Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 octombrie 2021.#IE împotriva Magistrat der Stadt Wien.#Trimitere preliminară – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43/CEE – Articolul 12 alineatul (1) – Sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale – Anexa IV litera (a) – Cricetus cricetus (hârciogul) – Arii de odihnă și arii de reproducere – Deteriorare sau distrugere.#Cauza C-357/20.

Cauza C‑357/20

împotriva

Magistrat der Stadt Wien

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Wien)

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 octombrie 2021

„Trimitere preliminară – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43/CEE – Articolul 12 alineatul (1) – Sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale – Anexa IV litera (a) – Cricetus cricetus (hârciogul) – Arii de odihnă și arii de reproducere – Deteriorare sau distrugere”

Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Interzicerea deteriorării sau distrugerii ariilor de reproducere sau de odihnă – Noțiunea de arie de reproducere – Împrejurimile ariei de reproducere – Includere

[Directiva 92/43 a Consiliului, art. 12 alin. (1) lit. (d) și anexa IV lit. (a)]

(a se vedea punctele 21-34 și dispozitiv 1)

Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Interzicerea deteriorării sau distrugerii ariilor de reproducere sau de odihnă – Întindere – Protecția ariilor de reproducere care nu mai sunt ocupate de o specie de animale protejată – Includere – Condiție – Probabilitate suficient de mare de întoarcere a speciei protejate

[Directiva 92/43 a Consiliului, art. 12 alin. (1) lit. (d) și anexa IV lit. (a)]

(a se vedea punctele 37-43 și dispozitiv 2)

Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Interzicerea deteriorării sau distrugerii ariilor de reproducere sau de odihnă – Distincție între noțiunile de deteriorare și de distrugere – Criteriu – Grad de atingere adusă funcționalității ecologice a ariei de reproducere sau de odihnă

[Directiva 92/43 a Consiliului, art. 12 alin. (1) lit. (d) și anexa IV lit. (a)]

(a se vedea punctele 47-54 și dispozitiv 3)

Rezumat

Un dezvoltator imobiliar a întreprins lucrări de construcție a unei clădiri pe un teren pe care se stabilise Cricetus cricetus (hârciogul), specie protejată în temeiul anexei IV litera (a) din Directiva habitate ( 1 ). Înainte de realizarea lucrărilor în cauză, acest dezvoltator imobiliar a pus în aplicare, fără autorizația prealabilă a autorității competente, măsuri care vizau în special îndepărtarea acestei specii de animale de locul de construcție și deplasarea sa către alte suprafețe special protejate, ceea ce a determinat distrugerea a cel puțin două intrări de vizuină.

Prin urmare, Magistrat der Stadt Wien (administrația municipală a orașului Viena, Austria) l‑a obligat pe IE, în calitate de angajat al dezvoltatorului imobiliar, la plata unei amenzi pentru că a deteriorat și a distrus arii de odihnă, precum și arii de reproducere ale hârciogului.

IE a introdus la Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena, Austria) o acțiune prin care contesta aplicarea acestei amenzi pentru motivul că, în special, pe de o parte, vizuinile care se aflau pe terenul vizat nu erau ocupate de Cricetus cricetus (hârciogul) la momentul punerii în aplicare a măsurilor în cauză și, pe de altă parte, aceste măsuri nu au condus la deteriorarea sau la distrugerea ariilor de odihnă sau de reproducere ale acestei specii de animale.

În acest context, instanța menționată a decis să adreseze Curții întrebări cu privire la întinderea atât în spațiu, cât și în timp a noțiunii de „arie de reproducere”, precum și la criteriile de distincție între „deteriorarea” și „distrugerea” unei arii de reproducere și/sau a unei arii de odihnă, în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva habitate.

Aprecierea Curții

Mai întâi, în ceea ce privește întinderea în spațiu a protecției ariilor de reproducere, Curtea procedează la o interpretare literală, sistematică și teleologică a articolului 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva habitate.

Referitor, în primul rând, la textul acestei dispoziții, Curtea arată că aceasta impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate la litera (a) din anexa IV la această directivă în aria lor de extindere, interzicând deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă.

Referitor, în al doilea rând, la contextul în care se înscrie dispoziția menționată, Curtea subliniază că interdicția prevăzută de aceasta urmărește salvgardarea funcționalității ecologice a ariilor de reproducere, precum și menținerea unor părți importante din habitatul speciilor de animale protejate, astfel încât acestea să poată beneficia de condițiile necesare pentru ca, printre altele, să se reproducă acolo. Rezultă că noțiunea de „arie de reproducere” trebuie să fie înțeleasă ca înglobând ansamblul zonelor necesare pentru a permite speciei de animale vizate să se reproducă acolo cu succes, inclusiv împrejurimile ariei menționate.

Această interpretare este susținută de obiectivele Directivei habitate. Astfel, ea urmărește, în cadrul conservării biodiversității, să asigure menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță pentru Uniune. Rezultă de aici că regimul de protecție prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din această directivă trebuie să fie în măsură să evite efectiv ca habitatului speciilor de animale protejate să i se aducă atingere.

Or, o interpretare a noțiunii de „arie de reproducere” care ar înțelege să limiteze sfera acestei noțiuni numai la vizuinile de hârciog este susceptibilă să excludă de la această protecție zone necesare reproducerii și nașterii puilor acestei specii de animale. În plus, protecția unei arii de reproducere ar fi lipsită de efect util dacă unele activități umane realizate în împrejurimile acestei arii ar avea ca obiect sau ca efect faptul că această specie de animale nu mai frecventează aria de reproducere vizată.

Apoi, în ceea ce privește întinderea în timp a protecției ariilor de reproducere, Curtea adoptă o accepțiune largă a acesteia, după modelul accepțiunii largi pe care a reținut‑o în privința întinderii în timp a noțiunii de „arie de odihnă” ( 2 ).

Astfel, în scopul asigurării protecției riguroase oferite de articolul 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva habitate, ariile de reproducere ale unei specii de animale protejate trebuie să beneficieze de o protecție atât timp cât este necesar pentru a permite acestei specii de animale să se reproducă cu succes. În această perspectivă, protecția respectivă se extinde și la arii de reproducere care nu mai sunt ocupate, din moment ce există o probabilitate suficient de mare ca specia de animale menționată să revină în aceste arii pentru a se reproduce.

În sfârșit, Curtea clarifică criteriul de distincție între noțiunile de „deteriorare” și de „distrugere” a unei arii de reproducere sau de odihnă, în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva habitate.

Luând în considerare sensul obișnuit al acestor termeni în limbajul curent, contextul în care sunt utilizați, precum și obiectivele urmărite de Directiva habitate, Curtea concluzionează că criteriul decisiv pentru a stabili o distincție între, pe de o parte, un act care cauzează o deteriorare a unei arii de reproducere sau a unei arii de odihnă și, pe de altă parte, un act care cauzează distrugerea lor este gradul de atingere adusă funcționalității ecologice a ariei de reproducere sau a ariei de odihnă menționate, indiferent dacă această atingere este intenționată sau nu. În vederea acestei determinări, trebuie să se țină seama de cerințele ecologice proprii fiecărei specii de animale vizate, precum și de situația de la nivelul indivizilor acestei specii de animale care ocupă aria de reproducere sau aria de odihnă avute în vedere.

Rezultă că noțiunile de „deteriorare” și de „distrugere”, vizate la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva habitate, trebuie interpretate în sensul că desemnează reducerea progresivă a funcționalității ecologice a unei arii de reproducere sau a unei arii de odihnă a unei specii de animale protejate și, respectiv, pierderea totală a acestei funcționalități, independent de caracterul intenționat sau nu al unor asemenea atingeri.

( 1 ) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109) (denumită în continuare „Directiva habitate”).

( 2 ) Litigiul principal a ocazionat deja o cerere de decizie preliminară, asupra căreia Curtea s‑a pronunțat în Hotărârea din 2 iulie 2020, Magistrat der Stadt Wien (Hârciogul), (C‑477/19, EU:C:2020:517). În această hotărâre, Curtea a statuat că protecția ariilor de odihnă ale Cricetus cricetus (hârciogul) include și ariile de odihnă care nu mai sunt ocupate de această specie de animale, din moment ce există o probabilitate suficient de mare ca specia respectivă de animale să revină în aceste arii de odihnă.