Paragraf
Cauza T‑281/18
Paragraf
ABLV Bank AS
Paragraf
împotriva
Paragraf
Băncii Centrale Europene
Paragraf
Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 6 mai 2019
Paragraf
„Acțiune în anulare – Uniune economică și monetară – Uniune bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Procedura de rezoluție aplicabilă în cazul în care o entitate se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate – Societate‑mamă și filială – Declararea de către BCE a unei situații de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Acte pregătitoare – Acte care nu sunt supuse căilor de atac – Inadmisibilitate”
Paragraf
Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Acte pregătitoare – Excludere – Evaluarea Băncii Centrale Europene de declarare a unei instituții de credit în situație de deficiență dovedită sau previzibilă – Inadmisibilitate
Paragraf
[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 18 alin. (1) lit. (a)]
Paragraf
(a se vedea punctele 29-32, 34, 36 și 49)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
În cauza în care s‑a dat Ordonanța din 6 mai 2019, ABLV Bank/BCE (T‑281/18), Tribunalul era sesizat cu o acțiune în anulare împotriva deciziilor BCE prin care s‑a declarat că reclamanta și filiala sa, ABLV Bank Luxembourg SA, prezentau o deficiență dovedită sau previzibilă, în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014. În cadrul acestei proceduri, BCE a ridicat două excepții de inadmisibilitate ( 1 ). În cadrul primei excepții de inadmisibilitate, BCE a arătat în esență că o evaluare a deficienței dovedite sau previzibile constituia o măsură pregătitoare fără efect obligatoriu și că regulamentul menționat nu avea în vedere posibilitatea de a introduce o acțiune în anulare împotriva unei evaluări a deficienței dovedite sau previzibile. Pe de altă parte, Comisia a apreciat că articolul 86 alineatul (2) din regulamentul menționat prevedea în mod expres că deciziile Comitetului unic de rezoluție (SRB) puteau face obiectul unei astfel de acțiuni. În cadrul celei de a doua excepții de inadmisibilitate, BCE a susținut că reclamanta nu era vizată în mod direct de evaluările deficienței dovedite sau previzibile, întrucât, pe de o parte, aceste evaluări nu au produs în mod direct efecte asupra situației sale juridice și, pe de altă parte, lăsau toată libertatea de acțiune autorităților însărcinate cu punerea lor în aplicare.
Paragraf
În ceea ce privește prima excepție de inadmisibilitate, Tribunalul amintește, mai întâi, jurisprudența sa constantă potrivit căreia pot fi atacate de o persoană fizică sau juridică actele care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Pe de altă parte, în cazul unor acte a căror elaborare se efectuează în mai multe faze ale unei proceduri interne, constituie, în principiu, acte atacabile doar măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la finalul procedurii, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este să pregătească decizia finală și a căror nelegalitate ar putea fi invocată în mod util în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva acesteia. În schimb, un act intermediar nu este supus căilor de atac în cazul în care se stabilește că nelegalitatea acestuia va putea fi invocată în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva deciziei finale în elaborarea căreia constituie o etapă pregătitoare. În astfel de condiții, acțiunea formulată împotriva deciziei prin care se finalizează procedura va asigura o protecție jurisdicțională suficientă.
Paragraf
În continuare, Tribunalul subliniază că actele atacate conțin o evaluare de disfuncționalitate dovedită sau previzibilă emisă de BCE și că aceasta nu are nicio putere de decizie în cadrul prevăzut pentru adoptarea unui dispozitiv de rezoluție. Astfel, potrivit considerentului (26) al Regulamentului nr. 806/2014, deși BCE și SRB trebuie să fie în măsură să aprecieze dacă o instituție de credit se află în situație de deficiență dovedită sau previzibilă, revine exclusiv SRB sarcina de a aprecia condițiile impuse pentru o rezoluție și de a adopta un dispozitiv de rezoluție în cazul în care consideră că sunt îndeplinite toate condițiile. Pe de altă parte, Tribunalul consideră că din articolul 18 alineatul (1) din regulamentul menționat rezultă în mod explicit că revine SRB sarcina de a aprecia dacă cele trei condiții prevăzute la această dispoziție sunt îndeplinite. Desigur, BCE are competența de a comunica o evaluare care vizează prima condiție, și anume deficiența dovedită sau previzibilă, însă este vorba tocmai despre o evaluare, care nu este nicidecum obligatorie pentru SRB.
Paragraf
În sfârșit, potrivit Tribunalului, actele atacate trebuie considerate măsuri pregătitoare în procedura care urmărește să permită SRB să ia o decizie cu privire la rezoluția instituțiilor bancare în cauză și nu pot, prin urmare, să facă obiectul unei acțiuni în anulare. Acestea nu modifică situația juridică a reclamantei. Astfel, ele prezintă o evaluare a faptelor de către BCE în ceea ce privește problema deficienței dovedite sau previzibile a reclamantei și a filialei sale, care nu este nicidecum obligatorie, dar care constituie baza adoptării de către SRB a unor dispozitive de rezoluție sau a unor decizii de stabilire a faptului că o rezoluție nu este în interes public. Prin urmare, actele atacate nu sunt acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE, astfel încât Tribunalul respinge acțiunea în ansamblul său ca inadmisibilă, fără a fi necesar să se exprime cu privire la a doua excepție de inadmisibilitate ridicată de BCE.
Paragraf
( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, 30.7.2014, p. 1).