Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 iunie 2019.#TopFit e.V. și Daniele Biffi împotriva Deutscher Leichtathletikverband e.V.#Cerere de decizie preliminară formulată de Amtsgericht Darmstadt.#Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolele 18, 21 și 165 TFUE – Regulament al unei federații sportive – Participare la campionatul național al unui stat membru a unui atlet amator care are cetățenia altui stat membru – Tratament diferit pe motiv de cetățenie – Restricție privind libera circulație.#Cauza C-22/18.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 18, 21 și 165 TFUE.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între TopFit eV și domnul Daniele Biffi, pe de o parte, și Deutscher Leichtathletikverband eV (Federația germană de atletism, denumită în continuare „DLV”), în legătură cu condițiile de participare a resortisanților altor state membre la campionate naționale de sport amator în categoria senior.

Articolul 165 TFUE, care figurează în titlul XII din Tratatul FUE, intitulat „Educația, formarea profesională, tineretul și sportul”, prevede la alineatele (1) și (2): „(1) […] Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcția socială și educativă a sportului. (2) Acțiunea Uniunii urmărește: […] – să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate și de deschidere în competițiile sportive și a cooperării între organizațiile cu responsabilități in domeniul sportului, precum și prin protejarea integrității fizice și morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceștia.”

Articolul 5.2.1 din Deutsche Leichtathletikordnung (Regulamentul german de organizare a activității de atletism, denumit în continuare „Regulamentul privind atletismul”), referitor la dreptul de a participa la campionatele germane, prevede, în versiunea din 17 iunie 2016: „Participarea la campionate este permisă, în principiu, tuturor atleților care dețin cetățenia germană și dreptul de a concura pentru o asociație sportivă sau pentru o comunitate de atleți germană”.

Anterior, acest regulament conținea un articol 5.2.2, în temeiul căruia cetățenii Uniunii aveau dreptul să participe la campionatele germane dacă aveau dreptul să concureze pentru o asociație sportivă sau pentru o comunitate de atleți germană și dacă acest drept exista de cel puțin un an. Acest articol a fost abrogat la 17 iunie 2016 și nu a fost înlocuit.

Domnul Biffi este un resortisant italian, născut în anul 1972, care locuiește în Germania din anul 2003. El practică alergarea, ca amator, în competiții pe distanțe de 60 m, de 100 m, de 200 m și de 400 m, la categoria senior (plus 35 de ani). Domnul Biffi este membru al TopFit, o asociație sportivă cu sediul la Berlin (Germania) și membră a Berliner Leichtathletik‑Verband (Federația de Atletism din Berlin), care este la rândul său membră a DLV.

DLV grupează toate federațiile de atletism existente la nivelul landurilor. Ea organizează campionate naționale de atletism pentru trei categorii de atleți, și anume tinerii sub 20 de ani, tinerii atleți din categoria „elită” și seniorii.

Din anul 2012, domnul Biffi, care nu mai este afiliat la Federația italiană de atletism, a participat în Germania la campionate naționale pentru seniori.

Până la 17 iunie 2016, articolul 5.2.2 din Regulamentul privind atletismul prevedea că cetățenii Uniunii care nu dețineau cetățenia germană aveau dreptul să participe la campionatele germane dacă aveau dreptul să concureze pentru o asociație sportivă sau pentru o comunitate de atleți germană și dacă acest drept exista de cel puțin un an.

La data menționată, DLV a modificat acest regulament, abrogând această dispoziție. Articolul 5.2 din regulamentul menționat nu mai menționează decât cetățenii naționali și, potrivit orientărilor DLV, cei care sunt selecționați cu prioritate pentru a participa la campionatele naționale sunt, așadar, atleții de cetățenie germană.

Instanța de trimitere arată că DLV a justificat această modificare arătând că un campion al Germaniei ar trebui să fie doar un atlet de cetățenie germană care ar putea să participe la campionate sub abrevierea „GER”, care face referire la cuvântul „Germany”, cu alte cuvinte Germania. Nu ar fi posibil să se instituie pentru seniori derogări în raport cu normele aplicabile celorlalte categorii de sportivi, și anume tinerilor sub 20 de ani și categoriei „elită”.

În observațiile sale scrise, DLV oferă precizări cu privire la această reglementare, explicând că străinilor care dețin un drept de a concura pentru un club sportiv sau pentru o comunitate de atleți pe teritoriul DLV sau pentru o altă federație națională li se pot acorda, în cazuri justificate, un drept de participare fără evaluarea performanței după ce obțin o autorizație în acest scop înainte de data închiderii înscrierilor la evenimentul sportiv în cauză. În acest caz, ei nu pot participa decât la primul tur al unei competiții de alergare sau la primele trei încercări ale unei competiții tehnice.

TopFit l‑a înscris pe domnul Biffi la campionatul de sală al Germaniei pentru seniori la probele de 60 m, de 200 m și de 400 m, care s‑a organizat la Erfurt la 4 și la 5 martie 2017. Această înscriere a fost însă respinsă de DLV, astfel încât domnul Biffi a fost exclus de la acest campionat în totalitate, deși îndeplinea toate condițiile pentru a participa la acesta, mai puțin pe cea a cetățeniei. TopFit și domnul Biffi au formulat fără succes o reclamație împotriva deciziei de respingere în fața comisiei juridice a federației.

Un alt campionat al Germaniei pentru seniori a fost organizat de DLV, în perioada 30 iunie-2 iulie 2017, la Zittau, pentru care domnul Biffi realizase performanțele minime care permiteau participarea la cursele de 100 m, de 200 m și de 400 m. Cu toate acestea, întrucât domnul Biffi nu avea dreptul să participe la aceste campionate decât „în afara clasamentului” sau „fără evaluarea performanței”, el a introdus, împreună cu TopFit, o cerere de măsuri provizorii la instanța de trimitere pentru a‑și asigura participarea cu drepturi depline la acest campionat. Această cerere a fost respinsă.

Domnul Biffi a fost autorizat să participe la aceste curse, însă doar parțial, cu alte cuvinte fără să fie clasat nici la probele contra cronometru, nici la cele terminate cu finale, cum ar fi cursa de 100 m, în cadrul căreia nu i s‑a permis să concureze decât la tururile de calificare fără acces în finală.

În consecință, domnul Biffi și TopFit au introdus o cerere în fața instanței de trimitere prin care au solicitat să i se permită să participe la viitoarele campionate germane de atletism pentru seniori și să poată obține o clasificare la aceste campionate. Ei susțin că domnul Biffi îndeplinește toate condițiile cerute de DLV, în special în materie de performanțe, în afara celei privind deținerea cetățeniei germane.

Instanța de trimitere se întreabă dacă o astfel de condiție de cetățenie constituie o discriminare nelegală, contrară normelor tratatului.

Ea arată că, în opinia DLV, Regulamentul privind atletismul nu este contrar dispozițiilor tratatului, întrucât practica sportivă în discuție nu ar constitui o activitate economică și, astfel, nu ar intra în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

Subliniind că domnul Biffi este un sportiv senior care, în pofida unor performanțe semnificative, rămâne un sportiv amator care nu desfășoară nicio activitate economică atunci când participă la campionate, această instanță ridică problema dacă aplicarea dreptului Uniunii în domeniul sportului este întotdeauna condiționată de desfășurarea unei asemenea activități. În această privință, ea menționează că dreptul Uniunii se referă în prezent în mod expres la sport la articolul 165 TFUE și că dreptul cetățenilor Uniunii de a locui în alt stat membru fără discriminare, astfel cum rezultă acesta din articolele 18, 20 și 21 TFUE, nu ar depinde de desfășurarea unei activități economice.

Exprimând îndoieli cu privire la acest subiect, instanța menționată consideră că participarea la campionatele sportive dintr‑un stat membru a resortisanților altor state membre ar trebui, în principiu, să fie admisă. Excepții s‑ar putea aplica, în special atunci când este vorba despre titluri și despre campionate naționale, însă restricțiile ar trebui să fie proporționale și nu ar trebui să depășească ceea ce este absolut necesar pentru a asigura competiția sportivă.

În aceste condiții Amtsgericht Darmstadt (Tribunalul Districtual din Darmstadt, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolele 18, 21 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că o dispoziție a regulamentului de organizare a activității de atletism al unei federații dintr‑un stat membru, care prevede că participarea la campionatele naționale este condiționată de deținerea cetățeniei statului membru respectiv, constituie o discriminare nelegală? 2) Articolele 18, 21 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că o federație [sportivă] dintr‑un stat membru îi discriminează în mod nelegal pe sportivii amatori din alt stat membru care nu dețin cetățenia primului stat prin faptul că, deși le permite să participe la campionate naționale, aceștia nu pot să concureze decât «în afara clasamentului» sau «fără evaluarea performanței» și nu au dreptul să participe la cursa finală sau la probele finale? 3) Articolele 18, 21 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că o federație [sportivă] dintr‑un stat membru îi discriminează în mod nelegal pe sportivii amatori din alt stat membru care nu dețin cetățenia primului stat prin faptul că îi exclude de la acordarea unor titluri naționale, respectiv nu îi include în clasament?”

După prezentarea concluziilor domnului avocat general, DLV a solicitat, prin scrisoarea din 20 martie 2019, redeschiderea fazei orale a procedurii pentru motivul că aceste concluzii se bazează în principal pe articolul 49 TFUE, în condițiile în care întrebările adresate privesc doar articolele 18, 21 și 165 TFUE, iar părțile nu au avut ocazia să se exprime cu privire la eventuala incidență a articolului 49 TFUE asupra soluționării litigiului principal.

În această privință, articolul 83 din Regulamentul de procedură al Curții îi permite acesteia să dispună oricând, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient lămurită sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților.

În speță, Curtea consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a răspunde la întrebările care îi sunt adresate și că prezenta cauză nu trebuie soluționată pe baza unui argument întemeiat pe articolul 49 TFUE care nu ar fi fost pus în discuția părților.

Prin urmare, nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 18, 21 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun reglementării unei federații sportive naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia un cetățean al Uniunii, resortisant al altui stat membru, care locuiește de mai mulți ani pe teritoriul statului membru în care este stabilită această federație unde practică alergarea ca amator în categoria senior, nu poate participa la campionatele naționale în aceste discipline în aceleași condiții ca resortisanții naționali în sensul că, chiar dacă îndeplinește toate condițiile necesare, în afara celei privind cetățenia, el nu poate participa la aceste campionate decât „în afara clasamentului” sau „fără evaluarea performanței”, fără să aibă acces la finală și fără să poată obține titlul de campion național, și că poate chiar să nu fie admis să participe la aceste campionate.

În această privință, trebuie să se arate că un cetățean al Uniunii precum domnul Biffi, resortisant italian care s‑a deplasat în Germania, unde locuiește de 15 ani, și‑a exercitat dreptul la liberă circulație în sensul articolului 21 TFUE.

În conformitate cu o jurisprudență constantă, statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre, ceea ce permite acelor resortisanți care se găsesc în aceeași situație să obțină același tratament juridic independent de cetățenia acestora și fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute în această privință (Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C‑184/99, EU:C:2001:458, punctul 31).

Astfel cum Curtea a statuat deja, situația unui cetățean al Uniunii care a făcut uz de libertatea sa de circulație intră în domeniul de aplicare al articolului 18 TFUE, care consacră principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate (Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Raugevicius, C‑247/17, EU:C:2018:898, punctul 27).

Acest articol are vocația de a se aplica unui cetățean al Uniunii care, la fel ca domnul Biffi, are reședința în alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține, unde intenționează să participe la competiții sportive ca amator.

În plus, Curtea a statuat deja că dreptul Uniunii garantează oricărui resortisant al unui stat membru atât libertatea de a se deplasa în alt stat membru pentru a exercita acolo o activitate salariată sau independentă, cât și pe aceea de a locui acolo după ce a desfășurat o astfel de activitate și că accesul la activitățile de agrement oferite în acest stat constituie corolarul libertății de circulație (Hotărârea din 7 martie 1996, Comisia/Franța, C‑334/94, EU:C:1996:90, punctul 21).

Curtea a statuat în egală măsură că drepturile conferite unui cetățean al Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE urmăresc printre altele să favorizeze integrarea progresivă a cetățeanului Uniunii interesat în societatea statului membru gazdă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 56).

În plus, articolul 165 TFUE reflectă importanța socială considerabilă a sportului în Uniune, în special a sportului amator, care a fost evidențiată în Declarația nr. 29 privind sportul care figurează în anexa la Actul final al Conferinței care a adoptat textul Tratatului de la Amsterdam (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctul 106, precum și Hotărârea din 13 aprilie 2000, Lehtonen și Castors Braine, C‑176/96, EU:C:2000:201, punctul 33), și rolul sportului ca factor de integrare în societatea statului membru gazdă.

Rezultă, așadar, din lectura articolului 21 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 165 TFUE că practicarea unui sport amator, în special în cadrul unui club sportiv, permite cetățeanului Uniunii care are reședința în alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține să creeze legături cu societatea statului în care s‑a deplasat și are reședința sau să consolideze aceste legături. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește participarea la competiții sportive de orice nivel.

Rezultă că un cetățean al Uniunii precum domnul Biffi poate în mod legitim să se prevaleze de articolele 18 și 21 TFUE în cadrul practicării de către acesta a unui sport amator, în competiție, în societatea statului membru gazdă.

Cu toate acestea, se pune problema dacă normele federațiilor naționale sportive sunt supuse normelor tratatului la fel ca normele de origine statală.

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, respectarea libertăților fundamentale și interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie prevăzute de tratat se impun și reglementărilor care nu au o natură publică și care urmăresc să reglementeze în mod colectiv munca salariată și prestările de servicii (a se vedea printre altele Hotărârea din 12 decembrie 1974, Walrave și Koch, 36/74, EU:C:1974:140, punctul 17, Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctul 82, Hotărârea din 18 decembrie 2007, Laval un Partneri, C‑341/05, EU:C:2007:809, punctul 98, precum și Hotărârea din 16 martie 2010, Olympique Lyonnais, C‑325/08, EU:C:2010:143, punctul 30).

Astfel, Curtea a statuat că eliminarea între statele membre a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a liberei prestări a serviciilor, obiectiv fundamental al Comunității Europene enunțat la articolul 3 litera (c) din Tratatul CEE (abrogat prin Tratatul de la Lisabona), înlocuit în esență cu articolele 3-6 TFUE, ar fi compromisă dacă eliminarea barierelor de origine statală ar putea fi neutralizată de obstacole care rezultă din exercitarea de către asociațiile sau organismele care nu țin de dreptul public a autonomiei lor juridice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 1974, Walrave și Koch, 36/74, EU:C:1974:140, punctul 18).

Principiul consacrat de această jurisprudență a Curții își găsește aplicarea și atunci când un grup sau o organizație exercită o anumită putere asupra particularilor și este în măsură să le impună condiții care aduc atingere exercitării libertăților fundamentale garantate prin tratat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2000, Ferlini, C‑411/98, EU:C:2000:530, punctul 50).

Rezultă că normele unei federații sportive naționale, precum cele în discuție în litigiul principal, care reglementează accesul cetățenilor Uniunii la competițiile sportive, sunt supuse normelor tratatului, în special articolelor 18 și 21 TFUE.

Prin urmare, trebuie să se examineze dacă astfel de norme sunt conforme cu aceste articole.

Instanța de trimitere arată în această privință că un cetățean al Uniunii precum domnul Biffi este tratat în mod diferit față de un resortisant național după modificarea regulamentului privind atletismul introdusă de DLV la 17 iunie 2016.

Potrivit instanței de trimitere, un astfel de cetățean, chiar dacă îndeplinește condițiile privind performanțele sportive necesare și chiar dacă dispune de un drept de concura la probele sportive pentru un club afiliat la federația de atletism națională de cel puțin un an, poate să nu fie admis să participe, din cauza cetățeniei sale, la un campionat național amator de alergare pe distanțe scurte în categoria senior sau poate să nu fie admis decât parțial să participe la acesta.

Trebuie să se arate că o astfel de diferență de tratament este susceptibilă să creeze o restricție în calea libertății de circulație a acestui cetățean al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Raugevicius, C‑247/17, EU:C:2018:898, punctul 28).

În speță, reiese din decizia de trimitere că un sportiv amator precum domnul Biffi nu are acces la campionatele naționale organizate de DLV în categoria senior în aceleași condiții ca resortisanții germani, deși aceste campionate fac parte din competițiile cele mai importante la nivel național. Atunci când este autorizat să participe la aceste campionate, el nu poate să participe, în prezent, decât la tururile calificative fără evaluarea performanței și, prin urmare, fără acces la finală sau doar la probele contra cronometru, însă în afara clasamentului.

O reglementare precum cea în discuție în litigiul principal poate avea de asemenea drept consecință, astfel cum susțin TopFit și domnul Biffi în observațiile lor scrise, ca atleții resortisanți ai unui alt stat membru decât Republica Federală Germania să fie mai puțin susținuți de cluburile sportive la care sunt afiliați decât atleții naționali, deoarece aceste cluburi vor avea un interes mai mic să investească într‑un atlet care nu are vocația de a participa la campionatele naționale. În acest caz, atleții resortisanți ai altor state membre precum domnul Biffi ar putea să se integreze cu dificultate în clubul lor sportiv de afiliere și, prin urmare, în societatea statului lor membru de reședință.

Este necesar să se constate că astfel de efecte sunt de natură să facă mai puțin atractivă exercitarea sportului amator de către cetățenii Uniunii și constituie, prin urmare, o restricție privind libertatea de circulație a acestora în sensul articolului 21 TFUE.

Cu toate acestea, o restricție privind libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii nu poate fi justificată decât dacă se întemeiază pe considerații obiective și este proporțională cu obiectivul urmărit în mod legitim de reglementarea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Raugevicius, C‑247/17, EU:C:2018:898, punctul 31).

În această privință, trebuie amintit că, în domeniul sportului, Curtea a statuat în mod repetat că dispozițiile dreptului Uniunii în materie de liberă circulație a persoanelor și a serviciilor nu se opun reglementărilor sau practicilor justificate de motive care țin de caracterul și de cadrul specifice anumitor evenimente sportive, precum meciurile între echipele naționale ale diferitor țări. Această limitare a domeniului de aplicare al dispozițiilor în cauză trebuie să rămână însă circumscrisă la obiectivul său propriu și nu poate fi invocată pentru a exclude orice activitate sportivă din domeniul de aplicare al tratatului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctele 76 și 127).

Or, având în vedere că, la prima vedere, acordarea titlului de campion național într‑o anumită disciplină sportivă nu acoperă toate competițiile care se desfășoară la nivel național în acea disciplină, această acordare are un efect limitat asupra practicării disciplinei sportive în cauză. Pe de altă parte, la fel cum s‑a statuat cu privire la componența echipelor naționale, este legitim să se rezerve acordarea titlului de campion național într‑o anumită disciplină sportivă unui resortisant național, acest element național putând fi considerat drept o caracteristică proprie titlului de campion național. Cu toate acestea, este important ca restricțiile care decurg din urmărirea obiectivului menționat să fie conforme cu principiul proporționalității.

În speță, DLV consideră, de manieră generală, că se bucură, în calitate de federație sportivă, de autonomie în stabilirea propriilor norme și că publicul se așteaptă ca un campion național al unui stat să fie un resortisant al acelui stat. Această federație prezintă, pe de altă parte, două explicații specifice prin care urmărește să își justifice reglementarea. Primo, desemnarea campionului național și a celui de al doilea și a celui de al treilea cei mai buni atleți naționali ar servi la selecționarea atleților care vor reprezenta țara lor la campionatele internaționale, cum ar fi campionate europene, în speță sub abrevierea „GER”, care face referire la cuvântul „Germany”, adică Germania. Secundo, DLV menționează că nu este posibil să se distingă în funcție de categoriile de vârstă și să se prevadă o derogare pentru seniori față de tinerii sub 20 de ani și de cei din categoria „elită”.

În ceea ce privește, mai întâi, afirmația potrivit căreia federațiile sportive sunt libere să își stabilească propriile norme, trebuie amintit, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 40 din prezenta hotărâre, că autonomia de care dispun aceste asociații private pentru adoptarea reglementărilor sportive nu poate să le autorizeze să limiteze exercitarea drepturilor conferite particularilor prin tratat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctul 81).

Trebuie subliniat că faptul că o normă este de natură pur sportivă nu înseamnă că ea este exclusă din start din domeniul de aplicare al tratatului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2006, Meca‑Medina și Majcen/Comisia, C‑519/04 P, EU:C:2006:492, punctul 33).

Prin urmare, argumentul potrivit căruia publicul se așteaptă ca un campion național al unei țări să aibă cetățenia acelei țări nu justifică orice tip de restricție privind participarea cetățenilor străini la campionatele naționale.

În consecință, este necesar să se examineze și justificările specifice invocate de DLV.

În ceea ce privește prima dintre aceste justificări, și anume desemnarea campionului național care își va reprezenta țara la campionatele internaționale, reiese din ședința desfășurată în fața Curții că DLV nu selecționează ea însăși participanții la campionatele internaționale din categoria senior, ci că atleții care aparțin unui club afiliat la DLV și care îndeplinesc condițiile de performanță pot, indiferent de cetățenia lor, să participe la aceste campionate și se înscriu ei înșiși la ele. Astfel, un resortisant al altui stat membru decât Republica Federală Germania poate deveni campion european la alergare la categoria senior concurând pentru Germania. Potrivit propriilor indicații ale DLV, aceasta nu selecționează cei mai buni atleți naționali pentru a participa la campionatele internaționale decât la categoria „elită”.

În ceea ce privește cea de a doua justificare invocată de DLV, și anume necesitatea de a adopta aceleași norme pentru toate categoriile de vârstă, rezultă din cuprinsul punctului precedent că ea nu este susținută de declarațiile DLV privind mecanismul de selecție a atleților la nivel internațional, din care reiese că acesta nu ar privi decât categoria „elită”.

Astfel, niciuna dintre justificările prezentate de DLV nu este întemeiată pe considerații obiective.

Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă există alte justificări ale normelor de neadmitere parțială a cetățenilor străini la campionatele naționale.

În această privință, trebuie amintit și că, deși entitățile implicate, cum ar fi organizatorii campionatelor sau federațiile sportive, au competența să stabilească normele adecvate pentru a asigura buna desfășurare a competițiilor (Hotărârea din 11 aprilie 2000, Deliège, C‑51/96 și C‑191/97, EU:C:2000:199, punctul 67), aceste norme nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit (Hotărârea din 13 aprilie 2000, Lehtonen și Castors Braine, C‑176/96, EU:C:2000:201, punctul 56).

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia este vorba despre un sport individual pe bază de eliminare treptată, în cazul de față alergarea pe distanțe scurte care se efectuează pe opt culoare, trebuie să se constate că prezența unuia sau a mai mulți cetățeni străini la proba finală este de natură să împiedice un resortisant național să câștige campionatul și să îngreuneze desemnarea celor mai buni resortisanți naționali.

Cu toate acestea, chiar și în cadrul unor asemenea sporturi, neadmiterea cetățenilor străini la proba finală nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit. În această privință, trebuie să se țină seama de faptul că, în statul membru în discuție în prezenta cauză, această excludere nu a existat timp de mai mulți ani pentru categoria senior.

Este de competența instanței naționale chemate să analizeze existența unor eventuale alte justificări să efectueze această analiză ținând seama de obiectivul care decurge dintr‑o lectură a dispozițiilor articolului 21 alineatul (1) TFUE coroborate cu cele ale articolului 165 TFUE de a deschide mai mult competițiile și de importanța integrării rezidenților, în special a celor de durată îndelungată, precum în speță domnul Biffi, în statul membru gazdă.

În continuare, în ceea ce privește neadmiterea totală la campionate naționale, DLV consideră că această problemă nu se pune în prezenta cauză, întrucât domnul Biffi ar trebui să poată continua să participe la aceste campionate. Cu toate acestea, reiese din decizia de trimitere că domnul Biffi nu a fost admis să participe la un campionat național din anul 2017. În plus, potrivit precizărilor referitoare la cadrul normativ aduse de DLV în observațiile sale scrise, întrucât participarea cetățenilor străini, membri ai unui club afiliat la DLV, este condiționată de obținerea unei autorizații, o astfel de excludere ar continua să fie posibilă.

În această privință, trebuie amintit că, pentru ca un astfel de regim de autorizare prealabilă să fie justificat din perspectiva articolelor 18 și 21 TFUE, el trebuie, în orice caz, să fie întemeiat pe criterii obiective, nediscriminatorii și cunoscute în prealabil, astfel încât să limiteze exercitarea puterii de apreciere a DLV pentru ca această putere să nu poată fi utilizată în mod arbitrar (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 20 februarie 2001, Analir și alții, C‑205/99, EU:C:2001:107, punctul 38).

În plus, trebuie să se arate că, din moment ce există un mecanism privind participarea unui atlet cetățean străin la un campionat național, cel puțin la tururile de calificare și/sau fără evaluarea performanței, neadmiterea totală a unui astfel de atlet la aceste campionate din cauza cetățeniei sale este, în orice caz, disproporționată.

Este necesar, prin urmare, să se răspundă la întrebările adresate că articolele 18, 21 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun reglementării unei federații sportive naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia un cetățean al Uniunii, resortisant al altui stat membru, care locuiește de mai mulți ani pe teritoriul statului membru în care este stabilită această federație unde practică alergarea ca amator în categoria senior, nu poate participa la campionatele naționale în aceste discipline în aceleași condiții ca resortisanții naționali sau nu poate participa la aceste campionate decât „în afara clasamentului” sau „fără evaluarea performanței”, fără să aibă acces la finală și fără să poată obține titlul de campion național, cu excepția cazului în care această reglementare este justificată de considerente obiective și proporționale cu obiectivul urmărit în mod legitim, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

13 iunie 2019 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Reglementarea DLV

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la cererea de redeschidere a procedurii orale

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată