Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 8 septembrie 2021 (Extras).#Brunswick Bowling Products LLC împotriva Comisiei Europene.#Protecția sănătății și a securității consumatorilor și a lucrătorilor – Directiva 2006/42/CE – Clauză de salvgardare – Măsură națională de retragere de pe piață și de interzicere a introducerii pe piață a unei mașini automate de poziționare a popicelor și a unui kit suplimentar – Cerințe esențiale de sănătate și de siguranță – Decizie a Comisiei prin care măsura este declarată justificată – Egalitate de tratament.#Cauza T-152/19.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 martie 2019, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 iunie 2019, Regatul Suediei a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Comisia și reclamanta și-au exprimat acordul cu privire la cererea de intervenție menționată, la 9 și, respectiv, la 17 iulie 2019. Prin decizia din 25 iulie 2019 a președintei Camerei întâi a Tribunalului, a fost admisă cererea de intervenție a Regatului Suediei.

La 24 iunie 2019, Comisia a depus memoriul în apărare la grefa Tribunalului.

Replica și duplica au fost depuse la grefa Tribunalului la 21 august și, respectiv, la 22 octombrie 2019.

La 9 octombrie 2019, Regatul Suediei a depus memoriul în intervenție la grefa Tribunalului.

La 5 și, respectiv, la 7 noiembrie 2019, Comisia și reclamanta au depus observații cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Suediei la grefa Tribunalului.

Prin decizia președintelui Tribunalului din 16 octombrie 2019, prezenta cauză a fost atribuită unei noi judecătoare raportoare, care face parte din Camera a doua.

În temeiul articolului 106 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanta a prezentat, la 3 decembrie 2019, o luare de poziție motivată cu privire la organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor.

Prin decizia din 16 iulie 2020, Tribunalul a adoptat o măsură de organizare a procedurii, în temeiul articolelor 88-90 din Regulamentul de procedură. Comisia a răspuns la aceasta în termenul acordat. Celelalte părți nu au dat curs invitației care le fusese adresată de a prezenta observații cu privire la răspunsul Comisiei.

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 6 octombrie 2020.

Prin Ordonanța din 11 martie 2021, Tribunalul a decis redeschiderea procedurii orale și, printr-o decizie din aceeași zi, a adoptat o măsură de organizare a procedurii, în temeiul articolelor 88-90 din Regulamentul de procedură, prin care a invitat reclamanta să își precizeze legătura juridică cu Brunswick Bowling & Billiards, vizată în considerentul (1) al deciziei atacate ca producător al produselor în litigiu.

În răspunsul din 26 martie 2021, reclamanta și‑a prezentat explicațiile și elemente de probă care demonstrează că decizia atacată o viza sub vechea sa denumire socială. Prin scrisoarea din 16 aprilie 2021, Comisia a indicat că nu avea de formulat observații cu privire la răspunsul reclamantei. Regatul Suediei nu a depus observații în termenul acordat.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, susținută de Regatul Suediei, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Directiva 2006/42 instituie, așadar, un sistem de supraveghere și de reglementare a pieței interne în care revine, în primul rând, autorităților naționale competente sarcina de a evalua dacă un echipament tehnic riscă să pună în pericol sănătatea sau siguranța persoanelor și, în cazul unui răspuns afirmativ, de a lua măsurile de retragere sau de interzicere care se impun. Clauza de salvgardare prevăzută în acest scop de articolul 11 din Directiva 2006/42 trebuie să fie ea însăși interpretată în lumina articolului 114 alineatul (10) TFUE, care permite statelor membre să ia astfel de măsuri pentru unul sau mai multe dintre motivele fără caracter economic prevăzute la articolul 36 TFUE, printre care figurează protecția sănătății și a vieții persoanelor. Reiese din jurisprudență că un asemenea exercițiu poate implica, din partea autorităților naționale competente, aprecieri complexe de ordin tehnic sau științific. La rândul său, Comisia verifică caracterul justificat sau nejustificat, în drept și în fapt, al măsurilor adoptate de statele membre în cadrul Directivei 2006/42 (a se vedea Hotărârea din 3 mai 2018, Grizzly Tools/Comisia, T‑168/16, nepublicată, EU:T:2018:246, punctul 52 și jurisprudența citată).

În acest cadru, Tribunalul a statuat deja că, pe de o parte, pentru a putea atinge în mod eficient obiectivul care îi este stabilit și ținând cont de evaluările tehnice complexe pe care trebuie să le realizeze, Comisiei trebuie să îi fie recunoscută o largă putere de apreciere în privința faptelor. Pe de altă parte, controlul jurisdicțional al temeiniciei motivelor juridice care au condus Comisia să concluzioneze în sensul caracterului justificat al măsurilor naționale în cauză nu poate fi, în ceea ce privește o problemă de drept, decât un control complet (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, CSF/Comisia, T‑337/13, EU:T:2015:502, punctele 48 și 80 și jurisprudența citată). [omissis]

Astfel, potrivit jurisprudenței, decizia atacată impune ca fiecare dintre statele membre, altele decât Regatul Suediei, să ia măsurile necesare privind introducerea sau menținerea produselor în litigiu pe piața sa și să garanteze, în acest fel, aplicarea corectă și uniformă a Directivei 2006/42, în lumina măsurilor adoptate de autoritățile suedeze, după ce au fost declarate justificate de Comisie. Decizia atacată are drept consecință directă declanșarea procedurilor naționale care contestă dreptul de care beneficia reclamanta până în acel moment, în ansamblul Uniunii, de a comercializa un echipament tehnic care beneficia el însuși de prezumția de conformitate prevăzută de articolul 7 din directiva menționată, întrucât purta marca CE și era însoțit de declarația de conformitate CE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, CSF/Comisia, T‑337/13, EU:T:2015:502, punctul 28). [omissis]

În primul rând, în ceea ce privește argumentele reclamantei întemeiate pe încălcarea principiului proporționalității, întrucât Comisia nu ar fi luat în considerare planul său de îmbunătățire prezentat centrului de bowling din Gustavsberg în anul 2016, și observațiile pozitive din studiul independent pe această temă, trebuie subliniat, asemenea Comisiei, că decizia atacată privește aspectul dacă măsurile de salvgardare luate de OSET în anul 2013 erau sau nu justificate.

În această privință trebuie să se observe că alineatul (10) al articolului 95 CE, care constituie temeiul juridic al Directivei 2006/42, prevede că măsurile de armonizare adoptate în acest temei includ, atunci când este cazul, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să adopte, din unu sau mai multe dintre motivele fără caracter economic prevăzute la articolul 36 TFUE, „măsuri provizorii care fac obiectul unei proceduri de control a Uniunii”. Rezultă, potrivit jurisprudenței, că, deși, într-adevăr, revine statelor membre sarcina de a pune în aplicare în mod corect Directiva 2006/42, printre altele în raport cu principiul proporționalității, și de a se asigura că echipamentele tehnice introduse pe piață sau puse în funcțiune pe teritoriul lor îndeplinesc aceste dispoziții, dacă este cazul, prin adoptarea unor măsuri precum cele avute în vedere la articolul 11 din directiva menționată, nu este mai puțin adevărat că revine Comisiei sarcina de a controla caracterul justificat al acestor măsuri, asigurându-se în mod deosebit de temeinicia rațiunilor juridice și de fapt care au motivat adoptarea lor și în special de caracterul proporțional al măsurilor luate. Rezultatul acestui control condiționează menținerea definitivă a măsurii naționale în cauză, în sensul că statul membru o poate menține numai dacă Comisia o declară justificată și că trebuie să îi pună capăt în caz contrar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 mai 2018, Grizzly Tools/Comisia, T‑168/16, nepublicată, EU:T:2018:246, punctul 51 și jurisprudența citată).

Reiese din jurisprudența citată la punctul 66 de mai sus că, în temeiul controlului pe care îl exercită, Comisia este împuternicită exclusiv să verifice dacă măsurile de salvgardare naționale, astfel cum au fost adoptate, iar apoi comunicate de Regatul Suediei în temeiul articolului 11 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/42, sunt justificate sau nu și, în consecință, dacă măsurile menționate pot, în temeiul controlului respectiv, să fie menținute definitiv.

În plus, în măsura în care, după cum reiese din jurisprudența menționată, revine Comisiei sarcina de a controla caracterul justificat al măsurilor de salvgardare în cauză, asigurându-se în special de temeinicia rațiunilor juridice și de fapt care au motivat adoptarea lor, trebuie să se constate că controlul exercitat de Comisie nu se poate întemeia decât pe împrejurări care existau la momentul adoptării deciziei OSET, iar nu pe împrejurări ulterioare.

Pentru motivele prezentate la punctele 66-68 de mai sus, împrejurările ulterioare deciziei OSET invocate de reclamantă, precum îmbunătățirile aduse produselor în litigiu în centrul de bowling din Gustavsberg în anul 2016, nu sunt relevante în scopul aprecierii temeiniciei deciziei atacate. Trebuie totodată să se constate că argumentele reclamantei privind „observațiile pozitive” referitoare la produsele în litigiu, care figurează în studiul independent, se raportează la îmbunătățirile produselor menționate care au fost realizate după adoptarea deciziei OSET. Prin urmare, ele sunt de asemenea lipsite de relevanță.

În al doilea rând, rezultă din argumentația reclamantei că aceasta reproșează Comisiei, pe de o parte, că nu a examinat dacă deficiențele înregistrate erau atât de importante încât măsurile de salvgardare erau justificate și, pe de altă parte, că a confirmat măsuri de salvgardare care depășeau ceea ce era necesar pentru a asigura sănătatea și securitatea persoanelor.

În această privință, primo, trebuie amintit că reiese din articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2006/42 că, în cazul în care echipamentele tehnice vizate de acest articol, precum cele din speță, nu respectă cerințele esențiale de sănătate și de siguranță relevante și pot pune astfel în pericol sănătatea sau siguranța persoanelor, statele membre iau toate măsurile corespunzătoare pentru a le retrage de pe piață, pentru a interzice introducerea lor pe piață și/sau punerea lor în funcțiune sau pentru a restricționa libera circulație a acestora. Prin urmare, constatarea că anumite echipamente tehnice nu respectă normele esențiale de sănătate și de siguranță relevante și pot pune în pericol sănătatea sau siguranța persoanelor justifică adoptarea de către autoritățile competente a deciziilor de retragere de pe piață a echipamentelor tehnice respective și de interzicere a introducerii lor pe piață.

Trebuie subliniat de altfel că, potrivit jurisprudenței, obiectivul privind protecția sănătății și a vieții persoanelor ocupă primul loc între bunurile sau interesele protejate prin articolul 36 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 decembrie 2015, Scotch Whisky Association și alții,C‑333/14, EU:C:2015:845, punctul 35), în raport cu care statele membre pot adopta măsurile de salvgardare prevăzute în Directiva 2006/42, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 42 de mai sus.

Or, în speță, reiese din ansamblul încălcărilor CESS reținute de Comisie în considerentele (9)-(13) ale deciziei atacate că acestea din urmă constituie riscuri pentru sănătatea și pentru siguranța persoanelor, în special inexistența unei vederi de ansamblu asupra zonei periculoase, riscul de rănire, riscul de cădere în interiorul mașinii, riscul care decurge din piesele mobile și riscul unei utilizări anormale. Așadar, Comisia a constatat în mod întemeiat în considerentul (14) al deciziei atacate că deficiențele înregistrate puteau compromite sănătatea și siguranța persoanelor.

În consecință, întrucât echipamentele tehnice în discuție nu sunt conforme cu CESS și prezintă riscuri pentru sănătatea și pentru siguranța persoanelor, trebuie să se constate că Comisia a concluzionat în mod întemeiat, în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2006/42, și fără să încalce principiul proporționalității că măsurile de salvgardare, și anume interzicerea introducerii pe piață și retragerea de pe piață a produselor în litigiu, adoptate de OSET erau în sine justificate.

Secundo, în ceea ce privește retragerea menționată, trebuie adăugat că, după cum reiese din considerentul (2) al deciziei atacate, au fost vizate mai multe soluții alternative pentru punerea sa în aplicare, și anume posibilitatea de a corecta defectele legate de mediul de lucru al operatorului, de a retrage produsele în litigiu și de a le înlocui cu alte produse de același tip sau de un tip echivalent fără defecte de natură tehnică sau de a retrage produsele în litigiu și de a-l despăgubi pe proprietar pentru acestea.

Este necesar să se observe că, în considerentul (5) al deciziei atacate, Comisia a arătat următoarele: „În ceea ce privește măsurile adoptate, autoritățile suedeze au explicat că au respectat principiul proporționalității, prevăzut la articolul 18 din Regulamentul […] nr. 765/2008 […]. Pe baza acestui principiu, luând în considerare gravitatea riscurilor și costurile de retragere, unele dintre acțiunile necesare pentru a remedia deficiențele noilor [produse în litigiu] nu au fost impuse în cazul retragerii [produselor în litigiu] existente, și anume cele referitoare la montarea a trei lămpi separate care indică moduri diferite în panoul de comandă, la extinderea punctelor de acces dintre mașinile utilizate de asemenea ca platforme de lucru și la vederea de ansamblu a zonei periculoase.”

Trebuie să se considere că, întrucât Comisia nu a repus în discuție explicațiile Regatului Suediei vizate la punctul 76 de mai sus, aceasta a confirmat constatarea potrivit căreia abordarea OSET era proporțională.

Așadar, din decizia atacată reiese că, având în vedere principiul proporționalității, a fost efectuată o evaluare comparativă a gravității riscurilor și a costurilor de retragere. În acest temei, produsele care vor fi vândute ulterior au fost distinse de produsele în litigiu deja instalate pe piață, iar aceasta, în ceea ce le privește pe cele din urmă, prin aplicarea unei liste reduse de deficiențe care implicau retragerea lor. În plus, cele trei soluții alternative pentru punerea în aplicare a retragerii produselor în litigiu, după cum s-a explicat la punctul 75 de mai sus, contribuie la respectarea principiului proporționalității de către OSET și, prin urmare, de către Comisie.

În al treilea rând, având în vedere considerațiile care precedă, argumentele reclamantei referitoare la o sarcină financiară disproporționată care ar rezulta din măsurile de salvgardare nu pot fi admise. Pe de o parte, riscurile pe care le prezintă echipamentele tehnice ale reclamantei pentru sănătatea și pentru siguranța persoanelor, astfel cum sunt menționate la punctul 73 de mai sus, justifică necesitatea interzicerii introducerii pe piață și retragerea de pe piață a produselor în litigiu, în pofida costului pe care aceasta l-ar putea reprezenta pentru reclamantă. Pe de altă parte, distingerea în cadrul măsurilor de salvgardare între produsele în litigiu existente și cele noi, precum și cele trei soluții alternative în ceea ce privește retragerea produselor în litigiu și faptul că, în cadrul primei dintre soluțiile menționate, numărul de deficiențe care trebuiau corectate pentru a menține pe piață produsele respective era redus demonstrează, în această privință, că abordarea reținută de OSET și de Comisie era proporțională în raport cu sarcina financiară care risca să fie impusă reclamantei prin măsurile de salvgardare.

În al patrulea rând, trebuie să se constate că, ținând seama atât de trimiterile precise la justificările furnizate de Regatul Suediei, cât și de analiza aprofundată a riscurilor referitoare la utilizarea produselor în litigiu, efectuate de Comisie, argumentele reclamantei privind lipsa unei motivări adecvate în decizia atacată privind problema proporționalității măsurilor de salvgardare sunt nefondate.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se concluzioneze că Comisia nu a încălcat principiul proporționalității atunci când a considerat că măsurile de salvgardare în discuție erau justificate.

În al cincilea rând, în ceea ce privește argumentele reclamantei privind încălcarea principiului proporționalității întrucât toate celelalte state membre sunt obligate să ia măsuri în urma deciziei atacate, mai întâi, trebuie subliniat că, potrivit jurisprudenței, decizia luată de Comisie în sensul articolului 11 din Directiva 2006/42 are ca destinatari toate statele membre ale Uniunii, în conformitate cu obligațiile de comunicare și de informare impuse Comisiei prin articolul 11 alineatele (3) și (6) din Directiva 2006/42. Decizia este, așadar, obligatorie pentru fiecare dintre aceste state în toate elementele sale, conform articolului 288 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, CSF/Comisia, T‑337/13, EU:T:2015:502, punctul 24).

Prin urmare, consecințele evocate de reclamantă sunt inerente procedurii de examinare de către Comisie a caracterului justificat al măsurilor de salvgardare, așa cum sunt prevăzute la articolul 11 din Directiva 2006/42. După cum s-a amintit la punctul 54 de mai sus, rezultă din ansamblul dispozițiilor Directivei 2006/42, astfel cum au fost interpretate de jurisprudență, că decizia atacată implică faptul că statele membre iau măsuri corespunzătoare referitoare la introducerea sau menținerea pe piață a produselor în litigiu. Este deci vorba despre un element esențial al procedurii clauzei de salvgardare, prevăzută la articolul 11 din Directiva 2006/42, care urmărește să garanteze o aplicare uniformă a acesteia.

În continuare, potrivit dispozițiilor articolului 11 din Directiva 2006/42, Comisia era obligată să acționeze în urma unei notificări de către OSET a măsurilor de salvgardare luate față de produsele în litigiu și să ia o decizie cu privire la caracterul justificat sau nu al acestor măsuri. În consecință, argumentele recurentei în această privință nu pot fi admise.

În plus, trebuie să se observe că concluziile prezentate la punctele 82-84 de mai sus nu pot fi răsturnate de conținutul articolului 9 din Directiva 2006/42, la care s-a referit reclamanta în ședință în susținerea argumentului său potrivit căruia Comisia dispunea de o marjă de apreciere în ceea ce privește consecințele deciziei atacate în statele membre.

Astfel, articolul 9 din Directiva 2006/42, care instituie „[m]ăsuri speciale pentru manevrarea echipamentelor tehnice care pot fi periculoase”, prevede printre altele că, atunci când, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 din directiva menționată, Comisia consideră că o măsură luată de un stat membru este justificată, aceasta poate să ia măsuri care solicită statelor membre să interzică sau să restricționeze introducerea pe piață a echipamentelor tehnice care prezintă același risc din cauza caracteristicilor tehnice ca și cele vizate de măsurile naționale sau să supună aceste echipamente tehnice unor condiții speciale. Pe de altă parte, considerentul (13) al acestei directive precizează că asemenea măsuri, adoptate la nivelul Uniunii, nu sunt direct aplicabile operatorilor economici și trebuie să facă obiectul unei puneri în aplicare de către statele membre (Hotărârea din 15 iulie 2015, CSF/Comisia, T‑337/13, EU:T:2015:502, punctul 33).

În această privință, potrivit jurisprudenței, este necesar să se constate că, deși statele membre trebuie să asigure aplicarea corectă și uniformă a Directivei 2006/42, deducând consecințele unei măsuri naționale de salvgardare adoptate cu privire la un echipament tehnic determinat și declarate justificată de Comisie, fără a dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, este evident că acestea nu pot să extindă din proprie inițiativă și în afara cadrului procesual și material prevăzut la articolul 11 alineatul (1) din această directivă domeniul de aplicare al acestei măsuri la alte echipamente tehnice, pentru motivul că acestea din urmă ar prezenta același risc, fără să încalce principiul liberei circulații enunțat de articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată și prezumția de conformitate prevăzută la articolul 7 din directivă. Acesta este motivul pentru care legiuitorul Uniunii a condiționat această extindere de punerea în aplicare a unei proceduri specifice, prevăzută la articolul 9 din Directiva 2006/42, care implică printre altele adoptarea, pe de o parte, a unei decizii exprese a Comisiei în acest scop și, pe de altă parte, a unor măsuri naționale de punere în aplicare a acestei decizii. În schimb, astfel de acte nu sunt nici prevăzute, nici necesare, în sensul articolului 11 din directiva în cauză, ținând seama de cuprinsul acestuia (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, CSF/Comisia, T‑337/13, EU:T:2015:502, punctul 34 și jurisprudența citată).

Trebuie să se concluzioneze că, având în vedere jurisprudența vizată la punctele 86 și 87 de mai sus, în împrejurările prezentei cauze, care se raportează numai la examinarea măsurii de salvgardare în discuție, dispozițiile articolului 9 din Directiva 2006/42 nu sunt aplicabile în speță.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, al doilea aspect al primului motiv referitor la încălcarea principiului proporționalității și, prin urmare, primul motiv în întregime trebuie să fie respinse ca nefondate. [omissis]

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/42 prevede printre altele că statele membre consideră echipamentele tehnice care poartă marca CE și care sunt însoțite de declarația de conformitate CE ca fiind conforme cu dispozițiile directivei și că echipamentele tehnice produse în conformitate cu un standard armonizat, ale cărui referințe au fost publicate Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se consideră a fi în conformitate cu CESS adresate de un astfel de standard armonizat. Altfel spus, respectarea unui standard armonizat permite să se considere că anumite echipamente tehnice sunt conforme cu CESS respective. De asemenea, în temeiul articolului 2 litera (l) din Directiva 2006/42, un standard armonizat reprezintă specificații tehnice care nu sunt obligatorii, adoptate de un organism de standardizare, pe baza unui mandat emis de Comisie. Din aceste dispoziții rezultă că soluțiile tehnice propuse de un standard armonizat nu sunt obligatorii, dar că aplicarea lor conferă produsului în cauză beneficiul prezumției de conformitate cu dispozițiile Directivei 2006/42.

Totuși, deși rămân liberi să își aleagă metodele de evaluare a conformității produselor lor cu CESS, producătorul sau reprezentantul său autorizat sunt obligați nu numai să asigure această conformitate, ci și să o demonstreze în dosarul tehnic, după cum se prevede în anexa VII la Directiva 2006/42. Or, opțiunea de a nu aplica standarde armonizate are drept consecință că prezumția de conformitate citată mai sus nu mai poate fi aplicată, astfel încât conformitatea produselor trebuie demonstrată prin alte mijloace.

Este necesar să se precizeze că, referitor la argumentele reclamantei, al treilea motiv se raportează la considerentul (10) al deciziei atacate, în care Comisia a confirmat că CESS enunțate la punctele 1.1.6, 1.6.1 și 1.6.2 din anexa I la Directiva 2006/42, potrivit cărora echipamentele tehnice trebuie să fie proiectate și construite astfel încât să faciliteze munca operatorului, permițându-i să lucreze fără să fie incomodat și în deplină siguranță, în afara zonelor de pericol, nu au fost respectate în ceea ce privește echipamentele tehnice în litigiu. Mai precis, în temeiul deciziei OSET, Comisia a considerat că exista un risc de rănire la accesarea echipamentelor tehnice în litigiu, din cauza culoarului îngust de 190 mm dintre echipamentele tehnice în discuție sau a unui capăt abrupt de 1000 mm al părții frontale a acestor echipamente tehnice.

Trebuie arătat că, referitor la lățimea menționată de 190 mm a culoarului, argumentele reclamantei privesc în special constatările Comisiei sau chiar direct constatările OSET. În esență, pe de o parte, reclamanta le reproșează că nu au ținut seama de principiul stadiului tehnicii întrucât nu existau referințe la acest principiu în deciziile respective ale acestora. Pe de altă parte, potrivit reclamantei, soluția sa tehnică în discuție corespundea stadiului tehnicii la momentul inspecției, pe când cerința prevăzută de standardul armonizat EN ISO 14122‑2:2001 depășea stadiul tehnicii.

Cu titlu principal, mai întâi, trebuie amintit că este cert că, în declarația CE de conformitate, reclamanta s-a prevalat printre altele de standardul armonizat EN ISO 14122‑2:2001. Altfel spus, reclamanta a ales în mod liber să aplice acest standard armonizat pentru a stabili conformitatea produselor în litigiu cu CESS enunțate la punctele 1.1.6, 1.6.1 și 1.6.2 din anexa I la Directiva 2006/42/CE.

În continuare, standardul armonizat EN ISO 14122‑2:2001 stabilește cerințele tehnice de siguranță pentru mijloacele permanente de acces la echipamentele tehnice și, în special, pentru platformele de lucru ale echipamentelor tehnice și pentru căile de acces. În timp ce standardul în cauză prevede o lățime de 500 mm, este cert că culoarele instalate pe echipamentele tehnice în litigiu aveau o lățime de 190 mm. Astfel, trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că, deși reclamanta optase pentru aplicarea standardului armonizat EN ISO 14122‑2:2001, ea nu îl respecta.

În sfârșit, în ceea ce privește condițiile de aplicare a CESS, în considerentul (14) al Directivei 2006/42 se arată că CESS ar trebui aplicate cu discernământ, pentru a se ține cont de nivelul tehnologic existent în momentul construcției și de cerințele tehnice și economice. În plus, punctul 3 din primul titlu, intitulat „Principii generale”, din anexa I la directiva menționată prevede că, deși CESS enunțate în această anexă sunt obligatorii, nu se poate exclude ca, ținând seama de starea actuală a tehnologiei, obiectivele pe care aceasta le fixează să nu poată fi îndeplinite. Se precizează că, în acest caz, echipamentul trebuie să fie proiectat și construit cu scopul de a se apropia cât mai mult cu putință de aceste obiective.

În speță, în primul rând, reclamanta reproșează atât Comisiei, cât și OSET încălcarea normelor de procedură din anexa I la Directiva 2006/42, pentru motivul că nu s-a făcut nicio trimitere la principiul general al stării actuale a tehnologiei nici în decizia atacată, nici în decizia OSET. Primo, trebuie subliniat că reclamanta nu precizează nicidecum normele procedurale care ar fi fost încălcate, însă citează dispozițiile care prevăd respectarea principiului stării actuale a tehnologiei în aplicarea CESS. Or, trebuie să se constate că, deși, în considerentul (14) al Directivei 2006/42 și la punctul 3 din primul titlu din anexa I la această directivă, astfel cum sunt vizate la punctul precedent, se prevede luarea în considerare a stării actuale a tehnologiei la aplicarea CESS, directiva nu prevede nicio normă de procedură care să instituie obligația de a furniza, în decizia unei autorități naționale competente sau în decizia Comisiei, adoptată în cadrul procedurii clauzei de salvgardare, o analiză referitoare la aplicarea principiului stării actuale a tehnologiei. Secundo, faptul că nu a fost furnizată în decizia atacată sau în decizia OSET o analiză a aplicării principiului stării actuale a tehnologiei nu implică în sine o încălcare a acestui principiu. Pentru aceste motive, argumentele reclamantei referitoare la lipsa trimiterii la principiul menționat în deciziile în discuție nu pot fi admise.

În al doilea rând, este important de subliniat că, în temeiul articolului 11 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2006/42, printre motivele de neconformitate a unor echipamente tehnice pe care un stat membru trebuie să le comunice Comisiei și celorlalte state membre în cadrul măsurii de salvgardare pe care a decis să o adopte figurează aplicarea incorectă a standardelor armonizate. Altfel spus, chiar dacă standardele armonizate nu sunt obligatorii, opțiunea de a le aplica și de a se prevala de acestea în declarația CE de conformitate impune aplicarea lor corectă. În cazul unei aplicări incorecte a unor asemenea standarde, autoritatea națională competentă este îndreptățită să constate neconformitatea produselor în măsurile luate în cadrul procedurii clauzei de salvgardare, în sensul articolului 11 din Directiva 2006/42. Pentru aceste motive, Comisia a constatat în mod întemeiat, în considerentul (10) al deciziei atacate, în raport cu măsura de salvgardare adoptată de OSET, că, în ceea ce privește echipamentele tehnice în litigiu, CESS enunțate la punctele 1.1.6, 1.6.1 și 1.6.2 din anexa I la Directiva 2006/42 nu au fost respectate, din cauza aplicării incorecte a standardului armonizat.

Astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, întrucât reclamanta a ales să facă trimitere la un standard armonizat în declarația CE de conformitate, ea ar fi trebuit să respecte în întregime acest standard. În cazul în care, precum în speță, standardul nu a fost respectat în ceea ce privește lățimea culoarelor echipamentelor tehnice în litigiu, reclamanta ar fi trebuit să prezinte altă soluție tehnică aptă să asigure același nivel de securitate și să demonstreze conformitatea produselor în litigiu cu CESS respective, ceea ce nu a făcut.

În al treilea rând, în ceea ce privește aplicarea principiului stării actuale a tehnologiei în ceea ce privește cerința unei lățimi de 500 mm pentru culoarele echipamentelor tehnice în litigiu, trebuie subliniate trei aspecte.

Primo, trebuie precizat că un standard armonizat ale cărui referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial face parte din dreptul Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 octombrie 2016, James Elliott Construction, C‑613/14, EU:C:2016:821, punctul 40).

Secundo, Comisia susține în mod întemeiat că, deși standardele armonizate nu sunt obligatorii, ele reflectă nivelul de securitate impus și țin seama de starea actuală a tehnologiei.

În această privință, este important să se arate că secțiunea 162 din Ghidul de aplicare a Directivei „Mașini” 2006/42 publicat de Comisie în luna iunie 2010 precizează deja, printre altele, că standardele armonizate oferă un bun indiciu asupra stării actuale a tehnologiei existente la momentul adoptării lor. În plus, potrivit aceluiași document, evoluția nivelului tehnologic este reflectată în modificările ulterioare sau în reviziile standardelor armonizate.

Tertio, trebuie să se adauge că reclamanta face referire la concluziile studiului independent pentru a‑și susține argumentele privind inexistența unei opțiuni mai bune. În această privință, este necesar să se constate că aceste concluzii, care se raportează la posibilitățile de a corecta deficiențele echipamentelor tehnice deja instalate, iar nu la stadiul general al tehnicii la data deciziei OSET, privesc situația de la centrul de bowling din Gustavsberg, după modificările aduse produselor în litigiu în urma adoptării deciziei OSET. Or, așa cum s‑a concluzionat deja la punctul 69 de mai sus, concluziile menționate nu sunt relevante în speță.

Reiese din ceea ce precedă că argumentul reclamantei potrivit căruia cerința privind lățimea culoarelor echipamentelor tehnice în litigiu depășea stadiul tehnicii trebuie să fie respins ca nefondat.

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se respingă al treilea motiv ca nefondat. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

8 septembrie 2021 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la fond

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor de procedură cuprinse la articolul 11 din Directiva 2006/42 și la articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul nr. 765/2008, precum și a principiului proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menționat

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor de procedură din anexa I la Directiva 2006/42