Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 5 octombrie 2020.#Colin Brown împotriva Comisiei Europene.#Funcție publică – Funcționari – Funcționar resortisant al Regatului Unit la angajarea în muncă – Retragerea Regatului Unit din Uniune – Dobândirea cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei – Pierderea indemnizației de expatriere – Egalitate de tratament – Principiul nediscriminării – Articolul 4 alineatul (1) din anexa VII la statut.#Cauza T-18/19.

Cauza T‑18/19

Colin Brown

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 5 octombrie 2020

„Funcție publică – Funcționari – Funcționar resortisant al Regatului Unit la angajarea în muncă – Retragerea Regatului Unit din Uniune – Dobândirea cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei – Pierderea indemnizației de expatriere – Egalitate de tratament – Principiul nediscriminării – Articolul 4 alineatul (1) din anexa VII la statut”

Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Eveniment care justifică reexaminarea de către administrație a situației beneficiarului –Dobândirea cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei – Includere

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (a)]

Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Reexaminarea situației beneficiarului întemeiată pe dobândirea cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei – Pierderea beneficiului indemnizației de expatriere – Luarea în considerare a circumstanțelor aflate la originea cererii de naturalizare – Risc de demitere din oficiu legat de retragerea unui stat membru din Uniune – Lipsa incidenței

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (a)]

(a se vedea punctele 64-69)

Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Reexaminarea situației beneficiarului întemeiată pe dobândirea cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei – Asimilare cu situația unui funcționar care are sau a avut cetățenia țării de repartizare – Încălcarea principiului egalității și nediscriminării – Lipsă

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (b)]

(a se vedea punctele 81-83, 86-90, 96, 97 și 112-117)

Rezumat

Prin Hotărârea Brown/Comisia (T‑18/19), pronunțată la 5 octombrie 2020, Tribunalul, statuând în complet extins de cinci judecători, precizează în ce condiții unui funcționar care dobândește în cursul carierei cetățenia țării de repartizare i se poate retrage, pentru acest motiv, beneficiul indemnizației de expatriere, în lumina condițiilor de acordare prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din anexa VII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”).

În speță, reclamantul, domnul Colin Brown, și‑a început activitatea la Comisie la 1 ianuarie 2001. El nu era atunci decât resortisant al Regatului Unit. Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei i‑a acordat indemnizația de expatriere din perspectiva condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un funcționar „care nu are și nu a avut niciodată cetățenia statului pe teritoriul căruia se află locul său de repartizare”, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut.

La 23 iunie 2016, cetățenii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s‑au pronunțat prin referendum în favoarea retragerii statului lor din Uniunea Europeană. La data de 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat Consiliului European intenția sa de a se retrage din Uniune. În aceste împrejurări, la 27 iunie 2017, reclamantul a solicitat dobândirea cetățeniei belgiene, pe care a obținut‑o în anul următor, la 3 noiembrie. După ce a fost informat în legătură cu aceasta, PMO i‑a comunicat reclamantului, la data de 23 februarie 2018, decizia sa de a‑i retrage beneficiul indemnizației de expatriere și, în consecință, pe cel al rambursării cheltuielilor de călătorie, pentru motivul că dobândise cetățenia țării sale de repartizare, în speță Belgia. Prin decizia rectificativă din 19 martie 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”), data aplicării deciziei din 23 februarie 2018 a fost stabilită la 1 decembrie 2017.

Întrucât reclamația depusă de reclamant împotriva deciziei atacate a rămas fără rezultat, acesta a sesizat Tribunalul cu o acțiune prin care solicita anularea deciziei atacate și restabilirea prestațiilor în cauză începând de la 1 decembrie 2017. În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamantul a invocat patru motive, prin intermediul cărora, pe de o parte, contesta posibilitatea unei reexaminări a dreptului său la indemnizația de expatriere, atât ca principiu, cât și din perspectiva împrejurărilor specifice ale cauzei, și, pe de altă parte, invoca o încălcare a principiului egalității de tratament și nediscriminării care rezulta în special din condițiile de acordare aplicate în cadrul reexaminării și din interpretarea acestora.

În primul rând, PMO nu a încălcat articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut atunci când a considerat că dobândirea cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei trebuia să conducă la o reexaminare a dreptului la indemnizația de expatriere. Astfel, deși această dispoziție nu prevede în mod expres posibilitatea unei asemenea reexaminări, Tribunalul subliniază că, cu toate acestea, administrația nu poate continua să o plătească lunar atunci când survine un eveniment care modifică în mod substanțial situația persoanei care beneficiază de aceasta din perspectiva condițiilor sale de acordare. În acest caz, și în lipsa unei dispoziții care să împiedice acest lucru, administrația trebuie să procedeze la reexaminarea acestei situații.

În această privință, Tribunalul observă că interpretarea articolului 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut confirmă această analiză, având în vedere că nu evidențiază niciun element de natură să excludă orice reexaminare a dreptului la indemnizația de expatriere ca urmare a dobândirii de către un funcționar a cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei. Astfel, primo, având în vedere că condiția negativă legată de cetățenia țării de repartizare este formulată la prezent, un asemenea mod de redactare nu exclude necesitatea ca funcționarul respectiv să continue să îndeplinească această condiție de‑a lungul întregii sale cariere pentru a păstra beneficiul indemnizației de expatriere. Secundo, în ceea ce privește alegerea condițiilor de acordare a indemnizației de expatriere, efectuată de legiuitor, Tribunalul arată, în lumina lucrărilor pregătitoare ( 1 ) ale fostului statut ( 2 ), că criteriul cetățeniei a fost reținut pentru motive legate de caracterul său precis și simplu de aplicat, fără a trece cu vederea limitele acestuia, în special în situațiile de dublă cetățenie. Astfel, ținând seama de principiul interpretării stricte a dispozițiilor dreptului Uniunii care dau dreptul la prestații financiare, Tribunalul apreciază că excluderea oricărei examinări în cazul dobândirii cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei ar fi impus o redactare diferită a dispoziției în discuție. Tertio, Tribunalul consideră că o asemenea reexaminare se acordă de asemenea cu obiectivul indemnizației de expatriere, care constă în compensarea cheltuielilor și a dezavantajelor specifice care rezultă, de‑a lungul întregii cariere, din îndepărtarea funcționarului de locul său de origine ca urmare a exercitării la locul său de repartizare a atribuțiilor sale în cadrul Uniunii. Astfel, în măsura în care legiuitorul Uniunii era chemat să transpună acest obiectiv în definirea condițiilor de acordare a indemnizației de expatriere, Tribunalul observă, în lumina formulării reținute în acest sens la articolul 4 alineatul (1) din anexa VII la statut, că integrarea unui funcționar, care rezultă din faptul că de‑a lungul carierei sale și‑a stabilit reședința obișnuită în țara de repartizare și lucrează acolo, nu se putea opune plății indemnizației de expatriere. În schimb, această alegere nu ar putea să fie valabilă în cazul dobândirii cetățeniei țării de repartizare în cursul carierei, ținând seama de forma specială de integrare pe care o reprezintă o asemenea naturalizare.

În sfârșit, Tribunalul respinge argumentația prin care reclamantul reproșa PMO că nu a renunțat la reexaminare în privința sa, ținând seama de motivele care l‑au condus să solicite naturalizarea, pe care o prezintă ca pe o constrângere care constituie forță majoră. În această privință, întrucât a precizat că procedura de naturalizare urmată de reclamant viza să evite riscul de demitere din oficiu la care îl expunea, eventual, retragerea Regatului Unit din Uniune, Tribunalul apreciază că nu se poate considera că reexaminarea în litigiu a determinat în privința reclamantului, o cheltuială excesivă care corespunde cerințelor forței majore și, prin urmare, de natură să dispenseze PMO de reexaminarea a cărei obligație îi revenea. Acest lucru era cu atât mai puțin valabil cu cât dobândirea cetățeniei belgiene îi garanta reclamantului că își va putea păstra pe viitor locul de muncă. În această privință, Tribunalul amintește, în sfârșit, că nimeni nu poate avea pretenția de a neutraliza efectele retragerii unui stat membru din Uniune.

În al doilea rând, Tribunalul reține că nici aplicarea reclamantului, în cadrul reexaminării, a condițiilor de acordare valabile pentru funcționarii care au cetățenia țării de repartizare, nici interpretarea care le‑a fost dată nu încalcă principiul egalității și nediscriminării.

Tribunalul subliniază, mai întâi, că diferențierea care rezultă, ca prim criteriu, din cetățenie, în cadrul exercitării puterii de apreciere largi care revine legiuitorului pentru a stabili condițiile de încadrare în muncă a funcționarilor, nu este vădit inadecvată sau arbitrară, din perspectiva obiectivului indemnizației de expatriere. Mai mult, periodicitatea plății sale, de altfel nelimitată în timp, impune respectarea principiului egalității de tratament și nediscriminării nu numai la momentul angajării în muncă, ci și la fiecare reexaminare a dreptului la această indemnizație.

Or, ținând seama de condițiile stricte impuse funcționarilor resortisanți ai țărilor de repartizare pentru a putea beneficia de indemnizația de expatriere, și anume lipsa completă a oricărei reședințe sau activități profesionale pe teritoriul european al acestei țări de‑a lungul unei perioade de referință de zece ani care a precedat începerea activității lor, Tribunalul nu identifică niciun motiv care să justifice ca reclamantul să fie scutit începând de la naturalizarea sa. Astfel, începând de la această dată trebuie să fie tratat în același mod ca orice alt resortisant sau fost resortisant belgian a cărui ședere în Belgia, chiar și de scurtă durată, în perioada de referință de zece ani poate împiedica beneficiul indemnizației, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut. Dimpotrivă, Tribunalul consideră că situația unui funcționar care a dobândit cetățenia țării de repartizare în cursul carierei nu mai este comparabilă cu cea a funcționarilor care nu și‑au exprimat intenția de a oficializa legăturile cu țara respectivă prin obținerea cetățeniei acesteia.

În orice caz, Tribunalul respinge argumentul întemeiat pe o discriminare în detrimentul funcționarilor resortisanți ai Regatului Unit, după ce s‑a asigurat că interpretarea criticată era urmată în practică, independent de cetățenia funcționarului luată în considerare inițial, și că, în plus, era străină de orice considerație legată de evoluția relațiilor dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit. În sfârșit, ca răspuns la motivul întemeiat pe o încălcare a principiului egalității și nediscriminării care rezultă dintr‑o interpretare eronată a articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut, Tribunalul observă că interpretarea preconizată, în această privință, este incompatibilă cu însăși redactarea acestei dispoziții, precum și cu domeniul său de aplicare, astfel încât nu poate decât să fie respinsă.

Întemeindu‑se pe efectele acestor considerații, Tribunalul a respins celelalte pretenții și, prin urmare, acțiunea în totalitate.

( 1 ) Nota de informare a Consiliului din 11 decembrie 1959.

( 2 ) Regulamentul nr. 31 (CEE), 11 (CECO) al Consiliilor din 18 decembrie 1961 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunității Economice Europene și Comunității Europene a Energiei Atomice (JO 1962, 45, p. 1387).