Concluziile avocatului general H. Saugmandsgaard Øe prezentate la 12 noiembrie 2020.#Eutelsat SA împotriva Autorité de régulation des communications électroniques et des postes (ARCEP) și a Inmarsat Ventures SE.#Cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d'État (Franța).#Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Utilizarea armonizată a spectrului radio pentru benzile de frecvență de 2 GHz în vederea punerii în funcțiune a sistemelor care furnizează servicii mobile de comunicații prin satelit – Decizia nr. 626/2008/CE – Articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (b) – Articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) – Articolul 7 alineatele (1) și (2) – Articolul 8 alineatele (1) și (3) – Sisteme mobile de comunicații prin satelit – Noțiunea de „stație terestră mobilă” – Noțiunea de „componente terestre complementare” – Noțiunea de „calitate necesară” – Rolul componentelor de satelit și, respectiv, al celor terestre – Obligația operatorului de sisteme mobile de comunicații prin satelit selectat de a deservi un anumit procent din populație și din teritoriu – Nerespectare – Incidență.#Cauza C-515/19.

Cererea de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) privește sistemul „European Aviation Network” (denumit în continuare „sistemul EAN”) instituit de Inmarsat Ventures SE, fostă Inmarsat Ventures Ldt (denumit în continuare „Inmarsat”), care este destinat furnizării unei conexiuni la internet pentru avioane care survolează teritoriul Uniunii.

Această cerere se înscrie în cadrul unei acțiuni în anulare formulate de Eutelsat SA împotriva unei decizii a Autorité de régulation des communications électroniques et des postes [Autoritatea de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice și Serviciilor Poștale] (denumită în continuare „ARCEP”) prin care Inmarsat a fost autorizată să exploateze componente terestre complementare în cadrul sistemului EAN.

Această decizie a ARCEP a fost emisă în urma adoptării Deciziei 2009/449/CE ( 2 ) prin care Comisia a selectat Inmarsat și Solaris Mobile Limited drept operatori de sisteme mobile de comunicații prin satelit autorizați să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz, în conformitate cu Decizia 2007/98/CE ( 3 ) și cu Decizia nr. 626/2008/CE ( 4 ).

În esență, întrebările adresate de instanța de trimitere urmăresc să stabilească dacă sistemul EAN instituit de Inmarsat și în special componenta terestră a acestui sistem este conform criteriilor stabilite prin Decizia nr. 626/2008.

Vom propune Curții să răspundă afirmativ la aceste întrebări.

Articolul 1 din Decizia 2007/98/CE prevede: „Scopul prezentei decizii este acela de a armoniza condițiile de disponibilitate și de utilizare a benzilor de frecvență de 1 980-2 010 MHz (terestru‑spațial) și 2 170-2 200 MHz (spațial‑terestru) de către sistemele care furnizează servicii mobile prin satelit în [Uniune].”

Potrivit articolului 2 din această decizie, „sisteme care furnizează servicii mobile prin satelit” sunt sistemele capabile de a furniza servicii de radiocomunicații între stații mobile terestre și una sau mai multe stații spațiale sau între stații mobile terestre prin intermediul uneia sau al mai multor stații terestre sau între o stație mobilă terestră și una sau mai multe stații complementare terestre, situate în locații fixe.

Articolul 3 din decizia menționată prevede: „(1) Începând cu 1 iulie 2007, statele membre trebuie să desemneze și să garanteze disponibilitatea benzilor de frecvență de 1 980-2 010 MHz și 2 170-2 200 MHz pentru sistemele care furnizează servicii mobile prin satelit. […] (2) Orice tip de stație complementară terestră trebuie să fie parte integrantă a sistemului mobil prin satelit și va trebui să fie controlată de către sistemul de gestiune a resurselor și a rețelei. Aceasta trebuie să utilizeze aceeași direcție de transmisie și aceleași porțiuni ale benzilor de frecvențe ca și componentele de satelit asociate și nu trebuie să mărească spectrul necesar al sistemului mobil asociat al acesteia.”

Articolul 1 alineatul (1) din Decizia nr. 626/2008 are următorul cuprins: „Prezenta decizie urmărește să faciliteze dezvoltarea unei piețe interne competitive pentru serviciile mobile de comunicații prin satelit (MSS) în [Uniune] și să asigure acoperirea treptată în toate statele membre. Prezenta decizie instituie o procedură comunitară pentru selectarea operatorilor de sisteme mobile de comunicații prin satelit care folosesc banda de frecvență de 2 GHz, în conformitate cu Decizia 2007/98/CE, care cuprinde un spectru de frecvențe radio 1 980-2 010 MHz pentru comunicațiile Pământ‑spațiu și 2 170-2 200 MHz pentru comunicațiile spațiu‑Pământ. De asemenea, prezenta decizie stabilește dispoziții privind autorizarea coordonată, de către statele membre, a operatorilor selectați, de a utiliza spectrul de frecvențe radio asignat în cadrul benzii respective pentru operarea sistemelor mobile de comunicații prin satelit.”

Articolul 2 alineatul (2) din această decizie prevede: „De asemenea, se aplică definițiile următoare: (a) «sisteme mobile de comunicații prin satelit» înseamnă rețele electronice de comunicații și instalații asociate care pot furniza servicii de radiocomunicații între o stație terestră mobilă și una sau mai multe stații spațiale, între stații terestre mobile prin intermediul uneia sau al mai multor stații spațiale, sau între o stație terestră mobilă și una sau mai multe componente terestre complementare utilizate în poziții fixe. Un astfel de sistem include cel puțin o stație spațială; (b) «componente terestre complementare» pentru sisteme mobile de comunicații prin satelit înseamnă stații terestre utilizate în poziții fixe pentru a spori gradul de disponibilitate al MSS în zonele geografice din raza de acțiune a satelitului (sateliților) sistemului în care comunicațiile cu una sau mai multe stații spațiale nu pot fi asigurate la calitatea necesară.”

În executarea Deciziei nr. 626/2008, Comisia a selectat, prin Decizia 2009/449, societățile Inmarsat și Solaris Mobile Limited ca operatori de sisteme mobile de comunicații prin satelit autorizați să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz, în conformitate cu Decizia 2007/98.

Prin decizia nr. 2014-1257 din 21 octombrie 2014, ARCEP a autorizat societatea Inmarsat să utilizeze frecvențele desemnate prin Decizia 2009/449 în Franța metropolitană.

Prin decizia nr. 2018-0001 din 22 februarie 2018, ARCEP a atribuit societății Inmarsat autorizația de exploatare a componentelor terestre complementare ale unui sistem mobil de comunicații prin satelit.

Împotriva acestei a doua decizii, Eutelsat a introdus o acțiune în anulare la Conseil d’État (Consiliul de Stat). Viasat Inc și Viasat UK Ltd (denumite în continuare, împreună, „Viasat”) au intervenit în procedura principală în susținerea acestei acțiuni.

Din elementele furnizate de această instanță reiese că Inmarsat intenționează să exploateze autorizația acordată prin Decizia 2009/449 pentru a dezvolta sistemul EAN.

Sistemul EAN permite asigurarea unui serviciu mobil de comunicații destinat avioanelor prin intermediul transmisiunilor prin satelit, primite printr‑un terminal situat deasupra fuzelajului avioanelor, și al transmisiunilor efectuate pornind de la componente terestre complementare plasate pe teritoriul Uniunii, primite printr‑un terminal situat sub fuzelajul avioanelor. Ansamblul acestor transmisiuni este asigurat pe banda de frecvențe atribuită societății Inmarsat prin Decizia 2009/449. Acest sistem exploatează un satelit pus în funcțiune la 29 august 2017.

În susținerea acțiunii în anulare în fața instanței de trimitere, Eutelsat a invocat mai multe argumente prin care urmărea să demonstreze că sistemul EAN instituit de Inmarsat nu este conform cu dispozițiile Deciziei nr. 626/2008, ceea ce ar determina nulitatea deciziei ARCEP din 22 februarie 2018.

Constatând că aceste argumente prezintă mai multe dificultăți de interpretare a dreptului Uniunii, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Care sunt criteriile juridice care permit identificarea unei stații terestre mobile în sensul Deciziei nr. 626/2008? Această decizie trebuie interpretată în sensul că impune ca o stație terestră mobilă care comunică cu o componentă terestră complementară să poată comunica de asemenea, fără echipamente distincte, cu un satelit? În cazul unui răspuns afirmativ, cum trebuie apreciată unicitatea echipamentelor? 2) Dispozițiile articolului 2 alineatul (2) din Decizia nr. 626/2008 trebuie interpretate în sensul că un sistem mobil de comunicații prin satelit trebuie să se bazeze în principal pe componente de satelit sau acestea permit să se considere că rolul componentelor de satelit și, respectiv, al celor terestre este lipsit de importanță, inclusiv într‑o configurație în care componenta de satelit este utilă numai atunci când comunicațiile cu componentele terestre nu pot fi asigurate? Pot fi instalate componente terestre complementare astfel încât să acopere tot teritoriul Uniunii Europene, pentru motivul că stațiile spațiale nu permit asigurarea calității necesare a comunicațiilor în nicio poziție în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din decizia menționată? 3) În ipoteza în care se dovedește că operatorul selectat în conformitate cu titlul II din Decizia nr. 626/2008 nu a respectat angajamentele în ceea ce privește acoperirea teritoriului prin intermediul unui sistem mobil de comunicații prin satelit, definite la articolul 7 alineatul (2) din această decizie, la data limită prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din decizia menționată, autoritățile competente ale statelor membre trebuie să refuze să acorde autorizații de exploatare a componentelor terestre complementare? În cazul unui răspuns negativ, acestea pot refuza să acorde autorizațiile menționate?”

Cererea de decizie preliminară din data de 28 iunie 2019 a fost înregistrată la grefa Curții la 8 iulie 2019.

Eutelsat, Inmarsat, Viasat, guvernele francez, belgian și al Regatului Unit, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise și au răspuns în scris la mai multe întrebări adresate de Curte.

Din dosarul prezentat Curții reiese că acțiunea introdusă de Eutelsat și susținută de Viasat în fața instanței de trimitere face parte dintr‑o serie de acțiuni, formulate în fața instanțelor Uniunii ( 5 ), precum și a unor instanțe naționale printre altele în Regatul Unit, în Germania, în Italia, în Spania și în Belgia, prin care aceste părți urmăresc să împiedice utilizarea de către Inmarsat a bandei de frecvență de 2 GHz prin intermediul unor componente terestre complementare.

În cadrul prezentei cauze, Curtea este chemată în esență să examineze trei argumente invocate de Eutelsat pentru a contesta validitatea autorizației acordate de ARCEP societății Inmarsat de a exploata componente terestre complementare în Franța și a căror examinare impune interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii. Aceste trei argumente corespund celor trei întrebări adresate de instanța de trimitere.

În primul rând, Eutelsat susține că, într‑un sistem precum sistemul EAN instituit de Inmarsat, terminalul instalat sub fuzelajul avionului în scopul comunicării cu componentele terestre complementare nu constituie o „stație terestră mobilă”, astfel încât aceste componente nu fac parte integrantă dintr‑un „sistem mobil de comunicații prin satelit” în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008.

În al doilea rând, Eutelsat afirmă că acele componente terestre nu pot, având în vedere importanța lor preponderentă, să fie considerate „complementare” într‑un sistem precum sistemul EAN, astfel încât acesta din urmă nu constituie un „sistem mobil de comunicații prin satelit” în sensul dispoziției citate anterior.

În al treilea rând, Eutelsat afirmă că autoritățile naționale nu pot acorda societății Inmarsat autorizația de a exploata componente terestre complementare pe teritoriul lor pentru motivul că aceasta din urmă nu a respectat angajamentele de acoperire a teritoriului la data prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Decizia nr. 626/2008.

În continuarea concluziilor noastre, vom prezenta motivele pentru care considerăm că este necesar să se respingă fiecare dintre argumentele invocate de Eutelsat. Cu alte cuvinte, vom propune Curții să răspundă la întrebările adresate în sensul că dispozițiile relevante de drept al Uniunii nu repun în discuție validitatea autorizației obținute de Inmarsat de exploatare a componentelor terestre complementare în Franța.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008 trebuie interpretat în sensul că, într‑un sistem precum sistemul EAN în discuție în litigiul principal, componentele terestre complementare comunică cu o „stație terestră mobilă” și, în consecință, fac parte integrantă dintr‑un „sistem mobil de comunicații prin satelit”, în condițiile în care acest sistem cuprinde două terminale de recepție diferite conectate de un gestionar de comunicații, primul plasat deasupra fuzelajului unui avion și care comunică cu un satelit, iar cel de al doilea sub fuzelaj și care comunică cu componentele terestre complementare.

Eutelsat și Viasat au propus să se răspundă negativ la această întrebare, spre deosebire de Inmarsat, de guvernele francez, belgian și al Regatului Unit, precum și de Comisie.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se pornească de la textul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008. Această dispoziție definește „sistemele mobile de comunicații prin satelit” ca fiind „rețele electronice de comunicații și instalații asociate” care pot furniza trei tipuri de servicii de radiocomunicații: – între o stație terestră mobilă și una sau mai multe stații spațiale; – între stații terestre mobile prin intermediul uneia sau al mai multor stații spațiale sau – între o stație terestră mobilă și una sau mai multe componente terestre complementare utilizate în poziții fixe.

A doua și a treia întrebare adresate privesc al treilea tip de radiocomunicații, cele dintre o stație terestră mobilă și componente terestre complementare.

Cu titlu introductiv, considerăm utilă clarificarea semnificației termenilor „mobilă”, „terestră”, „spațială” și „satelit” utilizați pentru a descrie aceste servicii de radiocomunicații.

La fel ca toate părțile care au prezentat observații, nu avem obiecții în a ne inspira, în această privință, din definițiile prevăzute de Regulamentul privind radiocomunicațiile adoptat de Conferința mondială pentru radiocomunicații din 1995 (denumit în continuare „Regulamentul privind radiocomunicațiile”) ( 6 ). Astfel, nu există, în ceea ce privește acești termeni luați în considerare separat, o contradicție între acest regulament și Decizia nr. 626/2008.

Subliniem mai întâi că mai multe dispoziții din Decizia 2007/98 și din Decizia nr. 626/2008 utilizează expresia „stație spațială” și termenul „satelit” într‑un mod aproape interschimbabil sau cel puțin fără a clarifica legătura dintre aceste două noțiuni ( 7 ). Deși această nuanță nu este determinantă pentru soluționarea litigiului principal, precizăm că, în acest context legislativ, noțiunea de „stație spațială” pare să impună nu numai prezența unui satelit, ci și a anumitor componente tehnice suplimentare; cu alte cuvinte, această noțiune este mai restrictivă decât cea de „satelit” ( 8 ). În cadrul litigiului principal, nu se contestă că sistemul EAN include o stație spațială, după cum impune articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008 ( 9 ).

În continuare, o stație „terestră” este „situată fie pe suprafața Pământului, fie în partea principală a atmosferei terestre” ( 10 ). O stație situată pe un avion, precum în sistemul EAN, trebuie calificată drept stație terestră.

În sfârșit, o stație terestră „mobilă” este, printre altele, „destinată să fie utilizată atunci când este în mișcare sau în timpul opririlor în poziții care nu sunt fixe” ( 11 ). Prima întrebare adresată se referă tocmai la această noțiune de „stație terestră mobilă”.

Acestea fiind precizate, putem să examinăm în prezent argumentația prezentată de Eutelsat și susținută de Viasat, atât în fața Curții, cât și în fața instanței de trimitere, și care vizează a treia categorie de radiocomunicații descrisă la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008, și anume cea dintre o stație terestră mobilă și componente terestre complementare.

În esență, Eutelsat și Viasat urmăresc să demonstreze că componentele terestre complementare nu comunică cu o stație terestră mobilă într‑un sistem precum sistemul EAN în discuție în litigiul principal, astfel încât nu ar face parte integrantă dintr‑un „sistem mobil de comunicații prin satelit” în sensul dispoziției menționate.

Nu suntem de acord cu acest raționament.

Silogismul propus de Eutelsat și de Viasat poate fi rezumat după cum urmează. Noțiunea de „stație terestră mobilă” ar impune ca o asemenea stație să fie capabilă să comunice cu un satelit ( 12 ) (premisa majoră). Sistemul EAN ar comunica cu componentele terestre complementare datorită terminalului plasat sub fuzelajul avionului, care ar constitui o stație autonomă incapabilă să comunice cu un satelit (premisa minoră). În consecință, componentele terestre complementare exploatate în cadrul sistemului EAN nu ar comunica cu o stație terestră mobilă și, astfel, nu ar face parte integrantă dintr‑un sistemul mobil de comunicații prin satelit.

În opinia noastră, această argumentație este afectată de două vicii iremediabile care afectează premisa majoră și, respectiv, premisa minoră a acestui silogism.

În primul rând, contrar celor afirmate de Eutelsat și de Viasat, noțiunea de „stație terestră mobilă”, în sensul Deciziei nr. 626/2008, nu impune ca o asemenea stație să fie capabilă să comunice cu un satelit. Amintim în această privință că noțiunea respectivă nu a fost definită în mod expres de legiuitorul Uniunii.

Aceste părți deduc cerința menționată din Regulamentul privind radiocomunicațiile. Astfel, în contextul acestui regulament, din articolele 1.63 și 1.68 s‑ar putea deduce că orice stație terestră mobilă comunică fie cu o stație spațială, fie cu o altă stație terestră mobilă prin intermediul unui obiect spațial ( 13 ).

Cu toate acestea, niciun element din Decizia nr. 626/2008 ( 14 ) și nici din Decizia 2007/98 nu sugerează că definițiile Regulamentului privind radiocomunicațiile ar trebui transpuse integral în contextul acestor decizii, astfel cum a arătat în mod întemeiat Inmarsat.

În ceea ce privește, mai precis, noțiunea de „stație terestră mobilă”, există, în opinia noastră, un motiv care se opune categoric unei asemenea transpuneri. După cum a subliniat Comisia, noțiunea de „sistemul mobil de comunicații prin satelit” definită la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008 nu corespunde noțiunii de „serviciu mobil de comunicații prin satelit” prevăzute la articolul 1.25 din Regulamentul privind radiocomunicațiile ( 15 ).

Pentru a înțelege bine diferențele dintre aceste două noțiuni, trebuie să se distingă între patru categorii de comunicații. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008 Articolul 1.25 din Regulamentul privind radiocomunicațiile Între stații spațiale Între stații terestre mobile și stații spațiale Între stații terestre mobile și stații spațiale Între stații terestre mobile, prin intermediul unor stații spațiale Între stații terestre mobile, prin intermediul unor stații spațiale Între stații terestre mobile și componente terestre complementare

După cum arată tabelul de mai sus, articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008 este și mai restrictiv (în sensul că nu include comunicațiile dintre stații spațiale), cât și mai extins (în sensul că include comunicațiile dintre o stație terestră mobilă și componente terestre complementare) decât articolul 1.25 din Regulamentul privind radiocomunicațiile.

Astfel, dat fiind că Regulamentul privind radiocomunicațiile nu are în vedere comunicațiile dintre o stație terestră mobilă și componente terestre complementare, care sunt tocmai cele în discuție în prezenta cauză, definițiile pe care regulamentul menționat le stabilește în această privință nu pot fi transpuse în contextul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008.

Dacă se iau în considerare dispozițiile Deciziei nr. 626/2008, este clar că un „sistem mobil de comunicații prin satelit”, așa cum este prevăzut la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din această decizie, trebuie să includă în mod obligatoriu cel puțin o stație terestră mobilă capabilă să comunice cu o stație spațială. Aceasta reiese din ultima teză a dispoziției menționate, potrivit căreia un astfel de sistem include „cel puțin o stație spațială”, precum și din însăși denumirea acestui sistem, care implică prezența unui „satelit”.

Totuși, această cerință nu exclude ca un asemenea sistem să includă și alte stații terestre mobile, destinate să comunice cu componente terestre complementare, fără a fi însă capabile să comunice cu un satelit.

Cu alte cuvinte, deși nu se poate contesta că un sistem mobil de comunicații prin satelit trebuie să includă o stație terestră mobilă capabilă să comunice cu un satelit, nu există niciun motiv să se considere, pe baza definițiilor prevăzute de Decizia nr. 626/2008, că toate stațiile terestre mobile integrate în acest sistem trebuie să fie capabile să comunice cu un satelit.

Astfel, argumentația prezentată de Eutelsat și de Viasat, rezumată la punctul 39 din prezentele concluzii, trebuie să fie deja respinsă pe acest prim temei. Contrar celor afirmate de părțile respective, o stație care comunică cu componente terestre complementare poate fi calificată drept „stație terestră mobilă”, în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008, chiar și în lipsa capacității de a comunica cu un satelit.

În al doilea rând, chiar presupunând că Curtea ar statua că orice„stație terestră mobilă” trebuie în mod necesar să fie capabilă să comunice cu un satelit, argumentația prezentată de Eutelsat și de Viasat este de asemenea viciată în sensul că se întemeiază pe o separare artificială între componentele tehnice ale sistemului EAN.

Potrivit acestei argumentații, ar exista, pe de o parte, terminalul de recepție situat deasupra fuzelajului avionului, care comunică cu sateliții, și, pe de altă parte, terminalul de recepție situat sub fuzelaj, care comunică cu componentele terestre complementare. Întrucât acesta din urmă nu este capabil să comunice cu un satelit, el nu ar putea constitui o stație terestră mobilă și, prin urmare, nu ar respecta definiția prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008, interpretată – în mod eronat în opinia noastră – în sensul că impune o asemenea capacitate.

Considerăm că această separare nu corespunde realității tehnice a sistemului EAN. Asemenea poziției susținute în esență de Inmarsat, de guvernele francez, belgian și al Regatului Unit, precum și de Comisie, ni se pare artificial, din punct de vedere funcțional, să se împartă un sistem precum sistemul EAN în discuție în litigiul principal în două stații diferite și independente. Astfel, părțile nu contestă că cele două terminale de recepție ale sistemului EAN sunt conectate între ele de un gestionar de comunicații care stabilește, în funcție de împrejurări, terminalul – prin satelit sau terestru – utilizat pentru a transmite semnalul de intrare sau de ieșire.

În acest context, simpla împrejurare că cele două terminale sunt separate fizic, fiind plasate deasupra și, respectiv, sub fuzelaj, nu poate implica, în sine, că ele constituie două „stații” diferite. Considerăm, dimpotrivă, că gestionarea centralizată a semnalelor respective implică faptul că aceste terminale fac parte din una și aceeași „stație”, astfel cum au subliniat în mod întemeiat guvernul francez și Comisia.

Această interpretare este susținută de articolul 1.61 din Regulamentul privind radiocomunicațiile, potrivit căruia o „stație” înseamnă „unul sau mai mulți emitenți sau receptori sau un ansamblu de emitenți și de receptori, inclusiv aparatele auxiliare, necesare pentru a asigura un serviciu de radiocomunicații sau pentru serviciul de radioastronomie într‑un anumit loc”.

Împrejurarea că asemenea „emitenți” nu au fost plasați fizic în aceeași carcasă nu poate fi determinantă în această privință, în caz contrar ajungând la un formalism juridic în decalaj cu realitatea tehnică care impune ca antenele acestor terminale să fie plasate în sus (pentru comunicarea cu sateliții) și, respectiv, în jos (pentru comunicarea cu componentele terestre suplimentare), după cum a explicat Inmarsat.

Guvernul francez a adăugat, în această privință, că existența a două terminale de recepție este de asemenea impusă, pe plan tehnic, de existența a două limbaje informatice diferite pentru comunicarea cu sateliții (limbajul „DVB‑S”) și cu componentele terestre complementare (limbajul „LTE”) ( 16 ).

Guvernul Regatului Unit a ilustrat această afirmație cu un exemplu de „common sense” (bun simț). Acest guvern a explicat că un telefon mobil include diverse componente capabile să se conecteze la o rețea 3G, la o rețea 4G și la o rețea Wifi sau chiar să stabilească o conexiune Bluetooth. Nu este mai puțin adevărat că toate aceste componente fac parte din una și aceeași stație, și anume telefonul mobil menționat. Acest exemplu simplu este suficient, în opinia noastră, pentru a respinge argumentația prezentată de Eutelsat și de Viasat.

Astfel, contrar celor afirmate de aceste părți, un ansamblu compus din două terminale de recepție diferite conectate de un gestionar de comunicații, primul plasat deasupra fuzelajului unui avion și care comunică cu un satelit, al doilea plasat sub fuzelaj și care comunică cu componente terestre complementare, trebuie calificat drept „stație terestră mobilă”.

Având în vedere ceea ce precedă, propunem Curții să răspundă la prima întrebare după cum urmează. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008 trebuie interpretat în sensul că, într‑un sistem precum sistemul EAN în discuție în litigiul principal, componentele terestre complementare comunică cu o „stație terestră mobilă” și, în consecință, fac parte integrantă dintr‑un „sistem mobil de comunicații prin satelit”, în condițiile în care acest sistem include două terminale de recepție diferite conectate de un gestionar de comunicații, primul plasat deasupra fuzelajului unui avion și care comunică cu un satelit, al doilea plasat sub fuzelaj și care comunică cu componentele terestre complementare.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (2) din Decizia nr. 626/2008 trebuie interpretat în sensul că componentele terestre utilizate în cadrul unui sistem precum sistemul EAN în discuție în litigiul principal pot fi calificate drept „complementare” în pofida împrejurării că aceste componente au un rol preponderent în funcționarea acestui sistem, acoperă întregul teritoriu al Uniunii și permit creșterea calității serviciilor de comunicații oferite.

Precizăm că, în cazul unui răspuns negativ la această întrebare, sistemul EAN instituit de Inmarsat nu ar putea fi calificat drept „sistem mobil de comunicații prin satelit” în sensul dispoziției citate anterior, această calificare fiind condiționată de prezența unor componente terestre „complementare”.

Înainte de a răspunde la întrebarea adresată, considerăm util să furnizăm câteva elemente factuale cu privire la natura și la rolul componentelor terestre complementare în funcționarea sistemului EAN instituit de Inmarsat.

Mai întâi, din observațiile Inmarsat, fără ca acest lucru să fi fost contestat de celelalte părți, reiese că componentele terestre complementare sunt comparabile cu stațiile utilizate în cadrul rețelei 4G de telefonie mobilă, „cu diferența că sunt orientate mai degrabă vertical spre cer decât orizontal deasupra solului” ( 17 ). Se înțelege că această orientare verticală se explică prin necesitatea de a trimite semnalele relevante către avioane aflate în zbor, unde se află terminalele de recepție a sistemului EAN.

În continuare, Inmarsat însăși a recunoscut că legătura cu componentele terestre complementare prezintă mai multe avantaje tehnice în raport cu conectarea cu un satelit. Pe de o parte, conectarea cu componentele terestre are o calitate mai bună datorită distanței sensibil inferioare parcurse de semnal (36000 de km pentru satelit, mai puțin de 100 de km pentru componenta terestră). Pe de altă parte, spre deosebire de conectarea prin satelit, conectarea terestră poate fi ușor îmbunătățită, în caz de congestie, prin adăugarea unor elemente la sol ( 18 ).

În sfârșit, părțile nu contestă că componentele terestre complementare joacă, ca urmare a superiorității lor tehnice ( 19 ), un rol preponderent în funcționarea sistemului EAN. Astfel, potrivit concluziilor excelente ale raportorului public în cauza principală, „nu se contestă că acest sistem mobil de comunicații prin satelit se bazează în esență, în realitate, nu pe comunicațiile prin satelit, ci pe comunicațiile cu componentele terestre complementare, care permit fluxuri mult mai rapide și cu privire la care instanțele britanice și autoritatea de reglementare germană au arătat că ar asigura 99 % din serviciu, satelitul având vocația de a fi utilizat numai în zonele neacoperite de aceste componente terestre complementare (cu alte cuvinte, deasupra mărilor)” ( 20 ).

Tocmai ca urmare a acestui rol preponderent jucat de componentele terestre în funcționarea sistemului EAN, Eutelsat și Viasat arată că aceste componente nu pot fi calificate drept „complementare” și, în consecință, un asemenea sistem nu poate fi calificat drept „sistem mobil de comunicații prin satelit” în sensul articolului 2 alineatul (2) din Decizia nr. 626/2008. În esență, aceste părți reproșează sistemului EAN că nu este un sistem de comunicații prin satelit completate cu componente terestre, ci chiar un sistem de comunicații terestre completate de o componentă de satelit.

Nu suntem de acord cu acest argument. Cu alte cuvinte, asemenea poziției susținute de Inmarsat, de guvernele francez, belgian și al Regatului Unit, precum și de Comisie, apreciem că asemenea componente terestre pot fi calificate drept „complementare” în pofida rolului lor preponderent în funcționarea sistemului EAN.

În opinia noastră, din Decizia nr. 626/2008 se pot deduce două cerințe în ceea ce privește componenta de satelit a unui „sistem mobil de comunicații prin satelit”.

Pe de o parte, un asemenea sistem trebuie să includă un satelit. Pe lângă însăși denumirea sa („sistem mobil de comunicații prin satelit”), această cerință decurge din articolul 2 alineatul (2) litera (a) ultima teză din Decizia nr. 626/2008 („Un astfel de sistem include cel puțin o stație spațială” ( 21 )) sau chiar din anexa la această decizie din care reiese că fabricarea și lansarea unui satelit sunt etape indispensabile în procesul de selecție a operatorilor.

Pe de altă parte, satelitul trebuie să fie nu numai prezent, ci și utilizat, după cum a arătat guvernul Regatului Unit. Această cerință decurge în mod implicit din articolul 8 alineatul (3) litera (c) din Decizia nr. 626/2008, potrivit căruia, „în caz de defecțiune a componentei de satelit a sistemului mobil de comunicații prin satelit asociat, funcționarea autonomă a componentelor terestre complementare nu depășește 18 luni” ( 22 ). Cu alte cuvinte, principiul este funcționarea comună a componentelor terestre și a componentei de satelit.

În cadrul litigiului principal, din dosarul prezentat Curții reiese că componenta de satelit este utilizată efectiv atunci când avioanele echipate cu sistemul EAN survolează marea sau teritoriul Serbiei ori atunci când o problemă împiedică buna funcționare a componentelor terestre. Inmarsat a precizat că, datorită fiabilității și stabilității semnalului prin satelit, componenta de satelit asigură continuitatea serviciilor de comunicații. Desigur, verificarea utilizării efective a componentei de satelit ține de competențele instanței naționale, singura abilitată să verifice situația de fapt în cadrul procedurii preliminare.

Acestea fiind precizate, considerăm că nu este posibil ca din această decizie să se deducă o cerință suplimentară referitoare la importanța rolurilor jucate de componentele de satelit și, respectiv, terestră ale unui asemenea sistem.

Pentru început, considerăm că adjectivul „complémentaire” (complementar) nu exclude un rol preponderent al componentelor terestre în raport cu cel al componentei de satelit, contrar celor afirmate de Eutelsat și de Viasat.

Potrivit dicționarului Academiei franceze, „complémentaire” înseamnă „qui sert à compléter” (care servește la completare), cu alte cuvinte, să „rendre complet” (a face să fie complet), astfel cum a arătat guvernul francez. În limba engleză, dicționarul Oxford definește termenul „complementary” (complementar) după cum urmează: „combining in such a way as to form a complete whole or enhance each other” ( 23 ). Versiunea în limba germană utilizează cuvântul „ergänzende” (complementar), care are o semnificație similară ( 24 ).

Din aceste definiții reiese că termenul „complementare” nu conține nicio mențiune cu privire la importanța relativă a componentelor considerate. Astfel, acest termen nu exclude ca componentele terestre să aibă un rol preponderent, în raport cu componenta de satelit, într‑un sistem mobil de comunicații prin satelit. Componentele menționate pot „completa” un asemenea sistem, având un rol preponderent în cadrul acestuia.

În observații, Comisia a precizat că termenul „complementare” subliniază natura facultativă a componentelor terestre, spre deosebire de prezența obligatorie a componentei de satelit.

Tăcerea Deciziei nr. 626/2008 cu privire la importanța relativă a componentelor terestră și de satelit este, în opinia noastră, de asemenea revelatoare. Astfel, legiuitorului Uniunii îi era permis să precizeze că rolul componentelor terestre trebuia să rămână „secundar”, „accesoriu” sau chiar „subsidiar” în raport cu cel al componentei de satelit, astfel cum au observat guvernele belgian și francez, și chiar să definească un procent maxim de comunicații care pot fi asigurate de componentele terestre.

Or, această decizie nu cuprinde asemenea precizări. Potrivit definiției prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din aceasta, componentele terestre complementare sunt utilizate în poziții fixe pentru a spori gradul de disponibilitate al serviciului mobil prin satelit în zonele geografice în care comunicațiile prin satelit nu pot fi asigurate la calitatea necesară.

În opinia noastră, această definiție nu interzice, cu toată claritatea necesară, ca componentele terestre să aibă un rol preponderent în sistemul în discuție.

Admitem fără rezerve că anumite elemente de limbaj (în special „în poziții fixe”) ar putea fi interpretate, în cazul în care ar fi însoțite de dispoziții clare în acest sens, în sensul că impun un rol preponderent al componentei de satelit. Procedând astfel, legiuitorul Uniunii a lăsat să planeze o îndoială cu privire la domeniul de aplicare exact al noțiunii de „componente terestre complementare”.

Totuși, cerințele de securitate juridică interzic soluționarea dezbaterii cu privire la domeniul de aplicare al acestei noțiuni într‑un sens care să fie defavorabil intereselor operatorilor selectați în executarea Deciziei nr. 626/2008, astfel cum a arătat Inmarsat. Cu alte cuvinte, apreciem că, în asemenea împrejurări, îndoiala trebuie să profite operatorilor selectați de Comisie cu mai mult de zece ani în urmă și care au făcut alegeri economice și au efectuat investiții importante întemeindu‑se pe o interpretare compatibilă cu termenii acestei decizii.

Singura limită în această privință constă, mai precis, în a se verifica dacă sistemul de comunicații instituit de acești operatori este într‑adevăr compatibil cu termenii utilizați în Decizia nr. 626/2008.

Am explicat deja, la punctele 75-78 din prezentele concluzii, motivele pentru care considerăm că termenul „complementare” nu exclude un rol preponderent al componentelor terestre.

Subliniem în prezent că definiția prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Decizia nr. 626/2008 nu stabilește o limită maximă a numărului de „poziții fixe” în care pot fi utilizate componente terestre, după cum a observat Comisia. În consecință, este posibil ca un operator selectat să instaleze asemenea componente pe întreg teritoriul Uniunii.

Pe de altă parte, considerăm că este dificil să se conteste, având în vedere elementele de fapt rezumate la punctele 64-67 din prezentele concluzii, că componentele terestre sporesc atât „gradul de disponibilitate”, cât și „calitatea” serviciilor de comunicații furnizate, în sensul dispoziției citate anterior.

În special, nu vedem niciun motiv valabil de „plafonare”, în mod arbitrar, a calității serviciilor de comunicații la calitatea maximă care poate fi oferită de componenta de satelit, astfel cum au sugerat Eutelsat, Viasat și Comisia, ceea ce ar contraveni intereselor consumatorilor.

Nu suntem de acord cu argumentul invocat de Comisie, potrivit căruia trebuie „să se asigure ca cerințele juridice să nu fie eludate, și anume ca satelitul să nu aibă un rol marginal”. Pe de o parte, din cuprinsul punctelor 77-87 din prezentele concluzii reiese că nicio „cerință juridică” privind rolul fiecăreia dintre componentele de satelit și terestră nu se poate deduce din Decizia nr. 626/2008. Pe de altă parte, principiul securității juridice se opune ca această decizie să fie „completată”, adăugând o limită maximă la calitatea serviciilor furnizate, deși o asemenea limită nu a fost prevăzută de legiuitorul Uniunii.

Astfel cum au arătat Inmarsat, precum și guvernele francez, belgian și al Regatului Unit, criteriul calității este definit în sens larg la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Decizia nr. 626/2008, astfel încât fiecare operator este liber să determine calitatea serviciilor pe care urmărește să le ofere. Orice altă interpretare ar conduce la o încadrare artificială, prin reglementarea Uniunii, a serviciilor de comunicații propuse, în decalaj cu realitatea tehnologică și comercială a acestor servicii.

În schimb, libertatea oferită operatorilor selectați de a exploata componente terestre, în măsura în care acestea sunt mai performante decât componenta de satelit, permite utilizarea cât mai eficient posibil a benzii de frecvență de 2 GHz, element cu atât mai important într‑un context în care benzile de frecvență disponibile constituie resurse rare ( 25 ). Această interpretare este conformă cu promovarea concurenței și a inovării, precum și cu interesele consumatorilor, obiective urmărite prin Decizia nr. 626/2008 ( 26 ), după cum au subliniat în mod întemeiat Inmarsat, precum și guvernele francez și al Regatului Unit.

Din motive de exhaustivitate, mai subliniem că considerentul (18) al Deciziei nr. 626/2008, care este lipsit de caracter obligatoriu prin natura sa, nu cuprinde, în plus, niciun element de limbaj care să poată repune în discuție interpretarea pe care am propus‑o ( 27 ).

Având în vedere ceea ce precedă, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare după cum urmează. Articolul 2 alineatul (2) din Decizia nr. 626/2008 trebuie interpretat în sensul că componentele terestre utilizate într‑un sistem precum sistemul EAN în discuție în litigiul principal pot fi calificate drept „complementare” în pofida împrejurării că aceste componente au un rol preponderent în funcționarea sistemului respectiv, acoperă întregul teritoriu al Uniunii și permit creșterea calității serviciilor de comunicații oferite.

În ceea ce privește a treia întrebare adresată de instanța de trimitere, subliniem că Curtea, în Hotărârea Viasat UK și Viasat ( 28 ), a avut oportunitatea de a răspunde negativ la o întrebare similară și formulată în termeni aproape identici.

Considerăm, prin urmare, că este suficient în această privință să se facă trimitere la răspunsul dat de Curte în acea cauză.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) după cum urmează: „1) Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia nr. 626/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 2008 privind selectarea și autorizarea sistemelor care furnizează servicii mobile de comunicații prin satelit (MSS) trebuie interpretat în sensul că, într‑un sistem precum sistemul «European Aviation Network» în discuție în litigiul principal, componentele terestre complementare comunică cu o «stație terestră mobilă» și, în consecință, fac parte integrantă dintr‑un «sistem mobil de comunicații prin satelit», în condițiile în care acest sistem include două terminale de recepție diferite conectate de un gestionar de comunicații, primul plasat deasupra fuzelajului unui avion și care comunică cu un satelit, al doilea plasat sub fuzelaj și care comunică cu componentele terestre complementare. 2) Articolul 2 alineatul (2) din Decizia nr. 626/2008 trebuie interpretat în sensul că componentele terestre utilizate într‑un sistem precum sistemul «European Aviation Network» în discuție în litigiul principal pot fi calificate drept «complementare» în pofida împrejurării că aceste componente au un rol preponderent în funcționarea sistemului respectiv, acoperă întregul teritoriu al Uniunii Europene și permit creșterea calității serviciilor de comunicații oferite. 3) Articolul 8 alineatul (1) din Decizia nr. 626/2008 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) din această decizie trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care se dovedește că un operator selectat în conformitate cu titlul II din decizia menționată și autorizat să utilizeze spectrul de frecvențe radio în temeiul articolului 7 din aceeași decizie nu a furnizat servicii mobile prin satelit prin intermediul unui sistem mobil de comunicații prin satelit până la data limită prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Decizia nr. 626/2008, autoritățile competente ale statelor membre nu sunt abilitate să refuze să acorde autorizațiile necesare pentru furnizarea componentelor terestre complementare pentru sistemele mobile de comunicații prin satelit acestui operator, pentru motivul că acesta nu a respectat angajamentul asumat prin candidatură.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE

prezentate la 12 noiembrie 2020 ( 1 )