Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2021.#Aurubis AG împotriva Bundesrepublik Deutschland.#Trimitere preliminară – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Regim tranzitoriu de alocare a cotelor cu titlu gratuit – Decizia 2011/278/UE – Articolul 3 litera (d) – Subinstalația combustibilului de referință – Noțiunile de «ardere» și de «combustibil» – Producere de cupru primar prin fuziune‑fulger – Cerere de alocare – Cote solicitate și nealocate încă la data expirării unei perioade de comercializare – Posibilitate de a aloca aceste cote în cursul perioadei de comercializare ulterioare în executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate după această dată.#Cauza C-271/20.

Cauza C‑271/20

Aurubis AG

împotriva

Bundesrepublik Deutschland,

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Berlin)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2021

„Trimitere preliminară – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Regim tranzitoriu de alocare a cotelor cu titlu gratuit – Decizia 2011/278/UE – Articolul 3 litera (d) – Subinstalația combustibilului de referință – Noțiunile de «ardere» și de «combustibil» – Producere de cupru primar prin fuziune‑fulger – Cerere de alocare – Cote solicitate și nealocate încă la data expirării unei perioade de comercializare – Posibilitate de a aloca aceste cote în cursul perioadei de comercializare ulterioare în executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate după această dată”

Mediu – Poluare atmosferică – Directiva 2003/87 – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Regim tranzitoriu de alocare a cotelor cu titlu gratuit – Instalație pentru producerea de cupru primar – Divizare în subinstalații – Subinstalația combustibilului de referință – Noțiune – Turnătorie cu fuziune‑fulger care asigură oxidarea sulfului prezent într‑un concentrat de cupru utilizat ca materie primă pentru producerea de cupru primar – Includere

[Directiva 2003/87 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 lit. (t), art. 10a și anexa I; Decizia 2011/278 a Comisiei, art. 3 lit. (d) și art. 6]

(a se vedea punctele 53-77 și dispozitiv 1)

Mediu – Poluare atmosferică – Directiva 2003/87 – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Regim tranzitoriu de alocare a cotelor cu titlu gratuit – Domeniu de aplicare temporal – Alocare de cote după data expirării unei perioade de comercializare în executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate după această dată – Includere

(Directiva 2003/87 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 10a și 13; Decizia 2011/278 a Comisiei)

(a se vedea punctele 79-90 și dispozitiv 2)

Rezumat

Aurubis AG este o societate germană care exploatează o instalație pentru producerea de cupru primar, supusă sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene (denumit în continuare „ETS”), astfel cum a fost stabilit prin Directiva privind sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră ( 1 ). În acest cadru, instalația menționată se încadrează într‑un sector de activitate pentru care pot fi alocate cote de emisie cu titlu gratuit în conformitate cu Decizia 2011/278 ( 2 ).

Instalația pentru producerea de cupru primară a societății Aurubis este constituită din două subinstalații, printre care o turnătorie în care este obținut cuprul primar prin utilizarea unui concentrat de cupru sulfurat ca materie primă. Sulful care este prezent în acest concentrat este oxidat succesiv într‑un cuptor de fuziune‑fulger, într‑un convertizor și într‑un cuptor anodic, generând astfel căldură nemăsurabilă. În cadrul acestui proces, turnătoria în cauză emite dioxid de carbon în atmosferă ca urmare a prezenței unor cantități mici de carbon în concentratul de cupru.

În anul 2014, Deutsche Emissionshandelsstelle (Autoritatea germană de comercializare a cotelor de emisie, Germania, denumită în continuare „DEHSt”) a alocat către Aurubis un număr de cote de emisie cu titlu gratuit pentru a treia perioadă de comercializare (2013-2020). În anul 2018, DEHSt a solicitat însă restituirea unei părți din aceste cote, apreciind că producția de cupru din turnătorie nu îndeplinea criteriul „subinstalației combustibilului de referință”, în sensul articolului 3 litera (d) din Decizia 2011/278, și trebuia să fie raportată la o „subinstalație a emisiilor de proces”, în sensul articolului 3 litera (h) din aceeași decizie. În opinia sa, pentru a exista o „subinstalație a combustibilului de referință”, obiectivul principal al arderii unui material trebuie să fie producerea de căldură, acest material trebuind, de altfel, să facă obiectul unei arderi complete și să poată fi înlocuit cu alți combustibili. Or, nu aceasta ar fi situația concentratului de cupru care servește atât drept materie primă, cât și drept combustibil.

Sesizat cu o acțiune împotriva deciziei adoptate de DEHSt, Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) a decis să solicite Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea, pe de o parte, a articolului 3 litera (d) din Decizia 2011/278 și, pe de altă parte, a domeniului de aplicare temporal al acestei decizii pentru cea de a treia perioadă de comercializare, care a expirat la 31 decembrie 2020.

Aprecierea Curții

Mai întâi, Curtea amintește că instalațiile care intră sub incidența regimului tranzitoriu de alocare a cotelor de emisie cu titlu gratuit instituit prin Decizia 2011/278 trebuie împărțite în subinstalații. Articolul 6 din această decizie prevede, în această privință, patru categorii de subinstalații, și anume subinstalația „produsului de referință”, cea a „căldurii de referință”, cea a „combustibilului de referință” și cea a „emisiilor de proces”, această enumerare având un caracter ierarhizat.

După ce a verificat că turnătoria în cauză nu se încadrează în primele două categorii de subinstalații, Curtea examinează în continuare dacă aceasta corespunde noțiunii „subinstalația combustibilului de referință”, definită la articolul 3 litera (d) din Decizia 2011/278, care include „intrările, ieșirile și emisiile aferente […] legate de producția, prin arderea combustibilului, a căldurii nemăsurabile consumate pentru producția de produse”.

În ceea ce privește domeniul de aplicare al acestei noțiuni, Curtea arată, în primul rând, că sensul termenilor „arderea combustibililor” menționați în aceasta vizează orice oxidare a substanțelor combustibile. Ea observă, în această privință, că nu reiese din Directiva privind sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră sau din Decizia 2011/278 că o ardere trebuie exclusă din combustibilul de referință atunci când substanțele care servesc drept combustibili sunt prezente în materia primă care este utilizată în cadrul activității industriale respective și al căror conținut de carbon este mai scăzut decât cel al altor materiale mai frecvent utilizate. Astfel, niciun element din aceste texte nu indică faptul că aplicarea regimului tranzitoriu de alocare a cotelor trebuie să fie limitată la activitățile care utilizează un material cu un conținut mare de carbon și care generează, așadar, emisii care depășesc un anumit prag.

În această privință, Curtea previne că o abordare care ar echivala cu adăugarea la definiția care figurează la articolul 3 litera (d) din Decizia 2011/278 a unor cerințe sau excluderi care nu sunt prevăzute în definiția respectivă și care nu pot fi deduse din aceasta ar intra în contradicție cu principiul securității juridice. Aceasta adaugă, ca răspuns la preocuparea DEHSt privind alocarea de cote către Aurubis pe baza combustibilului de referință care ar depăși necesitățile și i‑ar permite să vândă o mare parte din aceste cote, că faptul că un operator care și‑a redus emisiile investind în tehnici inovatoare obține, din acest motiv, un beneficiu mai mare din cotele primite cu titlu gratuit nu aduce atingere finalității ETS.

Curtea afirmă, în al doilea rând, că o alocare de cote pe baza combustibilului de referință nu presupune ca unul dintre obiectivele sau chiar obiectivul principal al activității în cauză să fie producerea de căldură. Astfel, reiese din chiar modul de redactare a articolului 3 litera (d) din Decizia 2011/278 că producerea căldurii menționate nu este obiectivul subinstalațiilor vizate de acesta, ci mai curând mijlocul indispensabil pentru atingerea obiectivului care constă în special în fabricarea unui produs.

Având în vedere ceea ce precedă, Curtea concluzionează că articolul 3 litera (d) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „subinstalație a combustibilului de referință” include, în cadrul unei instalații care produce cupru primar, o turnătorie cu fuziune‑fulger care asigură oxidarea sulfului prezent într‑un concentrat de cupru, care este utilizat ca materie primă.

În ceea ce privește domeniul de aplicare temporal al Deciziei 2011/278 pentru cea de a treia perioadă de comercializare (2013-2020), Curtea constată că aceasta trebuie interpretată în sensul că cotele cu titlu gratuit la care operatorul unei instalații are dreptul pentru această perioadă îi pot fi încă alocate, atunci când sunt disponibile, chiar și după data de 31 decembrie 2020, în executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate după această dată.

( 1 ) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 (JO 2009, L 140, p. 63) (denumită în continuare „Directiva privind sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră”).

( 2 ) Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 130, p. 1) (denumită în continuare „Decizia 2011/278”), abrogată cu începere de la 1 ianuarie 2021.