Hotărârea Tribunalului (Camera a noua extinsă) din 29 septembrie 2021 (Extras).#Nippon Chemi-Con Corporation împotriva Comisiei Europene.#Concurență – Înțelegeri – Piața condensatorilor electrolitici cu aluminiu și cu tantal – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea prețurilor pe întregul teritoriu al SEE – Practică concertată – Schimburi de informații comerciale sensibile – Competență teritorială a Comisiei – Dreptul la apărare și dreptul de a fi ascultat – Intangibilitatea actului – Încălcare unică și continuă – Restrângere a concurenței prin obiect – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Valoarea vânzărilor – Obligația de motivare – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Punctul 37 din Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Competență de fond.#Cauza T-363/18.

Reclamanta, Nippon Chemi‑Con Corporation, este o societate cu sediul în Japonia, care produce și vinde condensatori electrolitici cu aluminiu. Ea a produs și condensatori electrolitici cu tantal până în luna martie 2005 și le‑a vândut până în luna ianuarie 2011, prin vânzări directe, facturate în Spațiul Economic European (SEE), până în luna februarie 2005. Reclamanta deține 100 % din părțile sociale ale Europe Chemi‑Con (Deutschland) GmbH, o societate de drept german, precum și 100 % din părțile sociale ale United Chemi‑Con, o societate de drept al Statelor Unite (denumite în continuare „Europe Chemi‑Con” și, respectiv, „United Chemi‑Con” și, împreună cu reclamanta, „grupul Nippon Chemi‑Con”).

Încălcarea în discuție privește condensatorii electrolitici cu aluminiu și cu tantal. Condensatorii sunt componente electrice care stochează energie în mod electrostatic într‑un câmp electric. Condensatorii electrolitici sunt utilizați în aproape toate produsele electronice, precum calculatoare personale, tablete, telefoane, aparate de aer condiționat, frigidere, mașini de spălat rufe, produse auto și aparate industriale. Clientela este, așadar, foarte diversificată. Condensatorii electrolitici, mai precis condensatorii electrolitici cu aluminiu și cu tantal, sunt produse al căror preț constituie un parametru concurențial important.

La 4 octombrie 2013, Panasonic și filialele sale au sesizat Comisia Europeană cu o cerere de acordare a unui număr de ordine în temeiul punctelor 14 și 15 din Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea din 2006 privind cooperarea”), furnizând informații privind existența unei presupuse încălcări în sectorul condensatorilor electrolitici.

La 28 martie 2014, Comisia, în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), a solicitat informații mai multor întreprinderi care funcționau în sectorul condensatorilor electrolitici, printre care se află și reclamanta.

Între 3 și 6 martie 2015, Comisia a efectuat inspecții în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 în incintele Europe Chemi‑Con.

La 4 noiembrie 2015, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile adresată printre altele reclamantei.

Între 12 noiembrie și 17 decembrie 2015, destinatarii comunicării privind obiecțiunile au avut acces la cea mai mare parte a dosarului prin intermediul unui „DVD de acces la dosar”.

În urma unor cereri de acces, introduse de mai mulți destinatari ai comunicării privind obiecțiunile, referitoare la denumirile clienților anonimizați din comunicarea privind obiecțiunile din 4 noiembrie 2015, Comisia a pus la dispoziție două noi DVD‑uri care cuprindeau denumirile clienților anonimizați, de care reclamanta a luat cunoștință la 7 martie și la 27 aprilie 2016.

La 4 mai 2016, Comisia a trimis o scrisoare de expunere a faptelor, referitoare la anumite elemente ale comunicării privind obiecțiunile, destinatarilor acesteia (denumită în continuare „scrisoarea de expunere a faptelor”), la care era anexată o nouă versiune neanonimizată a comunicării privind obiecțiunile din 4 noiembrie 2015 și a anexei 1 la aceasta, și a stabilit un termen de răspuns de două săptămâni, prelungit până la 20 mai 2016.

La 20 mai 2016, reclamanta a prezentat un răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, precum și la scrisoarea de expunere a faptelor.

Destinatarii comunicării privind obiecțiunile, printre care reclamanta, au fost ascultați de Comisie în cursul audierii care a avut loc între 12 și 14 septembrie 2016.

La 21 martie 2018, Comisia a adoptat Decizia C(2018) 1768 final referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul AT.40136 – Condensatori) (denumită în continuare „decizia atacată”).

Prin decizia atacată, Comisia a constatat existența unei încălcări unice și continue a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE în sectorul condensatorilor electrolitici, la care au participat nouă întreprinderi sau grupuri de întreprinderi, și anume Elna, Hitachi AIC, Holy Stone, Matsuo, NEC Tokin, Nichicon, Rubycon, Sanyo (care le desemnează pe Sanyo și pe Panasonic împreună) și reclamanta (denumite în continuare, împreună, „participanții la înțelegere”) [considerentul (1) și articolul 1 din decizia atacată].

Comisia a arătat în esență că încălcarea în discuție s‑a desfășurat între 26 iunie 1998 și 23 aprilie 2012, pe întregul teritoriu al SEE, și a constat în acorduri și/sau practici concertate care aveau ca obiect coordonarea politicilor de prețuri în ceea ce privește furnizarea de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal [considerentul (1) al deciziei atacate].

Înțelegerea era organizată în esență prin intermediul unor reuniuni multilaterale, care aveau loc în general în Japonia, o dată la una sau două luni, la nivelul cadrelor superioare de vânzare, și o dată la șase luni, la nivelul conducerii, inclusiv al președinților [considerentele (63), (68) și (738) ale deciziei atacate].

Mai întâi, reuniunile multilaterale au fost organizate, între anii 1998 și 2003, sub denumirea de „cerc al condensatorilor electrolitici” sau de „conferință a condensatorilor electrolitici” (denumite în continuare „reuniunile ECC”). În continuare, au fost organizate, între anii 2003 și 2005, sub denumirea de „conferință aluminiu‑tantal” sau de „grup al condensatorilor cu aluminiu sau cu tantal” (denumite în continuare „reuniunile ATC”). În sfârșit, acestea au fost organizate, între anii 2005 și 2012, sub denumirea de „grup de studiu de piață” sau de „grup de marketing” (denumite în continuare „reuniunile MK”). În paralel cu reuniunile MK și în completarea acestora, au fost organizate reuniunile „creșterea costurilor” sau „creșterea condensatorilor” (denumite în continuare „reuniunile CUP”), între anii 2006 și 2008 [considerentul (69) al deciziei atacate].

În afara acestor reuniuni multilaterale, participanții la înțelegere aveau de asemenea, în funcție de necesități, contacte bilaterale și trilaterale ad‑hoc [considerentele (63), (75) și (739) ale deciziei atacate] (denumite în continuare, împreună, „contactele anticoncurențiale”).

În cadrul contactelor anticoncurențiale, participanții la înțelegere făceau în esență schimb de informații referitoare la prețuri și la prețurile viitoare practicate, la viitoarele reduceri de preț și la marjele acestor reduceri, la cerere și la ofertă, inclusiv la cererea și la oferta viitoare, și, în anumite cazuri, încheiau, aplicau și monitorizau acorduri privind prețurile [considerentele (62), (715), (732) și (741) ale deciziei atacate].

Comisia a considerat că comportamentul participanților la înțelegere constituia o formă de acord și/sau de practică concertată care urmărea un obiectiv comun, și anume evitarea concurenței în materie de prețuri și coordonarea comportamentului lor viitor privind vânzarea de condensatori electrolitici, reducând astfel incertitudinea pe piață [considerentele (726) și (731) ale deciziei atacate].

Comisia a concluzionat că acest comportament avea un obiect anticoncurențial unic [considerentul (743) al deciziei atacate].

Comisia a reținut răspunderea reclamantei ca urmare a participării sale directe la înțelegere între 26 iunie 1998 și 23 aprilie 2012 [considerentul (959) și articolul 1 litera (g) din decizia atacată].

Articolul 2 litera (j) din decizia atacată aplică reclamantei o amendă în cuantum de 97921000 de euro.

În scopul calculării cuantumului amenzilor, Comisia a urmat metodologia prevăzută în Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”) [considerentul (980) al deciziei atacate].

În primul rând, pentru a determina cuantumul de bază al amenzii aplicate reclamantei, Comisia a luat în considerare valoarea vânzărilor în ultimul an complet de participare la încălcare, în conformitate cu punctul 13 din Orientările din 2006 [considerentul (989) al deciziei atacate].

Comisia a calculat valoarea vânzărilor pe baza vânzărilor de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal facturate unor clienți cu sediul în SEE [considerentul (990) al deciziei atacate].

În plus, Comisia a calculat valoarea relevantă a vânzărilor separat pentru cele două categorii de produse, și anume condensatorii electrolitici cu aluminiu și condensatorii electrolitici cu tantal, și le‑a aplicat coeficienți multiplicatori diferiți, în funcție de durată [considerentul (991) al deciziei atacate].

În ceea ce privește reclamanta, Comisia, mai întâi, a apreciat că era necesar să se ia în considerare, ca perioadă de referință, pe de o parte, ultimul an complet de participare la încălcare în ceea ce privește valoarea vânzărilor de condensatori electrolitici cu aluminiu, și anume anul 2011-2012, și, pe de o parte, ultimul an complet în cursul căruia reclamanta a vândut condensatori electrolitici cu tantal, și anume anul 2003-2004, dat fiind că ea a încetat să le vândă înainte de sfârșitul participării sale la încălcare [considerentele (34), (989)-(991) și (1007), tabelul 1, și nota de subsol 1657 din decizia atacată).

În continuare, Comisia a considerat că reclamanta, prin intermediul Europe Chemi‑Con și al United Chemi‑Con, a facturat vânzări directe de condensatori electrolitici cu aluminiu în SEE pe toată durata participării sale la încălcare [considerentele (990) și (998) ale deciziei atacate] și vânzări directe de condensatori electrolitici cu tantal în SEE până la 1 februarie 2005 [considerentele (34) și (1006) ale deciziei atacate].

În sfârșit, Comisia a reținut în privința reclamantei un coeficient multiplicator de 13,82 (corespunzând perioadei cuprinse între 26 iunie 1998 și 23 aprilie 2012) pentru condensatorii electrolitici cu aluminiu și de 5,26 (corespunzând perioadei cuprinse între 29 octombrie 1999 și 1 februarie 2005) pentru condensatorii electrolitici cu tantal [considerentul (1007), tabelul 1, al deciziei atacate].

Comisia a stabilit proporția din valoarea vânzărilor care trebuia reținută în considerarea gravității încălcării la 16 %. În această privință, a apreciat că „aranjamentele” orizontale de coordonare a prețurilor se numărau, prin însăși natura lor, printre cele mai grave încălcări ale articolului 101 TFUE și ale articolului 53 din Acordul privind SEE și că înțelegerea acoperea întregul teritoriu al SEE [considerentele (1001)-(1003) ale deciziei atacate].

Comisia a aplicat un cuantum suplimentar de 16 % în temeiul punctului 25 din Orientările din 2006 pentru a se asigura cu privire la caracterul suficient de disuasiv al amenzii aplicate [considerentul (1009) al deciziei atacate].

Prin urmare, Comisia a stabilit cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată reclamantei la 205649000 de euro [considerentul (1010) al deciziei atacate].

În al doilea rând, referitor ajustările aduse nivelului de bază al amenzilor, Comisia nu a reținut existența niciunei circumstanțe agravante sau atenuante în privința reclamantei [considerentul (1054) al deciziei atacate].

În al treilea rând, Comisia a aplicat plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală realizată în cursul exercițiului financiar anterior, în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 [considerentele (1057) și (1058) ale deciziei atacate].

Prin urmare, Comisia a stabilit cuantumul total al amenzii aplicate reclamantei la 97921000 de euro [considerentul (1139), tabelul 3, al deciziei atacate]. [omissis]

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 iunie 2018, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

La 19 octombrie 2018, a fost depus la grefa Tribunalului memoriul în apărare al Comisiei.

Replica și duplica au fost depuse la grefa Tribunalului la 27 mai și, respectiv, la 5 iunie 2019.

La propunerea Camerei a doua a Tribunalului, acesta a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură al acestuia, trimiterea cauzei în fața unui complet de judecată extins.

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, judecătoarea raportoare a fost repartizată la Camera a noua extinsă, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

La propunerea judecătoarei raportoare, Tribunalul (Camera a noua extinsă) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări scrise, invitându‑le să răspundă la acestea în ședință.

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările scrise și orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 23 octombrie 2020.

În urma decesului domnului judecător Berke survenit la 1 august 2021, cei trei judecători care au semnat prezenta hotărâre au continuat deliberările, în conformitate cu articolul 22 și cu articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Reclamanta solicită Tribunalului: – cu titlu principal, anularea deciziei atacate în măsura în care prin aceasta s‑a constatat că săvârșise o încălcare a articolului 101 TFUE; – cu titlu subsidiar, anularea amenzii care i‑a fost aplicată sau, cu titlu încă mai subsidiar, reducerea cuantumului acesteia; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șase motive în sprijinul atât al concluziilor sale prezentate cu titlu principal, care urmăresc anularea deciziei atacate, cât și al concluziilor sale prezentate cu titlu subsidiar, care urmăresc anularea sau reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

Prin intermediul primelor cinci motive, reclamanta contestă concluzia Comisiei privind existența unei încălcări unice și continue a articolului 101 TFUE în sectorul condensatorilor electrolitici pe întregul teritoriu al SEE într‑o perioadă de aproape 14 ani. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, a articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a dreptului la apărare și a principiului intangibilității actului. Al doilea motiv este întemeiat pe inexistența unor probe ale încălcării, pe erori materiale de fapt și pe prescripție. Al treilea motiv este întemeiat pe inexistența unei încălcări unice și continue. Al patrulea motiv este întemeiat pe inexistența unei încălcări prin obiect. Al cincilea motiv este întemeiat pe necompetența teritorială a Comisiei de a aplica în speță articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta contestă amenda care i‑a fost aplicată, solicitând anularea acesteia sau reducerea cuantumului său. Acest motiv este întemeiat pe erori în calculul cuantumului amenzii și pe încălcarea Orientărilor din 2006, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității. [omissis]

Reclamanta susține în esență că Comisia a concluzionat în mod eronat, la considerentul (660) al deciziei atacate, că era competentă din punct de vedere teritorial pentru aplicarea în speță a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE pentru motivul că comportamentul anticoncurențial a fost pus în aplicare la nivel mondial, inclusiv în SEE, în timp ce comportamentul menționat se axa pe Asia și nu a fost pus în aplicare și nici nu a avut un efect semnificativ în SEE.

Comisia contestă aceste argumente.

În ceea ce privește aplicabilitatea teritorială a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, trebuie amintit că norma de concurență a Uniunii prevăzută la articolul 101 TFUE interzice acordurile și practicile care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței „în cadrul pieței interne”.

Trebuie să se arate de asemenea că condițiile de aplicare teritorială a articolului 101 TFUE sunt reunite în două ipoteze.

În primul rând, aplicarea articolului 101 TFUE este justificată în cazul în care practicile pe care le are în vedere sunt puse în aplicare pe teritoriul pieței interne, independent de locul formării lor. Astfel, a face ca aplicabilitatea interdicțiilor prevăzute de dreptul concurenței să depindă de locul formării înțelegerii ar conduce în mod evident la a furniza întreprinderilor un mijloc facil de a se sustrage de la interdicțiile menționate (Hotărârea din 27 septembrie 1988, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, 89/85, 104/85, 114/85, 116/85, 117/85 și 125/85-129/85, EU:C:1988:447, punctul 16).

Pentru a determina dacă locul în care înțelegerea este pusă în aplicare se situează în SEE, pe de o parte, este irelevant dacă participanții la înțelegere au recurs sau nu la filiale cu sediul în SEE pentru a pune bazele unor contacte între ei și cumpărătorii care sunt stabiliți în SEE (Hotărârea din 27 septembrie 1988, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, 89/85, 104/85, 114/85, 116/85, 117/85 și 125/85-129/85, EU:C:1988:447, punctul 17). Pe de altă parte, acest criteriu al punerii în aplicare a înțelegerii ca element de legătură al acesteia cu teritoriul Uniunii este îndeplinit prin simpla vânzare în Uniune a produsului care face obiectul cartelului, independent de localizarea surselor de aprovizionare și a instalațiilor de producție (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2015, LG Electronics/Comisia, T‑91/13, nepublicată, EU:T:2015:609, punctul 149 și jurisprudența citată).

În al doilea rând, aplicarea articolului 101 TFUE este justificată și în raport cu dreptul internațional public atunci când este previzibil că practicile pe care le are în vedere produc un efect imediat și substanțial în cadrul pieței interne (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 noiembrie 1971, Béguelin Import, 22/71, EU:C:1971:113, punctul 11).

În speță, Comisia a concluzionat în considerentul (660) al deciziei atacate că era autoritatea competentă pentru aplicarea atât a articolului 101 TFUE, cât și a articolului 53 din Acordul privind SEE pe baza articolului 56 din Acordul privind SEE, în măsura în care comportamentul înțelegerii fusese pus în aplicare la nivel mondial, inclusiv în SEE.

În această privință, Comisia a apreciat, mai întâi, că, deși participanții la înțelegere erau întreprinderi cu sediul în Japonia, iar contactele anticoncurențiale au avut loc în Japonia, acestea din urmă fie aveau o întindere mondială, astfel încât includeau SEE, fie priveau direct SEE. În special, conexiunea cu SEE era justificată de faptul că participanții la înțelegere, inclusiv reclamanta, realizaseră vânzări de condensatori electrolitici în SEE în perioada încălcării. În continuare, participanții la înțelegere, pe de o parte, făceau schimb de informații privind clienți cu sediul în SEE sau clienți cu unități de producție în SEE și, pe de altă parte, își coordonau politica comercială, în funcție printre altele de fluctuațiile cursurilor de schimb ale valutelor, inclusiv euro, și de creșterea prețului materiilor prime, fără restricții geografice. În sfârșit, informațiile schimbate acopereau toate vânzările, indiferent dacă în Japonia sau în străinătate și dacă clienții erau japonezi sau străini [considerentele (665)-(672) ale deciziei atacate].

Desigur, este adevărat că reclamanta, pe de o parte, contestă existența unei legături între anumite contacte anticoncurențiale și SEE, problemă care va face obiectul analizei Tribunalului în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, și, pe de altă parte, susține că exista o legătură limitată între înțelegere și SEE, problemă care va fi examinată în cadrul celui de al doilea, al celui de al treilea și al celui de al șaselea motiv.

Totuși, reclamanta nu neagă faptul că participanții la înțelegere, inclusiv ea însăși, au realizat, direct sau indirect, vânzări de condensatori electrolitici la nivel mondial, inclusiv în Europa, chiar dacă reclamanta afirmă că vânzările în această zonă geografică erau foarte limitate și efectuate de filialele sale.

Rezultă că criteriul punerii în aplicare a înțelegerii ca element de legătură al acesteia cu teritoriul Uniunii este îndeplinit în speță și că încălcarea vizată de decizia atacată intră, așadar, în domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE. Prin urmare, Comisia a considerat în mod întemeiat că era competentă în scopul aplicării articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul SEE.

Așadar, al cincilea motiv trebuie înlăturat. [omissis]

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține în esență că Comisia nu a dovedit existența unei încălcări unice și continue care acoperă toți condensatorii electrolitici pe întreaga durată a presupusei încălcări.

Acest motiv se împarte în trei aspecte. Primul aspect este întemeiat pe inexistența demonstrării unui plan de ansamblu. Al doilea aspect este întemeiat pe lipsa dovezii unei legături de complementaritate între contactele anticoncurențiale. Al treilea motiv este întemeiat pe faptul că Comisia nu ar fi ținut seama de caracterul eterogen al industriei condensatorilor, care ar face imposibilă existența presupusei încălcări. [omissis]

În speță, Comisia a considerat că diferitele contacte anticoncurențiale descrise la punctul 4.3.6 din decizia atacată se înscriau într‑un plan global cu un scop anticoncurențial unic. Obiectivul urmărit de părți, care reieșea din aceste schimburi, era evitarea concurenței în materie de prețuri și coordonarea comportamentului lor viitor privind vânzarea de condensatori electrolitici, reducând astfel incertitudinea pe piață [considerentele (730) și (731) ale deciziei atacate].

Acest obiectiv anticoncurențial unic era urmărit prin intermediul unor discuții privind prețurile, inclusiv privind prețurile viitoare, al unor discuții privind cererea și oferta, inclusiv privind cererea și oferta viitoare (printre altele privind volumul producției sau creșterea sau scăderea expedițiilor) și, în anumite cazuri, al unor discuții privind încheierea, aplicarea și monitorizarea unor acorduri privind prețurile [considerentele (62) și (715) ale deciziei atacate].

Comisia a apreciat că, deși înțelegerea a evoluat în timp, obiectivul nu s‑a schimbat, cele 113 contacte anticoncurențiale descrise în decizia atacată prezentând caracteristici comune în ceea ce privește participanții, natura și domeniul de aplicare material al discuțiilor, care se suprapuneau. Astfel, cei nouă participanți la înțelegere au asistat, în diferite momente, la reuniunile multilaterale organizate sub diferite denumiri (reuniuni ECC între anii 1998 și 2003, reuniuni ATC între anii 2003 și 2005, reuniuni MK între anii 2005 și 2012 și reuniuni CUP între anii 2006 și 2008), care priveau atât condensatorii electrolitici cu aluminiu, cât și condensatorii electrolitici cu tantal. În paralel, se derulau, în funcție de necesități, contacte bilaterale și trilaterale care acopereau probleme specifice. În contactele anticoncurențiale erau implicate aceleași persoane sau succesorii lor, după caz [considerentele (70)-(75), (726), (732), (741) și (743) ale deciziei atacate].

Comisia a concluzionat că încălcarea a continuat fără întrerupere în pofida evoluției realității economice, a variațiilor structurii organizaționale a unora dintre întreprinderile în cauză și a schimbărilor intervenite în personalul implicat în comportament [considerentele (76), (729), (742) și (745) ale deciziei atacate].

Reclamanta susține că Comisia nu a stabilit existența unui plan de ansamblu deoarece, în esență, în primul rând, Comisia nu ar fi demonstrat că fiecare contact anticoncurențial avea același obiectiv unic, în condițiile în care faptul că reuniunile CUP au utilizat un „mecanism” diferit de cel al celorlalte reuniuni ar demonstra diferența dintre obiectivele diverselor contacte anticoncurențiale. În al doilea rând, descrierea planului de ansamblu, atât în comunicarea privind obiecțiunile, cât și în decizia atacată, ar fi prea vagă și imprecisă, în condițiile în care noțiunea de plan de ansamblu ar impune o referire la produse, la o zonă geografică și la un mecanism coluziv specifice. În al treilea rând, elementele de probă invocate de Comisie nu ar demonstra că s‑ar fi urmărit un obiectiv anticoncurențial unic pe toată perioada încălcării.

Comisia contestă aceste argumente.

În speță, trebuie arătat că elementele identificate de Comisie în decizia atacată și în special cele amintite la punctele 314-317 de mai sus, privind caracteristicile comune ale contactelor anticoncurențiale, al căror scop final era coordonarea comportamentelor în materie de prețuri, sunt suficiente, în raport cu cerințele care rezultă din jurisprudența amintită la punctele 150, 151, 310 și 311 de mai sus, pentru a demonstra că aveau același obiect și se înscriau într‑un plan global care viza un obiectiv unic.

Argumentația reclamantei nu repune în discuție această concluzie.

În primul rând, Comisia nu trebuia să verifice dacă fiecare dintre diferitele contacte anticoncurențiale era destinat să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale și contribuia, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale urmărite de autorii acestora în cadrul unui plan global care viza un obiectiv unic. Ansamblul efectelor anticoncurențiale urmărite de participanții la înțelegere este cel care constituie planul de ansamblu, astfel cum este avut în vedere de jurisprudența vizată la punctul 313 de mai sus.

În plus, reclamanta nu invocă niciun element concret care să permită să se sugereze că anumite comportamente prezentau caracteristici care să indice că nu aveau același obiect anticoncurențial și, prin urmare, că nu se înscriau în același plan de ansamblu.

În această privință, reclamanta susține în mod eronat că reuniunile CUP aveau un obiectiv diferit, indicat de faptul că acestea utilizau un „mecanism” diferit de cel al celorlalte reuniuni. Desigur, este adevărat că Comisia a constatat că participanții la reuniunile CUP încheiaseră acorduri privind prețurile și stabiliseră un sistem de raportare a acțiunilor întreprinderilor în scopul controlului strategiei lor pentru creșterile de preț [a se vedea considerentul (72) al deciziei atacate]. Totuși, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 315 de mai sus, acest „mecanism” de monitorizare sau de control al strategiei pentru creșterile de preț nu era decât unul dintre mijloacele de urmărire a obiectivului final al coordonării comportamentelor în materie de preț. În plus, Comisia a constatat de asemenea că acest „mecanism” de control se înscria într‑o strategie globală potrivit căreia întreprinderile își supravegheau comportamentul reciproc în mod general și, prin urmare, și în afara reuniunilor CUP [a se vedea considerentul (716) al deciziei atacate].

Astfel, deși, în cadrul reuniunilor CUP, participanții au urmărit acorduri în materie de prețuri și un sistem de control al strategiei prețurilor, în timp ce în cadrul altor reuniuni aceștia au făcut schimb de informații privind prețurile sau privind cererea și oferta, reuniunile CUP nu pot fi percepute ca urmărind un obiectiv diferit de cel al altor contacte anticoncurențiale.

Rezultă din ceea ce precedă că este necesar să se înlăture argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia nu ar fi dovedit că contactele anticoncurențiale descrise în decizia atacată aveau un obiectiv unic, având în vedere obiectivul pretins diferit urmărit de reuniunile CUP.

În al doilea rând, reclamanta susține că descrierea planului de ansamblu în decizia atacată ar fi „prea vagă și imprecisă” și nu ar fi „decât o trimitere generală la o denaturare a concurenței pe piață”.

Desigur, este adevărat că, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 312 de mai sus, noțiunea de obiectiv unic nu poate fi determinată prin trimiterea generală la denaturarea concurenței pe piața vizată de încălcare.

Totuși, în speță, argumentele reclamantei, întemeiate pe o descriere insuficientă a planului de ansamblu în cadrul comunicării privind obiecțiunile, sunt inoperante. Astfel, actul care face obiectul prezentei acțiuni este decizia atacată, iar nu comunicarea privind obiecțiunile, care, de altfel, este un act cu caracter pur provizoriu. Deși comunicarea privind obiecțiunile trebuie să enunțe toate elementele esențiale pe care Comisia se întemeiază în acest stadiu al procedurii, această informare poate fi efectuată succint, iar decizia nu trebuie să fie în mod necesar o copie a expunerii privind obiecțiunile, întrucât această comunicare constituie un document pregătitor ale cărui aprecieri de fapt și de drept au un caracter pur provizoriu (a se vedea Hotărârea din 5 decembrie 2013, SNIA/Comisia, C‑448/11 P, nepublicată, EU:C:2013:801, punctele 41 și 42 și jurisprudența citată).

În plus, contrar celor susținute de reclamantă, descrierea planului de ansamblu nu este „vagă” în ceea ce privește produsele, mecanismele coluzive și piețele vizate. Astfel, toate aceste elemente reies în mod clar din descrierea care figurează în decizia atacată, așa cum este rezumată la articolul 1 din această decizie, potrivit căruia încălcarea în discuție s‑a desfășurat între 26 iunie 1998 și 23 aprilie 2012, pe întregul teritoriu al SEE, și a constat în acorduri și/sau practici concertate care aveau ca obiect coordonarea politicilor de prețuri în ceea ce privește furnizarea de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal (a se vedea punctul 14 de mai sus).

În sfârșit, trebuie să se constate că argumentația reclamantei în susținerea unei descrieri „vagi” a planului de ansamblu se întemeiază în mare parte pe considerentele (767), (769) și (770) ale deciziei atacate, care conțin răspunsul Comisiei la argumentele reclamantei dezvoltate în cadrul răspunsului său la comunicarea privind obiecțiunile și la scrisoarea de expunere a faptelor (a se vedea punctul 10 de mai sus). După cum susține Comisia, reclamanta ignoră considerentele (730)-(743) ale deciziei atacate, care conțin motivele pentru care Comisia a concluzionat în sensul existenței unui plan de ansamblu cu un obiectiv comun.

Or, rezultă din respectivele considerente (730)-(743) ale deciziei atacate, printre alte considerente amintite la punctele 314-316 de mai sus, că, pe de o parte, Comisia a definit planul de ansamblu drept constând în evitarea concurenței în materie de prețuri și în coordonarea comportamentului viitor al participanților în ceea ce privește vânzarea de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal, reducând astfel incertitudinea pe piață. Pe de altă parte, Comisia a explicat în ce mod era urmărit acest obiectiv comun și motivele pentru care contactele anticoncurențiale descrise în decizia atacată constituiau un comportament continuu în urmărirea unui obiectiv economic unic, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 310 de mai sus.

În al treilea rând, reclamanta susține că elementele de probă invocate de Comisie nu ar demonstra că a fost urmărit un obiectiv anticoncurențial unic pe întreaga perioadă a încălcării.

În această privință, argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia ar invoca numai elemente de probă privind reuniunile ECC și ATC, fără a preciza obiectivul subiacent al celorlalte reuniuni, este contrazis în mod direct chiar de conținutul deciziei atacate. Astfel, argumentul reclamantei se întemeiază în esență pe considerentul (733) al deciziei atacate, care nu conține o listă exhaustivă de elemente care să demonstreze obiectivul participanților, ci se limitează să menționeze, cu titlu de „exemplu”, anumite elemente care decurg din punctul 4.3.6 din decizia atacată.

Or, punctul 4.3.6 menționat din decizia atacată prezintă o cronologie completă a contactelor anticoncurențiale, cu detalii privind fiecare reuniune multilaterală și fiecare contact bilateral sau trilateral, precum și indicarea, în notele de subsol, a elementelor de probă reținute de Comisie. În plus, considerentele (77)-(105) ale deciziei atacate conțin o scurtă prezentare a contactelor anticoncurențiale în ceea ce privește datele, locurile, participanții și subiectele tratate în diferitele grupuri de reuniuni și contacte. Elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia figurează de asemenea în notele de subsol referitoare la aceste considerente.

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie de asemenea înlăturată argumentația reclamantei având ca obiect contestarea exactității declarațiilor părților la anumite reuniuni ATC – întrucât aceste declarații nu ar figura în procesele verbale și nu ar reflecta un obiectiv mai larg –, invocate de Comisie în considerentul (733) al deciziei atacate. Astfel, raționamentul reclamantei se întemeiază pe ipoteza eronată potrivit căreia Comisia ar fi determinat obiectivul comun al înțelegerii doar pe baza declarațiilor menționate, în condițiile în care acestea sunt indicate cu titlu de exemplu, iar concluzia Comisiei cu privire la acest obiectiv comun s‑a întemeiat pe mai multe alte elemente. Așadar, chiar presupunând că argumentația reclamantei privind exactitatea declarațiilor părților la anumite reuniuni ATC este întemeiată, aceasta nu poate repune în discuție concluzia Comisiei privind existența unui obiectiv comun al ansamblului contactelor anticoncurențiale.

Astfel, după cum reiese din jurisprudența amintită la punctele 148 și 149 de mai sus, nu trebuie în mod necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să răspundă acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocate de Comisie, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe. Astfel, indiciile invocate de Comisie în decizia atacată cu scopul de a dovedi existența unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE de către o întreprindere trebuie apreciate nu în mod izolat, ci în ansamblul lor. [omissis]

În orice caz, inexistența unei referiri exprese la SEE în anumite reuniuni nu înseamnă însă că ansamblul contactelor anticoncurențiale, indicate de Comisie în decizia atacată, nu stabilește existența unei legături cu SEE. În speță, pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 271 de mai sus, este necesar să se constate existența unei serii de indicii concordante care este suficientă pentru a deduce o legătură între contactele contestate, luate în ansamblu, și SEE. Pe de altă parte, Comisia a considerat în mod întemeiat că participanții la înțelegere, inclusiv reclamanta, asigurau vânzări directe de condensatori electrolitici în SEE. În acest context, pentru a demonstra o legătură cu SEE, Comisia nu era obligată să demonstreze că reclamanta efectua vânzări în SEE către toți clienții vizați în contactele anticoncurențiale.

Rezultă din tot ceea ce precedă că Comisia a concluzionat în mod întemeiat în sensul existenței unui plan de ansamblu.

Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins. [omissis]

Reclamanta susține că caracterul eterogen al industriei condensatorilor ar face imposibilă o coluziune cu privire la toți condensatorii electrolitici. Reclamanta susține în esență că Comisia nu a stabilit corespunzător cerințelor legale existența unei încălcări unice și continue care acoperă toți condensatorii electrolitici cu aluminiu și cu tantal în general. Astfel, condensatorii ar fi produse foarte diversificate, care s‑ar distinge printr‑o multitudine de caracteristici și pentru care, ținând seama de modelul lor dominant de aprovizionare, nu ar exista un preț de piață uniform. În consecință, încălcarea în discuție nu putea acoperi totalitatea vânzărilor de condensatori electrolitici către SEE. Astfel, cele două categorii distincte de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal ar acoperi o mare varietate de tipuri de produse, în ceea ce privește printre altele prețul și zona geografică în cauză. Schimburile de informații generale, intervenite în cadrul unor contacte anticoncurențiale, ar fi insuficiente pentru a reduce incertitudinea pe piață și pentru a facilita o coordonare a prețurilor între concurenți, cu atât mai mult cu cât nu toate tipurile de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal ar fi făcut obiectul acestor schimburi.

Comisia contestă aceste argumente

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reclamanta efectuează o interpretare eronată a deciziei atacate atunci când susține că Comisia a considerat că exista o încălcare unică și continuă care, luată în ansamblu, ar acoperi toate tipurile de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal.

Astfel, ceea ce reiese din decizia atacată, în special din considerentul (736), este că Comisia a constatat, după examinarea ansamblului reuniunilor și al elementelor de probă aferente, că toate contactele anticoncurențiale priveau condensatorii electrolitici cu aluminiu sau cu tantal, în general, sau chiar ambele tipuri.

În această privință, trebuie amintit că Comisia nu este obligată să definească piața în discuție pe baza unor criterii economice. Înșiși membrii înțelegerii sunt cei care determină produsele care fac obiectul discuțiilor și practicilor concertate ale acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2005, Tokai Carbon și alții/Comisia, T‑71/03, T‑74/03, T‑87/03 și T‑91/03, nepublicată, EU:T:2005:220, punctul 90).

În plus, produsele vizate de o înțelegere sunt determinate prin trimitere la dovezi documentare ale unui comportament anticoncurențial efectiv în raport cu produse specifice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2003, Adriatica di Navigazione/Comisia, T‑61/99, EU:T:2003:335, punctul 27).

Trebuie subliniat de asemenea că Comisia nu poate în această privință să se întemeieze pe o prezumție care nu este susținută de niciun element de probă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2019, ABB/Comisia, C‑593/18 P, EU:C:2019:1027, punctele 44 și 45).

Totuși, în speță, în primul rând, Comisia a arătat, în decizia atacată, că reieșea din ansamblul contactelor anticoncurențiale și printre altele din reuniunile din 29 august 2002, din 22 decembrie 2006, din 25 iunie 2008 și din 20 decembrie 2010, citate cu titlu de exemplu, că informațiile schimbate nu se limitau la anumite subtipuri de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal, ci că se refereau la condensatorii electrolitici cu aluminiu și cu tantal în general [a se vedea considerentul (796) al deciziei atacate].

În al doilea rând, informațiile schimbate priveau și considerații specifice, dar relevante pentru determinarea prețului de vânzare al produselor, precum creșterea costului materiilor prime și fluctuația cursului de schimb, care nu se limitau la anumite subtipuri de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal [a se vedea printre altele considerentele (796) și notele de subsol 1417 și 1418 ale deciziei atacate].

În al treilea rând, participanții la înțelegere nu au introdus în declarațiile întreprinderilor nicio limitare în ceea ce privește definirea produselor acoperite de înțelegere [a se vedea considerentul (797) al deciziei atacate].

În al patrulea rând, majoritatea reprezentanților participanților la înțelegere erau responsabili de producția și/sau de vânzarea condensatorilor electrolitici cu aluminiu și cu tantal în general, iar nu de o gamă de condensatori specifici [a se vedea considerentul (798) al deciziei atacate].

În aceste împrejurări și în lumina jurisprudenței amintite la punctele 151 și 392-394 de mai sus, nu se poate reproșa Comisiei că a considerat că, luate în ansamblu, informațiile schimbate în cadrul contactelor anticoncurențiale acopereau ansamblul condensatorilor electrolitici cu aluminiu și cu tantal și, prin urmare, că încălcarea unică și continuă acoperea ansamblul acestor produse.

Rezultă că trebuie înlăturat al treilea aspect al celui de al treilea motiv și, prin urmare, al treilea motiv în totalitate. [omissis]

Reclamanta contestă în esență că Comisia ar fi calculat valoarea vânzărilor prin includerea vânzărilor efectuate de grupul Nippon Chemi‑Con și în special de Europe Chemi‑Con, facturate tuturor clienților stabiliți în SEE. În primul rând, Comisia nu ar fi ținut seama de faptul că reclamanta nu ar fi realizat ea însăși vânzări în SEE și că comportamentele descrise în decizia atacată nu ar privi decât într‑o măsură redusă clienții grupului Nippon Chemi‑Con. Dintre cei 60 de clienți menționați în decizia atacată, numai doi ar fi clienți mondiali ai United Chemi‑Com și numai patru ar fi clienți mondiali ai Europe Chemi‑Con. În al doilea rând, Comisia nu ar fi ținut seama de faptul că Europe Chemi‑Con și United Chemi‑Con ar beneficia de o competență tarifară autonomă în privința clienților lor locali, precum și a clienților mondiali cu sediul în Europa, această putere fiind suficientă pentru a refuta prezumția potrivit căreia aceste filiale, deținute în proporție de 100 % de reclamantă, ar face parte din aceeași întreprindere. În al treilea rând, Comisia nu ar fi stabilit că vânzările grupului Nippon Chemi‑Con către clienții săi locali și mondiali erau în raport direct sau indirect cu încălcarea, nici că aceasta avea efecte specifice în SEE.

Comisia contestă aceste argumente.

Potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul Uniunii în materie de concurență, printre altele articolul 101 TFUE, vizează activitățile întreprinderilor și noțiunea de „întreprindere” desemnează orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare (a se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑97/08 P, EU:C:2009:536, punctul 54 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 140 și jurisprudența citată).

În această privință, Curtea a precizat, pe de o parte, că noțiunea de întreprindere, plasată în acest context, trebuie să fie înțeleasă în sensul că desemnează o unitate economică, chiar dacă, din punct de vedere juridic, această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice, și, pe de altă parte, că, în cazul în care o asemenea entitate economică încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare revine entității respective, potrivit principiului răspunderii personale (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2017, Global Steel Wire și alții/Comisia, C‑457/16 P și C‑459/16 P-C‑461/16 P, nepublicată, EU:C:2017:819, punctul 82 și jurisprudența citată).

În plus, în ceea ce privește noțiunea de întreprindere, plasată de această dată în contextul calculului amenzii, trebuie amintit că este permis să se țină seama, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, care reprezintă o indicație, chiar aproximativă și imperfectă, a dimensiunii acesteia și a puterii sale economice, cât și de partea din această cifră care provine din vânzarea produselor care fac obiectul încălcării și care este, așadar, de natură să dea o informație asupra amplorii acesteia (a se vedea Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 145 și jurisprudența citată). Astfel, partea din cifra de afaceri globală care provine din vânzarea produselor care fac obiectul încălcării este cea mai în măsură să reflecte importanța economică a acestei încălcări (a se vedea Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 149 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, în cazul particular în care o societate‑mamă deține totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, există o prezumție refragabilă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctul 54 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑97/08 P, EU:C:2009:536, punctul 63). O astfel de prezumție implică, exceptând situația răsturnării sale, faptul că exercitarea efectivă a unei influențe decisive de către societatea‑mamă asupra filialei sale este considerată stabilită și permite Comisiei să rețină responsabilitatea societății‑mamă pentru comportamentul filialei, fără a trebui să prezinte vreo probă suplimentară (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel și alții/Comisia (C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctul 55 și jurisprudența citată).

Desigur, prezumția inexistenței autonomiei filialelor a fost dezvoltată de jurisprudență pentru a permite imputarea comportamentului unei entități juridice (filiala) altei entități (societatea‑mamă). Totuși, această prezumție de inexistență a autonomiei filialelor este valabilă și atunci când este vorba, precum în speță, despre determinarea valorii vânzărilor relevante pentru calculul cuantumului de bază al amenzii care trebuie aplicată unei societăți‑mamă care a participat direct la încălcare și care, în perioada încălcării, a efectuat vânzări ale produselor vizate de această încălcare în SEE prin intermediul filialelor sale.

În speță, este cert că, pe întreaga durată a încălcării, reclamanta deținea 100 % din părțile sociale ale Europe Chemi‑Con, precum și 100 % din părțile sociale ale United Chemi‑Con (a se vedea punctul 1 de mai sus). Rezultă că reclamanta și filialele sale constituie aceeași unitate economică și formează, așadar, o singură întreprindere în sensul articolului 101 TFUE, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 463 de mai sus. Rezultă de asemenea că există o prezumție refragabilă de inexistență a autonomiei filialelor în cauză.

Or, reclamanta nu prezintă niciun element concret care să permită răsturnarea acestei prezumții de inexistență a autonomiei și susținerea unei pretinse competențe tarifare autonome a filialelor sale. În schimb, rezultă din analiza celui de al doilea motiv că anumiți clienți ai Europe Chemi‑Con și ai United Chemi‑Con, care aveau sediul sau unități de producție în Europa, au făcut obiectul unor discuții în cadrul anumitor contacte anticoncurențiale (a se vedea punctele 249, 280 și 296 de mai sus), ceea ce, de altfel, admite însăși reclamanta în cererea introductivă.

Trebuie, așadar, să se constate că prezumția de inexistență a autonomiei filialelor reclamantei nu a fost răsturnată în speță.

În plus, trebuie arătat că valoarea relevantă a vânzărilor pentru calculul cuantumului de bază al amenzii trebuie să corespundă valorii vânzărilor de bunuri sau servicii realizate de „întreprindere”, care au o legătură directă sau indirectă cu încălcarea, în SEE (a se vedea punctul 434 de mai sus). Aceasta înseamnă că, în speță, valoarea vânzărilor trebuie să includă vânzările de condensatori electrolitici cu aluminiu și cu tantal realizate în SEE de unitatea economică formată de reclamantă și de filialele sale deținute în proporție de 100 %.

Prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei că a ținut seama, pentru determinarea valorii vânzărilor realizate de întreprindere, care au o legătură directă sau indirectă cu încălcarea, în conformitate cu punctul 13 din Orientările din 2006, de cuantumul vânzărilor de condensatori electrolitici pe care filialele reclamantei le‑au facturat unor clienți cu sediul în Europa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 150). [omissis]

Prin urmare cea de a doua critică din cadrul primului aspect al celui de al șaselea motiv trebuie înlăturată. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua extinsă)

29 septembrie 2021 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )