Ordonanța Tribunalului (Camera întâi) din 8 aprilie 2019.#Electroquimica Onubense, SL împotriva Agenţiei Europene pentru Produse Chimice.#REACH – Reprezentare de către un avocat care nu are calitate de terț – Inadmisibilitate vădită.#Cauza T-481/18.

Prezenta acțiune a fost introdusă la 1 august 2018 în numele reclamantei, Electroquimica Onubense, SL, de Daniel González Blanco.

În memoriul în apărare din 29 noiembrie 2018, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) a invocat o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe faptul că avocatul care reprezenta reclamanta nu părea să îndeplinească condiția de independență impusă de Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și de Regulamentul de procedură al Tribunalului. ECHA se întemeia pe împrejurarea potrivit căreia, în cererea introductivă, avocatul reclamantei furnizase, pentru a fi contactat, o adresă electronică care conține numele de domeniu al reclamantei.

Printr‑o măsură de organizare a procedurii, întemeiată pe articolul 89 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, reclamanta fost invitată să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acțiunii având în vedere cauza de inadmisibilitate invocată de ECHA, arătând dacă reprezentantul său avea vreo legătură, la momentul introducerii acțiunii, cu reclamanta sau cu orice altă societate afiliată și, în caz afirmativ, precizând rolul său în gestiunea administrativă și financiară a acestei societăți. Reclamanta a dat curs acestei solicitări în termenul acordat.

Reclamanta solicită Tribunalului: – considerarea ca prezentată în timp util și sub forma adecvată a acțiunii prin care se urmărește revizuirea Deciziei SME D(2018)2931-DC a ECHA din 31 mai 2018 prin care se constată că ea nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de reducerea redevenței prevăzută pentru întreprinderile mici și prin care i se impune plata unei taxe administrative; – având în vedere motivele invocate, adoptarea unei noi decizii prin care să se stabilească faptul că ea este o întreprindere mijlocie pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 340/2008 al Comisiei din 16 aprilie 2008 privind redevențele și drepturile plătite ECHA în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO 2008, L 107, p. 6).

ECHA solicită Tribunalului: – adoptarea unei măsuri de cercetare judecătorească prin care să se dispună ca reclamanta să prezinte o evidență a carierei sau orice document oficial similar de la serviciile de asigurări sociale ale guvernului spaniol care să dovedească regimul profesional al avocatului său; – declararea inadmisibilității acțiunii; – cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În observațiile formulate cu privire la întrebările scrise adresate de Tribunal, reclamanta solicită Tribunalului constatarea faptului că acțiunea este admisibilă.

În temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură, atunci când o acțiune este în mod vădit inadmisibilă, Tribunalul poate oricând să decidă, la propunerea judecătorului raportor, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

În speță, întrucât Tribunalul se consideră suficient de lămurit de înscrisurile din dosar, decide să se pronunțe fără continuarea procedurii.

În conformitate cu articolul 19 al treilea și al patrulea paragraf și cu articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabile Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din statutul menționat, părțile, altele decât statele membre și instituțiile Uniunii Europene, statele părți la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) și Autoritatea de supraveghere a Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS), menționată de acest acord, trebuie să fie reprezentate de un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE.

Potrivit jurisprudenței, din dispozițiile sus‑menționate și în special din utilizarea termenului „reprezentate” la articolul 19 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene reiese că, pentru introducerea unei acțiuni în fața Tribunalului, o parte, în sensul acestui articol, este obligată să recurgă la serviciile unui „terț” care trebuie să fie autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui stat parte la Acordul privind SEE (a se vedea Ordonanța din 18 noiembrie 2014, Justice & Environment/Comisia, T‑221/14, nepublicată, EU:T:2014:1002, punctul 8 și jurisprudența citată).

Această cerință de a recurge la un terț corespunde concepției privind rolul avocatului potrivit căreia acesta este considerat colaborator al justiției și este chemat să acorde, în deplină independență și în interesul superior al acesteia, asistența legală de care clientul are nevoie (a se vedea Ordonanța din 18 noiembrie 2014, Justice & Environment/Comisia, T‑221/14, nepublicată, EU:T:2014:1002, punctul 9 și jurisprudența citată).

Noțiunea de independență a avocatului în fața instanțelor Uniunii este definită nu numai în mod pozitiv, și anume prin referire la obligațiile de etică profesională, ci și în mod negativ, și anume prin absența unui raport de muncă între avocat și clientul său (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2012, Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej/Comisia, C‑422/11 P și C‑423/11 P, EU:C:2012:553, punctul 24 și jurisprudența citată).

În speță, reclamanta arată, în observațiile sale depuse în urma întrebărilor Tribunalului, că González Blanco este angajat ca salariat al reclamantei de la 15 februarie 2017, pe postul de responsabil de resurse umane.

Or, în temeiul jurisprudenței menționate la punctul 12 de mai sus, un astfel de raport de muncă, care presupune că reclamanta decide cu privire la angajarea reprezentantului său în cadrul întreprinderii, la condițiile sale de muncă și la încetarea relației de muncă care îi unește, exclude posibilitatea ca acesta din urmă să dispună de independența necesară.

În aceste condiții, având în vedere atribuțiile sale de responsabil de resurse umane al reclamantei, exercitate în calitate de salariat al acesteia din urmă, González Blanco nu poate fi considerat un terț independent de reclamantă. Astfel, există riscul ca, din cauza acestor atribuții, opinia profesională a lui González Blanco să fie, cel puțin în parte, influențată de mediul său profesional, astfel încât are în mod necesar, în raport cu reclamanta, un grad de independență mai scăzut decât un avocat extern în raport cu clientul său (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 noiembrie 2016, Dimos Athinaion/Comisia, T‑360/16, nepublicată, EU:T:2016:694, punctul 10 și jurisprudența citată).

Aceste considerații nu pot fi repuse în discuție de argumentele reclamantei.

În primul rând, reclamanta arată că reprezentantul său este autorizat să practice în fața instanțelor unui stat membru și că acesta din urmă a prezentat un mandat pentru a acționa în numele său în cadrul prezentei proceduri.

În această privință, trebuie să se arate că faptul că González Blanco este autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui stat parte la Acordul privind SEE este o condiție necesară pentru a fi admis să practice în fața instanțelor Uniunii. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, o astfel de autorizare nu este suficientă (Ordonanța din 18 noiembrie 2014, Justice & Environment/Comisia, T‑221/14, nepublicată, EU:T:2014:1002, punctul 8). Astfel, din autorizarea sa în fața instanțelor naționale nu se poate deduce că González Blanco este admis în mod automat să reprezinte reclamanta în fața Tribunalului. Faptul că reclamanta a prezentat, în conformitate cu articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, un mandat care îl autorizează pe reprezentantul său să acționeze în numele său în prezenta procedură este lipsit de relevanță pentru aprecierea cerinței, distincte, potrivit căreia acesta din urmă trebuie să aibă calitatea de terț față de reclamantă.

În al doilea rând, reclamanta susține că activitatea de salariat pe postul de responsabil de resurse umane este compatibilă, în Spania, cu profesia liberală de avocat, exercitată de González Blanco pe cont propriu și, prin urmare, în mod independent și autonom.

În această privință, trebuie să se arate că concepția privind rolul avocatului definită la punctul 11 de mai sus respectă tradițiile juridice comune ale statelor membre. Totuși, această concepție face obiectul unei puneri în aplicare obiective în cadrul litigiilor cu care sunt sesizate instanțele Uniunii, această punere în aplicare fiind independentă în mod necesar de ordinile juridice naționale (a se vedea Ordonanța din 20 noiembrie 2017, BikeWorld/Comisia, T‑702/15, EU:T:2017:834, punctul 32 și jurisprudența citată).

În temeiul acestei jurisprudențe, dispozițiile privind reprezentarea părților, altele decât statele membre și instituțiile, în fața instanțelor Uniunii trebuie interpretate, în măsura în care este posibil, în mod autonom, fără să se facă trimitere la dreptul național.

Astfel, compatibilitatea, în Spania, cu profesia liberală de avocat a atribuțiilor exercitate în speță de reprezentantul reclamantei în calitate de salariat al acesteia din urmă nu este de natură, în sine, să demonstreze că se îndeplinește cerința de independență, această cerință trebuind interpretată în raport cu criteriile amintite la punctele 10-12 de mai sus.

În al treilea rând, reclamanta susține că González Blanco intervine în prezenta procedură reprezentând‑o în mod independent în calitate de profesionist autonom, iar nu în calitate de salariat.

În speță, acest argument trebuie respins. Astfel, din moment ce González Blanco este salariatul reclamantei, acest raport de muncă nu îi permite, în cadrul litigiilor cu care sunt sesizate instanțele Uniunii și pentru motivele evocate la punctul 12 de mai sus, să se prevaleze de faptul că acesta ar acționa exclusiv în calitatea sa de avocat, activitate pe care o exercită eventual cu statut de independent, iar nu în calitate de salariat al reclamantei.

Pentru motivele care precedă, trebuie să se considere că, întrucât cererea de sesizare a instanței a fost semnată de González Blanco, prezenta acțiune nu a fost introdusă în conformitate cu articolul 19 al treilea și al patrulea paragraf și cu articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabile Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din statutul menționat.

Din ceea ce precedă rezultă că, în speță, acțiunea trebuie respinsă ca vădit inadmisibilă, fără să fie necesară adoptarea măsurii de cercetare judecătorească solicitate de ECHA.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor ECHA.

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

8 aprilie 2019 ( *1 )

Ordonanță

Situația de fapt și procedura

Concluziile părților

În drept

Cu privire la cheltuielile de judecată