AcasăLegislație UE62018CJ0471_RES

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 ianuarie 2021.#Republica Federală Germania împotriva Esso Raffinage.#Recurs – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) – Articolele 5 și 6 – Obligație generală de înregistrare a substanțelor chimice – Articolele 41 și 42 – Evaluare a dosarelor de înregistrare și verificarea conformității informațiilor prezentate de solicitanții înregistrării – Declarație de neconformitate – Act supus căilor de atac – Interesul de a exercita acțiunea – Calitate procesuală activă – Competențele Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) și ale autorităților naționale – Obligația ECHA de a verifica conformitatea informațiilor suplimentare comunicate, la cererea sa, de solicitanții înregistrării – Competența ECHA de a adopta o decizie adecvată în acest sens – Articolul 1 – Obiectiv de protecție a sănătății umane și a mediului – Articolele 13 și 25 – Recurgerea la teste pe animale – Promovarea unor metode alternative.#Cauza C-471/18 P.

Tip:Hotărâre a Curții de Justiție a UE
Publicat:21.01.2021
EUR-Lex
Paragraf
Cauza C‑471/18 P
Paragraf
Republica Federală Germania
Paragraf
împotriva
Paragraf
Esso Raffinage,
Paragraf
Agenției Europene pentru Produse Chimice
Paragraf
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 ianuarie 2021
Paragraf
„Recurs – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) – Articolele 5 și 6 – Obligație generală de înregistrare a substanțelor chimice – Articolele 41 și 42 – Evaluare a dosarelor de înregistrare și verificarea conformității informațiilor prezentate de solicitanții înregistrării – Declarație de neconformitate – Act supus căilor de atac – Interesul de a exercita acțiunea – Calitate procesuală activă – Competențele Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) și ale autorităților naționale – Obligația ECHA de a verifica conformitatea informațiilor suplimentare comunicate, la cererea sa, de solicitanții înregistrării – Competența ECHA de a adopta o decizie adecvată în acest sens – Articolul 1 – Obiectiv de protecție a sănătății umane și a mediului – Articolele 13 și 25 – Recurgerea la teste pe animale – Promovarea unor metode alternative”
Paragraf
Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Scrisoare a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) de declarare a neconformității în urma unei decizii de evaluare a dosarelor de înregistrare – Includere
Paragraf
(art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 41 și 42)
Paragraf
(a se vedea punctele 63-65)
Paragraf
Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Procedura de evaluare – Verificarea conformității dosarelor de înregistrare – Lipsa de conformitate a unui dosar – Consecințe – Competența Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) de a adopta o decizie adecvată – Repartizarea competențelor între ECHA și statele membre
Paragraf
[Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 41 alin. (3) și art. 42 alin. (1)]
Paragraf
(a se vedea punctele 82, 83, 86, 88 și 90)
Paragraf
Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acțiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului – Sarcina probei
Paragraf
(art. 263 TFUE)
Paragraf
(a se vedea punctul 101)
Paragraf
Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Procedura de evaluare – Decizie a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) prin care sunt cerute informații suplimentare în contextul evaluării unei substanțe – Posibilitatea oricărui solicitant al înregistrării de a comunica adaptări la informațiile standard – Obligația oricărui solicitant al înregistrării de a prezenta ori de câte ori este posibil informații obținute prin alte mijloace decât testele pe animale
Paragraf
[Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 41 alin. (1) lit. (a) și (b) și alin. (3) și art. 42 alin. (1)]
Paragraf
(a se vedea punctele 126-129 și 132)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
Esso Raffinage (denumită în continuare „Esso”) a depus la Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) o cerere de înregistrare a unei substanțe chimice pe care o fabrică.
Paragraf
Printr‑o decizie din 6 noiembrie 2012, ECHA a cerut Esso să îi comunice în termen de un an informații suplimentare. În răspuns, Esso a comunicat ECHA alte informații decât cele cerute, pe care însă le‑a considerat ca fiind alternative la acestea.
Paragraf
La 1 aprilie 2015, ECHA a adresat ministère de l’Écologie, du Développement durable, des Transports et du Logement (Ministerul Ecologiei, Dezvoltării Durabile, Transporturilor și Locuinței, Franța) o scrisoare intitulată „Declarație de neconformitate în urma unei decizii de evaluare a dosarului în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006” (denumită în continuare „scrisoarea în litigiu”). Prin intermediul acesteia, ECHA a constatat că Esso nu și‑a îndeplinit obligațiile ( 1 ).
Paragraf
Admițând acțiunea introdusă de Esso, după ce a considerat‑o admisibilă, Tribunalul a anulat scrisoarea în litigiu. Sesizată cu recurs de Republica Federală Germania, Curtea îl respinge, precizând întinderea competenței ECHA de a adopta decizii în urma verificării conformității informațiilor cuprinse în dosarele de înregistrare a substanțelor chimice.
Paragraf
Aprecierea Curții
Paragraf
În primul rând, Curtea efectuează un control asupra aprecierilor Tribunalului referitoare la admisibilitatea acțiunii introduse de Esso, în special din perspectiva caracterului atacabil al scrisorii în litigiu. În această privință, Curtea amintește mai întâi că, pentru a stabili dacă un act urmărește să producă efecte juridice obligatorii, pot fi luate în considerare, pe de o parte, criterii obiective cum sunt conținutul actului în cauză, contextul în care a fost adoptat, precum și competențele emitentului acestuia și, pe de altă parte, un criteriu subiectiv legat de intenția care a determinat instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii, care este emitentul actului atacat, să îl adopte. Totuși, acest criteriu subiectiv nu poate avea decât un rol complementar în raport cu criteriile obiective citate anterior, astfel încât nu i se poate acorda o importanță mai mare decât acestora din urmă și nici nu poate repune în discuție aprecierea efectelor actului atacat care decurge din acesta.
Paragraf
În continuare, Curtea constată că, întrucât a prevăzut că ECHA poate adopta „orice decizie adecvată” ( 2 ), legiuitorul Uniunii i‑a conferit competența de a deduce consecințe obligatorii din punct de vedere juridic din examinarea informațiilor comunicate de un solicitant al înregistrării căruia i‑a fost notificată în prealabil o decizie prin care i se cere să pună în conformitate dosarul său de înregistrare cu prevederile și cu cerințele prevăzute de Regulamentul REACH ( 3 ). Astfel, ECHA se poate pronunța asupra aspectului dacă informațiile în discuție sunt conforme cu aceste prevederi sau cerințe și dacă solicitantul înregistrării a respectat obligațiile corespunzătoare. Aceste obligații nu includ numai obligația care constă în respectarea deciziei prin care s‑a cerut comunicarea informațiilor respective, ci de asemenea, în definitiv, obligația producătorilor și a importatorilor de substanțe chimice, în cantitate egală sau mai mare de o tonă pe an ( 4 ), de a se conforma tuturor cerințelor aplicabile înregistrării lor. În această privință, Curtea subliniază că legiuitorul Uniunii a instituit procedura de înregistrare și de evaluare a substanțelor chimice prevăzută de regulamentul menționat cu scopul de a permite ECHA să verifice că industria își respectă obligațiile, cu aplicarea de sancțiuni. În acest cadru, statelor membre le revine obligația să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile întreprinderilor în cauză și să ia măsurile necesare pentru a asigura aplicarea lor ( 5 ), în cazul în care ECHA a constatat că aceste întreprinderi au încălcat obligațiile care decurg din Regulamentul REACH ( 6 ). Curtea concluzionează, așadar, că Tribunalul a arătat în mod întemeiat că competența de a adopta o decizie prin care se constată existența unei încălcări a acestor obligații, astfel cum este conținută în scrisoarea în litigiu, aparține ECHA, iar nu statelor membre, așa cum a susținut Republica Federală Germania în recursul său.
Paragraf
În sfârșit, Curtea constată că această analiză a repartizării competențelor între ECHA și statele membre este confirmată de obiectivele Regulamentului REACH. Astfel, acesta instituie un sistem integrat de control al substanțelor chimice fabricate, importate sau introduse pe piață în Uniune, în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului. Or, unul dintre elementele esențiale ale acestui sistem este înființarea ECHA, entitate centrală și independentă care are sarcina, mai întâi, de a primi cererile de înregistrare a substanțelor respective, precum și cererile de actualizare ale acestora, apoi, de a verifica integralitatea acestor cereri, precum și de a le respinge, în cazul în care sunt incomplete, și, în sfârșit, de a verifica conformitatea informațiilor pe care le conțin, dacă este cazul, după ce au fost completate, cu prevederile sau cerințele aplicabile în materie ( 7 ).
Paragraf
În al doilea rând, Curtea examinează aprecierile Tribunalului referitoare la punerea în aplicare de către ECHA a competenței sale decizionale. Curtea arată mai întâi că obligația ce revine ECHA de a evalua dosarele de înregistrare a substanțelor chimice care îi sunt prezentate și de a verifica conformitatea informațiilor pe care le conțin cuprinde, în ipoteza în care un solicitant al înregistrării a prezentat „adaptări ale cerințelor standard privind informațiile”, aspectul dacă aceste adaptări și documentele justificative aferente sunt conforme cu normele care le guvernează. Astfel, orice solicitant al înregistrării are posibilitatea să prezinte în dosarul său de înregistrare informații diferite, denumite „adaptări”, de „informațiile standard” cerute, cu condiția respectării cerințelor care guvernează aceste adaptări. În continuare, Curtea constată că posibilitatea acordată solicitanților înregistrării de a recurge la asemenea „adaptări” în stadiile ulterioare ale procedurii de înregistrare și de evaluare a substanțelor chimice, în special atunci când ECHA a adoptat o decizie prin care se cere completarea unui dosar de înregistrare cu un studiu care implică realizarea testelor pe animale, decurge din dispozițiile generale relevante ale Regulamentului REACH și din principiul director de limitare a testelor pe animale pe care aceste dispoziții generale îl transpun. În special, acest regulament impune recurgerea „ori de câte ori este posibil” la informații obținute prin alte mijloace decât testele pe animale și efectuarea unor asemenea teste „numai în ultimă instanță”. În sfârșit, Curtea arată că ECHA trebuie să examineze aceste adaptări și să se pronunțe asupra conformității lor, cu respectarea normelor procedurale și decizionale prevăzute de Regulamentul REACH, obligații pe care nu le‑a îndeplinit în speță, astfel cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat.
Paragraf
( 1 ) Astfel cum rezultă din decizia din 6 noiembrie 2012, precum și din articolul 5 și din articolul 41 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3) (denumit în continuare „Regulamentul REACH”).
Paragraf
( 2 ) Articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul REACH.
Paragraf
( 3 ) Decizie adoptată în temeiul articolului 41 alineatul (3) din Regulamentul REACH.
Paragraf
( 4 ) Articolul 5 și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul REACH.
Paragraf
( 5 ) Articolele 125 și 126 din Regulamentul REACH, interpretate în lumina considerentelor (121) și (122) ale acestui regulament.
Paragraf
( 6 ) Articolul 51 din Regulamentul REACH.
Paragraf
( 7 ) Articolele 6, 20, 22, 41 și 42, precum și considerentele (19), (20) și (44) ale Regulamentului REACH.