Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 9 noiembrie 2022.#Ferriera Valsabbia SpA și Valsabbia Investimenti SpA împotriva Comisiei Europene.#Concurență – Înțelegeri – Piața fier‑betonului – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 65 CO, după expirarea Tratatului CECO, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 – Stabilirea prețurilor – Limitarea și controlul producției și ale vânzărilor – Decizie adoptată ca urmare a anulării unor decizii anterioare – Desfășurarea unei noi audieri în prezența autorităților de concurență ale statelor membre – Dreptul la apărare – Principiul bunei administrări – Termen rezonabil – Obligația de motivare.#Cauza T-655/19.

Cauza T‑655/19

Ferriera Valsabbia SpAșiValsabbia Investimenti SpA

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 9 noiembrie 2022

„Concurență – Înțelegeri – Piața fier‑betonului – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 65 CO, după expirarea Tratatului CECO, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 – Stabilirea prețurilor – Limitarea și controlul producției și ale vânzărilor – Decizie adoptată ca urmare a anulării unor decizii anterioare – Desfășurarea unei noi audieri în prezența autorităților de concurență ale statelor membre – Dreptul la apărare – Principiul bunei administrări – Termen rezonabil – Obligația de motivare”

Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Conținut – Luare în considerare atât a motivării, cât și a dispozitivului hotărârii – Adoptare a unui nou act în temeiul actelor pregătitoare anterioare – Admisibilitate

[art. 266 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 45-49, 103 și 104)

Concurență – Procedură administrativă – Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante – Obligația de consultare – Normă fundamentală de procedură – Domeniu de aplicare

(art. 101 și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 14)

(a se vedea punctele 52-54)

Concurență – Procedură administrativă – Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante – Obligația de consultare – Anularea deciziei prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Nouă consultare a Comitetului consultativ – Imparțialitatea reprezentanților autorităților de concurență care fac parte din Comitetul consultativ

[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 14]

(a se vedea punctele 56-59 și 61-64)

Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Audierea întreprinderilor – Dreptul la audiere colectivă al întreprinderilor care au primit o comunicare privind obiecțiunile – Inexistență

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 14 alin. (6)]

(a se vedea punctele 67-70)

Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Audierea întreprinderilor – Anularea deciziei prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Nouă audiere a întreprinderilor – Obligația de invitare a altor entități care nu și‑au exprimat interesul să participe la această nouă audiere – Inexistență – Obligația de a face publică decizia de organizare a unei noi audieri – Inexistență

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 12 și art. 13 alin. (1)-(3)]

(a se vedea punctele 75-102, 105-121 și 133-139)

Concurență – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Respectarea unui termen rezonabil – Anularea deciziei prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Redeschidere precedată de analiza compatibilității acesteia cu principiul termenului rezonabil – Încălcarea termenului rezonabil – Inexistență

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41)

(a se vedea punctele 143-145, 149-173, 176 și 177)

Concurență – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Respectarea unui termen rezonabil – Încălcare – Consecințe – Anularea, din cauza duratei excesive a procedurii, a deciziei prin care se constată o încălcare – Condiție – Atingere adusă dreptului la apărare al întreprinderilor în cauză

[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1)]

(a se vedea punctele 180, 181, 185-201, 204-213 și 216-221)

Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie prin care se constată o încălcare, adoptată după anularea unei decizii anterioare care a avut același obiect – Decizie care indică raționamentul urmat pentru justificarea adoptării unei noi decizii

[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

(a se vedea punctele 225-233, 233-237 și 239-243)

Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Motive de drept care nu au fost expuse în cererea introductivă – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 76 lit. (d) și (e)]

(a se vedea punctele 269-271)

Rezumat

Tribunalul confirmă sancțiunile cuprinse între 2,2 și 5,1 milioane de euro aplicate de Comisie unui număr de patru întreprinderi pentru participarea acestora la o înțelegere pe piața italiană a fier‑betonului

Prin Decizia din 17 decembrie 2002, Comisia Europeană a constatat că opt întreprinderi și o asociație de întreprinderi au încălcat articolul 65 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (denumit în continuare „CO”) prin participarea, în perioada decembrie 1989-iulie 2000, la o înțelegere pe piața italiană a fier‑betonului având ca obiect sau ca efect stabilirea prețurilor și limitarea sau controlul producției (denumită în continuare „prima decizie”) ( 1 ).

Tribunalul a anulat prima decizie pentru motivul că temeiul juridic utilizat, și anume articolul 65 alineatele (4) și (5) CO, nu mai era în vigoare la momentul adoptării acesteia întrucât Tratatul CO a expirat la 23 iulie 2002 ( 2 ). În consecință, Comisia a adoptat o nouă decizie, la 30 septembrie și la 8 decembrie 2009, prin care a constatat aceeași încălcare, însă pe care a întemeiat‑o pe Tratatul CE și pe Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ( 3 ) (denumită în continuare „a doua decizie”) ( 4 ).

Această a doua decizie, confirmată de Tribunal prin hotărârile din 9 decembrie 2014 (denumite în continuare „hotărârile din 9 decembrie 2014”) ( 5 ), a fost anulată de Curte. Potrivit acesteia din urmă, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu avea obligația să organizeze o nouă audiere în cadrul procedurii care s‑a finalizat prin adoptarea celei de a doua decizii ( 6 ), omisiunea unei asemenea audieri constituind o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Astfel, Curtea a considerat că prima audiere organizată în vederea adoptării primei decizii nu era conformă cu cerințele procedurale referitoare la adoptarea unei decizii în temeiul Regulamentului nr. 1/2003 întrucât autoritățile de concurență ale statelor membre nu au participat la aceasta. Prin urmare, Curtea a anulat în totalitate hotărârile din 9 decembrie 2014.

Reluând procedura din momentul în care nelegalitatea a fost constatată de Curte, Comisia a organizat o nouă audiere și a constatat din nou, prin Decizia din 4 iulie 2019 (denumită în continuare „decizia atacată”) ( 7 ), încălcarea care face obiectul celei de a doua decizii. Cu toate acestea, din cauza duratei procedurii, a fost acordată o reducere de 50 % a tuturor amenzilor aplicate întreprinderilor destinatare.

Patru dintre cele opt întreprinderi în cauză, și anume Ferriera Valsabbia SpA și Valsabbia Investimenti SpA, Alfa Acciai SpA, Feralpi Holdings SpA și Ferriere Nord SpA (denumite în continuare „reclamantele”), au introdus acțiuni în anularea deciziei atacate, prin care li s‑au aplicat sancțiuni cuprinse între 2,2 și 5,1 milioane de euro ( 8 ). Toate aceste acțiuni sunt respinse de Camera a patra extinsă a Tribunalului, care, în acest cadru, aduce clarificări cu privire la condițiile în care Comisia poate adopta o decizie de sancționare la aproape treizeci de ani de la începutul faptelor constitutive ale încălcării, fără a aduce atingere dreptului la apărare al părților interesate sau principiului termenului rezonabil. Tribunalul se pronunță de asemenea asupra legalității regimului de întrerupere și de suspendare a prescripției în materia aplicării amenzilor, precum și asupra condițiilor în care sunt luate în considerare încălcările repetate în calculul amenzilor.

Aprecierea Tribunalului

În cauzele T‑655/19, T‑656/19, T‑657/19 și T‑667/19, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe neregularități în organizarea de către Comisie a noii audieri.

Amintind că anularea unui act prin care se finalizează o procedură administrativă nu afectează toate etapele care au precedat adoptarea sa, ci numai pe cele care sunt vizate de motivele care au justificat anularea, Tribunalul confirmă, în speță, posibilitatea pe care o avea Comisia de a relua procedura începând cu etapa audierii.

În acest cadru, Tribunalul înlătură, în primul rând, argumentația reclamantelor potrivit cărora, cu ocazia noii audieri, imparțialitatea reprezentanților autorităților de concurență ale statelor membre care fac parte din Comitetul consultativ nu a fost garantată, întrucât acești reprezentanți aveau cunoștință despre prima decizie și despre a doua decizie ale Comisiei, precum și despre poziția adoptată de Tribunal în hotărârile din 9 decembrie 2014.

În această privință, Tribunalul amintește că, atunci când un act este anulat, acesta dispare din ordinea juridică și se consideră că nu a existat. De asemenea, hotărârile Tribunalului dispar retroactiv din ordinea juridică atunci când sunt anulate în recurs. În consecință, atât deciziile Comisiei, cât și hotărârile din 9 decembrie 2014 au dispărut cu efect retroactiv din ordinea juridică a Uniunii în momentul în care Comitetul consultativ a emis avizul. În plus, întrucât cunoașterea soluției jurisprudențiale adoptată de Curte în hotărârea de anulare este inerentă obligației de a se acționa în consecință în urma acestei hotărâri, nu se poate deduce o lipsă a imparțialității autorităților de concurență în cauză.

Tribunalul respinge, în al doilea rând, critica potrivit căreia, prin faptul că nu a invitat la audiere diverse entități care au avut un rol important în cadrul cercetării dosarului, Comisia a afectat dreptul la apărare al reclamantelor.

În ceea ce privește, mai precis, absența entităților care au renunțat într‑un stadiu anterior al procedurii să conteste prima sau a doua decizie care le‑a fost adresată ( 9 ), Tribunalul constată că, întrucât acea decizie a devenit definitivă în privința lor, Comisia nu a săvârșit o eroare atunci când a exclus entitățile respective de la noua audiere. În ceea ce privește absența unei entități terțe al cărei drept de participare la procedura administrativă fusese recunoscut în anul 2002, Tribunalul apreciază că Comisia a constatat în mod corect că, întrucât entitatea respectivă a participat la prima audiere, însă nu s‑a prezentat la a doua audiere organizată cu ocazia adoptării primei decizii, aceasta și‑a pierdut interesul să intervină din nou.

În al treilea rând, Tribunalul înlătură argumentația potrivit căreia schimbările intervenite, din cauza perioadei scurse, în identitatea actorilor și în structura pieței împiedicau organizarea unei noi audieri în condiții echivalente celor care prevalau în anul 2002. Potrivit Tribunalului, Comisia a efectuat o evaluare corectă atunci când a concluzionat, având în vedere împrejurările existente la momentul reluării procedurii, că o continuare a acesteia constituia încă o soluție adecvată.

Motivele prin intermediul cărora este pusă în discuție o încălcare a principiului termenului rezonabil sunt, la rândul lor, respinse. Pe de o parte, reclamantele au reproșat Comisiei că nu a examinat dacă adoptarea deciziei atacate încă era compatibilă cu principiul termenului rezonabil. Pe de altă parte, reclamantele au contestat durata procedurii care a condus la adoptarea acestei decizii.

În această privință, Tribunalul constată, în primul rând, că, înainte de a adopta decizia atacată, Comisia a analizat durata lungă a procedurii administrative, cauzele care puteau explica durata procedurii și consecințele care pot fi deduse din acestea. Astfel, Comisia a respectat obligația de a lua în considerare cerințele care decurg din principiul termenului rezonabil atunci când a apreciat oportunitatea de a iniția investigații și de a adopta o decizie în aplicarea normelor de concurență.

În ceea ce privește durata procedurii, Tribunalul arată, în al doilea rând, că depășirea termenului rezonabil poate conduce la anularea unei decizii numai dacă sunt îndeplinite două condiții, durata lungă a procedurii a fost nerezonabilă și depășirea termenului rezonabil a împiedicat exercitarea dreptului la apărare.

Or, în raport cu miza litigiului pentru persoanele interesate, cu complexitatea cauzei, cu comportamentul reclamantelor și cu comportamentul autorităților competente, durata fazelor administrative ale procedurii nu a fost nerezonabilă în speță. Pe de altă parte, durata globală a procedurii administrative a fost, în parte, imputabilă întreruperilor datorate controlului jurisdicțional legate de numărul de acțiuni introduse la instanța Uniunii cu privire la diferitele aspecte ale cauzei. În plus, întrucât reclamantele au avut cel puțin în șapte rânduri ocazia să își exprime punctul de vedere și să își prezinte argumentele în cursul procedurii în ansamblu, dreptul la apărare al acestora nu a fost împiedicat.

Potrivit Tribunalului, Comisia și‑a îndeplinit și obligația de motivare în raport cu luarea în considerare a duratei procedurii. Aceasta a justificat adoptarea unei noi decizii prin stabilirea existenței încălcării și prin aplicarea unei amenzi întreprinderilor în cauză tocmai pentru a îndeplini obiectivul de a nu le exonera de sancțiune și de a le descuraja să săvârșească o încălcare similară în viitor.

În cauzele T‑657/19 și T‑667/19 Tribunalul înlătură de asemenea motivele întemeiate pe principiul non bis in idem, precum și pe cele prin care se pune în discuție legalitatea regimului de întrerupere și de suspendare a prescripției prevăzut la articolul 25 alineatele (3)-(6) din Regulamentul nr. 1/2003.

Se amintește că principiul non bis in idem interzice ca o întreprindere să fie sancționată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr‑o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată. În schimb, în cazul în care o primă decizie a fost anulată pentru motive de formă fără să se fi statuat pe fond asupra faptelor imputate, acest principiu nu se opune unei reluări a investigațiilor având ca obiect același comportament anticoncurențial, întrucât sancțiunile aplicate prin noua decizie nu se adaugă celor pronunțate prin decizia anulată, ci se substituie acestora.

În legătură cu acest aspect, Tribunalul reține că atât prima decizie, cât și a doua decizie au fost anulate fără adoptarea unei poziții definitive cu privire la fond. Mai mult, deși în hotărârile din 9 decembrie 2014 Tribunalul s‑a pronunțat asupra motivelor de fond invocate de reclamante, aceste hotărâri au fost anulate în totalitate de Curte. Pe de altă parte, sancțiunile aplicate prin decizia atacată s‑au substituit celor aplicate prin a doua decizie, care, la rândul lor, au înlocuit sancțiunile aplicate prin prima decizie. Pe baza acestor constatări Tribunalul concluzionează că, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia nu a încălcat principiul non bis in idem.

Prin invocarea unei excepții de nelegalitate a regimului aplicabil de întrerupere și de suspendare a prescripției, reclamantele au contestat în plus inexistența unui termen maxim absolut, determinat de legiuitorul Uniunii, în afara căruia ar fi exclusă orice investigație a Comisiei, în pofida eventualelor suspendări sau întreruperi ale termenului de prescripție inițial.

Conform articolului 25 din Regulamentul nr. 1/2003, termenul de prescripție de cinci ani în materia aplicării amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata procedurilor căilor de atac introduse la Curte împotriva deciziei Comisiei, caz în care acesta este prelungit cu perioada în care a intervenit suspendarea. Potrivit Tribunalului, acest sistem rezultă dintr‑o conciliere efectuată de legiuitorul Uniunii între două obiective distincte, și anume necesitatea asigurării securității juridice și cerința de a fi asigurată respectarea dreptului prin urmărirea, stabilirea și sancționarea încălcărilor dreptului Uniunii. Or, atunci când a efectuat această evaluare comparativă, legiuitorul Uniunii nu a depășit marja de apreciere care îi este recunoscută în acest cadru.

În opinia Tribunalului, deși termenul de prescripție este suspendat în cazul unei căi de atac introduse la instanța Uniunii, nu este mai puțin adevărat că această posibilitate necesită, în vederea punerii sale în aplicare, un demers care trebuie să fie asigurat de înseși întreprinderile. Prin urmare, legiuitorului Uniunii nu i se poate imputa că, în urma introducerii mai multor căi de atac de către întreprinderile în cauză, decizia care intervine la finalul procedurii trebuie să fie adoptată după un anumit termen. Pe de altă parte, justițiabilii ce reclamă o procedură nerezonabil de lungă pot contesta această durată solicitând anularea deciziei adoptate în urma acestei proceduri, cu condiția ca depășirea termenului rezonabil să fi împiedicat exercitarea dreptului la apărare. Atunci când această depășire nu determină o încălcare a unui asemenea drept, justițiabilii au astfel posibilitatea să introducă o acțiune în despăgubire la instanța Uniunii.

În cadrul cauzelor T‑657/19 și T‑667/19, Tribunalul, în exercitarea competenței sale de fond, apreciază că este necesar să ia în considerare, în scopul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor, atenuarea efectului lor disuasiv din cauza perioadei de aproape douăzeci de ani care a trecut de la încetarea încălcării până la adoptarea deciziei atacate, confirmând astfel, prin substituire de motive, necesitatea de a pronunța o amendă împotriva reclamantelor. Tribunalul consideră în această privință că reducerea de 50 % a cuantumului respectiv, astfel cum a fost acordată de Comisie, a fost adecvată în acest scop.

În sfârșit, în cauza T‑667/19, Tribunalul respinge motivul invocat de Ferriere Nord SpA și întemeiat pe nelegalitatea majorării cuantumului amenzii aplicate pentru încălcări repetate.

În ceea ce privește respectarea dreptului la apărare al Ferriere Nord SpA, Tribunalul observă că, în cazul în care Comisia intenționează să impute o încălcare a dreptului concurenței unei persoane juridice și, în acest cadru, are în vedere să rețină împotriva ei săvârșirea unor încălcări repetate cu titlu de circumstanță agravantă, comunicarea privind obiecțiunile adresată acelei persoane trebuie să cuprindă toate elementele care să îi permită să se apere, în special a celor care pot să justifice îndeplinirea condițiilor de existență a unor încălcări repetate.

Or, în lumina examinării tuturor împrejurărilor care au privit dosarul, Tribunalul constată că era suficient de previzibilă intenția Comisiei de a lua în considerare, pentru încălcări repetate, decizia de sancționare adresată anterior Ferriere Nord SpA. De altfel, aceasta din urmă a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la aspectul respectiv în cadrul procedurii care s‑a finalizat prin adoptarea deciziei atacate.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe intervalul de timp scurs între cele două încălcări luate în considerare cu titlu de încălcări repetate, Tribunalul precizează că, deși niciun termen de prescripție nu se opune constatării unei situații de încălcări repetate, nu este mai puțin adevărat că, pentru a respecta principiul proporționalității, Comisia nu poate lua în considerare decizii anterioare prin care o întreprindere este sancționată fără limită în timp. În aceste condiții, având în vedere intervalul scurt al termenului scurs între cele două încălcări în discuție, și anume trei ani și opt luni, Comisia a apreciat în mod întemeiat că majorarea cuantumului de bază al amenzii pentru încălcări repetate a fost justificată, având în vedere propensiunea manifestată de Ferriere Nord SpA de a încălca normele de concurență, chiar în pofida faptului că investigația a durat un anumit timp.

Având în vedere cele ce precedă, acțiunile reclamantelor sunt respinse în totalitate.

( 1 ) Decizia C(2002) 5087 final din 17 decembrie 2002 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 65 din Tratatul CECO (COMP/37.956 – Fier‑beton).

( 2 ) Hotărârea din 25 octombrie 2007, SP și alții/Comisia (T‑27/03, T‑46/03, T‑58/03, T‑79/03, T‑80/03, T‑97/03 și T‑98/03, EU:T:2007:317), Hotărârea din 25 octombrie 2007, Ferriere Nord/Comisia (T‑94/03, nepublicată, EU:T:2007:320), Hotărârea din 25 octombrie 2007, Feralpi Siderurgica/Comisia (T‑77/03, nepublicată, EU:T:2007:319), și Hotărârea din 25 octombrie 2007, Riva Acciaio/Comisia (T‑45/03, nepublicată, EU:T:2007:318).

( 3 ) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269).

( 4 ) Decizia C(2009) 7492 final din 30 septembrie 2009 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 65 din Tratatul CECO (cazul COMP/37.956 – Fier‑beton, readoptare), astfel cum a fost modificată prin Decizia din 8 decembrie 2009.

( 5 ) Hotărârea din 9 decembrie 2014, Ferriera Valsabbia și Valsabbia Investimenti/Comisia (T‑92/10, nepublicată, EU:T:2014:1032), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Alfa Acciai/Comisia (T‑85/10, nepublicată, EU:T:2014:1037), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Feralpi/Comisia (T‑70/10, nepublicată, EU:T:2014:1031), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Ferriere Nord/Comisia (T‑90/10, nepublicată, EU:T:2014:1035), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Riva Fire/Comisia (T‑83/10, nepublicată, EU:T:2014:1034), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Lucchini/Comisia (T‑91/10, EU:T:2014:1033), Hotărârea din 9 decembrie 2014, SP/Comisia (T‑472/09 și T‑55/10, EU:T:2014:1040), Hotărârea din 9 decembrie 2014, IRO/Comisia (T‑69/10, nepublicată, EU:T:2014:1030), și Hotărârea din 9 decembrie 2014, Leali și Acciaierie e Ferriere Leali Luigi/Comisia (T‑489/09, T‑490/09 și T‑56/10, nepublicată, EU:T:2014:1039).

( 6 ) Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ferriera Valsabbia și alții/Comisia (C‑86/15 P și C‑87/15 P, EU:C:2017:717), Hotărârea din 21 septembrie 2017, Feralpi/Comisia (C‑85/15 P, EU:C:2017:709), Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ferriere Nord/Comisia (C‑88/15 P, EU:C:2017:716), și Hotărârea din 21 septembrie 2017, Riva Fire/Comisia (C‑89/15 P, EU:C:2017:713).

( 7 ) Decizia C(2019) 4969 final din 4 iulie privind o procedură inițiată în temeiul articolului 65 din Tratatul CECO (cazul AT.37956 – Fier‑beton).

( 8 ) Amenda aplicată Ferriera Valsabbia SpA și Valsabbia Investimenti SpA se ridică la 5,125 milioane de euro, cea aplicată Alfa Acciai SpA la 3,587 milioane de euro, cea aplicată Feralpi Holdings SpA la 5,125 milioane de euro și cea aplicată Ferriere Nord SpA la 2,237 milioane de euro.

( 9 ) Una dintre aceste entități nu a depus acțiune în anulare împotriva primei decizii. Celelalte trei entități, care au contestat această primă decizie, au fost destinatare ale celei de a doua decizii, pe care au contestat‑o la Tribunal. În schimb, ele nu au introdus recurs împotriva hotărârilor din 9 decembrie care le priveau.