Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 septembrie 2020.#WV împotriva Landkreis Harburg.#Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Competență în materie de obligații de întreținere – Regulamentul (CE) nr. 4/2009 – Articolul 3 litera (b) – Instanța de la locul reședinței obișnuite a creditorului obligației de întreținere – Acțiune în regres introdusă de o instituție publică care se subrogă în drepturile creditorului obligației de întreținere.#Cauza C-540/19.

Cauza C‑540/19

împotriva

Landkreis Harburg

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof)

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 septembrie 2020

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Competență în materie de obligații de întreținere – Regulamentul (CE) nr. 4/2009 – Articolul 3 litera (b) – Instanța de la locul reședinței obișnuite a creditorului obligației de întreținere – Acțiune în regres introdusă de o instituție publică care se subrogă în drepturile creditorului obligației de întreținere”

Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere – Regulamentul nr. 4/2009 – Competență în materie de obligații de întreținere – Dispoziții generale – Criterii de atribuire a competenței de rang egal și alternative

(Regulamentul nr. 4/2009 al Consiliului, art. 3)

(a se vedea punctele 29 și 30)

Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere – Regulamentul nr. 4/2009 – Competență în materie de obligații de întreținere – Instanța de la locul reședinței obișnuite a creditorului obligației de întreținere – Competența acestei instanțe de a se pronunța asupra unei acțiuni în regres formulate de o instituție publică care se subrogă în drepturile creditorului menționat

[Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007, art. 3 alin. (2) și art. 10; Regulamentul nr. 4/2009 al Consiliului, considerentele (14) și (45) și art. 2 alin. (1) pct. 1 și 10, art. 3, 15 și 64]

(a se vedea punctele 31 și 33-44 și dispozitivul)

Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere – Regulamentul nr. 4/2009 – Obiectiv

[Regulamentul nr. 4/2009 al Consiliului, considerentul (45) și art. 3 lit. (b)]

(a se vedea punctele 33, 36 și 37)

Rezumat

WV, cu reședința la Viena (Austria), este obligat, în temeiul dreptului civil german, să plătească o pensie de întreținere în beneficiul mamei sale, care este găzduită într‑un centru de îngrijire pentru persoane vârstnice din Köln (Germania). Mama lui WV primește totuși în mod regulat de la Landkreis Harburg (districtul Harburg, Germania) (denumit în continuare „instituția solicitantă”) prestații furnizate cu titlu de întreținere, în temeiul reglementării germane în materie de securitate socială. Această instituție arată că, în conformitate cu această reglementare, s‑a subrogat în dreptul mamei lui WV în raport cu acesta din urmă, pentru prestațiile pe care le‑a suportat în beneficiul acesteia începând din luna aprilie a anului 2017. În temeiul aceleiași reglementări, drepturile care fac obiectul unei asemenea subrogări trebuie exercitate în fața instanțelor civile.

Astfel, instituția solicitantă a sesizat instanțele civile germane cu o acțiune în regres îndreptată împotriva lui WV în materie de întreținere, întemeindu‑se pe Regulamentul nr. 4/2009 ( 1 ), care reglementează printre altele competența internațională în materie de obligații de întreținere, și în special pe articolul 3 litera (b) din acest regulament, care prevede competența instanței de la locul reședinței obișnuite a creditorului. Instanța de prim grad de jurisdicție a considerat că instanțele germane nu aveau competența internațională pentru a se pronunța cu privire la această acțiune, în măsura în care competența întemeiată pe dispoziția citată anterior nu ar putea fi invocată decât de persoana fizică căreia îi este datorată întreținere. În schimb, instanța de apel a apreciat că instanța solicitantă putea de asemenea să se prevaleze de această competență în calitate de cesionar al drepturilor de întreținere. Sesizat cu un recurs formulat de WV împotriva acestei decizii, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) a adresat Curții o întrebare preliminară prin care se urmărește să se stabilească dacă instituția publică în cauză are dreptul, în împrejurările speței, să introducă o acțiune la instanța de la locul în care creditorul, și anume mama lui WV, își are reședința obișnuită.

Prin Hotărârea din 17 septembrie 2020, Curtea a declarat că o instituție publică care urmărește, pe calea unei acțiuni în regres, recuperarea unor sume plătite cu titlu de întreținere unui creditor al obligației de întreținere, în drepturile căruia se subrogă în raport cu debitorul obligației de întreținere, este îndreptățită să se prevaleze de competența instanței de la locul reședinței obișnuite a creditorului menționat. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a examinat articolul 3 din Regulamentul nr. 4/2009, care desemnează diferitele instanțe competente să se pronunțe în materie de obligații de întreținere în statele membre, în lumina modului său de redactare, a obiectivelor sale, precum și a sistemului în cadrul căruia se înscrie.

În ceea ce privește modul său de redactare, Curtea a constatat că articolul 3 din Regulamentul nr. 4/2009 nu specifică, la literele (a) și (b) ale acestuia, că instanțele pe care le desemnează trebuie să fie sesizate de însuși creditorul obligației de întreținere. Prin urmare, acest articol nu interzice, sub rezerva respectării obiectivelor și a sistemului acestui regulament, ca o cerere referitoare la o obligație de întreținere să poată fi introdusă de o instituție publică care se subrogă prin lege în drepturile creditorului respectiv în fața uneia sau a alteia dintre aceste instanțe. Or, nici obiectivele, nici sistemul Regulamentului nr. 4/2009 nu se opun ca instanța de la locul reședinței obișnuite a creditorului să fie competentă să se pronunțe cu privire la o asemenea cerere.

Astfel, în primul rând, a admite competența instanței menționate de a se pronunța cu privire la această cerere este conformă cu obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 4/2009, printre care figurează atât proximitatea dintre instanța competentă și creditorul obligației de întreținere, cât și obiectivul de a facilita cât mai mult posibil recuperarea creanțelor de întreținere internaționale. În special, acest din urmă obiectiv ar fi erodat dacă o instituție publică care se subrogă în drepturile creditorului obligației de întreținere ar fi privată de dreptul de a se prevala de criteriile de competență prevăzute, în favoarea reclamantului în materie de obligații de întreținere, la literele (a) și (b) ale articolului 3 din Regulamentul nr. 4/2009, atât atunci când pârâtul are reședința în cadrul Uniunii Europene, cât și, eventual, în cazul în care pârâtul are reședința pe teritoriul unui stat terț. În plus, a admite că o astfel de instituție poate sesiza în mod valabil instanța desemnată la articolul 3 litera (b) din Regulamentul nr. 4/2009 nu alterează nicidecum obiectivul bunei administrări a justiției, urmărit de asemenea de acest regulament. Acest obiectiv trebuie înțeles în special în raport cu interesul părților, indiferent dacă este vorba despre reclamantul sau pârâtul din acțiunea în justiție, care trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia printre altele de un acces facilitat la justiție și de o previzibilitate a normelor de competență. Or, transferul drepturilor creditorului obligației de întreținere în favoarea unei asemenea instituții nu afectează nici interesele debitorului obligației de întreținere, nici previzibilitatea normelor de competență aplicabile.

În al doilea rând, faptul că instituția publică care se subrogă prin lege în drepturile creditorului obligației de întreținere este autorizată să sesizeze instanța de la locul reședinței obișnuite a acestuia din urmă este de asemenea coerent cu sistemul Regulamentului nr. 4/2009, precum și cu economia acestuia. În această privință, Curtea a amintit că articolul 64 din acest regulament are în vedere tocmai intervenția unei instituții publice, în calitate de solicitant, care acționează în locul unei persoane căreia îi este datorată întreținere sau căruia i se datorează rambursarea pentru prestații furnizate în locul întreținerii. În special, articolul 64 alineatul (3) litera (a) precizează că această instituție publică are dreptul să solicite recunoașterea și încuviințarea executării sau executarea unei hotărâri pronunțate împotriva debitorului la cererea unei instituții publice care solicită plata de prestații furnizate cu titlu de întreținere. Or, această dispoziție presupune ca unei asemenea instituții publice să i se fi dat în prealabil posibilitatea să sesizeze instanța desemnată în conformitate cu articolul 3 litera (b) din Regulamentul nr. 4/2009 pentru ca aceasta să poată adopta o hotărâre judecătorească în materie de obligații de întreținere.

( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere (JO 2009, L 7, p. 1).