Paragraf
Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 6 mai 2021 –CLCV și alții (Dispozitiv de manipulare pentru motor diesel II)
Paragraf
(Cauzele conexate C‑690/18-C‑692/18)
Paragraf
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Apropierea legislațiilor – Regulamentul (CE) nr. 715/2007 – Articolul 3 punctul 10 – Articolul 5 alineatul (2) – Dispozitiv de manipulare – Autovehicule – Motor diesel – Emisii de poluanți – Program care acționează asupra computerului pentru controlul motorului – Tehnologii și strategii care permit limitarea producției emisiilor de poluanți”
Paragraf
Întrebări preliminare – Întrebări identice cu cele clarificate deja de jurisprudență – Aplicarea articolului 99 din Regulamentul de procedură
Paragraf
(art. 267 TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 99)
Paragraf
(a se vedea punctele 58-60)
Paragraf
Apropierea legislațiilor – Autovehicule – Emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale – Regulamentul nr. 715/2007 – Dispozitiv de manipulare – Element de proiectare – Noțiune – Software integrat în computerul pentru controlul motorului sau care acționează asupra acestuia – Software care acționează asupra funcționării sistemului de control al emisiilor și care reduce eficiența acestuia – Includere
Paragraf
(Regulamentul nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 pct. 10)
Paragraf
(a se vedea punctul 61 și dispozitiv 1)
Paragraf
Apropierea legislațiilor – Autovehicule – Emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale – Regulamentul nr. 715/2007 – Dispozitiv de manipulare – Sistemul de control al emisiilor – Noțiune – Tehnologii și strategii care permit reducerea producției emisiilor de poluanți atât după, cât și în timpul formării lor – Includere
Paragraf
(Regulamentul nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 pct. 10)
Paragraf
(a se vedea punctul 61 și dispozitiv 2)
Paragraf
Apropierea legislațiilor – Autovehicule – Emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale – Regulamentul nr. 715/2007 – Dispozitiv de manipulare – Noțiune – Dispozitiv care detectează orice parametru legat de desfășurarea procedurilor de omologare în scopul îmbunătățirii performanței sistemului de control al emisiilor în cadrul acestor proceduri – Includere – Îmbunătățire care poate fi observată punctual în condiții normale de utilizare a vehiculelor – Lipsa incidenței
Paragraf
(Regulamentul nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 pct. 10)
Paragraf
(a se vedea punctul 61 și dispozitiv 3)
Paragraf
Apropierea legislațiilor – Autovehicule – Emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale – Regulamentul nr. 715/2007 – Obligațiile producătorilor referitoare la omologarea de tip – Interdicția folosirii dispozitivelor de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control a emisiilor – Excepții – Protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident și funcționarea în siguranță a vehiculului – Întindere – Mecanism care îmbunătățește, în cadrul procedurilor de omologare, performanța sistemului de control al emisiilor – Dispozitiv care contribuie la prevenirea îmbătrânirii sau a ancrasării motorului – Excludere
Paragraf
[Regulamentul nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 5 alin. (2) lit. (a)]
Paragraf
(a se vedea punctul 61 și dispozitiv 4)
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Articolul 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor trebuie interpretat în sensul că reprezintă un „element de proiectare”, în sensul acestei dispoziții, un software integrat în computerul pentru controlul motorului sau care acționează asupra acestuia, în cazul în care acționează asupra funcționării sistemului de control al emisiilor și reduce eficiența sa.
Paragraf
Articolul 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „sistem de control al emisiilor”, în sensul acestei dispoziții, atât tehnologiile și strategia denumită „de posttratare a gazelor de evacuare”, care reduc emisiile în aval, și anume după formarea lor, cât și cele care, asemenea sistemului de reciclare a gazelor de evacuare, reduc emisiile în amonte, și anume în timpul formării lor.
Paragraf
Articolul 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007 trebuie interpretat în sensul că reprezintă un „dispozitiv de manipulare”, în sensul acestei dispoziții, un dispozitiv care detectează orice parametru legat de desfășurarea procedurilor de omologare prevăzute de acest regulament, în scopul de a îmbunătăți performanța, cu ocazia acestor proceduri, a sistemului de control al emisiilor și astfel de a obține omologarea vehiculului, chiar dacă o asemenea îmbunătățire poate de asemenea fi observată, în mod punctual, în condiții de utilizare normală a vehiculului.
Paragraf
Articolul 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007 trebuie interpretat în sensul că un dispozitiv de manipulare care îmbunătățește sistematic, cu ocazia procedurilor de omologare, performanța sistemelor de control al emisiilor vehiculelor în scopul de a respecta limitele de emisii stabilite prin acest regulament, și astfel de a obține omologarea acestor vehicule, nu poate intra sub incidența excepției de la interdicția unor asemenea dispozitive prevăzute în dispoziția menționată, referitoare la protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident și la funcționarea în siguranță a vehiculului, chiar dacă acest dispozitiv contribuie la prevenirea îmbătrânirii sau a ancrasării motorului.