Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 12 septembrie 2019.#Autoservizi Giordano società cooperativa împotriva Agenzia delle Dogane e dei Monopoli - Ufficio di Palermo.#Cerere de decizie preliminară formulată de Commissione tributaria provinciale di Palermo.#Trimitere preliminară – Impozitarea produselor energetice și a electricității – Directiva 2003/96/CE – Articolul 7 alineatele (2) și (3) – Noțiunea de „combustibil gazos de uz comercial utilizat [a se citi «motorină de uz comercial utilizată»] drept carburant” – Reglementare națională care prevede o rată redusă a accizei pentru motorina de uz comercial utilizată drept carburant pentru transportul regulat de călători, iar nu pentru transportul ocazional de călători – Principiul egalității de tratament.#Cauza C-513/18.

Prezenta trimitere preliminară invită Curtea să interpreteze articolul 7 din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității ( 2 ). Această dispoziție stabilește, la alineatul (1), ratele minime de impozitare aplicabile carburanților și prevede la alineatul (2) că, cu condiția respectării anumitor condiții, statele membre pot să stabilească o diferențiere de impozitare între utilizarea comercială și utilizarea privată a motorinei folosite drept carburant și definește în acest scop, la alineatul (3), noțiunea de „combustibil gazos de uz comercial utilizat [a se citi «motorina de uz comercial utilizată»] drept carburant”.

Curtea trebuie să stabilească dacă, în temeiul acestei dispoziții, statele membre pot efectua o diferențiere nu numai între utilizarea privată și utilizarea comercială a motorinei, ci și, în ceea ce o privește pe aceasta din urmă, între motorina utilizată în cadrul transportului regulat de călători și cea utilizată pentru transportul ocazional de călători.

Considerentele (3), (5), (9), (11), (15), (20), (24) și (28) ale Directivei 2003/96 au următorul cuprins: „(3) Buna funcționare a pieței interne și realizarea obiectivelor celorlalte politici comunitare necesită stabilirea la nivel comunitar a unor rate minime de impozitare la majoritatea produselor energetice, inclusiv electricitate, gaze naturale și cărbune. […] (5) Fixarea la nivel comunitar a unor rate minime de impozitare corespunzătoare poate permite reducerea diferențelor actuale între ratele naționale de impozitare. […] (9) Ar trebui să se acorde statelor membre flexibilitatea necesară pentru a defini și a implementa politici adaptate contextelor lor naționale. […] (11) Regimul fiscal instituit prin punerea în aplicare a prezentului cadru comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității ține de competența fiecărui stat membru […] […] (15) Posibilitatea de a aplica rate naționale diferențiale de impozitare aceluiași produs trebuie permisă în anumite condiții sau în permanență, cu condiția respectării ratelor comunitare minime de impozitare și a normelor privind piața internă și concurența. […] (20) Statele membre pot fi obligate să stabilească o diferențiere între motorina de uz comercial și motorina de uz privat. Statele membre pot utiliza această posibilitate pentru a reduce diferența dintre impozitarea combustibilului gazos de uz privat utilizat [a se citi «motorinei de uz privat utilizate»] drept carburant și impozitarea benzinei. […] (24) Statelor membre ar trebui să li se permită și aplicarea altor scutiri sau a unor rate reduse de impozitare, în cazul în care aceasta nu dăunează bunei funcționări a pieței interne și nu conduce la denaturări ale concurenței. […] (28) Anumite scutiri sau reduceri în nivelul de impozitare se pot dovedi necesare, în special având în vedere armonizarea insuficientă la nivel comunitar, riscurile pierderii competitivității la nivel internațional sau considerațiile de ordin social sau ecologic.”

Articolul 4 alineatul (1) din această directivă prevede: „Ratele de impozitare pe care statele membre le aplică produselor energetice și electricității enumerate în articolul 2 nu pot fi inferioare ratelor minime de impozitare prevăzute în prezenta directivă.”

Potrivit articolului 7 din directiva menționată: „(1) De la 1 ianuarie 2004 și de la 1 ianuarie 2010, ratele minime de impozitare aplicabile carburanților se fixează în conformitate cu tabelul A din anexa I. Cel târziu la 1 ianuarie 2012, Consiliul, hotărând în unanimitate după consultarea Parlamentului European, stabilește, pe baza unui raport și a unei propuneri a Comisiei [Europene], ratele minime de impozitare aplicabile combustibilului gazos [a se citi «motorinei»] pentru o perioadă suplimentară începând la 1 ianuarie 2013. (2) Statele membre pot să stabilească o diferențiere între utilizarea comercială și utilizarea privată a combustibilului gazos folosit [a se citi «motorinei folosite»] drept carburant, cu condiția să fie respectate ratele minime comunitare, iar rata stabilită pentru combustibilul gazos folosit [a se citi «motorina folosită»] drept carburant să nu scadă sub rata națională de impozitare aflată în vigoare la 1 ianuarie 2003, fără a aduce atingere oricărei derogări de la această utilizare stabilită în prezenta directivă. (3) «Combustibilul gazos de uz comercial utilizat [a se citi „motorina de uz comercial utilizată”] drept carburant» înseamnă combustibil gazos folosit [a se citi «motorină folosită»] drept carburant în următoarele scopuri: (a) transportul bunurilor în contul altor persoane sau în cont propriu, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de bunuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 [t]; (b) transportul de călători, regulat sau ocazional, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora[ ( 3 )]. (4) Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre care introduc un sistem de taxe de utilizare a infrastructurii rutiere pentru autovehicule sau ansamblurile de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de bunuri pot aplica o rată redusă la combustibilul gazos folosit [a se citi «motorina folosită»] pentru aceste vehicule, care coboară sub rata națională de impozitare în vigoare la 1 ianuarie 2003, atât timp cât sarcina fiscală totală rămâne în linii mari aceeași, cu condiția să fie respectate ratele comunitare minime, iar rata națională de impozitare în vigoare la 1 ianuarie 2003 pentru combustibilul gazos utilizat [a se citi «motorina utilizată»] drept carburant să fie cel puțin de două ori mai mare decât nivelul minim de impozitare aplicabil la 1 ianuarie 2004.”

Articolul 6 din decreto legislativo n. 26 – Attuazione della direttiva 2003/96/CE che ristruttura il quadro comunitario per la tassazione dei prodotti energetici e dell’elettricità (Decretul legislativ nr. 26 de transpunere a Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității) ( 4 ) din 2 februarie 2007 stabilește rata accizei aplicată motorinei utilizate drept carburant. Articolul 24 ter din decreto legislativo n. 504 – Testo unico delle disposizioni legislative concernenti le imposte sulla produzione e sui consumi e relative sanzioni penali e amministrative (Decretul legislativ nr. 504 de stabilire a textului unic al dispozițiilor legislative privind taxele pentru producție și consum, precum și sancțiunile penale și administrative în materie) ( 5 ) din 26 octombrie 1995 prevede de asemenea, sub titlul „Motorina de uz comercial”: „1. Motorina de uz comercial utilizată drept carburant este supusă accizei cu aplicarea ratei prevăzute pentru această utilizare la punctul 4-bis din tabelul A anexat la prezentul text unic. 2. Motorina de uz comercial utilizată drept carburant este motorina folosită de vehicule, cu excepția celor din categoria euro 2 sau inferioară, utilizate de proprietar sau în temeiul unui alt titlu care îi garantează disponibilitatea exclusivă, în următoarele scopuri: a) activitatea de transport de mărfuri cu vehicule cu o masă maximă totală de cel puțin 7,5 [t] desfășurată de: […] b) activitatea de transport de persoane desfășurată de: 1) organisme publice sau întreprinderi publice locale care desfășoară activitatea de transport prevăzută de decreto legislativo n. 422 – Conferimento alle regioni ed agli enti locali di funzioni e compiti in materia di trasporto pubblico locale, a norma dell’articolo 4, comma 4, della legge 15 marzo 1997, n. 59 [Decretul legislativ nr. 422 – transferul către regiuni și colectivități locale al unor atribuții și misiuni în materia transportului public local, în temeiul articolului 4 alineatul 4 din Legea nr. 59 din 15 martie 1997 ( 6 )] din 19 noiembrie 1997 și de legile regionale de punere în aplicare; 2) întreprinderi care prestează serviciile de transport rutier interregionale de competența statului prevăzute de decreto legislativo n. 285 – Riordino dei servizi automobilistici interregionali di competenza statale [Decretul legislativ nr. 285 privind reorganizarea serviciilor interregionale de transport public rutier de competența statului ( 7 )] din 21 noiembrie 2005; 3) întreprinderi care prestează serviciile de transport rutier de competența regiunilor și a colectivităților locale, prevăzute de Decretul legislativ nr. 422 din 19 noiembrie 1997; 4) întreprinderi care prestează servicii regulate de transport rutier în cadrul comunitar, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 [privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 ( 8 )]. 3. Se consideră de asemenea motorină de uz comercial motorina folosită pentru activitatea de transport de persoane desfășurată de organisme publice sau de întreprinderi care prestează servicii publice de transport pe cablu. 4. Rambursarea costului rezultat din acciza suplimentară aplicată motorinei de uz comercial se stabilește într‑un cuantum egal cu diferența dintre rata accizei aplicată motorinei utilizate drept carburant, prevăzută în anexa I, și cea prevăzută la alineatul 1 al prezentului articol. În vederea rambursării menționate anterior, entitățile prevăzute la alineatele 2 și 3 depun o declarație în acest sens la biroul competent al Agenzia delle Dogane e dei Monopoli [Agenția Vamală și a Monopolurilor, Italia] în cursul lunii următoare încheierii fiecărui trimestru calendaristic în care a avut loc consumul de motorină de uz comercial. […]”

Autoservizi Giordano Società cooperativa, reclamanta din litigiul principal, este o întreprindere care desfășoară activități de transport de călători prin intermediul unui serviciu de închiriere de autobuze cu șofer.

Ea a solicitat Agenzia delle Dogane e dei Monopoli, Ufficio di Palermo (Agenția Vamală și a Monopolurilor – Biroul din Palermo, Italia) să beneficieze, pentru trimestrul al treilea al anului 2017, de rata redusă a accizei pe motorina comercială, prevăzută la articolul 24 ter din Decretul legislativ nr. 504/1995. Această cerere a fost respinsă prin decizia notificată reclamantei din litigiul principal la 1 decembrie 2017, pentru motivul că activitatea de închiriere de autobuze cu șofer desfășurată de aceasta nu intra în niciuna dintre categoriile de activități de transport prevăzute la articolul 24 ter din Decretul legislativ nr. 504/1995.

Autoservizi Giordano a contestat acest refuz la instanța de trimitere, Commissione tributaria provinciale di Palermo (Comisia Fiscală Provincială din Palermo, Italia).

În susținerea acțiunii formulate, aceasta afirmă că beneficiul ratei reduse rezultă din aplicarea directă a articolului 7 din Directiva 2003/96 și că trebuie să fie considerată arbitrară și ilegală restricția introdusă prin articolul 24 ter din Decretul legislativ nr. 504/1995, care recunoaște beneficiul acestei rate reduse exclusiv în favoarea anumitor entități, printre care nu figurează întreprinderile care desfășoară activități de închiriere de autobuze cu șofer.

Agenția Vamală și a Monopolurilor – Biroul din Palermo susține, dimpotrivă, că articolul 7 din Directiva 2003/96 nu este direct aplicabil, întrucât conferă statelor membre o putere de apreciere în ceea ce privește beneficiul ratei reduse a accizei.

Instanța de trimitere arată că cereri precum cea a reclamantei au condus la abordări divergente în Italia. Unele comisii fiscale provinciale au înlăturat aplicarea articolului 24 ter din Decretul legislativ nr. 504/1995, pentru motivul că domeniul de aplicare al acestei dispoziții ar fi mai restrictiv decât cel al articolului 7 din Directiva 2003/96, în timp ce o altă comisie provincială a aplicat, dimpotrivă, articolul 24 ter din Decretul legislativ nr. 504/1995, considerând că posibilitatea de a prevedea rate reduse ține de aprecierea discreționară a statului membru.

Instanța de trimitere arată de asemenea că articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2003/96 face referire la „transportul de călători, regulat sau ocazional”, în timp ce articolul 24 ter din Decretul legislativ nr. 504/1995 recunoaște beneficiul ratei reduse a accizei pe motorina de uz comercial numai anumitor întreprinderi, excluzând de facto din cercul beneficiarilor ratei reduse a accizei pe motorină întreprinderile care, precum reclamanta din litigiul principal, desfășoară în sectorul transportului privat de persoane o activitate de închiriere de autobuze cu șofer.

Astfel, instanța de trimitere arată că urmărește să se stabilească dacă articolul 7 din Directiva 2003/96 poate fi invocat în mod direct de entități private pentru a obține beneficiul ratei reduse a accizei și rambursarea accizelor plătite fără a fi datorate. Aceasta subliniază de asemenea că, dacă este cazul, dreptul italian ar putea fi considerat cu dificultate compatibil cu această dispoziție.

În aceste condiții, Commissione tributaria provinciale di Palermo (Comisia Fiscală Provincială din Palermo) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 7 din Directiva [2003/96] trebuie interpretat în sensul că în domeniul său de aplicare intră toate întreprinderile și entitățile, publice sau private, care își desfășoară activitatea în sectorul transportului de persoane cu autobuzul, inclusiv prin închirierea de autobuze cu șofer, iar această dispoziție se opune reglementării interne de transpunere a [acestei] directiv[e], în măsura în care nu include printre entitățile care utilizează motorină de uz comercial și pe cele care desfășoară activitatea de închiriere de autobuze cu șofer? 2) Marja de apreciere recunoscută statelor [membre], la care se referă alineatul (2) al articolului 7 din Directiva [2003/96], face ca dispoziția prin care în motorina de uz comercial este inclusă și cea destinată «transportului ocazional de persoane» să nu fie imediat efectivă și necondiționată? 3) Articolul 7 din Directiva [2003/96] este, din punctul de vedere al conținutului său, pe de o parte, suficient de precis și, pe de altă parte, necondiționat, astfel încât să poată fi invocat în mod direct de un justițiabil față de autoritățile statului membru în cauză?”

Prin intermediul primei sale întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 7 din Directiva 2003/96 pentru a stabili dacă, pe de o parte, această dispoziție se aplică tuturor întreprinderilor și persoanelor private sau publice care desfășoară activități de transport de călători și, pe de altă parte, dacă aceasta se opune unei legislații naționale care nu include în noțiunea „combustibil gazos de uz comercial utilizat [a se citi «motorină de uz comercial utilizată»] drept carburant” motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători.

În această privință, trebuie amintit că articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96 autorizează statele membre să introducă, în ceea ce privește rata accizei, o diferențiere între utilizarea comercială și utilizarea privată a motorinei folosite drept carburant, impunând în același timp statelor membre care introduc această diferențiere, pe de o parte, să nu deroge de la ratele minime de impozitare prevăzute de această directivă și, pe de altă parte, să nu prevadă pentru motorina de uz comercial utilizată drept carburant o rată sub rata națională de impozitare aflată în vigoare la 1 ianuarie 2003.

La articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2003/96, legiuitorul Uniunii a instituit o definiție a „combustibilului gazos de uz comercial utilizat [a se citi «motorinei de uz comercial utilizate»] drept carburant” întemeiată pe scopurile în care este folosită motorina. De aici reiese că motorina de uz comercial utilizată drept carburant este motorina folosită pentru transportul bunurilor în contul altor persoane sau în cont propriu, cu anumite vehicule, precum și motorina folosită pentru transportul de călători, regulat sau ocazional, efectuat cu anumite vehicule.

În consecință, pe de o parte, Curtea este invitată să determine domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96, pentru a stabili dacă această dispoziție se aplică unei întreprinderi precum cea în discuție în litigiul principal, și anume o întreprindere privată care desfășoară activități în sectorul transportului de persoane cu autobuzul, prin intermediul unor servicii de închiriere de autobuze cu șofer ( 9 ).

Pe de altă parte, instanța de trimitere urmărește să afle dacă facultatea acordată statelor membre prin articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96, care le permite să stabilească o diferențiere între utilizarea comercială și utilizarea privată a motorinei folosite drept carburant, le permite de asemenea să acorde, în materie de transport de călători, o rată redusă a accizei pentru motorina utilizată în cadrul transportului regulat de călători, fără a acorda însă aceeași rată redusă pentru motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători ( 10 ).

În primul rând, în ceea ce privește domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia, legiuitorul Uniunii a definit noțiunea de „combustibil gazos de uz comercial utilizat [a se citi «motorină de uz comercial utilizată»] drept carburant” prin referire nu la natura, publică sau privată, a entităților care utilizează motorina, ci la scopurile în care este utilizată motorina, și anume transportul de bunuri sau de călători cu anumite vehicule.

În consecință, în opinia noastră, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96 poate să se aplice, în ceea ce privește transportul de călători, atât entităților publice, cât și entităților private precum reclamanta din litigiul principal, cu condiția totuși ca motorina să fie utilizată, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din această directivă, în cadrul unei activități de transport de bunuri sau de călători.

În al doilea rând, în ceea ce privește posibilitatea statelor membre de a acorda, în materia transportului de călători, o rată redusă a accizei pentru motorina utilizată în cadrul transportului regulat de călători, fără a acorda însă aceeași rată redusă pentru motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători, considerăm, ținând seama de termenii, de contextul și de obiectivele articolului 7 din Directiva 2003/96 ( 11 ), că o asemenea posibilitate rezultă din această dispoziție.

Astfel, modul de redactare a articolului 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2003/96 oferă indicații în acest sens, în măsura în care, în ceea ce privește definiția transportului de călători, legiuitorul Uniunii a recurs la conjuncția coordonatoare „sau” ( 12 ), care indică, în principiu, o alternativă ( 13 ).

În consecință, la prima vedere, modul de redactare a acestei dispoziții pare să indice, în ceea ce privește transportul de călători, că motorina de uz comercial care beneficiază de o rată redusă a accizei poate fi utilizată fie în scopul transportului regulat, fie în scopul transportului ocazional de pasageri și că, prin urmare, statele membre dispun de o marjă de apreciere în această privință.

Totuși, suntem de acord cu Comisia cu privire la faptul că modul de redactare a articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2003/96 nu este lipsit de incertitudine, întrucât conjuncția „sau” poate exprima de asemenea, nu o alternativă, ci o adăugire sau un caracter cumulativ.

Întrucât această conjuncție poate avea, din punct de vedere lingvistic, fie un sens alternativ, fie un sens cumulativ, în consecință, ea trebuie interpretată în contextul în care este utilizată și în lumina finalităților actului în cauză ( 14 ).

Or, în opinia noastră, rezultă fără îndoială din economia și din finalitățile Directivei 2003/96 că, în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din acest text, statele membre pot opta pentru a acorda rata redusă a accizei numai pentru motorina utilizată în scopul transportului regulat de călători.

În această privință, nu este inutil să amintim de la bun început că, prin adoptarea Directivei 2003/96, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să efectueze o armonizare exhaustivă, ci minimă ( 15 ) a normelor de impozitare a produselor energetice și a electricității. Concret, pentru a evita denaturarea concurenței sau impozitările interne protectoare ori discriminatorii ( 16 ), Directiva 2003/96 stabilește rate minime de impozitare, însă lasă statelor membre libertatea de a stabili rate mai ridicate.

În acest cadru, mai trebuie subliniat că mai multe dispoziții din această directivă sunt în mod deosebit relevante pentru a măsura marja de apreciere de care dispun statele membre.

Astfel, pe lângă articolul 7 alineatul (2), articolele 5, 14, 15, 16, 17 și 19 din directiva menționată prevăd posibilitatea statelor membre de a institui rate de impozitare diferențiate, scutiri sau reduceri fiscale în ceea ce privește accizele ( 17 ).

Interpretate în lumina considerentelor (10), (15), (24) și (28) ale Directivei 2003/96 ( 18 ), aceste dispoziții arată că legiuitorul Uniunii nu a neglijat faptul că accizele sunt foarte importante pentru statele membre, întrucât constituie o pârghie de încurajare și de finanțare a anumitor politici publice.

În consecință, în opinia noastră, din economia Directivei 2003/96 rezultă că aceasta conferă, în numele unor considerente sau al unor specificități naționale, o marjă de manevră foarte importantă statelor membre.

Această analiză este susținută, în plus, de interpretarea articolului 17 din Directiva 2003/96.

În temeiul acestei dispoziții, statele membre pot aplica reduceri fiscale la consumul de electricitate, printre altele în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, cu condiția respectării în medie pentru fiecare întreprindere a ratelor minime de impozitare stabilite în această directivă.

Întrebată cu privire la aspectul dacă articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 se opune unei reglementări naționale care prevede reduceri fiscale la consumul de electricitate în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie numai din sectorul de producție, Curtea, întemeindu‑se pe modul de redactare a dispoziției menționate și pe obiectivele acestei directive, a apreciat că nu aceasta este situația ( 19 ).

Dacă Curtea a considerat că statele membre pot realiza o „aplicare selectivă” ( 20 ) a posibilității de a acorda reduceri fiscale în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, nu vedem pentru ce motiv situația ar fi diferită în ceea ce privește rata redusă a accizei prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96.

Astfel, asemenea articolului 17 din Directiva 2003/96, articolul 7 din acest text recunoaște statelor membre posibilitatea, iar nu obligația, de a aplica o rată redusă a accizei în favoarea anumitor activități.

În plus, în ceea ce privește obiectivele Directivei 2003/96, amintim că, pe de o parte, Curtea a avut deja ocazia de a sublinia că din cuprinsul considerentelor (9) și (11) ale acestei directive reiese că aceasta vizează să acorde statelor membre o anumită marjă pentru a defini și a implementa politici adaptate contextelor lor naționale și că regimul instituit prin punerea în aplicare a directivei menționate ține de competența fiecărui stat membru ( 21 ).

Pe de altă parte, Curtea a subliniat că Directiva 2003/96, prin faptul că prevede un regim de impozitare armonizat pentru produsele energetice și pentru electricitate, urmărește, astfel cum reiese din considerentele (2)-(5) și (24) ale acesteia, să promoveze buna funcționare a pieței interne în sectorul energiei, evitând, printre altele, denaturările concurenței ( 22 ).

Întrucât legiuitorul Uniunii a impus în mod explicit, la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/96, respectarea ratelor minime de impozitare, recunoașterea faptului că statele membre pot prevedea o rată redusă a accizei pentru motorina utilizată pentru transportul regulat de călători, fără a acorda același tratament pentru motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători, nu aduce atingere acestui obiectiv, permițându‑le în același timp acestora să pună în aplicare politici adaptate specificităților lor naționale, în special în materia transportului și a accesibilității teritoriilor.

Astfel, examinarea obiectivelor Directivei 2003/96 susține interpretarea potrivit căreia, în cadrul posibilității care rezultă din articolul 7 alineatul (2) din această directivă, statele membre pot prevedea un tratament diferențiat între transportul regulat și transportul ocazional de călători, care constă în acordarea unei rate reduse a accizei numai pentru motorina utilizată pentru transportul regulat de călători.

În sfârșit, o asemenea interpretare a articolului 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96 nu este infirmată de rațiunea de a fi a articolului 7 din această directivă.

Astfel, această dispoziție pare să fi fost introdusă de legiuitorul Uniunii ( 23 ) pentru a permite statelor membre să diferențieze, din perspectiva accizelor, motorina de uz comercial și motorina de uz privat, precum și să reducă diferența dintre impozitarea motorinei de uz privat utilizată drept carburant și impozitarea benzinei ( 24 ).

Din ansamblul acestor elemente deducem că articolul 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție permite statelor membre să prevadă, în materia transportului de călători, o rată redusă a accizei pentru motorina utilizată în cadrul transportului regulat de călători, fără a acorda însă aceeași rată redusă pentru motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători.

Această posibilitate nu poate fi însă pusă în aplicare în mod arbitrar și, în opinia noastră, trebuie exercitată cu respectarea principiilor dreptului Uniunii ( 25 ) și în special a principiului egalității de tratament ( 26 ).

În aceste condiții, aceasta este, în opinia noastră, situația în ceea ce privește legislația italiană în discuție în litigiul principal, în măsura în care, spre deosebire de Comisie, apreciem că transportul regulat și transportul ocazional de călători prezintă caracteristici diferite și răspund unor nevoi specifice, astfel încât un stat membru poate rezerva beneficiul ratei reduse a accizei numai pentru motorina utilizată pentru transportul regulat de călători.

Astfel, în timp ce un serviciu de transport regulat de călători efectuează prin definiție transportul cu o anumită frecvență pe un traseu prestabilit, un serviciu de transport ocazional este asigurat în funcție de nevoia specifică pe care trebuie să o îndeplinească transportul ( 27 ).

În plus, transportul regulat de călători face parte integrantă din politica transporturilor, întrucât participă, de exemplu, la accesibilitatea teritoriilor.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, considerăm că trebuie să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, se aplică, în ceea ce privește transportul de călători, atât entităților publice, cât și entităților private, cu condiția totuși ca asemenea entități să desfășoare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din această directivă, o activitate de transport de călători și că, pe de altă parte, facultatea acordată statelor membre la articolul 7 alineatul (2) din directiva menționată permite unui stat membru să instituie o rată redusă a accizei pentru motorina utilizată pentru transportul regulat de călători, fără a acorda însă același tratament pentru motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători.

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări preliminare, pe care propunem să le examinăm împreună, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la efectul direct al articolului 7 din Directiva 2003/96. În lumina răspunsului pe care îl propunem la prima întrebare preliminară, nu este necesară, în opinia noastră, pronunțarea cu privire la efectul direct al acestei dispoziții ( 28 ). Astfel, numai cu titlu subsidiar și din motive de exhaustivitate, în ipoteza în care Curtea ar da un răspuns diferit la prima întrebare preliminară, formulăm următoarele considerații.

De la bun început arătăm că, dacă un stat membru decide să nu utilizeze facultatea prevăzută la articolul 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96, această dispoziție este lipsită de efect direct.

În ipoteza în care un stat membru ar fi utilizat această posibilitate și ar fi efectuat o transpunere incorectă a articolului 7 din Directiva 2003/96, amintim că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, pe de o parte, o dispoziție este suficient de precisă pentru a fi invocată de un justițiabil și aplicată de instanță în cazul în care enunță o obligație în termeni neechivoci și, pe de altă parte, o dispoziție este necondiționată în cazul în care enunță o obligație care nu este însoțită de nicio condiție și nici nu este subordonată, în privința executării sau a efectelor, intervenției vreunui act fie al instituțiilor Uniunii, fie al statelor membre ( 29 ).

Or, în ceea ce privește prima dintre aceste condiții, trebuie să se constate că articolul 7 din Directiva 2003/96 permite fără echivoc statelor membre să instituie o rată redusă a accizei numai pentru motorina utilizată pentru transportul regulat de călători, impunând în același timp, fără ambiguitate, ca ratele minime de impozitare să fie respectate, ca rata stabilită pentru motorina de uz comercial folosită drept carburant să nu scadă sub rata națională de impozitare aflată în vigoare la 1 ianuarie 2003 și ca transportul să fie efectuat prin intermediul anumitor categorii de vehicule.

În ceea ce privește a doua condiție, Curtea a statuat deja că împrejurarea că o dispoziție a unei directive oferă o facultate de alegere statelor membre nu exclude în mod necesar posibilitatea determinării cu o precizie suficientă, exclusiv pe baza dispozițiilor directivei, a conținutului drepturilor conferite particularilor ( 30 ).

În speță, este adevărat că articolul 7 din Directiva 2003/96 conferă statelor membre facultatea de a prevedea o rată redusă a accizei și de a limita beneficiul acestei rate la motorina utilizată în anumite scopuri, astfel încât caracterul necondiționat al acestei dispoziții ar putea fi dezbătut.

Totuși, întrucât legiuitorul italian a făcut uz de această facultate și de marja de apreciere recunoscută de dispoziția menționată, o asemenea marjă de apreciere nu afectează caracterul precis și necondiționat al obligației de a pune în aplicare posibilitatea menționată în mod nearbitrar și de a respecta condițiile prevăzute de legiuitor.

În aceste condiții, propunem să se răspundă la cea de a doua și la cea de a treia întrebare preliminară că, în ipoteza în care o legislație națională precum cea în discuție în litigiul principal ar fi contrară articolului 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96, această dispoziție ar avea efect direct, astfel încât ar putea fi invocată în mod direct pentru a obține beneficiul ratei reduse a accizei pe motorina de uz comercial utilizată drept carburant.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, propunem Curții să formuleze următorul răspuns la întrebările preliminare adresate de Commissione tributaria provinciale di Palermo (Comisia Fiscală Provincială din Palermo, Italia): „1) Articolul 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, se aplică, în ceea ce privește transportul de călători, atât entităților publice, cât și entităților private, cu condiția însă ca asemenea entități să desfășoare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din această directivă, o activitate de transport de călători și ca, pe de altă parte, facultatea acordată statelor membre prin articolul 7 alineatul (2) din directiva menționată să permită unui stat membru să instituie o rată redusă a accizei pentru motorina utilizată pentru transportul regulat de călători, fără a acorda însă același tratament pentru motorina utilizată pentru transportul ocazional de călători. 2) În ipoteza în care o legislație națională precum cea în discuție în litigiul principal ar fi contrară articolului 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/96, această dispoziție ar avea efect direct, astfel încât ar putea fi invocată în mod direct pentru a obține beneficiul ratei reduse a accizei pe motorina de uz comercial utilizată drept carburant.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 12 septembrie 2019 ( 1 )