Paragraf
Cauza T‑683/18
Paragraf
Santa Conte
Paragraf
împotriva
Paragraf
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală
Paragraf
Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 12 decembrie 2019
Paragraf
„Marcă a Uniunii Europene – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurativă CANNABIS STORE AMSTERDAM – Motiv absolut de refuz – Marcă contrară ordinii publice – Articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001”
Paragraf
Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci contrare ordinii publice sau bunelor moravuri – Examinare prin raportare la perceperea semnului de către publicul relevant
Paragraf
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (f) și art. 7 alin. (2)]
Paragraf
(a se vedea punctele 21, 29-33 și 45)
Paragraf
Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci contrare ordinii publice sau bunelor moravuri – Luarea în considerare a unor împrejurări specifice unor state membre avute în vedere în mod individual care pot influența percepția publicului relevant aflat pe teritoriul acestor state
Paragraf
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (f) și art. 7 alin. (2)]
Paragraf
(a se vedea punctele 34, 35 și 52)
Paragraf
Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci contrare ordinii publice sau bunelor moravuri – Marca figurativă CANNABIS STORE AMSTERDAM
Paragraf
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (f) și art. 7 alin. (2)]
Paragraf
(a se vedea punctele 44, 64, 65, 69 și 74-76)
Paragraf
Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci contrare ordinii publice sau bunelor moravuri – Apreciere exclusiv pe baza unei examinări a mărcii înseși în raport cu produsele și cu serviciile vizate – Împrejurări legate de comportamentul titularului mărcii – Lipsă de relevanță
Paragraf
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (f) și art. 7 alin. (2)]
Paragraf
(a se vedea punctul 68)
Paragraf
Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci contrare ordinii publice sau bunelor moravuri – Ordine publică – Noțiune
Paragraf
[Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (f) și art. 7 alin. (2)]
Paragraf
(a se vedea punctele 71-73)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
Prin Hotărârea din 12 decembrie 2019, Conte/EUIPO (CANNABIS STORE AMSTERDAM) (T‑683/18), Tribunalul a respins acțiunea formulată împotriva deciziei camerei de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) care a refuzat înregistrarea mărcii „CANNABIS STORE AMSTERDAM” în considerarea caracterului său contrar ordinii publice.
Paragraf
Santa Conte, reclamanta, a solicitat înregistrarea semnului figurativ care conține un element verbal „CANNABIS STORE AMSTERDAM” și un element figurativ care reprezintă frunze de canabis pentru produse și servicii din clasele 30, 32 și 43 (alimente, băuturi și servicii de alimentație publică). Camera de recurs a EUIPO a refuzat înregistrarea în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 ( 1 ), apreciind că semnul este contrar ordinii publice.
Paragraf
În primul rând, Tribunalul a amintit că criteriul determinant pentru evaluarea caracterului contrar ordinii publice al unui semn este percepția pe care o va avea publicul relevant cu privire la marcă, care se poate baza pe definiții imprecise din punct de vedere științific sau tehnic, ceea ce înseamnă că perceperea concretă și actuală a semnului este importantă, independent de exhaustivitatea informațiilor de care dispune consumatorul. Astfel, subliniind că „forma specială a frunzei de canabis este adesea utilizată ca simbol mediatic al marijuanei”, camera de recurs s‑a referit pe bună dreptate nu la un fapt științific, ci la percepția publicului relevant. De altfel, Tribunalul a confirmat afirmația camerei de recurs potrivit căreia cuvântul „amsterdam” ar fi înțeles de publicul relevant ca făcând referire la orașul din Țările de Jos care tolerează consumul de droguri și este cunoscut pentru „coffee shops”.
Paragraf
În al doilea rând, în ceea ce privește publicul relevant, Tribunalul a precizat că acesta este constituit din publicul larg al Uniunii, care nu dispune neapărat de cunoștințe științifice sau tehnice precise despre stupefiante în general și despre cel provenit din canabis în special, chiar dacă această situație poate varia în funcție de statele membre pe teritoriul cărora se află publicul menționat. În plus, din moment ce, în cererea de înregistrare a mărcii, reclamanta vizează produse și servicii de consum curent, destinate publicului larg, fără distincție în funcție de vârstă, nu există niciun motiv valabil pentru a limita publicul relevant numai la publicul tânăr.
Paragraf
În al treilea rând, Tribunalul a constatat că în numeroase țări ale Uniunii Europene produsele provenite din canabis care au un conținut de tetrahidrocanabinol (THC) mai mare de 0,2 % sunt considerate stupefiante ilegale. Or, întrucât semnele susceptibile de a fi percepute ca fiind contrare ordinii publice sau bunelor moravuri nu sunt aceleași în toate statele membre, mai ales din motive lingvistice, istorice, sociale sau culturale, Tribunalul a considerat că în mod întemeiat camera de recurs a invocat legislația acestor state membre, nu pentru valoarea lor normativă, ci ca indicii de fapt care permit să se aprecieze percepția de către publicul relevant din statele membre în cauză a semnului respectiv. Pe de altă parte, Tribunalul a reținut că semnul va fi perceput de publicul relevant anglofon ca însemnând „magazin de canabis la Amsterdam” și de publicul relevant care nu este anglofon ca însemnând „canabis la Amsterdam”, ceea ce, în ambele cazuri, consolidat de imaginea frunzelor de canabis, simbol mediatic al marijuanei, constituie o aluzie clară și univocă la produsul stupefiant care este comercializat în acest oraș.
Paragraf
În al patrulea rând, în ceea ce privește noțiunea de ordine publică, Tribunalul a subliniat că nu orice caracter contrar legii echivalează neapărat cu un caracter contrar ordinii publice. În plus, trebuie ca acest caracter contrar să afecteze un interes care este considerat fundamental pentru statul membru sau statele membre în cauză potrivit propriilor sisteme de valori. În speță, Tribunalul a constatat că, în statele membre în care consumul și utilizarea substanței stupefiante provenite din canabis rămân interzise, lupta împotriva răspândirii acesteia prezintă o sensibilitate cu totul specială, care răspunde unui obiectiv de sănătate publică de a combate efectele nocive ale unei asemenea substanțe.
Paragraf
Având în vedere aceste considerații, Tribunalul a concluzionat că semnul în cauză, care va fi perceput de publicul relevant ca o indicare a faptului că alimentele și băuturile vizate în cererea de înregistrare a mărcii, precum și serviciile aferente conțin substanțe stupefiante ilegale în mai multe state membre, este contrar ordinii publice.
Paragraf
( 1 ) Articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1) prevede că se respinge înregistrarea mărcilor care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.