Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 aprilie 2022.#Vinařství U Kapličky s.r.o. împotriva Státní zemědělská a potravinářská inspekce.#Cerere de decizie preliminară formulată de Krajský soud v Brně.#Trimitere preliminară – Organizarea comună a piețelor produselor agricole – Vin – Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 – Norme privind comercializarea – Articolul 80 – Practici oenologice – Interdicție de comercializare – Articolul 90 – Importuri de vin – Regulamentul (CE) nr. 555/2008 – Articolul 43 – Documentul V I 1 – Certificat de producere a loturilor de vin în conformitate cu practicile oenologice recomandate sau autorizate – Valoare probantă – Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 – Articolul 89 alineatul (4) – Sancțiuni – Comercializarea vinului provenit dintr-o țară terță – Vin care a făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate – Exonerare de răspundere – Sarcina probei.#Cauza C-86/20.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole în ceea ce privește programele de sprijin, comerțul cu țările terțe, potențialul de producție și privind controalele în sectorul vitivinicol (JO 2008, L 170, p. 1).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vinařství U Kapličky s. r. o., pe de o parte, și Státní zemědělská a potravinářská inspekce, ústřední inspektorát (Inspectoratul central al Autorității Naționale de Control Agroalimentar, Republica Cehă) (denumit în continuare „Inspectoratul central”), pe de altă parte, în legătură cu amenda pe care acesta din urmă a aplicat‑o societății respective ca urmare a punerii în circulație a unor loturi de vin provenite din Moldova care au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate de dreptul Uniunii.

Articolul 82 din Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 (JO 2008, L 148, p. 1), prevedea: „(1) Cu excepția cazurilor în care se prevăd dispoziții contrare, în special în cadrul acordurilor încheiate în temeiul articolului [218 TFUE], prevederile privind denumirea de origine și indicațiile geografice și etichetarea stabilite la titlul III capitolele III și IV din prezentul regulament, după caz, și la articolul 25 alineatul (2) din prezentul regulament se aplică produselor care intră sub incidența codurilor NC 200961, 200969 și 2204, care sunt importate în Comunitate. (2) Cu excepția dispozițiilor contrare din acordurile încheiate în temeiul articolului [218 TFUE], produsele menționate la alineatul (1) din prezentul articol se obțin în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de [Organizația Internațională a Viei și Vinului] sau autorizate de Comunitate în conformitate cu prezentul regulament și cu măsurile de punere în aplicare a acestuia. (3) Importul produselor menționate la alineatul (1) este condiționat de prezentarea: (a) unui certificat care să ateste conformitatea cu dispozițiile menționate la alineatele (1) și (2), întocmit de un organism competent, inclus pe o listă care urmează să fie dată publicității de către Comisie, din țara de origine a produsului; (b) unui raport de analiză întocmit de un organism sau departament numit de statul din care provine producătorul, în măsura în care produsul este destinat consumului uman direct.”

Acest regulament a fost abrogat de Regulamentul (CE) nr. 491/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (JO 2009, L 154, p. 1).

Articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 491/2009 prevede că trimiterile la Regulamentul nr. 479/2008 se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO 2007, L 299, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 491/2009 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1234/2007”) și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa XXII la Regulamentul nr. 1234/2007.

Potrivit tabelului de corespondență din anexa XXII punctul 47 la Regulamentul nr. 1234/2007, articolul 82 din Regulamentul nr. 479/2008 corespunde articolului 158a din Regulamentul nr. 1234/2007.

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 555/2008 era redactat astfel: „Prezentul regulament stabilește normele de aplicare a următoarelor dispoziții ale [Regulamentului nr. 479/2008] referitoare la: […] (b) comerțul cu țări terțe (titlul IV); […]”

Articolul 40 din Regulamentul nr. 555/2008 prevedea: „Certificatul și buletinul de analiză menționate la articolul 82 alineatul (3) literele (a) și, respectiv, (b) din [Regulamentul nr. 479/2008] formează un singur document: (a) «certificatul», din care o parte [a se citi «din care partea „certificat”»] se întocmește de un organism al țării terțe din care provine produsul; (b) «buletinul de analiză», din care o parte [a se citi «din care partea „buletin de analiză”»] se întocmește de un laborator oficial recunoscut de țara terță din care provine produsul.”

Articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 555/2008 prevedea: „Certificatul și buletinul de analiză pentru fiecare lot destinat a fi importat în Comunitate se întocmesc pe un singur document V I 1. Documentul menționat în primul paragraf se întocmește pe un formular V I 1 după modelul prevăzut în anexa IX și este semnat de un funcționar al unui organism oficial și de un funcționar al unui laborator recunoscut menționat la articolul 48.”

Articolul 47 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament prevedea: „Originalul și copia documentelor V I 1 sau copiile extraselor V I 2 se prezintă autorităților competente ale statului membru în care au loc formalitățile vamale necesare pentru punerea în liberă circulație a lotului pe care îl însoțesc, la încheierea acelor formalități.”

Rubrica 9, intitulată „Certificat”, din modelul de formular V I 1 care figura în anexa IX la regulamentul menționat avea următorul cuprins: „Produsul descris mai sus […]☐este /☐nu este destinat consumului uman direct, respectă definițiile comunitare ale categoriilor de produse vitivinicole și a fost produs în conformitate cu practicile oenologice […]☐recomandate și publicate de [Organizația Internațională a Viei și Vinului]/☐autorizate de Comunitate. Numele complet și adresa completă a organismului oficial: Locul și data: Semnătura, numele și titlul reprezentantului: Ștampila:”

Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei din 11 decembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de autorizații pentru plantările de viță‑de‑vie, registrul plantațiilor viticole, documentele însoțitoare și certificarea, registrul de intrări și de ieșiri, declarațiile obligatorii, notificările și publicarea informațiilor notificate, de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele și sancțiunile relevante, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 555/2008, (CE) nr. 606/2009 și (CE) nr. 607/2009 ale Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 436/2009 al Comisiei și a Regulamentului delegat (UE) 2015/560 al Comisiei (JO 2018, L 58, p. 1), potrivit articolului 52 din acesta, a abrogat printre altele articolele 1 și 38-54 din Regulamentul nr. 555/2008, precum și anexa IX la acesta.

Articolul 56 din Regulamentul delegat 2018/273 precizează că acest regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 64 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549) prevede: „(1) În ceea ce privește sancțiunile administrative menționate la articolul 63 alineatul (2), prezentul articol se aplică în cazul neconformității cu criteriile de eligibilitate, cu angajamentele sau cu alte obligații care decurg din aplicarea legislației agricole sectoriale, cu excepția celor menționate la capitolul II articolele 67-78 din prezentul titlu și la titlul VI articolele 91-101, precum și a celor care fac obiectul sancțiunilor prevăzute la articolul 89 alineatele (3) și (4). (2) Nu se aplică sancțiuni administrative: (a) în cazul în care neconformitatea este cauzată de forța majoră; (b) în cazul în care neconformitatea este cauzată de erori evidente, menționate la articolul 59 alineatul (6); (c) în cazul în care neconformitatea este cauzată de o eroare a autorității competente sau a unei alte autorități și dacă eroarea nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil de persoana vizată de sancțiunea administrativă; (d) în cazul în care persoana vizată poate demonstra într‑un mod considerat satisfăcător de către autoritatea competentă că nu este răspunzătoare pentru nerespectarea obligațiilor menționate la alineatul (1) sau dacă autoritatea competentă stabilește într‑un alt mod că persoana vizată nu este răspunzătoare în acest sens; […]”

Articolul 89 alineatul (4) din acest regulament prevede: „Fără a aduce atingere actelor privind sectorul vitivinicol adoptate în temeiul articolului 64, în cazul încălcării normelor Uniunii în sectorul vitivinicol, statele membre aplică sancțiuni administrative proporționale, eficace și disuasive. Aceste sancțiuni nu se aplică în cazurile stabilite la articolul 64 alineatul (2) literele (a)-(d) și în cazul în care neconformitatea este minoră.”

Articolul 80 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 671) prevede: „(1) Numai practicile oenologice autorizate în conformitate cu anexa VIII și prevăzute la articolul 75 alineatul (3) litera (g) și la articolul 83 alineatele (2) și (3) sunt utilizate pentru producerea și conservarea în Uniune a produselor enumerate în anexa VII partea II. […] Practicile oenologice autorizate se utilizează numai în scopul asigurării unei bune vinificări, a unei bune conservări sau a unei valorificări superioare a produsului. Produsele enumerate în partea II din anexa VII se produc în Uniune în conformitate cu normele stabilite în anexa VIII. (2) Produsele enumerate în anexa VII partea II nu pot fi comercializate în Uniune în cazul în care: (a) au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate în Uniune; (b) au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate la nivel național sau (c) nu respectă normele stabilite în anexa VIII. […] (3) Atunci când autorizează practicile oenologice menționate la articolul 75 alineatul (3) litera (g), Comisia: (a) ia în considerare practicile oenologice și metodele de analiză recomandate și publicate de [Organizația Internațională a Viei și Vinului], precum și rezultatele utilizării experimentale a unor practici oenologice încă neautorizate; […] (f) respectă normele generale în materie de practici oenologice și normele stabilite în anexa VIII.”

Articolul 90 din acest regulament este redactat astfel: „(1) Cu excepția cazului în care acordurile internaționale încheiate în conformitate cu [Tratatul FUE] conțin dispoziții contrare, dispozițiile privind denumirile de origine, indicațiile geografice și etichetarea vinului, stabilite în secțiunea 2 din prezentul capitol și definițiile, denumirile și denumirile comerciale menționate la articolul 78 din prezentul regulament se aplică produselor încadrate la codurile NC 200961, 200969 și 2204 care sunt importate în Uniune. (2) Sub rezerva unor prevederi contrare din acordurile internaționale încheiate în conformitate cu [Tratatul FUE], produsele menționate la alineatul (1) din prezentul articol se obțin în conformitate cu practicile oenologice autorizate de Uniune în temeiul prezentului regulament sau, înainte de autorizarea în temeiul articolului 80 alineatul (3), în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de [Organizația Internațională a Viei și Vinului]. (3) Importul produselor menționate la alineatul (1) este condiționat de prezentarea: (a) unui certificat care să ateste conformitatea cu dispozițiile menționate la alineatele (1) și (2), întocmit de un organism competent, inclus pe o listă care urmează să fie făcută publică de Comisie, în țara de origine a produsului; (b) unui raport de analiză întocmit de un organism sau de o direcție desemnată de țara de origine a produsului, dacă produsul este destinat consumului uman direct.”

Articolul 230 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat prevede: „(1) [Regulamentul nr. 1234/2007] se abrogă. […] (2) Trimiterile la [Regulamentul nr. 1234/2007] se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și la [Regulamentul nr. 1306/2013] și se citesc în conformitate cu tabelele de corespondență din anexa XIV la prezentul regulament.”

Partea XII din anexa I la Regulamentul nr. 1308/2013 prevede: „Sectorul vitivinicol include produsele enumerate în următorul tabel: Codul NC Denumire (a) 2009 61 2009 69 Suc de struguri (inclusiv must de struguri) […] […] (b) ex 2204 Vinuri din struguri proaspeți, inclusiv vinurile îmbogățite cu alcool; musturi de struguri, altele decât cele de la poziția 2009, cu excepția altor musturi de struguri de la subpozițiile 2204 30 92, 2204 30 94, 2204 30 96 și 2204 30 98 […] […] […]”

Punctul 1 din partea II din anexa VII la acest regulament are următorul cuprins: „Vinul «Vin» înseamnă produsul obținut exclusiv prin fermentarea alcoolică totală sau parțială a strugurilor proaspeți, presați sau nu, sau a mustului de struguri. […]”

Anexa VIII la regulamentul respectiv, intitulată „Practicile oenologice menționate la articolul 80”, prevede în partea I A: „Limite de îmbogățire 1. Dacă este necesar, din cauza condițiilor climatice, în anumite zone vitivinicole din Uniune, statele membre respective pot autoriza mărirea tăriei alcoolice naturale în volume a strugurilor proaspeți, a mustului de struguri, a mustului de struguri parțial fermentat, a vinului nou aflat încă în fermentație și a vinului obținut din soiurile de struguri de vinificație care pot fi clasificate conform articolului 81. 2. Creșterea tăriei alcoolice naturale în volume se realizează prin practicile oenologice menționate în secțiunea B și nu poate depăși următoarele limite: (a) 3 % vol. în zona viticolă A; (b) 2 % vol. în zona viticolă B; (c) 1,5 % vol. în zonele viticole C. […]”

Partea II din anexa VIII la același regulament este redactată astfel: „A. Observații generale 1. Toate practicile oenologice autorizate exclud adaosul de apă, exceptând cazurile în care acest lucru este cerut de o necesitate tehnică specifică. […] C. Amestecul de vinuri Sunt interzise cupajul unui vin originar dintr‑o țară terță cu un vin din cadrul Uniunii și cupajul între vinuri originare din țări terțe pe teritoriul Uniunii. […]”

Potrivit tabelului de corespondență care figurează în anexa XIV la Regulamentul nr. 1308/2013, articolul 158a din Regulamentul nr. 1234/2007 corespunde articolului 90 din Regulamentul nr. 1308/2013.

Articolul 39 alineatul (1) litera ff) din zákon č. 321/2004 Sb., o vinohradnictví a vinařství (Legea nr. 321/2004 privind viticultura și vinicultura), în versiunea sa aplicabilă litigiului principal, prevede: „O persoană juridică sau o persoană fizică săvârșește o încălcare de natură administrativă în situația în care, în calitate de producător sau comerciant al unui produs, […] încalcă o obligație prevăzută de o dispoziție a Uniunii Europene care reglementează viticultura, sectorul vitivinicol sau comerțul cu vin.”

Articolul 40 alineatul (1) din Legea privind viticultura și vinicultura are următorul cuprins: „O persoană juridică nu este considerată răspunzătoare pentru o încălcare administrativă dacă demonstrează că nu a scutit niciun efort care se putea pretinde din partea sa pentru a împiedica încălcarea obligației respective.”

Prin decizia din 14 ianuarie 2016, Státní zemědělská a potravinářská inspekce, Inspektorát v Brně (Autoritatea Națională de Control Agroalimentar, Inspectoratul din Brno, Republica Cehă) a aplicat Vinařství U Kapličky o amendă de 2100000 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 80000 de euro) și i‑a solicitat rambursarea cheltuielilor de analiză de laborator în valoare de 86420 CZK (aproximativ 3000 de euro), ca urmare a punerii în circulație de către aceasta, în Republica Cehă, a unor loturi de vin importate din Moldova care au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate, cu încălcarea articolului 80 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1308/2013, și, în anumite cazuri, a unor loturi de vin importate din Moldova care nu respectau normele stabilite în anexa VIII la acest regulament, cu încălcarea articolului 80 alineatul (2) litera (c) din regulamentul menționat.

Pe baza unor teste efectuate în laborator pe eșantioane prelevate cu ocazia unui control la Vinařství U Kapličky, Autoritatea Națională de Control Agroalimentar, Inspectoratul din Brno, a constatat că loturile vizate nu respectau, în măsuri diferite, cerințele referitoare la practicile oenologice autorizate, în special din cauza creșterii tăriei alcoolice naturale în volume peste limita de 3 % vol.

Prin decizia din 4 august 2016, Inspectoratul central a respins contestația administrativă formulată de Vinařství U Kapličky împotriva deciziei din 14 ianuarie 2016.

Vinařství U Kapličky a introdus o acțiune împotriva deciziei din 4 august 2016 la Krajský soud v Brně (Curtea Regională din Brno, Republica Cehă), susținând în special că Inspectoratul central ar fi trebuit să o exonereze de răspundere pentru încălcările care îi sunt reproșate ca urmare a existenței documentelor V I 1 întocmite de autoritățile moldovene competente, în temeiul Regulamentului nr. 555/2008, pentru loturile de vin vizate.

La 26 aprilie 2018, Krajský soud v Brně (Curtea Regională din Brno) a anulat decizia Inspectoratului central din 4 august 2016 și a trimis cauza acestuia din urmă spre reexaminare. Instanța menționată a statuat în această privință că, în principiu, nu era exclus ca Vinařství U Kapličky să se poată exonera de răspundere pentru încălcările care îi sunt reproșate în temeiul documentelor V I 1 întocmite de autoritățile competente moldovene și că alte împrejurări ar fi trebuit luate în considerare de Inspectoratul central pentru a stabili dacă era necesar ca această societate să fie exonerată de răspundere pentru încălcările care îi sunt reproșate.

Inspectoratul central a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.

La 16 august 2018, Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă) a casat hotărârea Krajský soud v Brně (Curtea Regională din Brno) și a trimis cauza acesteia din urmă spre rejudecare, pentru motivul că documentul V I 1 constituie o simplă formalitate administrativă în vederea intrării loturilor de vin în cauză în Uniune și că prezentarea unui asemenea document nu este suficientă pentru exonerarea persoanei care comercializează aceste loturi de răspundere pentru infracțiunile imputate.

În urma acestei hotărâri, Krajský soud v Brně (Curtea Regională din Brno) a respins, la 21 noiembrie 2018, acțiunea introdusă de Vinařství U Kapličky împotriva deciziei Inspectoratului central din 4 august 2016.

Vinařství U Kapličky a formulat recurs și o acțiune constituțională împotriva acestei hotărâri a Krajský soud v Brně (Curtea Regională din Brno).

Recursul a fost respins de Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă) la 27 martie 2019.

În schimb, Ústavní soud (Curtea Constituțională, Republica Cehă), prin hotărârea din 5 septembrie 2019, a constatat o încălcare a dreptului Vinařství U Kapličky la un proces echitabil, ca urmare a faptului că Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă) a respins argumentul acestei societăți întemeiat pe caracterul obligatoriu al certificatului care figurează în documentul V I 1, fără a sesiza în prealabil Curtea cu o întrebare preliminară în temeiul articolului 267 TFUE.

În acest context, Krajský soud v Brně (Curtea Regională din Brno) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Documentul V I 1 eliberat în temeiul [Regulamentului nr. 555/2008], care cuprinde un certificat elaborat de un organism autorizat dintr‑o țară terță, conform căruia produsul a fost fabricat în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de [Organizația Internațională a Viei și Vinului] sau autorizate de [Uniune], constituie o simplă condiție administrativă pentru importul vinului pe teritoriul [Uniunii]? 2) Dreptul Uniunii se opune principiului din dreptul intern potrivit căruia comerciantul de vin importat din Moldova poate fi exonerat de răspundere pentru încălcarea constând în comercializarea unui vin care a făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate la nivelul [Uniunii], în situația în care autoritățile naționale nu au răsturnat prezumția că vinul a fost produs în conformitate cu practici oenologice autorizate de [Uniune], prezumție la care comerciantul a putut ajunge prin prisma documentului V I 1 eliberat de autoritățile moldovene în temeiul [Regulamentului nr. 555/2008]?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c), precum și articolul 90 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1308/2013 trebuie interpretate în sensul că certificatul care figurează într‑un document V I 1, întocmit pentru un lot de vin importat în Uniune în temeiul Regulamentului nr. 555/2008, potrivit căruia acest lot a fost produs în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (denumită în continuare „OIV”) sau autorizate de Uniune, este relevant în scopul evaluării conformității lotului respectiv cu practicile oenologice menționate la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că Regulamentul nr. 555/2008 avea ca obiect să stabilească, astfel cum reiese din articolul 1 alineatul (1) litera (b) din acesta, normele de aplicare a anumitor dispoziții ale Regulamentului nr. 479/2008, în special cele referitoare la comerțul cu țări terțe.

În plus, deși mai multe dispoziții ale Regulamentului nr. 555/2008, în special articolele 1 și 38-54, precum și anexa IX la acesta, au fost abrogate prin articolul 52 din Regulamentul delegat 2018/273, ele erau încă în vigoare la data întocmirii documentului V I 1 și la cea a intrării în Uniune a loturilor de vin în discuție în litigiul principal, astfel încât aceste dispoziții pot fi relevante pentru a răspunde la întrebările adresate.

Articolul 40 din Regulamentul nr. 555/2008, care figura în capitolul II, intitulat „Certificate și buletine de analiză pentru vin, suc și must de struguri la import”, din titlul III din acest regulament, prevedea că certificatul și buletinul de analiză vizate la articolul 82 alineatul (3) litera (a) și, respectiv, la articolul 82 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 479/2008 formează un singur document a cărui parte „certificat” se întocmește de un organism al țării terțe din care provine produsul.

Deși această dispoziție se referea la articolul 82 din Regulamentul nr. 479/2008, trimiterea respectivă trebuie înțeleasă, în lumina articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 491/2009 și a articolului 230 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013, în sensul că vizează, la data faptelor din litigiul principal, certificatul și raportul de analiză la care se referă articolul 90 alineatul (3) litera (a) și, respectiv, articolul 90 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1308/2013.

Articolul 90 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 prevede că, sub rezerva unor prevederi contrare din acordurile internaționale încheiate în conformitate cu Tratatul FUE, vinul trebuie să se obțină în conformitate cu practicile oenologice autorizate de Uniune în temeiul acestui regulament sau, înainte de autorizarea de către Comisie a unor asemenea practici în temeiul articolului 80 alineatul (3) din regulamentul menționat, în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV.

Articolul 90 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1308/2013 prevede că importul de vin este condiționat de prezentarea unui certificat care să ateste conformitatea cu dispozițiile menționate la alineatele (1) și (2) ale articolului respectiv, întocmit de un organism competent, inclus pe o listă care urmează să fie făcută publică de Comisie, în țara de origine a produsului, precum și a unui raport de analiză întocmit de un organism sau de o direcție desemnată de țara de origine a produsului.

Trebuie arătat, în această privință, că articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 555/2008 prevedea în esență că acest certificat și acest buletin de analiză pentru fiecare lot destinat a fi importat în Uniune se întocmesc pe un singur document V I 1 și că documentul respectiv se întocmește pe baza unui formular V I 1 al cărui model figurează în anexa IX la regulamentul menționat.

Rubrica 9 din acest model, intitulată „Certificat”, impunea să se precizeze dacă produsul vizat este destinat consumului uman direct dacă respectă definițiile comunitare ale categoriilor de produse vitivinicole și dacă a fost produs în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV sau autorizate de Uniune.

Articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul nr. 555/2008 prevedea că originalul și copia documentelor V I 1 sau copiile extraselor V I 2 se prezintă autorităților competente ale statului membru în care au loc formalitățile vamale necesare pentru punerea în liberă circulație a lotului pe care îl însoțesc, la încheierea acelor formalități.

Din dispozițiile citate la punctele precedente reiese că documentul V I 1, menționat la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 555/2008, constituia un document care trebuia întocmit, pentru fiecare lot de vin destinat importului în Uniune, de un organism competent din țara terță de origine a lotului vizat și care avea vocația de a fi prezentat la încheierea formalităților vamale necesare pentru punerea în liberă circulație a acestui lot.

Din aceste dispoziții rezultă de asemenea că documentul respectiv avea funcția de a permite autorităților vamale să verifice dacă lotul menționat îndeplinea condițiile la care era supus importul său în Uniune, în special cea prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 referitoare la respectarea practicilor oenologice autorizate de Uniune sau recomandate și publicate de OIV.

În aceste condiții, pentru a răspunde la prima întrebare, trebuie să se stabilească dacă funcția recunoscută astfel documentului V I 1 este valabilă și în ceea ce privește aprecierea conformității lotului de vin vizat cu practicile oenologice menționate la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013.

În această privință, este necesar să se arate că dispoziția respectivă prevede că produsele enumerate în partea II din anexa VII la acest regulament nu pot fi comercializate în Uniune în cazul în care au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate în Uniune sau nu respectă normele stabilite în anexa VIII la regulamentul menționat.

În ceea ce privește, în primul rând, produsele vizate de această interdicție, articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 se referă, în general, la produsele enumerate în partea II din anexa VII la regulamentul respectiv, indiferent de locul de proveniență a acestora.

În plus, această parte II, intitulată „Categorii de produse viticole”, vizează, la punctul 1, vinul.

Așadar, trebuie să se considere că interdicția de comercializare prevăzută la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013 vizează în special loturile de vin importate din țări terțe.

În ceea ce privește, în al doilea rând, practicile oenologice menționate de această dispoziție, articolul 80 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1308/2013 se referă, în general, la practicile oenologice neautorizate în Uniune.

Articolul 80 alineatul (2) litera (c) din acest regulament vizează, la rândul său, normele stabilite în anexa VIII la regulamentul menționat.

În această privință, deși partea I din anexa VIII la același regulament prevede norme referitoare printre altele la procedee de îmbogățire în anumite zone viticole ale Uniunii, care privesc, așadar, numai loturile de vin produs în Uniune, partea II din această anexă prevede norme de ordin mai general, care au vocația să se aplice și vinurilor originare din țări terțe.

Rezultă că, asemenea articolului 90 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2103, articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din acest regulament prevede cerințe în materie de respectare a anumitor practici oenologice pe care trebuie să le îndeplinească loturile de vin provenite în special din țări terțe, această din urmă dispoziție impunând astfel de cerințe nu în vederea importului lor, ci a comercializării lor în Uniune.

Deși condițiile enunțate la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) și, respectiv, la articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 sunt prezentate în mod diferit, în măsura în care cea dintâi dintre aceste dispoziții vizează respectarea practicilor oenologice autorizate în Uniune și a normelor stabilite în anexa VIII la acest regulament, în timp ce cea de a doua vizează practicile oenologice autorizate de Uniune în temeiul regulamentului menționat sau, înainte de autorizarea de către Comisie a unor asemenea practici, practicile oenologice recomandate și publicate de OIV, trebuie să se considere că, în ceea ce privește loturile de vin importate în Uniune, documentul V I 1 se poate dovedi util în vederea verificării dacă asemenea loturi sunt conforme cu prevederile articolului 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013.

Astfel, trebuie arătat, în primul rând, că, după cum reiese din cuprinsul punctului 49 din prezenta hotărâre, certificatul care figurează într‑un document V I 1 întocmit pentru un lot de vin importat în Uniune în temeiul articolului 43 din Regulamentul nr. 555/2008, potrivit căruia lotul respectiv a fost produs în conformitate cu practicile oenologice autorizate de Uniune, prezintă o anumită relevanță pentru aprecierea conformității lotului menționat cu aceste practici oenologice.

În plus, reiese din articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 coroborat cu articolul 80 alineatul (3) din acesta că revine Comisiei sarcina de a autoriza practicile oenologice în Uniune în temeiul acestei din urmă dispoziții.

Or, articolul 80 alineatul (3) litera (f) din acest regulament precizează că, atunci când autorizează practici oenologice, Comisia respectă normele generale în materie de practici oenologice și normele stabilite în anexa VIII la același regulament.

În al doilea rând, deși certificatul care figurează într‑un document V I 1 întocmit pentru un lot de vin importat în Uniune în temeiul articolului 43 din Regulamentul nr. 555/2008 poate privi numai conformitatea acestui lot cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV, trebuie să se arate că Curtea a statuat că recomandările OIV prezintă o relevanță deosebită în ceea ce privește normele dreptului Uniunii referitoare la practicile oenologice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 octombrie 2014, Germania/Consiliul, C‑399/12, EU:C:2014:2258, punctele 61-64).

În aceste condiții, este necesar să se considere că un certificat care figurează într‑un document V I 1 întocmit în temeiul articolului 43 din Regulamentul nr. 555/2008 pentru un lot de vin importat în Uniune, potrivit căruia acest lot a fost produs în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV sau autorizate de Uniune, prezintă o anumită relevanță în examinarea conformității lotului menționat cu prevederile articolului 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013.

Cu toate acestea, trebuie arătat, pe de o parte, că, deși reiese din articolul 90 alineatul (3) din acest regulament că legiuitorul Uniunii a prevăzut în mod expres că un asemenea certificat permite să se verifice dacă lotul de vin vizat este conform cu practicile oenologice menționate la articolul 90 alineatul (2) din regulamentul respectiv, el nu a conferit un asemenea efect acestui certificat, care este de altfel stabilit de un organism dintr‑o țară terță, în ceea ce privește interdicția de comercializare prevăzută la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din același regulament.

Pe de altă parte, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 39 din concluzii, neconformitatea unui lot de vin cu practicile oenologice autorizate de dreptul Uniunii poate rezulta din împrejurări ulterioare eliberării documentului V I 1 pentru lotul respectiv, care ar putea interveni în special în cadrul transportului acestuia din urmă.

Or, întrucât întocmirea unui certificat care figurează într‑un document V I 1, astfel cum este prevăzut la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 555/2008, este efectuată de autoritățile competente ale țării terțe de origine a acestui lot, în vederea încheierii formalităților vamale necesare pentru importul său în Uniune, se poate scurge o perioadă considerabilă între întocmirea unui asemenea certificat și comercializarea lotului menționat pe teritoriul Uniunii.

Având în vedere aceste elemente, nu se poate considera că existența unui asemenea certificat permite, în sine, să se stabilească faptul că un lot de vin este conform cu practicile oenologice autorizate de dreptul Uniunii.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c), precum și articolul 90 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1308/2013 trebuie interpretate în sensul că certificatul care figurează într‑un document V I 1 întocmit pentru un lot de vin importat în Uniune în temeiul articolului 43 din Regulamentul nr. 555/2008, potrivit căruia acest lot a fost produs în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV sau autorizate de Uniune, este relevant pentru a aprecia conformitatea lotului respectiv cu practicile oenologice menționate la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013, fără a fi însă suficient pentru a stabili, prin el însuși, această conformitate.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede că, atunci când o persoană care comercializează în acest stat membru un lot de vin importat dintr‑o țară terță care nu este conform cu practicile oenologice menționate la articolul 80 alineatul (2) litera (a) sau (c) din Regulamentul nr. 1308/2013 prezintă un document V I 1 întocmit pentru lotul respectiv și care atestă că acesta din urmă a fost produs în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV sau autorizate de Uniune, sarcina probei privind existența răspunderii acestui comerciant pentru încălcarea interdicției de comercializare prevăzute la articolul 80 alineatul (2) din acest regulament revine autorităților competente din statul membru menționat.

Astfel cum s‑a arătat la punctele 51-57 din prezenta hotărâre, articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013 interzice comercializarea în Uniune a loturilor de vin importate din țări terțe care au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate în Uniune sau care nu respectă normele stabilite în anexa VIII la acest regulament.

În plus, articolul 89 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1306/2013 prevede că, în cazul încălcării normelor Uniunii în sectorul vitivinicol, statele membre aplică sancțiuni administrative proporționale, eficace și disuasive. Această dispoziție precizează totuși că sancțiunile respective nu se aplică în cazurile stabilite la articolul 64 alineatul (2) literele (a)-(d) din acest regulament și în cazul în care neconformitatea este minoră.

Articolul 64 alineatul (2) litera (d) din regulamentul amintit prevede că statele membre nu pot să aplice sancțiuni în cazul în care persoana vizată poate demonstra într‑un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă că nu este răspunzătoare pentru nerespectarea obligațiilor menționate la alineatul (1) al acestui articol sau dacă autoritatea competentă stabilește într‑un alt mod că persoana respectivă nu este răspunzătoare în acest sens.

Rezultă, așadar, din coroborarea articolului 64 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1306/2013 cu articolul 89 alineatul (4) din acest regulament, precum și cu articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 că statele membre trebuie să prevadă sancțiuni proporționale, efective și disuasive în cazul nerespectării interdicției de comercializare prevăzute la această din urmă dispoziție, dar că asemenea sancțiuni nu pot fi aplicate atunci când se stabilește că persoana vizată nu este răspunzătoare.

În măsura în care aceste regulamente nu conțin dispoziții mai specifice referitoare în special la administrarea probelor, în temeiul principiului autonomiei procedurale și sub rezerva principiilor echivalenței și efectivității, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a stabili modalitățile de administrare a probelor, mijloacele de probă admisibile sau principiile care guvernează aprecierea forței probante a elementelor de probă, precum și nivelul probatoriu necesar (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 iunie 2017, W și alții, C‑621/15, EU:C:2017:484, punctul 24, precum și 25).

Cu toate acestea, modalitățile naționale de administrare și de apreciere a probelor astfel prevăzute nu trebuie să fie de natură să aducă atingere unei reguli de repartizare a sarcinii probei prevăzute explicit de Regulamentul nr. 1306/2013 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 iunie 2017, W și alții, C‑621/15, EU:C:2017:484, punctul 27).

Or, articolul 64 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1306/2013 precizează că revine persoanei căreia i se reproșează că a încălcat interdicția de comercializare prevăzută la articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 sarcina de a dovedi că nu este răspunzătoare pentru nerespectarea unei asemenea interdicții.

În plus, deși reiese, desigur, din articolul 64 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1306/2013 că autoritatea competentă nu trebuie să aplice o sancțiune în cazul în care stabilește într‑un alt mod că persoana vizată nu este răspunzătoare, o asemenea obligație de a lua în considerare elementele de care dispune această autoritate nu poate implica faptul că revine, în principiu, acesteia sarcina de a stabili existența răspunderii unei asemenea persoane înainte de a‑i putea aplica o sancțiune.

În această privință, din considerațiile care figurează la punctele 65-68 din prezenta hotărâre rezultă că persoana căreia i se reproșează că a încălcat interdicția de comercializare prevăzută la articolul 80 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1308/2013 nu poate prezuma în mod valabil că s‑a conformat acestei interdicții pentru simplul fapt că dispunea de un certificat care figura într‑un document V I 1 pentru lotul de vin vizat și că, în consecință, persoana respectivă nu poate demonstra că nu este răspunzătoare prin simpla prezentare a unui asemenea document.

Rezultă că articolul 64 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1306/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care impune autorităților competente sarcina probei existenței unei răspunderi a persoanei vizate, inclusiv atunci când această legislație prevede o asemenea repartizare a sarcinii probei numai în cazul în care persoana respectivă a prezentat un document V I 1 întocmit pentru lotul de vin în cauză care atestă că acesta a fost produs în conformitate cu practici oenologice recomandate și publicate de OIV sau autorizate de Uniune.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 89 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 64 alineatul (2) litera (d) din acest regulament și cu articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede că, atunci când o persoană care comercializează în acest stat membru un lot de vin importat dintr‑o țară terță care nu este conform cu practicile oenologice menționate la articolul 80 alineatul (2) litera (a) sau (c) din Regulamentul nr. 1308/2013 prezintă un document V I 1 întocmit pentru lotul respectiv și care atestă că acesta din urmă a fost produs în conformitate cu practicile oenologice recomandate și publicate de OIV sau autorizate de Uniune, sarcina probei privind existența răspunderii acestui comerciant pentru încălcarea interdicției de comercializare prevăzute la articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1308/2013 revine autorităților competente din statul membru menționat.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

28 aprilie 2022 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul (CE) nr. 479/2008

Regulamentul nr. 555/2008

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013

Regulamentul (UE) nr. 1308/2013

Dreptul ceh

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată