie de constatare a inexistenței unui ajutor de stat la încheierea fazei preliminare de examinare – Societate‑mamă a grupului controlată în comun de două state membre – Aprobarea aportului de capital de către societatea‑mamă a grupului – Imputabilitate în sarcina statului.#Cauza T-525/20.

Prin acțiunea formulată în temeiul articolului 263 TFUE, reclamantele, ITD, Brancheorganisation for den danske vejgodstransport (denumită în continuare „ITD”) și Danske Fragtmænd A/S, solicită anularea Deciziei C(2020) 3006 final a Comisiei din 12 mai 2020 privind ajutoarele de stat SA.52489 (2018/FC) – Danemarca și SA.52658 – Suedia – Presupus ajutor de stat în favoarea PostNord Logistics (denumită în continuare „decizia atacată”).

ITD este o asociație profesională care grupează societăți de drept danez active, la nivel național și internațional, pe piețele serviciilor de transport rutier de mărfuri și ale serviciilor logistice. Danske Fragtmænd este o societate de drept danez prezentă printre altele pe piața daneză a serviciilor de transport rutier de mărfuri și de distribuție de colete.

PostNord AB este o societate de drept suedez al cărei capital social este deținut în proporție de 40 % de Regatul Danemarcei și în proporție de 60 % de Regatul Suediei. Aceasta a fost constituită în anul 2009, sub numele Posten Norden AB, în urma unei fuziuni între, pe de o parte, Post Danmark A/S, operator poștal istoric al Regatului Danemarcei, și, pe de altă parte, Posten AB, operator poștal istoric al Regatului Suediei.

PostNord deține în proporție de 100 % societatea PostNord Group AB, care deține ea însăși în proporție de 100 % societățile Post Danmark și Posten, însărcinate să asigure serviciul poștal universal în Danemarca și, respectiv, în Suedia. PostNord Group deține, de asemenea, în proporție de 100 %, societatea PostNord Logistics A/S, societate de drept danez cu sediul în Copenhaga (Danemarca) și însărcinată cu serviciile de transport rutier de mărfuri în Danemarca.

La 22 noiembrie 2018, ITD a introdus la Comisia Europeană o plângere potrivit căreia PostNord Logistics ar fi anunțat, în rapoartele sale anuale pentru anii 2017 și 2018, că va beneficia de majorări de capital din partea PostNord. Potrivit ITD, aceste majorări de capital constituiau un ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă.

Începând cu anul 2015, PostNord Logistics și‑a epuizat capitalul propriu la sfârșitul exercițiului financiar 2017. În acest context, la 30 noiembrie 2018, în cursul unei adunări generale extraordinare, PostNord Logistics a recomandat direcției PostNord Group să efectueze o majorare de capital în cuantum de 115 milioane de coroane daneze (DKK) (aproximativ 15,4 de milioane de euro) în favoarea sa (denumită în continuare „majorarea de capital”).

Având în vedere valoarea majorării de capital, PostNord Group a solicitat, la 7 decembrie 2018, consiliului de administrație al societății‑mamă a acesteia, PostNord, aprobarea acestei măsuri și a plății sale de principiu în mai multe tranșe.

La 11 decembrie 2018, consiliul de administrație al PostNord a aprobat majorarea de capital.

La 20 decembrie 2018, PostNord Logistics a primit o primă tranșă din majorarea de capital, în valoare de 70 de milioane DKK (aproximativ 9,37 milioane de euro).

La 7 iunie 2019, ITD a prezentat Comisiei observații suplimentare față de plângerea sa, în care a susținut printre altele că PostNord Logistics ar beneficia de o subvenționare încrucișată a activităților sale de către Post Danmark, care i‑ar permite să utilizeze cu titlu gratuit mai multe dintre infrastructurile sale finanțate prin compensația publică pe care o percepea pentru a asigura serviciul poștal universal în Danemarca (denumită în continuare „subvenționarea încrucișată”).

La 30 martie 2020, ITD a prezentat Comisiei noi observații privind subvenționarea încrucișată, precum și o scrisoare de punere în întârziere potrivit căreia, în cazul în care Comisia nu ar lua o poziție definitivă cu privire la plângerea sa în termen de două luni, aceasta ar introduce o acțiune în constatarea abținerii de a acționa în fața Tribunalului în temeiul articolului 265 TFUE.

La 12 mai 2020, Comisia a adoptat decizia atacată. În primul rând, aceasta a considerat că declarațiile care figurează în rapoartele anuale ale PostNord Logistics pentru anii 2017 și 2018 nu implicau acordarea unui avantaj și, prin urmare, nu constituiau un ajutor de stat. În al doilea rând, Comisia a concluzionat că majorarea de capital nu era imputabilă statelor danez și suedez și, prin urmare, nu constituia nici un ajutor de stat. În al treilea rând, aceasta a apreciat că subvenționarea încrucișată nu era dovedită și că, prin urmare, tranzacțiile dintre Post Danmark și PostNord Logistics nu implicau un ajutor de stat.

Reclamantele, susținute de Jørgen Jensen Distribution A/S și de Specialforeningen for Logistik og Distribution (SLD), solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, susținută de PostNord Group și de PostNord Logistics, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Regatul Danemarcei și Regatul Suediei, care intervin de asemenea în susținerea concluziilor Comisiei, solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

În decizia atacată, Comisia s‑a pronunțat cu privire la caracterul de ajutor al trei măsuri distincte (a se vedea punctul 12 de mai sus).

În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă un motiv unic, întemeiat pe faptul că Comisia a omis să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, în pofida dificultăților serioase ridicate de aprecierea a două dintre aceste măsuri, și anume, pe de o parte, majorarea de capital și, pe de altă parte, subvenționarea încrucișată. În schimb, prin prezenta acțiune, acestea nu repun în discuție aprecierea Comisiei în ceea ce privește declarațiile care figurează în rapoartele anuale ale PostNord Logistics pentru anii 2017 și 2018.

Astfel, deși reclamantele solicită în mod formal anularea în totalitate a deciziei atacate, prezenta acțiune trebuie considerată ca urmărind anularea în parte a acestei decizii, pentru motivul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE atunci când a concluzionat că majorarea de capital nu era un ajutor de stat și că existența subvenționării încrucișate nu era dovedită.

Potrivit articolului 24 alineatul (2) prima teză din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9), orice parte interesată are dreptul de a înainta o plângere Comisiei pentru a o informa cu privire la orice presupus ajutor ilegal. Conform articolului 15 alineatul (1) prima teză din același regulament, înaintarea unei asemenea plângeri are ca efect declanșarea inițierii fazei preliminare de examinare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE, care implică adoptarea de către Comisie a unei decizii în temeiul articolului 4 alineatele (2), (3) sau (4) din Regulamentul 2015/1589.

Faza preliminară de examinare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE și reglementată la articolul 4 din Regulamentul 2015/1589 are ca obiect să permită Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la măsurile supuse examinării sale. În urma acestei faze, Comisia constată fie că măsura nu constituie un ajutor, caz în care adoptă o decizie prin care se constată inexistența unui ajutor, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, fie că măsura intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. Dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că măsura în discuție, în măsura în care intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alienatul (1) TFUE, nu ridică îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu piața internă, atunci aceasta adoptă o decizie de a nu ridica obiecții, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589.

Existența unor îndoieli de natură să justifice inițierea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE se traduce prin existența obiectivă a unor dificultăți serioase pe care Comisia le‑a întâmpinat în cadrul examinării caracterului de ajutor al măsurii în cauză sau a compatibilității acesteia cu piața internă. Astfel, reiese din jurisprudență că noțiunea de dificultăți serioase are un caracter obiectiv (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Club Hotel Loutraki și alții/Comisia, C‑131/15 P, EU:C:2016:989, punctul 31). Existența unor astfel de dificultăți trebuie să fie cercetată atât în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, cât și în conținutul acestuia, în mod obiectiv, prin efectuarea unei analize a motivelor deciziei în raport cu elementele de care dispunea sau putea să dispună Comisia atunci când s‑a pronunțat cu privire la ajutoarele în litigiu, amintindu‑se în această privință că informațiile de care Comisia putea să dispună sunt cele care apar ca fiind relevante pentru aprecierea care trebuie efectuată și a căror prezentare ar fi putut, la cerere, să o obțină în cursul fazei preliminare de examinare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 mai 2021, ITD și Danske Fragtmænd/Comisia, T‑561/18, EU:T:2021:240, punctul 48 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, caracterul insuficient sau incomplet al examinării efectuate de Comisie în cursul procedurii preliminare de examinare constituie un indiciu al existenței unor dificultăți serioase în aprecierea măsurii în cauză, a căror prezență o obligă pe aceasta să deschidă procedura oficială de investigare (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 41 și jurisprudența citată).

Dovada existenței unor dificultăți serioase trebuie făcută de solicitantul anulării deciziei adoptate în urma examinării preliminare, pe baza unei serii de indicii concordante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Irish Wind Farmers’ Association și alții/Comisia, C‑578/21 P, nepublicată, EU:C:2022:898, punctul 54 și jurisprudența citată).

În lumina considerațiilor care precedă trebuie să se examineze argumentația reclamantelor prin care se urmărește stabilirea existenței unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura oficială de investigare.

Reclamantele, susținute cu privire la acest aspect de Jørgen Jensen Distribution, arată că existența unor dificultăți serioase este dovedită de concluzia la care a ajuns Comisia în decizia atacată, potrivit căreia majorarea de capital nu constituie un ajutor de stat în măsura în care nu este imputabilă statelor danez și suedez.

În primul rând, decizia atacată ar fi contradictorie în ceea ce privește entitatea care acordă majorarea de capital. Deși anumite pasaje din decizia atacată ar imputa o astfel de măsură societății‑mamă a grupului, și anume PostNord, ceea ce ar corespunde realității faptelor, Comisia ar fi concluzionat că majorarea de capital fusese decisă de PostNord Group, filială a acestei societăți.

În al doilea rând, reclamantele și Jørgen Jensen Distribution arată că existența unor dificultăți serioase este dovedită prin diferite indicii care, împreună, urmăresc să stabilească că este improbabil ca statele danez și suedez să nu fi fost implicate în adoptarea majorării de capital, care le‑ar fi, așadar, imputabilă.

Primo, reclamantele se întemeiază pe numirea de către statele danez și suedez a majorității membrilor consiliului de administrație al PostNord, dintre care doi sunt înalți funcționari în aceste state. Secundo, din raportul anual al PostNord pentru anul 2017 (denumit în continuare „raportul anual 2017”) ar reieși că statele danez și suedez au întreținut cu consiliul de administrație al PostNord un „dialog” privind majorarea de capital. Tertio, PostNord ar prezenta un interes politic, în măsura în care filialele sale Post Danmark și Posten sunt însărcinate cu serviciul poștal universal în Danemarca și, respectiv, în Suedia, țări în care acestea constituie operatorii poștali istorici. Quarto, în observațiile lor cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Suediei și la cel al PostNord Group și PostNord Logistics, reclamantele susțin că nu numai valoarea majorării de capital era, în sine, importantă, ci și că această măsură se înscria într‑o serie de alte majorări de capital care urmăreau să elimine pierderile PostNord Logistics și să îi evite falimentul.

Comisia, susținută de Regatul Danemarcei, de Regatul Suediei, precum și de PostNord Group și de PostNord Logistics, contestă argumentele reclamantelor.

În primul rând, Comisia subliniază că, în decizia atacată, aceasta a considerat întotdeauna că majorarea de capital fusese decisă de PostNord Group. PostNord ar fi fost solicitată numai pentru a‑și da aprobarea cu privire la măsura respectivă, ținând seama de cuantumul acesteia.

În al doilea rând, Comisia contestă că reclamantele au prezentat indicii de natură să stabilească imputabilitatea majorării de capital în sarcina statelor danez și suedez.

Primo, Comisia subliniază că condiția referitoare la imputabilitatea unei măsuri în sarcina unui stat impune o implicare activă a acestuia din urmă, care s‑ar deduce dintr‑o apreciere in concreto a unui ansamblu de indicii, precise și convergente. Or, în speță, reclamantele s‑ar întemeia în esență pe elemente de natură organică, care nu ar fi suficiente.

Secundo, în ceea ce privește compunerea consiliului de administrație al PostNord, Comisia arată, mai întâi, că nici statul danez, nici statul suedez nu desemnează singur majoritatea membrilor acestui organ. În plus, niciunul dintre membrii consiliului de administrație al PostNord numiți de statele danez și suedez nu ar dispune de un drept de veto. Regatul Danemarcei adaugă că nu este de competența statelor danez și suedez să numească membrii comitetului executiv al PostNord, nici al PostNord Group și că interesele acestor state nu coincid în mod necesar. PostNord Group și PostNord Logistics mai adaugă faptul că o coordonare între statele danez și suedez era improbabilă, având în vedere valoarea redusă a majorării de capital și importanța redusă a PostNord Logistics pe plan politic.

În continuare, Regatul Danemarcei și Regatul Suediei arată că principiile lor respective aplicabile guvernanței întreprinderilor publice implică faptul că membrii consiliului de administrație al unei societăți sunt aleși în funcție de competențele lor pentru a asigura buna administrare a acesteia, în deplină independență în raport cu proprietarii. Deși ar fi posibil ca acționarii unei societăți să dea instrucțiuni consiliului său de administrație în cadrul adunării generale, această situație nu s‑ar regăsi în speță.

În sfârșit, în ceea ce privește prezența în consiliul de administrație al PostNord a unui funcționar al Regatului Danemarcei și a unui funcționar al Regatului Suediei, Comisia susține că reclamantele nu prezintă niciun element de natură să demonstreze că acești funcționari, care ar trebui să acționeze în mod independent, ar fi primit instrucțiuni din partea statelor din care fac parte sau că ar putea influența procesul decizional al PostNord.

Tertio, în ceea ce privește existența unui „dialog privind finanțarea” între consiliul de administrație al PostNord și proprietarii acesteia din urmă, menționată în raportul anual 2017, Regatul Danemarcei, precum și PostNord Group și PostNord Logistics contestă că această împrejurare implică instrucțiuni din partea statelor danez și suedez privind majorarea de capital, dat fiind că un astfel de dialog privea numai restructurarea Post Danmark, iar nu majorarea de capital.

Quarto, Comisia contestă pertinența împrejurării, subliniată de reclamante, potrivit căreia două filiale ale PostNord sunt însărcinate cu o obligație de serviciu poștal universal, din moment ce nu aceasta este situația PostNord Logistics, beneficiară a majorării de capital, ale cărei prestări se adresează numai unor profesioniști. În același sens, PostNord Group și PostNord Logistics subliniază că majorarea de capital este o măsură rațională din punct de vedere economic, piața logisticii fiind în plină expansiune.

Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că, în mod contrar celor susținute de reclamante, decizia atacată nu este afectată de o contradicție în ceea ce privește stabilirea entității care acordă majorarea de capital.

Desigur, la punctul 26 din decizia atacată, Comisia a arătat că, la 11 decembrie 2018, PostNord a „decis să efectueze majorarea de capital”.

Cu toate acestea, pe de o parte, în fraza următoare, aceasta a arătat imediat că „[a]probarea consiliului de administrație al PostNord AB era necesară”, având în vedere valoarea majorării de capital, făcând trimitere la punctul 20 din decizia atacată, în a cărui ultimă frază a indicat că „[d]eciziile privind injecțiile de capital interne grupului cu o valoare mai mare decât […] necesit[au] aprobarea consiliului de administrație al PostNord AB”. Pe de altă parte, în cadrul aprecierii sale privind imputabilitatea în sarcina statului a majorării de capital, Comisia a făcut referire, la punctul 76 al deciziei atacate, la „decizia [PostNord Group] de a injecta capital în [PostNord Logistics]” înainte de a arăta, la punctul următor, că PostNord era implicată în procesul decizional ca urmare a valorii majorării de capital, în conformitate cu normele interne ale grupului.

Pe de altă parte, din raportul său anual pentru anul 2018 reiese că PostNord Logistics a restabilit fondurile proprii datorită unei contribuții din partea societății‑mamă a acesteia, și anume PostNord Group.

Astfel, o interpretare de ansamblu a deciziei atacate coroborată cu elementele dosarului permite să se înțeleagă că Comisia a considerat în mod întemeiat că majorarea de capital fusese efectuată de PostNord Group în beneficiul PostNord Logistics și că, având în vedere valoarea acesteia, era necesară aprobarea consiliului de administrație al PostNord, în conformitate cu normele interne ale grupului PostNord.

În plus, deși a considerat că majorarea de capital era o decizie a PostNord Group, Comisia nu a ignorat totuși rolul societății PostNord în măsura în care, la punctul 69 și următoarele din decizia atacată, aceasta a ținut seama de legăturile dintre această societate și statele danez și suedez pentru a stabili dacă majorarea de capital era imputabilă acestor state.

În ceea ce privește aspectul dacă aprecierea de către Comisie a unei astfel de imputări evidențiază existența unor dificultăți serioase, trebuie amintit că, pentru ca avantajele să poată fi calificate drept „ajutoare”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, acestea trebuie în special să fie imputabile statului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 58 și jurisprudența citată).

Imputabilitatea unei măsuri în sarcina statului, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, nu poate fi dedusă din simpla împrejurare că măsura respectivă a fost luată de o întreprindere publică. Astfel, chiar dacă statul este în măsură să controleze o întreprindere publică și să exercite o influență dominantă asupra operațiunilor acesteia, exercitarea efectivă a controlului respectiv într‑un caz concret nu poate fi prezumată în mod automat. Este de asemenea necesar să se analizeze dacă trebuie să se considere că autoritățile publice au fost implicate, într‑un mod sau în altul, în adoptarea măsurii în cauză (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 59 și jurisprudența citată).

Astfel, imputabilitatea în sarcina statului a unei măsuri de ajutor luate de o întreprindere publică poate fi dedusă dintr‑un ansamblu de indicii care rezultă din împrejurările cauzei și din contextul în care a intervenit măsura respectivă. În această privință, nu se poate pretinde să se demonstreze, pe baza unor instrucțiuni precise, că autoritățile publice au incitat în mod concret întreprinderea publică să adopte măsura de ajutor în cauză (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 60 și jurisprudența citată).

În special, este pertinent orice indiciu care evidențiază, în cazul concret, fie o implicare a autorităților publice sau improbabilitatea neimplicării în adoptarea unei măsuri, având în vedere și amploarea acesteia, conținutul său sau condițiile pe care le presupune, fie neimplicarea autorităților respective în adoptarea măsurii menționate (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 61 și jurisprudența citată).

În plus, printre indiciile care permit să se concluzioneze în sensul unei astfel de imputabilități figurează faptul că întreprinderea publică în discuție nu putea lua decizia contestată fără a ține seama de cerințele autorităților publice sau de directivele care provin de la autoritățile publice, integrarea întreprinderii publice în structurile administrației publice, natura activităților sale și exercitarea acestora pe piață în condiții normale de concurență cu operatori privați, statutul juridic al întreprinderii sau intensitatea tutelei exercitate de autoritățile publice (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 62 și jurisprudența citată).

În speță, în decizia atacată, într‑o primă etapă, Comisia a subliniat că calitatea de întreprindere publică a PostNord nu era suficientă pentru a considera că măsurile pe care le adopta erau imputabile acționarilor săi, statelor danez și suedez. Într‑o a doua etapă, Comisia a examinat diferiți factori pe baza cărora a concluzionat că majorarea de capital nu era imputabilă statelor danez și suedez și, prin urmare, nu constituia un ajutor de stat. Această concluzie se întemeiază, în esență, pe următoarele douăsprezece elemente: – majorarea de capital a fost decisă în urma unei cereri din partea beneficiarului acesteia, PostNord Logistics, și a fost pusă în aplicare de PostNord Group, iar nu de PostNord (punctele 76 și 78 din decizia atacată); – aprobarea majorării de capital de către PostNord era necesară având în vedere valoarea acesteia, dar nu reiese că statele danez sau suedez sau funcționarii pe care i‑au numit în consiliul de administrație al PostNord și‑au exprimat un punct de vedere special în favoarea acestei măsuri (punctul 77 din decizia atacată); – numirea unor membri în consiliul de administrație al PostNord de către statele danez și suedez nu este suficientă în sine pentru a concluziona că majorarea de capital este imputabilă acestor state, întrucât nu există niciun indiciu că acești funcționari nu acționează în mod independent, că nu au putere de vot specifică și nici că nu au drept de veto, iar, pe de altă parte, ceilalți membri ai consiliului de administrație al PostNord nu lucrează pentru statele acționare și, prin urmare, sunt independenți (punctele 79 și 80 din decizia atacată); – membrii consiliului de administrație al PostNord nu erau obligați să urmeze instrucțiuni speciale din partea statelor acționare și nimic nu permite să se considere că astfel de instrucțiuni au fost date în ceea ce privește majorarea de capital (punctele 86 și 88 din decizia atacată); – pentru aprobarea majorării de capital era necesară majoritatea simplă a consiliului de administrație al PostNord, astfel încât era imposibil ca statul danez sau statul suedez să își valorifice voința în cadrul consiliului de administrație (punctul 95 din decizia atacată); – PostNord și filialele sale nu sunt integrate în administrația publică daneză sau suedeză (punctul 89 din decizia atacată); – activitățile PostNord și ale filialelor sale sunt pur comerciale, cu excepția celor privind obligația de serviciu poștal universal efectuate de Post Danmark, care nu sunt însă legate de cele ale PostNord Logistics (punctele 90 și 91 din decizia atacată); – PostNord Group este o societate de drept privat (punctul 92 din decizia atacată); – PostNord Group, care este supravegheată de PostNord, și nu de statele danez și suedez, este autonomă față de aceste state (punctele 93 și 94 din decizia atacată); – PostNord Logistics este o societate relativ mică care nu este importantă din punct de vedere politic, nici social, nici economic, astfel încât falimentul său nu ar fi avut un impact special care să justifice o intervenție a statului pentru a-l evita (punctele 97 și 99 din decizia atacată); – valoarea majorării de capital este, desigur, importantă pentru PostNord Logistics, dar nu și pentru PostNord Group, având în vedere cifra sa de afaceri (punctul 98 din decizia atacată); – majorarea de capital este rațională din punct de vedere economic, piața logisticii aflându-se în creștere (punctul 100 din decizia atacată).

Prin prezentarea unor indicii diferite care demonstrează, în opinia lor, că neimplicarea statelor danez și suedez în majorarea de capital era improbabilă, reclamantele susțin că analiza Comisiei arată că aceasta se confrunta cu dificultăți serioase pe care nu le‑a depășit.

Reclamantele insistă asupra compunerii consiliului de administrație al PostNord, ai cărui membri sunt numiți majoritatea de statele danez și suedez, fiecare stat putând deopotrivă să desemneze unul dintre funcționarii săi.

Desigur, desemnarea membrilor consiliului de administrație constituie o prerogativă a proprietarilor unei societăți și nu permite în principiu, în sine, să se prezume imputabilitatea unei măsuri, luată de o întreprindere publică, în sarcina statului care o controlează (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2015, SACE și Sace BT/Comisia, T‑305/13, EU:T:2015:435, punctele 42 și 61).

Totuși, cu ocazia aprecierii imputabilității în sarcina statului a unei măsuri luate de consiliul de administrație al unei întreprinderi publice, desemnarea membrilor acestui organ trebuie să fie luată în considerare în mod corespunzător, în măsura în care atestă existența unor legături speciale între întreprinderea publică în cauză și statul care o controlează (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Slovenia/Comisia, T‑507/12, nepublicată, EU:T:2016:35, punctele 102-107). Aceste legături speciale pot constitui un indiciu al improbabilității neimplicării statului în adoptarea măsurii în cauză, în sensul jurisprudenței citate la punctul 47 de mai sus.

În special, în anumite cazuri, împrejurările care însoțesc desemnarea membrilor organelor de conducere ale unei întreprinderi publice pot dovedi că această întreprindere deține o marjă de independență limitată în raport cu statul care o controlează, astfel încât o asemenea desemnare constituie un indiciu semnificativ al imputabilității în sarcina statului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2015, SACE și Sace BT/Comisia, T‑305/13, EU:T:2015:435, punctul 63) sau chiar este susceptibilă să stabilească o asemenea imputabilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2014, Commerz Nederland, C‑242/13, EU:C:2014:2224, punctul 35).

În speță, în primul rând, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 20 din decizia atacată, consiliul de administrație al PostNord este compus din unsprezece membri, dintre care patru sunt numiți de Regatul Danemarcei, patru de Regatul Suediei și trei de angajații Post Danmark și ai Posten, filiale ale PostNord.

Mai precis, din diferitele rapoarte anuale ale PostNord, prezentate de reclamante în anexele la cererea introductivă, reiese că cei opt membri numiți de statele danez și suedez sunt numiți în cadrul adunării generale anuale, organ în cadrul căruia Regatul Danemarcei este reprezentat de ministrul transporturilor, în timp ce Regatul Suediei este reprezentat de ministrul întreprinderilor și inovației.

În plus, părțile nu contestă că, la momentul majorării de capital, unul dintre cei patru membri ai consiliului de administrație al PostNord numiți de statul danez era, în paralel, un înalt funcționar al acestui stat, în timp ce unul dintre cei patru membri ai aceluiași consiliu de administrație numiți de statul suedez era de asemenea, în paralel, un înalt funcționar al acestui stat. Pe de o parte, funcționarul danez ocupa funcția de director general adjunct al departamentului pentru întreprinderi, productivitate, aprovizionare, energie și bugetul Uniunii din cadrul Ministerului Finanțelor danez. Pe de altă parte, funcționarul suedez era director adjunct al departamentului pentru întreprinderi publice din cadrul Ministerului Întreprinderilor și Inovației suedez.

În ceea ce îi privește pe cei doi funcționari, Comisia a arătat că aceștia nu au exprimat o opinie specială cu privire la majorarea de capital (punctul 77 din decizia atacată), că nu au primit instrucțiuni speciale din partea statelor danez și suedez în această privință (punctul 86 al deciziei atacate), că se presupune că aceștia acționează în mod independent și că nu erau în măsură să își impună voința, în măsura în care nu aveau nici prerogativa de vot special, nici dreptul de veto (punctul 80 din decizia atacată).

Or, numai aceste considerații nu pot lipsi de orice relevanță, în aprecierea imputabilității majorării de capital în sarcina statelor danez și suedez, prezența funcționarilor în cadrul consiliul de administrație al PostNord, dat fiind că dovada imputabilității unei măsuri luate de o întreprindere publică în sarcina statului care o controlează nu necesită demonstrarea faptului că, în temeiul unei instrucțiuni precise, autoritățile publice au incitat în mod concret această întreprindere să adopte măsura în cauză (a se vedea punctul 46 de mai sus).

În această privință, numirea, în cadrul consiliului de administrație al PostNord, a unor membri care exercitau concomitent funcții înalte de conducere în cadrul ministerelor guvernelor din Danemarca și din Suedia, în domenii de activitate care au o legătură directă cu întreprinderile publice, printre care figurează PostNord, permite să se considere că acești funcționari beneficiau de încrederea statelor respective și că, prin urmare, erau susceptibili să aibă contacte informale cu agenți ai ministerelor din care făceau parte și, astfel, să retransmită influența statelor menționate în procesul de decizie din cadrul PostNord.

De altfel, la punctul 77 din decizia atacată, Comisia a subliniat că „[era] foarte probabil ca Danemarca și Suedia să fi avut cunoștință de majorarea de capital preconizată (în special pentru că doi membri ai consiliului de administrație erau de asemenea funcționari ai Danemarcei și, respectiv, ai Suediei)”. De asemenea, în ședință, Regatul Danemarcei a explicat în esență că a desemnat în mod specific un funcționar în cadrul consiliului de administrație al PostNord pentru a informa Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor cu privire la discuțiile acestui organ referitoare la serviciul poștal universal în cadrul restructurării Post Danmark.

În aceste condiții, indiciile de natură organică invocate de reclamante tind să dovedească faptul că, la momentul majorării de capital, PostNord beneficia de o marjă de independență limitată față de statele danez și suedez, dat fiind că opt din cei 11 membri ai consiliului de administrație erau numiți de miniștrii acestor state, iar doi dintre aceștia erau, pe de altă parte, înalți funcționari (a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 iunie 2015, SACE și Sace BT/Comisia, T‑305/13, EU:T:2015:435, punctele 61-63).

Această concluzie este confirmată de constatarea, efectuată la punctul 21 din decizia atacată, potrivit căreia reuniunile consiliului de administrație al PostNord trebuie să aibă loc cel puțin în prezența unui membru numit de statul danez și a unui membru numit de statul suedez.

Rezultă că elementele organice trebuiau luate în considerare în mod corespunzător și puteau constitui un indiciu deloc neglijabil de imputabilitate a majorării de capital în sarcina statelor danez și suedez.

Or, în decizia atacată, Comisia s‑a limitat, la punctele 79 și 80, să considere în esență că legăturile organice dintre PostNord și statele danez și suedez nu erau suficiente pentru a face majorarea de capital imputabilă acestor state, fără a acorda o pondere specială acestor elemente în raport cu celelalte indicii de imputabilitate examinate.

În al doilea rând, nu se poate admite argumentația Comisiei atunci când se întemeiază pe faptul că PostNord este deținută de două state membre și că niciunul dintre acestea nu putea, singur, să desemneze majoritatea, necesară pentru aprobarea majorării de capital, a membrilor consiliului de administrație al acestei societăți.

Astfel, din pactul acționarilor PostNord, la care Comisia s‑a referit la punctul 95 din decizia atacată și de care dispunea, așadar, în cursul procedurii administrative, reiese că statele danez și suedez trebuie să acționeze în strânsă cooperare atunci când intervin în cauzele PostNord. Pe de o parte, potrivit punctului 3.1.1 din acest document, statele danez și suedez s‑au angajat să acționeze cu bună‑credință unul în raport cu celălalt, precum și față de PostNord. Pe de altă parte, potrivit punctului 3.11 din același document, în caz de blocaj în adoptarea unei decizii care aparține consiliului de administrație, fiecare dintre statele danez și suedez trebuie să desemneze un înalt reprezentant însărcinat cu soluționarea blocajului.

În orice caz, nu se poate admite că, în stadiul procedurii de examinare preliminară, Comisia poate exclude imputabilitatea unei măsuri adoptate de o întreprindere controlată de două state, limitându‑se la a constata că niciunul dintre aceste două state nu deține majoritatea simplă a drepturilor de vot în consiliul de administrație, fără a examina mai mult acest aspect. A admite o astfel de teză ar însemna să se permită mai multor state membre să se reunească, în mod egal, în instituții multinaționale însărcinate cu distribuirea ajutoarelor pentru a eluda normele privind ajutoarele de stat.

În al treilea rând, împrejurarea, subliniată de Regatul Danemarcei, potrivit căreia statele danez și suedez nu au competența de a desemna membrii comitetului executiv al PostNord sau al PostNord Group nu este relevantă, în măsura în care, în speță, majorarea de capital trebuia aprobată de un alt organ, și anume consiliul de administrație al PostNord, ai cărui membri erau numiți majoritatea de aceste state.

Rezultă din cele ce precedă că aprecierea de către Comisie a legăturilor organice existente între, pe de o parte, statele danez și suedez și, pe de altă parte, PostNord demonstrează caracterul incomplet și insuficient al examinării imputabilității în sarcina acestor state a majorării de capital și constituie, prin urmare, un indiciu al existenței unor dificultăți serioase.

Cu toate acestea, întrucât legăturile organice dintre o întreprindere publică și statul care o deține nu pot fi suficiente, în principiu, pentru a stabili imputabilitatea în sarcina statului a unei măsuri luate de această întreprindere (a se vedea punctul 52 de mai sus), trebuie să se examineze și dacă alte elemente de care Comisia putea să dispună pot constitui indicii ale existenței unor dificultăți serioase.

Reclamantele își întemeiază argumentul pe raportul anual 2017, care menționa un „dialog cu proprietarii cu privire la finanțare”.

În această privință, trebuie să se constate că numai mențiunea respectivă nu permite să se prezume că statele danez și suedez au abordat, cu organele de conducere ale PostNord, toate aspectele financiare și nici că, presupunând că aceasta ar fi situația, aspectele respective includ neapărat orice operațiune de recapitalizare în favoarea filialelor grupului PostNord și, prin urmare, majorarea de capital.

De altfel, după cum subliniază Regatul Danemarcei, precum și PostNord Group și PostNord Logistics, o lectură completă a frazei din care este extras pasajul reprodus la punctul 72 de mai sus permite să se înțeleagă că termenul „finanțare” utilizat în cadrul acestuia nu face referire la ansamblul aspectelor financiare ale societăților din grupul PostNord, ci la o anumită operațiune, și anume „restructurarea activității în Danemarca”.

Deși Regatul Danemarcei, precum și PostNord Group și PostNord Logistics admit că statele danez și suedez au fost implicate în această restructurare, aceste interveniente susțin că restructurarea menționată privea numai schimbarea de model în cadrul Post Danmark, decisă în anul 2017 și finanțată în anul 2018, și că nu prezenta, așadar, nicio legătură cu majorarea de capital în beneficiul PostNord Logistics.

Reclamantele contestă această argumentație și susțin că noțiunea de „activitate în Danemarca” face trimitere de asemenea la situația PostNord Logistics. În susținerea afirmației acestora, reclamantele prezintă un document intitulat „Raport de analiză pentru negocierile poștale din 2020” întocmit de societatea McKinsey & Company (denumit în continuare „raportul de analiză al McKinsey”), a cărui admisibilitate este contestată de Comisie pentru motivul că prezentarea sa ar fi tardivă.

Raportul de analiză al McKinsey nu a fost prezentat de reclamante în anexa la cererea introductivă, ci numai în anexa, pe de o parte, la observațiile lor cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Danemarcei și, pe de altă parte, la observațiile lor cu privire la memoriul în intervenție al PostNord Group și PostNord Logistics.

În această privință, articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că probele se depun și se propun în cadrul primului schimb de memorii. Cu toate acestea, proba contrară și completarea probatoriului solicitat furnizate ca urmare a unei probe contrare a părții adverse nu sunt vizate de norma de decădere prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 mai 2021, ITD și Danske Fragtmænd/Comisia, T‑561/18, EU:T:2021:240, punctul 102 și jurisprudența citată).

În speță, astfel cum s‑a constatat la punctul 76 de mai sus, raportul de analiză al McKinsey a fost prezentat pentru a respinge argumentația Regatului Danemarcei, precum și a PostNord Group și a PostNord Logistics, potrivit căreia dialogul dintre proprietarii PostNord și consiliul de administrație al acesteia din urmă privea exclusiv restructurarea Post Danmark.

Astfel, raportul de analiză al McKinsey este admisibil.

Or, reiese din acest raport, precum și din precizările furnizate de PostNord Group și de PostNord Logistics ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii că PostNord este, din punct de vedere operațional, structurată în unități geografice, și anume printre altele PostNord Denmark în Danemarca, PostNord Sweden în Suedia, PostNord Finland în Finlanda și PostNord Norway în Norvegia. Rezultă de asemenea că unitatea geografică PostNord Denmark reunește atât Post Danmark, cât și PostNord Logistics, aceasta din urmă fiind o societate de drept danez activă în Danemarca (a se vedea punctul 4 de mai sus), și că președintele‑director general (PDG) al PostNord Logistics raportează responsabilului operațional al unității geografice menționate, care este, pe de altă parte, PDG al Post Danmark.

Prin urmare, nu se poate exclude că existența unui dialog între PostNord și statele danez și suedez cu privire la restructurarea „activității în Danemarca” putea privi nu numai activitățile Post Danmark, ci și pe cele ale PostNord Logistics.

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât reiese din raportul anual 2017 că PostNord Denmark, unitate geografică ce include atât Post Danmark, cât și PostNord Logistics (a se vedea punctul 81 de mai sus), ar face obiectul unei „restructurări într‑o întreprindere de comunicare și de logistică rentabilă […] prin punerea în aplicare a unui nou model de producție”, ceea ce tinde să stabilească faptul că PostNord Logistics putea fi vizată de restructurarea menționată.

Or, în decizia atacată, Comisia nu a examinat dacă avusese loc un astfel de dialog cu privire la restructurarea activității PostNord în Danemarca, deși acest element fusese invocat de ITD în plângerea sa, ca indiciu al rolului de supraveghere și de control exercitat de statele danez și suedez asupra majorării de capital, aprobată de PostNord.

În aceste condiții, neluarea în considerare de către Comisie a legăturilor dintre PostNord Logistics și restructurarea activității PostNord în Danemarca demonstrează caracterul incomplet și insuficient al examinării imputabilității în sarcina acestor state a majorării de capital și constituie, prin urmare, un indiciu al existenței unor dificultăți serioase.

Reclamantele susțin că activitățile PostNord sunt legate de serviciul poștal universal în Danemarca și în Suedia, ceea ce ar tinde să stabilească o legătură între măsurile adoptate de această societate și statele danez și suedez.

În această privință, natura activităților unei întreprinderi publice care acordă un ajutor constituie un indiciu pertinent pentru aprecierea imputabilității acestui ajutor în sarcina statului (a se vedea punctul 48 de mai sus). Mai precis, urmărirea unor obiective de interes general de către o astfel de întreprindere a fost deja considerată de instanța Uniunii ca fiind un indiciu al imputabilității, în sarcina statului care o controlează, a măsurilor pe care aceasta le adoptă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2013, Nitrogénművek Vegyipari/Comisia, T‑387/11, nepublicată, EU:T:2013:98, punctul 63, și Hotărârea din 12 martie 2020, Elche Club de Fútbol/Comisia, T‑901/16, EU:T:2020:97, punctele 58 și 59), precum și exercitarea de către o întreprindere publică a unor activități care sunt de competența acestui stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Slovenia/Comisia, T‑507/12, nepublicată, EU:T:2016:35, punctul 92).

În speță, în primul rând, la punctul 90 din decizia atacată, Comisia a considerat că natura activităților PostNord nu constituia un indiciu de imputabilitate, în măsura în care astfel de activități erau pur comerciale, cu excepția serviciului poștal universal în Danemarca, pentru care Post Danmark primea o compensație publică.

Or, din articolul 3 din statutul PostNord reiese că obiectul de activitate al acestei societăți este, cu titlu principal, de a asigura, direct sau prin intermediul unor filiale, servicii poștale la nivel național în Danemarca și în Suedia și de a exercita activități compatibile cu aceste servicii. Pe de altă parte, este cert că singurii operatori însărcinați cu serviciul poștal universal pentru teritoriile Danemarcei și Suediei sunt Post Danmark și, respectiv, Posten, filiale ale PostNord care sunt de asemenea operatorii istorici din aceste state.

În această privință, serviciul poștal universal constituie un serviciu de interes economic general pe care statele membre au obligația să îl asigure, conform articolului 3 din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (JO 1998, L 15, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 12).

Rezultă că PostNord, societate al cărei consiliu de administrație trebuia să aprobe majorarea de capital, urmărește obiective de interes general care sunt de competența statelor danez și suedez. Astfel, după cum susțin în esență reclamantele, această împrejurare urmărește să stabilească faptul că statele respectivă acordă, în principiu, o atenție deosebită deciziilor adoptate de această societate.

În această privință, împrejurările, subliniate de Comisie, precum și de PostNord Group și de PostNord Logistics, potrivit cărora, pe de o parte, PostNord își desfășoară activitățile pe piețe concurențiale și, pe de altă parte, că majorarea de capital constituie o operațiune rațională din punct de vedere economic, presupunând că sunt dovedite, nu sunt decisive pentru a considera că această măsură nu interesează statele acționare ale societății menționate. Astfel, nimic nu se opune ca autoritățile publice să poată fi implicate într‑o operațiune de natură antreprenorială a unei întreprinderi publice care, deși poate fi eventual conformă cu criteriul investitorului privat, va fi, în orice caz, imputabilă statului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2015, SACE și Sace BT/Comisia, T‑305/13, EU:T:2015:435, punctul 49, și Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Slovenia/Comisia, T‑507/12, nepublicată, EU:T:2016:35, punctul 92).

În al doilea rând, la punctul 91 din decizia atacată, Comisia a arătat că nu exista nicio legătură între activitățile PostNord Logistics și activitățile Post Danmark din sfera serviciului poștal universal.

În această privință, este adevărat că conținutul măsurii în cauză poate constitui un indiciu pertinent pentru aprecierea imputabilității ajutorului respectiv în sarcina statului (a se vedea punctul 47 de mai sus) și că, în speță, beneficiarul majorării era PostNord Logistics, filială a PostNord Group, care nu era însărcinată cu o obligație de serviciu universal.

Cu toate acestea, întrucât majorarea de capital trebuia aprobată de consiliul de administrație al PostNord, societate care are ca obiect de activitate, cu titlu principal, furnizarea de servicii poștale în Danemarca și în Suedia, precum și activități compatibile cu aceste servicii, deciziile adoptate de consiliul său de administrație trebuiau să coincidă cu un asemenea obiect de activitate. Astfel, Comisia nu se putea limita, în stadiul procedurii de examinare preliminară, să constate că beneficiarul acestei măsuri nu era însărcinat cu serviciul poștal universal. Comisia ar fi trebuit să fie în măsură să excludă, în mod suficient de concret, posibilitatea ca majorarea de capital să aibă vreun efect, pozitiv sau negativ, asupra îndeplinirii serviciului respectiv.

În aceste condiții, neluarea în considerare de către Comisie a obiectului social al PostNord, care era obligată să aprobe majorarea de capital, este de natură să demonstreze caracterul incomplet și insuficient al aprecierii sale cu privire la imputabilitatea acestei măsuri în sarcina statelor danez și suedez și constituie, prin urmare, un indiciu al existenței unor dificultăți serioase.

În observațiile lor cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Suediei și la cel al PostNord Group și PostNord Logistics, reclamantele subliniază că valoarea majorării de capital este semnificativă. Ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, Comisia a contestat în esență admisibilitatea acestui argument, în măsura în care ar fi vorba despre un argument nou prezentat pentru prima dată în observațiile lor cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Suediei și cu privire la cel al PostNord Group și PostNord Logistics.

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, explicit sau implicit, în cererea introductivă și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil. Pentru a putea fi privit ca o dezvoltare a unui motiv sau a unei critici enunțate anterior, un nou argument trebuie să prezinte o legătură suficient de strânsă cu motivele sau criticile expuse inițial în cererea introductivă, pentru a putea fi considerat că rezultă din evoluția normală a dezbaterii în cadrul unei proceduri contencioase (a se vedea Hotărârea din 5 mai 2021, ITD și Danske Fragtmænd/Comisia, T‑561/18, EU:T:2021:240, punctul 183 și jurisprudența citată).

În speță, este adevărat că, în cererea introductivă, reclamantele nu au prezentat importanța cuantumului majorării de capital, ca atare, ca un indiciu al existenței unor dificultăți serioase întâmpinate de Comisie în examinarea imputabilității acestei măsuri.

Cu toate acestea, în cererea introductivă, pentru a demonstra existența unor dificultăți serioase întâmpinate de Comisie, reclamantele au arătat că majorarea de capital era imputabilă statelor danez și suedez, subliniind că această măsură era de competența consiliului de administrație al PostNord, dat fiind că era vorba despre o decizie financiară „semnificativă”.

Astfel, cererea introductivă conținea deja o indicație potrivit căreia, pentru reclamante, cuantumul majorării de capital trebuia considerat important, contrar celor arătate de Comisie în decizia atacată. Prin urmare, în măsura în care prezintă o legătură strânsă cu o critică enunțată, cel puțin implicit, în cererea introductivă, argumentația reclamantelor întemeiată pe cuantumul majorării de capital trebuie privită ca rezultând din evoluția normală a dezbaterii în cadrul procedurii jurisdicționale și, prin urmare, ca o dezvoltare a acestei critici. O astfel de argumentație trebuie, așadar, să fie declarată admisibilă.

În ceea ce privește temeinicia acestei argumentații, trebuie amintit că amploarea unei măsuri poate constitui un element relevant în aprecierea imputabilității acestei măsuri în sarcina statului (a se vedea punctul 47 de mai sus).

În speță, la punctul 98 al deciziei atacate, Comisia a considerat că valoarea majorării de capital nu era de natură să trezească suspiciuni privind implicarea statelor danez și suedez, în măsura în care acest cuantum reprezenta 0,3 % din cifra de afaceri a PostNord Group.

Cu toate acestea, pe de o parte, din decizia atacată nu reiese că Comisia ar fi ținut seama de cuantumul majorării de capital în valoare absolută, care, fiind mai mare de 15 milioane de euro, nu poate fi considerat neglijabil. În această privință, instanța Uniunii a ținut deja seama de amploarea unei măsuri de recapitalizare de 10 milioane de euro, luată de o întreprindere publică, în cadrul aprecierii imputabilității sale în sarcina statului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Slovenia/Comisia, T‑507/12, nepublicată, EU:T:2016:35, punctul 186). Suma menționată pare cu atât mai importantă pentru beneficiarul majorării de capital, PostNord Logistics, a cărei viabilitate economică depindea de aceasta.

Pe de altă parte, în etapa examinării cuantumului majorării de capital, Comisia nu a ținut seama nici de faptul că un astfel de cuantum depășea pragul dincolo de care injecțiile de capital interne grupului trebuiau să obțină aprobarea PostNord, societate‑mamă a grupului respectiv, al cărei consiliu de administrație prezenta legături strânse cu statele danez și suedez (a se vedea punctul 62 de mai sus).

În aceste condiții, aprecierea Comisiei potrivit căreia cuantumul majorării de capital nu era de natură să trezească suspiciuni cu privire la implicarea statelor danez și suedez în adoptarea acestei măsuri demonstrează caracterul incomplet și insuficient al examinării imputabilității măsurii respective în sarcina acestor state și constituie, prin urmare, un indiciu al existenței unor dificultăți serioase.

Având în vedere toate cele de mai sus, reclamantele au reușit să demonstreze că examinarea de către Comisie a caracterului de ajutor al majorării de capital era incompletă și insuficientă. Astfel, reclamantele au făcut dovada existenței unor dificultăți serioase pe care Comisia nu le‑a depășit în ceea ce privește aprecierea majorării de capital. Prin urmare, prezenta acțiune trebuie admisă în măsura în care este îndreptată împotriva părții din decizia atacată în care Comisia, fără a iniția procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, a concluzionat că majorarea de capital nu era imputabilă statelor danez și suedez și, prin urmare, nu constituia un ajutor de stat. [omissis]

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

Întrucât acțiunea a fost admisă în parte, se va face în speță o apreciere justă a împrejurărilor cauzei, hotărându‑se ca reclamantele să suporte jumătate din propriile cheltuieli de judecată, restul cheltuielilor lor de judecată fiind suportate de Comisie, și ca aceasta din urmă să suporte, pe de altă parte, propriile cheltuieli de judecată.

În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Regatul Danemarcei și Regatul Suediei vor suporta propriile cheltuieli de judecată. În temeiul articolului 138 alineatul (3) din același regulament, Jørgen Jensen Distribution, SLD, PostNord Group și PostNord Logistics vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

13 septembrie 2023 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la obiectul acțiunii

Considerații introductive

Cu privire la majorarea de capital

Cu privire la legăturile organice dintre PostNord și statele danez și suedez

Cu privire la celelalte indicii referitoare la caracterul improbabil al neimplicării statelor danez și suedez în majorarea de capital

Cu privire la cheltuielile de judecată