Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 (Extras).#Peek & Cloppenburg KG împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale Vogue Peek & Cloppenburg – Denumire comercială națională anterioară Peek & Cloppenburg – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Coexistența denumirii comerciale naționale și a mărcii solicitate – Acord de delimitare – Aplicarea dreptului național de către EUIPO – Suspendarea procedurii administrative – Articolul 70 din Regulamentul 2017/1001 – Norma 20 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 [devenită articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625] – Eroare vădită de apreciere.#Cauza T-443/18.

Cauza T‑443/18

Peek & Cloppenburg KG

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale Vogue Peek & Cloppenburg – Denumire comercială națională anterioară Peek & Cloppenburg – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Coexistența denumirii comerciale naționale și a mărcii solicitate – Acord de delimitare – Aplicarea dreptului național de către EUIPO – Suspendarea procedurii administrative – Articolul 70 din Regulamentul 2017/1001 – Norma 20 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 [devenită articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625] – Eroare vădită de apreciere”

Marcă a Uniunii Europene – Procedura căii de atac – Cale de atac în fața camerelor de recurs – Suspendarea procedurii – Condiții

[Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1, norma 20 alin. (7) lit. (c) și norma 50 alin. (1)]

(a se vedea punctele 109-111)

Marcă a Uniunii Europene – Procedura căii de atac – Cale de atac în fața camerelor de recurs – Suspendarea procedurii – Puterea de apreciere a camerei de recurs – Analiză prima facie a probabilității succesului unei acțiuni reconvenționale în constatarea unui drept

[Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1, norma 20 alin. (7) lit. (c) și norma 50 alin. (1)]

(a se vedea punctele 113, 115-118 și 120)

Rezumat

Prin Hotărârea Peek & Cloppenburg/EUIPO – Peek & Cloppenburg (Vogue Peek & Cloppenburg) (T‑443/18), pronunțată la 13 mai 2020, Tribunalul a respins acțiunea în anulare formulată împotriva deciziei camerei de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) prin care aceasta din urmă a refuzat înregistrarea mărcii Vogue Peek & Cloppenburg și a respins cererea de suspendare a procedurii administrative.

În speță, la 17 mai 2002, Peek & Cloppenburg KG (Düsseldorf), reclamanta, a solicitat înregistrarea mărcii verbale Vogue Peek & Cloppenburg, în special pentru articole de îmbrăcăminte. Peek & Cloppenburg KG (Hamburg), intervenienta, a formulat opoziție în temeiul denumirii sale comerciale germane Peek & Cloppenburg, utilizată pentru articole de îmbrăcăminte. Divizia de opoziție a admis opoziția. Fiind sesizată cu o cale de atac formulată de reclamantă, camera de recurs a suspendat mai întâi procedura de opoziție din cauza existenței la EUIPO a unor proceduri paralele referitoare la cereri de înregistrare a mărcii verbale Peek & Cloppenburg formulate de reclamantă. Ca urmare a respingerii acestor cereri de înregistrare, confirmată de Tribunal și de Curte ( 1 ), procedura de opoziție privind marca Vogue Peek & Cloppenburg a fost reluată.

La 7 iulie 2015, cu ocazia unei proceduri între aceleași părți referitoare la mărcile germane ale reclamantei, dintre care trei mărci Peek & Cloppenburg, aceasta din urmă a fost obligată de Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania), printr‑o hotărâre rămasă definitivă, să își dea consimțământul pentru radierea mărcilor respective ( 2 ).

La 30 noiembrie 2016, reclamanta a introdus la Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania) o acțiune reconvențională în constatarea dreptului său de a înregistra mărci derivate din denumirea sa comercială și de a le utiliza în regiunile din Germania care îi fuseseră atribuite printr‑un acord de delimitare încheiat între părți în anul 1990. În aceste condiții, ea a solicitat EUIPO o nouă suspendare a procedurii.

Prin Decizia din 20 aprilie 2018, camera de recurs a respins calea de atac și cererea de suspendare ale reclamantei pentru motivul că aceasta din urmă nu dovedise că acordul de delimitare îi conferea dreptul de a utiliza și de a înregistra mărci ale Uniunii Europene. În plus, camera de recurs a considerat că nu s‑a demonstrat că acțiunea reconvențională poate produce efecte asupra prezentei proceduri.

În ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a procedurii ( 3 ), Tribunalul a subliniat că constatarea camerei de recurs potrivit căreia acțiunea reconvențională în constatarea unui drept nu putea conduce la obligarea intervenientei să își retragă actul de opoziție nu este suficientă în sine pentru respingerea cererii de suspendare. Astfel, chiar dacă constatarea dorită de reclamantă nu are drept consecință obligarea intervenientei să își retragă actul de opoziție, aceasta trebuie totuși luată în considerare în cadrul evaluării comparative a intereselor în cauză în ceea ce privește cererea de suspendare. Prin urmare, Tribunalul a statuat că în mod întemeiat camera de recurs nu s‑a limitat la constatarea menționată, ci a luat poziție și cu privire la consecințele care trebuie deduse din conținutul acțiunii reconvenționale în cauză.

În această privință, Tribunalul a amintit că o analiză prima facie a probabilității succesului unei acțiuni reconvenționale în constatarea unui drept se înscrie în cadrul puterii de apreciere a camerei de recurs și se dovedește justificată în raport cu obiectivul de a evita posibilitatea ca instrumentul suspendării să poată fi utilizat în scopuri dilatorii. Astfel, atunci când se consideră că probabilitatea succesului unei astfel de acțiuni reconvenționale este slabă, evaluarea intereselor părților înclină în favoarea interesului legitim al persoanei care a formulat opoziția de a obține fără întârziere o decizie cu privire la opoziție. Or, Tribunalul a arătat că deciziile anterioare ale instanțelor germane privind mărcile germane Peek & Cloppenburg ale reclamantei pot servi drept bază pentru analiza probabilității succesului acțiunii reconvenționale în constatarea unui drept. Acesta a considerat că în mod întemeiat camera de recurs a luat în considerare jurisprudența germană, precum și cea a Tribunalului și a Curții referitoare la înregistrarea mărcilor verbale ale Uniunii Europene Peek & Cloppenburg la momentul evaluării cererii de suspendare.

În consecință, Tribunalul a statuat că atunci când a constatat, pentru a respinge cererea de suspendare a procedurii, că conținutul acțiunii reconvenționale în constatarea unui drept în fața Landgericht Düsseldorf nu avea nicio incidență asupra prezentei proceduri și că reclamanta nu dovedise că acordul de delimitare îi conferea dreptul de a utiliza și de a înregistra mărci ale Uniunii Europene camera de recurs nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

( 1 ) Hotărârile Tribunalului din 18 aprilie 2013, Peek & Cloppenburg/OAPI – Peek & Cloppenburg (Peek & Cloppenburg), T‑506/11, nepublicată, EU:T:2013:197, și Peek & Cloppenburg/OAPI – Peek & Cloppenburg (Peek & Cloppenburg), T‑507/11, nepublicată, EU:T:2013:198, și Hotărârea Curții din 10 iulie 2014, Peek & Cloppenburg/OAPI, C‑325/13 P și C‑326/13 P, nepublicată, EU:C:2014:2059.

( 2 ) Hotărârea Oberlandesgericht Düsseldorf din 7 iulie 2015 (cauza I‑20 U 24/07).

( 3 ) Norma 20 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2868/1995 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189) prevede că EUIPO poate suspenda procedura de opoziție dacă împrejurările justifică o astfel de suspendare. Această normă este aplicabilă procedurilor în fața camerei de recurs în conformitate cu norma 50 alineatul (1) din același regulament.