Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 24 februarie 2021.#Agenzia delle Dogane împotriva Silcompa SpA.#Trimitere preliminară – Directiva 76/308/CEE – Articolele 6 și 8, precum și articolul 12 alineatele (1)-(3) – Asistența reciprocă în materie de recuperare a anumitor creanțe – Accize exigibile în două state membre pentru aceleași operațiuni – Directiva 92/12/CEE – Articolele 6 și 20 – Punere în consum a unor produse – Falsificarea documentului administrativ de însoțire – Infracțiune sau neregulă comisă pe parcursul circulației unor produse supuse accizelor în regim de suspendare a accizelor – Derogare neregulamentară a unor produse de la un regim de suspendare – «Duplicarea creanței fiscale» referitoare la accize – Control efectuat de instanțele din statul membru în care se află sediul autorității solicitate – Respingere a cererii de asistență prezentate de autoritățile competente ale unui alt stat membru – Condiții.#Cauza C-95/19.

Cauza C‑95/19

Agenzia delle Dogane

împotriva

Silcompa SpA

(cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 24 februarie 2021

„Trimitere preliminară – Directiva 76/308/CEE – Articolele 6 și 8, precum și articolul 12 alineatele (1)-(3) – Asistența reciprocă în materie de recuperare a anumitor creanțe – Accize exigibile în două state membre pentru aceleași operațiuni – Directiva 92/12/CEE – Articolele 6 și 20 – Punere în consum a unor produse – Falsificarea documentului administrativ de însoțire – Infracțiune sau neregulă comisă pe parcursul circulației unor produse supuse accizelor în regim de suspendare a accizelor – Derogare neregulamentară a unor produse de la un regim de suspendare – «Duplicarea creanței fiscale» referitoare la accize – Control efectuat de instanțele din statul membru în care se află sediul autorității solicitate – Respingere a cererii de asistență prezentate de autoritățile competente ale unui alt stat membru – Condiții”

Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Accize – Directiva 92/12 – Produse supuse accizelor – Determinarea statului membru în care acciza devine exigibilă – Derogare neregulamentară de la regimul de suspendare pe teritoriul unui stat membru – Comercializare ilegală a produselor pe teritoriul unui alt stat membru – Accize exigibile în două state membre pentru aceleași operațiuni – Percepere a accizelor de către un singur stat membru

[Directiva 92/12 a Consiliului, art. 6 alin. (1) lit. (a) și art. 20]

(a se vedea punctele 59-67, 82 și 83)

Apropierea legislațiilor – Asistență reciprocă în materie de recuperare a creanțelor din impozite – Directiva 76/308 – Competența instanțelor din statul membru în care se află sediul autorității solicitate – Produse care derogă în mod neregulamentar de la regimul de suspendare – Dublă percepere a accizelor care grevează aceleași operațiuni referitoare la aceleași produse – Acțiune în contestarea măsurilor de executare adoptate în statul membru în care se află sediul autorității solicitate – Respingere a cererii de recuperare a accizelor, prezentată de autoritățile competente din statul membru în care se află sediul autorității solicitante – Admisibilitate – Condiții

[Directiva 76/308 a Consiliului, art. 6, art. 8 alin. (1) și art. 12 alin. (1) și (3), și Directiva 92/12 a Consiliului, art. 20]

(a se vedea punctele 70‑74, 76-80 și 84 și dispozitivul)

Rezumat

În cazul în care un produs supus accizelor precum alcoolul este exportat neregulamentar în cadrul Uniunii, deciziile autorităților statelor membre în cauză nu pot conduce la o dublă colectare a accizelor corespunzătoare

Statul membru „de export”, care a procedat deja la colectarea accizelor pe baza derogării neregulamentare a produsului de la regimul de suspendare a impozitării, poate refuza să dea curs unei cereri de recuperare prezentate de statul membru „de import”

În perioada 1995-1996, Silcompa SpA, o societate producătoare de alcool etilic cu sediul în Italia, a vândut alcool etilic în regim de suspendare a accizelor ( 1 ), având ca destinație Grecia.

În anul 2000, în urma unui control, s‑a stabilit că documentele administrative de însoțire (denumite în continuare „DAI”) ale loturilor de alcool expediate de Silcompa nu ajunseseră niciodată la autoritățile vamale elene pentru întocmirea documentelor oficiale și că timbrele biroului vamal care figurau pe DAI erau false. Prin urmare, autoritatea vamală italiană (denumită în continuare „agenția”) a emis trei decizii de plată în vederea recuperării accizelor neplătite.

În anul 2004, agenția a fost informată de autoritățile vamale elene cu privire la faptul că livrările de produse expediate de Silcompa către o întreprindere elenă trebuiau considerate neregulamentare. Prin urmare, a fost emisă o decizie de rectificare, care acoperea atât creanțele fiscale italiene, cât și o rectificare fiscală suplimentară. Procedura inițiată împotriva acestei decizii a condus, în anul 2017, la încheierea unui acord tranzacțional între agenție și Silcompa.

În anul 2005, autoritățile vamale elene au emis, cu privire la aceleași operațiuni de export în cadrul Uniunii, două decizii de plată a accizelor ca urmare a punerii în consum ilegale pe teritoriul elen a alcoolului expediat de Silcompa. În plus, administrația fiscală elenă a prezentat agenției o cerere de asistență pentru recuperarea creanțelor aferente accizelor în cauză. Agenția, în calitate de autoritate solicitată competentă, a notificat astfel Silcompa două decizii de plată amiabilă.

Apelul introdus de Silcompa, ca urmare a respingerii acțiunii sale împotriva acestor decizii de plată, a fost admis de Commissione tributaria regionale del Lazio (Comisia Fiscală Regională din Lazio, Italia). Sesizată cu un recurs formulat de agenție, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) a hotărât să solicite Curții să se pronunțe cu titlu preliminar.

Astfel, Curtea statuează că, în cadrul unei acțiuni în contestarea măsurilor de executare adoptate în statul membru în care se află sediul autorității solicitate, instanța competentă din acest stat membru poate refuza admiterea cererii de recuperare a accizelor, prezentată de autoritățile competente ale unui alt stat membru, în ceea ce privește produse care derogă în mod neregulamentar de la un regim de suspendare, atunci când această cerere se întemeiază pe fapte care au legătură cu aceleași operațiuni de export precum cele care fac deja obiectul unei recuperări a accizelor în statul membru în care se află sediul autorității solicitate ( 2 ).

Aprecierea Curții

Curtea observă că comercializarea ilegală pe teritoriul elen a alcoolului expediat de Silcompa poate constitui, pe de o parte, o infracțiune sau o neregulă aferentă produselor în cauză și, pe de altă parte, o consecință a infracțiunii sau a neregulii care a fost comisă anterior în Italia. În funcție de această stabilire, care revine instanței de trimitere, pot fi avute în vedere două ipoteze.

În prima ipoteză, care vizează cazul unei pluralități de infracțiuni sau de nereguli comise pe teritoriul mai multor state membre, două sau chiar mai multe dintre aceste state se consideră competente să perceapă accizele. Astfel, cu ocazia unei derogări neregulamentare de la regimul de suspendare, intervenită într‑un stat membru, urmată de o punere în consum efectivă a produselor supuse accizelor în alt stat membru, acesta din urmă nu poate percepe de asemenea accize în ceea ce privește aceleași operațiuni de export. Astfel, această punere în consum nu poate avea loc decât o singură dată. Rezultă că, deși mai multe infracțiuni sau nereguli succesive se pot produce în diferite state membre, numai infracțiunea sau neregula care a determinat derogarea produselor în curs de circulație de la regimul de suspendare a accizelor trebuie luată în considerare în scopul recuperării taxelor respective, în măsura în care această infracțiune sau neregulă a pus produsele în consum ( 3 ).

A doua ipoteză privește cazul în care autoritățile unui stat membru s‑au întemeiat pe una dintre prezumțiile prevăzute pentru determinarea locului unde infracțiunea sau neregula a fost comisă ( 4 ) și în care autoritățile unui alt stat membru constată că infracțiunea sau neregula a fost comisă efectiv în acest din urmă stat membru ( 5 ). În ipoteza menționată, aceste din urmă autorități aplică mecanismul corectiv care îi permite celui din urmă stat membru să procedeze la recuperarea accizelor, într‑un termen de trei ani de la data la care a fost întocmit DAI ( 6 ). Odată ce acest termen a expirat, numai statul membru care s‑a întemeiat pe una dintre aceste prezumții poate proceda în mod valabil la recuperarea accizelor.

În ceea ce privește normele privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor referitoare la accize, Curtea subliniază, mai întâi, existența unei repartizări a competențelor între autoritățile statului membru în care se află sediul autorității solicitante, care aplică dreptul lor național în privința creanței și a titlului care permit executarea recuperării, și autoritățile statului membru în care se află sediul autorității solicitate, care aplică dreptul lor național în privința măsurilor de executare ( 7 ). În aplicarea acestui principiu al încrederii reciproce, titlul care permite executarea recuperării este recunoscut direct și considerat automat ca un instrument care permite executarea unei creanțe a statului membru în care se află sediul autorității solicitate. Rezultă că autoritățile acestui din urmă stat membru nu pot repune în discuție aprecierea autorităților statului membru solicitant cu privire la locul în care s‑a comis neregula sau infracțiunea, întrucât această apreciere este de competența sa exclusivă. În continuare, Curtea constată că titlul care permite executarea recuperării nu poate fi executat în statul membru în care se află sediul autorității solicitate dacă această executare determină dubla percepere a accizelor care grevează aceleași operațiuni referitoare la aceleași produse. În consecință, este necesar să se permită instanței competente a aceluiași stat membru să refuze executarea acestui titlu pentru a evita coexistența a două decizii definitive privind impozitarea acelorași produse, una întemeiată pe derogarea lor neregulamentară de la regimul de suspendare, iar cealaltă întemeiată pe punerea lor în consum ulterioară. În sfârșit, Curtea concluzionează că această interpretare nu poate fi repusă în discuție de jurisprudența sa, potrivit căreia legiuitorul Uniunii nu a instituit prevenirea dublei impuneri ca principiu absolut ( 8 ), având în vedere că aceasta se înscrie în contextul factual particular, care privea ipoteza unei derogări neregulamentare de la regimul de suspendare din cauza furtului produselor pe care fuseseră aplicate, în „statul membru de plecare”, mărci fiscale care aveau o valoare intrinsecă ce le deosebește de o simplă chitanță care atestă plata unei sume de bani autorităților fiscale ale statului membru care a emis aceste mărci.

( 1 ) În temeiul acestui regim fiscal, accizele aferente produselor supuse accizelor nu sunt încă exigibile, deși faptul generator al impozitării s‑a realizat deja. Astfel, acest regim efectuează amânarea exigibilității accizelor până în momentul în care este îndeplinită o condiție de exigibilitate.

( 2 ) Articolul 6 alineatul (2) și articolul 20 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO 1992, L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129).

( 3 ) Articolele 6 și 20 din Directiva 92/12.

( 4 ) Articolul 20 alineatele (2) și (3) din Directiva 92/12.

( 5 ) În temeiul articolului 20 alineatele (2) și (3) din Directiva 92/12, aceste prezumții sunt prevăzute în două ipoteze: prima privește situația în care nu se poate determina unde s‑a comis infracțiunea sau neregula și a doua, situația în care produsele supuse accizelor nu ajung la destinație și nu se poate determina unde s‑a comis infracțiunea sau neregula.

( 6 ) Articolul 18 alineatul (1) și articolul 19 alineatul (1) din Directiva 92/12.

( 7 ) Articolul 12 alineatele (1) și (3) din Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri (JO 1976, L 73, p. 18, Ediție specială, 02/vol. 1, p. 35).

( 8 ) Hotărârea Curții din 13 decembrie 2007, BATIG (C‑374/06, EU:C:2007:788,, punctul 55).