Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 13 octombrie 2021 (Extras).#IB împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Suspendarea procedurii de invaliditate în timpul procedurii disciplinare – Revocare – Procedură de invaliditate devenită fără obiect în urma revocării – Acțiune în anulare – Act care lezează – Admisibilitate – Principiul bunei administrări – Obligația de solicitudine – Eroare vădită de apreciere.#Cauza T-22/20.

(Cauza T‑22/20)

(publicare în extras)

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 13 octombrie 2021

„Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Suspendarea procedurii de invaliditate în timpul procedurii disciplinare – Revocare – Procedură de invaliditate devenită fără obiect în urma revocării – Acțiune în anulare – Act care lezează – Admisibilitate – Principiul bunei administrări – Obligația de solicitudine – Eroare vădită de apreciere”

Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Poziție definitivă în ceea ce privește rezultatul procedurii de invaliditate – Includere

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

(a se vedea punctele 41-44 și 48)

Funcționari – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Întindere – Obligație mai strictă în cazul afectării sănătății funcționarului – Limite – Impunerea unei sancțiuni disciplinare pentru fapte care nu pot fi atribuite în principal stării sale de sănătate – Admisibilitate

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41; Statutul funcționarilor, art. 24)

(a se vedea punctele 66-68 și 73)

Funcționari – Securitate socială – Asigurare pentru accident și boală profesională – Stabilirea originii profesionale a bolii – Procedură – Suspendare, apoi abandonarea procedurii ca urmare a revocării persoanei interesate – Inadmisibilitate – Obligația de a continua procedura până la finalizarea acesteia

[Statutul funcționarilor, art. 59 alin. (4) și anexa IX, art. 9 alin. (1) lit. (h)]

(a se vedea punctele 69-76)

Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Sesizarea comisiei de disciplină cu privire la un raport al autorității împuternicite să facă numiri – Obiect

[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 12 alin. (1)]

(a se vedea punctul 103)

Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Buna‑credință a persoanei interesate – Împrejurare care nu este susceptibilă să excludă o sancțiune disciplinară

(a se vedea punctul 134)

Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Componență – Medic desemnat de funcționar – Posibilitatea funcționarului de a da indicații medicului cu privire la instrumentarea dosarului – Excludere

(Statutul funcționarilor, anexa II, art. 7)

(a se vedea punctele 135, 136 și 140)

Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Revocare fără suprimarea drepturilor de pensie – Poziția pe scara sancțiunilor

[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 9 alin. (1) lit. (h)]

(a se vedea punctul 160)

Rezumat

Reclamantul, IB, este un fost funcționar al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). În anul 2014, situația sa medicală a fost prezentată comisiei de invaliditate. Din avizul acestei comisii reiese că reclamantul este afectat de o invaliditate permanentă considerată totală, care îl împiedică să își exercite atribuțiile, și că boala sa constituia o consecință directă a unui accident de muncă pe care îl suferise anterior.

Considerând că avizul comisiei pentru invaliditate nu conținea nicio motivare care să îi permită să verifice legalitatea considerațiilor emise, EUIPO a solicitat Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) să efectueze o anchetă pentru a înțelege etapele și acțiunile întreprinse de comisia de invaliditate pentru a concluziona în sensul invalidității reclamantului. În cursul anchetei menționate, EUIPO a suspendat procedura de invaliditate.

În raportul său, OLAF a concluzionat, între altele, că reclamantul și‑a încălcat obligația de loialitate față de instituția sa, dat fiind că ar fi încercat să influențeze în favoarea sa medicii care făceau parte din comisia de invaliditate.

În urma acestui raport, EUIPO a inițiat o procedură disciplinară împotriva reclamantului, la sfârșitul căreia a adoptat o decizie prin care i‑a aplicat sancțiunea revocării, fără reducerea drepturilor sale de pensie (denumită în continuare „decizia atacată”). În plus, EUIPO a constatat că procedura de invaliditate rămăsese fără obiect și, prin urmare, a fost încheiată.

Sesizat de reclamant, Tribunalul anulează decizia atacată în măsura în care încheie definitiv procedura de invaliditate și se pronunță cu privire la problema dacă sancțiunea disciplinară a revocării, prevăzută la articolul 9 alineatul (1) litera (h) din anexa IX la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), poate să lase fără obiect o procedură de stabilire a invalidității inițiate atunci când funcționarul era încă în serviciu.

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul stabilește, mai întâi, că afirmația administrației potrivit căreia o decizie de revocare lipsește procedura de invaliditate de obiectul său constituie o luare de poziție definitivă în ceea ce privește rezultatul său. Prin urmare, această luare de poziție implicită, însă sigură cu privire la procedura de invaliditate constituie un act care lezează care produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Or, în măsura în care decizia atacată a făcut în speță într‑adevăr obiectul unei reclamații prealabile cu privire la aceste două aspecte, și anume procedura disciplinară și cea de invaliditate, Tribunalul declară admisibilă acțiunea în anulare a reclamantului în măsura în care vizează încheierea definitivă a procedurii referitoare la invaliditate.

În continuare, în ceea ce privește obligația de solicitudine, Tribunalul subliniază că obligațiile care decurg pentru administrație din obligația de solicitudine sunt sporite substanțial atunci când este vorba despre situația unui funcționar despre care s‑a dovedit că sănătatea, fizică sau mentală, este sau poate fi afectată. Într‑o astfel de ipoteză, administrația trebuie să examineze cererile acestuia într‑un spirit de deschidere deosebit. Cu toate acestea, deși este posibil ca obligația de solicitudine să poată eventual, în anumite împrejurări, să determine administrația să reducă sau chiar să suprime sancțiunea avută în vedere, luarea în considerare a intereselor funcționarului, printre care starea sa de sănătate, nu poate, în schimb, să o lipsească pe aceasta de posibilitatea de a aplica o sancțiune, chiar și sancțiunea majoră de revocare, în cazul în care faptele sunt de o gravitate excepțională și nu pot fi atribuite exclusiv, și nici măcar în principal, stării de sănătate a funcționarului în cauză.

În plus, Tribunalul arată că nicio dispoziție statutară nu prevede că, în cazul în care o procedură de invaliditate, inițiată atunci când reclamantul era încă în funcție, a fost suspendată de instituție, aceasta nu poate continua odată ce persoana interesată și‑a încetat activitatea ca urmare a unei decizii de revocare. Astfel, în speță, administrația nu putea pretinde în mod întemeiat că procedura de invaliditate, inițiată atunci când reclamantul era în funcție, nu putea fi continuată având în vedere că acesta ar fi în prezent revocat. Dimpotrivă, pentru a se conforma obligațiilor care decurg din obligația de solicitudine, precum și din principiul bunei administrări, EUIPO ar fi trebuit să ia în considerare în cursul procedurii de invaliditate existența unei proceduri disciplinare al cărei rezultat putea eventual să conducă la revocarea reclamantului și, ținând seama de interesul acestuia din urmă, fie să încheie procedura de invaliditate înainte de adoptarea deciziei de revocare, fie să permită continuarea ulterioară a acesteia.

În sfârșit, Tribunalul respinge argumentul EUIPO potrivit căruia ar fi revenit reclamantului sarcina de a prezenta o cerere administrației, într‑un termen rezonabil, pentru ca aceasta să reia procedura de invaliditate.

Pe de o parte, o asemenea inițiativă ar trebui să provină de la instituție, iar nu de la reclamant. Pe de altă parte, din economia generală a articolului 59 alineatul (4) din statut rezultă că, atunci când administrația este cea care inițiază procedura de invaliditate, înaintând comisiei de invaliditate cazul unui funcționar ale cărui concedii de boală cumulate depășesc douăsprezece luni într‑o perioadă de trei ani, revine, cu atât mai mult, acesteia sarcina de a relua o procedură suspendată și de a o încheia.