Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 2 aprilie 2020.#Caisse de retraite du personnel navigant professionnel de l'aéronautique civile (CRPNPAC) împotriva Vueling Airlines SA și Vueling Airlines SA împotriva Jean-Luc Poignant.#Trimitere preliminară – Lucrători migranți – Securitate socială – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 – Legislație aplicabilă – Articolul 14 punctul 1 litera (a) – Lucrători detașați – Articolul 14 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) – Persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau a mai multe state membre și care este angajată de o sucursală sau de o reprezentanță permanentă deținută de întreprindere pe teritoriul unui stat membru altul decât cel în care se află sediul său – Regulamentul (CEE) nr. 574/72 – Articolul 11 alineatul (1) litera (a) – Articolul 12a alineatul (1a) – Certificatul E 101 – Efect obligatoriu – Certificat obținut sau invocat în mod fraudulos – Competență a instanței din statul membru gazdă de a constata frauda și de a înlătura certificatul – Articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/71 – Cooperare între instituțiile competente – Autoritate de lucru judecat a penalului asupra civilului – Supremația dreptului Uniunii.#Cauzele conexate C-370/17 și C-37/18.

Cauzele conexate C‑370/17 și C‑37/18

Caisse de retraite du personnel navigant professionnel de l’aéronautique civile (CRPNPAC)împotrivaVueling Airlines SA

Vueling Airlines SAîmpotrivaJean‑Luc Poignant

[cereri de decizie preliminară formulate de tribunal de grande instance de Bobigny (Tribunalul de Mare Instanță din Bobigny) și de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 2 aprilie 2020

„Trimitere preliminară – Lucrători migranți – Securitate socială – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 – Legislație aplicabilă – Articolul 14 punctul 1 litera (a) – Lucrători detașați – Articolul 14 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) – Persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau a mai multe state membre și care este angajată de o sucursală sau de o reprezentanță permanentă deținută de întreprindere pe teritoriul unui stat membru altul decât cel în care se află sediul său – Regulamentul (CEE) nr. 574/72 – Articolul 11 alineatul (1) litera (a) – Articolul 12a alineatul (1a) – Certificatul E 101 – Efect obligatoriu – Certificat obținut sau invocat în mod fraudulos – Competență a instanței din statul membru gazdă de a constata frauda și de a înlătura certificatul – Articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/71 – Cooperare între instituțiile competente – Autoritate de lucru judecat a penalului asupra civilului – Supremația dreptului Uniunii”

Securitate socială – Lucrători migranți – Legislație aplicabilă – Personal navigant al unei întreprinderi care efectuează transporturi internaționale de pasageri angajat de o sucursală sau de o reprezentanță permanentă a respectivei întreprinderi pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care se află sediul său – Noțiunile de sucursală, reprezentanță permanentă și ocupare – Interpretare autonomă

[Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, art. 14 punctul 2 lit. (a) subpunctul (i), și Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 19 punctul 2 lit. (a)]

(a se vedea punctele 55-57)

Securitate socială – Lucrători migranți – Legislație aplicabilă – Lucrători detașați într‑un alt stat membru decât cel în care este stabilit angajatorul – Certificatul E 101 eliberat de instituția competentă a statului membru în care este stabilit angajatorul – Forță probantă în privința instituțiilor de securitate socială ale celorlalte state membre, precum și a instanțelor din aceste state – Certificat obținut sau invocat în mod fraudulos – Dreptul instanței naționale de a constata existența unei fraude și de a înlătura certificatul – Condiții

[art. 4 alin. (3) TUE; art. 288 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, art. 14 punctul 1 lit. (a) și art. 84a alin. (3), precum și Regulamentul nr. 574/72 al Consiliului, art. 11 alin. (1) lit. (a)]

(a se vedea punctele 61-63, 66-81 și 86 și dispozitiv 1)

Securitate socială – Lucrători migranți – Legislație aplicabilă – Lucrători detașați într‑un alt stat membru decât cel în care este stabilit angajatorul – Certificatul E 101 eliberat de instituția competentă a statului membru în care este stabilit angajatorul – Forță probantă în privința instituțiilor de securitate socială ale celorlalte state membre, precum și a instanțelor din aceste state – Certificat obținut sau invocat în mod fraudulos – Condamnare penală a angajatorului întemeiată pe o constatare definitivă a fraudei efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii – Autoritate de lucru judecat – Instanțe civile ținute să oblige angajatorul la plata de daune interese exclusiv în temeiul acestei condamnări – Inadmisibilitate

[art. 4 alin. (3) TUE; Regulamentul nr. 574/72 al Consiliului, art. 11 alin. (1)]

(a se vedea punctele 88-92 și 94-98 și dispozitiv 2)

Rezumat

În Hotărârea CRPNPAC (cauzele conexate C‑370/17 și C‑37/18), pronunțată la 2 aprilie 2020, Marea Cameră a Curții a fost pusă în situația să interpreteze Regulamentul nr. 574/72 ( 1 ) în cadrul unei pretinse fraude referitoare la eliberarea, în temeiul Regulamentului nr. 1408/71 ( 2 ), a unor certificate de securitate socială E 101 (certificate care atestă detașarea lucrătorilor). Curtea a statuat că, atunci când dispun de indicii privind o astfel de fraudă, instanțele naționale dintr‑un stat membru în care sunt detașați lucrătorii pot să constate în mod definitiv existența acestei fraude și să înlăture aceste certificate numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții bine stabilite. Pe de altă parte, o instanță civilă din acest stat membru nu poate, exclusiv în temeiul condamnării penale, să oblige la plata de daune interese un angajator care a fost condamnat penal cu încălcarea dreptului Uniunii pentru utilizarea unor astfel de certificate.

Litigiile principale privesc certificatele E 101 utilizate de compania aeriană Vueling Airlines SA (denumită în continuare „Vueling”), cu sediul social în Barcelona (Spania), pentru personalul său navigant care își exercita activitatea pe aeroportul Roissy – Charles de Gaulle (Franța). În anul 2014, Vueling a fost condamnată penal pentru că a angajat acest personal fără să îl fi afiliat la sistemul francez de securitate socială. Acest personal fusese afiliat la sistemul spaniol de securitate socială și fusese plasat sub regimul detașării lucrătorilor. Instanțele penale franceze înlăturaseră E 101 obținute de la instituția competentă spaniolă pentru motivul că aceste certificate, eliberate în temeiul articolului 14 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 privind detașarea lucrătorilor ( 3 ), ar fi trebuit să fie emise, în opinia acestora, în temeiul articolului 14 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din regulamentul amintit ( 4 ), astfel încât personalul în cauză ar fi trebuit să se supună legislației franceze în materie de securitate socială. Potrivit acestor instanțe, Vueling se făcuse vinovată de fraudă privind asigurările sociale.

În speță, instanțele de trimitere au fost sesizate în cadrul unor proceduri civile introduse împotriva Vueling cu privire la aceleași fapte. Pe de o parte, Caisse de retraite du personnel navigant professionnel de l’aéronautique civile (CRPNPAC) și, pe de altă pare, un fost pilot al Vueling au susținut că au suferit un prejudiciu ca urmare a lipsei unei afilieri în Franța. În aceste împrejurări, instanțele de trimitere și‑au pus problema competenței instanțelor penale de a constata existența unei fraude și de a înlătura certificatele E 101, precum și a efectelor acestei condamnări penale asupra cererilor de despăgubire.

În primul rând, în ceea ce privește competența unei instanțe din statul membru gazdă de a constata existența unei fraude și de a înlătura certificatele E 101, Curtea a subliniat mai întâi că, în speță, instituțiile de securitate socială și instanțele franceze au putut fi determinate în mod rezonabil să considere că dispuneau de indicii concrete care să ofere motive pentru a crede că certificatele E 101 în discuție au fost obținute sau invocate în mod fraudulos, din moment ce personalul navigant în cauză intra în realitate sub incidența articolului 14 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 și ar fi trebuit, prin urmare, să se supună sistemului francez de securitate socială. Curtea a precizat însă că aceste indicii nu sunt suficiente pentru a justifica faptul că instituțiile sau instanțele din statul membru gazdă constată în mod definitiv existența unei fraude și înlătură certificatele. Astfel, certificatul E 101 are efect obligatoriu, în principiu, atât timp cât nu este retras sau declarat nevalid de către instituția emitentă. Atunci când are îndoieli în ceea ce privește legalitatea sau eliberarea unui certificat, instituția competentă a statului membru gazdă trebuie să se adreseze instituției statului membru emitent în cadrul procedurii de dialog prevăzute la articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/71. În această situație, instituția emitentă trebuie să reconsidere temeinicia acestei eliberări și, dacă este cazul, să retragă certificatul.

Curtea a subliniat că, tocmai în contextul unei suspiciuni de fraudă, punerea în aplicare a acestei proceduri de dialog deține o importanță specială. Prin urmare, prezența unor indicii concrete de fraudă trebuie să conducă instituția competentă a statului membru gazdă nu să constate în mod unilateral existența unei fraude, ci să inițieze prompt procedura de dialog. Instanțele din statul membru gazdă nu pot nici ele să ignore existența acestei proceduri. Ele pot să constate existența unei fraude și să înlăture certificatele E 101 numai după ce s‑au asigurat pe de o parte, că procedura de dialog a fost inițiată prompt și, pe de altă parte, că instituția emitentă a omis să efectueze o reexaminare și să ia poziție, într‑un termen rezonabil, cu privire la elementele prezentate de instituția competentă a statului membru gazdă, dacă este cazul, prin anularea sau prin retragerea certificatelor. În cazul în care constată că procedura de dialog nu a fost inițiată, instanța vizată trebuie să pună în aplicare toate mijloacele de drept aflate la dispoziția sa pentru a asigura că instituția competentă a statului membru gazdă inițiază această procedură.

În al doilea rând, Curtea a analizat aspectul dacă constatarea fraudei de către o instanță penală care nu a verificat, încălcând dreptul Uniunii, inițierea procedurii de dialog poate produce efecte obligatorii pentru instanța civilă care este ținută, în principiu, de autoritatea de lucru judecat a penalului asupra civilului. Recunoscând importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a considerat că principiul efectivității dreptului Uniunii se opune ca instanța civilă să fie ținută de constatările de fapt și de încadrările și interpretările juridice reținute de instanța penală efectuate cu încălcarea acestui drept. În consecință, dacă condamnarea pronunțată de instanțele penale împotriva angajatorului nu poate fi repusă în discuție în ciuda incompatibilității sale cu dreptul Uniunii, nici această condamnare și nici constatarea definitivă a fraudei și interpretările juridice, efectuate cu încălcarea acestui drept, nu pot, în schimb, să permită instanțelor civile să admită cereri de daune interese introduse de victimele acțiunilor acestui angajator.

( 1 ) Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 (JO 2005, L 117, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 211).

( 2 ) Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 631/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 (JO 2004, L 100, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 32).

( 3 ) În temeiul acestei dispoziții, persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru în serviciul unei întreprinderi de care aparține în mod obișnuit și care este detașată de întreprinderea respectivă pe teritoriul altui stat membru pentru a presta o muncă acolo pentru întreprinderea respectivă continuă să se supună în principiu legislației primului stat membru.

( 4 ) Această dispoziție privește lucrătorii care, în calitate de membri ai personalului navigant al unei întreprinderi care efectuează transporturi internaționale de pasageri, își exercită activitatea pe teritoriul a două sau mai multe state și sunt angajați de o sucursală pe care această întreprindere a stabilit‑o pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care se află sediul său principal.