Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 13 mai 2020.#SolNova AG împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene verbală BIO‑INSECT Shocker – Motiv absolut de refuz – Marcă de natură să înșele publicul – Articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009.#Cauza T-86/19.

La 26 noiembrie 2015, intervenienta, Canina Pharma GmbH, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

Marca a cărei înregistrare s‑a solicitat este semnul verbal BIO‑INSECT Shocker.

Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 1, 5 și 31 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri: – clasa 1: „Produse biocide destinate fabricării; preparate chimice destinate fabricării de biocide; aditivi chimici pentru insecticide”; – clasa 5: „Dezinfectanți; produse pentru distrugerea dăunătorilor; paraziticide; preparate bacteriologice de uz medical sau veterinar; suplimente nutritive; sprayuri medicinale; sprayuri antibacteriene; sprayuri antiinflamatorii; insecticide; substanțe care atrag insectele; sprayuri insectifuge; produse pentru îndepărtarea insectelor; preparate insecticide; regulatori de creștere a insectelor; șervețele impregnate cu produse pentru îndepărtarea insectelor; pudre împotriva puricilor; sprayuri împotriva puricilor; zgărzi anti‑purici; preparate anti‑purici; zgărzi anti‑purici pentru animale; prafuri anti‑purici pentru animale; biocide; produse pentru îndepărtarea animalelor; produse veterinare; reactivi de diagnostic veterinar; vaccinuri veterinare; suplimente dietetice de uz veterinar; preparate igienice de uz veterinar”; – clasa 31: „Animale vii; fructe și legume proaspete; malț; băuturi pentru animale de companie; produse alimentare și hrană pentru animale”.

Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 2015/229 din 2 decembrie 2015, iar marca contestată a fost înregistrată la 10 martie 2016 sub numărul 014837553.

La 12 mai 2016, reclamanta, SolNova AG, a prezentat observațiile unor terți împotriva înregistrării mărcii contestate, susținând că articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (f) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (f) din Regulamentul 2017/1001] se opune înregistrării acestei mărci. Întrucât aceste observații au fost prezentate după ce marca contestată fusese deja înregistrată, ele nu au fost luate în considerare de EUIPO.

La 25 iulie 2016, reclamanta a introdus o cerere de declarare a nulității mărcii contestate potrivit articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b), (c), (f) și (g) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c), (f) și (g) din Regulamentul 2017/1001] pentru toate produsele vizate de marca respectivă.

La 20 decembrie 2017, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității, considerând, mai întâi, că marca contestată nu era descriptivă pentru produsele înregistrate potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001 și în special că utilizarea termenului „shocker” era neobișnuită prin referire la aceste produse.

În plus, divizia de anulare a considerat că marca contestată avea un caracter distinctiv suficient în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001.

În sfârșit, divizia de anulare a decis că marca contestată nu încălca ordinea publică potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 și că nu era înșelătoare în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (g) din același regulament.

La 7 februarie 2018, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 66-71 din Regulamentul 2017/1001, împotriva deciziei diviziei de anulare.

Prin decizia din 11 decembrie 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a EUIPO a respins calea de atac.

În primul rând, camera de recurs a respins motivul întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001, potrivit căruia marca contestată era descriptivă pentru produsele pe care le viza. Primo, aceasta a considerat că publicul relevant era compus în parte din publicul larg și din specialiști și în parte exclusiv din specialiști. Ea a apreciat de asemenea că nivelul de atenție a consumatorilor era de la mediu spre ridicat în funcție de tipul de produse și că, întrucât marca contestată era compusă din termeni englezi, consumatorul relevant care trebuia luat în considerare era consumatorul anglofon.

Secundo, camera de recurs a arătat că anumite produse vizate de marca contestată prezentau o legătură cu insecticidele sau cu produsele insecticide (denumite în continuare „produse care prezintă o legătură cu insecticidele”), în timp ce altele nu prezentau nicio legătură cu acestea, iar reclamanta a omis să expună motivele și argumentele în favoarea caracterului descriptiv al mărcii contestate pentru aceste din urmă produse.

Tertio, camera de recurs a considerat că termenii englezi „bio insect shocker” nu reprezentau o descriere directă a caracteristicilor produselor care prezintă o legătură cu insecticidele, că termenul nu era decât aluziv și evocator și că, pentru a ajunge la semnificația mărcii contestate care fusese presupusă de reclamantă, și anume un produs ecologic pentru combaterea insectelor prin punerea acestora în stare de șoc, consumatorii relevanți trebuiau să procedeze la o reflecție în mai multe etape și să facă un efort intelectual. În acest context, camera de recurs a arătat că termenul englez „shocker” însemna „ceva care șochează” și că această semnificație era diferită de cea de „a omorî” sau de „a îndepărta”.

Quarto, camera de recurs a considerat că reclamanta nu a dovedit o utilizare larg răspândită a termenilor „insect shocker” în comerț. În această privință, ea a apreciat că o parte din probele furnizate de reclamantă nu era relevantă, întrucât privea fie o utilizare ulterioară cererii de înregistrare a mărcii, fie întreprinderi care utilizau marca contestată cu consimțământul intervenientei, iar celelalte probe prezentate nu erau suficiente pentru a dovedi o utilizare uzuală.

În al doilea rând, camera de recurs a respins motivul întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, potrivit căruia marca contestată era lipsită de caracter distinctiv, pentru motivul că se întemeia numai pe pretinsul caracter descriptiv al mărcii respective.

În al treilea rând, camera de recurs a respins motivul întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, potrivit căruia marca contestată era contrară ordinii publice, pentru motivul că reclamanta nu a dovedit că utilizarea mărcii respective reprezenta în mod necesar la momentul cererii de înregistrare a mărcii o încălcare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO 2012, L 167, p. 1).

În al patrulea rând, camera de recurs a respins motivul întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul 2017/1001, potrivit căruia marca contestată era de natură să înșele publicul, pentru motivul că reclamanta nu a dovedit că marca putea fi calificată drept înșelătoare, ceea ce ea a dedus dintr‑o pretinsă încălcare a Regulamentului nr. 528/2012, și că era posibilă o utilizare neînșelătoare a mărcii contestate.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 februarie 2019, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenienta solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că organele EUIPO trebuie, pentru a examina dacă motivele absolute prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 se opun înregistrării unei mărci sau trebuie să determine declararea nulității unei mărci înregistrate în prealabil, să se plaseze la data depunerii cererii de înregistrare [a se vedea Hotărârea din 21 noiembrie 2013, Heede/OAPI (Matrix‑Energetics), T‑313/11, nepublicată,EU:T:2013:603, punctul 47 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 mai 2019, VI.TO./EUIPO – Bottega (Forma unei sticle aurii), T‑324/18, nepublicată, EU:T:2019:297, punctul 17 și jurisprudența citată].

Regulamentul 2017/1001 este aplicabil, în temeiul articolului 212 din acesta, de la 1 octombrie 2017 și nu reiese din formularea, din finalitatea și din economia sa că articolul 7 ar trebui să se aplice unor situații apărute anterior intrării sale în vigoare.

În speță, din moment ce înregistrarea mărcii contestate a fost solicitată la 26 noiembrie 2015, articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009 este aplicabil.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 12 din decizia atacată, camera de recurs s‑a întemeiat pe dispozițiile Regulamentului 2017/1001, la fel ca reclamanta care a invocat acest regulament în cererea introductivă.

Cu toate acestea, din moment ce articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c), (f) și (g) din Regulamentul nr. 207/2009 nu a fost modificat prin Regulamentul 2017/1001, faptul că reclamanta și camera de recurs au invocat articolul 7 din Regulamentul 2017/1001 nu are incidență asupra prezentei cauze. Prin urmare, decizia atacată și cererea introductivă trebuie interpretate ca făcând trimitere la Regulamentul nr. 207/2009.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009, cel de al doilea, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (f) din acest regulament și, cel de al treilea, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (g) din regulamentul menționat.

Tribunalul consideră oportun să examineze primul motiv, iar apoi cel de al treilea motiv.

În cadrul primului său motiv, reclamanta contestă aprecierea camerei de recurs referitoare la lipsa caracterului distinctiv și la caracterul descriptiv al mărcii contestate, în sensul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009, pentru produsele care prezintă o legătură cu insecticidele.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, se respinge înregistrarea mărcilor care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora. Conform alineatului (2) al aceluiași articol, alineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a Uniunii Europene.

Astfel, articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 se opune ca semnele sau indicațiile pe care le menționează să fie rezervate unei singure întreprinderi în temeiul înregistrării lor ca marcă. Această dispoziție urmărește, așadar, un scop de interes general, care impune ca asemenea semne sau indicații să poată fi utilizate în mod liber de toți [Hotărârea din 23 octombrie 2003, OAPI/Wrigley, C‑191/01 P, EU:C:2003:579, punctul 31, și Hotărârea din 27 februarie 2015, Universal Utility International/OAPI (Greenworld), T‑106/14, nepublicată, EU:T:2015:123, punctul 14].

În plus, aprecierea caracterului descriptiv al unui semn se poate realiza numai, pe de o parte, în raport cu percepția acestuia de către publicul vizat și, pe de altă parte, în raport cu produsele sau serviciile vizate [a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2017, Klassisk investment/EUIPO (CLASSIC FINE FOODS), T‑194/16, nepublicată, EU:T:2017:498, punctul 22 și jurisprudența citată].

Rezultă că, pentru ca un semn să intre sub incidența interdicției prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să prezinte o legătură suficient de directă și de concretă cu produsele sau serviciile în cauză, de natură să permită publicului vizat să perceapă imediat și fără nicio reflecție suplimentară o descriere a produselor și serviciilor în cauză sau a uneia dintre caracteristicile acestora (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2017, CLASSIC FINE FOODS, T‑194/16, nepublicată, EU:T:2017:498, punctul 20 și jurisprudența citată).

În această privință, mai întâi, camera de recurs a considerat că publicul relevant era constituit în parte din publicul larg și din specialiști și în parte exclusiv din specialiști, că nivelul de atenție era de la mediu spre ridicat în funcție de produse și că, întrucât marca în cauză era compusă din termeni englezi, trebuia luat în considerare publicul anglofon.

Aceste aprecieri ale camerei de recurs nu sunt contestate de reclamantă.

În continuare, camera de recurs a arătat că, potrivit Oxford English Dictionary, termenul englez „shocker” semnifică în esență ceva care șochează, în special pentru că este inacceptabil sau senzațional, iar verbul englez înrudit „to shock” înseamnă „a determina pe cineva să se simtă surprins și bulversat” sau „a afecta pe cineva printr‑un șoc fiziologic sau electric”.

După ce a constatat, în esență, că produsele pentru care marca contestată a fost înregistrată și care prezintă o legătură cu insecticidele aveau ca funcție să ucidă insectele sau să le îndepărteze, iar nu să le supună unui șoc electric sau să le pună în stare de șoc, camera de recurs a concluzionat că mai multe etape intelectuale erau necesare pentru a stabili o legătură între termenii „bio insect shocker” și semnificația presupusă de reclamantă și, prin urmare, că marca nu era un semn descriptiv, ci un semn evocator sau aluziv.

În plus, camera de recurs a considerat că reclamanta nu a dovedit o utilizare larg răspândită a termenilor „insect shocker” în comerț. În această privință, ea a apreciat că o parte din probele furnizate de reclamantă nu era relevantă, întrucât privea fie o utilizare ulterioară cererii de înregistrare a mărcii, fie întreprinderi care utilizau marca contestată cu consimțământul intervenientei, iar celelalte două probe prezentate nu erau suficiente pentru a dovedi o utilizare uzuală.

În primul rând, reclamanta arată că termenul „shocker” descrie un mod de acțiune insectifug evident, posibil sau dorit și că este ușor de conceput ca produsele chimice insectifuge să provoace insectelor o stare de șoc sau să le îndepărteze, astfel încât consumatorul va stabili, fără nicio reflecție suplimentară, un raport direct și concret între marca contestată și produsele vizate prin cerere.

Reclamanta nu contestă semnificația termenului „shocker” stabilită de camera de recurs, potrivit căreia acest termen face trimitere la ideea de ceva care șochează, însă adaugă că termenul menționat va fi înțeles cu ușurință și ca făcând trimitere la ideea unui produs care îndepărtează sau a unui produs insectifug.

În această privință, este necesar să se constate totuși că, având în vedere definiția din Oxford English Dictionary, nimic nu permite să se stabilească faptul că publicul relevant va face o legătură între termenul „shocker” și produse care îndepărtează sau produse insectifuge.

Astfel, din moment ce semnificația termenului face trimitere la ideea de ceva care șochează, iar nu care omoară sau care îndepărtează, sunt necesare mai multe etape intelectuale pentru ca publicul relevant să perceapă marca contestată ca pe o descriere a produselor vizate sau a uneia dintre caracteristicile lor.

Nu există, așadar, o legătură suficient de directă și de concretă între acestea, în sensul jurisprudenței citate la punctul 35 de mai sus, de natură să îi permită să perceapă imediat și fără nicio reflecție suplimentară o descriere a produselor în cauză sau a uneia dintre caracteristicile lor.

În al doilea rând, reclamanta arată că termenii „shocker” și „insect shocker” au fost utilizați înainte de data depunerii mărcii contestate pentru a descrie diferite produse din categoria generică a produselor insectifuge. În consecință, consumatorul relevant nu ar asocia termenul cu o proveniență specială a diferitor produse, ci numai cu un termen generic care desemnează produse insectifuge.

Pe de altă parte, produse insectifuge ale diferitor producători ar fi comercializate sub denumirea Bio Insect Shocker, iar camera de recurs ar fi considerat în mod eronat că două dintre probele prezentate priveau societăți care au utilizat marca contestată cu consimțământul intervenientei.

În susținerea demonstrării caracterului uzual al termenului „shocker” pentru produse insectifuge, primo, reclamanta prezintă trei elemente de probă în anexele L 5, L 6 și L 7 la cererea introductivă.

Astfel cum arată EUIPO, aceste documente au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului.

Or, acțiunea în fața Tribunalului vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO în sensul articolului 72 din Regulamentul 2017/1001, astfel încât rolul Tribunalului nu este acela de a reexamina împrejurările de fapt în lumina înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața sa. Prin urmare, trebuie înlăturate documentele menționate mai sus, fără a mai fi necesar să se examineze forța probantă a acestora [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 19 și jurisprudența citată].

Secundo, reclamanta a prezentat în fața diviziei de anulare o copie a site‑ului internet „amazon.co.uk” din 11 martie 2017 care privea un geranium insectifug denumit „Mosquito‑Shocker”. Din acest document reiese că produsul a fost disponibil pe acest site începând cu 31 martie 2014.

În plus, reclamanta a depus în fața diviziei de anulare copia unui anunț publicitar din 11 martie 2017 pentru un produs denumit „Dr. Obermann’s Insect shocker spray for dogs and cats”.

Reclamanta a prezentat de asemenea în fața diviziei de anulare o copie de pe pagina de internet „sk‑snakes.de” din 11 martie 2017 care privea „Bio Insect Shocker 150 ml – Milbenspray” a producătorului Dragon.

Pe de altă parte, reclamanta a prezentat în fața diviziei de anulare o copie de pe pagina de internet „www.aponeo.de” din 11 martie 2017 care privea „Bio Insect Shocker flüssig” al producătorului organicVet GmbH, cu sediul în Gutenbergstr. 11, 26632 Ihlow.

În sfârșit, reclamanta a prezentat în fața diviziei de anulare o copie de pe pagina de internet „www.canina.de” din 14 martie 2017 referitoare la „Petvital Bio‑Insect‑Shocker”, un aerosol antiparazitar ecologic împotriva puricilor, a păduchilor, a păduchilor găinilor, a acarienilor și a căpușelor.

Tertio, în fața camerei de recurs, reclamanta a prezentat o captură de ecran nedatată de pe pagina de internet „Dr. Obermann’s” și de pe pagina de internet „Dr. Obermann’s” care cuprindea „Dr. Obermann’s Insect shocker spray for dogs and cats”, o captură de ecran nedatată de pe pagina de internet „Amazon” pe care erau oferite produse ale mărcii Dr. Obermann’s și o captură de ecran nedatată cu o căutare pe Google plecând de la cuvântul‑cheie „Fahrrad [bicicletă]”.

Camera de recurs a apreciat că probele prezentate nu erau suficiente, pentru motivul că, cu excepția copiei de pe pagina de internet „amazon.co.uk” prezentate în anexa L 2 la dosarul EUIPO, probele propuse aveau o dată ulterioară cererii de înregistrare sau nu erau datate, că două dintre cele patru exemple proveneau de la întreprinderi care utilizau semnul Bio Insect Shocker cu consimțământul intervenientei și că al treilea exemplu provenea de la o întreprindere împotriva căreia intervenienta acționase în justiție pentru încălcarea mărcii contestate.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, pentru a examina dacă motivele absolute prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 se opun înregistrării unei mărci sau trebuie să determine declararea nulității unei mărci înregistrate în prealabil, organele EUIPO trebuie să se plaseze la data depunerii cererii de înregistrare [a se vedea Hotărârea din 21 noiembrie 2013, Matrix‑Energetics, T‑313/11, nepublicată, EU:T:2013:603, punctul 47 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 mai 2019, VI.TO./EUIPO – Bottega (Forma unei sticle aurii), T‑324/18, nepublicată, EU:T:2019:297, punctul 17 și jurisprudența citată].

O astfel de obligație nu exclude însă posibilitatea ca organele EUIPO să poată lua în considerare, dacă este cazul, elemente de probă ulterioare cererii de înregistrare, în măsura în care acestea permit să se tragă concluzii cu privire la situație astfel cum se prezenta aceasta la aceeași dată (a se vedea Hotărârea din 6 martie 2014, Pi‑Design și alții/Yoshida Metal Industry, C‑337/12 P-C‑340/12 P, nepublicată, EU:C:2014:129, punctul 60 și jurisprudența citată).

Probele privind caracterului descriptiv al mărcii contestate trebuie, așadar, să se raporteze la momentul cererii de înregistrare, și anume la 26 noiembrie 2015, sau să permită să se tragă concluzii cu privire la situație astfel cum se prezenta aceasta la aceeași dată.

Numai anexa L 2 prezentată în fața diviziei de anulare, care menționează utilizarea elementului „shocker” pentru un produs insectifug începând din anul 2014, permite să se tragă concluzii cu privire la situație astfel cum se prezenta aceasta la data cererii de înregistrare.

Prin urmare, este necesar să se considere că camera de recurs a putut considera, fără a săvârși o eroare de apreciere, că probele prezentate nu erau suficiente pentru a stabili o utilizare generalizată a termenului „shocker” pentru desemnarea unor produse insectifuge.

Rezultă din cele ce precedă că, atunci când a considerat că marca contestată a fost înregistrată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs nu a săvârșit o eroare de apreciere.

În al treilea rând, în cadrul primului motiv, reclamanta susține că marca contestată este lipsită de caracter distinctiv, pentru motivul că publicul relevant nu va trebui să procedeze la mai multe etape intelectuale pentru a‑și reprezenta modul de acțiune urmărit.

Din moment ce argumentația sa privind pretinsa lipsă a caracterului distinctiv al mărcii contestate în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 se întemeiază exclusiv pe caracterul său pretins descriptiv, iar marca contestată nu este descriptivă pentru produsele vizate, aceasta nu poate fi acceptată.

Primul motiv este, așadar, nefondat și trebuie respins.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține în esență că marca contestată este de natură să înșele consumatorul cu privire la natura sau la calitatea produselor, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009, în măsura în care aceasta va fi percepută de publicul relevant ca privind produse ecologice sau asociate cu respectarea mediului.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta contestă numai aprecierea caracterului înșelător al mărcii în ceea ce privește produsele pe care camera de recurs le‑a identificat ca biocide la punctele 48 și 49 din decizia atacată.

EUIPO și intervenienta susțin în esență că nu există un risc suficient de înșelare, pe de o parte, întrucât publicul relevant nu va asocia termenul „bio” cu faptul că produsele respectă mediul sau sănătatea și, pe de altă parte, întrucât este posibilă o utilizare neînșelătoare a semnului.

Potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009, se respinge înregistrarea mărcilor care sunt de natură să înșele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, a calității sau a provenienței geografice a produsului sau a serviciului.

Potrivit unei jurisprudențe constante, cazurile de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009 presupun că se poate reține existența unei înșelări efective sau a unui risc suficient de grav de înșelare a consumatorului [a se vedea Hotărârea din 29 noiembrie 2018, Khadi and Village Industries Commission/EUIPO – BNP Best Natural Products (Khadi Ayurveda), T‑683/17, nepublicată, EU:T:2018:860, punctul 44 și jurisprudența citată].

În această privință, trebuie amintit că o marcă are ca funcție esențială să garanteze consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau a serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență. Astfel, pentru ca o marcă să își poată îndeplini rolul său de element esențial al sistemului de concurență nedenaturată pe care tratatul urmărește să îl stabilească și să îl mențină, aceasta trebuie să constituie garanția că toate produsele sau serviciile pe care le desemnează au fost fabricate sau furnizate sub controlul unei singure întreprinderi, căreia îi poate fi atribuită responsabilitatea pentru calitatea acestora. Or, o marcă își pierde acest rol de garanție dacă informația pe care o conține este de natură să înșele publicul (a se vedea Hotărârea din 29 noiembrie 2018, Khadi Ayurveda, T‑683/17, nepublicată, EU:T:2018:860, punctul 45 și jurisprudența citată).

La punctul 58 din decizia atacată, camera de recurs a considerat, în ceea ce privește produsele pe care le‑a identificat ca biocide, că, întrucât reclamanta nu a dovedit că marca contestată încălca articolul 69 alineatul (2) și articolul 72 alineatul (3) din Regulamentul nr. 528/2012, nu putea exista o încălcare a articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009.

Ea a precizat de asemenea că era exclusă o încălcare a articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009, din moment ce era posibilă o utilizare neînșelătoare a semnului.

În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 528/2012, un produs biocid este definit ca fiind orice substanță sau amestec, în forma în care este furnizată utilizatorului, care este compus din, conține sau generează una sau mai multe substanțe active, având scopul de a distruge, de a împiedica sau de a face inofensive organismele dăunătoare, de a preveni acțiunea acestora sau de a exercita un efect de control asupra acestora, în orice alt mod decât prin simpla acțiune fizică sau mecanică.

Articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 528/2012 prevede următoarele: „[…] [T]itularii de autorizații se asigură că etichetele nu induc în eroare în privința riscurilor produsului pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau pentru mediu sau în privința eficacității acestuia și, în orice caz, nu conțin indicațiile «produs biocid cu risc scăzut», «netoxic», «inofensiv», «natural», «ecologic», «nedăunător pentru animale» sau alte indicații similare […]”

În plus, articolul 72 alineatul (3) din Regulamentul nr. 528/2012 este redactat după cum urmează: „(3) Publicitatea pentru produsele biocide nu trebuie să se refere la produs într‑un mod care poate induce în eroare în privința riscurilor produsului pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau pentru mediu sau în privința eficacității sale. În niciun caz, publicitatea unui produs biocid nu conține indicațiile «produs biocid cu risc scăzut», «netoxic», «inofensiv», «natural», «ecologic», «nedăunător pentru animale» sau alte indicații similare.”

Mai întâi, din aceste dispoziții reiese că prezența unor mențiuni pe un produs biocid precum cele pentru care este înregistrată marca contestată, care lasă impresia că acest produs este natural, că nu dăunează sănătății sau că respectă mediul, este de natură să inducă în eroare și să înșele consumatorul.

Prin urmare, prezența unei mențiuni de acest tip pe un produs biocid este suficientă pentru a stabili un risc suficient de grav de înșelare a consumatorului în sensul jurisprudenței amintite la punctul 71 de mai sus.

În această privință, Tribunalul a statuat deja că elementul verbal „bio” a dobândit în prezent un conținut foarte evocator, care poate fi eventual perceput în mod diferit în funcție de produsul pus în vânzare la care este atașat, dar care, în general, face trimitere la ideea de respectare a mediului, de utilizare a unor materiale naturale sau chiar de procedee de fabricație ecologice [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2010, Kerma/OAPI (BIOPIETRA), T‑586/08, nepublicată, EU:T:2010:171, punctul 25, Hotărârea din 21 februarie 2013, Laboratoire Bioderma/OAPI – Cabinet Continental (BIODERMA), T‑427/11, nepublicată, EU:T:2013:92, punctele 45 și 46, și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Laverana/OAPI (BIO FLUIDE DE PLANTE PROPRE FABRICATION), T‑568/14, nepublicată, EU:T:2015:625, punctul 17].

În plus, din articolul 2 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (JO 2007, L 189, p. 1) reiese că termenul „ecologic” califică produsele obținute din producția ecologică sau care sunt legate de aceasta. Din considerentul (1) al acestui regulament rezultă că termenul menționat se referă la noțiuni precum respectarea mediului, biodiversitate și produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale. Articolul 23 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede că această definiție privește și diminutivele precum „bio” [Hotărârea din 5 iunie 2019, Biolatte/EUIPO (Biolatte), T‑229/18, nepublicată, EU:T:2019:375, punctul 49].

Astfel de constatări pot fi efectuate, în speță, și cu privire la percepția elementului verbal „bio” de către publicul anglofon relevant.

Prezența termenului „bio” pe produsele biocide pentru care este înregistrată marca contestată este suficientă, așadar, pentru a stabili un risc suficient de grav de înșelare a consumatorului.

În continuare, Tribunalul a statuat deja că articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009 se aplică chiar dacă o utilizare neînșelătoare a mărcii în cauză este posibilă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2016, Caffè Nero Group/EUIPO (CAFFÈ NERO), T‑29/16, nepublicată, EU:T:2016:635, punctele 48 și 49].

Posibilitatea unei utilizări neînșelătoare a mărcii, presupunând că este dovedită, nu este, așadar, susceptibilă să excludă o încălcare a articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009.

În sfârșit, faptul că intervenienta nu este titularul unei autorizații în sensul Regulamentului nr. 528/2012 nu are relevanță, întrucât nu este de natură să lipsească termenul „bio” aplicat pe produse biocide de caracterul său înșelător care decurge din acest regulament.

Așadar, camera de recurs a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că marca contestată nu era înșelătoare pentru produsele pe care le‑a identificat ca fiind produse biocide.

În consecință, se impune admiterea celui de al treilea motiv și anularea deciziei atacate în măsura în care privește „[p]roduse biocide destinate fabricării; preparate chimice destinate fabricării de biocide; aditivi chimici pentru insecticide”, cuprinși în clasa 1, și „[d]ezinfectanți; produse pentru distrugerea dăunătorilor; paraziticide; preparate bacteriologice de uz medical sau veterinar; suplimente nutritive; sprayuri medicinale; sprayuri antibacteriene; sprayuri antiinflamatorii; insecticide; substanțe care atrag insectele; sprayuri insectifuge; produse pentru îndepărtarea insectelor; preparate insecticide; regulatori de creștere a insectelor; șervețele impregnate cu produse pentru îndepărtarea insectelor; pudre împotriva puricilor; sprayuri împotriva puricilor; zgărzi anti‑purici; preparate anti‑purici; zgărzi anti‑purici pentru animale; prafuri anti‑purici pentru animale; biocide; produse pentru îndepărtarea animalelor; produse veterinare; reactivi de diagnostic veterinar; vaccinuri veterinare; suplimente dietetice de uz veterinar; preparate igienice de uz veterinar”, cuprinși în clasa 5.

Având în vedere concluzia de mai sus și întrucât al doilea motiv vizează aceleași produse ca al treilea motiv, nu este necesar să se examineze al doilea motiv.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, potrivit articolului 134 alineatul (2) din regulamentul respectiv, în cazul în care mai multe părți cad în pretenții, Tribunalul decide asupra repartizării cheltuielilor de judecată.

În speță, EUIPO și intervenienta au căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor lor, însă reclamanta a solicitat numai obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 135 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, doar o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte sau chiar să decidă ca ea să nu fie obligată la plata acestora. Prin urmare, în speță, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, intervenienta va suporta jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în fața Tribunalului. Reclamanta va suporta jumătate din cheltuielile sale de judecată. EUIPO va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Reclamanta a solicitat de asemenea obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața camerei de recurs. În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile. Situația cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul diviziei de anulare este însă diferită. Prin urmare, se impune obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în fața camerei de recurs.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)

13 mai 2020 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la dreptul aplicabil

Cu privire la fond

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009

Cu privire la cheltuielile de judecată