Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 iunie 2022.#DB și LY împotriva Nachalnik na Rayonno upravlenie Silistra pri Oblastna direktsia na Ministerstvo na vatreshnite raboti – Silistra.#Cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad – Silistra.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Sistemul de informații Schengen de a doua generație (SIS II) – Decizia 2007/533/JAI – Articolele 38 și 39 – Alertă privind un obiect căutat – Obiectivele alertei – Confiscare sau folosire ca probe în cursul procedurilor penale – Executare – Măsuri necesare și acțiuni bazate pe o alertă – Predarea obiectului confiscat către statul membru care a emis alerta – Reglementare națională care nu permite refuzul executării alertei.#Cauza C-520/20.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 38 alineatul (1) și a articolului 39 alineatul (3) din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO 2007, L 205, p. 63, denumită în continuare „Decizia SIS II”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între DB și LY, pe de o parte, și Nachalnik na Rayonno upravlenie – Silistra pri Oblastna direktsia na Ministerstvo na vatreshnite raboti – Silistra (șeful Comisariatului Silistra din cadrul Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din Silistra, Bulgaria), pe de altă parte, în legătură cu decizia acestuia de a preda statului membru emitent un bun confiscat ca urmare a unei alerte introduse de acesta din urmă în Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (denumit în continuare „SIS II”).

Considerentul (5) al Deciziei SIS II are următorul cuprins: „SIS II ar trebui să constituie o măsură compensatorie care să contribuie la menținerea unui grad sporit de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene, prin sprijinul cooperării operaționale dintre autoritățile polițienești și autoritățile judiciare în materie penală.”

Articolul 1 din această decizie, intitulat „Înființarea și obiectivul general al sistemului SIS II”, prevede la alineatul (2): „Scopul SIS II este, în conformitate cu prezenta decizie, acela de a asigura un grad sporit de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene, inclusiv menținerea securității și a ordinii publice și garantarea securității pe teritoriul statelor membre, precum și de a aplica dispozițiile părții a treia titlul IV din Tratatul CE, referitoare la deplasarea persoanelor pe teritoriul acestora, cu ajutorul informațiilor comunicate prin intermediul acestui sistem.”

Articolul 2 alineatul (1) din decizia menționată prevede: „Prezenta decizie stabilește condițiile și procedurile de introducere în SIS II și de prelucrare a alertelor privind persoanele și obiectele, de schimb al datelor și al informațiilor suplimentare în scopul cooperării judiciare și polițienești în materie penală.”

Articolul 3 din aceeași decizie, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1): „În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții: (a) «alertă» înseamnă o serie de date introduse în SIS II care le permite autorităților competente să identifice o persoană sau un obiect în vederea luării unor măsuri specifice în ceea o/îl privește; (b) «informații suplimentare» înseamnă acele informații care nu sunt stocate în SIS II, dar care sunt în legătură cu alertele introduse în SIS II și care urmează a fi transmise în cadrul schimbului de informații: (i) pentru a permite statelor membre să se consulte sau să se informeze reciproc în cazul în care introduc o alertă; (ii) în urma obținerii unui rezultat, pentru a permite luarea unei măsuri adecvate; […]”

Articolul 20 alineatele (1) și (2) din Decizia SIS II prevede: „(1) Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (1) sau dispozițiilor prezentei decizii referitoare la stocarea datelor suplimentare, SIS II conține doar acele categorii de date care sunt furnizate de fiecare stat membru, după cum este necesar pentru scopurile prevăzute la articolele 26, 32, 34, 36 și 38. (2) Categoriile de date sunt următoarele: […] (b) obiectele menționate la articolele 36 și 38.”

Articolul 21 din această decizie prevede: „Înainte de a emite o alertă, statul membru stabilește dacă respectivul caz este suficient de adecvat, relevant și important pentru a se justifica introducerea sa în SIS II.”

Articolul 24 din decizia menționată, intitulat „Dispoziții generale privind reperele”, prevede la alineatul (1): „În cazul în care un stat membru consideră că faptul de a da curs unei alerte introduse în conformitate cu articolul 26, 32 sau 36 este incompatibil cu legislația sa internă, cu obligațiile sale internaționale sau cu interesele sale naționale vitale, statul membru respectiv poate solicita ulterior adăugarea unui reper la alertă, pentru ca acțiunea care se întreprinde în baza alertei să nu se desfășoare pe teritoriul său. Reperul se adaugă de către biroul SIRENE al statului membru care a introdus alerta.”

Articolul 38 din aceeași decizie prevede: „(1) Se introduc în SIS II datele cu privire la obiectele căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. (2) Se introduc următoarele categorii de obiecte ușor identificabile: (a) autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 [de] centimetri cubi, ambarcațiuni și aeronave; […]”

Articolul 39 din Decizia SIS II, intitulat „Executarea acțiunii bazate pe o alertă”, prevede: „(1) Dacă o operațiune de căutare indică existența unei alerte în cazul unui obiect care a fost localizat, autoritatea care a coroborat cele două informații contactează autoritatea care a emis alerta pentru a se conveni măsurile care urmează să fie adoptate. În acest scop, se pot comunica și date cu caracter personal, în conformitate cu prezenta decizie. (2) Informațiile menționate la alineatul (1) sunt comunicate prin intermediul schimbului de informații suplimentare. (3) Statul membru care a localizat obiectul ia măsuri în conformitate cu legislația națională.”

Articolul 49 din această decizie SIS II prevede: „(1) Un stat membru care emite o alertă are responsabilitatea de a asigura precizia și actualitatea datelor introduse în SIS II, precum și caracterul legal al introducerii acestora. (2) Numai statul membru care a emis alerta este autorizat să modifice, să suplimenteze, să corecteze, să actualizeze sau să șteargă datele pe care le‑a introdus. (3) Dacă un stat membru, altul decât cel care a emis alerta, deține dovezi care indică faptul că una dintre date este incorectă sau a fost stocată ilegal, acesta informează în acest sens, prin schimbul de informații suplimentare, statul membru care a emis alerta, cu prima ocazie și nu mai târziu de zece zile de la data la care i‑au fost aduse la cunoștință dovezile respective. Statul membru care a emis alerta verifică comunicarea și, dacă este necesar, corectează sau șterge imediat datele respective. […]”

Anexa la Decizia de punere în aplicare 2013/115/UE a Comisiei din 26 februarie 2013 privind Manualul SIRENE și alte măsuri de punere în aplicare a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO 2013, L 71, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1528 a Comisiei din 31 august 2017 (JO 2017, L 231, p. 6) (denumită în continuare „Manualul SIRENE”), prevede la punctul 2.1: „Definiții – «stat membru semnalant [a se citi «emitent»]»: statul membru care a introdus semnalarea [a se citi «alerta»] în SIS II; – «stat membru executant»: statul membru care întreprinde acțiunile necesare ca urmare a obținerii unui rezultat pozitiv; – «biroul SIRENE furnizor»: biroul SIRENE al unui stat membru care deține amprente digitale sau fotografii ale persoanei care face obiectul unei semnalări [a se citi «alerte»] introduse de un alt stat membru; – «rezultat pozitiv»: se obține un rezultat pozitiv în SIS II atunci când: […] (d) în urma obținerii rezultatului pozitiv sunt necesare acțiuni suplimentare; […]”

Punctul 8.3 din Manualul SIRENE, intitulat „Schimbul de informații după obținerea unui rezultat pozitiv”, prevede: „Birourile SIRENE pot transmite informații suplimentare privind semnalările [a se citi «alertele»] introduse în temeiul articolului 38 din Decizia SIS II și, astfel, pot acționa în numele autorităților judiciare în cazul în care informațiile respective se încadrează în domeniul de aplicare al asistenței judiciare reciproce, în conformitate cu legislația națională. […]”

Zakon za Ministerstvoto na vatreshnite raboti (Legea privind Ministerul Afacerilor Interne) din 28 mai 2014 (DV nr. 53 din 27 iunie 2014, p. 2), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede la articolul 84: „(1) Autoritățile polițienești pot institui temporar sechestru asupra unui bun în legătură cu care a fost emisă o alertă pentru a fi căutat în SIS și/sau în bazele de date ale Organizației Internaționale de Poliție Criminală (Interpol). […] (6) […] Predarea sau punerea sub sechestru se notifică statului membru care a introdus alerta în scopul căutării în SIS și/sau în baza de date a Interpol. […] (8) […] În cazul în care, în termen de 60 de zile, statul membru care a emis alerta solicită restituirea bunului căutat, acesta din urmă se restituie persoanei indicate în cerere în termen de 7 zile, prin decizia șefului de unitate competent, în sensul alineatului (6). […] (13) […] În cazul predării sau al punerii sub sechestru a […] certificatelor de înmatriculare și a plăcilor de înmatriculare furate, deturnate, pierdute sau invalidate, dacă respectivele documente nu se încadrează în categoriile prevăzute la alineatul (11), acestea sunt predate conform modalităților prevăzute reprezentanței diplomatice sau consulare a statului membru emitent al documentului, prin decizia șefului de unitate competent, în sensul alineatului (6). […]”

Articolul 7 din naredba no 8121z‑465 za organizatsiyata i funktsioniraneto na Natsionalnata Shengenska informatsionna sistema na Republika Balgaria (Ordinul nr. 8121z‑465 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de informații Schengen al Republicii Bulgaria) din 26 august 2014 (DV nr. 74 din 5 septembrie 2014, p. 33), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede: „(1) [Sistemul național de informații Schengen (N‑SIS)] privește alertele referitoare la următoarele categorii de bunuri: 1. bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale (articolul 38 din Decizia [SIS II]); a) autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 de centimetri cubi, ambarcațiuni și aeronave; […]”

EF, resortisant bulgar, a achiziționat un autovehicul prin contractarea unui împrumut bancar, la 23 decembrie 2014, de la Santander Consumer Bank AS, o bancă stabilită în Norvegia. Acest împrumut bancar era garantat prin vehiculul finanțat.

În luna mai 2016, pentru un motiv nestabilit, EF a încetat să ramburseze împrumutul bancar menționat, informând totodată banca despre faptul că vehiculul respectiv se afla deja în Bulgaria. În aceste condiții, banca a însărcinat Lindorff AS să îi recupereze creanțele referitoare la vehiculul amintit.

Din cererea de decizie preliminară reiese că același vehicul a fost achiziționat ulterior în Bulgaria de AB, care, la rândul său, i l‑ar fi revândut în luna martie 2017, la Varna (Bulgaria), lui DB.

La 24 mai 2017, Regatul Norvegiei a introdus în N‑SIS o alertă pentru confiscarea unui vehicul ca bun „furat, dobândit ilegal sau pierdut”.

La 26 mai 2017, autoritățile polițienești bulgare au identificat, într‑o parcare din comuna Silistra (Bulgaria), un vehicul al cărui număr de șasiu corespundea perfect celui pentru care a fost emisă alerta. În aceeași zi, respectivul vehicul și certificatul său de înmatriculare au fost confiscate de la DB, pe numele căruia acesta fusese înmatriculat.

Biroul SIRENE bulgar a procedat atunci la un schimb de informații cu biroul SIRENE norvegian, acesta din urmă indicând că vehiculul în cauză făcuse obiectul unei alerte ca urmare a comiterii, la 23 decembrie 2014 la Hordaland (Norvegia), a unei înșelăciuni sau a unui abuz de încredere.

La 6 iunie 2017, autoritățile bulgare au primit din partea autorităților norvegiene o cerere de predare a acestui vehicul către proprietarul său desemnat, și anume Santander Consumer Bank, prin intermediul Lindorff, al cărei reprezentant în Bulgaria era Plam EOOD.

La 4 iulie 2017, vehiculul menționat i‑a fost predat lui CD, administratorul Plam.

La 28 august 2019, șeful Comisariatului Silistra din cadrul Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din Silistra a respins cererea reclamanților din litigiul principal formulată la 13 august 2019 și având ca obiect restituirea imediată a acestui vehicul.

În aceste condiții, reclamanții din litigiul principal au contestat la Administrativen sad – Silistra (Tribunalul Administrativ din Silistra, Bulgaria) legalitatea deciziei de predare a vehiculului în cauză autorităților statului membru care a emis alerta, invocând lipsa unei dovezi convingătoare că în Norvegia au fost declanșate efectiv proceduri penale în ceea ce privește acest vehicul și susținând că au fost de bună‑credință la momentul achiziționării vehiculului menționat.

Considerând că între Santander Consumer Bank și EF existau raporturi de drept privat și că nu a fost dovedită săvârșirea unor infracțiuni, instanța de trimitere a solicitat șefului Comisariatului Silistra din cadrul Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din Silistra să solicite autorităților polițienești norvegiene informații despre existența unei urmăriri penale începute în Norvegia cu privire la acel vehicul, precum și să prezinte un extras al dispozițiilor relevante din Codul penal norvegian însoțit de o traducere a acestuia în limba bulgară, inclusiv pasajele pe baza cărora a fost introdusă alerta referitoare la vehiculul în cauză. În plus, această instanță a solicitat un răspuns oficial din partea autorităților norvegiene în ceea ce privește natura exactă a infracțiunii care ar fi făcut obiectul acestei urmăriri penale și stadiul în care s‑ar afla procedurile corespunzătoare.

Printr‑o scrisoare prezentată în cadrul unei ședințe din 26 august 2020 în fața instanței de trimitere, aceasta a fost informată că, din moment ce vehiculul în cauză a fost găsit și repatriat în Norvegia, dosarul cauzei a fost închis la 10 iulie 2017.

Instanța de trimitere consideră că, dacă nu ar exista o astfel de procedură penală, alerta referitoare la vehiculul în cauză în SIS II nu ar intra în domeniul de aplicare al Deciziei SIS II definit la articolul 2 din aceasta și, în consecință, ar fi fost introdusă în acest sistem cu încălcarea obiectivelor urmărite de asemenea alerte, care sunt introduse pentru confiscarea sau folosirea ca probe a unor bunuri în cursul procedurilor penale în statul membru care a emis alerta.

Instanța menționată ridică problema conformității cu Decizia SIS II a unei reglementări naționale care impune autorităților competente ale statului membru care a localizat obiectul căutat, acționând în acest fel în cadrul unei competențe nediscreționare, o obligație de confiscare a oricărui bun semnalat în scopul căutării în SIS II în cazul în care ar exista indicii în sensul că alerta în cauză nu a fost introdusă în SIS II în conformitate cu obiectivele prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din această decizie.

În aceste condiții, Administrativen sad – Silistra (Tribunalul Administrativ din Silistra) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 39, în special alineatul (3) al acestuia, din Decizia [SIS II] trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor dispoziții și unor practici administrative naționale potrivit cărora autoritatea competentă a statului membru de executare poate și trebuie să refuze executarea atunci când există motive pentru a considera că alerta introdusă în SIS nu se circumscrie obiectivelor înregistrării unei asemenea alerte, în special celor prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din decizia menționată?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 39 din Decizia SIS II trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia autoritățile competente ale statului membru de executare sunt ținute să execute o alertă introdusă în SIS II referitoare la un obiect chiar dacă au îndoieli cu privire la motivele introducerii unei asemenea alerte astfel cum sunt prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din această decizie.

Cu titlu introductiv, din decizia de trimitere reiese că alerta în cauză are ca obiect un autovehicul cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 de centimetri cubi.

În această privință, articolul 38 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Decizia SIS II prevede că datele referitoare la asemenea vehicule, căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, se introduc în SIS II.

Executarea acțiunii bazate pe o atare alertă este reglementată la articolul 39 din Decizia SIS II. Acest articol face referire la acțiuni și la măsuri standardizate de natură esențialmente asigurătorie din partea autorităților care au constatat existența alertei referitoare la un obiect, iar la alineatul (3) trimite la dreptul național în ceea ce privește alegerea măsurilor care trebuie luate.

Articolul 39 alineatul (1) din această decizie prevede că, atunci când o operațiune de căutare indică existența unei alerte în cazul unui obiect care a fost localizat, autoritatea care a coroborat cele două informații contactează autoritatea care a emis alerta pentru a se conveni măsurile care urmează să fie adoptate.

Punctul 2.2.2 din apendicele 2 la Manualul SIRENE precizează în această privință că, cu respectarea legislației naționale a statului membru de executare, acțiunile întreprinse sunt confiscarea obiectului localizat sau luarea tuturor măsurilor asigurătorii necesare, identificarea persoanei care deține obiectul respectiv și contactarea biroului SIRENE din statul membru care a emis alerta.

Pe de altă parte, articolul 39 alineatul (2) din Decizia SIS II adaugă că informațiile menționate la alineatul (1) al acestui articol sunt comunicate prin intermediul „schimbului de informații suplimentare”, care sunt definite la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din această decizie ca fiind informațiile care nu sunt stocate în SIS II, dar care sunt în legătură cu alertele introduse în SIS II și care urmează a fi transmise în cadrul schimbului de informații printre altele, pe de o parte, pentru a permite statelor membre să se consulte sau să se informeze reciproc în cazul în care introduc o alertă și, pe de altă parte, în urma obținerii unui rezultat, pentru a permite luarea unei măsuri adecvate.

Punctul 8.3 din Manualul SIRENE precizează că, în cazul obținerii unui rezultat pozitiv privind o alertă în vederea confiscării sau a folosirii ca probă care a fost emisă printre altele pentru un vehicul, în temeiul articolului 38 din Decizia SIS II, birourile SIRENE trimit informațiile suplimentare „în cel mai scurt timp posibil”.

Având în vedere această necesitate a unei acțiuni rapide, de care depinde cooperarea operațională dintre autoritățile polițienești și autoritățile judiciare în materie penală pusă în aplicare în temeiul Deciziei SIS II, autoritățile statului membru de executare trebuie, în scopul executării alertei introduse, să ia măsurile asigurătorii necesare, fără a putea fi contestată validitatea acestei alerte prin invocarea existenței unor îndoieli cu privire la respectarea de către autoritățile statului membru care au introdus‑o a obiectivelor vizate la articolul 38 alineatul (1) din această decizie, în speță existența în statul membru emitent a unei proceduri penale referitoare la obiectul vizat de respectiva alertă.

O asemenea concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia SIS II, scopul SIS II este printre altele acela de a asigura un grad sporit de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție al Uniunii, inclusiv menținerea securității și a ordinii publice și garantarea securității pe teritoriul statelor membre.

În acest context, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Decizia SIS II, aceasta stabilește condițiile și procedurile de introducere în SIS II și de prelucrare a alertelor privind printre altele obiecte, precum și de schimb al datelor și al informațiilor suplimentare în scopul cooperării judiciare și polițienești în materie penală.

După cum reiese din articolul 20 alineatele (1) și (2) din Decizia SIS II, SIS II cuprinde doar acele categorii de date care sunt necesare pentru scopurile prevăzute printre altele la articolul 38 din aceasta.

Deși de aici reiese că alertele referitoare la obiecte trebuie, în temeiul acestui articol 38, să urmărească obiectivele pe care el le prevede, articolul 21 din decizia amintită precizează că, înainte de a emite o alertă, statul membru emitent stabilește dacă respectivul caz este suficient de adecvat, relevant și important pentru a se justifica introducerea sa în SIS II.

În plus, este necesar să se arate că, după cum rezultă din articolul 49 alineatul (1) din Decizia SIS II, statul membru care emite o alertă are responsabilitatea de a asigura precizia și actualitatea datelor introduse în SIS II, precum și caracterul legal al introducerii acestora în SIS II, articolul 49 alineatul (2) din decizia menționată precizând că numai acest stat membru este autorizat să modifice, să suplimenteze, să corecteze, să actualizeze sau să șteargă datele pe care le‑a introdus.

Astfel, dacă un stat membru, altul decât cel care a emis alerta, deține dovezi care indică faptul că una dintre date este incorectă sau a fost stocată ilegal, articolul 49 alineatul (3) din decizia amintită precizează că statul membru care deține asemenea dovezi informează în acest sens, prin schimbul de informații suplimentare, statul membru care a emis alerta, cu prima ocazie și nu mai târziu de zece zile de la data la care i‑au fost aduse la cunoștință aceste dovezi. Statul membru care a emis alerta verifică comunicarea și, dacă este necesar, corectează sau șterge imediat datele respective.

Deși, desigur, în anumite cazuri, Decizia SIS II permite statului membru de executare să solicite adăugarea unui „reper” la o alertă pentru ca acțiunea care se întreprinde în baza acesteia să nu se desfășoare pe teritoriul său, așa cum prevede articolul 24 alineatul (1) din respectiva decizie, este necesar să se arate totuși că aplicabilitatea acestui articol este, având în vedere modul său de redactare, limitată la alertele introduse în conformitate cu articolul 26, 32 sau 36 din decizia menționată, și anume alertele privind persoanele și obiectele care trebuie supuse unor controale discrete sau specifice. Or, este necesar să se arate că această situație nu se regăsește în speță, întrucât este vorba despre o alertă privind un obiect introdusă în alte scopuri decât cele referitoare la un control discret sau la un control specific, mai precis în scopul confiscării sau al folosirii ca probă în cursul unei proceduri penale.

În plus, după cum a arătat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, schimbul de informații dintre statul membru care a emis alerta și statul membru de executare, precum și adoptarea măsurilor necesare de către statul membru care a localizat obiectul pentru care a fost emisă alerta rezultă din aplicarea principiului cooperării loiale. Astfel, așa cum reiese din considerentul (5) al Deciziei SIS II, sistemul instituit prin această decizie ar trebui să sprijine cooperarea operațională dintre autoritățile polițienești și autoritățile judiciare în materie penală.

În această privință, Curtea a statuat de altfel că principiul cooperării loiale, care stă la baza acquis‑ului Schengen, presupune ca statul care consultă SIS să țină seama în mod corespunzător de indicațiile furnizate de statul membru care a emis alerta. Și rețeaua de birouri SIRENE a fost instituită tocmai pentru informarea autorităților naționale care se confruntă cu o problemă în cursul executării unei alerte (Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Comisia/Spania, C‑503/03, EU:C:2006:74, punctele 56 și 57).

Or, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 44 din concluzii, dacă în cadrul executării unei alerte referitoare la un obiect autoritățile statului membru de executare ar putea repune în discuție validitatea unei alerte referitoare la un obiect pentru simplul fapt al existenței unor indicii potrivit cărora obiectivele prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din Decizia SIS II nu au fost respectate, aceasta ar risca să compromită eficacitatea cooperării operaționale dintre autoritățile polițienești și autoritățile judiciare în materie penală, pusă în aplicare în temeiul Deciziei SIS II.

În ceea ce privește o eventuală predare a obiectului confiscat autorităților statului membru care a emis alerta, precum cea prevăzută în speță la articolul 84 alineatul (8) din Legea privind Ministerul Afacerilor Interne, în versiunea aplicabilă litigiului principal, este necesar să se arate că, deși o asemenea măsură nu reiese în mod explicit din modul de redactare a articolului 39 din Decizia SIS II, alineatul (3) al acestui articol prevede că statul membru care a localizat obiectul ia măsurile „în conformitate cu legislația națională”.

Această din urmă dispoziție face, așadar, trimitere la dreptul național și nu definește în niciun fel măsuri precise care trebuie luate în acest cadru de autoritățile statului membru de executare. Rezultă că această din urmă dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că exclude posibilitatea ca printre măsurile respective să figureze cele care vizează o predare către statul membru emitent a obiectului pentru care a fost emisă alerta.

Prin urmare, ținând seama de marja de apreciere de care dispune statul membru de executare în ceea ce privește alegerea măsurilor menționate în temeiul articolului 39 alineatul (3) din Decizia SIS II, această dispoziție nu se opune nici ca respectivul stat membru care a ales să prevadă o astfel de obligație de predare să fie ținut să o execute chiar dacă autoritățile competente ale statului membru amintit ar avea îndoieli cu privire la faptul că alerta a fost introdusă pentru motivele prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din această decizie.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 39 din Decizia SIS II trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia autoritățile competente ale statului membru de executare sunt ținute să execute o alertă introdusă în SIS II referitoare la un obiect chiar dacă au îndoieli cu privire la motivele introducerii unei asemenea alerte, astfel cum sunt prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din această decizie.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

16 iunie 2022 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Decizia SIS II

Manualul SIRENE

Dreptul bulgar

Zakon za Ministerstvoto na vatreshnite raboti

Naredba no 8121z‑465

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată