Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 4 aprilie 2019.#Amador Rodriguez Prieto împotriva Comisiei Europene.#Funcție publică – Funcționari – Cauza „Eurostat” – Procedură penală națională – Clasare – Cerere de asistență – Avertizor – Prezumția de nevinovăție – Acțiune în despăgubire și în anulare.#Cauza T-61/18.

Cauza T‑61/18

Amador Rodriguez Prieto

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 4 aprilie 2019

„Funcție publică – Funcționari – Cauza «Eurostat» – Procedură penală națională – Clasare – Cerere de asistență – Avertizor – Prezumția de nevinovăție – Acțiune în despăgubire și în anulare”

Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Întindere – Limite – Acte care provin de la instituție – Urmărire penală desfășurată împotriva funcționarului

(Statutul funcționarilor, art. 24)

(a se vedea punctele 47, 48, 51 și 52)

Funcționari – Drepturi și obligații – Libertatea de exprimare – Dezvăluire a unor fapte din care se poate presupune existența unei activități ilegale sau a unei încălcări grave – Întinderea obligației – Protecție a funcționarului care a comunicat astfel de fapte –Întindere

[Statutul funcționarilor, art. 22a alin. (3)]

(a se vedea punctele 71-73)

Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Greșeală de serviciu – Noțiune – Introducere a unei acțiuni în justiție împotriva unui funcționar – Includere – Condiție – Împrejurări excepționale

(Art. 340 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

(a se vedea punctul 75)

Funcționari – Principii – Dreptul la prezumția de nevinovăție – Domeniu de aplicare – Respingere a cererii de asistență a unui funcționar care a făcut obiectul urmăririi penale care a condus la o soluție de clasare, pentru motivul pretinsei subzistențe a unor interese antagonice cu acesta – Încălcare

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1)]

(a se vedea punctele 91-93)

Rezumat

În Hotărârea Rodriguez Prieto/Comisia (T‑61/18), pronunțată la 4 aprilie 2019, Tribunalul a anulat decizia Comisiei Europene de respingere a unei cereri de asistență întemeiate pe articolul 24 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, prin constatarea încălcării dreptului la prezumția de nevinovăție a reclamantului.

Din anul 1996, Eurostat asigura difuzarea către public a datelor statistice colectate cu ajutorul Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene și al unei rețele de puncte de vânzare. În anul 1998, reclamantul, șef de unitate în cadrul Eurostat, a solicitat efectuarea unui audit intern. Ca urmare a constatării existenței unor nereguli, urmată de anchete ale Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Comisia a inițiat, în anul 2003, o procedură penală în fața autorităților franceze, în cadrul căreia reclamantul a fost chemat în calitate de martor, iar ulterior împotriva acestuia a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Reclamantul a introdus o primă cerere de asistență în temeiul articolului 24 din statut, invocând statutul său de avertizor și urmărind acoperirea de către Comisie a cheltuielilor cu apărarea pe care le efectuase. Această cerere a fost respinsă.

Întrucât instanțele franceze au adoptat o ordonanță de clasare în privința tuturor persoanelor împotriva cărora a fost pusă în mișcare acțiunea penală în cadrul procedurii penale, printre care reclamantul, Comisia a declarat apel, apoi un recurs, care ambele au fost respinse. Prin urmare, reclamantul a formulat o a doua cerere de asistență în vederea acoperirii de către Comisie a cheltuielilor sale cu apărarea efectuate în fața instanțelor franceze. Cu titlu subsidiar, acesta îi reproșa Comisiei că nu i‑a recunoscut calitatea de avertizor și că i‑a refuzat protecția care o însoțește, cu încălcarea articolului 22a din statut, și solicita daune‑interese. Respingerea de către Comisie a cererilor menționate a fost contestată de reclamant în fața Tribunalului.

Mai întâi, în ceea ce privește aplicabilitatea, în speță, a articolului 24 din statut, Tribunalul a amintit că acest articol urmărește apărarea funcționarilor de către instituția lor împotriva acțiunilor terților, iar nu împotriva actelor care provin de la instituție însăși. Pe de o parte, actele îndeplinite de autoritățile judiciare franceze în speță se înscriau în derularea normală a procedurii penale șu nu constituiau fapte a priori ilegale susceptibile să justifice o asistență. Pe de altă parte, articolul 24 din statut nu era aplicabil în speță, întrucât, în realitate, reclamantul solicita asistența din partea Comisiei împotriva chiar a actelor instituției menționate, prin care aceasta a fost la originea procedurii penale și a continuării procedurii respective.

În continuare, în ceea ce privește pretinsa nerecunoaștere a statutului de avertizor al reclamantului, Tribunalul a amintit că articolul 22a din statut, care a intrat în vigoare la 1 mai 2004, a introdus, în sarcina tuturor funcționarilor, o obligație de informare cu privire la faptele din care se poate presupune existența unei posibile activități ilegale sau a unei încălcări grave a obligațiilor funcționarilor Uniunii. Tribunalul a observat că orice funcționar care, încă dinaintea acestei date, ar fi luat inițiativa de a‑și alerta superiorii ierarhici cu privire la existența unor nelegalități sau a unor încălcări ale unor obligații statutare despre care ar fi avut cunoștință, susceptibile să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii, ar fi avut deja dreptul de a beneficia de protecția din partea instituției împotriva oricărui eventual act de represalii provocat de această dezvăluire, precum și de a nu suferi un prejudiciu din partea respectivei instituții, cu condiția ca el să fi acționat cu bună‑credință. Cu toate acestea, Tribunalul a statuat că protecția menționată nu poate avea ca obiect să protejeze funcționarul împotriva unor anchete privind posibila sa implicare în faptele denunțate. Inițiativa luată de funcționar poate cel mult, dacă aceste anchete confirmă implicarea sa, să constituie o circumstanță atenuantă în cadrul unor proceduri de sancționare. Astfel, statutul de avertizor revendicat de reclamant nu era de natură să îl protejeze împotriva unor proceduri.

În acest context, se ridica problema dacă Comisia săvârșise nelegalități prin faptul că fusese la originea continuării procedurii penale după adoptarea ordonanței de clasare. Tribunalul, după ce a amintit că faptul de a‑și putea valorifica drepturile pe calea jurisdicțională și controlul jurisdicțional pe care îl implică este expresia unui principiu general de drept și că numai în împrejurări cu totul excepționale introducerea unei acțiuni în justiție de către o instituție poate constitui o greșeală de serviciu, a concluzionat, în speță, în sensul lipsei unei asemenea greșeli și, prin urmare, a respins cererea de reparare a prejudiciilor pretins cauzate reclamantului de faptul de a fi fost expus unei proceduri penale în perioada 2003-2016.

În sfârșit, Tribunalul, după ce a amintit că principiul prezumției de nevinovăție se aplică, chiar și în lipsa urmăririi penale, funcționarului acuzat de o încălcare a obligațiilor statutare suficient de gravă pentru a justifica o anchetă a OLAF, cu privire la care administrația va putea adopta orice măsură, dacă este cazul, severă, care se impune, a constatat că Comisia, prin respingerea cererii reclamantului având ca obiect acoperirea cheltuielilor cu apărarea efectuate în cadrul procedurii penale franceze, în esență, pentru motivul că ar fi continuat să existe interese antagonice cu acesta din urmă, chiar dacă au fost înlăturate bănuielile împotriva reclamantului în cadrul procedurii penale menționate, a încălcat dreptul reclamantului la prezumția de nevinovăție.