Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 13 iulie 2023.#Comisia Europeană împotriva CK Telecoms UK Investments Ltd.#Recurs – Concurență – Regulamentul (CE) nr. 139/2004 – Controlul concentrărilor economice între întreprinderi – Servicii de telecomunicații mobile – Decizie privind declararea unei concentrări ca fiind incompatibilă cu piața internă – Piață de oligopol – Obstacol semnificativ în calea concurenței efective – Efecte necoordonate – Nivel probatoriu – Marja de apreciere a Comisiei Europene în materie economică – Limitele controlului jurisdicțional – Orientări privind concentrările orizontale – Factori relevanți pentru a demonstra un obstacol semnificativ în calea concurenței efective – Noțiunile de «importantă forță concurențială» și de «concurenți apropiați» – Proximitatea concurenței dintre părțile la concentrare – Analiza cantitativă a efectelor concentrării preconizate asupra prețurilor – Creșteri în eficiență – Denaturare – Motiv invocat din oficiu de Tribunalul Uniunii Europene – Anulare.#Cauza C-376/20 P.

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2020:217), prin care s‑a anulat Decizia C(2016) 2796 final a Comisiei din 11 mai 2016 privind declararea unei concentrări ca fiind incompatibilă cu piața internă (cazul COMP/M.7612 – Hutchison 3G UK/Telefónica UK), publicată în rezumat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 29 septembrie 2016 (JO 2016, C 357, p. 15, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Considerentele (5), (6), (24), (25), (28) și (29) ale Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi („Regulamentul CE privind concentrările economice”) (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201) enunță: „(5) […] [A]r trebui să se asigure că procesul de reorganizare nu provoacă daune durabile concurenței; prin urmare, dreptul comunitar trebuie să includă dispoziții care să reglementeze acele concentrări care pot afecta semnificativ concurența efectivă pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia. (6) Prin urmare, este necesar un instrument juridic specific care să permită controlul eficient [a se citi «efectiv»] asupra tuturor concentrărilor în ceea ce privește efectul acestora asupra structurii concurenței în Comunitate și care să fie singurul instrument aplicabil acestor concentrări. Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului [din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO 1989, L 395, p. 1)] a permis dezvoltarea unei politici comunitare în acest domeniu. Totuși, având în vedere experiența acumulată, regulamentul în cauză ar trebui reformat în dispoziții legislative care să răspundă provocărilor unei piețe mai integrate și viitoarei extinderi a Uniunii Europene. În conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 [TUE], prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului său de a asigura că pe piața comună concurența nu este denaturată, în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise cu liberă concurență. […] (24) Pentru a asigura un sistem în cadrul căruia concurența nu este denaturată pe piața comună, în continuarea unei politici desfășurate în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise cu liberă concurență, prezentul regulament trebuie să permită controlul efectiv al tuturor concentrărilor din punct de vedere al efectului lor asupra concurenței în Comunitate. În consecință, Regulamentul [nr. 4064/89] a instituit principiul în conformitate cu care o concentrare cu o dimensiune comunitară care creează sau consolidează o poziție dominantă, în urma căreia concurența pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia ar fi în mod semnificativ împiedicată, ar trebui declarată incompatibilă cu piața comună. (25) Având în vedere consecințele pe care le pot avea concentrările asupra structurilor pieței de oligopol, este cu atât mai necesară menținerea unei concurențe efective pe aceste piețe. Multe piețe de oligopol demonstrează un nivel sănătos de concurență. Totuși, în anumite situații, concentrările care implică eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile implicate în concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte, precum și o reducere a presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți pot împiedica grav concurența, chiar și în absența unei posibile coordonări între membrii oligopolului. Cu toate acestea, din interpretările instanțelor comunitare de până acum, nu reiese în mod explicit că Regulamentul [nr. 4064/89] ar impune declararea concentrărilor care generează astfel de efecte necoordonate ca fiind incompatibile cu piața comună. De aceea, în interesul certitudinii juridice, ar trebui să se arate în mod clar că prezentul regulament permite controlul efectiv asupra tuturor acestor concentrări, prevăzând că orice concentrare care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața comună sau de pe o parte semnificativă a acesteia ar trebui declarată incompatibilă cu piața comună. Noțiunea de «obstacol semnificativ în calea concurenței efective» din articolul 2 alineatele (2) și (3) ar trebui interpretată ca depășind conceptul de poziție dominantă numai în ceea ce privește efectele anticoncurențiale ale unei concentrări generate de comportamentul necoordonat al întreprinderilor care nu ar avea o poziție dominantă pe piața în cauză. […] (28) Pentru clarificarea și explicarea modului în care Comisia evaluează concentrările în conformitate cu prezentul regulament, este adecvată publicarea de către Comisie a unor orientări care să ofere un cadru economic solid pentru evaluarea concentrărilor pentru a stabili dacă acestea pot sau nu să fie declarate compatibile cu piața comună. (29) Pentru a determina impactul unei concentrări asupra concurenței de pe piața comună este necesar să se ia în considerare orice creștere în eficiență demonstrată și potențială, invocată de întreprinderile implicate. Este posibil ca creșterile în eficiență generate de concentrare să contracareze efectele pe care le‑ar fi avut altfel asupra concurenței, în special potențialele efecte negative asupra consumatorilor și ca, în consecință, concentrarea să nu ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca rezultat al creării sau al consolidării unei poziții dominante. Comisia ar trebui să publice orientări privind condițiile în care creșterea în eficiență poate fi luată în considerare la evaluarea unei concentrări.”

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Evaluarea concentrărilor”, prevede: „(1) Concentrările care intră în sfera de aplicare a prezentului regulament sunt evaluate în conformitate cu obiectivele acestui regulament și cu următoarele dispoziții, pentru a se stabili dacă sunt sau nu compatibile cu piața comună. La efectuarea acestei evaluări, Comisia ia în considerare: (a) nevoia menținerii și dezvoltării unei concurențe efective pe piața comună având în vedere, printre altele, structura tuturor piețelor vizate și concurența actuală sau potențială din partea întreprinderilor aflate pe teritoriul sau în afara Comunității; (b) poziția pe piață a întreprinderilor implicate și puterea lor economică și financiară, alternativele disponibile furnizorilor și utilizatorilor, accesul acestora la surse de aprovizionare sau piețe și orice alte bariere legale sau de altă natură la intrarea pe piață, tendințele ofertei și cererii pentru bunurile și serviciile relevante, interesele consumatorilor intermediari și finali și evoluția progresului tehnic și economic, cu condiția ca acesta să fie în beneficiul consumatorului și să nu reprezinte un obstacol în calea concurenței. (2) O concentrare care nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, este declarată compatibilă cu piața comună. (3) O concentrare care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața internă sau de pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, este declarată incompatibilă cu piața comună. (4) În măsura în care crearea unei societăți în comun, reprezentând o concentrare în conformitate cu articolul 3, are ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurențial al întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile din articolul [101] alineatele (1) și (3) [TFUE], pentru a se stabili dacă operațiunea este sau nu compatibilă cu piața comună. (5) La realizarea acestei evaluări, Comisia ia în considerare în special: – dacă două sau mai multe societăți‑mamă rețin, într‑o măsură semnificativă, activitățile de pe aceeași piață ca și societatea în comun sau de pe o piață situată în amonte sau în aval față de cea a societății în comun sau pe o piață vecină aflată în strânsă legătură cu această piață; – dacă, prin coordonarea care reprezintă consecința directă a creării societății în comun, întreprinderile implicate au posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor în cauză.”

Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Definiția concentrării”, prevede la alineatul (1) litera (b): „Se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma: […] (b) preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puțin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziționarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părți ale acestora.”

Articolul 4 din același regulament, intitulat „Notificarea prealabilă a concentrărilor și trimiterea prealabilă notificării la cererea părților care fac notificarea”, prevede la alineatul (1) primul paragraf: „Concentrările care au dimensiune comunitară definite în prezentul regulament trebuie notificate Comisiei înainte de punerea în aplicare și după încheierea acordului, anunțarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.”

Articolul 6 din Regulamentul nr. 139/2004, intitulat „Examinarea notificării și inițierea procedurii”, prevede la alineatele (1) și (2): „(1) Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia. (a) În cazul în care ajunge la concluzia că o concentrare notificată nu intră sub incidența prezentului regulament, aceasta consemnează această constatare printr‑o decizie. (b) În cazul în care se constată că o concentrare notificată, deși intră sub incidența prezentului regulament, nu generează îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piața comună, aceasta decide să nu i se opună și o declară compatibilă cu piața comună. Se consideră că o decizie care declară o concentrare ca fiind compatibilă include restricțiile direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării. (c) Fără a aduce atingere alineatului (2), în cazul în care se constată că o concentrare notificată intră sub incidența prezentului regulament și generează îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piața comună, aceasta hotărăște inițierea procedurii. Fără a aduce atingere articolului 9, o astfel de procedură se încheie printr‑o decizie, în conformitate cu articolul 8 alineatele (1)-(4), cu excepția cazurilor în care întreprinderile implicate demonstrează, spre convingerea Comisiei, că au renunțat la concentrare. (2) În cazul în care Comisia constată că, după ce a fost modificată de către întreprinderile implicate, o concentrare notificată nu mai ridică îndoieli grave în sensul alineatului (1) litera (c), aceasta declară concentrarea compatibilă cu piața comună în temeiul alineatului (1) litera (b). Comisia poate include în decizia adoptată în conformitate cu alineatul (1) litera (b) condiții și obligații destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care și le‑au asumat față de Comisie în vederea realizării compatibilității concentrării cu piața comună.”

Articolul 7 din același regulament, intitulat „Suspendarea concentrărilor”, prevede la alineatul (1): „O concentrare cu dimensiune comunitară […] nu se pune în aplicare nici înainte de notificare și nici înainte de a fi declarată compatibilă cu piața comună în temeiul unei decizii adoptate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b), articolul 8 alineatul (1) sau (2) sau pe baza unei prezumții în conformitate cu articolul 10 alineatul (6).”

Articolul 8 din regulamentul menționat, intitulat „Competențele de decizie ale Comisiei”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) În cazul în care Comisia constată că o concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) și, în cazurile menționate la articolul 2 alineatul (4), criteriile prevăzute la articolul [101] alineatul (3) [TFUE], aceasta emite o decizie prin care declară concentrarea ca fiind compatibilă cu piața comună. Se consideră că o decizie care declară o concentrare ca fiind compatibilă include restricțiile direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării. (2) În cazul în care Comisia constată că, în urma modificărilor efectuate de întreprinderile implicate, o concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) și, în cazurile menționate la articolul 2 alineatul (4), criteriile prevăzute la articolul [101] alineatul (3) [TFUE], aceasta emite o decizie prin care declară concentrarea ca fiind compatibilă cu piața comună. Comisia poate include în decizia sa condiții și obligații destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care și le‑au asumat față de Comisie în vederea realizării compatibilității concentrării cu piața comună. Se consideră că o decizie care declară o concentrare ca fiind compatibilă include restricțiile direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării. (3) În cazul în care Comisia constată că o concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) sau, în cazurile menționate la articolul 2 alineatul (4), nu îndeplinește criteriile prevăzute la articolul [101] alineatul (3) [TFUE], aceasta emite o decizie prin care se declară că acea concentrare este incompatibilă cu piața comună.”

Articolul 10 din același regulament, intitulat „Termenele pentru inițierea procedurii și pentru decizii”, prevede la alineatul (6): „În cazul în care Comisia nu a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (b) și (c), articolul 8 alineatul (1), (2) sau (3) în termenele prevăzute în alineatul (1) și, respectiv, alineatul (3), se consideră că respectiva concentrare a fost declarată compatibilă cu piața comună […]”

Articolul 21 din Regulamentul nr. 139/2004, intitulat „Aplicarea regulamentului și jurisdicția”, prevede la alineatul (2): „Sub rezerva controlului de către Curtea de Justiție, Comisia are competență unică privind adoptarea deciziilor prevăzute de prezentul regulament.”

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 139/2004 (JO 2004, L 133, p. 1, și rectificare în JO 2004, L 172, p. 9, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1269/2013 al Comisiei din 5 decembrie 2013 (JO 2013, L 336, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 802/2004”), prevede că, în scopul controlului concentrărilor, notificările se depun în modul prevăzut în formularul CO stabilit în anexa I la acest regulament.

Secțiunea 9 din această anexă I, intitulată „Creșterea în eficiență”, are următorul cuprins: „În cazul în care doriți ca, în mod specific, Comisia să examineze, încă de la început […], dacă creșterile în eficiență create de concentrare pot îmbunătăți capacitatea și interesul noii entități de a acționa în favoarea competitivității în avantajul consumatorilor, furnizați o descriere a fiecărei creșteri în eficiență (inclusiv economiile de costuri, introducerea unor noi produse și îmbunătățirile produselor și serviciilor) care, în opinia părților, ar trebui să rezulte din concentrarea propusă pentru fiecare produs în cauză, precum și documentele anexate corespunzătoare […] Pentru fiecare creștere în eficiență pretinsă, furnizați: (i) o explicație detaliată a modului în care concentrarea propusă permite noii entități să obțină creșterea în eficiență. Precizați măsurile pe care părțile urmează să le ia în vederea obținerii creșterii în eficiență, riscurile aferente obținerii creșterii în eficiență, perioada de timp și costurile necesare obținerii acesteia; (ii) în cazul în care este posibil în mod rezonabil, o evaluare a creșterii în eficiență și o explicație detaliată a modului de calculare a acestei evaluări. După caz, furnizați și o estimare a importanței creșterilor în eficiență legate de introducerea de noi produse sau de îmbunătățiri ale calității. Pentru creșterile în eficiență care presupun economii de costuri, indicați separat economiile de costuri fixe punctuale, economiile de costuri recurente și economiile de costuri variabile (în EUR/unitate și în EUR/pe an); (iii) măsura în care clienții pot beneficia de pe urma creșterii în eficiență și o explicație detaliată a modului în care se ajunge la această concluzie; (iv) motivul pentru care partea nu poate sau părțile nu pot obține creșterea în eficiență în aceeași măsură prin alt mijloc decât prin concentrarea propusă și într‑un mod care nu este susceptibil să ridice probleme de concurență.”

Comunicarea Comisiei intitulată „Orientări privind evaluarea concentrărilor orizontale în temeiul Regulamentului Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi” (JO 2004, C 31, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 56, denumită în continuare „Orientările privind concentrările orizontale”), într‑o secțiune referitoare la efectele necoordonate, prevede: „Efecte necoordonate […] 24. O concentrare poate crea obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe o piață, prin înlăturarea constrângerilor concurențiale importante asupra unuia sau mai multor vânzători, care, astfel, dobândesc o putere mai mare de piață. Efectul cel mai direct al concentrării va fi dispariția concurenței între întreprinderile implicate în concentrare. De exemplu, în cazul în care anterior concentrării una dintre părțile la concentrare și‑ar fi majorat prețul, aceasta ar fi suportat pierderi în vânzări, în favoarea celeilalte părți la operațiune. Concentrarea înlătură această constrângere particulară. Întreprinderile care nu realizează o concentrare pe aceeași piață pot beneficia, de asemenea, de pe urma scăderii presiunii concurențiale care rezultă în urma concentrării, deoarece creșterea prețului la întreprinderile implicate în concentrare poate transfera o anumită parte din cerere către întreprinderile concurente, care, în schimb, pot considera profitabil să crească și prețurile lor[…] Reducerea acestor constrângeri concurențiale poate genera majorări substanțiale de prețuri pe piața relevantă. 25. În general, o concentrare care generează astfel de efecte necoordonate creează obstacole semnificative în calea concurenței efective, prin crearea sau consolidarea poziției dominante a unei singure întreprinderi, una care, în mod tipic, ar deține o cotă de piață considerabil mai însemnată decât întreprinderea care, după încheierea concentrării, este primul său concurent. În plus, concentrările de pe piețele de oligopol […] care implică eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrare le‑au exercitat anterior una asupra celeilalte și o reducere a presiunii concurențiale asupra concurenților rămași pot, chiar și în cazul unei probabilități scăzute de coordonare între membrii oligopolului, să devină, de asemenea, un obstacol însemnat în calea concurenței. Regulamentul privind concentrările economice clarifică faptul că toate concentrările care generează astfel de efecte necoordonate trebuie declarate, de asemenea, incompatibile cu piața comună […]. 26. Un număr de factori care, considerați separat, nu sunt decisivi în mod necesar pot influența probabilitatea ca efecte necoordonate importante să apară în urma unei concentrări. Nu este necesară prezența tuturor acestor factori pentru ca respectivele efecte să fie probabile. De asemenea, lista următoare a factorilor nu trebuie considerată exhaustivă. Părțile la concentrare dețin cote de piață ridicate 27. Cu cât cota de piață este mai mare, cu atât va fi mai mare probabilitatea ca o întreprindere să dețină puterea de piață. Cu cât suma cotelor de piață va fi mai mare, cu atât va fi mai mare probabilitatea ca o concentrare să producă o creștere semnificativă a puterii de piață. Cu cât este mai importanta creșterea clientelei, datorită căreia se obțin marje mai ridicate în urma unei majorări de preț, cu atât mai mare va fi probabilitatea ca părțile la operațiune să considere profitabilă o astfel de majorare a prețului, în ciuda reducerii producției care o însoțește. Deși cotele de piață și sumele cotelor de piață oferă doar indicii inițiale asupra puterii pe piață și a creșterilor acesteia, aceștia sunt, în mod normal, factori importanți ai evaluării […]. Părțile la operațiune sunt concurenți apropiați 28. Produsele se pot diferenția […] în cadrul unei piețe relevante, astfel încât unele produse constituie înlocuitori mai apropiați decât altele […]. Cu cât gradul de substituibilitate între produsele părților la operațiunea de concentrare este mai ridicat, cu atât mai mare va fi probabilitatea ca acestea să majoreze prețurile în mod semnificativ […]. De exemplu, o concentrare între doi producători care oferă produse pe care un număr substanțial de clienți le consideră drept prima și a doua lor opțiune poate genera o majorare semnificativă a prețurilor. În consecință, faptul că rivalitatea dintre părți a reprezentat o sursă importantă de concurență pe piață poate deveni un factor central al analizei […]. Marjele ridicate anterioare concentrării […] pot, de asemenea, să facă mai probabilă majorarea semnificativă a prețurilor. Motivația părților la concentrare de a crește prețurile este mai supusă constrângerilor în cazul în care întreprinderile rivale produc înlocuitori apropiați ai produselor părților la operațiune decât în cazul în care acestea oferă înlocuitori mai puțin apropiați […]. În consecință, este mai puțin probabil ca o concentrare să creeze obstacole semnificative în calea concurenței efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante, în cazul în care există un nivel ridicat de substituibilitate între produsele părților la concentrare și cele furnizate de producătorii concurenți. 29. În cazul în care există date disponibile, gradul de substituibilitate poate fi evaluat prin intermediul sondajelor privind preferințele clienților, al analizei structurii de cumpărare, al estimării elasticităților încrucișate ale prețurilor produselor implicate […] sau al coeficienților de variație […]. Pe piețele care funcționează pe bază de licitații, este posibil să se determine dacă, în trecut, ofertele prezentate de una dintre părțile la concentrare a fost constrânsă prin prezența celeilalte părți la operațiune […]. 30. Pe unele piețe, repoziționarea produselor sau extinderea portofoliului lor de produse de către întreprinderile active poate fi relativ ușoară și nu foarte costisitoare. Comisia examinează în special, dacă posibilitatea de repoziționare sau extinderea liniei de producție de către concurenți sau de către părțile la concentrare influențează motivația entității rezultate în urma concentrării de a majora prețurile. Cu toate acestea, repoziționarea produselor sau extinderea liniei de producție implică adesea riscuri și costuri nerecuperabile ridicate […], fiind mai puțin profitabilă decât linia actuală de producție. […] Concentrarea înlătură o importantă forță concurențială 37. Unele întreprinderi exercită asupra procesului concurențial o influență mai mare decât ar sugera cotele lor de piață sau orice indicator similar. O concentrare care implică o astfel de întreprindere poate modifica în mod semnificativ și anticoncurențial jocul concurenței, în special în cazul în care piața este deja concentrată […]. De exemplu, o întreprindere poate fi un nou‑venit recent, care este așteptat să exercite în viitor o presiune concurențială semnificativă asupra celorlalte întreprinderi de pe piață. 38. Pe acele piețe în care inovația reprezintă o importantă forță concurențială, o concentrare poate crește capacitatea și motivația unei întreprinderi de a aduce noi inovații pe piață și, astfel, de a crea o presiune concurențială asupra rivalilor pentru a inova pe această piață. În schimb, concurența efectivă poate fi limitată în mod semnificativ de o concentrare între doi inovatori importanți, de exemplu între două întreprinderi care sunt în curs de a dezvolta anumite produse adresate unei piețe de produse specifică. În mod similar, o întreprindere care deține o cotă de piață relativ redusă poate, cu toate acestea, să devină o importantă forță concurențială în cazul în care deține produse în curs de dezvoltare promițătoare […].”

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 1-25 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

La 11 septembrie 2015, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 139/2004, o notificare privind o concentrare preconizată (denumită în continuare „concentrarea preconizată”) prin care CK Hutchison Holdings Limited, prin intermediul filialei sale indirecte Hutchison 3G UK Investments, care a devenit CK Telecoms UK Investments Ltd (denumită în continuare „CK Telecoms”), intenționa să dobândească, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, controlul exclusiv asupra Telefónica Europe plc (denumită în continuare „O2”).

La acea dată, existau pe piața cu amănuntul a serviciilor de telecomunicații mobile din Regatul Unit (denumită în continuare „piața cu amănuntul”) patru operatori de rețea de telefonie mobilă, și anume EE Ltd, o filială a BT Group plc, achiziționată de aceasta din urmă în anul 2016 (denumite în continuare împreună „BT/EE”), O2, Vodafone și Hutchison 3G UK Ltd (denumită în continuare „Three”), filială indirectă a CK Hutchison Holdings, ale căror cote de piață în ceea ce privește abonații erau de aproximativ 30-40 %, 20-30 %, 10-20 % și, respectiv, 10-20 %. În urma concentrării preconizate, Three și O2 ar fi reprezentat aproximativ între 30 și 40 % din piața cu amănuntul și ar fi putut deveni astfel principalul actor pe această piață, în fața fostului operator istoric BT/EE și Vodafone.

Piața cu amănuntul cuprindea de asemenea mai mulți operatori de rețele mobile virtuale care nu dețineau o rețea de telefonie mobilă, cum ar fi Tesco Mobile, o societate deținută în mod egal de Tesco și O2, Virgin Mobile și TalkTalk. Acești operatori încheiaseră acorduri cu operatori de rețea de telefonie mobilă pentru a avea acces la rețelele lor la prețuri cu ridicata. Piața cu amănuntul cuprindea de asemenea revânzători și comercianți cu amănuntul independenți, cum ar fi Dixons.

Piața cu amănuntul avea drept caracteristică faptul că BT/EE și Three, pe de o parte, și Vodafone și O2, pe de altă parte, încheiaseră acorduri de partajare a rețelei, denumite MBNL și, respectiv, Beacon, care le permiteau să împartă costurile de implementare a rețelelor lor, continuând în același timp să concureze pe piața cu amănuntul.

La 2 octombrie 2015, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a solicitat Comisiei, prin intermediul Competition and Markets Authority (CMA) (Autoritatea pentru Concurență și Piețe, Regatul Unit), ca respectiva concentrare preconizată să îi fie trimisă, în temeiul articolului 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 139/2004. Regatul Unit a considerat că această concentrare risca să ridice obstacole semnificative în calea concurenței pe piața cu amănuntul, precum și pe piața cu ridicata a serviciilor de acces și de inițiere a apelurilor în rețelele publice de telefonie mobilă din Regatul Unit (denumită în continuare „piața cu ridicata”). În plus, Regatul Unit susținea că este cel mai în măsură să trateze concentrarea menționată.

Prin Decizia C(2015) 8534 final a Comisiei din 4 decembrie 2015 privind articolul 9 din Regulamentul nr. 139/2004 în cazul M.7612 Hutchison 3G UK/Telefónica UK, această cerere de trimitere a fost respinsă. În susținerea acestei decizii, Comisia a invocat printre altele necesitatea de a asigura o abordare coerentă și consecventă în evaluările pe care le efectuează asupra concentrărilor economice din sectorul telecomunicațiilor din mai multe state membre, precum și propria experiență anterioară semnificativă în materia evaluării concentrărilor pe piețele europene ale serviciilor de telecomunicații mobile.

Din cauza unor îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea concentrării preconizate cu piața internă, Comisia a decis, la 30 octombrie 2015, să inițieze procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 139/2004.

La 4 februarie 2016, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile. La 26 februarie 2016, CK Telecoms a prezentat observații scrise referitoare la comunicarea privind obiecțiunile.

La 2 martie 2016, pentru a răspunde preocupărilor în materie de concurență identificate în comunicarea privind obiecțiunile, CK Telecoms a prezentat un prim set de angajamente.

La cererea CK Telecoms, la 7 martie 2016 a avut loc o audiere.

La 15 martie 2016, CK Telecoms a prezentat angajamente revizuite (denumite în continuare „al doilea set de angajamente”).

La 17 și la 23 martie 2016, Comisia a adresat CK Telecoms scrisori în care a evidențiat dovezi suplimentare din dosarul său care veneau în sprijinul constatărilor preliminare din comunicarea privind obiecțiunile. La 29 martie și la 4 aprilie 2016, CK Telecoms a formulat observații scrise în răspuns la aceste scrisori.

La 6 aprilie 2016, CK Telecoms a prezentat un al treilea set de angajamente.

La 27 aprilie 2016, Comitetul consultativ în materie de concentrări a emis un aviz favorabil cu privire la proiectul de decizie a Comisiei.

La 11 mai 2016, Comisia a adoptat decizia în litigiu, care se întemeiază pe identificarea a două piețe relevante, și anume piața cu amănuntul și piața cu ridicata.

Comisia a dezvoltat trei teorii privind prejudiciul, care se întemeiază toate pe existența unor efecte necoordonate pe o piață de oligopol.

Prima teorie privind prejudiciul se referă la existența unor efecte necoordonate pe piața cu amănuntul rezultate din eliminarea unor constrângeri concurențiale importante. În esență, potrivit Comisiei, reducerea semnificativă a concurenței care ar fi rezultat din concentrarea preconizată ar fi determinat probabil o majorare a prețurilor serviciilor de telefonie mobilă în Regatul Unit și o limitare a alegerii pentru consumatori.

A doua teorie privind prejudiciul se referă la existența unor efecte necoordonate pe piața cu amănuntul legate de partajarea rețelei. Potrivit Comisiei, concentrarea preconizată ar fi putut influența negativ calitatea serviciilor pentru consumatori, împiedicând dezvoltarea infrastructurii de rețea mobilă în Regatul Unit.

A treia teorie privind prejudiciul se referă la existența unor efecte necoordonate rezultate din eliminarea unor constrângeri concurențiale importante de pe piața cu ridicata. Pe această piață, cei patru operatori de rețea de telefonie mobilă oferă servicii de găzduire operatorilor care nu sunt proprietari ai unei rețele mobile care, la rândul lor, furnizează servicii cu amănuntul abonaților. În special, concentrarea preconizată risca, potrivit deciziei în litigiu, să aibă efecte necoordonate semnificative pe piața cu ridicata care rezultă dintr‑o reducere a numărului de operatori de rețea de telefonie mobilă de la patru la trei, din eliminarea Three ca „importantă forță concurențială”, din suprimarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile le exercitau anterior una asupra celeilalte și dintr‑o reducere a presiunilor concurențiale asupra actorilor rămași.

În ceea ce privește creșterile în eficiență invocate de CK Telecoms, Comisia a considerat că acestea nu ar avea un caracter verificabil, nici specific concentrării și nici de natură să aducă beneficii consumatorilor.

În ultima secțiune din decizia în litigiu, Comisia a examinat angajamentele propuse de CK Telecoms. Aceasta a considerat în esență că al doilea și al treilea set de angajamente nu ar elimina sau nu ar elimina în totalitate toate preocupările în materie de concurență identificate.

În consecință, Comisia a declarat concentrarea preconizată ca fiind incompatibilă cu piața internă.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 iulie 2016, CK Telecoms a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

În susținerea acțiunii formulate, CK Telecoms a invocat cinci motive.

Primul și al patrulea motiv privesc prima și a treia teorie privind prejudiciul, referitoare la eliminarea concurenței dintre Three și O2 de pe piața cu amănuntul și, respectiv, de pe piața cu ridicata. Al doilea motiv privea evaluarea scenariului contrafactual efectuată de Comisie, pe care se întemeia evaluarea piețelor cu amănuntul și cu ridicata. Al treilea motiv privea a doua teorie privind prejudiciul cu privire la piața cu amănuntul, referitoare la partajarea rețelei, și angajamentele referitoare la partajarea rețelei. Al cincilea motiv privea celelalte angajamente prezentate de CK Telecoms.

Într‑o primă etapă, Tribunalul a examinat succesiv primul, al treilea și al patrulea motiv și, într‑o a doua etapă, al doilea și al cincilea motiv.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis mai întâi în esență primul aspect al primului motiv, referitor la intensitatea controlului jurisdicțional în materie de concentrări, cu privire la cadrul juridic aplicabil în urma adoptării Regulamentului nr. 139/2004, la sarcina probei și la cerințele de probă care revin Comisiei atunci când trebuie să dovedească un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din acest regulament. În plus, acesta a admis al doilea aspect al primului motiv, referitor la calificarea Three drept „importantă forță concurențială”, precum și al treilea și al cincilea aspect ale acestui motiv, referitoare la evaluarea proximității concurenței și, respectiv, la efectele cantitative ale concentrării asupra prețurilor. Totodată, Tribunalul a admis argumentația CK Telecoms care făcea parte din al șaptelea aspect al motivului menționat, potrivit căreia Comisia nu a precizat în decizia sa în ce temei a concluzionat că pretinsele obstacole în calea concurenței care rezultă din concentrare ar fi semnificative. În continuare, Tribunalul a admis primul, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea aspect ale celui de al treilea motiv, întemeiat pe erori având în vedere efectele orizontale necoordonate generate de partajarea rețelei. În sfârșit, Tribunalul a admis primele trei aspecte ale celui de al patrulea motiv privind efectele necoordonate pe piața cu ridicata. În consecință, Tribunalul a anulat decizia în litigiu.

Prin înscrisul depus la grefa Curții la 7 august 2020, Comisia a introdus prezentul recurs.

Printr‑un înscris depus la această dată, Comisia a solicitat Curții să aplice, numai în privința EE, una dintre cele două interveniente în primă instanță, un regim de confidențialitate anumitor fragmente din acest recurs care conțineau informații acoperite de secretul comercial și corespundeau unor informații pentru care Tribunalul aplicase un regim de confidențialitate. Prin Ordonanța din 1 octombrie 2020, Comisia/CK Telecoms UK Investments (C‑376/20 P, EU:C:2020:789), președintele Curții a admis această cerere. Astfel, numai o versiune neconfidențială a recursului menționat a fost comunicată EE.

Prin înscrisul depus la grefa Curții la 20 noiembrie 2020, CK Telecoms a solicitat Curții să aplice, numai în privința părții EE, un regim de confidențialitate anumitor informații cuprinse în memoriul său în răspuns care erau acoperite de secretul comercial și, în acest sens, nu trebuiau comunicate concurentului său EE și care corespundeau unor informații pentru care Tribunalul acordase un regim de confidențialitate în privința EE. Prin Ordonanța din 26 ianuarie 2021, Comisia/CK Telecoms UK Investments (C‑376/20 P, EU:C:2021:81), președintele Curții a aplicat, față de EE, un regim de confidențialitate memoriului respectiv, fiindu‑i comunicată doar o versiune neconfidențială a acestuia.

Prin înscrisul depus la grefa Curții la 24 martie 2021 și în temeiul articolului 40 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 130 din Regulamentul de procedură al acesteia din urmă, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 190 alineatul (1) din acest regulament, Autoritatea de Supraveghere AELS a solicitat admiterea intervenției sale în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din 4 iunie 2021, Comisia/CK Telecoms UK Investments (C‑376/20 P, EU:C:2021:488), președintele Curții a admis această cerere, autorizând‑o să prezinte observații în ședința de audiere a pledoariilor. O copie a tuturor actelor de procedură a fost comunicată acestei autorități.

În urma cererii depuse de Comisie la 12 februarie 2021, președintele Curții a autorizat‑o să depună replica.

După depunerea memoriului în duplică al CK Telecoms, faza scrisă a procedurii în prezenta cauză a fost încheiată la 19 mai 2021.

Comisia solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului; – obligarea CK Telecoms la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului recurs și – soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță.

CK Telecoms solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea Comisiei și a intervenientelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în fața Tribunalului, cât și în fața Curții.

În susținerea recursului formulat, Comisia invocă cinci motive. Primul se întemeiază pe o eroare de drept în măsura în care Tribunalul ar fi aplicat cerințe în materie de probă mai stricte decât cele care rezultă din jurisprudența Curții în materia concentrărilor. Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004. Al treilea motiv de recurs se întemeiază pe faptul că Tribunalul ar fi depășit limitele controlului jurisdicțional în interpretarea noțiunilor de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”, ar fi reținut o interpretare eronată a acestor noțiuni și ar fi efectuat o denaturare atât a deciziei în litigiu, cât și a memoriului în apărare al Comisiei. Al patrulea motiv se întemeiază pe o denaturare a argumentației Comisiei privind analiza cantitativă a efectelor concentrării preconizate asupra prețurilor și pe erori de drept săvârșite de Tribunal în aprecierea acestei analize și, al cincilea motiv, pe faptul că Tribunalul nu ar fi apreciat toți factorii relevanți. Al șaselea motiv este întemeiat pe erori privind partajarea rețelei.

Prin intermediul primului motiv, Comisia arată că, prin faptul că a considerat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că era obligată să prezinte suficiente probe pentru a demonstra cu o probabilitate serioasă existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, Tribunalul a aplicat cerințe în materie de probă deosebit de ridicate, care le depășesc pe cele care rezultă din jurisprudența Curții în materie de control al concentrărilor, săvârșind astfel o eroare de drept. Această eroare ar fi determinat Tribunalul să constate, la punctele 119, 172, 216, 268, 281 și 396 din hotărârea atacată, că Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că concentrarea urma să conducă la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

În această privință, din cuprinsul punctului 52 din Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392), ar reieși că, atunci când este sesizată cu o operațiune de concentrare, în principiu, Comisia este obligată să își precizeze poziția fie în sensul autorizării acestei operațiuni, fie în sensul interzicerii acesteia, potrivit evaluării sale cu privire la evoluția economică cea mai probabilă care poate fi atribuită concentrării notificate.

Or, nivelul probatoriu impus de Tribunal la punctul 118 din hotărârea atacată pentru a stabili existența eventuală a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective ar conferi în mod necesar un caracter asimetric cerințelor în materie de probă care ar putea fi deduse din articolul 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004, întrucât această dispoziție nu stabilește nici o prezumție generală de compatibilitate, nici o prezumție generală de incompatibilitate cu piața internă a unei concentrări notificate.

CK Telecoms răspunde, în primul rând, că primul motiv este inoperant.

Astfel, ar reieși în special din hotărârea atacată că Comisia a săvârșit erori de drept referitoare la interpretarea noțiunilor de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați” într‑o etapă a aprecierii sale anterioară examinării elementelor de probă care au determinat‑o să constate existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Aceste erori nu ar fi, așadar, afectate de nivelul probatoriu pretins eronat impus de Tribunal.

În plus, Comisia nu ar fi demonstrat că un nivel probatoriu mai puțin ridicat decât cel impus de Tribunal ar fi condus la un rezultat diferit.

În al doilea rând, CK Telecoms susține că nivelul probatoriu impus de Tribunal este conform cu jurisprudența Curții.

Aceasta arată că, în Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392), Curtea nu a urmat Concluziile avocatei generale Kokott și nu a adoptat „evaluarea comparativă a probabilităților” ca nivel probatoriu necesar pentru a constata existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Un astfel de nivel probatoriu ar presupune că ar fi suficient ca, pentru a demonstra că existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective este mai mult probabilă decât improbabilă, Comisia să se întemeieze pe elemente de probă care nu sunt deosebit de coerente sau solide.

Or, din cuprinsul punctelor 27, 39, 41 și 45 din Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval (C‑12/03 P, EU:C:2005:87), ar reieși că, pentru a constata un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, probele trebuie să fie solide pentru a convinge în ceea ce privește temeinicia tezei care figurează într‑o decizie în materie de control al concentrărilor, ceea ce presupune verificarea exactității materiale, a fiabilității și a coerenței acestor probe.

CK Telecoms arată că, deși Comisia trebuie să aplice același nivel probatoriu atât pentru a autoriza, cât și pentru a interzice o concentrare, nu este mai puțin adevărat că faptul de a impune acestei instituții un nivel probatoriu mai ridicat decât simpla „evaluare comparativă a probabilităților” pentru a demonstra existența eventuală a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective nu ar aduce atingere neutralității stabilite la articolul 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004.

În aceste condiții, CK Telecoms susține că, făcând trimitere, la punctul 118 din hotărârea atacată, la o interpretare a contrario a punctelor 209-211 din Concluziile avocatei generale Kokott prezentate în cauza Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2007:790) și considerând că cerințele în materie de probă aplicabile Comisiei erau mai stricte decât simpla „evaluare comparativă a probabilităților”, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept.

În ceea ce privește argumentația CK Telecoms potrivit căreia acest prim motiv este inoperant, trebuie arătat că reiese în special din cuprinsul punctelor 119, 172, 216, 281, 282, 372 și 396 din hotărârea atacată că Tribunalul s‑a pronunțat cu privire la eventuala existență a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, recurgând printre altele la noțiunile de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”, având în vedere nivelul probatoriu enunțat la punctul 118 din această hotărâre. Astfel, independent de aspectul dacă, după cum pretinde Comisia în cadrul celui de al treilea motiv, interpretarea acestor noțiuni este afectată de erori de drept, instituția menționată poate de asemenea să reproșeze în mod util Tribunalului că a impus un nivel probatoriu mai ridicat decât cel care rezultă din jurisprudența Curții în materia concentrărilor.

Pe de altă parte, trebuie respins argumentul CK Telecoms potrivit căruia Comisia nu ar fi dovedit că un nivel probatoriu diferit de cel aplicat de Tribunal ar fi condus la un rezultat diferit. Astfel, pe de o parte, revine în principiu CK Telecoms sarcina de a demonstra că primul motiv este inoperant. Or, pe de altă parte, având în vedere că, după cum reiese din cuprinsul punctelor 118 și 119 din hotărârea atacată, cerința unei probabilități serioase legate de existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective a fost aplicată de Tribunal tuturor elementelor de probă examinate de acesta, nu se poate exclude a priori că aplicarea unui nivel probatoriu mai puțin exigent ar fi putut conduce la respingerea acțiunii în primă instanță.

În consecință, trebuie să se respingă argumentația CK Telecoms întemeiată pe caracterul inoperant al primului motiv și să se examineze temeinicia motivului menționat.

În această privință, trebuie amintit că reiese în special din considerentul (5) al Regulamentului nr. 139/2004 că acesta urmărește să asigure că reorganizarea întreprinderilor nu provoacă daune durabile concurenței.

În plus, trebuie amintit că, pe de o parte, articolul 2 alineatul (2) din acest regulament prevede că o concentrare care nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective trebuie declarată compatibilă cu piața internă. Pe de altă parte, din articolul 2 alineatul (3) din regulamentul menționat rezultă că, în ipoteza contrară, o concentrare care ar avea un astfel de efect trebuie declarată incompatibilă cu piața internă.

Legiuitorul Uniunii a prevăzut, în consecință, la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004, că, în cazul în care Comisia constată că o concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din acest regulament, aceasta adoptă o decizie prin care declară respectiva concentrare ca fiind compatibilă cu piața internă. În schimb, după cum reiese din articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, în cazul în care Comisia constată că o concentrare îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) din același regulament, aceasta adoptă o decizie prin care se declară acea concentrare incompatibilă cu piața internă.

Rezultă, așadar, din modul de redactare atât a articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004, cât și a articolului 8 alineatele (1) și (3) din acesta că dispozițiile menționate au un caracter simetric în ceea ce privește cerințele în materie de probă impuse Comisiei pentru a demonstra că o concentrare notificată ar ridica sau nu ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective și, prin urmare, trebuie declarată incompatibilă sau compatibilă cu piața internă.

În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că din formularea dispozițiilor menționate nu reiese că Regulamentul nr. 139/2004 impune cerințe de probă diferite în materia deciziilor de autorizare a unei concentrări, pe de o parte, și a deciziilor de interzicere a unei asemenea operațiuni, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 46).

În acest context, din acest regulament nu se poate deduce nicio prezumție generală de compatibilitate sau de incompatibilitate a unei concentrări notificate cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 48).

Deși, desigur, articolul 10 alineatul (6) din regulamentul menționat prevede că se consideră că o concentrare notificată este compatibilă cu piața internă în cazul în care Comisia nu a adoptat în termenul prevăzut o decizie prin care să se pronunțe asupra compatibilității acestei operațiuni, nu este mai puțin adevărat că această dispoziție, pe de o parte, este o expresie specifică a imperativului celerității care caracterizează economia generală a regulamentului și, pe de altă parte, constituie o excepție de la economia generală a regulamentului potrivit căreia Comisia se pronunță în mod expres asupra concentrărilor care îi sunt notificate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 49).

În aceste condiții, trebuie să se considere că Comisia nu este obligată să se conformeze unor cerințe de probă mai ridicate în materia deciziilor de interzicere a concentrărilor decât în materia deciziilor de autorizare a unor astfel de operațiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 51).

Rezultă că cerințele în materie de administrare a probelor, inclusiv nivelul probatoriu, nu variază în funcție de tipul de decizie adoptată de Comisie în materie de control al concentrărilor.

În al doilea rând, reiese din jurisprudență că deciziile Comisiei privind compatibilitatea concentrărilor cu piața internă trebuie să fie susținute de elemente suficient de semnificative și de concordante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 50 și jurisprudența citată).

Desigur, Curtea a decis că, în contextul analizei unei concentrări de tip „conglomerat”, calitatea elementelor de probă prezentate de Comisie pentru a stabili necesitatea unei decizii prin care această operațiune este declarată incompatibilă cu piața internă este deosebit de importantă (Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval,C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 44).

Curtea a precizat însă că această jurisprudență nu reflectă decât funcția esențială a probei, care este de a convinge de temeinicia unei teze sau, precum în materie de control al concentrărilor, de a susține aprecierile care stau la baza deciziilor Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval, C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 41, și Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 51, precum și jurisprudența citată). Prin urmare, cerințele specifice referitoare la calitatea elementelor de probă nu au, în principiu, influență asupra nivelului probatoriu necesar.

Pe de altă parte, Curtea a precizat de asemenea că complexitatea intrinsecă a unei teze referitoare la un obstacol în calea concurenței enunțate cu privire la o concentrare notificată constituie un element de care trebuie să se țină cont la aprecierea caracterului plauzibil al diverselor consecințe ale acestei operațiuni, în vederea identificării aceleia care este cea mai probabilă, dar o astfel de complexitate nu are, ca atare, influență asupra nivelului probatoriu impus (Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 51).

După cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 59 din concluzii, este necesar, așadar, să se constate că nivelul probatoriu, în vederea aplicării articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004, nu variază nici în funcție de tipul de concentrare examinată de Comisie, nici în funcție de complexitatea intrinsecă a unei teze referitoare la un obstacol în calea concurenței enunțate în privința unei concentrări notificate.

În al treilea și ultimul rând, reiese din articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004, care impune notificarea unei concentrări înainte de punerea sa în aplicare, și din articolul 7 alineatul (1) din acest regulament, care prevede o obligație de a nu pune în aplicare această concentrare înainte de notificarea și de autorizarea sa, că regulamentul menționat instituie un sistem de control preventiv al concentrărilor.

Acest control se distinge, în consecință, de controlul ex post al acordurilor dintre întreprinderi, al deciziilor asocierilor de întreprinderi și al practicilor concertate vizate la articolul 101 TFUE, precum și de abuzurile de poziție dominantă vizate la articolul 102 TFUE.

În cadrul exercitării acestui control ex ante al concentrărilor, Comisia dispune de o marjă de apreciere în materie economică în scopul aplicării normelor de fond ale Regulamentului nr. 139/2004, în special a articolului 2 din acesta (Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 144), întrucât efectuează analize economice prospective prin care se urmărește să se stabilească probabilitatea anumitor evoluții ale pieței relevante într‑un interval de timp previzibil.

Or, aceste analize prospective, care prezintă cel mai adesea un caracter complex, sunt în mod necesar mai incerte decât analizele ex post.

Astfel, analiza prospectivă necesară în materie de control al concentrărilor, care constă în examinarea modului în care o asemenea operațiune ar putea modifica parametrii concurenței pe piețele afectate pentru a se verifica dacă din aceasta ar rezulta un obstacol semnificativ în calea unei concurențe efective, necesită imaginarea diverselor legături de la cauză la efect, pentru a fi reținută legătura cu cea mai mare probabilitate (Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval, C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 43, Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 47, precum și Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service, C‑265/17 P, EU:C:2019:23, punctul 32). Această analiză prospectivă ține de marja de apreciere în materie economică de care dispune Comisia în scopul aplicării normelor de fond ale Regulamentului nr. 139/2004, în special a articolului 2 din acesta, care justifică limitarea controlului efectuat de instanța Uniunii cu privire la o decizie a Comisiei în materia concentrărilor la verificarea exactității materiale a faptelor și la absența unei erori vădite de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 144, precum și jurisprudența citată).

Desigur, o astfel de analiză trebuie efectuată cu mare atenție, întrucât nu este vorba despre a examina evenimente din trecut, în legătură cu care sunt disponibile adesea numeroase elemente care permit să se înțeleagă cauzele acestora, și nici măcar evenimente prezente, ci despre a prevedea evenimente care se vor produce în viitor, potrivit unei probabilități mai mari sau mai mici, în ipoteza în care nu s‑ar adopta nicio decizie prin care să se interzică sau să se precizeze condițiile concentrării avute în vedere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval, C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 42).

Natura prospectivă a analizei economice pe care Comisia trebuie să o efectueze se opune însă ca această instituție, pentru a demonstra că o concentrare ar împiedica sau, dimpotrivă, nu ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă, să fie obligată să respecte un nivel probatoriu deosebit de ridicat.

În aceste condiții, ținând seama în special de structura simetrică a articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004 și de caracterul prospectiv al analizelor economice ale Comisiei în materie de control al concentrărilor, trebuie să se considere că, pentru a declara că o concentrare este incompatibilă sau compatibilă cu piața internă, este suficient ca Comisia să demonstreze, prin intermediul unor elemente suficient de semnificative și de concordante, că este mai mult probabil decât improbabil ca respectiva concentrare să ridice sau să nu ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Prin urmare, prin faptul că a considerat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că Comisia este obligată să demonstreze cu o „probabilitate serioasă existența unor obstacole semnificative” în calea concurenței efective în urma concentrării și că „cerințele în materie de probă aplicabile în speță sunt, în consecință, mai stricte decât cele în temeiul cărora un obstacol semnificativ în calea concurenței efective ar fi «mai mult probabil decât improbabil»”, Tribunalul a aplicat o cerință în materie de probă care nu decurge din Regulamentul nr. 139/2004, astfel cum a fost interpretat de Curte, și a săvârșit în acest mod o eroare de drept.

Prin urmare, prezentul motiv trebuie admis.

Al doilea motiv cuprinde două aspecte, prin care Comisia contestă interpretarea dată de Tribunal articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 în hotărârea atacată.

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Comisia susține că, la punctul 90 din hotărârea atacată, Tribunalul a asimilat condițiile necesare pentru a considera că o concentrare poate genera efecte necoordonate cu cele necesare pentru a demonstra existența unei poziții dominante.

Comisia precizează că nu contestă că gradul de prejudiciu necesar pentru a demonstra un eventual obstacol semnificativ în calea concurenței efective din cauza unor efecte necoordonate este același cu cel necesar pentru a demonstra un astfel de obstacol ca urmare a creării sau a consolidării unei poziții dominante. În aceste condiții, prin expresia „prin ea însăși”, utilizată la punctul 90 din hotărârea atacată în coroborare cu expresia „entitate rezultată în urma concentrării”, Tribunalul ar fi considerat că Comisia nu poate interzice o concentrare decât dacă poate stabili că această entitate va beneficia de o putere de piață echivalentă cu cea pe care o asigură o poziție dominantă.

CK Telecoms răspunde că Comisia contestă o observație generală a Tribunalului care nu ar fi servit drept temei pentru o analiză in concreto și că, prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv al Comisiei este inoperant.

La punctul 90 din hotărâre atacată, Tribunalul a statuat că articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 „permite Comisiei să interzică în anumite împrejurări, pe piețele de oligopol, concentrări care, deși nu conduc la crearea sau la consolidarea unei poziții dominante individuale sau colective, sunt susceptibile să afecteze condițiile de concurență de pe piață într‑o măsură comparabilă cu cea care poate fi atribuită unor astfel de poziții, conferind entității rezultate în urma concentrării o putere care îi permite să determine, prin ea însăși, parametrii concurenței și în special să stabilească prețurile în loc să le accepte”.

Or, trebuie arătat că, după cum a susținut CK Telecoms, punctul 90 menționat cuprinde o considerație generală a Tribunalului, fără a stabili o legătură cu o eroare pe care ar fi săvârșit‑o Comisia în aplicarea noțiunii de „obstacol semnificativ în calea concurenței efective”, în sensul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004. În plus, așa cum a arătat doamna avocată generală la punctul 70 din concluzii, Comisia nu identifică niciun punct din hotărârea atacată care s‑ar întemeia pe această considerație.

În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că obiecțiunile îndreptate împotriva unor motive neesențiale ale unei decizii a Tribunalului nu pot determina anularea acestei decizii și sunt, așadar, inoperante (Hotărârea din 23 martie 2023, PV/ComisiaC‑640/20 P, EU:C:2023:232, punctul 191 și jurisprudența citată). Or, chiar presupunând că primul aspect al celui de al doilea motiv ar fi întemeiat, acesta nu ar fi de natură să invalideze hotărârea atacată, având în vedere că acest aspect vizează un motiv al acesteia despre care nu s‑a stabilit că contribuie la susținerea dispozitivului hotărârii menționate.

Rezultă că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca inoperant.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs, Comisia susține că, la punctele 95 și 96 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, înțeles în lumina considerentului (25) al acestuia, trebuia interpretat în sensul că, în lipsa creării sau a consolidării unei poziții dominante ca urmare a unei concentrări, un obstacol semnificativ în calea concurenței efective nu poate fi stabilit decât în cazul în care cele două condiții cumulative prevăzute în acest considerent sunt îndeplinite, și anume, pe de o parte, eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile implicate în concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte și, pe de altă parte, reducerea presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți.

Potrivit Comisiei, o asemenea interpretare compromite obiectivul unui control efectiv al concentrărilor enunțat în considerentul (24) al acestui regulament și ar avea ca efect printre altele să o împiedice să dezvolte teorii privind prejudiciul care nu îndeplinesc condițiile enunțate la punctul 96 din hotărârea atacată, precum, de exemplu, a doua teorie privind prejudiciul invocată în speță, întemeiată pe o reducere a presiunii concurențiale exercitate de ceilalți concurenți asupra entității rezultate din operațiunea menționată, ca urmare a poziției pe piață a acestei entități în urma concentrării.

CK Telecoms răspunde că din modul de redactare a considerentului (25) al Regulamentului nr. 139/2004, în special din conjuncția „precum și”, care a fost reluată în Orientările privind concentrările orizontale, precum și în decizia în litigiu, reiese că respectivul considerent enunță două condiții cumulative. O interpretare contrară ar permite Comisiei să interzică toate concentrările orizontale, întrucât acestea determină în mod necesar o reducere a concurenței între părțile implicate.

Tribunalul a considerat în esență, la punctul 96 din hotărârea atacată, că articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 trebuie interpretat în lumina considerentului (25) al regulamentului menționat. În această privință, a pornit de la premisa că respectivul considerent enunță două condiții cumulative pentru ca efecte necoordonate care rezultă dintr‑o concentrare să poată, în anumite situații, să aibă drept consecință un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, și anume, pe de o parte, eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile implicate în concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte și, pe de altă parte, o reducere a presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți.

La punctul 97 din hotărârea menționată, Tribunalul a dedus că „numai efectul de reducere a presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți nu este, în principiu, în sine, suficient pentru a demonstra un obstacol în calea concurenței efective în cadrul unei teorii privind prejudiciul întemeiate pe efecte necoordonate”.

În lumina acestei interpretări a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, Tribunalul a examinat primul, al treilea și al patrulea motiv al acțiunii, după cum reiese din cuprinsul punctului 105 din hotărârea atacată.

În această privință, trebuie amintit de la bun început că preambulul unui act al Uniunii poate preciza conținutul dispozițiilor actului menționat și că considerentele unui asemenea act constituie, astfel, elemente de interpretare importante, care sunt de natură să clarifice voința autorului acestui act (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctul 75, precum și jurisprudența citată).

În aceste condiții, preambulul unui act al Uniunii nu are valoare juridică obligatorie și nu poate fi invocat nici pentru a deroga de la înseși dispozițiile actului în cauză, nici pentru a interpreta aceste dispoziții într‑un sens vădit contrar modului de redactare a acestora (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctul 76, precum și jurisprudența citată).

Astfel cum reiese din considerentele (6) și (24) ale Regulamentului nr. 139/2004, acesta urmărește să instituie un control efectiv asupra tuturor concentrărilor în ceea ce privește efectul acestora asupra structurii concurenței în Uniune, în special pentru a garanta o concurență efectivă și nedenaturată pe piața internă și pentru a asigura o politică desfășurată în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise cu liberă concurență.

În această privință, reiese în esență din considerentul (25) al regulamentului menționat că acesta vizează de asemenea incompatibilitatea cu piața internă a unei concentrări între întreprinderi care își desfășoară activitatea pe o piață de oligopol atunci când această concentrare ar constitui un obstacol semnificativ în calea concurenței efective fără ca entitatea rezultată din această concentrare să dețină o poziție dominantă.

În special, din considerentul (25) menționat reiese că, deși „[m]ulte piețe de oligopol demonstrează un nivel sănătos de concurență [nu este mai puțin adevărat că], în anumite situații, concentrările care implică eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile implicate în concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte, precum și o reducere a presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți pot împiedica grav concurența, chiar și în absența unei posibile coordonări între membrii oligopolului”.

Or, reiese în esență din penultima teză a aceluiași considerent (25) că controlul efectiv prevăzut de Regulamentul nr. 139/2004 se extinde asupra oricărei concentrări care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața internă sau de pe o parte semnificativă a acesteia, inclusiv asupra concentrărilor care generează efecte necoordonate. Acest control efectiv se înscrie în obiectivul general al Regulamentului nr. 139/2004, reflectat în considerentul (5) al acestuia, de a evita ca un proces de reorganizare să provoace daune durabile concurenței pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Pentru a garanta o concurență efectivă și nedenaturată pe piața internă și pentru a asigura o politică desfășurată în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise cu liberă concurență, Regulamentul nr. 139/2004 urmărește să instituie un control efectiv asupra tuturor concentrărilor care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective, inclusiv asupra celor care generează efecte necoordonate pe piețele de oligopol. Astfel, pe lângă împrejurarea că un considerent al acestui regulament nu poate în orice caz să limiteze domeniul de aplicare al dispozițiilor regulamentului menționat, nu se poate considera că controlul efectiv asupra concentrărilor efectuate pe asemenea piețe care pot genera efecte necoordonate trebuie să fie limitat la situații care se încadrează în mod cumulativ în cele două ipoteze enunțate în considerentul (25) al aceluiași regulament.

Așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 74-76 din concluzii, conjuncția „precum și” nu este suficientă pentru a infirma această interpretare. Astfel, interpretarea articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, citit în lumina considerentului (25) al acestui regulament, în sensul că cele două ipoteze sunt condiții cumulative pentru a constata un obstacol semnificativ în calea concurenței efective care rezultă dintr‑o concentrare cu efecte necoordonate pe o piață de oligopol ar avea drept consecință reducerea efectivității controlului asupra acestui tip de concentrări numai la cazurile în care Comisia poate demonstra că concentrarea în cauză este susceptibilă atât să elimine constrângeri concurențiale importante între părțile la această operațiune, cât și să reducă presiunile concurențiale asupra celorlalți concurenți care acționează pe piața relevantă.

Prin urmare, o asemenea interpretare ar implica faptul că eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte și creșterea unilaterală a prețurilor care ar putea rezulta din aceasta nu ar fi niciodată, în sine, suficiente pentru a demonstra un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Or, o asemenea interpretare restrictivă a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 ar fi incompatibilă cu obiectivul acestui regulament, amintit la punctul 109 din prezenta hotărâre, de a institui un control efectiv asupra tuturor concentrărilor care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective, pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, inclusiv a celor care generează efecte necoordonate.

În aceste condiții, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat, la punctul 96 din hotărârea atacată, că articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, înțeles în lumina considerentului (25) al acestui regulament, trebuie interpretat în sensul că, în lipsa creării sau a consolidării unei poziții dominante ca urmare a unei concentrări pe o piață de oligopol, un obstacol semnificativ în calea concurenței efective nu poate fi stabilit decât în cazul în care Comisia demonstrează că sunt îndeplinite două condiții cumulative și exhaustive, și anume, pe de o parte, eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile implicate în concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte și, pe de altă parte, reducerea presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți.

Având în vedere considerațiile care precedă, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis.

Rezultă că al doilea motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, este fondat.

Al treilea motiv de recurs cuprinde patru aspecte, întemeiate, primul, pe faptul că Tribunalul ar fi depășit limitele controlului jurisdicțional care îi revine în interpretarea noțiunilor de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”, al doilea, pe o denaturare atât a deciziei în litigiu, cât și a memoriului în apărare al Comisiei, precum și pe o interpretare eronată a noțiunii de „importantă forță concurențială”, al treilea, pe o interpretare eronată a noțiunii de „concurenți apropiați” și pe o denaturare a deciziei în litigiu și, al patrulea, invocat cu titlu subsidiar, pe încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește eventuala incompatibilitate a Orientărilor privind concentrările orizontale cu Regulamentul nr. 139/2004.

Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, Comisia susține în esență că, procedând, la punctele 174 și 242 din hotărârea atacată, la o interpretare a noțiunilor de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”, Tribunalul s‑a îndepărtat de definițiile acestor noțiuni economice care figurează în Orientările privind concentrările orizontale, precum și de cadrul economic stabilit în acestea. În consecință, nu ar fi respectat marja de apreciere a Comisiei în materie economică și ar fi substituit aprecierea economică a Comisiei cu propria apreciere. Procedând astfel, această instanță ar fi depășit limitele controlului jurisdicțional al deciziilor Comisiei prin care o concentrare este declarată compatibilă sau incompatibilă cu piața internă.

În special, Comisia arată că Tribunalul nu are nici competența, nici expertiza necesară pentru a se îndepărta de noțiunile economice care figurează în Orientările privind concentrările orizontale și pentru a urma o abordare economică diferită de cea enunțată în acestea. Potrivit instituției respective, competența Tribunalului este limitată la controlul legalității orientărilor menționate.

CK Telecoms răspunde că Tribunalul nu a depășit limitele controlului jurisdicțional atunci când a interpretat și a aplicat noțiunile de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”. Dimpotrivă, în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi apreciat elementele de probă aplicând criteriul care decurge dintr‑o jurisprudență consacrată, potrivit căruia marja de apreciere a Comisiei în materie economică nu aduce atingere competenței instanței Uniunii de a controla interpretarea dată de aceasta datelor de natură economică.

Potrivit considerentului (28) al Regulamentului nr. 139/2004, pentru clarificarea și explicarea modului în care Comisia evaluează concentrările în conformitate cu acest regulament, este adecvată publicarea de către Comisie a unor orientări care să ofere un cadru economic solid pentru evaluarea concentrărilor pentru a stabili dacă acestea pot sau nu să fie declarate compatibile cu piața internă.

Prin urmare, Comisia a adoptat Orientările privind concentrările orizontale, care stabilesc metodologia pe care Comisia și‑a impus‑o în vederea aprecierii sale cu privire la existența eventuală a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, în sensul Regulamentului nr. 139/2004.

Cu toate acestea, deși Comisia nu se poate abate de la astfel de orientări fără justificare, în caz contrar riscând să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, acestea nu pot fi calificate drept normă de drept pe care administrația ar fi, în orice caz, obligată să o respecte și nu constituie temeiul juridic al deciziilor adoptate de Comisie în materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctele 209, 211 și 213). Instanța Uniunii rămâne totuși competentă să le interpreteze în special atunci când, în deciziile sale de autorizare sau de interzicere a unei concentrări, Comisia s‑a întemeiat pe orientările menționate pentru a stabili dacă respectiva concentrare ar genera sau nu un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Desigur, așa cum s‑a amintit la punctul 84 din prezenta hotărâre, Comisia dispune de o marjă de apreciere în materie economică în scopul aplicării normelor de fond ale Regulamentul nr. 139/2004, în special a articolului 2 din acesta, care justifică limitarea controlului efectuat de instanța Uniunii cu privire la o decizie a Comisiei în materia concentrărilor la verificarea exactității materiale a faptelor și a absenței unei erori vădite de apreciere.

Aceasta nu înseamnă însă că instanțele Uniunii trebuie să se abțină să controleze interpretarea de către Comisie a datelor de natură economică. Astfel, instanța Uniunii, care, după cum a amintit doamna avocată generală la punctele 73 și 85 din concluzii, nu poate fi ținută de Orientările privind concentrările orizontale ca atare, trebuie nu numai să verifice între altele exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie toate datele relevante care trebuie luate în considerare pentru a aprecia o situație complexă și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 145, precum și jurisprudența citată).

Respectiva marjă de apreciere a Comisiei nu implică nici faptul că instanța Uniunii trebuie să se abțină de la a controla interpretarea dată de Comisie noțiunilor noțiunile de drept al Uniunii care necesită o analiză economică la punerea în aplicare.

În această privință, trebuie amintit că, în domeniul dreptului concurenței, instanța Uniunii a interpretat deja în mai multe rânduri noțiuni care necesită o analiză economică, precum noțiunea de „poziție dominantă” (Hotărârea din 14 februarie 1978, United Brands și United Brands Continentaal/Comisia, 27/76, EU:C:1978:22, punctele 65 și 66), noțiunea de „piață relevantă” (Hotărârea din 9 noiembrie 1983, Nederlandsche Banden‑Industrie‑Michelin/Comisia, 322/81, EU:C:1983:313, punctul 37, și Hotărârea din 6 octombrie 1994, Tetra Pak/Comisia, T‑83/91, EU:T:1994:246, punctul 63) și noțiunea de „comprimare a marjelor concurenților” (Hotărârea din 25 martie 2021, Slovak Telekom/Comisia, C‑165/19 P, EU:C:2021:239, punctul 73 și jurisprudența citată).

Or, noțiunile de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”, la care se face referire în Orientările privind concentrările orizontale, figurează printre factorii care pot influența probabilitatea ca o concentrare să genereze efecte necoordonate semnificative și, în consecință, constatarea existenței eventuale a unui „obstacol semnificativ în calea concurenței efective” în sensul articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004.

Rezultă că, deși noțiunile de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați” necesită o analiză economică cu ocazia punerii lor în aplicare, instanța Uniunii este competentă să le interpreteze în cadrul exercitării controlului său asupra deciziilor Comisiei adoptate în materie de control al concentrărilor.

În aceste condiții, este necesar să se constate că în speță Tribunalul, procedând la o interpretare a noțiunilor de „importantă forță concurențială” și de „concurenți apropiați”, nu a depășit limitele controlului său jurisdicțional.

Rezultă că primul aspect al celui de al treilea motiv al Comisiei trebuie să fie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia invocă trei critici întemeiate, prima, pe o denaturare a deciziei în litigiu, a doua, pe o denaturare a memoriului său în apărare și, a treia, pe o interpretare eronată a noțiunii de „importantă forță concurențială”.

Prin intermediul primei critici, Comisia reproșează Tribunalului că a constatat în mod eronat, la punctul 171 din hotărârea atacată, că din decizia în litigiu reiese că faptul că o parte la concentrare este calificată drept „importantă forță concurențială” pe o piață de oligopol este suficient pentru a considera că concentrarea ar genera un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Această constatare a Tribunalului ar fi contrazisă de punctul 155 din această hotărâre, potrivit căruia din termenii deciziei în litigiu, în special din considerentul (777) al acesteia, ar reieși că faptul că „Three reprezintă o importantă forță concurențială pe piața cu amănuntul […], în sensul punctului 37 din orientări, sau, în orice caz, exercită o constrângere concurențială importantă pe această piață” nu este decât unul dintre factorii utilizați de Comisie pentru a concluziona că concentrarea ar genera efecte necoordonate semnificative.

Prin intermediul celei de a doua critici, Comisia arată că, la punctul 170 din hotărârea menționată, Tribunalul a denaturat punctul 39 din memoriul în apărare, ceea ce a determinat această instanță să creeze propria definiție a noțiunii de „importantă forță concurențială”, diferită de cea reținută la punctul 37 din Orientările privind concentrările orizontale. Or, ar reieși în special din cuprinsul punctului 39 menționat din memoriul în apărare, precum și din cuprinsul punctului 13 din memoriul în duplică al Comisiei că aceasta din urmă nu ar fi dat în cadrul acestora decât un exemplu, fără a afirma că o „importantă forță concurențială” trebuie să exercite în mod necesar o concurență deosebit de agresivă și să îi forțeze pe concurenții săi să urmeze acest comportament.

În aceste condiții, din cuprinsul punctelor 170 și 216 din hotărârea atacată ar reieși că Tribunalul a preluat acest exemplu și l‑a transformat într‑o definiție a noțiunii de „importantă forță concurențială”.

Prin intermediul celei de a treia și ultime critici, Comisia reproșează Tribunalului că i‑a impus în mod eronat, la punctele 170 și 216 din hotărârea atacată, cerințe excesive în scopul calificării unei întreprinderi drept „importantă forță concurențială”, potrivit cărora întreprinderea în cauză trebuie să se distingă de concurenții săi în ceea ce privește impactul asupra concurenței și în special să exercite o concurență deosebit de agresivă în termeni de preț și să forțeze ceilalți actori de pe piață să se alinieze la prețurile sale.

În ceea ce privește prima critică a Comisiei, CK Telecoms răspunde că, în practica sa anterioară și în special în cauzele menționate la punctul 164 din hotărârea atacată, Comisia a calificat una sau două dintre părțile la concentrările examinate drept „importantă forță concurențială (importante forțe concurențiale)”, această constatare fiind suficientă pentru a considera că concentrarea în discuție ar putea genera un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

În ceea ce privește a doua critică a Comisiei, CK Telecoms susține că punctul 39 din memoriul în apărare al Comisiei nu se limita la a da un exemplu de „importantă forță concurențială”.

În ceea ce privește a treia și ultima critică a Comisiei, CK Telecoms susține că Tribunalul nu s‑a îndepărtat de Orientările privind concentrările orizontale și a constatat în mod întemeiat că o „importantă forță concurențială” trebuia să se delimiteze de concurenții săi în ceea ce privește impactul asupra concurenței.

Astfel, a impune ca o „importantă forță concurențială” să se distingă de concurenții săi în ceea ce privește impactul asupra concurenței ar fi minimul necesar pentru a considera că, pe o piață de oligopol, o întreprindere poate intra sub incidența acestei noțiuni. În caz contrar, orice concurent care acționează pe o piață de oligopol ar putea fi calificat drept „importantă forță concurențială”, iar Comisia ar fi în măsură să se opună aproape tuturor concentrărilor orizontale.

Prin urmare, pentru a califica o întreprindere drept „importantă forță concurențială” pe o piață de oligopol, ar trebui să se demonstreze că aceasta exercită constrângeri deosebit de importante asupra celorlalți concurenți.

În ceea ce privește prima critică, întemeiată pe o denaturare a deciziei în litigiu, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 25 iulie 2018, Orange Polska/Comisia, C‑123/16 P, EU:C:2018:590, punctul 75).

În speță, Tribunalul a constatat, la punctul 171 din hotărârea atacată, că „[d]in decizia [în litigiu] reiese că, în ceea ce privește înlăturarea unei «importante forțe concurențiale», Comisia este de părere că simpla scădere a presiunii concurențiale care ar rezulta în special din dispariția unei întreprinderi care are o influență mai mare decât ar sugera cotele sale de piață ar fi suficientă, în sine, pentru a dovedi un obstacol semnificativ în calea concurenței efective”.

Tribunalul a întemeiat această constatare pe o interpretare a tuturor considerentelor deciziei în litigiu consacrate în special naturii noțiunii de „importantă forță concurențială”.

Or, contrar celor constatate de Tribunal la punctul 171 menționat, din decizia în litigiu nu reiese că Comisia a considerat că înlăturarea unei „importante forțe concurențiale” ar fi suficientă în speță, în sine, pentru a dovedi un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Dimpotrivă, din principalele elemente care figurează în secțiunile „Evaluarea concurențială” și „Criteriul de fond” și în special din considerentele (313) și (321) ale deciziei în litigiu reiese că Orientările privind concentrările orizontale enunță mai mulți factori relevanți pentru a stabili dacă o concentrare poate genera efecte necoordonate.

Este adevărat că, în aceste două considerente, Comisia a precizat printre altele că nu toți acești factori trebuie să fie reuniți în mod obligatoriu pentru ca asemenea efecte să fie probabile. Cu toate acestea, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 97 din concluzii, Comisia nu a dedus de aici că prezența unuia singur dintre acești factori este suficientă pentru a constata că concentrarea examinată ar putea să genereze un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Astfel, în nota de subsol 263 aferentă considerentului (313) al deciziei în litigiu, Comisia a făcut o trimitere explicită la punctul 26 din Orientările privind concentrările orizontale, potrivit căruia împrejurarea că o parte la concentrare poate fi calificată drept „importantă forță concurențială” este unul dintre factorii menționați de aceste orientări ca putând fi luați în considerare pentru a stabili dacă această concentrare poate genera un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Pe de altă parte, așa cum arată Comisia, Tribunalul însuși observă, la punctul 155 din hotărârea atacată, că din decizia în litigiu reiese că calificarea Three drept „importantă forță concurențială” este unul dintre factorii utilizați de Comisie pentru a concluziona că concentrarea ar genera efecte necoordonate.

Rezultă că Tribunalul a denaturat această decizie la punctul 171 din hotărârea atacată.

Prin urmare, trebuie admisă prima critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv.

În ceea ce privește a doua critică, întemeiată pe faptul că Tribunalul ar fi denaturat, la punctul 170 din hotărârea atacată, punctul 39 din memoriul în apărare al Comisiei, ceea ce ar fi determinat această instanță să transforme un exemplu de „importantă forță concurențială” într‑o definiție a acestei noțiuni, este suficient să se constate că, presupunând chiar că, la punctul 170 menționat, Tribunalul ar fi denaturat memoriul în apărare al Comisiei, o astfel de denaturare nu poate conduce la anularea hotărârii atacate, în special întrucât observațiile scrise ale Comisiei prezentate în cadrul procedurii în fața Tribunalului și care privesc noțiunea de „importantă forță concurențială” nu pot fi considerate decisive pentru a stabili conținutul acestei noțiuni.

Rezultă că a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respinsă ca inoperantă.

În ceea ce privește a treia și ultima critică, întemeiată pe faptul că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept întrucât a impus cerințe excesive pentru a califica o întreprindere drept „importantă forță concurențială”, trebuie amintit că, la punctele 170 și 216 din hotărârea atacată, această instanță a reținut o definiție a noțiunii de „importantă forță concurențială” potrivit căreia întreprinderea în cauză trebuie să se distingă de concurenții săi în ceea ce privește impactul politicii sale de prețuri asupra dinamicilor concurențiale pe piața relevantă și în special trebuie să exercite o concurență deosebit de agresivă în termeni de preț și să forțeze ceilalți actori de pe piață să se alinieze la prețurile sale.

Tribunalul a precizat la punctele 173 și 175 din hotărârea menționată că abordarea urmată de Comisie în decizia în litigiu ar echivala în practică cu confundarea noțiunii de „obstacol semnificativ în calea concurenței efective”, prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, a noțiunii de „eliminare a unei constrângeri concurențiale importante”, care figurează în considerentul (25) al acestui regulament, precum și a noțiunii de înlăturare a unei„importante forțe concurențiale”. O astfel de confuzie ar conduce la o interpretare largă a acestui articol 2 alineatul (3), potrivit căreia orice înlăturare a unei „importante forțe concurențiale” ar echivala cu eliminarea unei constrângeri concurențiale importante care, la rândul său, ar justifica stabilirea existenței unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

În plus, la punctul 174 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că, dacă nu s‑ar impune ca o întreprindere să se distingă de concurenții săi în ceea ce privește impactul asupra concurenței pentru a putea fi calificată drept „importantă forță concurențială”, orice întreprindere de pe o piață de oligopol care exercită o presiune concurențială ar putea intra sub incidența acestei noțiuni.

În acest context, Tribunalul a constatat, la punctul 216 din această hotărâre, că Comisia nu demonstrase corespunzător cerințelor legale că Three intră sub incidența noțiunii menționate.

În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, după cum reiese din considerentele (6), (24) și (25) ale Regulamentului nr. 139/2004, acesta urmărește să instituie un control efectiv asupra tuturor concentrărilor care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, inclusiv asupra concentrărilor care generează efecte necoordonate.

În al doilea rând, astfel cum se confirmă la punctul 24 din Orientările privind concentrările orizontale, efectul cel mai direct al unei concentrări va fi eliminarea concurenței între părțile la concentrare.

În al treilea rând, potrivit interpretării coroborate a punctelor 26, 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale, înlăturarea unei „importante forțe concurențiale” este, în principiu, unul dintre factorii care pot influența probabilitatea ca o concentrare să genereze efecte necoordonate semnificative și care permit astfel să se aprecieze printre altele dacă această concentrare ar conduce la eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrare le exercitau una asupra celeilalte.

În acest context, trebuie să se considere că cerințele necesare pentru a califica o întreprindere drept „importantă forță concurențială”, care au o incidență directă asupra utilizării acestei calificări drept factor relevant pentru a concluziona în sensul existenței eventuale a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, nu ar trebui să fie de natură să excludă posibilitatea Comisiei de a declara incompatibile cu piața internă concentrări care ar putea să genereze efecte necoordonate semnificative și, în consecință, să prejudicieze în mod semnificativ concurența efectivă. Astfel, în caz contrar, ar putea fi repuse în discuție deplina eficacitate a articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004 și în special efectul util al acestor dispoziții.

În această privință, faptul că o parte la o concentrare pe o piață de oligopol nu se demarchează de concurenții săi, arătându‑se „deosebit de agresivă” în ceea ce privește prețurile, nu înseamnă că o concentrare la care ar fi parte o asemenea întreprindere nu ar putea modifica dinamica concurenței în mod semnificativ și prejudiciabil. Astfel, este cert că controlul concentrărilor urmărește tocmai să examineze modul în care o concentrare ar putea modifica factorii care determină situația concurenței pe o anumită piață pentru a verifica dacă din aceasta ar rezulta un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, fără a fi determinant în această privință ca o întreprindere care intră sub incidența concentrării respective să fie o întreprindere „deosebit de agresivă” pe această piață.

De altfel, așa cum confirmă în esență punctul 38 din Orientările privind concentrările orizontale, nu se poate exclude ca, pe o anumită piață de oligopol, mai multe întreprinderi să poată fi calificate drept „importantă forță concurențială”.

Pe de altă parte, trebuie amintit că practica decizională anterioară a Comisiei nu servește drept cadru juridic aplicabil în materie de control al concentrărilor și nu are decât un caracter indicativ (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 septembrie 2009, Erste Group Bank și alții/Comisia, C‑125/07 P, C‑133/07 P, C‑135/07 P și C‑137/07 P, EU:C:2009:576, punctul 233, precum și jurisprudența citată). Astfel, faptul că, în decizii anterioare, Comisia a calificat drept „importantă forță concurențială” anumite întreprinderi care erau unice în „agresivitatea” lor pe piața în cauză și și‑au sporit prezența pe această piață într‑un mod mai rapid decât orice alt concurent nu implică faptul că acestea sunt singurele situații susceptibile să dea naștere unei asemenea calificări.

În sfârșit, adesea, prețul nu este singurul parametru important pentru aprecierea dinamicilor concurențiale, în special pe piețele de produse diferențiate în care calitatea și inovarea ar putea juca un rol primordial în poziționarea produselor în cauză. Prin urmare, ar fi în mod necesar incompletă o abordare centrată exclusiv pe prețuri în vederea calificării unei întreprinderi drept „importantă forță concurențială”.

În consecință, noțiunea de „importantă forță concurențială” nu poate fi aplicată exclusiv unor întreprinderi care exercită o concurență deosebit de agresivă în materie de prețuri și care și‑ar forța concurenții de pe piață să se alinieze la prețurile lor sau unor întreprinderi a căror politică de prețuri ar fi susceptibilă să modifice în mod semnificativ dinamicile concurențiale pe piața în cauză.

În aceste condiții, este necesar să se considere că, pentru a califica o întreprindere drept „importantă forță concurențială”, este suficient, după cum se arată la punctul 37 din Orientările privind concentrările orizontale, ca aceasta să aibă asupra procesului concurențial o influență mai mare decât ar sugera cotele sale de piață sau orice indicator similar.

Astfel, în speță, prin faptul că a considerat, la punctele 170 și 216 din hotărârea atacată, că, pentru a califica Three drept „importantă forță concurențială”, Comisia trebuie să demonstreze că această întreprindere exercită o concurență deosebit de agresivă în termeni de preț și că forțează ceilalți actori de pe piață să se alinieze la prețurile sale sau că politica sa de prețuri este susceptibilă să modifice în mod semnificativ dinamicile concurențiale de pe piață, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

Având în vedere constatările efectuate la punctele 151 și 168 din prezenta hotărâre, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie admis.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia invocă două critici.

Prin intermediul primei critici, Comisia arată că, prin faptul că i‑a impus, la punctul 242 din hotărârea atacată, să demonstreze că părțile la concentrare nu sunt „concurenți apropiați”, ci „concurenți deosebit de apropiați”, Tribunalul a impus o cerință excesivă în ceea ce privește evaluarea proximității relației de concurență dintre părțile menționate.

Potrivit Comisiei, Tribunalul a prezumat în mod eronat, la punctul 247 din hotărârea atacată, că pe o piață de oligopol precum cea a telecomunicațiilor mobile din Regatul Unit, care cuprinde patru operatori de rețea de telefonie mobilă, toți acești operatori ar fi, prin definiție, concurenți mai mult sau mai puțin apropiați.

Or, în această privință, Comisia subliniază că fiecare piață are o dinamică proprie. Astfel, pe o piață de oligopol caracterizată printr‑o ofertă de produse diferențiate, ar fi posibil ca produsele oferite de două întreprinderi de pe această piață să prezinte un grad de substituibilitate relativ scăzut sau să fie orientate aproape exclusiv către segmente de piață diferite. Așadar, aceste două întreprinderi nu ar putea fi considerate concurenți apropiați. Prin urmare, în cazul unei concentrări între ele, Comisia nu s‑ar putea întemeia pe proximitatea concurenței ca factor relevant pentru a concluziona în sensul existenței unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. În schimb, potrivit Comisiei, deși aceste două întreprinderi sunt în concurență strânsă pe aceleași segmente ale acestei piețe de oligopol, arătând astfel că „rivalitatea dintre [ele] a reprezentat o sursă importantă de concurență pe piață” în sensul punctului 28 din Orientările privind concentrările orizontale, Comisia nu poate fi obligată să demonstreze că părțile la concentrare sunt „concurenții cei mai apropiați” sau „concurenți deosebit de apropiați”.

Prin intermediul celei de a doua critici, Comisia reproșează Tribunalului că a denaturat decizia în litigiu prin faptul că a concluzionat în mod eronat, în special la punctul 249 din hotărârea atacată, că Comisia se bazase pe premisa potrivit căreia proximitatea concurenței dintre Three și O2 era suficientă pentru a se considera că concentrarea preconizată ar conduce la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Astfel, după cum a arătat Tribunalul la punctul 227 din hotărârea atacată, proximitatea concurenței dintre Three și O2 nu ar fi decât unul dintre factorii utilizați în decizia în litigiu pentru a concluziona că concentrarea preconizată ar genera efecte necoordonate.

CK Telecoms răspunde că prima critică a Comisiei provine dintr‑o interpretare izolată și eronată a hotărârii atacate. Astfel, Tribunalul ar fi ținut seama în mod corespunzător de Orientările privind concentrările orizontale și de faptul că proximitatea concurenței dintre Three și O2 este un factor important în speță.

În aceste condiții, orientările menționate nu ar determina cu precizie gradul de proximitate necesar pentru calificarea întreprinderilor în cauză drept „concurenți apropiați”.

În plus, Comisia nu ar fi aplicat în decizia în litigiu criteriile stabilite în orientările menționate pentru a examina proximitatea concurenței dintre Three și O2.

Potrivit CK Telecoms, cerința unei proximități „deosebite” este conformă cu criteriul general de interzicere a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Numai un grad deosebit de proximitate a concurenței ar putea constitui dovada unui asemenea obstacol.

În ceea ce privește a doua critică, CK Telecoms consideră că Tribunalul nu a denaturat decizia în litigiu la punctul 249 din hotărârea atacată.

În ceea ce privește prima critică, întemeiată pe faptul că Tribunalul a impus în mod eronat Comisiei, în special la punctul 242 din hotărârea atacată, să demonstreze că în speță părțile la concentrare sunt „concurenți deosebit de apropiați”, este necesar să se arate că aprecierea Tribunalului privind gradul de proximitate a concurenței între părțile la concentrare face parte din examinarea primei teorii privind prejudiciul invocate de Comisie în decizia în litigiu referitoare la efectele necoordonate pe piața cu amănuntul.

La punctul 128 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în cadrul acestei teorii, Comisia s‑a întemeiat pe constrângerea concurențială importantă exercitată de Three și de O2, pe proximitatea concurenței dintre aceste două întreprinderi, pe cotele lor de piață și pe stimularea entității rezultate în urma concentrării preconizate de a majora prețurile, precum și pe capacitatea de a concura a concurenților săi, pentru a concluziona în considerentul (1226) al deciziei atacate că concentrarea „este susceptibilă să genereze efecte anticoncurențiale necoordonate pe piața cu amănuntul”.

În acest context, Tribunalul a constatat, în primul rând, la punctul 234 din hotărârea atacată, că noțiunea de „concurent apropiat” nu figurează în Regulamentul nr. 139/2004, ci numai în Orientările privind concentrările orizontale.

În al doilea rând, la punctele 235 și 241 din această hotărâre, Tribunalul a considerat în esență că aplicabilitatea articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, interpretat în lumina considerentului (25) al acestui regulament, impune eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte, ceea ce constituie efectul unilateral cel mai direct al unei concentrări pe o piață de oligopol.

În al treilea rând, la punctele 242, 247 și 249 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat în esență că Comisia nu trebuia să demonstreze, în ceea ce privește o piață de oligopol pe care toți operatorii sunt, prin definiție, mai mult sau mai puțin apropiați, că aceste părți sunt concurenți apropiați, ci că sunt concurenți „deosebit de apropiați”.

În sfârșit, la punctele 249 și 250 din hotărârea atacată, Tribunalul a admis argumentația CK Telecoms referitoare la forța probantă scăzută a analizei proximității relației de concurență dintre Three și O2. Tribunalul a motivat această poziție prin faptul că Three și O2 nu erau decât concurenți relativ apropiați pe o parte dintre segmentele unei piețe concentrate care cuprinde patru operatori de rețea de telefonie mobilă. Or, potrivit acestei instanțe, numai elementul respectiv nu poate fi suficient pentru a dovedi în speță eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrarea preconizată le exercitau una asupra celeilalte și pentru a stabili un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, cu excepția cazului în care se interzice, în principiu, orice concentrare rezultată dintr‑o trecere de la patru operatori la trei.

În această privință, după cum s‑a amintit la punctul 159 din prezenta hotărâre, efectul cel mai direct al unei operațiuni de concentrare pe o piață de oligopol va fi eliminarea concurenței dintre părțile la concentrare.

Or, așa cum confirmă punctele 26 și 28-30 din Orientările privind concentrările orizontale, deși proximitatea concurenței dintre părțile la o concentrare este un indiciu important pentru evaluarea eventualei eliminări a constrângerilor concurențiale importante exercitate între părțile respective, această proximitate nu este decât unul dintre factorii care permit să se aprecieze probabilitatea ca o concentrare să genereze efecte necoordonate semnificative.

În această privință, Comisia a indicat în mod întemeiat, la punctul 28 din Orientările privind concentrările orizontale, că produsele se pot diferenția în cadrul aceleiași piețe relevante, astfel încât unele produse constituie înlocuitori mai apropiați decât altele și că, cu cât gradul de substituibilitate între produsele părților la operațiunea de concentrare este mai ridicat, cu atât mai mare va fi probabilitatea ca acestea să majoreze prețurile în mod semnificativ după concentrare. Prin urmare, așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 121 din concluzii, un grad mai ridicat de proximitate a concurenței între părțile la o operațiune de concentrare poate constitui un indiciu că este mai mult probabil decât improbabil ca aceasta să ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în timp ce un grad mai redus de proximitate a concurenței între aceste părți poate constitui un indiciu în sens contrar.

În acest context, a impune, în vederea aprecierii proximității concurenței dintre părțile la o concentrare, ca acestea să fie concurenți „deosebit de apropiați” implică existența unui nivel foarte ridicat de substituibilitate între produsele părților respective pe o piață de produse diferențiate. Or, un asemenea nivel de substituibilitate nu este neapărat necesar. Astfel, chiar și atunci când substituibilitatea între produsele părților la concentrare nu este deosebit de ridicată, poate exista de asemenea un nivel mai scăzut de substituibilitate între produsele acestor părți și cele ale întreprinderilor care nu sunt părți la operațiunea de concentrare, ceea ce este susceptibil să stimuleze părțile la operațiunea respectivă să majoreze prețurile produselor lor.

În plus, după cum prevede în esență punctul 28 din Orientările privind concentrările orizontale, existența, înainte de concentrare, a unor marje ridicate poate face de asemenea mai probabile creșteri semnificative ale prețurilor după concentrare. Or, aceste marje pot indica de asemenea că părțile la concentrarea vizată nu sunt concurenții cei mai apropiați și nici concurenți deosebit de apropiați.

Prin urmare, nu se poate concluziona că numai o concentrare între concurenți care sunt deosebit de apropiați ar putea împiedica în mod semnificativ o concurență efectivă pe piața relevantă.

Prin urmare, prin faptul că a impus Comisiei, în special la punctele 242 și 247 din hotărârea atacată, să demonstreze că părțile la concentrare nu sunt concurenți apropiați, ci concurenți „deosebit de apropiați”, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

Rezultă că prima critică din cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie să fie admisă.

În ceea ce privește a doua critică, Comisia reproșează Tribunalului prin intermediul acesteia că a denaturat decizia în litigiu prin faptul că a concluzionat în mod eronat, în special la punctul 249 din hotărârea atacată că, în decizia menționată, Comisia se bazase pe premisa potrivit căreia proximitatea concurenței dintre Three și O2 pe piața de oligopol era suficientă, în sine, pentru a considera că concentrarea preconizată ar conduce la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

În această privință, trebuie să se arate că, la punctul 249 menționat, Tribunalul a statuat că, „[d]eși se poate stabili, desigur, că Three și O2 sunt concurenți relativ apropiați pe o parte din segmentele unei piețe concentrate care cuprinde patru operatori de rețea de telefonie mobilă, numai acest element nu poate fi suficient pentru a dovedi, în speță, eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile la concentrare le exercitau una asupra celeilalte și nu poate fi suficient pentru a stabili un obstacol semnificativ în calea concurenței efective decât dacă se interzice, de principiu, orice concentrare care conduce la o trecere de la patru operatori la trei”.

Astfel cum arată Comisia, decizia în litigiu nu conține niciun element care să afirme că proximitatea concurenței dintre Three și O2 era suficientă, în sine, pentru a se considera că concentrarea preconizată era susceptibilă să genereze un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Dimpotrivă, așa cum s‑a amintit la punctul 146 din prezenta hotărâre, Comisia a arătat, în considerentele (313) și (321) ale deciziei în litigiu, că Orientările privind concentrările orizontale enunță mai mulți factori, printre care figurează cel al proximității concurenței, relevanți pentru a stabili dacă o concentrare poate genera efecte necoordonate.

Prin urmare, trebuie admisă a doua critică și, în consecință, al treilea aspect al celui de al treilea motiv în totalitate.

Prin urmare, se impune admiterea celui de al doilea și a celui de al treilea aspect ale celui de al treilea motiv, fără a fi necesară examinarea celui de al patrulea aspect al acestuia, prezentat cu titlu subsidiar.

Al patrulea motiv cuprinde două aspecte. Primul aspect este întemeiat, pe de o parte, pe o denaturare a argumentației Comisiei privind analiza sa cantitativă a efectelor concentrării preconizate asupra prețurilor și, pe de altă parte, pe faptul că Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că în speță majorarea prețurilor nu ar fi fost semnificativă. Al doilea aspect este întemeiat pe faptul că Tribunalul ar fi impus în mod eronat Comisiei să includă în analiza sa creșteri în eficiență denumite „standard”.

Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia invocă două critici.

Prin intermediul primei critici, Comisia reproșează Tribunalului că a denaturat memoriile sale atunci când a considerat, la punctul 273 din hotărârea atacată, că era cert că majorarea prețurilor care putea rezulta din concentrarea preconizată ar fi de [confidențial] ( 1 ) %, deși ar reieși atât din cuprinsul punctului 157 din memoriul în apărare, cât și din cuprinsul punctului 61 din memoriul în duplică că această instituție a contestat cifra respectivă în fața Tribunalului. Astfel, din cuprinsul acestor puncte ar rezulta în mod clar contestarea de către Comisie a cifrelor prezentate de CK Telecoms și susținerea de către aceasta în fața Tribunalului a faptului că respectiva majorare a prețurilor era de [confidențial] %.

Prin intermediul celei de a doua critici, Comisia reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept, la punctul 273 din hotărârea atacată, lăsând să se înțeleagă că majorarea prețurilor care putea rezulta din concentrarea preconizată nu era semnificativă întrucât era inferioară celor preconizate în anumite decizii anterioare de autorizare, în anumite condiții, a concentrărilor.

În această privință, Comisia arată că Tribunalul nu ar fi trebuit să compare concentrarea preconizată cu cele care au condus, pe de o parte, la Decizia C(2014) 3561 final a Comisiei din 28 mai 2014 privind declararea unei concentrări ca fiind compatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE (cazul M.6992 – Hutchison 3G UK/Telefónica Ireland), publicată sub formă de rezumat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13 august 2014 (JO 2014, C 264, p. 6, denumită în continuare „cazul irlandez”) și, pe de altă parte, la Decizia C(2014) 4443 a Comisiei din 2 iulie 2014 de declarare a compatibilității unei concentrări cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind SEE (cazul M.7018 – Telefónica Deutschland/E‑Plus), publicată sub formă de rezumat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13 martie 2015 (JO 2015, C 86, p. 10, denumită în continuare „cazul german”). Comparația efectuată de Tribunal ar fi întemeiată pe o interpretare vădit eronată a deciziilor Comisiei în aceste două cazuri. Astfel, spre deosebire de prezenta cauză, Comisia ar fi autorizat concentrările vizate de cazul irlandez și de cazul german, întrucât părțile din acestea propuseseră măsuri corective considerate suficiente pentru a elimina un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

CK Telecoms răspunde, în primul rând, că, prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia critică elemente de fapt și că, în consecință, aspectul menționat este inadmisibil.

În al doilea rând, CK Telecoms susține că primul aspect al celui de al patrulea motiv este inoperant. La punctele 264-281 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi efectuat o apreciere care l‑a determinat să considere, la punctul 282 din această hotărâre, că analiza cantitativă efectuată în speță este lipsită de forță probantă, întrucât Comisia nu a demonstrat că prețurile ar suferi o creștere semnificativă ca urmare a eliminării constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrare le exercitau una asupra celeilalte. CK Telecoms precizează că, la punctul 268 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi respins valoarea probantă a analizei cantitative a Comisiei, aspect pe care Comisia nu l‑ar contesta.

În al treilea și ultimul rând, CK Telecoms arată că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept în aprecierea sa cu privire la analiza cantitativă a Comisiei. În această privință, Tribunalul ar fi justificat necesitatea de a defini un prag dincolo de care rezultatul acestei analize ar putea indica faptul că o concentrare este susceptibilă să determine creșteri de prețuri semnificative.

Prin intermediul primei critici, Comisia nu contestă elemente de fapt, ci invocă denaturarea conținutului memoriilor sale în primă instanță. Prin urmare, această critică nu poate fi respinsă ca inadmisibilă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2018, Alcohol Countermeasure Systems (International)/EUIPO, C‑340/17 P, EU:C:2018:965, punctul 39].

În ceea ce privește admisibilitatea celei de a doua critici, este suficient să se constate că, prin intermediul acesteia, Comisia ridică o problemă de drept în măsura în care reproșează Tribunalului că a comparat în mod eronat majorarea prețurilor care poate rezulta din concentrarea preconizată cu cele identificate în cazul irlandez și în cel german, în care Comisia a autorizat concentrările în cauză sub rezerva respectării anumitor condiții. Critica menționată este, așadar, admisibilă.

În ceea ce privește caracterul operant al primului aspect al celui de al patrulea motiv, Tribunalul a considerat, desigur, la punctul 268 din hotărârea atacată, că analiza cantitativă nu este un element de probă determinant pentru a demonstra existența eventuală a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Tribunalul nu a statuat însă că analiza respectivă era, în principiu, lipsită de forță probantă. Astfel, Tribunalul a constatat că această analiză nu era suficientă pentru a demonstra existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Or, pentru a ajunge la constatarea care figurează la punctul 282 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia nu a demonstrat că prețurile ar suferi o creștere semnificativă în urma concentrării preconizate, Tribunalul a arătat, în primul rând, la punctul 273 din această hotărâre, că, în prezenta cauză, majorarea prețurilor care poate rezulta din această concentrare ar fi de [confidențial] % și că această cifră nu fusese contestată de Comisie. În al doilea rând, pentru a verifica dacă această creștere poate fi calificată drept semnificativă, Tribunalul a comparat‑o cu creșterile de prețuri preconizate în cazul irlandez și în cel german, care erau de 6,6 % și, respectiv, de 9,5 %. Or, Tribunalul a constatat că, în aceste cazuri, Comisia a autorizat concentrările în cauză sub rezerva respectării anumitor condiții.

Prin urmare, este necesar să se considere că Comisia poate reproșa în mod util Tribunalului, pe de o parte, că a denaturat argumentația sa referitoare la valoarea exactă a majorării prețurilor care poate rezulta din concentrarea preconizată și, pe de altă parte, că a comparat în mod eronat cazul de față cu decizii anterioare ale Comisiei în alte cazuri de concentrare. Astfel, aceste critici nu pot fi respinse ca inoperante întrucât, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 141 din concluzii, fiecare dintre aceste argumente ar putea afecta constatarea Tribunalului care figurează la punctul 282 din hotărârea atacată. Prin urmare, trebuie respinsă argumentația CK Telecoms potrivit căreia primul aspect al celui de al patrulea motiv este inoperant și trebuie examinată temeinicia acestui aspect.

În această privință, în ceea ce privește prima critică a aspectului menționat, întemeiată pe faptul că, la punctul 273 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi denaturat argumentele Comisiei care figurează la punctul 157 din memoriul său în apărare și la punctul 61 din memoriul său în duplică, trebuie amintit că, atunci când invocă o denaturare a propriilor argumente, recurentul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, Knauf Gips/Comisia, C‑407/08 P, EU:C:2010:389, punctul 31 și jurisprudența citată).

În speță, din cuprinsul punctului 273 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a constatat că, „în prezenta cauză, majorarea prețurilor prevăzută ar fi, potrivit [CK Telecoms], necontrazisă cu privire la acest aspect de Comisie, de [confidențial] %, în condițiile în care o majorare a prețurilor prevăzută de 6,6 % în cazul irlandez și de 9,5 % în cazul german nu a împiedicat Comisia să autorizeze aceste operațiuni sub rezerva respectării anumitor condiții”.

Or, reiese cu claritate din cuprinsul punctului 157 din memoriul în apărare al Comisiei că aceasta contestase efectiv în primă instanță cifra propusă de CK Telecoms și susținuse că, în speță, creșterea prețurilor care putea rezulta din concentrarea preconizată era de [confidențial] %. Această constatare este confirmată și de punctele 159 și 160 din acest memoriu, precum și de punctul 61 din memoriul în duplică al Comisiei.

Rezultă, așadar, din înscrisurile din dosar că, la punctul 273 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat înscrisurile Comisiei în primă instanță.

Prima critică din cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv de recurs trebuie, așadar, să fie admisă.

În ceea ce privește a doua critică din cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, întemeiată pe faptul că Tribunalul ar fi comparat în mod eronat prezenta cauză cu cazul irlandez și cu cel german și, în consecință, ar fi considerat în mod eronat, la punctul 273 din hotărârea atacată, că majorarea prețurilor care putea rezulta din concentrarea preconizată, de [confidențial] %, nu era semnificativă întrucât era inferioară celor preconizate în cazul irlandez și în cel german, trebuie, pe de o parte, să se arate că această apreciere a Tribunalului se întemeiază, după cum reiese din cuprinsul punctului 215 din prezenta hotărâre, pe denaturarea de către Tribunal a memoriului în apărare al Comisiei referitoare la valoarea exactă a acestei majorări a prețurilor.

Pe de altă parte, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 147 din concluzii, cazul irlandez și cel german nu erau comparabile cu prezenta cauză cu privire la un aspect esențial, având în vedere că, spre deosebire de aceasta din urmă, părțile la concentrările economice în discuție în aceste prime cazuri propuseseră angajamente care au fost considerate suficiente pentru a înlătura preocupările în materie de concurență ale Comisiei.

În orice caz, așa cum s‑a arătat la punctul 164 din prezenta hotărâre, practica decizională anterioară a Comisiei nu servește drept cadru juridic aplicabil în materie de control al concentrărilor și nu are decât un caracter indicativ.

Tribunalul a săvârșit, așadar, o eroare de drept atunci când, la punctul 273 din hotărârea atacată, a considerat că majorarea prețurilor cu [confidențial] % care putea rezulta din concentrare nu era semnificativă întrucât era inferioară celor preconizate în cazul irlandez și în cel german.

Rezultă că a doua critică din cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv trebuie să fie admisă.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie admis în totalitate.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia susține că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctele 277-279 din hotărârea atacată, că ar fi trebuit să includă în analiza sa cantitativă creșterile în eficiență „standard” care ar fi „proprii fiecărei concentrări”.

Comisia subliniază că potrivit considerentului (29) al Regulamentului nr. 139/2004, revine întreprinderilor în cauză sarcina de a furniza o descriere a fiecăreia dintre pretinsele creșteri în eficiență, precum și documente justificative aferente.

Contrar celor constatate de Tribunal la punctul 277 din hotărârea atacată, legiuitorul Uniunii nu ar fi stabilit o prezumție potrivit căreia orice concentrare ar conduce în mod necesar la creșteri în eficiență care ar trebui luate în considerare în mod sistematic în cadrul analizei cantitative efectuate de Comisie. Astfel, ar rezulta în esență din cuprinsul punctelor 77-87 din Orientările privind concentrările orizontale că creșterile în eficiență trebuie să fie în avantajul consumatorilor, specifice concentrării și verificabile.

În plus, Comisia apreciază că Regulamentul nr. 139/2004 nu face distincție între diferite tipuri de creșteri în eficiență.

În orice caz, Comisia arată că, în analiza sa cantitativă, ea a ținut seama de creșterile în eficiență care puteau intra sub incidența noțiunii de „creșteri în eficiență standard”, reținută de Tribunal la punctul 277 din hotărârea atacată, și le‑a exclus, pentru motivul că nu erau susceptibile să afecteze stimularea entității rezultate din concentrarea preconizată de a majora prețurile.

CK Telecoms răspunde, în primul rând, că argumentația Comisiei este inoperantă, întrucât concluzia Tribunalului potrivit căreia analiza cantitativă din decizia în litigiu era eronată nu se întemeia exclusiv pe constatarea că Comisia nu ținuse seama în mod corespunzător de creșterile în eficiență generate de concentrarea preconizată.

În al doilea rând, CK Telecoms arată mai întâi că argumentația Comisiei provine dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate. Astfel, Tribunalul ar fi apreciat în esență că valoarea probantă a unei analize cantitative este redusă dacă aceasta nu ia în considerare și factorii compensatorii, inclusiv creșterile în eficiență. Tribunalul ar fi concluzionat că valoarea probantă a analizei cantitative ar fi crescută în cazul în care Comisia ar sugera un anumit nivel de creșteri în eficiență care ar putea rezulta din concentrarea preconizată.

În continuare, potrivit CK Telecoms, aprecierea Tribunalului răspunde naturii analizei cantitative, care a fost concepută în scopul măsurării atât a efectelor restrictive, cât și a efectelor proconcurențiale ale concentrărilor. Prin urmare, ar trebui luate în considerare creșterile în eficiență dovedite sau presupuse.

În plus, Regulamentul nr. 139/2004 ar lua în considerare faptul că concentrările generează în general efecte proconcurențiale, precum și efecte anticoncurențiale. Constatarea Tribunalului potrivit căreia concluziile analizei cantitative a Comisiei au o valoare probantă limitată, întrucât această analiză nu ia în considerare creșterile în eficiență „standard”, ar fi, așadar, conformă cu principiile care stau la baza acestui regulament.

În sfârșit, CK Telecoms susține că, dat fiind că Orientările privind concentrările orizontale nu prevăd modul în care trebuie efectuată analiza cantitativă a Comisiei, nu se poate considera că constatările Tribunalului cu privire la valoarea probantă a acestei analize sunt în contradicție cu orientările menționate.

În ceea ce privește caracterul operant al celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, din cuprinsul punctului 279 din hotărârea atacată reiese în esență că, potrivit Tribunalului, creșterile în eficiență „standard” sunt „proprii fiecărei concentrări” și constituie „o componentă a unui model cantitativ care urmărește să stabilească dacă o concentrare este susceptibilă să producă asemenea efecte restrictive”.

Astfel, ținând seama de importanța pe care Tribunalul a acordat‑o acestei categorii de creșteri în eficiență în vederea analizei cantitative, este necesar să se considere că Comisia poate reproșa în mod util Tribunalului că i‑a impus, la punctele 277-279 din hotărârea atacată, să includă în această analiză creșterile în eficiență „standard” care, potrivit Tribunalului, sunt proprii fiecărei concentrări.

Argumentația CK Telecoms potrivit căreia al doilea aspect al celui de al patrulea motiv este inoperant trebuie, așadar, să fie respinsă.

În ceea ce privește temeinicia acestui aspect, trebuie amintit că, la punctul 277 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că orice concentrare determină creșteri în eficiență a căror amploare depinde de asemenea de presiunea concurențială externă. Potrivit Tribunalului, aceste creșteri rezultă în special din raționalizarea și din integrarea proceselor de producție și de distribuție de către entitatea rezultată în urma concentrării, ceea ce ar putea determina respectiva entitate să scadă prețurile.

La punctele 278 și 279 din această hotărâre, Tribunalul a diferențiat două tipuri de creșteri în eficiență, și anume, pe de o parte, cele menționate în Orientările privind concentrările orizontale, a căror existență trebuie demonstrată de partea care efectuează notificarea și care trebuie luate în considerare în evaluarea concurențială globală a concentrării, pentru a verifica dacă sunt susceptibile să contrabalanseze efectele restrictive ale concentrării, și, pe de altă parte, cele, menționate la punctul 277 din această hotărâre, care sunt proprii fiecărei concentrări și care sunt „o componentă a unui model cantitativ care urmărește să stabilească dacă o concentrare este susceptibilă să producă asemenea efecte restrictive”. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 278 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că Comisia este obligată, în cadrul analizei sale cantitative, să ia în considerare din oficiu această din urmă categorie de creșteri în eficiență „standard”.

Or, din considerentul (29) al Regulamentului nr. 139/2004 reiese că, pentru a determina impactul unei concentrări asupra concurenței de pe piața internă, este necesar să se ia în considerare orice creștere în eficiență demonstrată și potențială, invocată de întreprinderile implicate.

Din secțiunea 9 din anexa I la Regulamentul nr. 802/2004 reiese de asemenea că revine întreprinderii în cauză sarcina de a furniza o descriere a fiecăreia dintre pretinsele creșteri în eficiență, precum și documente justificative.

Criteriile referitoare la luarea în considerare a creșterilor în eficiență sunt prevăzute la punctele 76-88 din Orientările privind concentrările orizontale.

Astfel, este necesar să se constate, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 153 din concluzii, că nici Regulamentul nr. 139/2004, nici Regulamentul nr. 802/2004, nici Orientările privind concentrările orizontale nu vizează o categorie de creșteri în eficiență „standard”, precum cele menționate la punctele 277-279 din hotărârea atacată, sau nu stabilesc o prezumție potrivit căreia orice concentrare determină asemenea creșteri în eficiență.

Desigur, anumite operațiuni de concentrare pot determina creșteri în eficiență care le sunt proprii. Totuși, această posibilitate nu implică nicidecum că toate operațiunile de concentrare determină asemenea creșteri în eficiență. În orice caz, revine părților care efectuează notificarea sarcina de a le demonstra pentru ca Comisia să le poată lua în considerare cu ocazia controlului său.

Pe de altă parte, recunoașterea faptului că orice concentrare determină creșteri în eficiență „standard” ar însemna crearea unei prezumții și, în consecință, o răsturnare a sarcinii probei pentru o categorie specifică de creșteri în eficiență, în timp ce, după cum reiese din cuprinsul punctelor 238 și 239 din prezenta hotărâre, această sarcină revine întreprinderilor.

O asemenea răsturnare a sarcinii probei ar fi susceptibilă să reducă efectivitatea controlului concentrărilor și, în consecință, să repună în discuție efectul util al articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004. Astfel, obiectivul privind controlul efectiv al concentrărilor urmărit de acest regulament, așa cum a fost amintit la punctul 106 din prezenta hotărâre, în special cel de a evita, pe de o parte, interzicerea concentrărilor care nu ar prezenta riscuri de efecte anticoncurențiale și, pe de altă parte, autorizarea concentrărilor care ar afecta concurența efectivă, este garantat printre altele prin repartizarea sarcinii probei în materie de control al concentrărilor, stabilită de legiuitorul Uniunii.

Răsturnarea sarcinii probei pe care ar implica‑o recunoașterea unei prezumții potrivit căreia orice concentrare determină asemenea creșteri în eficiență ar afecta acest echilibru.

În aceste condiții, este necesar să se constate că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 277-279 din hotărârea atacată, că Comisia ar fi trebuit să includă în analiza sa cantitativă creșterile în eficiență „standard” proprii tuturor concentrărilor.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, se impune de asemenea admiterea celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv și, în consecință, a celui de al patrulea motiv în totalitate.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că nu a examinat dacă toți factorii relevanți permiteau să se considere că aceasta reușise în speță să stabilească că concentrarea preconizată ar conduce la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Tribunalul și‑ar fi limitat în mod eronat examinarea la anumiți factori care susțin prima teorie privind prejudiciul și la aspectul dacă, luați separat, acești factori erau suficienți pentru a stabili un asemenea obstacol. Procedând astfel, Tribunalul ar fi denaturat decizia în litigiu, ar fi substituit aprecierea economică a Comisiei cu propria apreciere, ar fi aplicat în mod eronat criteriile juridice pertinente și și‑ar fi încălcat obligația de motivare.

Comisia arată, mai precis, că Tribunalul nu a examinat decât patru dintre factorii care susțineau prima teorie privind prejudiciul invocată în decizia în litigiu. Mai precis, Tribunalul ar fi examinat dimensiunea și evoluția cotelor de piață, calificarea Three drept „importantă forță concurențială”, proximitatea concurenței dintre Three și O2 și analiza cantitativă a efectelor concentrării.

Prin faptul că și‑a limitat astfel examinarea și a anulat numai în acest temei decizia în litigiu, Tribunalul nu ar fi apreciat dacă acești patru factori, combinați cu ceilalți factori și constatări care figurează în decizia în litigiu, permiteau să se concluzioneze că respectiva concentrare preconizată ar genera un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

La punctele 149, 171-173, 249 și 268 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi examinat acești patru factori separat pentru a stabili dacă fiecare dintre ei ar fi suficient, în sine, pentru a stabili un asemenea obstacol. Or, Comisia nu ar fi apreciat nicidecum în decizia în litigiu că fiecare dintre acești factori, considerați separat, era suficient pentru a stabili existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

De altfel, din cuprinsul punctului 26 din Orientările privind concentrările orizontale ar reieși că, considerați separat, factorii menționați la punctele 27-38 din aceste orientări nu sunt în mod necesar decisivi.

CK Telecoms susține, mai întâi, că nu revine Tribunalului, ci Comisiei sarcina de a efectua o evaluare globală a tuturor factorilor relevanți care pot influența probabilitatea ca operațiunea de concentrare să genereze efecte necoordonate semnificative. Astfel, al cincilea motiv ar fi inadmisibil și inoperant în special întrucât, prin intermediul acestui motiv, Comisia solicită în esență să se considere că Tribunalul trebuie să acopere lacunele deciziei în litigiu și să reexamineze concentrarea preconizată, ceea ce nu ar fi compatibil cu întinderea controlului său jurisdicțional.

În continuare, CK Telecoms arată că Tribunalul a examinat toți factorii relevanți referitori la prima teorie privind prejudiciul enunțată în decizia în litigiu. În această privință, ea subliniază că, la punctul 139 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat în mod întemeiat că, în ședința de audiere a pledoariilor, Comisia a precizat că această primă teorie se întemeia în esență pe trei factori, și anume faptul că Three reprezintă o „importantă forță concurențială”, proximitatea concurenței dintre Three și O2 și analiza cantitativă a efectelor concentrării preconizate asupra prețurilor. Potrivit CK Telecoms, era, așadar, legitim și logic ca Tribunalul să își concentreze analiza asupra acestor elemente.

În sfârșit, Tribunalul nu ar fi apreciat că fiecare dintre factorii referitori la prima teorie privind prejudiciul suferit de Comisie, considerați separat, trebuia să fie suficient pentru a stabili un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Astfel, acesta ar fi considerat că Comisia nu a demonstrat că factorii respectivi sunt suficienți pentru a considera că concentrarea preconizată ar genera un asemenea obstacol.

În ceea ce privește argumentația CK Telecoms potrivit căreia al cincilea motiv este inadmisibil și inoperant, este necesar să se constate că, prin intermediul acestui motiv, Comisia ridică o problemă de drept al cărei răspuns poate avea o incidență asupra temeiniciei constatării Tribunalului potrivit căreia această instituție nu a reușit să stabilească, corespunzător cerințelor legale, existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Astfel, prin intermediul motivului menționat, Comisia reproșează în esență Tribunalului că a anulat decizia în litigiu fără să fi efectuat o analiză globală sau o ponderare a tuturor factorilor relevanți luați în considerare în decizia în litigiu, ci limitându‑se la a examina anumiți factori care susțin în special prima teorie privind prejudiciul și caracterul lor suficient în scopul acestei analize.

Este necesar, în consecință, să se examineze temeinicia acestui al cincilea motiv.

În această privință, trebuie amintit că, după cum reiese din articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 139/2004, în cadrul controlului asupra unei concentrări, Comisia trebuie să ia în considerare poziția pe piață a părților la această concentrare, precum și puterea lor economică și financiară, alternativele disponibile furnizorilor și utilizatorilor, accesul acestora la surse de aprovizionare sau piețe și orice alte bariere legale sau de altă natură la intrarea pe piață, tendințele ofertei și cererii pentru bunurile și serviciile relevante, interesele consumatorilor intermediari și finali și evoluția progresului tehnic și economic, cu condiția ca acesta să fie în beneficiul consumatorului și să nu reprezinte un obstacol în calea concurenței.

Trebuie amintit de asemenea că punctele 26-38 din Orientările privind concentrările orizontale prevăd factori care pot influența efectiv probabilitatea ca o concentrare să genereze efecte necoordonate semnificative.

Punctul 26 din aceste orientări indică în această privință, în mod întemeiat, că acești factori, considerați separat, nu sunt în mod necesar decisivi. În plus, nu este necesară prezența tuturor acestor factori pentru ca efecte necoordonate semnificative să fie probabile.

În acest context, trebuie să se considere că factorii menționați pot constitui, în principiu, indicii că o concentrare ar genera efecte necoordonate semnificative, care trebuie să facă obiectul unei aprecieri globale.

Astfel, pentru a putea efectua un control jurisdicțional efectiv al deciziilor Comisiei privind declararea unei concentrări ca fiind incompatibilă cu piața internă, revine instanței Uniunii, după ce a examinat temeinicia criticilor îndreptate împotriva evaluării de către Comisie a factorilor relevanți și având în vedere rezultatul care decurge din acestea, sarcina de a evalua dacă toți factorii și elementele relevante pe care s‑a întemeiat Comisia și care pot fi considerate ca fiind dovedite, inclusiv cele care nu au fost contestate, sunt suficiente pentru a demonstra existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Această apreciere globală nu implică faptul că instanța Uniunii este obligată să procedeze la o examinare din oficiu a temeiniciei aprecierii factorilor sau a altor elemente care nu au fost repuse în discuție de părțile la procedură.

În speță, în ceea ce privește prima teorie privind prejudiciul invocată de Comisie, punctele 128-136 din hotărârea atacată cuprind un rezumat al deciziei în litigiu.

La punctele 141-283 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat argumentele CK Telecoms invocate în cadrul primului motiv al acțiunii în primă instanță și care privesc în esență factorii care pot influența probabilitatea ca concentrarea preconizată să genereze efecte necoordonate semnificative, și anume analiza cotelor de piață, calificarea Three drept „importantă forță concurențială”, evaluarea proximității relației de concurență dintre părțile la concentrarea preconizată, precum și analiza cantitativă a efectelor acestei concentrări asupra prețurilor.

La punctul 154 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins al patrulea aspect al primului motiv al acțiunii în primă instanță. Astfel cum reiese în esență din cuprinsul punctului 152 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, contrar celor susținute de reclamanta în primă instanță, Comisia a apreciat, în decizia în litigiu, că dimensiunea și evoluția cotelor de piață ale Three și ale O2 erau un prim indiciu al constrângerii concurențiale importante exercitate de acestea, care ar fi eliminată prin concentrarea preconizată.

În schimb, la punctele 176, 190, 198, 216, 226, 250 și 283 din hotărârea atacată, Tribunalul a admis anumite critici și aspecte ale primului motiv privind calificarea Three drept „importantă forță concurențială”, evaluarea proximității relației de concurență dintre Three și O2 și analiza cantitativă a efectelor concentrării preconizate asupra prețurilor.

În sfârșit, la punctele 284-291 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat și a admis al șaptelea aspect al primului motiv al acțiunii în primă instanță, potrivit căruia Comisia, pe de o parte, nu ar fi efectuat o evaluare globală a existenței unor efecte necoordonate și, pe de altă parte, nu ar fi precizat pe ce bază a concluzionat că pretinsele obstacole în calea concurenței rezultate din concentrarea preconizată ar fi semnificative.

Or, în ceea ce privește aspectul dacă Comisia a efectuat în speță o evaluare globală a existenței unor efecte necoordonate, Tribunalul a constatat, la punctul 287 din hotărârea atacată, că, în decizia în litigiu, Comisia a efectuat o astfel de apreciere. Tribunalul a precizat că, pentru a demonstra existența unor efecte necoordonate pe piața cu amănuntul, această instituție a examinat succesiv diferiți factori relevanți.

În aceste condiții, Tribunalul nu a examinat el însuși dacă, având în vedere, pe de o parte, rezultatul examinării argumentației CK Telecoms în primă instanță referitoare la anumiți factori relevanți și, pe de altă parte, ceilalți factori și celelalte constatări pertinente ce au făcut parte din analiza globală a Comisiei, care, întrucât nu au fost contestate, puteau fi considerate, așadar, ca fiind dovedite, precum, de exemplu, aprecierea specifică a constrângerii concurențiale exercitate de O2, comportamentul probabil al entității rezultate din concentrarea preconizată, precum și aprecierea poziției concurențiale atât a operatorilor de rețea de telefonie mobilă, cât și a operatorilor de rețele mobile virtuale, care figurează în considerentele (778)-(1174) ale deciziei în litigiu, se putea considera că Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin faptul că nu a efectuat, în urma examinării temeiniciei factorilor și a constatărilor contestate de CK Telecoms în primă instanță și având în vedere rezultatul care decurge din aceasta, o apreciere globală a factorilor și a constatărilor pertinente pentru a verifica dacă Comisia a demonstrat existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

Prin urmare, este necesar să se admită al cincilea motiv.

Al șaselea motiv cuprinde două aspecte. Prin intermediul primului aspect, Comisia reproșează Tribunalului că a denaturat decizia în litigiu atunci când a concluzionat, la punctele 358-361 din hotărârea atacată, că această instituție nu a examinat o eventuală degradare a calității rețelei entității rezultate din concentrarea preconizată. Prin intermediul celui de al doilea aspect al acestui motiv, Comisia susține că Tribunalul a invocat din oficiu o critică care nu figura în al șaselea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță.

CK Telecoms susține că al șaselea motiv este inoperant, întrucât Comisia nu repune în discuție principalele considerații ale Tribunalului care l‑au determinat să respingă a doua teorie privind prejudiciul formulată de Comisie, referitoare la acordurile de partajare a rețelei.

Pe de o parte, în cadrul prezentului recurs, Comisia nu ar fi repus în discuție considerațiile prezentate la punctele 325, 330, 340, 344 și 346-348 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a considerat în esență că Comisia a concluzionat în mod eronat că o posibilă nealiniere a intereselor între partenerii la un acord de partajare a rețelei și bulversarea durabilă a acordurilor de partajare a rețelei puteau constitui, în sine, un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, potrivit unei teorii privind prejudiciul întemeiate pe efecte necoordonate.

Pe de altă parte, în cadrul recursului său, Comisia nu ar fi contestat analiza Tribunalului, prezentată la punctele 362-397 din hotărârea atacată, referitoare la efectele concentrării în cauză asupra BT/EE și asupra Vodafone.

Or, toate aceste considerații necontestate ar fi determinat Tribunalul să respingă a doua teorie privind prejudiciul.

Comisia susține că al șaselea motiv este operant.

În primul rând, trebuie amintit că, la punctele 325, 330, 340, 344 și 346-348 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat aspectul dacă bulversarea durabilă a bunei funcționări a acordurilor de partajare a rețelei ca urmare printre altele a unei eventuale nealinieri a intereselor între partenerii la aceste acorduri, ar putea constitui, în sine, un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Or, Comisia nu a concluzionat în sensul existenței unui asemenea obstacol exclusiv pe baza unei asemenea nealinieri a intereselor, această nealiniere a intereselor nefiind decât unul dintre factorii luați în considerare în decizia în litigiu.

Astfel, faptul că Comisia nu contestă constatarea Tribunalului potrivit căreia nealinierea intereselor între partenerii la acordurile de partajare a rețelei, ca atare, era insuficientă pentru a stabili un obstacol semnificativ în calea concurenței efective nu poate face inoperant al șaselea motiv de recurs al Comisiei.

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentația CK Telecoms potrivit căreia al șaselea motiv este inoperant pentru motivul că Comisia nu a contestat analiza Tribunalului care figurează la punctele 362-397 din hotărârea atacată, referitoare la efectele concentrării preconizate asupra BT/EE și Vodafone, este necesar să se arate, așa cum reiese în special din cuprinsul punctului 361 din această hotărâre, că Tribunalul a examinat dacă analiza Comisiei privind efectele concentrării asupra BT/EE și Vodafone era deosebit de solidă și de convingătoare. Or, Tribunalul a considerat necesar să efectueze această examinare pornind de la premisa, expusă la punctele 358-361 din hotărârea menționată și contestată în cadrul primului aspect al prezentului motiv de recurs, potrivit căreia decizia în litigiu nu cuprindea o analiză a „unei degradări a serviciilor oferite sau a calității propriei rețele de către entitatea rezultată în urma concentrării”.

În aceste condiții, așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 181 din concluzii, din moment ce considerațiile Tribunalului care figurează la punctele 358-361 din hotărârea atacată constituie temeiul aprecierii efectelor concentrării preconizate asupra BT/EE și Vodafone, efectuată la punctele 362-397 din hotărârea respectivă, faptul că Comisia nu contestă în mod direct această apreciere a Tribunalului nu poate face al șaselea motiv inoperant.

Prin urmare, trebuie să se respingă argumentația CK Telecoms întemeiată pe caracterul inoperant al celui de al șaselea motiv și, prin urmare, să se examineze temeinicia acestuia.

Prin intermediul primului aspect al celui de al șaselea motiv, Comisia arată că, prin faptul că a considerat în mod eronat, la punctele 358-361 din hotărârea atacată, că Comisia nu a procedat la aprecierea unei posibile degradări a calității rețelei entității rezultate în urma concentrării preconizate, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu și a concluzionat, în mod eronat, că a doua teorie privind prejudiciul trebuia respinsă.

În această privință, Comisia subliniază că reducerea probabilă a stimulării operatorilor de rețea de telefonie mobilă, inclusiv entitatea rezultată din concentrarea preconizată, de a investi în îmbunătățirea calității rețelelor ca urmare a acestei concentrări constituie un element fundamental al analizei care figurează în decizia în litigiu.

În primul rând, din considerentele (1293)-(1297) ale deciziei în litigiu ar reieși că Comisia a examinat ipoteza principală a unei probabile reduceri a stimulării entității rezultate în urma concentrării preconizate de a investi în îmbunătățirea calității rețelei sale în raport cu situația anterioară acestei concentrări.

În al doilea rând, Comisia ar fi examinat mai multe scenarii posibile, întemeiate în principal pe planurile de consolidare a rețelelor postulate de Three. Pe de o parte, din considerentele (1558)-(1562) ale deciziei în litigiu ar reieși că Comisia a examinat reducerea stimulării entității rezultate în urma concentrării preconizate de a investi în cadrul planului [A]. Pe de altă parte, din considerentele (1732)-(1742) ale acestei decizii ar reieși că, în cadrul planului [B], Comisia a examinat o reducere a investiției globale în rețele ca urmare a transparenței sporite a investițiilor realizate de fiecare operator de rețea de telefonie mobilă, inclusiv a investițiilor entității rezultate din concentrarea preconizată.

În acest context, Comisia arată că a apreciat riscul de reducere a calității rețelei entității rezultate în urma concentrării preconizate, precum și reducerea presiunii concurențiale asupra celorlalți operatori de rețea de telefonie mobilă care ar rezulta din aceasta.

CK Telecoms răspunde că Tribunalul nu a denaturat conținutul deciziei în litigiu și că nu a ignorat considerentele acestei decizii la care face trimitere Comisia.

Această societate subliniază că, pentru a înțelege argumentele Comisiei, trebuie să se țină seama de structura celei de a doua teorii privind prejudiciul.

În această privință, societatea menționată amintește că această teorie privind prejudiciul cuprinde două subteorii referitoare la acordurile de partajare a rețelei. Prima ar privi eventuala reducere a presiunii concurențiale exercitate de ceilalți concurenți (BT/EE și/sau Vodafone) asupra entității rezultate din concentrarea preconizată (Three), în timp ce a doua subteorie ar privi situația de partajare a rețelei rezultată din această concentrare care ar spori transparența globală și ar reduce investițiile la nivelul sectorului infrastructurii rețelelor.

Comisia ar fi examinat aceste două subteorii privind prejudiciul în raport cu planurile de consolidare a rețelei prezentate de CK Telecoms.

În acest context, potrivit societății respective, considerentele deciziei în litigiu la care face trimitere Comisia și care, potrivit acestei instituții, cuprind o analiză a degradării rețelei entității rezultate din concentrarea preconizată, nu se raportează la prima subteorie privind prejudiciul, ci la cea de a doua.

Or, punctele 358-361 din hotărârea atacată ar face parte din analiza Tribunalului referitoare la prima subteorie privind prejudiciul, referitoare la o reducere a presiunii concurențiale exercitate de ceilalți concurenți, și anume BT/EE și/sau Vodafone, asupra entității rezultate în urma concentrării preconizate.

Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a ținut seama, în cuprinsul punctelor menționate, de considerentele deciziei în litigiu la care face trimitere Comisia și că a denaturat astfel această decizie.

În aceste condiții, CK Telecoms precizează că Tribunalul a examinat și a respins a doua subteorie privind prejudiciul nu la punctele 358-361 din hotărârea atacată, ci la punctele 398-418 din această hotărâre și că a ținut seama tocmai de considerentele deciziei în litigiu la care Comisia face trimitere, în special la punctele 400-403 din hotărârea menționată.

Prin intermediul primului aspect al celui de al șaselea motiv, Comisia arată că, prin faptul că a considerat, la punctele 358-361 din hotărârea atacată, că Comisia nu a procedat la aprecierea unei posibile degradări a calității rețelei entității rezultate în urma concentrării preconizate, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu și a concluzionat, în mod eronat, că a doua teorie privind prejudiciul trebuia respinsă.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, după cum reiese din cuprinsul punctului 292 din hotărârea atacată, în cursul procedurii administrative, Three a prezentat două planuri de consolidare a rețelei, și anume „planul [A]” și „planul [B]”. Aceste planuri se întemeiau pe cele două acorduri de partajare a rețelei menționate la punctul 18 din prezenta hotărâre, și anume, pe de o parte, Acordul MBNL, încheiat între BT/EE și Three, și, pe de altă parte, Acordul Beacon, încheiat între Vodafone și O2. Prin aceste acorduri, operatorii respectivi își consolidaseră rețelele respective pentru a putea împărți costurile de implementare, continuând în același timp să se concureze pe piața cu amănuntul. Potrivit acestor planuri, entitatea rezultată în urma concentrării preconizate nu trebuia să mențină două rețele separate pe termen lung, ci se preconiza crearea unei singure rețele consolidate.

La punctul 295 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat că, în cadrul celei de a doua teorii privind prejudiciul referitoare la acordurile de partajare a rețelei, Comisia a dezvoltat două subteorii.

Din cuprinsul punctului 298 din această hotărâre reiese că prima subteorie constă în esență în a considera că, în urma concentrării preconizate, ar exista o reducere a presiunii concurențiale exercitate de ceilalți concurenți (BT/EE și/sau Vodafone) asupra entității rezultate din această concentrare (Three).

În ceea ce privește a doua subteorie, din cuprinsul punctului 299 din hotărârea menționată reiese că această subteorie constă în esență în a considera că situația de partajare a rețelei care ar rezulta din concentrarea preconizată ar conduce la o scădere a investițiilor la nivelul sectorului infrastructurii rețelelor. Astfel, în considerentul (1233) al deciziei în litigiu, Comisia arată că această concentrare ar putea conduce la o scădere a sinergiilor care ar afecta partenerii acordurilor de partajare a rețelei și ar permite un comportament investițional oportunist al entității rezultate în urma acesteia, ceea ce ar reduce investițiile la nivelul sectorului și, în consecință, gradul de concurență efectivă care ar fi prevalat în lipsa concentrării menționate.

În acest context, este necesar să se arate că, după ce a subliniat, în considerentele (1235)-(1243) ale deciziei menționate, importanța alinierii intereselor între partenerii la un acord de partajare a rețelei, în lumina acestor două subteorii privind prejudiciul, Comisia a examinat, în considerentele (1244)-(1784) ale acestei decizii, planurile de consolidare a rețelei.

În considerentele (1293)-(1297) ale deciziei menționate, Comisia a examinat în continuare ipoteza principală a unei reduceri probabile a stimulării entității rezultate în urma concentrării preconizate de a investi în îmbunătățirea calității rețelei sale în raport cu situația anterioară acestei concentrări.

Eventualele evoluții ale pieței ca urmare a concentrării preconizate sunt prezentate în considerentele (1368)-(1784) ale deciziei în litigiu, dintre care considerentele (1391)-(1567) vizează efectele planului [A], iar considerentele (1598)-(1749) pe cele ale planului [B]. Astfel, Comisia a examinat efectele acestor planuri, mai întâi, asupra BT/EE și în special asupra rețelei MBNL, apoi asupra Vodafone și în special asupra rețelei Beacon și, în sfârșit, asupra investiției globale în rețelele în cauză.

În cadrul analizei sale privind incidența planurilor menționate asupra investiției globale în rețelele mobile, Comisia a subliniat în special în considerentele (1556)-(1562) și în considerentele (1732)-(1742) ale deciziei în litigiu că transparența crescută a investițiilor între operatorii de rețele mobile ar putea reduce stimularea acestora de a investi în rețele și, prin urmare, ar putea avea un impact negativ semnificativ asupra investițiilor în aceste rețele la nivelul sectorului.

În special, pe de o parte, în considerentele (1559)-(1561) și (1734) ale deciziei în litigiu, Comisia a constatat în esență că, din cauza acestei transparențe crescute, entitatea rezultată în urma concentrării preconizate putea fi informată cu privire la investițiile efectuate de BT/EE într‑o tehnologie în favoarea rețelei MBNL și să decidă astfel să pună ea însăși în aplicare o asemenea tehnologie în favoarea rețelei Beacon [confidențial]. Potrivit deciziei în litigiu, Vodafone ar putea lua cunoștință de faptul că entitatea rezultată în urma concentrării preconizate intenționează să pună în aplicare această tehnologie și, prin urmare, să fie încurajată să renunțe la asemenea investiții tehnologice până când entitatea respectivă face acest lucru.

Pe de altă parte, în considerentele (1735) și (1736) ale deciziei menționate, Comisia a apreciat că, în temeiul planului [B], entitatea rezultată în urma concentrării preconizate ar putea fi informată cu privire la investițiile avute în vedere de BT/EE sau de Vodafone și ar putea fi încurajată să efectueze investiții similare atât în estul, cât și în vestul Regatului Unit [confidențial]. În considerentul (1737) al acestei decizii, Comisia a concluzionat că transparența crescută ar implica riscul ca BT/EE și Vodafone să aștepte ca entitatea rezultată în urma concentrării preconizate să efectueze asemenea investiții în dezvoltarea de noi tehnologii importante înainte de a investi la rândul lor în acestea.

În acest context, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 189 din concluzii, este necesar să se considere că Comisia a efectuat o analiză a posibilei degradări a calității atât a rețelei MBNL, cât și a rețelei Beacon. La efectuarea acestei analize, Comisia a pornit de la premisa, enunțată în considerentul (1275) al deciziei în litigiu, potrivit căreia un alt mijloc de a reduce presiunea concurențială exercitată de un partener la un acord de partajare a rețelei constă în degradarea calității rețelei prin împiedicarea sau întârzierea investițiilor în rețea de către un alt partener la acordul respectiv. Rezultă că Comisia a considerat de la început că reducerea presiunii concurențiale ar putea consta printre altele într‑o asemenea degradare a calității propriei rețele de către entitatea rezultată în urma concentrării preconizate.

În aceste condiții, este necesar să se constate că din decizia în litigiu reiese că Comisia a procedat la aprecierea unei posibile degradări a calității rețelei entității rezultate din concentrarea preconizată.

Astfel, prin faptul că a constatat, la punctele 358-361 din hotărârea atacată, că Comisia nu efectuase o asemenea apreciere, Tribunalul a denaturat această decizie.

Așa cum a arătat doamna avocată generală la punctul 191 din concluzii, această constatare nu poate fi infirmată de argumentul CK Telecoms potrivit căruia, din punctul de vedere al structurii deciziei în litigiu, Comisia a apreciat efectele planurilor [A] și [B] asupra investiției globale în rețelele respective în două rubrici distincte.

Desigur, având în vedere că aprecierile Comisiei privind efectele planului [A] și ale planului [B] asupra investiției globale în rețelele respective au fost efectuate în două secțiuni ale acestei decizii, intitulate „Efectele planului [A] asupra investiției globale în rețele” și, respectiv, „Efectele planului [B] asupra investiției globale în rețele”, acestea pot părea mai strâns legate de cea de a doua subteorie privind prejudiciul. În plus, punctele 358-361 din hotărârea atacată, contestate de Comisie, expun considerații generale ale Tribunalului legate de prima subteorie privind prejudiciul, potrivit căreia ar putea fi observată o reducere a presiunilor concurențiale exercitate asupra concurenților entității rezultate în urma concentrării preconizate. Cu toate acestea, în analiza efectelor celor două planuri de consolidare a rețelelor asupra BT/EE și asupra Vodafone, precum și asupra investiției globale în aceste rețele, Comisia nu a operat în mod formal o distincție în funcție de subteoria avansată, ci, dimpotrivă, a făcut trimiteri încrucișate la diferitele părți relevante din decizia în litigiu.

Având în vedere considerațiile care precedă, primul aspect al celui de al șaselea motiv trebuie admis.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al șaselea motiv, Comisia, invocând totodată un viciu de motivare, susține în esență că, pentru a admite, la punctul 417 din hotărârea atacată, al șaselea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii în primă instanță formulate de CK Telecoms, Tribunalul a examinat din oficiu o problemă care nu a fost invocată de această societate și că, în consecință, raționamentul care figurează la punctele 408-416 din hotărârea atacată nu corespunde criticilor formulate de CK Telecoms în cadrul acestui aspect.

În această privință, Comisia amintește că, prin intermediul celui de al șaselea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii în primă instanță, CK Telecoms susținuse, pe de o parte, că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a calificat drept efect necoordonat eventuala reducere a investițiilor globale care rezultă dintr‑o transparență sporită a investițiilor între operatorii de rețea de telefonie mobilă și, pe de altă parte, că angajamentele prezentate de CK Telecoms nu au fost luate pe deplin în considerare de către Comisie.

Potrivit Comisiei, motivele expuse la punctele 398-416 din hotărârea atacată nu ar permite să se înțeleagă rațiunile pentru care Tribunalul a statuat, la punctul 417 din această hotărâre, că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a calificat eventuala reducere a investițiilor globale care rezultă dintr‑o transparență sporită a investițiilor între operatorii de rețea de telefonie mobilă drept efect necoordonat.

Comisia precizează că, la punctele 408-416 din hotărârea menționată, Tribunalul a abordat din oficiu o altă problemă, neinvocată de CK Telecoms în primă instanță, privind aspectul dacă Comisia a omis să enunțe, în decizia în litigiu, cadrul temporal adecvat în care intenționa să demonstreze un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

În aceste condiții, Comisia arată că raționamentul Tribunalului prezentat la punctele 404-416 din hotărârea atacată nu corespunde constatării la care a ajuns la punctul 417 din hotărârea atacată. Această hotărâre nu ar conține, așadar, niciun raționament referitor la aspectul dacă Comisia a calificat în mod eronat eventuala reducere a investițiilor globale care rezultă dintr‑o transparență sporită a investițiilor între operatorii de rețea de telefonie mobilă drept efect necoordonat și dacă aceasta a săvârșit erori vădite de apreciere în analiza sa privind incidența concentrării asupra investițiilor la nivelul sectorului.

CK Telecoms răspunde că Tribunalul a expus în mod clar și exhaustiv raționamentul care l‑a determinat să respingă a doua subteorie privind prejudiciul, permițând persoanelor interesate să cunoască motivele deciziei Tribunalului, iar Curții să își exercite controlul.

În această privință, CK Telecoms susține, în primul rând, că, la punctul 408 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că Comisia nu a precizat perioada în care considera că ar exista un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. Pentru a ajunge la această constatare, la punctul 415 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi apreciat că analiza efectelor unei concentrări pe o piață de oligopol în sectorul telecomunicațiilor, care necesită investiții pe termen lung și în care consumatorii sunt legați adesea prin contracte pe mai mulți ani, este o analiză prospectivă dinamică care necesită luarea în considerare a unor eventuale efecte coordonate sau unilaterale pe un interval de timp relativ îndelungat în viitor.

În al doilea rând, Tribunalul ar fi considerat că Comisia nu a precizat nici care dintre multiplele scenarii de consolidare a rețelelor avute în vedere în decizia în litigiu ar fi cel mai probabil.

În această privință, la punctele 410-413 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi stabilit că, oricare ar fi planul de consolidare a rețelelor reținut în final de părțile la concentrarea preconizată, entitatea rezultată din această concentrare nu ar menține pe termen lung două rețele separate. Această entitate s‑ar concentra, așadar, pe termen lung asupra unuia dintre cele două acorduri de partajare a rețelei.

În aceste condiții, Tribunalul ar fi apreciat în mod întemeiat că a doua subteorie privind prejudiciul trebuia respinsă întrucât se întemeia pe ipoteza – contrară faptelor constatate de Tribunal – a existenței pe termen lung a două rețele separate.

Din normele care reglementează procedura în fața instanțelor Uniunii, în special din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 76 și din articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, rezultă că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2013, Comisia/Tetra Laval, C‑272/12 P, EU:C:2013:812, punctul 27).

Deși anumite motive pot sau chiar trebuie să fie invocate din oficiu, precum lipsa sau insuficiența motivării deciziei în cauză, care ține de normele fundamentale de procedură, un motiv referitor la legalitatea pe fond a deciziei menționate, care ține de încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora, în sensul articolului 263 TFUE, nu poate, în schimb, să fie examinat de instanța Uniunii decât dacă este invocat de reclamant (Hotărârea din 10 decembrie 2013, Comisia/Irlanda și alții, C‑272/12 P, EU:C:2013:812, punctul 28).

În speță, trebuie să se constate că, prin intermediul celui de al șaselea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii în primă instanță, CK Telecoms susținuse, pe de o parte, că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a calificat eventuala reducere a investițiilor globale care rezultă dintr‑o transparență sporită a investițiilor între operatorii de rețea de telefonie mobilă drept efect necoordonat și, pe de altă parte, că angajamentele prezentate de CK Telecoms nu au fost luate pe deplin în considerare de către Comisie.

La punctele 398-401 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit în esență acest al șaselea aspect al celui de al treilea motiv, precum și argumentația Comisiei. La punctele 402-407 din această hotărâre, Tribunalul a examinat mai întâi considerentele deciziei în litigiu care priveau eventuala reducere a investițiilor globale în rețele ca urmare a transparenței sporite a investițiilor între operatorii de rețea de telefonie mobilă care ar rezulta din concentrarea preconizată.

Or, în acest context, în loc să examineze dacă Comisia a calificat în mod eronat această eventuală reducere a investițiilor ca fiind un efect necoordonat și dacă nu a ținut seama pe deplin de angajamentele prezentate de CK Telecoms, Tribunalul a considerat, la punctul 408 din hotărârea atacată, că în speță se confrunta cu „o dificultate deosebită” referitoare la controlul jurisdicțional pe care trebuie să îl exercite asupra deciziei în litigiu, întrucât Comisia a omis să enunțe cadrul temporal adecvat în care intenționa să stabilească un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

La punctul 410 din hotărârea atacată, această instanță a constatat în esență că, în decizia în litigiu, termenul lung nu a fost considerat de Comisie ca fiind intervalul de timp adecvat pentru evaluarea efectelor concentrării preconizate.

În această privință, Tribunalul a precizat la punctul 415 din această hotărâre că analiza efectelor unei concentrări pe o piață de oligopol în sectorul telecomunicațiilor, care necesită investiții pe termen lung și în care consumatorii sunt legați adesea prin contracte pe mai mulți ani, este o analiză prospectivă dinamică care necesită luarea în considerare a unor eventuale efecte coordonate sau unilaterale pe un interval de timp relativ îndelungat în viitor.

Tribunalul a concluzionat în esență la punctele 416 și 417 din hotărârea atacată că, având în vedere faptul că părțile la concentrare nu ar menține două rețele separate pe termen lung, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a calificat incidența unei transparențe consolidate asupra investiției globale în rețele drept efect necoordonat, „în măsura în care [a doua subteorie] se întemeiază pe ipoteza [eronată] a existenței a două rețele separate”.

Or, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 200 din concluzii, trebuie să se constate că, în cadrul memoriilor sale în primă instanță, CK Telecoms nu a reproșat Comisiei că a omis să precizeze sau să analizeze cadrul temporal adecvat în care această instituție intenționa să stabilească existența unor efecte necoordonate și a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

Prin urmare, trebuie să se constate că, fără a examina criticile pe care le prezentase CK Telecoms în cadrul motivului respectiv, Tribunalul a invocat din oficiu critica întemeiată pe lipsa de precizie a cadrului temporal și pe analiza efectelor necoordonate pe termen lung.

Or, este evident că această critică nu poate fi calificată drept motiv de ordine publică în sensul jurisprudenței Curții amintite la punctul 325 din prezenta hotărâre.

Astfel, întrucât, pentru a admite, la punctul 417 din hotărârea atacată, al șaselea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii în primă instanță formulate de CK Telecoms, Tribunalul a invocat din oficiu, la punctele 408-416 din hotărârea atacată, o critică care nu poate fi calificată drept motiv de ordine publică și, în consecință, raționamentul care figurează la aceste puncte nu corespunde criticilor formulate de CK Telecoms în cadrul acestui aspect, trebuie să se considere că această instanță a săvârșit o eroare de drept.

În consecință, al doilea aspect al celui de al șaselea motiv este întemeiat, iar al șaselea motiv trebuie, prin urmare, să fie admis în totalitate.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă și ținând seama de amploarea, de natura și de întinderea erorilor săvârșite de Tribunal, identificate în prezenta hotărâre, care afectează raționamentul Tribunalului în ansamblul său, se impune anularea hotărârii atacate.

În conformitate cu articolul 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

În speță, din cuprinsul punctelor 291, 397, 417, 418, 454 și 455 din hotărârea atacată reiese că, având în vedere că a admis motivele acțiunii în primă instanță enumerate la punctul 41 din prezenta hotărâre, Tribunalul a anulat decizia în litigiu și a considerat că nu era necesar să se examineze al șaselea aspect al primului motiv, întemeiat pe faptul că Comisia ar fi considerat în mod eronat că stimularea entității rezultate în urma concentrării preconizate de a concura ar fi probabil mai mică decât cea a Three și a O2 înaintea acestei concentrări. Acesta nu a examinat nici al doilea motiv, privind evaluarea scenariului contrafactual efectuată de Comisie, pe care s‑ar întemeia evaluarea piețelor cu amănuntul și cu ridicata, și nici al doilea și al șaptelea aspect ale celui de al treilea motiv, referitoare, pe de o parte, la evoluția celor două acorduri de partajare a rețelei existente în scenariul contrafactual și, pe de altă parte, la evaluarea angajamentelor referitoare la partajarea rețelei. Tribunalul nu s‑a pronunțat nici cu privire la al patrulea, la al cincilea și la al șaselea aspect ale celui de al patrulea motiv, privind aprecierea Comisiei potrivit căreia entitatea rezultată în urma concentrării preconizate ar fi fost mai puțin stimulată să concureze, privind aprecierea acestei instituții potrivit căreia concurenții entității respective nu ar fi avut nici capacitatea, nici stimularea necesare pentru a intra în concurență cu aceasta, precum și, respectiv, privind luarea în considerare de către Comisie a anumitor afirmații ale terților. În sfârșit, Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la al cincilea motiv al acțiunii în primă instanță, prin care CK Telecoms a contestat aprecierea de către Comisie a unora dintre angajamentele sale.

Motivele care nu au fost examinate de Tribunal implică examinarea mai multor aspecte de fapt și de drept pe baza unor elemente care, pe de o parte, nu au fost apreciate de Tribunal în hotărârea atacată și, pe de altă parte, nu au fost dezbătute în fața Curții. În plus, natura și întinderea erorilor săvârșite de Tribunal, identificate în prezenta hotărâre, sunt de așa natură încât examinarea motivelor invocate în primă instanță, afectată de aceste erori, necesită în esență o nouă analiză a motivelor respective din partea Tribunalului, care să difere în mod substanțial de cea cuprinsă în hotărârea atacată.

În acest context, este necesar să se constate că în speță Curtea nu dispune de elementele necesare pentru a se pronunța în mod definitiv cu privire la toate motivele invocate în primă instanță.

În aceste condiții, se impune trimiterea cauzei Tribunalului și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

Întrucât cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

13 iulie 2023 ( *1 )

Cuprins

Hotărâre

Cadrul juridic

Regulamentul (CE) nr. 139/2004

Regulamentul nr. 802/2004

Orientările privind concentrările orizontale

Istoricul cauzei și decizia în litigiu

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Procedura în fața Curții

Concluziile părților

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la al treilea motiv

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la al treilea aspect

Cu privire la al patrulea motiv

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la al cincilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al șaselea motiv

Cu privire la caracterul operant al celui de al șaselea motiv

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată