Hotărârea Curții (Camera întâi) din 5 mai 2022.#EB și alții împotriva Versicherungsanstalt öffentlich Bediensteter, Eisenbahnen und Bergbau (BVAEB).#Cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof.#Trimitere preliminară – Politica socială – Articolul 157 TFUE – Protocolul (nr. 33) – Egalitate de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă – Directiva 2006/54/CE – Articolul 5 litera (c) și articolul 12 – Interzicerea discriminării indirecte pe criterii de sex – Sistem profesional de securitate socială aplicabil ulterior datei vizate de dispozițiile menționate – Pensii pentru limită de vârstă ale funcționarilor – Reglementare națională care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă – Ajustare degresivă în funcție de importanța cuantumului pensiei pentru limită de vârstă cu lipsa totală a ajustării peste un anumit cuantum – Justificări.#Cauza C-405/20.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 157 TFUE, a Protocolului (nr. 33) privind articolul 157 TFUE, anexat la Tratatul FUE (denumit în continuare „Protocolul nr. 33”), precum și a articolelor 5 și 12 din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (JO 2006, L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).

Această cerere a fost formulată în cadrul a trei litigii între EB, JS și, respectiv, DP, pe de o parte, și Versicherungsanstalt öffentlich Bediensteter, Eisenbahnen und Bergbau (BVAEB) (Casa de Asigurări de Sănătate a Funcționarilor și Personalului Contractual al Autorităților Publice, Căii Ferate și Sectorului Minier, Austria), pe de altă parte, în legătură cu ajustarea anuală a pensiilor lor pentru limită de vârstă.

Protocolul nr. 33 prevede: „În vederea aplicării articolului 157 [TFUE], prestațiile efectuate în baza unui regim profesional de asigurări sociale nu sunt considerate remunerații, în cazul și în măsura în care acestea pot fi atribuite unor perioade de muncă anterioare datei de 17 mai 1990, cu excepția lucrătorilor sau a persoanelor aflate în întreținerea acestora care, înainte de această dată, au introdus o acțiune în justiție sau o reclamație echivalentă, în conformitate cu legislația națională care se aplică.”

Potrivit articolului 1 din Directiva 2006/54: „Prezenta directivă își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă. În acest scop, aceasta conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește: […] (c) sistemele profesionale de securitate socială. […]”

Articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată prevede: „În sensul prezentei directive se înțelege prin: (a) «discriminare directă»: situația în care o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într‑o situație comparabilă; (b) «discriminare indirectă»: situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare; […] (f) «sisteme profesionale de securitate socială»: sistemele care nu sunt reglementate de Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale [(JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială 05/vol. 1, p. 192)], care au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, de prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă.”

Potrivit articolului 3 din directiva menționată, intitulat „Măsuri pozitive”: „Statele membre pot să mențină sau să adopte măsuri în sensul articolului [157 alineatul (4) TFUE], pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională.”

Capitolul 2, intitulat „Egalitatea de tratament în sistemele profesionale de securitate socială”, din titlul II din aceeași directivă, cuprinde printre altele articolele 5 și 12 din aceasta.

Potrivit articolului 5 din Directiva 2006/54, intitulat „Interdicția oricărei discriminări”: „Fără a aduce atingere articolului 4, orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului se interzice în sistemele profesionale de securitate socială, în special în ceea ce privește: (a) domeniul de aplicare al acestor sisteme și condițiile de acces la aceste sisteme; (b) obligația de a contribui și calcularea contribuțiilor; (c) calcularea prestațiilor, inclusiv majorările datorate pentru soț și pentru persoane aflate în întreținere, și condițiile de durată și menținere a dreptului la prestații.”

Articolul 12 din această directivă, intitulat „Efectul retroactiv”, prevede: „(1) Orice măsură de transpunere a prezentului capitol, în ceea ce‑i privește pe lucrători, se referă la toate prestațiile în temeiul sistemelor profesionale de securitate socială atribuite perioadelor de încadrare în muncă ulterioare datei de 17 mai 1990 și va avea un efect retroactiv acestei date, fără a aduce atingere lucrătorilor sau persoanelor aflate în întreținerea acestora care, înainte de această dată, au inițiat o acțiune în justiție sau au înaintat o plângere echivalentă în conformitate cu dreptul național. În acest caz, măsurile de transpunere au un efect retroactiv de la 8 aprilie 1976 și se referă la toate prestațiile atribuite perioadelor de încadrare în muncă ulterioare acestei date. Pentru statele membre care au aderat la Comunitate după 8 aprilie 1976 și înainte de 17 mai 1990, această dată este înlocuită cu data la care articolul [157 TFUE] devine aplicabil pe teritoriul lor. (2) A doua teză de la alineatul (1) nu interzice ca normele naționale referitoare la termenele de recurs în conformitate cu dreptul intern să fie opozabile lucrătorilor sau persoanelor aflate în întreținerea acestora care au inițiat o acțiune în justiție sau au înaintat o plângere echivalentă în conformitate cu dreptul național înainte de 17 mai 1990, cu condiția ca acestea să nu fie mai puțin favorabile pentru acest tip de recurs decât pentru recursurile similare de natură internă și să nu facă imposibilă în practică exercitarea drepturilor conferite de legislația [Uniunii]. (3) Pentru statele membre a căror aderare la Comunitate a avut loc după 17 mai 1990 și care, la data de 1 ianuarie 1994, erau părți contractante la Acordul privind Spațiul Economic European, data de 17 mai 1990 prevăzută în prima teză de la alineatul (1) este înlocuită cu 1 ianuarie 1994. (4) Pentru alte state membre a căror aderare la [Uniune] are loc după 17 mai 1990, data de 17 mai 1990 prevăzută la alineatele (1) și (2) este înlocuită cu data la care articolul [157 TFUE] a devenit aplicabil pe teritoriul lor.”

Articolul 41 din Bundesgesetz über die Pensionsansprüche der Bundesbeamten, ihrer Hinterbliebenen und Angehörigen (Pensionsgesetz 1965) [Legea federală privind drepturile de pensie ale funcționarilor federali, ale urmașilor acestora și ale membrilor familiilor acestora (Legea din 1965 privind pensiile)] din 18 noiembrie 1965 (BGBI., 340/1965), în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal (denumită în continuare „PG 1965”), prevede: „[…] (2) Pensiile pentru limită de vârstă și pensiile de urmaș datorate în temeiul prezentei legi […] trebuie să fie ajustate în același moment și în aceeași măsură ca și pensiile care intră sub incidența sistemului de asigurări de pensii prevăzut de lege, 1. atunci când dreptul la pensie a fost constituit deja înainte de data de 1 ianuarie a anului în cauză […] (4) Metoda de ajustare a pensiilor care este stabilită la articolul 711 [din Allgemeines Sozialversicherungsgesetz (Legea generală privind securitatea socială)] pentru anul calendaristic 2018 se aplică prin analogie […]. În cazul majorării în temeiul articolului 711 alineatul (1) punctul 2 din [Legea generală privind securitatea socială], cuantumul total al majorării trebuie imputat pensiei pentru limită de vârstă sau de urmaș.”

Articolul 108f din Legea generală privind securitatea socială, în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal (denumită în continuare „ASVG”), prevede: „(1) Ministrul federal al securității sociale, al generațiilor și al protecției consumatorilor stabilește coeficientul de ajustare pentru fiecare an calendaristic, ținând seama de valoarea de referință. (2) Valoarea de referință se stabilește în așa fel încât majorarea pensiilor care rezultă din ajustarea la valoarea de referință corespunde majorării prețurilor de consum, în conformitate cu alineatul (3). Aceasta trebuie rotunjită la trei zecimale. (3) Majorarea prețurilor de consum se determină pe baza majorării medii pe parcursul a 12 luni calendaristice până în luna iulie a anului care precedă anul de ajustare, utilizând indicele prețurilor de consum pentru anul 2000 sau orice alt indice care l‑a înlocuit. În acest scop, trebuie calculată media aritmetică a ratelor de inflație anuale publicate de Statistik Austria [Institutul de Statistică, Austria] pentru perioada de calcul.”

Articolul 108h din ASVG are următorul cuprins: „(1) Începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, a) toate pensiile acordate prin asigurarea de pensii pentru care ziua de referință [articolul 223 alineatul (2)] este anterioară datei de 1 ianuarie a acestui an, […] se înmulțesc cu coeficientul de ajustare. […] (2) Ajustarea menționată la alineatul (1) se efectuează pe baza pensiei la care era constituit un drept în temeiul dispozițiilor care erau în vigoare la data de 31 decembrie a anului anterior […]”

Articolul 711 din ASVG prevede: „Prin derogare de la articolul 108h alineatul (1) prima teză și alineatul (2), majorarea pensiilor pentru anul calendaristic 2018 nu se efectuează conform factorului de ajustare, ci [se efectuează] după cum urmează: cuantumul total al pensiei [alineatul (2)] este majorat 1. în cazul în care nu depășește 1500 de euro pe lună, cu 2,2 %; 2. în cazul în care nu depășește 2000 de euro pe lună, cu 33 de euro; 3. cu 1,6 % în cazul în care se ridică la peste 2000 de euro și la mai puțin de 3355 de euro pe lună; 4. cu un procent care scade liniar între valorile menționate de la 1,6 % la 0 % în cazul în care se ridică la peste 3355 de euro și la mai puțin de 4980 de euro pe lună. În cazul în care venitul total din pensii depășește 4980 de euro pe lună nu se aplică nicio majorare. […]”

Reclamanții din litigiul principal, EB, JS și DP, sunt trei persoane de sex masculin născute anterior anului 1955 care au lucrat ca funcționari federali în Austria. Aceștia au fost pensionați în cursul anilor 2000, 2013 și, respectiv, 2006. În anul 2017, cuantumul lunar brut al pensiei lor pentru limită de vârstă se ridica la 6872,43 euro pentru primul, la 4676,48 euro pentru cel de al doilea și la 5713,22 euro pentru cel de al treilea.

Fiecare dintre reclamanții din litigiul principal a solicitat BVAEB o revalorizare a pensiei sale pentru limită de vârstă începând cu 1 ianuarie 2018. Acest organism a constatat că pensiile lui EB și lui DP nu erau eligibile pentru o revalorizare, având în vedere că depășeau plafonul de 4980 de euro lunar prevăzut la articolul 711 alineatul (1) din ASVG. În ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă a lui JS, ajustarea a fost stabilită prin aplicarea unei majorări de 0,2989 %.

Fiecare dintre reclamanții din litigiul principal a formulat o acțiune la Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria), susținând că articolul 41 alineatul (4) din PG 1965 coroborat cu articolul 711 alineatul (1) punctul 4 și ultima teză din ASVG, care îi lipsește în totalitate, pentru doi dintre ei, sau aproape în întregime, în cazul celui de al treia, ținând seama de cuantumul pensiei lor, de o revalorizare a acestui cuantum, instituia în privința lor o discriminare indirectă pe criterii de sex, contrară dreptului Uniunii.

În susținerea acțiunilor formulate, reclamanții din litigiile principale au afirmat că reglementarea națională în materie de ajustare a pensiilor care le era aplicabilă nu încetase să aducă atingere situației lor începând cu anul 1995 și că, în cursul anilor 2001-2017, pensiile de un cuantum mai ridicat nu fuseseră ajustate decât într‑o mică măsură. În plus, aceștia au susținut că reglementarea menționată constituie o discriminare indirectă pe criterii de sex, prezentând, în această privință, o analiză statistică potrivit căreia printre beneficiarii pensiilor pentru limită de vârstă care intră sub incidența PG 1965 de un cuantum lunar mai mare de 4980 de euro se numărau 8417 bărbați și 1040 de femei, în timp ce numărul beneficiarilor unei pensii pentru limită de vârstă din cadrul funcției publice federale se ridica la 79491 de bărbați și 22470 de femei.

Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) a respins acțiunile reclamanților din litigiul principal, apreciind că existau justificări ce permiteau înlăturarea argumentului întemeiat pe o discriminare pe criterii de sex. Numai în ceea ce îi privește pe EB și pe DP, această instanță a constatat de asemenea că nu se contesta faptul că articolul 41 alineatul (4) din PG 1965 coroborat cu articolul 711 alineatul (1) ultima teză din ASVG privea mai mulți bărbați decât femei.

Reclamanții din litigiul principal au sesizat instanța de trimitere, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria), cu un recurs împotriva acestor decizii.

Instanța de trimitere consideră că pensiile pentru limită de vârstă primite de reclamanții din litigiile principale, în temeiul PG 1965, în măsura în care s‑au născut anterior anului 1955, intră în domeniul de aplicare al articolului 157 TFUE, al Protocolului nr. 33 și al articolului 12 din Directiva 2006/54. Prin urmare, această instanță ridică, în primul rând, problema eventualei incidențe asupra acțiunilor lor a limitării în timp a cerinței egalității de tratament între bărbați și femei prevăzute de acest protocol și de acest articol din Directiva 2006/54, care pentru Republica Austria privește perioada anterioară datei de 1 ianuarie 1994. Potrivit instanței menționate, în cazul în care această limitare ar putea fi considerată aplicabilă unor elemente de prestație precum ajustarea pensiilor contestată de reclamanții din litigiul principal, chiar și parțial, proporțional cu perioadele de muncă pe care le‑au efectuat înainte de data de 1 ianuarie 1994, jurisprudența Curții rezultată în special din Hotărârea din 6 octombrie 1993, Ten Oever (C‑109/91, EU:C:1993:833), pledează în favoarea interpretării potrivit căreia limitarea menționată nu ar fi aplicabilă unei astfel de ajustări și nu îi poate împiedica pe reclamanții din litigiul principal să invoce cerința egalității de tratament între bărbați și femei.

În această privință, instanța de trimitere arată, în al doilea rând, că, având în vedere reglementarea națională în cauză, funcționarilor federali pensionari care primesc, în temeiul PG 1965, o pensie lunară brută superioară unui anumit cuantum li s‑a refuzat integral sau aproape integral o revalorizare a acesteia pentru anul 2018, spre deosebire de persoanele care primesc pensii mai modeste. Un astfel de dezavantaj ar putea constitui o discriminare pe criterii de sex dacă privește un număr mult mai mare de bărbați decât femei. Această instanță precizează că, începând cu anul 1997, ajustarea anuală a acestor pensii nu mai urmează evoluția salariilor funcționarilor în activitate, ci, în principiu, în temeiul unei trimiteri a articolului 41 din PG 1965 la ASVG, rata inflației, cu scopul de a asigura menținerea puterii de cumpărare a beneficiarilor. Deși acest sistem ar fi fost conceput ca având vocația de a se aplica în general și pe termen lung, legiuitorul austriac ar fi recurs în mod regulat la posibilitatea de a adopta, în anumiți ani, reglementări derogatorii de la indexarea generală a pensiilor în funcție de inflație.

În ceea ce privește ajustarea pensiilor pentru anul 2018, instanța menționată subliniază că guvernul austriac a motivat această derogare prin existența unei componente sociale. BVAEB ar fi invocat de asemenea această finalitate socială cu titlu de justificare a unei eventuale discriminări indirecte, întrucât a apreciat, pe de o parte, că aplicarea în fiecare an a unui procentaj uniform ar conduce rapid la apariția unui „abis nejustificabil” între nivelurile pensiilor pentru limită de vârstă și, pe de altă parte, că pensiile cele mai ridicate puteau fi supuse unei ajustări inferioare fără ca valoarea lor sau nivelul de trai al beneficiarilor lor să fie compromis, astfel încât o asemenea ajustare, în interesul finanțării întregului volum de ajustare de care dispune statul, nu ar fi inacceptabilă și ar fi necesară din considerații de solidaritate.

Instanța de trimitere ridică totuși problema dacă aceste motive sunt de natură să justifice o eventuală discriminare indirectă și dacă cerințele principiului proporționalității sunt respectate. În special, această instanță are îndoieli cu privire la caracterul necesar, adecvat și coerent al reglementării naționale referitoare la ajustarea pensiilor în cauză. Astfel, măsura conținută de aceasta din urmă s-ar limita la beneficiarii pensiilor pentru limită de vârstă și, în plus, la anumite categorii dintre acești beneficiari, în condițiile în care ar exista alte instrumente de politică socială adaptate, precum cote de impozitare progresive pe venit, transferuri și alte prestații de asistență finanțate prin impozite. În plus, în temeiul dreptului intern, funcționarii federali pensionați vizați de articolul 41 din PG 1965 s‑ar afla într‑o situație specială, care i‑ar diferenția de persoanele care primesc pensii care intră sub incidența normelor de securitate socială precum ASVG. Astfel, pensiile pentru limită de vârstă ale acestor funcționari ar trebui considerate, potrivit jurisprudenței Verfassungsgerichtshof (Curtea Constituțională, Austria), o remunerație de drept public pentru compensarea serviciilor prestate în perioada de serviciu activ, în cadrul unui raport de încadrare în muncă pe viață. Dacă pensiile plătite în temeiul sistemelor de securitate socială se întemeiază pe principiul unei finanțări prin contribuții și sunt datorate de un organism de asigurare, cotizațiile funcționarilor în activitate ar fi vărsate la bugetul de stat, iar conceptul aflat la baza PG 1965 nu ar fi identic cu cel al acestor sisteme.

Instanța de trimitere subliniază de asemenea că legiuitorul național nu a adoptat aceeași măsură de „compensare socială” în beneficiul funcționarilor aflați în serviciu activ, care ar fi beneficiat, pentru anul 2018, de o majorare a remunerațiilor mai mare decât inflația fără degresivitate, pentru a beneficia de creșterea economică. De asemenea, acest legiuitor nu ar fi supus pensiile pentru limită de vârstă acordate în temeiul altor sisteme profesionale de securitate socială, de exemplu private, aceluiași sistem de ajustare, cu excepția categoriei limitate a pensiilor plătite de întreprinderi legate de stat. Această instanță ridică de asemenea problema dacă trebuie luată în considerare, cu ocazia examinării proporționalității și a coerenței pretinsei măsuri discriminatorii, împrejurarea că această măsură nu era izolată, reclamanții din litigiul principal invocând efectele cumulate ale diferitelor măsuri de ajustare a cuantumului pensiilor adoptate de la pensionarea lor.

În sfârșit, instanța de trimitere arată că Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) a precizat că tratamentul defavorabil suferit de pensionarii care primesc pensii mai ridicate, în majoritate de sex masculin, trebuia examinat în lumina faptului că, de‑a lungul istoriei, femeile fuseseră defavorizate, cu alte cuvinte subreprezentate în posturile plătite mai bine. Instanța de trimitere ridică de asemenea problema consecințelor care trebuie deduse dintr‑o astfel de constatare în ceea ce privește procedurile principale.

În aceste condiții, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Limitarea domeniului de aplicare temporal al principiului egalității de tratament între bărbați și femei în conformitate cu Hotărârea [din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209)], precum și cu [Protocolul nr. 33] și cu articolul 12 din Directiva [2006/54] trebuie interpretată în sensul că un pensionar (austriac) nu poate – sau poate doar (parțial), pentru partea din dreptul la pensie care se referă la perioadele de încadrare ulterioare datei de 1 ianuarie 1994 (proporțional cu acestea) – invoca de drept principiul egalității de tratament, pentru a susține că a fost discriminat prin dispoziții privind o ajustare stabilită pentru anul 2018 a pensiilor funcționarilor publici precum cea aplicată în procedurile principale? 2) Principiul egalității de tratament între bărbați și femei (în temeiul articolului 157 TFUE coroborat cu articolul 5 din Directiva 2006/54) trebuie interpretat în sensul că un tratament diferențiat indirect, precum cel care rezultă – eventual – din dispozițiile privind ajustarea pensiilor din anul 2018, aplicabile în litigiile principale, chiar ținând seama de măsuri similare impuse anterior și de pierderea considerabilă cauzată de efectul cumulativ al acestora din urmă, în raport cu o ajustare la inflație a valorii reale a pensiilor (în acest caz, de 25 %), se dovedește a fi justificat, în special: – în vederea evitării unui «abis» (generat de o ajustare periodică cu o rată unică) între pensiile pentru limită de vârstă mai ridicate și cele mai reduse, chiar dacă acesta ar fi unul pur nominal și ar lăsa neschimbat raportul valorilor; – în vederea realizării unei «componente sociale» generale în sensul consolidării puterii de cumpărare a beneficiarilor de pensii mai mici, chiar și atunci când a) acest obiectiv ar putea fi atins și fără o limitare a ajustării pensiilor mai ridicate și b) legiuitorul nu prevede în același mod o astfel de măsură în ceea ce privește consolidarea puterii de cumpărare, în cazul ajustării la inflație a remunerațiilor active mai mici ale funcționarilor publici (în detrimentul ajustării remunerațiilor active mai ridicate), și nici nu a adoptat un regim comparabil de intervenție în ajustarea valorii pensiilor provenite din alte sisteme profesionale de securitate socială (fără participare de stat), pentru a obține o consolidare a puterii de cumpărare a pensiilor mai mici (în detrimentul ajustării pensiilor mai mari); – în vederea menținerii și finanțării «sistemului», chiar și atunci când pensiile pentru limită de vârstă ale funcționarilor nu sunt datorate printr‑un sistem organizat și finanțat – precum cele de asigurări – de o casă de asigurări din contribuții, ci de statul federal, în calitate de angajator al funcționarilor publici pensionați, ca remunerație pentru munca efectuată, astfel încât nu ar fi determinante menținerea sau finanțarea unui sistem, ci, în definitiv, doar considerații de ordin bugetar; – întrucât constituie o justificare autonomă sau (anterior acesteia) exclude a priori ipoteza unei discriminări indirecte pe criterii de sex în sensul Directivei 2006/54, în detrimentul bărbaților, atunci când statistic numărul bărbaților este mult mai mare în grupul titularilor de pensii mai ridicate trebuie să se considere că este consecința unei lipse – tipice, în special în trecut – a egalității de șanse a femeilor în materie de muncă și de încadrare în muncă sau – întrucât regimul este admisibil ca măsură pozitivă în sensul articolului 157 alineatul (4) TFUE?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Protocolul nr. 33 și articolul 12 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de tratament între bărbați și femei prevăzută de aceste dispoziții se aplică unei reglementări naționale care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă plătite în temeiul unui sistem profesional de securitate socială, aplicabilă ulterior datei vizate de dispozițiile menționate.

De la bun început, trebuie amintit că articolul 157 TFUE consacră principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare.

În ceea ce privește Directiva 2006/54, astfel cum reiese din articolul 1, aceasta conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește în special sistemele profesionale de securitate socială.

Astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară și după cum a constatat deja Curtea, o pensie pentru limită de vârstă precum cea a funcționarilor federali austrieci plătită în temeiul PG 1965 intră, pe de o parte, în noțiunea de „remunerație”, în sensul articolului 157 TFUE, în măsura în care cuantumul său depinde de perioadele de serviciu și de perioadele asimilabile, precum și de salariul pe care îl primea funcționarul, iar această pensie constituie o viitoare plată în numerar, efectuată de angajator către angajații săi, ca o consecință directă a raportului de muncă dintre aceștia. Astfel, această pensie este considerată, potrivit dreptului național, o acordare în continuare a unei remunerații în cadrul unui raport de muncă ce continuă și după pensionarea funcționarului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2015, Felber, C‑529/13, EU:C:2015:20, punctul 23).

Pe de altă parte, o astfel de pensie este plătită în temeiul unui „sistem profesional de securitate socială”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/54, care furnizează lucrătorilor dintr‑un anumit sector profesional prestații destinate să se substituie prestațiilor unui sistem legal de securitate socială. Astfel, în Austria, funcționarii federali sunt excluși din sistemul de asigurări de pensii instituit prin ASVG în temeiul încadrării lor în funcția publică a statului federal, în măsura în care raportul lor de muncă le conferă acestora dreptul la prestații de pensie echivalente cu cele prevăzute de sistemul de asigurări de pensii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2016, Lesar, C‑159/15, EU:C:2016:451, punctul 28).

În primul rând, trebuie amintit că, în conformitate cu textul Protocolului nr. 33, în vederea aplicării articolului 157 TFUE, prestațiile efectuate pe baza unui regim profesional de asigurări sociale nu vor fi considerate remunerații, „în cazul și în măsura în care” acestea pot fi atribuite unor perioade de încadrare în muncă „anterioare” datei de 17 mai 1990. Aceeași situație se regăsește în privința modului de redactare a articolului 12 alineatul (1) din Directiva 2006/54, care prevede că „toate” prestațiile în temeiul unor astfel de sisteme care sunt atribuite perioadelor de încadrare în muncă „ulterioare” acestei date intră sub incidența măsurilor de transpunere a dispozițiilor titlului II capitolul 2 din această directivă, referitoare la egalitatea de tratament în sistemele menționate.

Având în vedere că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de tratament între bărbați și femei prevăzută de aceste dispoziții constituie o derogare de la norma generală prevăzută de Tratatul FUE, trebuie să se facă o interpretare strictă a acesteia.

În al doilea rând, este necesar să se arate că modul de redactare a Protocolului nr. 33 este identic cu cel al Protocolului (nr. 17) privind articolul 141 CE, anexat la Tratatul CE, care au o legătură evidentă cu Hotărârea din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209), întrucât privesc în special data pronunțării acestei hotărâri.

Or, astfel cum a precizat Curtea în Hotărârea din 6 octombrie 1993, Ten Oever (C‑109/91, EU:C:1993:833), în temeiul Hotărârii din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209), efectul direct al articolului 119 din Tratatul CEE (devenit, după modificare, articolul 141 CE, el însuși devenit articolul 157 TFUE) nu poate fi invocat pentru a impune egalitatea de tratament în materie de pensii ocupaționale decât pentru prestațiile datorate pentru perioadele de încadrare în muncă ulterioare datei de 17 mai 1990, data pronunțării acestei hotărâri, sub rezerva excepției prevăzute în favoarea lucrătorilor sau a succesorilor lor în drepturi care au formulat, înainte de această dată, o acțiune în justiție sau care au introdus o reclamație echivalentă în temeiul dreptului național aplicabil (Hotărârea din 23 octombrie 2003, Schönheit și Becker, C‑4/02 și C‑5/02, EU:C:2003:583, punctul 100, precum și jurisprudența citată).

Astfel, considerații imperative de securitate juridică se opun ca situații juridice care și‑au epuizat efectele în trecut să fie repuse în discuție, în condițiile în care, într‑un asemenea caz, echilibrul financiar al multor sisteme de pensii ar risca să fie perturbat în mod retroactiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2003, Schönheit și Becker (C‑4/02 și C‑5/02, EU:C:2003:583, punctul 99).

Această limitare este reluată de Protocolul nr. 33 și figurează de asemenea la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2006/54.

În ceea ce privește Republica Austria, data de referință vizată de Hotărârea din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209), a fost înlocuită, potrivit articolului 12 alineatul (3) din această directivă, cu data de 1 ianuarie 1994.

În al treilea rând, trebuie amintit că principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin prevăzut la articolul 157 TFUE face parte din fundamentele Uniunii. Pe de altă parte, potrivit articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf TUE, Uniunea promovează printre altele egalitatea între bărbați și femei și, în temeiul articolului 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, egalitatea dintre femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iunie 2021, Tesco Stores, C‑624/19, EU:C:2021:429, punctele 33 și 34, precum și jurisprudența citată).

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că ajustarea anuală a pensiilor pentru limită de vârstă prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal pentru anul 2018 este calculată pe baza cuantumului pensiei pentru limită de vârstă pe care beneficiarul o primea în anul precedent, pentru care era deja constituit un drept, această ajustare realizându‑se în mod degresiv pentru a deveni inexistentă peste un anumit cuantum. În plus, ajustarea menționată nu depinde de data perioadelor de încadrare în muncă sau de afiliere a beneficiarului în cauză.

În fața instanței de trimitere, reclamanții din litigiul principal invocă o încălcare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei numai în ceea ce privește această reglementare națională, care nu are efect retroactiv. Pe de altă parte, aceștia din urmă au fost pensionați după 1 ianuarie 1994 și beneficiază de o pensie ale cărei dată de începere și cuantum stabilit inițial nu le contestă. Aceștia nu repun în discuție nici cuantumul pensiei lor în legătură cu plățile efectuate în trecut sau cu perioade de încadrare în muncă anterioare datei de 1 ianuarie 1994.

Or, având în vedere considerațiile amintite în esență la punctele 32-39 din prezenta hotărâre, nu este necesar să se interpreteze Protocolul nr. 33 și articolul 12 din Directiva 2006/54 în sensul că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de tratament între bărbați și femei prevăzută de aceste dispoziții ar trebui să se aplice unei ajustări anuale a pensiilor pentru limită de vârstă în măsura în care un astfel de mecanism nu are drept consecință repunerea în discuție a drepturilor dobândite sau a plăților efectuate înainte de data de referință prevăzută de dispozițiile menționate. Rezultă că, în speță, această limitare nu poate fi opusă reclamanților din litigiul principal în ceea ce privește o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă precum cea prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal numai pentru anul 2018.

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că Protocolul nr. 33 și articolul 12 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de tratament între bărbați și femei prevăzută de aceste dispoziții nu se aplică unei reglementări naționale care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă acordate în temeiul unui sistem profesional de securitate socială, aplicabilă ulterior datei vizate de dispozițiile menționate.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 157 TFUE și articolul 5 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede o ajustare anuală degresivă a cuantumului pensiilor funcționarilor naționali în funcție de importanța acestui cuantum, cu o lipsă totală a ajustării peste un anumit cuantum al pensiei.

Articolul 5 litera (c) din această directivă interzice orice discriminare directă sau indirectă pe criterii de sex în sistemele profesionale de securitate socială în ceea ce privește calculul prestațiilor.

Trebuie constatat de la bun început că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal nu implică o discriminare directă, din moment ce se aplică fără deosebire lucrătorilor de sex masculin și celor de sex feminin.

În ceea ce privește aspectul dacă o astfel de reglementare implică o discriminare indirectă, astfel cum este definită, în sensul directivei menționate, la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din aceasta, din cererea de decizie preliminară reiese că, în temeiul articolului 41 alineatul (4) din PG 1965 coroborat cu articolul 711 alineatul (1) din ASVG, funcționarii federali austrieci care primesc o pensie pentru limită de vârstă lunară superioară unui anumit cuantum sunt dezavantajați în raport cu cei a căror pensie pentru limită de vârstă este mai mică, întrucât cei dintâi nu au beneficiat de o majorare a cuantumului pensiei lor sau nu au beneficiat decât în mai mică măsură. O asemenea reglementare instituie astfel o diferență de tratament între funcționarii federali austrieci după un criteriu aparent neutru, și anume cuantumul pensiei lor.

În ceea ce privește aspectul dacă această diferență de tratament dezavantajează în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, instanța de trimitere precizează că pe baza elementelor prezentate de reclamanții din litigiul principal și a constatărilor efectuate de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal), nu este exclus să fie îndeplinite, din punct de vedere statistic, condițiile unei discriminări indirecte pe criterii de sex. În special, în ceea ce îi privește pe doi dintre reclamanții din litigiul principal, nu s‑ar contesta că mult mai mulți bărbați decât femei sunt vizați de articolul 41 alineatul (4) din PG 1965 coroborat cu articolul 711 alineatul (1) ultima teză din ASVG, în măsura în care mai mulți bărbați sunt reprezentați în categoria persoanelor care primesc pensii superioare bazei de calcul maxime stabilite prin această reglementare.

În această privință, Curtea a statuat că existența unui asemenea dezavantaj special poate fi stabilită printre altele dacă se dovedește că o reglementare națională afectează negativ o proporție semnificativ mai importantă de persoane de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 49 și jurisprudența citată].

Evaluarea faptelor care permit să se presupună existența unei discriminări indirecte revine instanței naționale, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale care pot să prevadă în special că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin orice mijloace, inclusiv pe baza unor date statistice. Astfel, este de competența instanței naționale să aprecieze în ce măsură datele statistice prezentate în fața sa sunt fiabile și dacă acestea pot fi luate în considerare, cu alte cuvinte dacă, mai ales, acestea nu reprezintă expresia unor fenomene pur fortuite sau conjuncturale și dacă sunt suficient de semnificative [Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctele 50 și 51, precum și jurisprudența citată].

Dacă statisticile pe care le poate avea în vedere instanța de trimitere ar evidenția în mod efectiv că procentajul lucrătorilor de un sex este afectat mult mai mult de reglementarea națională în cauză decât cel al lucrătorilor de celălalt sex care intră de asemenea în domeniul de aplicare al acestei reglementări, ar trebui să se considere că o astfel de situație evidențiază o discriminare indirectă pe criterii de sex, contrară articolului 5 litera (c) din Directiva 2006/54, cu excepția cazului în care reglementarea menționată este justificată de factori obiectivi și fără legătură cu vreo discriminare pe criterii de sex [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2007, Voß, C‑300/06, EU:C:2007:757, punctul 42 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 54].

Într‑un astfel de caz, ar reveni astfel acestei instanțe sarcina de a examina în ce măsură o asemenea diferență de tratament poate fi totuși justificată de factori fără legătură cu vreo discriminare pe criterii de sex, astfel cum rezultă din articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/54.

În această privință, trebuie amintit că această situație se regăsește, în special, conform jurisprudenței Curții, în cazul în care mijloacele alese răspund unui obiectiv legitim de politică socială, sunt apte să atingă obiectivul urmărit de reglementarea în cauză și sunt necesare în acest scop, fiind de la sine înțeles că nu pot fi considerate ca fiind de natură să garanteze obiectivul invocat decât dacă răspund cu adevărat preocupării privind atingerea acestuia și sunt puse în aplicare în mod coerent și sistematic [a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2014, Leone, C‑173/13, EU:C:2014:2090, punctele 53 și 54, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 56].

În plus, Curtea a statuat că la alegerea măsurilor care pot îndeplini obiectivele politicii lor sociale și de ocupare a forței de muncă, statele membre dispun de o largă marjă de apreciere [Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 57 și jurisprudența citată].

Din jurisprudența Curții rezultă de asemenea că, deși în final revine instanței naționale, care este singura competentă să aprecieze faptele și să interpreteze legislația națională, sarcina de a stabili dacă și în ce măsură dispoziția legislativă respectivă este justificată de un astfel de factor obiectiv, Curtea, învestită cu atribuția de a furniza acesteia răspunsuri utile, este competentă să dea indicații de natură a‑i permite să se pronunțe [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 58].

În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește să mențină puterea de cumpărare a beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă, favorizând, prin intermediul unei „compensații sociale”, pensiile pentru limită de vârstă modeste în raport cu cele mai ridicate, să evite crearea unui decalaj prea important între aceste pensii și să asigure finanțarea lor durabilă.

Potrivit jurisprudenței Curții, deși considerații de ordin bugetar nu pot justifica o discriminare în detrimentul unuia dintre sexe, finalitățile care constau în asigurarea finanțării durabile a pensiilor pentru limită de vârstă și în reducerea diferenței dintre nivelurile pensiilor finanțate de stat pot fi considerate obiective legitime de politică socială fără legătură cu nicio discriminare pe criterii de sex [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 61, și Hotărârea din 21 ianuarie 2021, INSS, C‑843/19, EU:C:2021:55, punctul 38].

Rezultă că reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește obiective legitime de politică socială fără legătură cu nicio discriminare pe criterii de sex.

În ceea ce privește aspectul dacă această reglementare îndeplinește cerințele de proporționalitate amintite la punctul 53 din prezenta hotărâre și în special în ceea ce privește caracterul său adecvat, din informațiile de care dispune Curtea reiese că aceasta permite să se majoreze numai pensiile pentru limită de vârstă de valoare medie sau mică, asigurându‑se în același timp în special că pensiile al căror cuantum este cel mai scăzut sunt mai mici într‑o măsură superioară inflației, să contribuie astfel la finanțarea durabilă a acestor pensii și să reducă decalajele dintre acestea.

Desigur, astfel cum a subliniat instanța de trimitere, o indexare a pensiilor pentru limită de vârstă cu rata inflației nu modifică în sine diferențele de nivel dintre diferitele pensii și decalajul dintre acestea ar rămâne neschimbat din punct de vedere matematic. Totuși, majorarea prețurilor afectează mai mult nivelul de trai al persoanelor care primesc pensii pentru limită de vârstă într‑un cuantum redus. În plus, întrucât reglementarea în cauză este aplicabilă numai prestațiilor al căror cuantum depășește un anumit prag, ea are ca efect apropierea acestora din urmă de nivelul pensiilor mai modeste.

În ceea ce privește aspectul dacă această reglementare este pusă în aplicare în mod coerent și sistematic, este necesar să se arate, astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară și din observațiile scrise ale guvernului austriac, că aceasta se aplică tuturor pensiilor pentru limită de vârstă ale funcționarilor, dar și beneficiarilor pensiilor pentru limită de vârstă acordate atât în temeiul sistemelor profesionale de securitate socială ale întreprinderilor supuse controlului statului, cât și al sistemului legal de asigurări de pensii prevăzut de ASVG. Ajustarea anuală a pensiilor în discuție în litigiul principal s‑ar aplica astfel tuturor beneficiarilor de pensii de stat, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere.

Având în vedere marja largă de apreciere de care dispun statele membre în alegerea măsurilor susceptibile să realizeze obiectivele politicii lor sociale și de ocupare a forței de muncă, amintită la punctul 54 din prezenta hotărâre, coerența punerii în aplicare a măsurii de ajustare nu poate fi repusă în discuție prin simplul fapt că se recurge deja la alte instrumente de politică socială specifice, care urmăresc atingerea obiectivului de susținere a veniturilor modeste.

Același lucru este valabil și pentru faptul că nici pensiile sistemelor profesionale de securitate socială private, nici salariile funcționarilor aflați în activitate nu au făcut obiectul aceleiași măsuri de ajustare.

Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește aceste sisteme private, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, ele nu depind de stat. Pe de altă parte, în ceea ce privește funcționarii în activitate, deși, în temeiul dreptului intern, numirea acestora creează un raport de muncă pe viață, iar pensia lor pentru limită de vârstă corespunde unei remunerații datorate de stat drept compensare a serviciilor prestate în perioada de serviciu activ, din cererea de decizie preliminară și din observațiile scrise ale guvernului austriac reiese de asemenea că sistemul de pensii al funcționarilor a făcut obiectul unor diverse modificări de aproximativ douăzeci de ani, în vederea alinierii la sistemul ASVG. În special, ajustarea pensiilor lor nu ar mai urma evoluția salariului funcționarilor în activitate, ci, în principiu, pe cea a ratei inflației, asemenea pensiilor acordate în temeiul acestui din urmă sistem. Pe de altă parte, având în vedere obiectivele urmărite de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, funcționarii pensionați și cei în activitate nu par să se afle într‑o situație comparabilă, obiectivul în special de a reduce decalajul dintre pensiile pentru limită de vârstă, pentru a evita ca, în timp, să se creeze un abis între nivelurile acestor pensii, necesitând efectuarea unei distincții între gestiunea lor și cea a salariilor.

Nici faptul că pensiile pentru limită de vârstă ale funcționarilor nu sunt acordate de un organism de asigurare la care au plătit cotizațiile, ci direct de stat nu pare determinant în raport cu obiectivul finanțării durabile a pensiilor pentru limită de vârstă și al reducerii decalajului dintre acestea urmărit de legiuitorul austriac prin adoptarea reglementării naționale în discuție în litigiul principal. În plus, o ajustare a pensiilor nu constituie o prestație care reprezintă contraprestația cotizațiilor plătite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 2011, Brachner, C‑123/10, EU:C:2011:675, punctul 79).

Prin urmare, această reglementare se dovedește a fi pusă în aplicare în mod sistematic și coerent, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere în această privință.

Reglementarea menționată nu pare nici să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite. Desigur, reclamanții din litigiul principal invocă o devalorizare semnificativă a cuantumului pensiilor lor pentru limită de vârstă în raport cu ipoteza în care ar fi beneficiat în fiecare an de la pensionarea lor, în temeiul dreptului național, de o ajustare egală cu inflația. Cu toate acestea, este necesar să se sublinieze că reglementarea națională în discuție în litigiul principal ține seama de capacitățile contributive ale persoanelor vizate. Astfel, limitările majorării pensiilor prevăzute la articolul 711 din ASVG, la care face trimitere articolul 41 alineatul (4) din PG 1965, sunt eșalonate în funcție de cuantumurile prestațiilor acordate, iar o asemenea majorare este exclusă numai în ceea ce privește pensiile cele mai ridicate.

În aceste condiții, nu este necesar să se examineze dacă aceste limitări pot fi justificate în raport cu articolul 157 alineatul (4) TFUE sau cu articolul 3 din Directiva 2006/54. În această privință, trebuie amintit că în conformitate cu jurisprudența Curții, dispozițiile menționate nu se pot aplica unei reglementări naționale care se limitează să acorde femeilor o pensie pentru limită de vârstă mai mare, fără să remedieze problemele pe care le pot întâmpina acestea pe parcursul carierei lor profesionale, și că majorarea respectivă nu este de natură să compenseze dezavantajele la care ar fi expuse femeile, ajutându‑le în carieră, și, astfel, să asigure în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2019, Instituto Nacional de la Seguridad Social (Supliment la pensie pentru mame) (C‑450/18, EU:C:2019:1075, punctul 65 și jurisprudența citată].

Având în vedere toate aceste elemente, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 157 TFUE și articolul 5 litera (c) din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care prevede o ajustare anuală degresivă a cuantumului pensiilor pentru limită de vârstă ale funcționarilor naționali în funcție de importanța acestui cuantum, cu o lipsă totală a ajustării peste un anumit cuantum al pensiei, în ipoteza în care această reglementare afectează negativ o proporție semnificativ mai mare de beneficiari de sex masculin decât de beneficiari de sex feminin, cu condiția ca această reglementare să urmărească în mod coerent și sistematic obiectivele de asigurare a finanțării durabile a pensiilor pentru limită de vârstă și de reducere a decalajului dintre nivelurile pensiilor finanțate de stat, fără a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

5 mai 2022 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul austriac

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată