AcasăLegislație UE62018CJ0677

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 19 decembrie 2019.#Amoena Ltd împotriva Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs.#Cerere de decizie preliminară formulată de First-tier Tribunal (Tax Chamber).#Trimitere preliminară – Tariful vamal comun – Clasificare tarifară – Nomenclatura combinată – Pozițiile 6212 și 9021 – Sutiene post‑mastectomie – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1167 – Validitate – Noțiunea de „accesorii” – Cooperare loială.#Cauza C-677/18.

Tip:Hotărâre a Curții de Justiție a UE
Publicat:19.12.2019
EUR-Lex
Punctul 1
Cererea de decizie preliminară privește validitatea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1167 al Comisiei din 26 iunie 2017 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (JO 2017, L 170, p. 50).
Punctul 2
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Amoena Ltd, pe de o parte, și Commissioners for Her Majesty’s Revenue and Customs (administrația fiscală și vamală din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, denumită în continuare „administrația fiscală”), pe de altă parte, în legătură cu clasificarea tarifară a sutienelor post‑mastectomie.
Punctul 3
Clasificarea vamală a mărfurilor importate în Uniunea Europeană este reglementată de Nomenclatura combinată (denumită în continuare „NC”) din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO 1987, L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3). Versiunea NC aplicabilă litigiului principal este cea care rezultă din acest regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1821 al Comisiei din 6 octombrie 2016 (JO 2016, L 294, p. 1).
Punctul 4
Partea I din NC cuprinde un ansamblu de dispoziții preliminare. În cuprinsul acestei părți, în secțiunea I, consacrată regulilor generale, subsecțiunea A, intitulată „Reguli generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate”, prevede: „1. Enunțurile titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor sunt considerate ca având numai o valoare indicativă, clasificarea mărfurilor considerându‑se legal determinată atunci când este în concordanță cu textele pozițiilor și notelor de secțiuni și de capitole și, atunci când nu sunt contrare termenilor utilizați în acele poziții și note, după următoarele reguli. […] 6. Clasificarea mărfurilor la subpozițiile unei aceleiași poziții se efectuează, în mod legal, cu respectarea textelor acelor subpoziții și a notelor de subpoziții, precum și, mutatis mutandis, cu respectarea regulilor anterioare, înțelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât subpozițiile aflate pe același nivel. În sensul acestei reguli, se utilizează și notele de secțiuni și capitole corespunzătoare, cu excepția cazului în care contextul impune altfel.”
Punctul 5
Partea II din NC, intitulată „Tabelul drepturilor”, este împărțită în 21 de secțiuni. Secțiunea XI, intitulată „Materiale textile și articole din aceste materiale”, cuprinde, printre altele, capitolul 62, intitulat „Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate”.
Punctul 6
Poziția 6212 din NC, căreia îi este aplicabilă o rată a taxelor convenționale de 6,5 %, este structurată după cum urmează: 6212 Sutiene, brâuri, corsete, bretele, suspensoare, jartiere și articole similare și părțile lor, chiar tricotate sau croșetate: 6212 10 – Sutiene și bustiere: 6212 10 10 – – Prezentate în seturi condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care conțin un sutien sau o bustieră și un chilot 6212 10 90 – – Altele […] […]
Punctul 7
Secțiunea XVIII din partea II din NC este intitulată „Instrumente și aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente și aparate medico‑chirurgicale; ceasornicărie; instrumente muzicale; părți și accesorii ale acestora”. Aceasta cuprinde, printre altele, capitolul 90, intitulat „Instrumente și aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente și aparate medico‑chirurgicale; părți și accesorii ale acestora”.
Punctul 8
Poziția 9021 din NC, mărfurile acoperite de aceasta fiind scutite de dreptul convențional, este structurată după cum urmează: 9021 Articole și aparate de ortopedie, inclusiv centurile și bandajele medicochirurgicale și cârjele; atele, gutiere și alte articole și aparate pentru fracturi; articole și aparate de proteză; aparate pentru facilitarea auzului surzilor și alte aparate care se poartă, se duc în mână sau care se implantează în organism pentru compensarea unei deficiențe sau infirmități: 9021 10 – Aparate de ortopedie sau pentru fracturi 9021 10 10 – – Articole și aparate de ortopedie […] […] – Dinți artificiali și articole pentru proteze dentare: […] […] – Alte articole și aparate pentru proteze 9021 31 00 – – Proteze articulare 9021 39 – – Altele: 9021 39 10 – – – Proteze oculare 9021 39 90 – – – Altele […] […]
Punctul 9
Nota 2 litera b) din capitolul 90 din NC prevede: „2. Sub rezerva dispozițiilor de la nota 1 de mai sus, părțile și accesoriile pentru mașini, aparate, instrumente sau articole din acest capitol se clasifică în conformitate cu următoarele reguli: […] b) părțile și accesoriile, atunci când pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal unei mașini, unui instrument sau unui aparat sau mai multor mașini, instrumente sau aparate de la aceeași poziție (inclusiv de la pozițiile 9010, 9013 sau 9031), altele decât cele prevăzute la litera precedentă, se clasifică la poziția aferentă a acestor mașini, aparate sau instrumente; […]”
Punctul 10
Articolul 57 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1), intitulat „Clasificarea tarifară a mărfurilor”, prevede la alineatele (1) și (4): „(1) În sensul aplicării Tarifului vamal comun, clasificarea tarifară a mărfurilor reprezintă identificarea unei subpoziții sau a altei subdiviziuni a [NC] în care mărfurile trebuie clasificate. […] (4) Comisia [Europeană] poate adopta măsuri pentru stabilirea clasificării tarifare a mărfurilor în conformitate cu alineatele (1) și (2).”
Punctul 11
Articolul 58 din acest regulament, intitulat „Conferirea competențelor de executare”, prevede la alineatul (2): „Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile menționate la articolul 57 alineatul (4). […]”
Punctul 12
Articolul 285 alineatul (1) din același regulament precizează: „Comisia este asistată de Comitetul Codului Vamal. […]”
Punctul 13
Pentru a asigura aplicarea uniformă a NC, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, care, în conformitate cu articolul 3, a intrat în vigoare la 21 iulie 2017.
Punctul 14
Articolul 1 din acest regulament prevede: „Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în [NC] la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului menționat.”
Punctul 15
Anexa la regulamentul menționat are următorul conținut: „Anexă Descrierea mărfurilor Clasificare (Cod NC) Motive (1) (2) (3) Un sutien din material tricotat (61 % nailon, 20 % elastan, 12 % bumbac, 7 % viscoză), cu bretele late, căptușite, reglabile, poziționate central deasupra fiecărui sân, cu cupe preformate și elastic în partea posterioară a bazei. Pe bretele și pe cupe figurează un desen brodat, iar în partea frontală centrală se află un nod decorativ. Acest articol este închis prin intermediul unui sistem reglabil «moș și babă». Cupele sutienului sunt căptușite, cu deschideri laterale pentru introducerea unor pernițe în vederea ameliorării aspectului pieptului (în scopuri estetice) sau pentru introducerea unei proteze mamare după mastectomie. A se vedea imaginile (*). 6212 10 90 Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a [NC] și pe baza textului codurilor NC 6212, 6212 10și 6212 10 90. Articolul are caracteristicile obiective (forma și construcția) ale unui sutien clasificat la poziția 6212, care include sutiene de toate tipurile [a se vedea, de asemenea, Notele explicative ale Sistemului armonizat aferente poziției 6212, al doilea paragraf (1)]. Deși articolul poate fi purtat, de asemenea, de femei care au suferit o mastectomie, clasificarea la poziția 9021, ca aparat de ortopedie sau ca o parte sau un accesoriu al unei părți artificiale a corpului, este exclusă, deoarece, la momentul importului, caracteristicile obiective ale produsului sunt cele ale unui sutien clasificat la poziția 6212 și nu oferă niciun indiciu privind utilizarea finală (în scopuri estetice sau medicale). Deschiderile laterale nu permit clasificarea sutienului la poziția 9021, deoarece acestea pot servi atât la introducerea protezelor mamare după mastectomie, cât și la introducerea unor pernițe pentru ameliorarea aspectului pieptului (în scopuri estetice). În mod similar, bretelele late, poziționate central deasupra fiecărui sân, reprezintă o caracteristică comună pentru sutienele cu cupe mai mari clasificate la poziția 6212. Prin urmare, articolul trebuie clasificat la codul NC 6212 10 90 ca sutien. (*) Imaginile au un caracter pur informativ. ”
Punctul 16
Amoena, societate stabilită în Regatul Unit, importă sutiene post‑mastectomie pe care le comercializează sub denumirea „Carmen”.
Punctul 17
La 1 august 2017, în urma importului de către Amoena a unui lot de sutiene post‑mastectomie, administrația fiscală a clasificat aceste mărfuri la subpoziția 62121090 din NC, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, și a aplicat o rată a taxelor vamale de 6,5 %, a cărei rambursare Amoena a solicitat‑o în aceeași zi.
Punctul 18
La 1 septembrie 2017, administrația fiscală a respins această cerere, ceea ce Amoena a contestat în fața instanței de trimitere. Amoena susține că Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167 este nevalid pentru motivul că se întemeiază pe o eroare vădită, că nu respectă competențele limitate ale Comisiei, în măsura în care restrânge în mod ilicit domeniul de aplicare al poziției 9021 din NC, și că aduce atingere articolului 4 alineatul (3) TUE. Ea susține de asemenea că, având în vedere finalitatea specifică și caracteristicile obiective ale acestora, sutienele post‑mastectomie trebuie să fie calificate drept „accesorii” ale protezelor mamare, în conformitate cu nota 2 litera b) din capitolul 90 din NC, și să fie clasificate la poziția 9021, evitând astfel plata taxelor vamale pentru acestea.
Punctul 19
Instanța de trimitere citează, în primul rând, o hotărâre din 13 iulie 2016 prin care Supreme Court of the United Kingdom (Curtea Supremă a Regatului Unit) a statuat că sutienele post‑mastectomie, precum cele în discuție în litigiul principal, trebuie clasificate la poziția 9021 din NC (denumită în continuare „Hotărârea din 13 iulie 2016”).
Punctul 20
Referindu‑se la constatările factuale care figurează în această hotărâre, instanța de trimitere descrie sutienele în discuție în litigiul principal, fără ca părțile din litigiul principal să conteste acest lucru, drept sutiene post‑mastectomie destinate să fie purtate de către femeile care au suferit ablațiunea chirurgicală a unuia sau a ambilor sâni. Acestea sunt special concepute pentru a susține proteze mamare din silicon, iar în partea stângă și în partea dreaptă au buzunare ca să asigure fixarea fermă a protezelor. Celelalte caracteristici care diferențiază un sutien post‑mastectomie de un sutien obișnuit sunt bretelele late căptușite, poziționate central deasupra fiecărui sân, care contribuie la susținerea greutății protezei mamare și permit evitarea presiunii excesive asociate problemelor cu gâtul și cu umerii, de care suferă femeile după operația chirurgicală. Acestea sunt totodată destinate să asigure că proteza mamară nu este vizibilă și, prin urmare, au o croială specială și o formă diferită față de cele ale unui sutien convențional.
Punctul 21
Instanța de trimitere apreciază că sutienele în discuție în litigiul principal se disting astfel în mod obiectiv prin concepția lor de sutienele obișnuite, iar utilizarea preconizată a acestora rezultă cu claritate din caracteristicile lor fizice. De altfel, ea observă că sutienele în discuție în litigiul principal, împreună cu protezele mamare pe care sunt destinate să le fixeze și să le susțină, atenuează impactul psihologic al mastectomiei.
Punctul 22
Din decizia de trimitere reiese că este cert că protezele mamare pe care aceste sutiene sunt destinate să le fixeze și să le susțină sunt ele însele clasificate la poziția 9021 din NC ca „articole și aparate de proteză”.
Punctul 23
Instanța de trimitere arată, în al doilea rând, că, în urma Hotărârii din 13 iulie 2016, Amoena a depus la administrația fiscală cereri de informații tarifare obligatorii (denumite în continuare „ITO”) pentru sutienele în discuție în litigiul principal. După ce a confirmat primirea acestor cereri, această administrație a informat Amoena că emiterea ITO referitoare la aceste mărfuri era suspendată, în așteptarea examinării clasificării lor de către Comitetul Codului vamal (denumit în continuare „CCV”), în vederea adoptării eventuale a unui regulament de clasificare.
Punctul 24
Între 17 și 19 octombrie 2016 a avut loc o reuniune a CCV cu participarea Comisiei și a numeroase state membre, printre care Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cursul căreia reprezentantul acestui stat a furnizat precizări referitoare la Hotărârea din 13 iulie 2016 și la raționamentul Supreme Court of the United Kingdom (Curtea Supremă a Regatului Unit) care au condus la clasificarea sutienelor în discuție în litigiul principal la poziția 9021 din NC ca accesorii de proteze mamare.
Punctul 25
Potrivit instanței de trimitere, reiese din procesul‑verbal al acestei reuniuni, primo, că mai multe state membre au emis ITO utilizând poziția 6212 din NC pentru acest tip de produse, secundo, că marea majoritate a statelor membre prezente la reuniunea menționată au considerat că un sutien post‑mastectomie nu are caracteristici care să îl diferențieze în mod semnificativ de un sutien clasificat la poziția 6212 din NC și, tertio, că era necesar, ca urmare a Hotărârii din 13 iulie 2016 și pentru a garanta o clasificare tarifară uniformă, să se întocmească și să se prezinte pentru dezbatere un proiect de regulament de clasificare în cadrul următoarei reuniuni a CCV.
Punctul 26
O nouă reuniune a CCV a avut loc între 19 și 21 decembrie 2016, în cursul căreia Regatul Unit a furnizat informații suplimentare cu privire la procedura care a condus la Hotărârea din 13 iulie 2016. Din procesul‑verbal al acestei reuniuni rezultă că această hotărâre a fost considerată contrară practicii de clasificare urmate în alte state membre, potrivit căreia sutienele precum cele în discuție în litigiul principal sunt clasificate la poziția 6212 din NC ca urmare a caracteristicilor obiective ale acestora.
Punctul 27
În cadrul unei reuniuni a CCV care a avut loc între 3 și 5 mai 2017, un proiect de clasificare a mărfurilor precum sutienele în discuție în litigiul principal a fost supus votului statelor membre. 27 de state membre au votat în favoarea clasificării acestor mărfuri la subpoziția 62121090 din NC, doar Regatul Unit votând împotriva acestei clasificări.
Punctul 28
La 26 iunie 2017, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167.
Punctul 29
Apreciind că argumentele care i‑au fost prezentate de Amoena pot fi susținute, First‑tier Tribunal (Tax Chamber) [Tribunalul de Primă Instanță (Camera fiscală) (Regatul Unit)] a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) CCV și/sau [Comisia] au clasificat în mod vădit eronat sutienele post‑mastectomie: a) în capitolul 62 din [NC], la poziția tarifară 6212, care include îndeosebi « [s]utienele», și la codul NC 62121090; în loc să le clasifice b) în capitolul 90, la poziția tarifară 9021 și la codul NC 90211010, ca accesorii de articole și aparate de proteză, în sensul notei 2 litera b) din capitolul 90 din NC? 2) [Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167] restrânge în mod nejustificat domeniul de aplicare al clasificării accesoriilor de articole și aparate de proteză la poziția tarifară 9021 și la nota 2 litera b) din capitolul 90 din NC, depășind astfel competențele [Comisiei]? 3) [Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167] constituie o încălcare a principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) [TUE] în condițiile în care: a) [Comisia] trebuie să respecte deciziile instanțelor naționale, dar și să promoveze aplicarea uniformă (și corectă) a Codului vamal [stabilit prin Regulamentul nr. 952/2013] și a NC; b) Supreme Court [of the United Kingdom (Curtea Supremă a Regatului Unit)] a ajuns la concluzia unanimă că sutienele post‑mastectomie trebuie clasificate de fapt în capitolul 90 din NC, la poziția tarifară 9021, și c) hotărârea Supreme Court [of the United Kingdom (Curtea Supremă a Regatului Unit)] a fost prezentată [Comisiei] și comunicată de aceasta tuturor statelor membre ale [Uniunii], împreună cu un rezumat al motivării sale?”
Punctul 30
Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la validitatea Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167, având în vedere, pe de o parte, clasificarea mărfurilor vizate în coloana (1) a tabelului din anexa sa la poziția 6212 din NC, iar nu la poziția 9021 din aceasta, și, pe de altă parte, principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE.
Punctul 31
Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, un regulament de clasificare are un domeniu de aplicare general în sensul că nu se aplică unui anumit operator, ci generalității produselor identice cu cel care a fost examinat de CCV. Pentru a stabili, în cadrul interpretării unui regulament de clasificare, domeniul său de aplicare, trebuie să se țină seama printre altele de motivarea acestuia (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Vision Research Europe, C‑372/17, EU:C:2018:708, punctul 40 și jurisprudența citată).
Punctul 32
În plus, în cazul în care un regulament de clasificare nu este direct aplicabil unor produse care nu sunt identice, ci doar analoge produsului care face obiectul acestui regulament, acesta din urmă este aplicabil prin analogie unor asemenea produse. În această privință, este suficient ca produsele care trebuie clasificate și cele vizate de regulamentul de clasificare să fie suficient de similare (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Vision Research Europe, C‑372/17, EU:C:2018:708, punctul 44).
Punctul 33
Potrivit descrierii din coloana (1) a tabelului din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, acesta vizează: „[u]n sutien din material tricotat […] cu bretele late, căptușite, reglabile, poziționate central deasupra fiecărui sân, cu cupe preformate și elastic în partea posterioară a bazei. Pe bretele și pe cupe figurează un desen brodat, iar în partea frontală centrală se află un nod decorativ. Acest articol este închis prin intermediul unui sistem reglabil «moș și babă». Cupele sutienului sunt căptușite, cu deschideri laterale pentru introducerea unor pernițe în vederea ameliorării aspectului pieptului (în scopuri estetice) sau pentru introducerea unei proteze mamare după mastectomie.”
Punctul 34
În speță, reiese din descrierea sutienelor în discuție în litigiul principal furnizată de instanța de trimitere, care figurează la punctul 20 din prezenta hotărâre, că este vorba despre sutiene post‑mastectomie special concepute pentru a susține proteze mamare și prevăzute cu buzunare laterale ca să asigure fixarea protezelor. Acestea se caracterizează printre altele prin bretele late căptușite, poziționate central deasupra fiecărui sân.
Punctul 35
Astfel, având în vedere aceste caracteristici și proprietăți obiective, reiese că sutienele în discuție în litigiul principal sunt identice cu mărfurile vizate în anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167 sau, cel puțin, suficient de analoge acestora pentru ca acest regulament să le fie aplicabil prin analogie.
Punctul 36
Din moment ce Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167 este aplicabil sutienelor în discuție în litigiul principal, este necesar să se examineze validitatea acestui regulament în raport, pe de o parte, cu NC și, pe de altă parte, cu principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE.
Punctul 37
Curtea a statuat în mod repetat că Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au conferit Comisiei, care acționează în cooperare cu experții vamali din statele membre, o largă putere de apreciere pentru a preciza conținutul pozițiilor tarifare care sunt avute în vedere la clasificarea anumitor mărfuri. Totuși, prerogativa Comisiei de a adopta măsuri prevăzute la articolul 57 alineatul (4) din Regulamentul nr. 952/2013 nu îi permite să modifice conținutul sau domeniul de aplicare al pozițiilor tarifare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2017, GROFA și alții, C‑435/15 și C‑666/15, EU:C:2017:232, punctul 49, precum și Hotărârea din 22 februarie 2018, Kubota (UK) și EP Barrus, C‑545/16, EU:C:2018:101, punctul 23].
Punctul 38
Trebuie, așadar, să se verifice dacă, prin clasificarea la poziția 6212 din NC, iar nu la poziția 9021 din aceasta, a mărfurilor descrise în coloana (1) a tabelului din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, Comisia a modificat conținutul sau domeniul de aplicare al acestor două poziții tarifare.
Punctul 39
În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu regula generală 1 pentru interpretarea NC, în principiu, clasificarea tarifară a mărfurilor este considerată legal determinată atunci când este în concordanță cu textele pozițiilor și notelor de secțiuni sau de capitole. În conformitate cu regula generală 6 pentru interpretarea NC, clasificarea mărfurilor la subpozițiile unei aceleiași poziții se efectuează, în mod legal, cu respectarea textelor acelor subpoziții și a notelor de subpoziții.
Punctul 40
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în interesul securității juridice și al facilității controalelor, criteriul decisiv pentru clasificarea tarifară a mărfurilor trebuie să aibă în vedere, în general, caracteristicile și proprietățile obiective ale acestora, astfel cum sunt definite de textul poziției din NC și al notelor de secțiuni sau de capitole (Hotărârea din 15 mai 2019, Korado, C‑306/18, EU:C:2019:414, punctul 36 și jurisprudența citată).
Punctul 41
Aceste caracteristici și proprietăți obiective ale produselor trebuie să poată fi verificate la momentul vămuirii (Hotărârea din 22 februarie 2018, SAKSA, C‑185/17, EU:C:2018:108, punctul 31 și jurisprudența citată).
Punctul 42
În această privință, trebuie amintit că capitolul 62 din NC cuprinde poziția 6212, intitulată „Sutiene, brâuri, corsete, bretele, suspensoare, jartiere și articole similare și părțile lor, chiar tricotate sau croșetate”. Subpoziția 621210 este intitulată „Sutiene și bustiere”. Textul subpoziției 62121090 vizează sutienele și bustierele, „altele” decât cele „[p]rezentate în seturi condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care conțin un sutien sau o bustieră și un chilot”.
Punctul 43
Astfel, pe baza descrierii din coloana (1) a tabelului din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, referitoare la caracteristicile și proprietățile obiective ale mărfurilor vizate de acest regulament, Comisia a putut considera că, în temeiul regulilor generale 1 și 6 pentru interpretarea NC, astfel cum se menționează în motivarea care figurează în coloana (3) a tabelului din anexa la regulamentul menționat, această marfă „are caracteristicile obiective (forma și construcția) ale unui sutien clasificat la poziția 6212 [din NC]”.
Punctul 44
În această privință, este necesar să se arate că destinația produsului poate constitui, desigur, un criteriu obiectiv de clasificare, însă numai în măsura în care această destinație este inerentă respectivului produs, caracterul inerent trebuind să poată fi apreciat în funcție de caracteristicile și de proprietățile obiective ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 mai 2019, Korado, C‑306/18, EU:C:2019:414, punctul 37 și jurisprudența citată). Totuși, presupunând chiar că sutienele vizate de Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167 ar fi, după cum susține Amoena, exclusiv sau, cel puțin, în principal destinate femeilor care au suferit o ablațiune chirurgicală a unuia sau a ambilor sâni, permițându‑le introducerea unei proteze mamare, această destinație nu ar fi de natură să infirme constatarea care figurează la punctul precedent din prezenta hotărâre.
Punctul 45
Astfel, o asemenea destinație nu este inerentă acestor mărfuri, din moment ce caracteristicile și proprietățile obiective ale mărfurilor menționate nu apar ca fiind de natură să excludă o utilizare a acestora ca sutien obișnuit, nici să impună o utilizare exclusivă a acestor sutiene cu o proteză mamară. Deși sutienele vizate de Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167 au bretele deosebit de late și poziționate central deasupra fiecărui sân, precum și deschideri laterale, rezultă din motivele care figurează în coloana (3) a tabelului din anexa la acest regulament, fără ca acest lucru să fie contestat de Amoena, că poziționarea specifică a bretelelor este o caracteristică comună sutienelor cu cupe mai mari și că deschiderile laterale menționate pot permite introducerea de pernițe în scopuri estetice.
Punctul 46
În consecință, Comisia a putut aprecia, astfel cum reiese din coloana (3) a tabelului care figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, că, „la momentul importului, caracteristicile obiective ale produsului […] nu oferă niciun indiciu privind utilizarea finală (în scopuri estetice sau medicale)”.
Punctul 47
Având în vedere ceea ce precedă, rezultă că clasificarea mărfurilor vizate în anexa la Regulamentul 2017/1167 la poziția 6212 din NC, în special la subpoziția 62121090 din aceasta, este justificată și, în consecință, nu rezultă că, prin această clasificare, Comisia ar fi modificat conținutul sau domeniul de aplicare al acestei poziții 6212 din NC.
Punctul 48
Această constatare nu este repusă în discuție de argumentele invocate de Amoena, astfel cum au fost prezentate în decizia de trimitere, în favoarea unei clasificări a sutienelor în discuție în litigiul principal la poziția 9021 din NC ca „accesorii” ale protezelor mamare, după cum a statuat Supreme Court of the United Kingdom (Curtea Supremă a Regatului Unit) în Hotărârea din 13 iulie 2016.
Punctul 49
În această privință, din dosarul de care dispune Curtea reiese că este cert că protezele mamare care pot fi introduse în sutienele în discuție în litigiul principal sunt ele însele clasificate la poziția 9021 din NC ca „articole și aparate de proteză”.
Punctul 50
În conformitate cu nota 2 litera b) din capitolul 90 din NC, părțile și accesoriile, atunci când pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal unei mașini, unui instrument sau unui aparat sau mai multor mașini, instrumente sau aparate de la aceeași poziție din acest capitol, se clasifică la poziția aferentă a acestor mașini, aparate sau instrumente.
Punctul 51
Din jurisprudența Curții reiese că noțiunea de „accesorii”, în sensul capitolului 90 din NC, presupune prezența unor sisteme de echipamente interschimbabile care permit adaptarea unui aparat la o anumită activitate sau îi conferă posibilități suplimentare sau îl fac să fie în măsură să asigure un anumit serviciu în raport cu funcția sa principală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Unomedical, C‑152/10, EU:C:2011:402, punctul 29, și Hotărârea din 4 martie 2015, Oliver Medical, C‑547/13, EU:C:2015:139, punctul 69).
Punctul 52
În speță, trebuie să se constate că mărfurile vizate în anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167 nu pot fi considerate „accesorii” ale protezelor mamare, în sensul capitolului 90 din NC.
Punctul 53
Astfel, asemenea sutiene nu permit adaptarea protezelor mamare la o anumită activitate, nu le conferă posibilități suplimentare de utilizare și nici nu le fac să fie în măsură să asigure un anumit serviciu în raport cu funcția lor principală, în măsura în care nu adaugă nimic la această funcție și nici nu le îmbunătățesc performanța intrinsecă. Astfel, deși ele pot, desigur, potrivit indicațiilor care figurează în decizia de trimitere, să servească la fixarea protezelor mamare datorită deschiderilor laterale ale acestora, ele nu permit însă acestor proteze să îndeplinească altă funcție decât cea căreia îi sunt destinate, constând în înlocuirea în tot sau în parte a sânului sau a sânilor care au făcut obiectul unei ablațiuni chirurgicale.
Punctul 54
Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se considere că, prin clasificarea la poziția 6212 din NC, iar nu la poziția 9021 din aceasta, a mărfurilor descrise în coloana (1) a tabelului din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167, Comisia nu a modificat conținutul sau domeniul de aplicare al acestor două poziții tarifare.
Punctul 55
Trebuie amintit că principiul cooperării loiale nu numai că obligă statele membre să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și eficacității dreptului Uniunii, ci impune de asemenea instituțiilor acesteia obligații reciproce de cooperare loială cu statele membre (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Spania/Comisia, C‑192/13 P, EU:C:2014:2156, punctul 87).
Punctul 56
Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, principiul cooperării loiale, în anumite împrejurări, poate impune Comisiei obligații procedurale la elaborarea unui act juridic, în special prin faptul că ea poate fi obligată să ia cunoștință de argumentele invocate de un stat membru împotriva acestui act și să le examineze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2001, Belgia/Comisia, C‑263/98, EU:C:2001:455, punctele 94-96, precum și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P‑C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 84).
Punctul 57
Cu toate acestea, în speță, nimic nu permite să se constate că Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile procedurale care îi reveneau în cadrul procedurii de elaborare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167. Astfel, din decizia de trimitere, precum și din observațiile prezentate Curții de Regatul Unit și de Comisie reiese că, cu ocazia reuniunilor CCV din lunile octombrie și decembrie 2016, care au precedat adoptarea acestui regulament de punere în aplicare, Hotărârea din 13 iulie 2016 a fost efectiv adusă atât la cunoștința Comisiei, cât și a statelor membre, că Regatul Unit a avut ocazia să precizeze raționamentul, precum și istoricul hotărârii, și că a avut loc un schimb de opinii în această privință. Nu se poate concluziona, așadar, că Comisia nu a examinat și nu a luat în considerare poziția susținută de Regatul Unit anterior adoptării Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167.
Punctul 58
În plus, trebuie subliniat că, la adoptarea unui regulament de clasificare tarifară, Comisia nu poate fi obligată să respecte o hotărâre a unei instanțe dintr‑un stat membru, fie chiar și a unei instanțe supreme. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, un astfel de regulament este adoptat de Comisie, după avizul CCV, atunci când clasificarea în NC a unui anumit produs este susceptibilă să prezinte o dificultate sau să facă obiectul unei controverse (Hotărârea din 26 aprilie 2017, Stryker EMEA Supply Chain Services, C‑51/16, EU:C:2017:298, punctul 59, și Hotărârea din 15 mai 2019, Korado, C‑306/18, EU:C:2019:414, punctul 54), o asemenea situație de insecuritate juridică putând exista, printre altele, în caz de divergențe jurisprudențiale sau administrative între statele membre în ceea ce privește clasificarea tarifară a unei aceleiași mărfi.
Punctul 59
Or, aceasta era situația în urma Hotărârii din 13 iulie 2016, din moment ce reiese din dosarul de care dispune Curtea că clasificarea tarifară a sutienelor în discuție în litigiul principal decisă de Supreme Court of the United Kingdom (Curtea Supremă a Regatului Unit) era contrară celei reținute de autoritățile vamale ale altor state membre la emiterea ITO.
Punctul 60
În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența Curții, împrejurarea că autoritățile vamale dintr‑un alt stat membru au emis unui terț față de litigiul pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac jurisdicționale în dreptul intern o ITO pentru o anumită marfă, care pare să reflecte o interpretare diferită a pozițiilor din NC decât cea pe care instanța amintită consideră că trebuie să o rețină cu privire la un produs similar în cauză în litigiul menționat, trebuie, desigur, să determine această instanță să fie deosebit de atentă în aprecierea privind o eventuală lipsă a oricărei îndoieli rezonabile referitoare la aplicarea corectă a NC [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2005, Intermodal Transports, C‑495/03, EU:C:2005:552, punctele 33 și 34, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2011, Sony Supply Chain Solutions (Europe), C‑153/10, EU:C:2011:224, punctul 42].
Punctul 61
Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se constate că niciun element adus la cunoștință Curții nu permite să se concluzioneze că, prin adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167, Comisia a încălcat principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE.
Punctul 62
Rezultă că trebuie să se răspundă la întrebările adresate că examinarea acestora nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167.
Punctul 63
Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Paragraf
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
Paragraf
19 decembrie 2019 ( *1 )
Paragraf
Hotărâre
Paragraf
Cadrul juridic
Paragraf
NC
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 952/2013
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare 2017/1167
Paragraf
Istoricul litigiului
Paragraf
Cu privire la întrebările preliminare
Paragraf
Cu privire la validitatea Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167 în raport cu NC
Paragraf
Cu privire la validitatea Regulamentului de punere în aplicare 2017/1167 în raport cu principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE
Paragraf
Cu privire la cheltuielile de judecată