Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 20 octombrie 2021.#Petrus Kerstens împotriva Comisiei Europene.#Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Articolul 266 TFUE – Anchete administrative – Principiul bunei administrări – Principiul imparțialității – Acțiune în anulare și în despăgubire.#Cauza T-220/20.

Cauza T‑220/20

Petrus Kerstens

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 20 octombrie 2021

„Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Articolul 266 TFUE – Anchete administrative – Principiul bunei administrări – Principiul imparțialității – Acțiune în anulare și în despăgubire ”

Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la bună administrare – Cerința de imparțialitate – Noțiune – Existența unor îndoieli cu privire la aparențele de imparțialitate care afectează o singură persoană în cadrul unui organ colegial – Prezumție de imparțialitate până la proba contrară

[art. 6 alin. (1) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1)]

(a se vedea punctele 32-35)

Funcționari – Regim disciplinar – Anchetă prealabilă inițierii procedurii disciplinare – Cerința de imparțialitate – Conținut – Cunoașterea prealabilă a faptelor de către anchetator – Anchetator care a denunțat faptele aflate la originea procedurii – Existența unor îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea anchetatorului – Încălcarea cerinței de imparțialitate

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 3]

(a se vedea punctele 37-43)

Rezumat

Reclamantul, domnul Petrus Kerstens, este un fost funcționar al Comisiei Europene împotriva căruia, la date diferite și pentru diverse motive, Comisia inițiase trei proceduri disciplinare.

În decizia prin care s‑au încheiat cele trei proceduri (denumită în continuare „decizia atacată”), autoritatea învestită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a constatat că comportamentul reclamantului constituia o încălcare a articolelor 11, 12 și 17 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”).

Întrucât reclamația formulată de reclamant împotriva deciziei atacate a fost respinsă, acesta din urmă a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anulare împotriva deciziei respective. El repune în discuție în special imparțialitatea procedurii de anchetă unică drept urmare a reunirii celor trei proceduri disciplinare și a participării la această anchetă, în calitate de persoană responsabilă de desfășurarea acesteia, a denunțătoarei faptelor examinate în cadrul uneia dintre procedurile disciplinare menționate.

Tribunalul admite acțiunea și anulează decizia atacată. În hotărârea pronunțată, Tribunalul își completează jurisprudența cu privire la imparțialitatea subiectivă și precizează noțiunea de imparțialitate obiectivă, ambele trebuind să fie respectate de administrație, în temeiul principiului bunei administrări, în cadrul unei proceduri disciplinare.

Aprecierea Tribunalului

Mai întâi, Tribunalul amintește că dreptul la bună administrație, consacrat la articolul 41 alineatul (1) din cartă, implică dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene. Astfel, administrația este obligată să examineze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale speței cu care este sesizată și să reunească toate elementele de fapt și de drept necesare exercitării puterii sale de apreciere, precum și să asigure buna desfășurare și eficacitatea procedurilor pe care le pune în aplicare.

În acest sens, cerința de imparțialitate privește, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în sensul că niciunul dintre membrii instituției în cauză care este însărcinat cu soluționarea dosarului nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în sensul că instituția trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă. În cadrul examinării imparțialității unei proceduri colegiale, faptul că îndoieli cu privire la aparențele de imparțialitate nu afectează decât o singură persoană în cadrul unui organ colegial nu este neapărat determinant, ținând seama de faptul că această persoană ar fi putut să exercite o influență decisivă în timpul deliberărilor.

În ceea ce privește imparțialitatea subiectivă, aceasta este prezumată până la proba contrară. În ceea ce privește imparțialitatea obiectivă, aceasta lipsea întrucât s‑a demonstrat că, anterior deschiderii anchetei, unul dintre anchetatori avea cunoștință de faptele care făceau obiectul acesteia și că instituția în cauză putea desemna în calitate de anchetator o persoană care nu avea nicio cunoștință prealabilă despre fapte, pentru a nu crea astfel nicio îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa în raport cu cealaltă parte.

Tribunalul consideră apoi că situația în cauză, caracterizată de faptul că persoana responsabilă de desfășurarea anchetei unice deschise pentru cele trei proceduri este de asemenea cea care denunțase faptele care fac obiectul uneia dintre proceduri, prezintă riscul obiectiv ca persoana respectivă să fi putut avea o idee preconcepută sau o prejudecată cu privire la implicarea reclamantului în faptele care îi erau imputate, chiar înainte ca ancheta să fi avut loc. Având în vedere îndeosebi rolul persoanei respective în desfășurarea anchetei și influența pe care a putut să o aibă asupra conținutului raportului final al acesteia, este necesar să se considere că o astfel de situație poate da naștere în percepția reclamantului unor îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea obiectivă a acestei anchete. În consecință, împrejurarea că Comisia nu a organizat procedura de anchetă astfel încât să îi ofere reclamantului garanții suficiente cu privire la imparțialitatea obiectivă a acesteia din urmă este de natură să vicieze procedura disciplinară în totalitate.

În sfârșit, în ceea ce privește anularea deciziei atacate, Tribunalul amintește că, pentru ca o neregularitate procedurală să poată justifica anularea unui act, trebuie ca, în lipsa acestei neregularități, procedura să fi putut conduce la un rezultat diferit. În cadrul acestei examinări, trebuie să se țină seama de toate împrejurările speței și în special de natura obiecțiilor și de amploarea neregulilor procedurale săvârșite în raport cu garanțiile de care funcționarul a putut beneficia.

În această privință, Tribunalul subliniază că ancheta administrativă are un rol de natură să influențeze procedura disciplinară. Astfel, în temeiul acestei anchete și al audierii funcționarului în cauză, AIPN, în primul rând, apreciază dacă trebuie să deschidă o procedură disciplinară, în al doilea rând, stabilește dacă aceasta trebuie să conducă la sesizarea comisiei de disciplină și, în al treilea rând, atunci când inițiază procedura în fața comisiei de disciplină, apreciază faptele cu privire la care este sesizată comisia menționată. Prin urmare, nu se poate exclude că, dacă ancheta administrativă s‑ar fi desfășurat cu toate garanțiile de imparțialitate, aceasta ar fi putut conduce la o altă apreciere a faptelor și astfel ar fi putut avea consecințe diferite. În aceste condiții, reclamantul putea avea îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea obiectivă a anchetei și, prin urmare, la procedurile disciplinare declanșate împotriva sa.