Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 octombrie 2019.#Dumitru-Tudor Dorobantu.#Trimitere preliminară – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare – Motive de refuz al executării – Articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Interzicerea tratamentelor inumane sau degradante – Condiții de detenție în statul membru emitent – Apreciere de către autoritatea judiciară de executare – Criterii.#Cauza C-128/18.

Cauza C‑128/18

Dumitru‑Tudor Dorobanțu

(cerere de decizie preliminară formulată de Hanseatisches Oberlandesgericht Hamburg)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 octombrie 2019

„Trimitere preliminară – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare – Motive de refuz al executării – Articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Interzicerea tratamentelor inumane sau degradante – Condiții de detenție în statul membru emitent – Apreciere de către autoritatea judiciară de executare – Criterii”

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Articolul 1 alineatul (3) – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Conținut – Limite

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 45-49)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Articolul 15 alineatul (2) – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Consecințele constatării riscului de tratament inuman sau degradant al persoanei care face obiectul mandatului european de arestare

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 15 alin. (2)]

(a se vedea punctele 50-57)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Condiții de detenție în statul membru emitent – Riscul unui tratament inuman sau degradant – Verificare de către autoritatea judiciară de executare – Întindere

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 60-69 și 85 și dispozitivul)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Condiții de detenție în statul membru emitent – Riscul unui tratament inuman sau degradant – Verificare de către autoritatea judiciară de executare – Spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut – Modalități de calcul

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 72-77 și 85 și dispozitivul)

Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Nivel de protecție – Drepturi fundamentale garantate de dreptul unui stat membru – Mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse – Posibilitatea unui stat membru de a supune predarea unei condiții care decurge din cerințele minime mai ridicate prevăzute de propriul sistem penitenciar – Inexistență

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 53; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 3, 4 și 4a)

(a se vedea punctul 79)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Condiții de detenție în statul membru emitent – Riscul unui tratament inuman sau degradant – Verificare de către autoritatea judiciară de executare – Existența, în statul membru emitent, a unor măsuri prin care se urmărește consolidarea controlului condițiilor de detenție – Posibilitatea de a înlătura existența unui risc de tratament inuman sau degradant având în vedere aceste măsuri – Inexistență

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 80, 81 și 85 și dispozitivul)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Condiții de detenție în statul membru emitent – Riscul unui tratament inuman sau degradant – Posibilitatea de a pune în balanță existența unui astfel de risc cu considerații legate de eficacitatea cooperării judiciare în materie penală, precum și de principiile încrederii și recunoașterii reciproce – Inexistență

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 6 și art. 1 alin. (2) și (3)]

(a se vedea punctele 82-85 și dispozitivul)

Rezumat

Autoritatea judiciară de executare a unui mandat european de arestare este obligată să controleze dacă condițiile de detenție a persoanei în cauză în penitenciarul în care va fi încarcerată respectă interdicția tratamentelor inumane sau degradante

În Hotărârea Dorobanțu (C‑128/18), pronunțată la 15 octombrie 2019, Curtea, întrunită în Marea Cameră, a interpretat, în lumina interdicției torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante prevăzută la articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), dispoziția Deciziei‑cadru privind mandatul european de arestare ( 1 ), care prevede că acest instrument nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 UE.

Litigiul principal privește executarea, în Germania, a unui mandat european de arestare emis de o instanță română împotriva unuia dintre resortisanții săi. O instanță germană, în calitate de autoritate de executare a acestui mandat european de arestare, ridică problema criteriilor care trebuie reținute pentru a aprecia dacă condițiile de detenție pe care acest resortisant le‑ar suporta în cazul predării sale către autoritățile române respectă cerințele care decurg din articolul 4 din cartă. Prezenta cauză a permis Curții să precizeze jurisprudența rezultată, printre altele, din hotărârile sale pronunțate în cauzele Aranyosi și Căldăraru ( 2 ) și Generalstaatsanwaltschaft (Condiții de detenție în Ungaria) ( 3 ).

În primul rând, Curtea s‑a pronunțat asupra intensității și a întinderii acestui control, de către autoritatea judiciară de executare, al condițiilor de detenție în statul membru emitent. În această privință, ea a statuat că, atunci când această autoritate dispune de elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător care atestă existența unor deficiențe sistemice sau generalizate ale condițiilor de detenție în cadrul penitenciarelor din statul membru emitent, aceasta trebuie, pentru a aprecia dacă există motive serioase și temeinice de a crede că, în urma predării sale în acest stat membru, persoana care face obiectul unui mandat european de arestare va fi expusă unui risc real de a fi supusă unui tratament inuman sau degradant, să țină seama de ansamblul aspectelor materiale relevante ale condițiilor de detenție din penitenciarul în care urmează în mod concret să fie încarcerată. Având în vedere caracterul absolut al interdicției tratamentelor inumane sau degradante, acest control nu se limitează la insuficiențele vădite.

De altfel, ținând seama, pe de o parte, de caracterul concret și precis al unui asemenea control și, pe de altă parte, de termenele care îi sunt impuse de decizia‑cadru, autoritatea judiciară de executare nu poate efectua o examinare a condițiilor de detenție care există în cadrul ansamblului penitenciarelor statului membru emitent în care persoana în cauză ar putea fi încarcerată. Pentru a controla condițiile de detenție care există în penitenciarul în care se preconizează în mod concret că va fi încarcerată această persoană, ea trebuie să solicite autorității judiciare emitente informațiile pe care le consideră necesare și trebuie să se bazeze, în principiu, pe asigurările furnizate de această din urmă autoritate, în lipsa unor elemente precise care să permită să se considere că condițiile de detenție sunt contrare articolului 4 din cartă.

Printre elementele materiale pe care autoritatea judiciară de executare trebuie să le analizeze se numără spațiul personal disponibil pentru fiecare deținut în acest penitenciar, condițiile sanitare, precum și întinderea libertății ide mișcare a deținutului în cadrul penitenciarului respectiv.

În al doilea rând, în ceea ce privește, mai precis, spațiul personal disponibil pentru fiecare deținut, Curtea a arătat că autoritatea judiciară de executare trebuie, dată fiind lipsa, în prezent, a unor norme minime în această privință în dreptul Uniunii, să țină seama de cerințele minime care decurg din articolul 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) ( 4 ), în măsura în care dreptul care figurează în această dispoziție corespunde dreptului garantat de articolul 4 din cartă. Făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a considerat, printre altele, că faptul că spațiul personal de care dispune deținutul este mai mic de 3 m2 într‑o celulă colectivă generează o puternică prezumție de încălcare a articolului 3 din CEDO, care nu poate fi în mod normal răsturnată decât dacă reducerile acestui spațiu personal sunt scurte, ocazionale și minore, sunt însoțite de o libertate de mișcare și de activități în afara celulei și dacă condițiile generale de detenție în penitenciarul în cauză sunt decente. Curtea a precizat pe de altă parte că, în calculul spațiului disponibil, nu trebuie inclus spațiul ocupat de infrastructurile sanitare, însă trebuie inclus cel ocupat de obiectele de mobilier, deținuții trebuind însă să păstreze posibilitatea de a se mișca în mod normal în celulă.

În al treilea rând, Curtea a statuat că existența unor măsuri de control, printre altele, jurisdicțional a posteriori al condițiilor de detenție în statul membru emitent poate fi luată în considerare de autoritățile judiciare de executare cu ocazia aprecierii globale a condițiilor în care urmează să fie deținută o persoană care face obiectul unui mandat european de arestare. Cu toate acestea, această autoritate nu poate înlătura existența unui risc real de tratament inuman sau degradant pentru simplul motiv că persoana în cauză dispune, în acest stat membru, de o cale de atac care îi permite să conteste condițiile detenției sale sau că există măsuri legislative sau structurale menite să consolideze controlul condițiilor de detenție.

În sfârșit, în al patrulea rând, Curtea a declarat că constatarea, de către autoritatea judiciară de executare, a existenței unor motive serioase și temeinice de a crede că, în urma predării sale statului membru emitent, persoana vizată va fi expusă unui astfel de risc, ca urmare a condițiilor de detenție care predomină în penitenciarul în care urmează în mod concret să fie încarcerată, nu poate fi pusă în balanță, în scopul de a decide o astfel de predare, cu considerații legate de eficacitatea cooperării judiciare în materie penală, precum și de principiile încrederii și recunoașterii reciproce. Într‑adevăr, caracterul absolut pe care îl are interdicția tratamentelor inumane sau degradante se opune ca dreptul fundamental de a nu fi supus unor astfel de tratamente să poată fi în vreun mod limitat de astfel de considerații. Astfel, necesitatea de a garanta că persoana în cauză nu este supusă niciunui tratament inuman sau degradant justifică, cu titlu excepțional, o limitare a principiilor încrederii și recunoașterii reciproce.

( 1 ) Articolul 1 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (JO 2009, L 81, p. 24).

( 2 ) Hotărârea Curții din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru (C‑404/15 și C‑659/15 PPU, EU:C:2016:198).

( 3 ) Hotărârea Curții din 25 iulie 2018, Generalstaatsanwaltschaft (Condiții de detenție în Ungaria) (C‑220/18 PPU, EU:C:2018:589).

( 4 ) Convenție semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.