AcasăLegislație UE62019CC0615

Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 22 septembrie 2020.#John Dalli împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Acțiune în despăgubire – Răspundere extracontractuală a Uniunii Europene – Comportamente pretins ilegale ale Comisiei Europene și Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) – Încetarea funcțiilor unui membru al Comisiei – Norme procedurale care reglementează investigația efectuată de OLAF – Începerea unei investigații – Dreptul de a fi ascultat – Comitetul de supraveghere a OLAF – Prezumția de nevinovăție – Aprecierea prejudiciului invocat.#Cauza C-615/19 P.

Tip:Concluziile avocatului general
Publicat:22.09.2020
EUR-Lex
Punctul 1
Prin intermediul recursului formulat, domnul John Dalli solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia (T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a respins acțiunea sa vizând repararea prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit ca urmare a conduitei presupus ilegale a Comisiei Europene și a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), legată de încetarea atribuțiilor sale în calitate de membru al Comisiei.
Punctul 2
Prezentul recurs oferă Curții oportunitatea de a se pronunța cu privire la o serie de probleme inedite referitoare la funcțiile de investigație ale OLAF și derularea acestor investigații. Astfel, Curtea va trebui să clarifice anumite aspecte ale jurisprudenței privind autoritatea de lucru judecat, precum și privind demonstrarea existenței unui prejudiciu moral.
Punctul 3
În conformitate cu cererea Curții, prezentele concluzii se vor limita la analiza argumentului Comisiei referitor la inadmisibilitatea acțiunii în fața Tribunalului, precum și la analiza primului motiv, a primului aspect al celui de al treilea motiv, a celui de al cincilea și a celui de al șaptelea motiv de recurs.
Punctul 4
Articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 ( 2 ), aplicabil faptelor în cauză ( 3 ), prevede: „În cadrul instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor înființate prin tratate sau în sensul acestora (denumite în continuare «instituțiile, organismele, oficiile și agențiile»), oficiul efectuează investigații administrative în scopul: – combaterii fraudei, corupției și altor activități ilegale care afectează interesele financiare ale Comunității Europene; – investigării în acest scop a chestiunilor grave legate de îndeplinirea sarcinilor profesionale într‑un mod care să constituie o abatere de la obligațiile funcționarilor și ale altor agenți ai Comunităților susceptibilă să facă obiectul unor acțiuni disciplinare sau, după caz, penale, ori o abatere echivalentă de la îndeplinirea obligațiilor de către membrii instituțiilor și organismelor, de către conducătorii de oficii și agenții sau de către membrii personalului instituțiilor, organismelor, oficiilor sau agențiilor care nu se supun dispozițiilor statutul personalului.”
Punctul 5
Articolele 3 și 4 din acest regulament stabilesc normele aplicabile investigațiilor externe și, respectiv, interne ale OLAF.
Punctul 6
Articolul 5 din regulamentul menționat prevede: „Investigațiile externe încep în urma unei decizii a directorului oficiului, care acționează din proprie inițiativă sau în urma unei cereri din partea statului membru în cauză. Investigațiile interne încep în urma unei decizii a directorului oficiului, care acționează din proprie inițiativă sau în urma unei cereri din partea instituției, organismului, oficiului sau agenției în cadrul căreia urmează să se efectueze investigația.”
Punctul 7
Articolul 6 alineatul (1) din același regulament menționează faptul că directorul oficiului conduce efectuarea investigațiilor.
Punctul 8
Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede următoarele: „Directorul garantează că angajații oficiului și alte persoane care acționează sub autoritatea sa respectă dispozițiile comunitare și naționale privind protecția datelor personale și, în special, pe cele prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 referitoare la protecția persoanelor în privința prelucrării datelor personale și la libera circulație a acestor date[ ( 4 )].”
Punctul 9
Articolul 11 alineatele (1) și (7) din acest regulament este redactat astfel: „(1) Comitetul de supraveghere întărește independența oficiului prin monitorizarea periodică a punerii în aplicare a funcției de investigație. La cererea directorului sau din proprie inițiativă, comitetul transmite directorului avizul său privind activitățile oficiului, fără însă a interveni în efectuarea investigațiilor în desfășurare. […] (7) Directorul transmite comitetului de supraveghere, în fiecare an, programul de activități al oficiului […]. Directorul informează periodic comitetul asupra activităților oficiului, a investigațiilor sale, a rezultatelor acestora și a măsurilor luate în urma acestora. În cazul în care o investigație este în curs de peste nouă luni, directorul informează comitetul de supraveghere asupra motivelor pentru care nu a fost încă posibilă încheierea investigației și asupra momentului estimat al încheierii acesteia. Directorul informează comitetul în legătură cu cazurile în care instituția, organismul, oficiul sau agenția respectivă nu a acționat în urma recomandărilor transmise de către acesta. Directorul informează comitetul în legătură cu cazurile care necesită transmiterea de informații autorităților judiciare ale unui stat membru.”
Punctul 10
Articolul 14 din regulamentul menționat prevede: „Până la modificarea statutului personalului, orice funcționar sau alt agent al Comunităților Europene poate înainta directorului oficiului o plângere în sensul prezentului articol cu privire la un act care îl prejudiciază, comis de către oficiu în cadrul unei investigații interne […] Dispozițiile de mai sus se aplică prin analogie personalului din instituțiile, organismele, oficiile și agențiile care nu sunt supuse statutului personalului.”
Punctul 11
Articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Comitetului de supraveghere a OLAF ( 5 ) (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”) prevede: „Cazurile în care sunt necesare informații ce urmează a fi transmise autorităților judiciare ale unui stat membru sunt examinate pe baza informațiilor furnizate de directorul general al OLAF și în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1073/1999. Demersurile ulterioare sunt, de asemenea, efectuate pe această bază. În special, înainte de trimiterea informațiilor, comitetul de supraveghere solicită accesul la investigațiile în cauză pentru a stabili dacă sunt respectate drepturile fundamentale și garanțiile procedurale. După ce secretariatul a obținut accesul la documente într‑o perioadă de timp care garantează îndeplinirea acestei funcții, raportorii desemnați să examineze cazurile își elaborează prezentarea în cadrul sesiunii plenare a comitetului. Personalul responsabil al OLAF poate fi invitat la această sesiune pentru a obține informații complete. Comitetul numește raportori care să examineze aceste investigații și, dacă este necesar, să emită un aviz.”
Punctul 12
Istoricul cauzei, astfel cum a fost prezentat la punctele 1-16 din hotărârea atacată, poate fi rezumat după cum urmează.
Punctul 13
Prin Decizia 2010/80/UE ( 6 ), domnul Dalli a fost numit membru al Comisiei pentru perioada cuprinsă între 10 februarie 2010 și 31 octombrie 2014. Acestuia i‑a fost atribuit portofoliul sănătății și protecției consumatorilor de către președintele Comisiei.
Punctul 14
La 25 mai 2012, ca urmare a primirii de către Comisie, la 21 mai 2012, a unei plângeri din partea societății Swedish Match care conținea acuzații privind comportamentul domnului Dalli, OLAF a inițiat o investigație.
Punctul 15
Domnul Dalli a fost ascultat de OLAF la 16 iulie și la 15 octombrie 2012.
Punctul 16
La 15 octombrie 2012, raportul OLAF a fost transmis secretarului general al Comisiei, în atenția președintelui acestei instituții. Acest raport a fost însoțit de o scrisoare semnată de directorul OLAF care rezumă principalele constatări ale anchetei și informează președintele Comisiei că acestea îi erau aduse la cunoștință în vederea adoptării unor eventuale măsuri în temeiul Codului de conduită pentru comisari [C(2011) 2904].
Punctul 17
La 16 octombrie 2012, domnul Dalli s‑a întâlnit cu președintele Comisiei. Mai târziu în aceeași zi, acesta din urmă a informat prim‑ministrul Republicii Malta, precum și președinții Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene cu privire la demisia domnului Dalli. De asemenea, Comisia a emis un comunicat de presă prin care anunța această demisie.
Punctul 18
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 decembrie 2012, domnul Dalli a introdus o acțiune având ca obiect anularea „deciziei orale din 16 octombrie 2012 de încetare a funcțiilor [sale] […] cu efect imediat, adoptată de președintele Comisiei”, și repararea pentru prejudiciul suferit în valoare simbolică de 1 euro pentru prejudiciul moral și, cu titlu provizoriu, în valoare de 1913396 de euro pentru prejudiciul material.
Punctul 19
Această acțiune a fost respinsă prin Hotărârea Tribunalului din 12 mai 2015, Dalli/Comisia (T‑562/12, EU:T:2015:270, denumită în continuare „Hotărârea Dalli/Comisia”).
Punctul 20
În ceea ce privește, pe de o parte, cererea în anulare, Tribunalul a constatat că reclamantul și‑a prezentat demisia în mod voluntar, fără ca aceasta să fi făcut obiectul unei cereri din partea președintelui Comisiei în sensul articolului 17 alineatul (6) TUE. Întrucât existența acestei cereri, care a constituit actul contestat de reclamant, nu a fost stabilită, Tribunalul a considerat că cererea de anulare trebuie respinsă ca inadmisibilă. De asemenea, Tribunalul a decis că, în orice caz, presupunând chiar că reclamantul ar avea dreptul să repună în discuție, în cadrul acțiunii, legalitatea demisiei sale pentru motivul că aceasta ar fi fost afectată de un viciu de consimțământ, existența unui asemenea viciu nu a fost demonstrată.
Punctul 21
În ceea ce privește, pe de altă parte, cererea de despăgubiri, Tribunalul a statuat că, întrucât nu a fost confirmată existența actelor Comisiei atacate în cadrul cererii în anulare menționate, instituției amintite nu i se poate imputa nicio nelegalitate în acest sens și, cu atât mai puțin, vreo încălcare gravă a unei norme de drept. În ceea ce privește viciul de consimțământ invocat în subsidiar în cadrul cererii în anulare, Tribunalul a constatat că existența sa nu a fost demonstrată. Acesta a concluzionat că afirmațiile legate de un comportament culpabil al Comisiei sau al președintelui său nu sunt dovedite corespunzător cerințelor legale. În consecință, acesta a respins cererea de despăgubiri ca nefondată.
Punctul 22
La 21 iunie 2015, domnul Dalli a introdus un recurs împotriva acestei hotărâri a Tribunalului, care a fost respins prin Ordonanța din 14 aprilie 2016, Dalli/Comisia ( 7 ).
Punctul 23
Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 28 iunie 2017, domnul Dalli a introdus o acțiune prin care a solicitat obligarea Comisiei la plata către acesta a unei despăgubiri într‑un cuantum estimat, cu titlu provizoriu, la 1000000 de euro pentru repararea prejudiciului, în special moral, pe care l‑ar fi suferit ca urmare a conduitei presupus ilegale a Comisiei și a OLAF, legată de încetarea funcțiilor sale de membru al Comisiei la 16 octombrie 2012.
Punctul 24
În sprijinul acestei cereri, domnul Dalli a invocat șapte motive privind caracterul ilegal al conduitei OLAF, întemeiate, în primul rând, pe nelegalitatea deciziei de a deschide ancheta, în al doilea rând, pe vicii în caracterizarea anchetei și în extinderea acesteia, în al treilea rând, pe încălcarea principiilor aplicabile strângerii probelor și pe denaturarea, precum și pe falsificarea probelor, în al patrulea rând, pe încălcarea dreptului la apărare, a articolului 4 din Decizia 1999/396/CE ( 8 ) și a articolului 18 din Instrucțiunile OLAF pentru personalul acestuia privind procedurile de investigație (denumite în continuare „instrucțiunile OLAF”), în al cincilea rând, pe încălcarea articolului 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 și a articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, în al șaselea rând, pe încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, a articolului 8 din Regulamentul nr. 1073/1999 și a articolului 339 TFUE, precum și a dreptului la protecția datelor personale și, în al șaptelea rând, pe încălcarea articolului 4 din Regulamentul nr. 1073/1999, a articolului 4 din Decizia 1999/396 și a memorandumului de înțelegere privind un cod de conduită pentru a asigura în timp util schimbul de informații între OLAF și Comisie cu privire la investigațiile interne ale OLAF în cadrul Comisiei. În plus, domnul Dalli a prezentat două motive referitoare la comportamentul ilegal al Comisiei.
Punctul 25
Printr‑un act separat depus la grefa Tribunalului la 13 septembrie 2017, Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate.
Punctul 26
Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins această excepție de inadmisibilitate și apoi a respins acțiunea formulată de domnul Dalli ca nefondată.
Punctul 27
Mai întâi, Tribunalul a considerat că aspectele de natură juridică și factuală referitoare la presupusa conduită ilegală a OLAF și a Comisiei nu au fost examinate în Hotărârea Dalli/Comisia și, în consecință, această hotărâre nu a fost învestită cu autoritate de lucru judecat în această privință.
Punctul 28
În continuare, acesta a respins toate obiecțiunile invocate de domnul Dalli împotriva OLAF și a Comisiei.
Punctul 29
În sfârșit, Tribunalul a constatat, cu titlu suplimentar, că domnul Dalli nu a demonstrat nici existența unei legături de cauzalitate suficient de directe între conduita reclamată și prejudiciul invocat, nici existența acestuia din urmă.
Punctul 30
Prin recursul formulat, domnul Dalli solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – obligarea la repararea prejudiciului, în special a celui moral, pe care acesta l‑ar fi suferit și care ar putea fi estimat cu titlu provizoriu la 1000000 de euro, și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.
Punctul 31
Comisia a solicitat Curții respingerea recursului și obligarea domnului Dalli la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții și a Tribunalului.
Punctul 32
Nu s‑a organizat nicio ședință.
Punctul 33
Comisia susține, în memoriul său în răspuns, că are îndoieli cu privire la corectitudinea raționamentului Tribunalului care l‑a determinat să respingă excepția de inadmisibilitate formulată în fața sa de Comisie, referitoare la autoritatea de lucru judecat de care beneficiază Hotărârea Dalli/Comisia.
Punctul 34
Trebuie precizat de la bun început că, deși Comisia nu a formulat un recurs incident pentru a contesta admisibilitatea acțiunii în fața Tribunalului, motivele de inadmisibilitate întemeiate pe autoritatea de lucru judecat constituie motive de ordine publică pe care instanțele Uniunii trebuie să le ridice din oficiu ( 9 ). În aceste condiții, trebuie să se verifice dacă Tribunalul a statuat în mod corect că acțiunea în fața sa a fost admisibilă, bazându‑se pe lipsa autorității de lucru judecat a Hotărârii Dalli/Comisia.
Punctul 35
După ce a arătat importanța pe care o are, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, principiul autorității de lucru judecat ( 10 ), Tribunalul a subliniat că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri se poate opune admiterii unei acțiuni dacă acțiunea aflată la originea hotărârii în cauză a avut aceleași părți și același obiect și a fost întemeiată pe aceeași cauză ( 11 ). Acesta a amintit că obiectul unei acțiuni corespunde pretențiilor persoanei interesate, în timp ce cauza acțiunilor corespunde temeiului juridic și factual al pretențiilor invocate ( 12 ). Tribunalul a statuat că sunt îndeplinite condițiile privind identitatea părților și a obiectului între acțiunea care a condus la pronunțarea Hotărârii Dalli/Comisia și acțiunea introdusă în fața sa ( 13 ).
Punctul 36
Cu toate acestea, în ceea ce privește condiția referitoare la identitatea de cauză a celor două acțiuni, Tribunalul a reamintit că, prin intermediul primei acțiuni, reclamantul a susținut că ilegalitățile invocate în cadrul cererii în anulare au constituit o încălcare gravă a unei norme de drept menite să confere drepturi particularilor. Tribunalul a reamintit însă de asemenea că, în Hotărârea Dalli/Comisia, s‑a statuat că nu s‑a dovedit existența actelor în cauză în cadrul cererii în anulare, astfel încât nu a existat nicio ilegalitate de natură să angajeze răspunderea Uniunii ( 14 ). În aceste condiții, Tribunalul a menționat că, în Hotărârea Dalli/Comisia, nu s‑a pronunțat cu privire la conduita reclamată ca ilegală a Comisiei și a OLAF, ci a constatat doar inexistența deciziei atacate ( 15 ).
Punctul 37
Or, Tribunalul a precizat că beneficiază de autoritatea de lucru judecat numai punctele de fapt și de drept care au fost în mod efectiv și necesar soluționate printr‑o decizie judecătorească ( 16 ). Întrucât nu a analizat în cadrul primei acțiuni afirmațiile referitoare la conduita necorespunzătoare a Comisiei și a OLAF, Tribunalul a considerat că aceste puncte de fapt și de drept nu au fost în mod efectiv sau necesar soluționate prin Hotărârea Dalli/Comisia, astfel încât acea hotărâre nu era, în această privință, învestită cu autoritatea de lucru judecat.
Punctul 38
Tribunalul a concluzionat că nu era necesar, în consecință, să se examineze dacă a existat o identitate de cauză a celor două acțiuni.
Punctul 39
În memoriul său în răspuns, Comisia a susținut că nu era relevant faptul că Tribunalul nu a analizat cererile de despăgubiri privind conduita Comisiei și a OLAF. Aceasta a considerat că cererile respective au fost deja soluționate în mod efectiv sau necesar prin Hotărârea Dalli/Comisia, având în vedere că acestea fuseseră respinse ca „nefondate” în hotărârea menționată, pentru motivul că „nu [erau] dovedite corespunzător cerințelor legale” ( 17 ). Cea de a doua acțiune intentată în fața Tribunalului ar fi urmărit doar să relanseze o controversă care a fost soluționată de instanțele Uniunii, ceea ce nu este permis de principiul autorității de lucru judecat.
Punctul 40
Cu toate acestea, considerăm că raționamentul urmat de Tribunal în hotărârea atacată nu poate fi contestat. Tribunalul a arătat în mod corect că respingerea cererii de despăgubire introduse în cadrul primei acțiuni s‑a bazat exclusiv pe inexistența actelor în cauză. Acest lucru implică în mod necesar că nu a fost necesară și, prin urmare, nu a fost efectuată nicio analiză a acuzațiilor recurentului cu privire la conduita necorespunzătoare a Comisiei. În consecință, punctele de fapt și de drept care stau la baza acestor afirmații nu pot fi considerate în mod efectiv sau necesar soluționate prin hotărârea menționată și, în aceste împrejurări, nu pot fi învestite cu autoritate de lucru judecat.
Punctul 41
Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul Comisiei potrivit căruia faptul că Tribunalul a concluzionat în Hotărârea Dalli/Comisia că afirmațiile recurentului „nu [au fost] dovedite corespunzător cerințelor legale” ar presupune că aceste afirmații au fost în mod necesar soluționate prin hotărârea respectivă. Cu alte cuvinte, Tribunalul s‑ar fi pronunțat în mod implicit asupra punctelor de fapt și de drept referitoare la afirmațiile menționate.
Punctul 42
Această soluție ar deschide calea, în dreptul Uniunii, către o extindere nerezonabilă a autorității de lucru judecat la judecata implicită, ceea ce nu considerăm că este de dorit ( 18 ). În plus, considerăm că o astfel de extindere nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât nu se poate susține că un punct de fapt sau de drept a fost soluționat în mod implicit printr‑o hotărâre, chiar dacă rezultă în mod clar din aceasta că întrebarea respectivă nici măcar nu a fost analizată.
Punctul 43
În aceste condiții, Hotărârea Dalli/Comisia nu poate beneficia de autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește afirmațiile care nu au fost analizate de Tribunal în această hotărâre.
Punctul 44
În consecință, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a considerat acțiunea admisibilă.
Punctul 45
Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurentul contestă afirmația Tribunalului potrivit căreia nici articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999, nici articolul 5 din instrucțiunile OLAF nu constituie norme care conferă drepturi particularilor ( 19 ).
Punctul 46
În această privință, reamintim că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii pentru conduita ilicită a organismelor sale depinde de întrunirea unui set de condiții, printre care condiția privind caracterul ilegal al conduitei imputate instituției ( 20 ). Această condiție necesită încălcarea suficient de gravă a unei norme de drept menite să acorde drepturi particularilor ( 21 ). În consecință, trebuie să se verifice dacă Tribunalul a considerat în mod corect că normele invocate nu conferă drepturi particularilor, astfel încât acțiunea în despăgubiri întemeiată pe aceste dispoziții era nefondată.
Punctul 47
În ceea ce privește articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999, Tribunalul a considerat că această dispoziție se limita la stabilirea obiectivelor și a funcțiilor OLAF în contextul investigațiilor administrative și, prin urmare, nu conferea drepturi particularilor. Recurentul susține că dispoziția menționată limitează competențele OLAF și îi permite să inițieze o investigație numai dacă sunt îndeplinite două condiții, și anume dacă există „fapte grave” și „suspiciuni suficient de serioase”. Întrucât aceste două condiții garantează persoanei vizate faptul că s‑a efectuat o primă evaluare a cauzei, dispoziția în cauză ar conferi drepturi unui particular.
Punctul 48
Considerăm că o astfel de argumentație nu poate fi admisă. Pe de o parte, reiese atât din conținutul, cât și din titlul articolului 1 din Regulamentul nr. 1073/1999 că această dispoziție are ca scop doar să precizeze, în termeni generali, obiectivele urmărite de OLAF în desfășurarea investigațiilor sale și funcțiile care îi sunt încredințate în acest scop. Structura Regulamentului nr. 1073/1999 indică de asemenea că articolul 1 alineatul (3) din acesta nu vizează reglementarea metodelor de efectuare a investigațiilor realizate de OLAF și nici situația juridică a persoanelor vizate de aceste investigații, cerințele de acest tip fiind cuprinse în esență în dispozițiile următoare din acest regulament, care definesc concret modul în care urmează să se desfășoare investigațiile OLAF. Obiectivul esențial al articolului 1 alineatul (3) din regulamentul menționat nu este acela de a pune în aplicare, prin el însuși, o formă de protecție a intereselor particularilor, ci de a defini rolul OLAF în desfășurarea investigațiile sale.
Punctul 49
Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurent, nimic din textul articolului 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999 nu impune, pentru începerea de către OLAF a unei investigații, întrunirea celor două condiții cumulative reprezentate de existența unor „fapte grave” și a unor „suspiciuni suficient de serioase”, acestea din urmă nefiind nici măcar menționate în această dispoziție.
Punctul 50
În plus, chiar dacă este cert că această cerință a existenței unor suspiciuni suficient de serioase ca o condiție prealabilă pentru începerea unei investigații administrative de către OLAF reiese din jurisprudența Curții potrivit căreia „decizia directorului OLAF de a începe o investigație […] nu poate avea loc în absența unor suspiciuni suficient de serioase” ( 22 ), nu este mai puțin adevărat că o astfel de condiție nu este legată de dispoziția de ordin general prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999 privind obiectivele și funcțiile OLAF. Cerința existenței unor suspiciuni suficient de serioase trebuie legată de dispoziția specială privind începerea de către OLAF a investigațiilor, și anume articolul 5 din Regulamentul nr. 1073/1999 ( 23 ).
Punctul 51
Astfel, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1073/1999 nu este o normă de drept menită să confere drepturi particularilor.
Punctul 52
În ceea ce privește articolul 5 din instrucțiunile OLAF, Tribunalul a statuat că acestea sunt norme interne ale OLAF care au ca scop asigurarea faptului că investigațiile OLAF sunt efectuate într‑un mod logic și coerent. Potrivit Tribunalului, această dispoziție descrie procedura de selecție a cauzelor și nu conferă, prin ea însăși, niciun drept în beneficiul particularilor. Recurentul susține că natura internă a unei norme nu înseamnă că nu poate fi vorba de o normă care să confere drepturi particularilor. Potrivit recurentului, articolul 5 din instrucțiunile OLAF îi impune acestuia o serie de condiții atunci când evaluează informațiile în vederea eventualei începeri a unei investigații. Aceste condiții, care creează obligații în sarcina OLAF, ar conferi drepturi persoanei vizate de anchetă.
Punctul 53
Argumentația recurentului privind articolul 5 din instrucțiunile OLAF nu este convingătoare. Contrar celor susținute de recurent, Tribunalul nu s‑a bazat exclusiv pe caracterul de normă internă a instituției al instrucțiunilor OLAF pentru a exclude faptul că acestea ar putea conferi drepturi particularilor, ci a studiat de asemenea conținutul normei invocate de recurent. Or, considerăm că un astfel de raționament este întemeiat în drept.
Punctul 54
Caracterul de normă internă a instituției al unei norme constituie, în opinia noastră, o indicație a faptului că această normă nu conferă drepturi particularilor. Astfel, o normă internă a unei instituții se adresează în primul rând personalului instituției respective, astfel încât să asigure funcționarea optimă a acesteia din urmă și, în consecință, nu produce în principiu niciun efect în afara acesteia.
Punctul 55
Cu toate acestea, considerăm că o astfel de indicație trebuie coroborată printr‑un studiu mai exact al conținutului dispoziției în cauză, pe care Tribunalul l‑a efectuat corect în hotărârea atacată ( 24 ). Astfel, Tribunalul a menționat că articolul 5 din instrucțiunile OLAF se referea la procedura de selecție a investigațiilor și, mai exact, la pregătirea avizului cu privire la începerea sau nu a unei investigații. Prin urmare, această dispoziție stabilește criteriile luate în considerare de oficiu în acest scop, precum și termenul în care trebuie emis avizul. Cu alte cuvinte, dispoziția menționată urmărește mai ales să ghideze personalul OLAF în vederea acordării de prioritate anumitor cauze și să permită, astfel cum subliniază Comisia, o utilizare eficientă a resurselor OLAF. Prin urmare, această dispoziție nu urmărește să ofere garanții procedurale persoanelor în cauză și, în consecință, nu le conferă, în opinia noastră, drepturi subiective capabile să constituie baza unei acțiuni în despăgubiri.
Punctul 56
În aceste condiții, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că nici articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1073/1999, nici articolul 5 din instrucțiunile OLAF nu constituie norme menite să confere drepturi particularilor.
Punctul 57
În consecință, primul aspect al primului motiv de recurs trebuie respins.
Punctul 58
Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurentul susține prin diferite argumente că Tribunalul a denaturat faptele, a încălcat obligația de motivare și a săvârșit o eroare de drept prin respingerea afirmației privind încălcarea obligației de diligență de către OLAF.
Punctul 59
Recurentul susține că prin faptul de a califica drept „foarte scurt” termenul între transmiterea plângerii către directorul OLAF și decizia de începere a investigației, în condițiile în care trecuseră numai câteva ore, Tribunalul a denaturat faptele.
Punctul 60
Considerăm că o astfel de argumentație este nefondată, întrucât o perioadă de câteva ore poate fi pe bună dreptate calificată drept „foarte scurtă”. Prin urmare, Tribunalului nu i se poate reproșa nicio denaturare a faptelor în această privință.
Punctul 61
Recurentul susține că, contrar celor constatate de Tribunal, unitatea „Investigații – selecție și revizuire” nu a analizat plângerea și nu a colectat informații suplimentare în această privință.
Punctul 62
Cu toate acestea, trebuie constatat că această afirmație se referă la aprecieri de fapt făcute de Tribunal. Or, aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă, ca atare, controlului Curții în cadrul unui recurs ( 25 ). Întrucât recurentul nu pretinde în această privință o denaturare a faptelor de către Tribunal, considerăm că acest argument trebuie respins ca inadmisibil.
Punctul 63
În sprijinul acestui al doilea argument, recurentul subliniază de asemenea că prin respingerea argumentului potrivit căruia OLAF nu a efectuat evaluarea necesară a informațiilor primite, fără a explica de ce nu a fost luată în considerare evaluarea comitetului de supraveghere, Tribunalul și‑a încălcat obligația de motivare.
Punctul 64
Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, Tribunalul nu este obligat să răspundă în mod exhaustiv la fiecare dintre argumentele prezentate de părți în fața sa ( 26 ). Mai exact, Tribunalul nu este obligat să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu, din moment ce motivarea permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care nu au fost admise argumentele lor, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul ( 27 ).
Punctul 65
Or, aceasta este situația în speță. Astfel, Tribunalul a respins argumentul prezentat în fața sa, potrivit căruia OLAF nu a efectuat evaluarea necesară a informațiilor primite, arătând, pe de o parte, că o astfel de evaluare nu trebuie confundată cu analiza care trebuie efectuată în contextul anchetei, odată ce aceasta este deschisă, și că, pe de altă parte, pe baza elementelor de fapt care i‑au fost prezentate, această evaluare a fost într‑adevăr efectuată de OLAF.
Punctul 66
În aceste condiții, Tribunalului nu i se poate reproșa că nu și‑a motivat decizia, astfel încât acest argument trebuie respins.
Punctul 67
Recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că OLAF nu și‑a încălcat obligația de diligență, întrucât a efectuat o evaluare corectă și suficientă a elementelor cuprinse în plângere înainte de a începe investigația cu privire la recurent. Acesta invocă diferite argumente în această privință.
Punctul 68
În primul rând, Tribunalul ar fi considerat că, în contextul procedurii de selectare a investigațiilor, OLAF trebuie să verifice dacă informațiile pe care le are la dispoziție sunt suficiente, fără însă ca acest lucru să implice o evaluare aprofundată a acestor informații, aceste elemente urmând să fie analizate sau stabilite la sfârșitul investigației ( 28 ). Potrivit recurentului, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a identificat cu precizie elementele în cauză și nu a explicat motivul pentru care acestea nu au putut fi evaluate în etapa procedurii de selecție.
Punctul 69
În opinia noastră, acest argument nu poate fi admis. Recurentul a putut într‑adevăr să identifice elementele de fapt în cauză, din moment ce își întemeiază în parte acest argument al recursului pe aprecierea eronată de către Tribunal a elementelor menționate. În plus, astfel cum subliniază Comisia, considerăm că argumentul potrivit căruia Tribunalul nu ar explica modul în care aceste elemente ar trebui să facă obiectul unei analize aprofundate nu în etapa procedurii de selecție, ci în contextul investigației, urmărește de fapt să repună în discuție aprecierile de fapt făcute de Tribunal. Întrucât o asemenea afirmație nu constituie, sub rezerva denaturării faptelor, o chestiune de drept supusă, ca atare, controlului Curții în cadrul unui recurs, acest argument ar trebui respins ca inadmisibil.
Punctul 70
În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că OLAF ar putea începe o investigație pe baza informațiilor conținute într‑o plângere fără a efectua verificări pentru a stabili credibilitatea acestor informații, în cazul în care aceste informații sunt exacte și detaliate. Recurentul consideră că OLAF trebuie, în virtutea principiului diligenței, să analizeze cu atenție și imparțialitate fiabilitatea și credibilitatea afirmațiilor, iar faptul că aceste informații au fost exacte și detaliate nu este suficient pentru a demonstra că ele sunt fiabile și credibile.
Punctul 71
În această privință, chiar dacă este adevărat că Regulamentul nr. 1073/1999 nu stabilește condiții specifice pentru inițierea unei investigații, reamintim că, potrivit jurisprudenței Curții, inițierea unei investigații a OLAF nu poate avea loc în absența unor suspiciuni suficient de serioase ( 29 ). Prin urmare, OLAF nu dispune de o putere discreționară de a decide cu privire la inițierea unei investigații, ci mai degrabă de o marjă de apreciere limitată de condiția legată de existența unor suspiciuni suficient de serioase. Cu alte cuvinte, o plângere transmisă către OLAF nu poate conduce automat la inițierea unei investigații, fiind necesar ca OLAF să se asigure totuși că acuzațiile care îi sunt prezentate sunt suficient de serioase.
Punctul 72
Rămâne în continuare să se stabilească dacă o astfel de cerință implică faptul că OLAF trebuie să efectueze în mod sistematic verificări cu privire la informațiile conținute într‑o plângere sau dacă, astfel cum a arătat Tribunalul, în anumite împrejurări, informațiile conținute în plângere pot fi suficiente pentru a stabili caracterul suficient de serios al suspiciunilor și pentru a justifica astfel începerea unei investigații.
Punctul 73
În opinia noastră, această a doua ipoteză ar trebui acceptată. Considerăm că o plângere bazată pe informații exacte și detaliate, astfel cum sunt identificate de Tribunal, este suficientă pentru a da naștere unor suspiciuni suficient de serioase și astfel pentru a permite inițierea unei investigații. Cu alte cuvinte, în prezența unor astfel de informații și cu excepția cazului în care credibilitatea lor este în mod clar îndoielnică, OLAF ar trebui să poată începe o investigație.
Punctul 74
Într‑adevăr, procedura de selecție care precedă investigația nu trebuie confundată cu procedura propriu‑zisă de investigație. În timp ce investigația urmărește să stabilească veridicitatea afirmațiilor cuprinse într‑o plângere, procedura de selecție trebuie să constea doar într‑o evaluare mai succintă a acestor informații. Prin urmare, verificările efectuate în această etapă nu pot determina o obligație a OLAF de a efectua o evaluare completă a informațiilor conținute în plângere. În aceste condiții, cu excepția cazurilor în care informațiile sunt vădit neplauzibile sau insuficiente, considerăm că natura suficient de serioasă a suspiciunilor pe care acestea le creează poate fi stabilită pe baza unor informații precise și detaliate ( 30 ). Astfel, acest argument trebuie respins.
Punctul 75
În sfârșit, în al treilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că OLAF nu ar trebui să examineze posibilitatea unui conflict de interese între persoana care a formulat plângerea și recurent decât în cazul în care este evident că acesta este stabilit exclusiv pe baza evaluării informațiilor comunicate către OLAF. Or, deși verificarea existenței unor suspiciuni suficient de serioase înainte de începerea unei investigații de către OLAF implică de asemenea asigurarea faptului că persoana care face plângerea nu se află într‑o situație de conflict de interese, acest lucru nu obligă totuși OLAF să efectueze o examinare aprofundată a acestei ipoteze atunci când aceasta nu este vădită. O astfel de examinare ar trebui efectuată în etapa investigației, în timp ce, în stadiul procedurii de selecție, OLAF ar trebui să efectueze doar verificări succinte, în caz contrar ajungându‑se la confundarea etapei de investigație cu cea de selecție. În consecință, OLAF nu poate fi criticat pentru că nu a prevăzut posibilitatea unui conflict de interese în cazul în care existența unui astfel de conflict nu era vădită, astfel încât Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept în această privință.
Punctul 76
Rezultă din toate cele de mai sus că primul motiv trebuie respins.
Punctul 77
Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, recurentul invocă diferite argumente menite să demonstreze existența unor erori de drept în raționamentul Tribunalului în ceea ce privește administrarea probelor de către OLAF.
Punctul 78
Prin intermediul primelor două argumente, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că imparțialitatea obiectivă a OLAF nu fusese compromisă prin participarea la investigație a directorului oficiului, a unui membru al unei autorități naționale și a Comitetului de supraveghere a OLAF.
Punctul 79
În ceea ce privește primul argument referitor la participarea la investigație a directorului OLAF, Comisia subliniază că acesta este inoperant, întrucât nu repune în discuție toate motivele invocate de Tribunal pentru excluderea unei încălcări a obligației de imparțialitate ca urmare a participării directorului OLAF.
Punctul 80
Considerăm că acest argument nu poate fi admis. Astfel, celelalte elemente ale raționamentului Tribunalului care nu sunt vizate de recurs, prevăzute la punctul 103 din hotărârea atacată, nu sunt elemente care să fi permis prin ele însele respingerea argumentului recurentului, ci sunt mai degrabă constatări de fapt făcute de Tribunal. Respingerea argumentului de către Tribunal se bazează numai pe faptul că rolul de conducere al unei investigații nu exclude participarea directorului OLAF la această investigație.
Punctul 81
În plus, trebuie să se constate că raționamentul Tribunalului în această privință trebuie aprobat. Contrar celor susținute de recurent, faptul că articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede că directorul OLAF conduce efectuarea investigațiilor nu poate fi interpretat, în absența oricărei dispoziții exprese în acest sens, ca împiedicând orice participare directă a sa la investigație. Precizăm în această privință că nici celelalte funcții încredințate directorului OLAF prin dispozițiile Regulamentului nr. 1073/1999 nu sunt de natură să îl împiedice să participe la o investigație. Dimpotrivă, faptul că raportul investigației este întocmit sub autoritatea sa indică deja o formă de participare la investigație. Același lucru este valabil și în ceea ce privește datoria acestuia de a monitoriza faptul că persoanele care acționează sub autoritatea sa respectă dispozițiile referitoare la protecția datelor cu caracter personal, ceea ce sugerează implicarea în desfășurarea investigațiilor OLAF. În plus, este dificil de văzut cum ar putea directorul OLAF să conducă în mod util o investigație în cazul în care ar fi împiedicat în același timp să participe la toate etapele acestei investigații.
Punctul 82
În aceste condiții, considerăm că imparțialitatea obiectivă a OLAF nu ar putea fi pusă sub semnul întrebării prin participarea directorului său la o investigație, astfel încât Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept această privință.
Punctul 83
În ceea ce privește cel de al doilea argument privind participarea la investigație a unui membru al Anti‑Fraud Coordinating Structures (AFCOS) (Serviciul de Coordonare a Luptei Antifraudă) din Malta, considerăm că nici o astfel de participare nu repune în discuție imparțialitatea OLAF. Astfel, nimic din Regulamentul 1073/1999 nu impune o separație strictă între OLAF și autoritățile naționale în desfășurarea investigațiilor. Dimpotrivă, acestea din urmă și OLAF sunt chemate să efectueze investigațiile în comun ( 31 ), astfel încât participarea la investigație a unui membru al unei autorități naționale nu poate repune în discuție imparțialitatea OLAF, cu atât mai mult cu cât, astfel cum arată Tribunalul, membrul respectiv nu a intervenit în desfășurarea ședinței la care a participat. Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept în această privință.
Punctul 84
Faptul că acest membru al AFCOS este în același timp membru al Comitetului de supraveghere a OLAF pare la prima vedere mai problematic. Tribunalul a menționat în această privință că prezența unui membru al Comitetului de supraveghere a OLAF la audierea unui martor este „regretabilă, având în vedere rolul conferit acestui comitet de articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1073/1999” ( 32 ), care prevede că comitetul de supraveghere nu intervine în efectuarea investigațiilor în desfășurare. Potrivit recurentului, o astfel de participare atestă lipsa de imparțialitate obiectivă a OLAF.
Punctul 85
Cu toate acestea, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că OLAF nu a încălcat obligația de imparțialitate, în pofida prezenței unui membru al consiliului de supraveghere la audierea unui martor. Astfel, este cert că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede că comitetul de supraveghere nu intervine în investigațiile în desfășurare. O astfel de cerință asigură îndeplinirea de către OLAF a funcțiilor în mod independent. Nu este mai puțin adevărat că simpla prezență a unui membru al comitetului de supraveghere la audierea unui martor nu poate fi considerată o intervenție din partea acestui membru în desfășurarea investigației în cazul în care acesta din urmă nu a participat efectiv la investigație. Or, Tribunalul a constatat că membrul comitetului de supraveghere în cauză era prezent în ședință în scopul interpretării și al traducerii. În aceste împrejurări, nu s‑a putut considera că acest membru a participat efectiv la vreo acțiune de investigație, astfel încât raționamentul Tribunalului trebuie aprobat.
Punctul 86
Prin intermediul celui de al treilea argument, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a respins argumentul potrivit căruia utilizarea, colectarea și stocarea informațiilor obținute în urma cererilor adresate de OLAF autorităților malteze de înregistrare a unor convorbiri telefonice a constituit o ingerință ilegală a unei autorități publice în exercitarea dreptului la viață privată. În special, acesta arată că temeiul juridic invocat de OLAF pentru a solicita autorităților malteze aceste înregistrări a fost eronat și, în consecință, nu putea justifica o astfel de ingerință.
Punctul 87
Cu toate acestea, pe de o parte, deși cererile de înregistrare a convorbirilor telefonice conțin o indicație incorectă cu privire la dispoziția din Regulamentul nr. 1073/1999 pe care se bazează, nu este mai puțin adevărat că din cuprinsul articolului 6 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1073/1999 rezultă în mod clar că autoritățile naționale au o obligație mai generală de cooperare loială în raport cu funcționarii OLAF pentru îndeplinirea misiunii acestora. Astfel, Tribunalul a dedus corect din această dispoziție că OLAF a dispus de un temei juridic pentru a solicita aceste înregistrări autorităților malteze.
Punctul 88
Pe de altă parte, chiar dacă aceste înregistrări nu puteau fi realizate în conformitate cu dreptul maltez, nu se poate deduce totuși de aici că OLAF trebuie să fie responsabil pentru colectarea acestor informații și pentru incompatibilitatea acestei colectări cu dreptul intern al statului membru în cauză, în măsura în care colectarea menționată a fost efectuată de autoritățile malteze.
Punctul 89
În aceste condiții, Tribunalul a considerat în mod corect că această solicitare a OLAF nu constituia o ingerință ilegală în viața privată, întrucât OLAF putea în mod valabil să solicite autorităților malteze înregistrări telefonice, iar incompatibilitatea acestor solicitări cu dreptul maltez nu poate fi imputată OLAF.
Punctul 90
În sfârșit, prin intermediul celui de al patrulea argument, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, întrucât recurentul nu a fost una dintre persoanele a căror conversație a fost ascultată și înregistrată, dreptul său la respectarea vieții private și la confidențialitatea comunicațiilor nu a fost încălcat.
Punctul 91
În această privință, reamintim că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii pentru conduita ilicită a organismelor sale depinde de întrunirea unui set de condiții, printre care condiția privind caracterul ilegal al conduitei imputate instituției. Această condiție necesită încălcarea suficient de gravă a unei norme de drept menite să acorde drepturi particularilor ( 33 ).
Punctul 92
O astfel de condiție presupune ca protecția oferită de norma invocată să fie efectivă în privința persoanei care o invocă, iar această persoană să se afle printre cele cărora norma în discuție le conferă drepturi. Nu se poate admite ca izvor de despăgubire o normă care nu îl protejează împotriva nelegalității pe particularul care o invocă, ci pe un alt particular ( 34 ). Rezultă de aici că recurentul nu se poate prevala în mod valabil de o ilegalitate bazată pe presupusa încălcare a dreptului la viață privată al unei terțe părți, astfel încât Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept în această privință.
Punctul 93
În consecință, considerăm că primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.
Punctul 94
Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a denaturat faptele atunci când a statuat că, prin informarea comitetului de supraveghere cu o zi înainte de transmiterea raportului său către autoritățile malteze, OLAF nu a încălcat obligațiile prevăzute la articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999, care impune directorului OLAF să informeze comitetul de supraveghere în legătură cu cazurile care necesită transmiterea de informații autorităților judiciare ale unui stat membru, și la articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, în temeiul căruia comitetul de supraveghere solicită accesul la investigațiile în cauză pentru a se asigura că garanțiile procedurale și drepturile fundamentale sunt respectate.
Punctul 95
Mai întâi, recurentul susține că, după ce a informat comitetul de supraveghere cu privire la transmiterea informațiilor către autoritățile judiciare ale unui stat membru, OLAF trebuia să respecte o perioadă de cinci zile lucrătoare înainte de transmiterea acestor informații. Chiar dacă, în mod excepțional, poate fi permisă o perioadă mai scurtă, ar fi necesar totuși un acord al comitetului de supraveghere în acest sens. În consecință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că OLAF se bucura de o marjă de apreciere în ceea ce privește termenul de transmitere către autoritățile judiciare naționale după informarea comitetului de supraveghere.
Punctul 96
Observăm că, chiar dacă articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede că directorul OLAF informează comitetul de supraveghere în legătură cu cazurile care necesită transmiterea de informații autorităților judiciare, această dispoziție nu prevede totuși necesitatea de a respecta vreun termen minim înainte de transmiterea efectivă a informațiilor în cauză. Termenul de cinci zile la care se referă recurentul este prevăzut în acordul provizoriu de lucru încheiat între OLAF și comitetul de supraveghere în luna septembrie 2012. Acest acord de lucru prevede că documentele care vor face obiectul transmiterii către autoritățile judiciare naționale trebuie comunicate „de regulă” cu cinci zile înainte de o astfel de transmitere.
Punctul 97
În consecință, rezultă în mod clar atât din formularea articolului 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999, cât și din cea a acordului provizoriu de lucru încheiat între OLAF și comitetul de supraveghere în luna septembrie 2012 că OLAF nu este obligat la respectarea unui termen imperativ pentru transmiterea de informații autorităților judiciare ale unui stat membru. În consecință, Tribunalului nu îi poate fi imputată nicio eroare de drept cu privire la concluzia sa potrivit căreia OLAF dispunea de o marjă de apreciere în ceea ce privește termenul.
Punctul 98
De aici rezultă de asemenea că, contrar celor susținute de recurent, nu era necesar acordul comitetului de supraveghere pentru o reducere a acestui termen, întrucât un astfel de termen era, astfel cum a statuat Tribunalul, orientativ.
Punctul 99
În continuare, recurentul susține că Tribunalul a denaturat faptele prin luarea în considerare a împrejurării, invocate de Comisie, potrivit căreia președintele comitetului de supraveghere fusese informat cu privire la necesitatea unei transmiteri rapide a informațiilor către autoritățile judiciare naționale și își dăduse acordul pentru o astfel de transmitere, chiar dacă nu există nicio dovadă care să susțină afirmația Comisiei.
Punctul 100
Considerăm că un asemenea argument trebuie respins ca inoperant. Astfel, întrucât OLAF dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește termenul de transmitere a informațiilor către autoritățile judiciare, nu are relevanță dacă președintele comitetului de supraveghere și‑a dat sau nu consimțământul pentru transmiterea rapidă a acestor informații.
Punctul 101
În sfârșit, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că transmiterea informațiilor către autoritățile judiciare ar putea fi efectuată înainte ca Comitetul de supraveghere să își îndeplinească funcțiile, astfel cum sunt definite în regulamentul său de procedură.
Punctul 102
Este cert că articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul de procedură prevede, desigur, că, „înainte de trimiterea informațiilor, comitetul de supraveghere solicită accesul la investigațiile în cauză pentru a stabili dacă sunt respectate drepturile fundamentale și garanțiile procedurale”. Nu este mai puțin adevărat că, astfel cum observă în mod corect Tribunalul, Regulamentul de procedură nu poate impune în sarcina OLAF obligații care nu sunt prevăzute de legiuitor, în special în Regulamentul nr. 1073/1999.
Punctul 103
Or, din cuprinsul articolului 11 din Regulamentul nr. 1073/1999 rezultă că comitetul de supraveghere efectuează o monitorizare periodică a activităților OLAF, în vederea întăririi independenței OLAF ( 35 ), fără a interveni însă în investigațiile în desfășurare. În consecință, controlul efectuat de comitetul de supraveghere trebuie înțeles ca un control sistemic al activităților OLAF.
Punctul 104
În aceste condiții, deși articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 prevede informarea comitetului de supraveghere cu privire la cazurile care necesită transmiterea de informații autorităților judiciare, nimic nu indică însă că transmiterea este condiționată de examinarea de către Comitetul de supraveghere a acestor informații, un astfel de caracter suspensiv fiind, de altfel, contrar rolului comitetului de supraveghere, care exercită un control sistemic al activităților OLAF.
Punctul 105
În plus, subliniem că nicio dispoziție a Regulamentului nr. 1073/1999 nu permite comitetului de supraveghere să se opună transmiterii de informații autorităților judiciare ale unui stat membru. În aceste condiții, obligația prevăzută la articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 trebuie înțeleasă ca impunând directorului o simplă obligație de informare, care a fost îndeplinită în speță.
Punctul 106
O astfel de interpretare este confirmată de analiza dispozițiilor Regulamentului nr. 883/2013 care reglementează în prezent problemele referitoare la investigațiile efectuate de OLAF. Articolul 17 alineatul (5) al treilea paragraf litera (b) din acest regulament prevede că directorul general informează periodic comitetul de supraveghere în special cu privire la cazurile în care s‑au transmis informații autorităților judiciare ale statelor membre. În consecință, rezultă în mod clar din această dispoziție că controlul efectuat de comitetul de supraveghere nu este sistematic, ci sistemic, și că, în plus, acest comitet trebuie numai informat a posteriori cu privire la informațiile care au fost transmise.
Punctul 107
Prin urmare, este dificil de imaginat cum s‑ar putea prevedea că, în temeiul Regulamentului nr. 1073/1999 și ca urmare a dispozițiilor din Regulamentul de procedură, obligația de informare a comitetului de supraveghere ar putea fi extinsă într‑atât încât transmiterea informațiilor să facă obiectul unei examinări complete a acestor informații de către comitetul de supraveghere.
Punctul 108
În aceste condiții, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că articolul 11 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1073/1999 și dispozițiile Regulamentului de procedură nu au fost încălcate.
Punctul 109
Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins.
Punctul 110
Subliniem de la bun început că acest motiv, referitor la existența unui prejudiciu suferit de recurent, ar trebui respins ca inoperant în cazul în care Curtea ar considera că trebuie respinse toate pretențiile recurentului referitoare la erori în raționamentul Tribunalului privind ilegalități în conduita OLAF.
Punctul 111
Cel de al șaptelea motiv se întemeiază pe o eroare de drept și pe denaturarea argumentelor părților în sensul că Tribunalul ar fi statuat că recurentul nu a reușit să demonstreze că conduita incriminată a fost, prin gravitatea sa, de natură să îi cauzeze un prejudiciu.
Punctul 112
În primul rând, considerăm că argumentul referitor la denaturarea cererii nu poate fi admis. Contrar celor susținute de recurent, Tribunalul nu a ignorat elementele de probă prezentate de recurent în fața sa, ci a considerat că aceste elemente nu erau suficiente pentru a stabili că conduita incriminată este de natură să îi cauzeze un prejudiciu.
Punctul 113
În al doilea rând, recurentul invocă o eroare de drept care rezultă, în opinia sa, dintr‑o definire eronată a prejudiciului moral.
Punctul 114
Tribunalul a statuat în hotărârea atacată că, pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la existența unui prejudiciu moral, recurentul ar trebui „cel puțin […] să stabilească faptul că conduita incriminată a fost, prin gravitatea sa, de natură să îi cauzeze un astfel de prejudiciu” ( 36 ), ceea ce recurentul nu a reușit să demonstreze.
Punctul 115
Considerăm că un astfel de raționament rezultă dintr‑o eroare de drept, derivată dintr‑o interpretare greșită a jurisprudenței invocate de Tribunal.
Punctul 116
În această privință, amintim că Curtea a statuat că, „deși prezentarea unei propuneri de probe nu este considerată în mod necesar drept o condiție pentru recunoașterea unui astfel de prejudiciu, reclamantului îi revine totuși sarcina să demonstreze că conduita reproșată instituției în cauză a fost de natură să îi provoace un astfel de prejudiciu” ( 37 ).
Punctul 117
În consecință, condiția referitoare la existența unui prejudiciu, în ceea ce privește prejudiciul moral, poate fi îndeplinită în două moduri. Pe de o parte, reclamantul poate prezenta dovezi de natură să demonstreze existența și amploarea prejudiciului moral.
Punctul 118
Pe de altă parte, chiar și în absența unor astfel de elemente de probă, condiția referitoare la existența unui prejudiciu poate fi îndeplinită dacă reclamantul demonstrează că din comportamentul incriminat a rezultat în mod necesar un prejudiciu moral. Cu alte cuvinte, jurisprudența permite o recunoaștere mai facilă a prejudiciului moral ca urmare a anumitor comportamente.
Punctul 119
Aceasta este situația, printre altele, în ceea ce privește aprecierile negative nefondate referitoare la conduita și la competența profesională ale unui funcționar cuprinse într‑un raport de evaluare ( 38 ). De asemenea, jurisprudența admite că, atunci când o persoană este asociată în mod public unei conduite considerate reprobabile ca urmare a includerii ilegale pe o listă de entități vizate de măsuri restrictive, cu consecința suscitării oprobriului și a neîncrederii, o astfel de asociere îi poate cauza un prejudiciu moral ( 39 ).
Punctul 120
Deși Tribunalul se bazează aparent pe această jurisprudență, el s‑a îndepărtat totuși de aceasta. Astfel, în loc să statueze că anumite conduite au ca rezultat, prin natura lor, un prejudiciu moral pentru persoana în cauză, Tribunalul a considerat că comportamentul incriminat trebuie să fie, prin însăși gravitatea sa, de natură să cauzeze un astfel de prejudiciu.
Punctul 121
Or, nu rezultă în niciun fel din jurisprudența pe care se bazează Tribunalul că punerea sa în aplicare este condiționată de demonstrarea de către reclamant a gravității conduitei în cauză. Prin adăugarea unei astfel de condiții, Tribunalul a redus posibilitatea unei persoane al cărei prejudiciu moral rezultă în mod necesar din conduita incriminată de a obține repararea acestuia. Dacă raționamentul Tribunalului ar fi urmat, el ar lipsi de efect util această jurisprudență care urmărește tocmai facilitarea recunoașterii prejudiciului moral ca urmare a anumitor conduite.
Punctul 122
În plus, un astfel de raționament nu este ușor de conciliat cu jurisprudența mai generală privind condițiile referitoare la declanșarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în special în ceea ce privește condiția legată de existența unei încălcări a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, care trebuie, conform jurisprudenței, să fie „suficient de gravă”. Or, criteriul decisiv în funcție de care se apreciază o încălcare a dreptului Uniunii ca fiind suficient de gravă constă în nerespectarea manifestă și gravă de către instituția în cauză a limitelor impuse puterii sale de apreciere ( 40 ).
Punctul 123
În aceste condiții, este clar că gravitatea conduitei instituției este deja evaluată în etapa examinării unei încălcări suficient de grave a unei norme care conferă drepturi particularilor. Considerăm că reintroducerea criteriului gravității conduitei în etapa examinării prejudiciului moral nu este relevantă, cu excepția faptului de a considera că anumite încălcări grave ale unei norme juridice sunt, în realitate, de o gravitate relativă.
Punctul 124
Astfel, considerăm că raționamentul Tribunalului referitor la definiția prejudiciului moral este afectat de o eroare de drept, astfel încât cel de al șaptelea motiv trebuie admis, sub rezerva caracterului său operant.
Punctul 125
Din cuprinsul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.
Punctul 126
În speță, Tribunalul a constatat absența unui prejudiciu moral suferit de recurent, întrucât acesta din urmă nu a reușit să demonstreze că, prin gravitatea sa, conduita incriminată a fost de natură să îi cauzeze un prejudiciu.
Punctul 127
Or, astfel cum am constatat la punctul 124 din prezentele concluzii, o astfel de concluzie se bazează pe un criteriu eronat în definirea prejudiciului moral.
Punctul 128
În consecință, pentru a evalua motivul întemeiat pe existența unui prejudiciu moral, este necesar să se efectueze o nouă evaluare a situației de fapt în lumina jurisprudenței identificate în prezentele concluzii, pentru a determina dacă conduitele incriminate în speță sunt de natură să îi cauzeze un prejudiciu moral recurentului, fără ca acesta să poată fi obligat să demonstreze gravitatea lor.
Punctul 129
Rezultă de aici că pentru Curte litigiul nu este în stare de judecată, astfel încât este necesară retrimiterea acțiunii recurentului la Tribunal pentru ca acesta să statueze cu privire la motivul referitor la existența prejudiciului moral.
Punctul 130
Având în vedere considerațiile care precedă, considerăm că primul motiv, primul aspect al celui de al treilea motiv, precum și al cincilea motiv trebuie respinse. Sub rezerva respingerii de către Curte a motivelor referitoare la caracterul ilegal al conduitei Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), considerăm că al șaptelea motiv trebuie respins ca inoperant. În cazul în care Curtea ar admite unul dintre motivele referitoare la caracterul ilegal al conduitei OLAF, considerăm că al șaptelea motiv trebuie admis și, în consecință, acțiunea trebuie trimisă spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.
Paragraf
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
Paragraf
DOMNUL MACIEJ SZPUNAR
Paragraf
prezentate la 22 septembrie 2020 ( 1 )