Concluziile avocatului general G. Pitruzzella prezentate la 17 septembrie 2020.#Syndicat interprofessionnel de défense du fromage Morbier împotriva Société Fromagère du Livradois SAS.#Cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Franța).#Trimitere preliminară – Agricultură – Protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare – Regulamentul (CE) nr. 510/2006 – Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 – Articolul 13 alineatul (1) litera (d) – Practică care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului – Reproducerea formei sau a aspectului ce caracterizează un produs a cărui denumire este protejată – Denumirea de origine protejată (DOP) „Morbier”.#Cauza C-490/19.

Prin cererea de decizie preliminară care face obiectul prezentelor concluzii, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) adresează Curții o întrebare privind interpretarea articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele (CE) nr. 510/2006 ( 2 ) și (UE) nr. 1151/2012 ( 3 ).

Această întrebare a fost formulată în cadrul unui litigiu între syndicat interprofessionnel de défense du fromage Morbier (denumit în continuare „sindicatul”), pe de o parte, și Société Fromagère du Livradois SAS (denumită în continuare „SFL”), pe de altă parte, în privința pretinselor acte de concurență neloială și parazitară săvârșite de aceasta din urmă cu nerespectarea denumirii de origine protejate (DOP) „Morbier”.

Uniunea Europeană a instituit o protecție a DOP și a indicațiilor geografice protejate (IGP) ale produselor agricole și alimentare prin Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului din 14 iulie 1992 ( 4 ), abrogat și înlocuit prin Regulamentul nr. 510/2006. Articolul 13 alineatul (1) din acest din urmă regulament prevede: „Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva: (a) utilizării comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate pentru produse care nu fac obiectul înregistrării, în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare permite să se profite de reputația denumirii înregistrate; (b) utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă ori însoțită de expresii precum «gen», «tip», «metodă», «stil», «imitație» sau de o expresie similară; (c) oricărei indicații false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului, care figurează pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau documentele aferente produsului respectiv, precum și împotriva împachetării produsului într‑un ambalaj de natură să creeze o impresie greșită cu privire la originea acestuia; (d) oricărei alte practici capabile să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului. […]”

Regulamentul nr. 510/2006 a fost abrogat și înlocuit, începând de la 4 ianuarie 2013, prin Regulamentul nr. 1151/2012. Articolul 13 alineatul (1) din acest din urmă regulament este în esență identic cu dispoziția corespunzătoare din Regulamentul nr. 510/2006, cu excepția aplicării sale de asemenea în cazul produselor acoperite de denumirea protejată atunci când sunt folosite ca ingrediente și în cazul „serviciilor”. Dispoziții analoge cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 sunt prevăzute în diferitele regimuri de calitate instituite de Uniune ( 5 ).

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1241/2002 al Comisiei din 10 iulie 2002 ( 6 ), adoptat în conformitate cu Regulamentul nr. 2081/92, denumirea „Morbier” a fost înscrisă în registrul DOP. Caietul de sarcini legat de DOP „Morbier”, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1128/2013 al Comisiei din 7 noiembrie 2013 ( 7 ), aplicabil situației de fapt din litigiul principal, descrie aspectul vizual al Morbier după cum urmează: „«Morbier» este o brânză fabricată din lapte crud de vacă, cu pastă presată și nefiartă, în formă de cilindru plat cu un diametru de 30-40 cm, cu o înălțime de 5-8 cm, cu o greutate de 5-8 kg, cu fețe plane și margine ușor convexă. Brânza are o dungă neagră centrală, orizontală, sudată și continuă pe toată secțiunea. Crusta sa este naturală, frecată, are un aspect regulat, este acoperită cu floră bacteriană și lasă să se vadă urzeala formei. Culoarea sa variază între bej și portocaliu, cu nuanțe de maro portocaliu, roșu portocaliu și roz portocaliu. Pasta brânzei este omogenă, are o culoare fildeșie spre galben deschis, adesea cu câteva găurele dispersate de dimensiunile unei coacăze sau cu mici bule turtite. […]”

Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 ( 8 ), intrat în vigoare la 1 iunie 2013, a rezervat în mod expres utilizarea cărbunelui vegetal E 153 pentru brânzeturile cu DOP „Morbier” ( 9 ).

Articolul L. 722-1 din code de la propriété intellectuelle (Codul proprietății intelectuale), rezultat din loi no 2007-1544 de lutte contre la contrefaçon (Legea nr. 2007-1544 privind combaterea contrafacerii) din 29 octombrie 2007 ( 10 ), aplicabilă situației de fapt din procedura principală, prevede: „Orice atingere adusă unei indicații geografice angajează răspunderea civilă a autorului său. În sensul prezentului capitol, «indicație geografică» înseamnă: […] b) denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate prevăzute de reglementarea comunitară privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare; […]”

Sindicatul a fost recunoscut, la 18 iulie 2007, de Institut national de l’origine et de la qualité (Institutul Național al Originii și Calității, INAO), ca organism de apărare pentru protecția Morbier. SFL, cu sediul în Puy‑de‑Dôme (Franța), este o societate care fabrică și comercializează brânzeturi.

Morbier este o brânză care beneficiază de o denumire de origine controlată (DOC) începând cu Decretul din 22 decembrie 2000, care a prevăzut, la articolul 8, o perioadă de tranziție pentru întreprinderile situate în afara zonei geografice de referință definite de acest decret și care produceau și comercializau brânzeturi sub denumirea „Morbier”, pentru a le permite să utilizeze în continuare această denumire fără mențiunea „DOC”, până la expirarea unui termen de cinci ani de la publicarea înregistrării denumirii de origine „Morbier” cu titlu de DOP de către Comisia Europeană în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul nr. 2081/92 ( 11 ). Decretul menționat a fost abrogat prin Decretul nr. 2011-441 din 20 aprilie 2011.

Întrucât nu se situa în zona geografică căreia îi era rezervată denumirea „Morbier”, SFL, care fabrica brânză sub aceeași denumire din anul 1979, a fost autorizată, în conformitate cu articolul 8 din Decretul din 22 decembrie 2000, să o utilizeze, fără mențiunea „DOC”, până la 11 iulie 2007, dată începând cu care aceasta a înlocuit‑o cu denumirea „Montboissié du Haut Livradois”. În plus, SFL a depus, la 5 octombrie 2001, în Statele Unite, marca americană Morbier du Haut Livradois, pe care a reînnoit‑o în anul 2008 pentru zece ani, și, la 5 noiembrie 2004, marca franceză Montboissier.

Reproșând SFL că aduce atingere denumirii protejate și că săvârșește acte de concurență neloială și parazitară prin fabricarea și comercializarea unei brânze care reproduce aspectul vizual al produsului acoperit de DOP „Morbier” pentru a crea confuzie cu acesta și pentru a profita de notorietatea imaginii asociate acestuia, fără a trebui să respecte caietul de sarcini, sindicatul a chemat‑o în judecată, la 22 august 2013, în fața tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris, Franța), pentru ca aceasta să fie obligată să înceteze orice utilizare comercială directă sau indirectă a DOP „Morbier”, orice utilizare abuzivă, imitare sau evocare a acestei DOP, orice altă indicație falsă sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului, prin orice mijloc care ar fi de natură să creeze o impresie greșită cu privire la originea produsului, orice altă practică capabilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului și în special orice utilizare a unei dungi negre care separă două părți ale brânzei și să îl despăgubească pentru prejudiciul său.

Prin hotărârea din 14 aprilie 2016, tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris) a respins în totalitate cererile sindicatului. Această hotărâre a fost confirmată de cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) prin hotărârea din 16 iunie 2017. În această hotărâre, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a considerat printre altele că nu constituie o faptă culpabilă comercializarea unei brânze care prezintă una sau mai multe caracteristici care figurează în caietul de sarcini al Morbier și care se aseamănă, așadar, cu aceasta. După ce a precizat că reglementarea privind DOP nu urmărește să protejeze aspectul unui produs sau caracteristicile acestuia descrise în caietul său de sarcini, ci denumirea sa, astfel încât aceasta nu interzice fabricarea unui produs potrivit acelorași tehnici precum cele definite în normele aplicabile indicației geografice, și după ce a amintit că, în lipsa unui drept privativ, reproducerea aspectului unui produs ține de libertatea comerțului și a industriei, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a statuat că caracteristicile invocate de sindicat, în special dunga albastră orizontală, fac parte dintr‑o tradiție istorică, dintr‑o tehnică ancestrală prezentă la alte brânzeturi, care au fost puse în aplicare de SFL înainte chiar de obținerea DOP și care nu se bazează pe investiții pe care le‑ar fi efectuat sindicatul sau membrii acestuia. Aceasta a apreciat că, deși dreptul de a utiliza cărbunele vegetal este conferit numai brânzei cu DOP „Morbier”, SFL a trebuit, pentru a se conforma legislației americane, să îl înlocuiască cu polifenol de struguri, astfel încât cele două brânzeturi nu pot fi asimilate prin intermediul acestei caracteristici. Arătând că SFL a invocat existența altor diferențe între brânza Montboissier și Morbier care priveau printre altele utilizarea laptelui pasteurizat pentru prima și a laptelui crud pentru cea de a doua, aceasta a concluzionat că cele două brânzeturi sunt distincte și că sindicatul încerca să extindă protecția denumirii „Morbier” într‑un interes comercial nelegitim și contrar principiului liberei concurențe.

Sindicatul a formulat recurs împotriva hotărârii menționate pronunțate de cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) în fața instanței de trimitere. Acesta susține că, prin faptul că a considerat că numai utilizarea denumirii „Morbier” poate constitui o atingere adusă DOP „Morbier”, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a adoptat o analiză contrară textului articolului 13 din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 și nu a răspuns la întrebarea dacă prezentarea brânzei Montboissier este de natură să inducă în eroare consumatorii. La rândul său, SFL susține că DOP protejează produsele provenite dintr‑o regiune delimitată, numai acestea putându‑se prevala de denumirea protejată. Aceasta nu ar interzice altor producători să producă și să comercializeze produse similare, cu condiția ca această comercializare să nu fie însoțită de nicio practică de natură să producă o confuzie, în special prin utilizarea abuzivă sau prin evocarea denumirii protejate. Aceasta arată de asemenea că „o practic[ă] capabil[ă] să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului”, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, trebuie să privească în mod necesar „originea” produsului; prin urmare, trebuie să fie vorba despre o practică ce determină consumatorii să creadă că se află în prezența unui produs care beneficiază de DOP în discuție. Aceasta consideră că „practica” respectivă nu poate rezulta din simplul aspect al produsului ca atare, în lipsa oricărei mențiuni de pe ambalajul său care să facă referire la proveniența protejată.

Acesta este contextul în care Cour de cassation (Curtea de Casație) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolele 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 510/2006 […] și, respectiv, din Regulamentul nr. 1151/2012 […] trebuie interpretate în sensul că interzic numai utilizarea de către un terț a denumirii înregistrate sau trebuie interpretate în sensul că interzic prezentarea unui produs protejat printr‑o denumire de origine, în special reproducerea formei sau a aspectului care îl caracterizează, capabilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului, chiar dacă nu este utilizată denumirea înregistrată?”

Prezenta cauză a beneficiat de observațiile scrise depuse de sindicat, de SFL, de guvernele francez și elen, precum și de Comisie. Aceste părți interesate, cu excepția guvernului elen, și‑au prezentat observațiile orale în ședința care a avut loc în fața Curții la 18 iunie 2020.

Întrebarea preliminară adresată de Cour de cassation (Curtea de Casație) poate fi divizată în două părți. Prin intermediul primei părți a acestei întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 trebuie interpretat în sensul că interzice numai utilizarea de către un terț neautorizat a unei denumiri înregistrate.

A doua parte a întrebării preliminare, care presupune un răspuns negativ la prima parte, urmărește, în schimb, să se stabilească dacă este de asemenea interzisă, în lipsa utilizării denumirii protejate, simpla reproducere a formei sau a aspectului ce caracterizează produsul acoperit de denumirea înregistrată, atunci când aceasta este capabilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului care reproduce această formă sau acest aspect.

Deși privește articolul 13 alineatul (1) din regulamentele menționate în ansamblul său, întrebarea preliminară, astfel cum se deduce din formularea sa și astfel cum reiese din motivele deciziei de trimitere, vizează mai precis dispoziția care figurează la litera (d) a articolului 13 alineatul (1) menționat, care vizează oricare „alt[ă] practic[ă] capabil[ă] să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului”. Cu toate acestea, după cum reiese din expunerea care urmează, aproape toate părțile interesate care au depus observații scrise în fața Curții au analizat întrebarea preliminară și din perspectiva articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, care interzice printre altele oricare „evocare” a unei denumiri de origine protejate. Pe de altă parte, una dintre întrebările scrise cu solicitare de răspuns oral, adresate de Curte părților interesate în ședință, a privit diferența dintre dispozițiile care figurează la literele (b) și (d) ale articolului 13 alineatul (1) menționat. În consecință, din motive de exhaustivitate, vom analiza întrebarea preliminară din perspectiva atât a literei (b), cât și a literei (d) sus‑menționate.

Sindicatul arată că prima parte a întrebării adresate de instanța de trimitere își găsește deja un răspuns în jurisprudența Curții și în special în Hotărârea din 7 iunie 2018, Scotch Whisky Association ( 12 ) (denumită în continuare „Hotărârea Scotch Whisky”), și în Hotărârea din 2 mai 2019, Fundación Consejo Regulador de la Denominación de Origen Protegida Queso Manchego ( 13 ) (denumită în continuare „Hotărârea Queso Manchego”), în care s‑a precizat că poate intra sub incidența interdicției prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 și o practică ce nu constă în utilizarea denumirii protejate. În ceea ce privește cea de a doua parte a întrebării preliminare, sindicatul arată că interzicerea reproducerii aspectului caracteristic al unui produs acoperit de o denumire de origine înregistrată poate fi avută în vedere atât din perspectiva literei (b) a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, cât și din perspectiva literei (d) a acestei dispoziții. Astfel, potrivit sindicatului, reproducerea aspectului caracteristic al produsului va fi interzisă, în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 502/2006, numai atunci când aspectul în litigiu este susceptibil să îi evoce în mod direct consumatorului produsele care beneficiază de denumirea protejată. O astfel de reproducere va fi, în schimb, interzisă, în temeiul literei (d) a articolului 13 alineatul (1) menționat, dacă este capabilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea produsului. În ceea ce privește dunga neagră prezentă pe brânza Morbier, sindicatul subliniază că este vorba despre semnul de recunoaștere, despre „semnătura” brânzei respective, care îi conferă identitatea sa, cel puțin atunci când sunt îndeplinite celelalte condiții de culoare și de textură.

SFL arată că, prin însăși natura sa, DOP protejează „denumirea” produsului, care permite asocierea acestuia cu o regiune și cu o tehnică de producție. În schimb, ea nu rezervă utilizarea unei astfel de tehnici exclusiv produselor acoperite de această denumire și nici nu permite obținerea interdicției de a comercializa un produs care prezintă același aspect ca acestea. O protecție atât de extinsă ar conferi un monopol de exploatare perpetuu asupra uneia sau mai multor caracteristici descrise în caietul de sarcini al denumirii și asupra aspectului unui produs, care nu poate fi protejat ca atare de un drept de proprietate intelectuală. SFL subliniază că Hotărârile Scotch Whisky și Queso Manchego priveau elemente vizuale prezente pe ambalajul produsului sau pe denumirea produsului, a căror înlocuire este ușoară și nu împiedică comercializarea produsului însuși, spre deosebire de elementele care privesc aspectul produsului, precum dunga din mijlocul brânzeturilor fabricate de SFL, care, în plus, rezultă dintr‑o tehnică ancestrală de fabricație ( 14 ). Aceasta face de asemenea referire la jurisprudența Curții în materie de măsuri cu efect echivalent, din care ar reieși că utilizarea unei forme de ambalare speciale nu poate fi acaparată, în lipsa oricărui drept privativ sau a oricărui text, în beneficiul unei părți a producătorilor, în măsura în care utilizarea de către alții este loială și tradițională. În plus, SFL arată, pe de o parte, că nu este interzisă producerea de brânzeturi „feta” sau „mozzarella” sau, de asemenea, „parmesan” având aceeași prezentare și același ambalaj precum cele acoperite de denumirile protejate respective ( 15 ) și, pe de altă parte, că mai multe DOP diferite pot proteja un produs care prezintă o formă identică. Aceasta face de asemenea referire la produsele „declasate”, și anume produse care, din cauza prezentării lor neconforme cu caietul de sarcini al DOP, nu pot beneficia de aceasta, dar sunt totuși comercializate cu autorizarea organismelor profesionale precum sindicatul. În sfârșit, SFL observă că dunga neagră este o caracteristică prezentă pe multe produse fabricate în Franța și în străinătate (de exemplu, Cendré des Prés, Douanier, Ratoureux etc.). SFL concluzionează că trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară în sensul că protecția care rezultă dintr‑o DOP nu privește decât denumirea produsului și că din aceasta nu rezultă nicio interdicție pentru un produs care nu beneficiază de aceasta de a prezenta o caracteristică privind forma similară.

Comisia subliniază, cu titlu introductiv, că denumirea de origine nu protejează produsele pe care le acoperă, nici vreo caracteristică fizică sau altă caracteristică a acestor produse, astfel cum apare în caietul de sarcini sau astfel cum figurează pe produsele comercializate de beneficiarii indicației geografice protejate în cauză. Obiectul protecției ar fi numai denumirea înregistrată. Cu toate acestea, ea consideră, în general, că nu se poate exclude prima facie ca reproducerea formei sau a aspectului ce caracterizează un produs a cărui denumire este protejată să poată constitui o atingere adusă acestei denumiri, deși o astfel de posibilitate rămâne excepția. Referindu‑se la Hotărârile Scotch Whisky și Queso Manchego, Comisia consideră că articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 trebuie interpretat în sensul că interzice nu numai utilizarea de către un terț a denumirii înregistrate, ci și orice altă practică, în special reproducerea formei sau a aspectului ce caracterizează produsul protejat prin denumire, atunci când aceste practici privesc caracteristici care sunt în mod clar vizibile, care aparțin exclusiv acestui produs și dacă există o proximitate conceptuală, suficient de directă și de univocă, între aceste practici și denumirea protejată, capabilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului, chiar dacă denumirea înregistrată nu este utilizată. Cu toate acestea, pentru ca într‑o speță să se poată concluziona că există o astfel de practică, ar fi necesar ca forma sau aspectul, obiect al reproducerii, să fie caracteristică produselor care beneficiază de denumirea protejată și ca aceasta să fie percepută de consumatori ca fiind unică și „distinctivă” pentru aceste produse.

Guvernul francez arată, în ceea ce privește prima parte a întrebării preliminare, că din litera, din spiritul și din obiectivele articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, precum și din jurisprudența Curții rezultă că această dispoziție acordă denumirilor înregistrate o protecție extinsă care acoperă o mare varietate de încălcări și că, în consecință, nu este interzisă numai utilizarea de către un terț a acestei denumiri. În ceea ce privește a doua parte a întrebării preliminare, guvernul francez consideră că reproducerea unei forme caracteristice sau a unui semn deosebit de distinctiv al unui produs acoperit de o DOP ar putea, pe de o parte, să dea naștere unei „evocări” contrare articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 și, pe de altă parte, să constituie o practică interzisă în sensul literei (d) a alineatului (1) al aceluiași articol, atunci când îi poate induce în mod direct consumatorului, ca imagine de referință, produsul respectiv.

Guvernul elen consideră de asemenea că din modul de redactare și din obiectivele articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 reiese că dispozițiile sale acoperă gama cea mai largă de atingeri care pot fi aduse denumirilor protejate. În ceea ce privește în special articolul 13 alineatul (1) litera (d) din regulamentele menționate, guvernul elen consideră că această dispoziție este mai largă decât cele care o precedă în ceea ce privește tipul și forma practicii, însă nu în ceea ce privește rezultatul la care trebuie să conducă această practică, care este de a induce consumatorii în eroare. Or, forma sau aspectul unui produs pot, în opinia acestui guvern, să inducă în eroare consumatorii și să evoce în mod direct în memoria acestora din urmă produsul acoperit de denumirea protejată, chiar și atunci când nu există o referire directă la aceasta. Prin urmare, reproducerea aspectului unui produs a cărui denumire este protejată poate intra sub incidența interdicțiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, cu condiția ca aceasta să nu fie rezultatul hazardului, ci să urmărească să profite de reputația denumirii protejate.

Cu titlu introductiv, dorim să revenim asupra afirmației făcute de Comisie în observațiile sale atât scrise, cât și orale, potrivit căreia articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 prevede un dispozitiv de protecție care are ca obiect denumirea înregistrată însăși, iar nu produsul acoperit de această denumire.

Această afirmație este, fără îndoială, corectă. Astfel, în cazul nostru, este protejată denumirea „Morbier”, iar nu, cel puțin nu direct, produsul fabricat potrivit regulilor impuse de caietul de sarcini al acestei denumiri ( 16 ) și care prezintă caracteristicile fizice și organoleptice descrise în acesta și nici prezentarea, aspectul sau orice altă caracteristică a produsului respectiv. Cu toate acestea, o astfel de afirmație necesită, în opinia noastră, să fie contextualizată.

Astfel, arătăm, în primul rând, că, deși nu există nicio îndoială că obiectul protecției prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 este denumirea înregistrată, nu trebuie să se piardă din vedere nici faptul că, prin stabilirea unui sistem de protecție a indicațiilor geografice și a denumirilor de origine, legiuitorul Uniunii a intenționat, pe de o parte, să intervină în susținerea economiei rurale – în special a zonelor defavorizate sau îndepărtate – prin „[p]romovarea produselor cu caracteristici specifice” ( 17 ) și, pe de altă parte, să păstreze „[c]alitatea și diversitatea producției agricole […] din Uniune”, considerată ca fiind „unul dintre punctele forte ale acesteia, reprezentând un avantaj concurențial pentru producătorii din Uniune și contribuind în mod semnificativ la patrimoniul său cultural și gastronomic actual” ( 18 ). Așadar, în cele din urmă, protecția producțiilor tradiționale „cu caracteristici specifice legate de originea geografică” constituie obiectivul ultim al reglementării în materie de DOP și de IGP. Protecția acordată acestor mențiuni nu este decât un instrument în serviciul acestui obiectiv, iar întinderea sa trebuie, prin urmare, să fie interpretată în lumina acestuia ( 19 ).

În al doilea rând și în continuarea a ceea ce tocmai am afirmat, amintim că, potrivit articolului 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 1151/2012, „denumire[a] de origine” este „o denumire care identifică un produs originar dintr‑un anumit loc, regiune sau, în cazuri excepționale, țară”, „a cărui calitate sau ale cărui caracteristici se datorează în principal sau exclusiv unui anumit mediu geografic cu factori naturali și umani proprii” ( 20 ). DOP sunt, așadar, protejate în măsura în care desemnează un produs care prezintă anumite „calități” sau anumite „caracteristici”, cu alte cuvinte atribute fizice precum gustul, mirosul și aspectul, care îi sunt proprii și care sunt legate de originea sa geografică. Mai general, legătura cu regiunea, ca element capabil să diferențieze calitativ un produs de ansamblul ofertei disponibile pe piață, este cea care constituie fundamentul protecției DOP. Procedura de înregistrare a unei DOP, prevăzută în prezent la articolele 49-52 din Regulamentul nr. 1151/2012, urmărește tocmai să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele privind denumirile de origine, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din acest regulament. În acest scop, cererea de înregistrare trebuie să cuprindă, în conformitate cu articolul 8 din regulamentul menționat, un caiet de sarcini care include printre altele „descrierea produsului, inclusiv materiile prime, dacă este cazul, precum și principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice sau organoleptice ale produsului”, definirea zonei geografice de referință și elemente care să stabilească legătura dintre calitatea sau caracteristicile produsului și această zonă ( 21 ). Această cerere trebuie însoțită de asemenea de un document unic, care conține printre altele „elementele principale ale caietului de sarcini: denumirea, descrierea produsului, inclusiv, după caz, normele specifice aplicabile ambalării și etichetării” și „descrierea legăturii produsului cu mediul geografic sau cu originea geografică […], inclusiv, dacă este necesar, elementele specifice descrierii produsului sau metodei de producție care justifică legătura” ( 22 ). Se prevede de asemenea o procedură de opoziție care permite terților să se opună înregistrării printre altele, atunci când demonstrează că cerințele privind DOP, astfel cum sunt definite la articolul 5 din Regulamentul nr. 1151/2012, sau condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament, în ceea ce privește caietul de sarcini, nu sunt îndeplinite ( 23 ).

În sfârșit, trebuie să se sublinieze că, în cazul în care Curtea ar statua că reproducerea caracteristicii distinctive a unui produs acoperit de o denumire înregistrată este susceptibilă să încalce articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, obiectul protecției nu ar fi această caracteristică în sine și nici produsul la care aceasta se referă. Astfel, o asemenea reproducere nu ar fi interzisă decât în măsura în care constituie, eventual, evocarea unei denumiri protejate sau o practică ce împiedică producătorii sau fermierii ale căror produse sunt acoperite de o asemenea denumire „[să informeze] cumpărătorii și consumatorii în privința caracteristicilor propriilor produse, în condiții de concurență loială”, și „să își poată identifica în mod corect produsele pe piață” ( 24 ), și anume, în măsura în care interferează cu realizarea obiectivelor specifice ale protecției DOP și IGP. Aceste obiective sunt identificate în considerentul (18) al Regulamentului nr. 1151/2012 și sunt expuse la articolul 4 din acesta și urmăresc în special să asigure producătorilor și fermierilor un profit echitabil, adecvat în raport cu calitățile produselor lor legate de o zonă geografică și să furnizeze consumatorilor informații clare în privința proprietăților unor astfel de produse.

Trebuie să se arate, tot cu titlu introductiv, că, deși denumirile geografice sunt drepturi de proprietate industrială, acestea fac obiectul unei reglementări sui generis, în care elementele de drept public se amestecă cu cele de drept privat și prevalează asupra acestora. Sub acest aspect, ele se disting și de mărci, care constituie dreptul de proprietate industrială care se apropie cel mai mult de denumirile geografice. Astfel, în primul rând, existența juridică a DOP (precum, de altfel, cea a IGP) depinde de un act normativ (un regulament al Comisiei). Acest act stabilește în mod detaliat „principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice sau organoleptice ale produsului”, precum și metoda de obținere și, eventual, ambalarea acestuia. În al doilea rând, se instituie un sistem de vigilență pentru a verifica respectarea cerințelor legale referitoare la DOP. Acest sistem se bazează pe controale oficiale care sunt efectuate de o autoritate responsabilă desemnată de fiecare stat membru și care urmăresc, în special prin „verificarea conformității unui produs cu caietul de sarcini corespunzător” ( 25 ), să asigure menținerea standardelor calitative ale produselor comercializate sub o denumire înregistrată ( 26 ). În al treilea rând, reglementarea în materia denumirilor înregistrate este foarte puternic conotată de obiectivul privind protecția intereselor consumatorilor, care sunt luate în considerare atât din perspectiva așteptărilor lor privind nivelul de calitate a produselor acoperite de aceste denumiri, cât și din perspectiva dreptului lor de a fi informați prin intermediul unor indicații comerciale veridice și de a nu fi induși în eroare în alegerea lor de cumpărare ( 27 ). În al patrulea rând, deși denumirile geografice înregistrate conferă un drept privativ, acest drept nu este individual, orice producător din zona geografică vizată fiind îndreptățit să utilizeze denumirea respectivă cu singura condiție ca acesta să respecte caietul de sarcini corespunzător ( 28 ). Și în acest caz, interesul public ca denumirile de origine să poată fi însușite în mod liber de orice producător care îndeplinește condițiile impuse este cel care prevalează. În sfârșit, dreptul privativ conferit de denumirile geografice înregistrate nu urmărește să recompenseze inovația, inventivitatea sau, mai simplu, capacitățile antreprenoriale individuale. Acesta nu urmărește nici să remunereze investițiile efectuate de producătorii autorizați să utilizeze aceste denumiri, contrar celor reținute de cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) în hotărârea pronunțată în procedura principală. Astfel, activitatea acestor producători se limitează, prin definiție, la a continua o tradiție de producție locală, uneori foarte veche, legată de mediul natural și uman din regiunea în care își desfășoară activitatea, și anume de factori care nu depind de inițiativa lor și de alegerile lor antreprenoriale. Astfel cum s‑a arătat deja în prezentele concluzii, obiectivele de politică agrară, de protecție a consumatorilor, precum și de protecție a patrimoniului cultural comun sunt cele care au inspirat reglementarea în materie de protecție a denumirilor geografice înregistrate. Această reglementare promovează, așadar, un model de stimulare în raport direct cu obiectivele menționate și care diferă de cel orientat spre inovația concurențială.

Toate cele de mai sus fiind precizate, vom aborda în prezent examinarea primei părți a întrebării preliminare, prin care instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 interzice numai utilizarea de către un terț a unei denumiri înregistrate.

După cum au recunoscut toate părțile interesate care și‑au prezentat observațiile în prezenta procedură, răspunsul la această întrebare se află deja în jurisprudența Curții.

Astfel, în Hotărârea Scotch Whisky, care este ulterioară hotărârii cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) care face obiectul recursului în fața instanței de trimitere, Curtea a distins în mod clar situațiile de utilizare directă sau indirectă a unei indicații geografice înregistrate, prevăzute la articolul 16 litera (a) din Regulamentul nr. 110/2008 ( 29 ) – al cărui mod de redactare este în esență identic cu cel al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 – de cele acoperite printre altele de litera (b) a acestui articol 16. În timp ce prima dispoziție urmărește, potrivit Curții, să interzică „ca operatorii să utilizeze în scopuri comerciale, pentru produse care nu intră sub incidența înregistrării, o indicație geografică înregistrată, în special cu scopul de a profita în mod nejustificat de această indicație geografică” ( 30 ), și acoperă situațiile de utilizare, prin semnul în litigiu, a indicației geografice înregistrate „în mod identic sau, cel puțin, în mod foarte asemănător din punct de vedere fonetic și/sau vizual” ( 31 ), litera (b) a articolului menționat acoperă „situații în care semnul în litigiu nu folosește indicația geografică ca atare, ci o sugerează în așa fel încât consumatorul este determinat să stabilească o legătură suficient de apropiată între acest semn și indicația geografică înregistrată” ( 32 ).

Tot în Hotărârea Scotch Whisky, Curtea a precizat că nici „încorporarea parțială a unei indicații geografice protejate în semnul în litigiu”, nici „identificarea unei asemănări fonetice și vizuale a denumirii în litigiu cu indicația geografică protejată” ( 33 ) nu constituie o condiție imperativă pentru aplicarea articolului 16 litera (b) din Regulamentul nr. 110/2008 și că, pentru a aprecia existența unei „evocări”, în sensul acestei dispoziții, „revine […] instanței naționale sarcina să verifice dacă, în prezența denumirii produsului în cauză, consumatorului îi este indusă, ca imagine de referință, marfa care beneficiază de indicația geografică protejată”. Făcând trimitere la punctul 35 din Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Viiniverla (C‑75/15, EU:C:2016:35), Curtea a arătat că trebuia, eventual, să se țină seama și de criteriul „apropierii conceptuale” existente între termeni provenind din limbi diferite, o astfel de apropiere putând fi de asemenea de natură să îi inducă unui consumator, ca imagine de referință, produsul a cărui indicație geografică este protejată, atunci când se află în prezența unui produs comparabil care poartă denumirea în litigiu ( 34 ), și a concluzionat că instanța națională trebuie să aprecieze existența unei evocări „ținând cont, după caz, de încorporarea parțială a unei indicații geografice protejate în denumirea contestată, de asemănarea fonetică și/sau vizuală a acestei denumiri cu indicația respectivă ori de o apropiere conceptuală între denumirea menționată și indicația amintită” ( 35 ). Aceste principii au fost confirmate în Hotărârea Queso Manchego, în care Curtea a precizat că formularea largă a articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 510/2006 „poate fi înțeleasă ca făcând trimitere nu numai la termenii prin care o denumire înregistrată poate fi evocată, dar și la orice semn figurativ care îi poate induce consumatorului amintirea produselor care beneficiază de respectiva denumire” și că folosirea termenului „[oricărei]” în textul acestei dispoziții reflectă voința legiuitorului Uniunii de „a proteja denumirile înregistrate, plecând de la premisa că o evocare se poate produce prin intermediul unui element verbal sau al unui semn figurativ” ( 36 ). Astfel, potrivit Curții, „nu se poate exclude, în principiu, că semnele figurative sunt apte să îi inducă în mod direct consumatorului, ca imagine de referință, amintirea produselor care beneficiază de o denumire înregistrată, ca urmare a proximității lor conceptuale cu o astfel de denumire” ( 37 ).

În ceea ce privește litera (c) a articolului 16 din Regulamentul nr. 110/2008, Curtea a precizat că „extinde aria de protecție prin includerea «oricărei alte indicații», adică a informațiilor furnizate consumatorilor, care apar în desemnarea, în prezentarea sau în etichetarea produsului în cauză și care, deși nu evocă indicația geografică protejată, sunt calificate ca fiind «false sau înșelătoare» în privința legăturilor pe care produsul le are cu aceasta din urmă” și că expresia „oricărei alte indicații”, folosită la această dispoziție, „include informații care pot figura sub orice formă în desemnarea, în prezentarea sau în etichetarea produsului în cauză, în special sub forma unui text, a unei imagini sau a unui conținut de natură să informeze cu privire la proveniența, la originea, la natura sau la calitățile esențiale ale acestui produs” ( 38 ).

Mai general, Curtea a statuat că articolul 16 literele (a)-(d) din Regulamentul nr. 110/2008 ( 39 ) are în vedere diverse ipoteze în care comercializarea unui produs este însoțită de o referire explicită sau implicită la o indicație geografică în condiții susceptibile fie să inducă publicul în eroare sau, cel puțin, să creeze în percepția acestuia o asociere de idei cu privire la originea produsului, fie să permită operatorului să obțină foloase necuvenite din reputația indicației geografice în cauză.

Aceste principii se aplică și articolului 13 alineatul (1) literele (a)-(d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012. Acest articol prevede, așadar, o protecție cu spectru larg, care vizează, pe de o parte, utilizarea, utilizarea abuzivă și evocarea denumirii protejate și, mai general, orice practică parazitară prin care se urmărește să se profite de reputația acestei denumiri prin intermediul unei asocieri cu aceasta și, pe de altă parte, orice comportament susceptibil să creeze un risc de confuzie între produsele care beneficiază de o astfel de denumire și produse convenționale ( 40 ). Acesta urmărește să împiedice utilizarea abuzivă a indicațiilor geografice protejate, și aceasta nu numai în interesul cumpărătorilor, ci și în interesul producătorilor care au acceptat să facă eforturi pentru a garanta calitățile așteptate ale produselor care poartă în mod legal astfel de indicații ( 41 ).

Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima parte a întrebării preliminare că articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 nu interzice numai utilizarea de către un terț a unei denumiri înregistrate.

Prin intermediul celei de a doua părți a întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 interzice de asemenea reproducerea formei sau a aspectului ce caracterizează un produs acoperit de o denumire înregistrată. Astfel cum am anticipat la punctul 18 din prezentele concluzii, vom aborda problema atât din perspectiva literei (b) a acestei dispoziții, cât și din cea a literei (d), deși întrebarea preliminară nu o vizează decât pe aceasta din urmă.

Asemenea Comisiei, considerăm că articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 nu se pretează, în principiu, la o interpretare potrivit căreia poate exista o „evocare” a unei denumiri înregistrate în sensul acestei dispoziții numai ca urmare a reproducerii formei sau a aspectului produsului acoperit de o astfel de denumire.

Desigur, în lumina jurisprudenței amintite la punctele 32 și 33 din prezentele concluzii, care a admis posibilitatea unei evocări pur conceptuale a denumirilor înregistrate, nu se poate exclude ca, în anumite cazuri excepționale, o astfel de evocare să se poată produce atunci când consumatorul se află în prezența formei sau a aspectului unui produs convențional care reproduce în tot sau în parte forma sau aspectul unui produs comparabil acoperit de o denumire protejată.

Aceasta ar putea fi situația, de exemplu, atunci când denumirea protejată conține o referire expresă la forma tipică a produsului pe care îl desemnează ( 42 ). Astfel, într‑o asemenea situație, forma sau aspectul produsului ar putea fi susceptibil să creeze, în percepția publicului, o asociere „directă și univocă” ( 43 ) cu această denumire, astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea Queso Manchego în ceea ce privește elementele figurative aplicate pe eticheta unui produs convențional, care fac trimitere la zona geografică cu care este asociată o DOP a cărei componentă esențială este constituită dintr‑o trimitere la această zonă geografică ( 44 ).

În opinia noastră, pentru ca o astfel de asociere să poată constitui o „evocare” în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 ar mai trebui să fie îndeplinite trei condiții.

Primo, elementul reprodus trebuie să figureze în caietul de sarcini al denumirii înregistrate ca fiind o caracteristică distinctivă a produsului acoperit de această denumire. O astfel de cerință, pe de o parte, permite să se asigure că elementul menționat face parte efectiv din tradiția de producție locală acoperită de denumirea înregistrată și, pe de altă parte, că servește un obiectiv de securitate juridică.

Secundo, astfel cum a subliniat în mod corect, în opinia noastră, Comisia, elementul reprodus nu trebuie să fie legat intrinsec de un procedeu de producție care, ca atare, trebuie să rămână la libera dispoziție a oricărui producător.

În sfârșit și în conformitate cu abordarea pe care am propus‑o la punctul 29 din Concluziile noastre prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Queso Manchego (C‑614/17, EU:C:2019:11), existența evocării trebuie să reiasă dintr‑o apreciere efectuată de la caz la caz, care să țină seama, pe lângă elementul în litigiu – în speță elementul formei sau al aspectului produsului care beneficiază de o denumire protejată care constituie obiectul reproducerii – de orice alt element considerat relevant, fie din cauza potențialului său de evocare, fie, dimpotrivă, întrucât conduce la excluderea sau la reducerea posibilității ca un consumator să poată asocia în mod direct și univoc produsul convențional cu produsul care beneficiază de denumirea protejată ( 45 ). Existența unei intenții parazitare ar trebui, în opinia noastră, să fie de asemenea stabilită ( 46 ).

Dorim să precizăm, în acest stadiu, că interpretarea articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 propusă la punctele care precedă nu implică, pe un plan mai general, faptul că forma, aspectul sau, de asemenea, ambalajul produsului convențional nu pot fi luate în considerare, ca elemente ale contextului, în scopul aprecierii globale cu privire la existența unei evocări în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 și, în special, pentru a stabili existența unei intenții parazitare, astfel cum a admis de altfel Curtea în Hotărârea din 4 martie 1999, Consorzio per la tutela del formaggio Gorgonzola ( 47 ), și în Hotărârea din 26 februarie 2008, Comisia/Germania ( 48 ), și astfel cum am arătat la punctul 29 din Concluziile noastre prezentate în cauza Queso Manchego (C‑614/17, EU:C:2019:11).

Deși articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 nu se pretează decât în mod excepțional să acopere comportamente de tipul celui în discuție în procedura principală, acestea pot, în schimb, să intre eventual sub incidența literei (d) a acestui articol.

Astfel cum a afirmat Curtea în ceea ce privește articolul 16 din Regulamentul nr. 110/2008 ( 49 ), articolul 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 ( 50 ) conține o enumerare graduală a acțiunilor interzise, prin care fiecare literă a acestei dispoziții se distinge de cele precedente ( 51 ). Astfel cum am amintit la punctele 32-34 din prezentele concluzii, Curtea a avut deja ocazia să se pronunțe cu privire la relațiile dintre literele (a), (b) și (c) ale articolului 16 din Regulamentul nr. 110/2008. În schimb, aceasta nu a interpretat niciodată litera (d) a acestui articol, nici litera (d) a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 sau dispozițiile comparabile care figurează în regulamentele de instituire a unor regimuri de calitate.

Astfel cum au observat toate părțile interesate care au participat la prezenta procedură, articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 ( 52 ) conține un „catch‑all” care urmărește să închidă sistemul de protecție a denumirilor înregistrate. Acest lucru reiese în special din modul său de redactare, care face referire la „oric[are] alt[ă] practic[ă]”, și anume la orice acțiune care nu este deja acoperită de celelalte dispoziții ale aceluiași articol.

Obiectivul urmărit de această dispoziție este indicat în mod clar în textul său: să se evite inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la originea adevărată a produsului.

Contrar articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, care face abstracție de existența unui risc de confuzie ( 53 ) și urmărește să interzică în special comportamente parazitare ( 54 ), litera (d) a acestui articol acoperă, așadar, practicile capabile să inducă în eroare consumatorii, în scopul atât de a evita ca aceștia să se poată înșela la momentul actelor lor de cumpărare, cât și de a proteja fermierii și producătorii care utilizează denumirea înregistrată de posibile deturnări de clientelă.

În această privință, trebuie să se sublinieze, pe de o parte, că din expresia „practic[ă] capabil[ă]” care figurează în textul articolului 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 reiese că această dispoziție nu impune decât dovada existenței unui „risc” de inducere în eroare a consumatorilor prin practica contestată și, pe de altă parte, că eroarea trebuie să privească „originea” produsului, expresie care trebuie înțeleasă atât în sensul de „proveniență geografică”, cât și în sensul de „producție de origine”, consumatorii trebuind să fie determinați să considere în mod eronat că produsul provine din zona geografică de referință a denumirii înregistrate și/sau că provine dintr‑o producție acoperită de denumirea înregistrată.

Obiectivul de a evita inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la originea adevărată a produsului constituie singura condiție de aplicare a articolului 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012. Astfel, această dispoziție nu definește acțiunile interzise, ci se limitează la a le califica prin rezultatul lor.

Rezultă că orice practică poate intra sub incidența interdicției, inclusiv, în principiu, reproducerea formei sau a aspectului tipic al unui produs acoperit de o denumire înregistrată sau a unei caracteristici specifice și distinctive a acestuia, cu condiția ca aceasta să fie capabilă să inducă în eroare consumatorii.

Aprecierea privind existența unui risc de inducere în eroare trebuie de asemenea efectuată de la caz la caz și în lumina oricărui element relevant. Astfel, de exemplu, în ceea ce privește o practică precum cea contestată în cadrul procedurii principale, care constă în reproducerea unui element din aspectul produsului acoperit de o denumire înregistrată, trebuie să se țină seama în special de importanța, în percepția consumatorului, a elementului în discuție în vederea identificării produsului respectiv. Aprecierea riscului de confuzie poate varia astfel după cum obiectul reproducerii este o caracteristică exclusivă sau deosebit de distinctivă a produsului care beneficiază de denumirea înregistrată sau o caracteristică utilizată în mod curent în sectorul agroalimentar în cauză.

În acest context, trebuie de asemenea să se aprecieze aspectul produsului în ansamblul său. Astfel, după cum s‑a observat în mod corect în ședință, chiar reproducerea unei caracteristici tipice și exclusive a formei sau a aspectului unui produs acoperit de o denumire înregistrată nu poate induce în eroare consumatorii atunci când aspectul produsului convențional diferă în ansamblu de cel al produsului desemnat de respectiva denumire.

În mod similar, va trebui să se țină seama de modalitățile de prezentare către public a produsului în discuție pentru a aprecia, pe de o parte, dacă consumatorul se află în mod concret în prezența caracteristicii în litigiu la momentul deciziei de cumpărare ( 55 ) și, pe de altă parte, dacă alte elemente legate de aceste modalități pot crește riscul de eroare din partea consumatorului ( 56 ).

Mai general, trebuie să se sublinieze că, spre deosebire de articolul 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, a cărui aplicare face abstracție de contextul în care se înscrie „indicația falsă sau înșelătoare” ( 57 ), litera (d) a acestui articol necesită o apreciere a acestui context pentru a stabili, în concret, existența unui risc de inducere în eroare a consumatorilor.

Este de competența exclusivă a instanței naționale să efectueze această apreciere, raportându‑se la percepția unui consumator european mediu, normal informat și suficient de atent și avizat ( 58 ).

Pe baza ansamblului considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la cea de a doua parte a întrebării preliminare că reproducerea formei sau a aspectului ce caracterizează un produs acoperit de o denumire înregistrată poate constitui o practică interzisă, în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012, atunci când este în măsură să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea produsului.

În lumina ansamblului considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă după cum urmează la întrebarea preliminară adresată de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța): Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare și din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare trebuie interpretat în sensul că nu interzice doar utilizarea de către un terț a unei denumiri înregistrate. Reproducerea formei sau a aspectului ce caracterizează un produs acoperit de o denumire înregistrată poate constitui o practică interzisă în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentele nr. 510/2006 și nr. 1151/2012 atunci când aceasta este capabilă să inducă în eroare consumatorii cu privire la originea adevărată a produsului. Este de competența instanței naționale să aprecieze, în fiecare caz în parte, caracterul ilicit al unei astfel de practici în lumina tuturor elementelor pertinente și raportându‑se la percepția unui consumator european mediu, normal informat și suficient de atent și avizat.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL GIOVANNI PITRUZZELLA

prezentate la 17 septembrie 2020 ( 1 )