Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 26 iunie 2018.#Deza, a.s. împotriva Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA).#Recurs – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (Regulamentul REACH) – Anexa XIV – Întocmirea unei liste de substanțe supuse autorizării – Includere în lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV – Actualizare privind includerea substanței ftalat de di(2‑etilhexil) (DEHP) în listă – Erori de interpretare și de aplicare a Regulamentului REACH și a principiului securității juridice – Denaturarea faptelor și a elementelor de probă – Întinderea controlului.#Cauza C-419/17 P.

Prin recursul formulat, Deza a.s. solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 11 mai 2017, Deza/ECHA ( 2 ), prin care acesta a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei ED/108/2014 a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) din 12 decembrie 2014 de actualizare și de completare a intrării existente referitoare la o substanță chimică în lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ( 3 ) și de identificare a acestei substanțe drept substanță care posedă proprietăți care afectează sistemul endocrin, în sensul articolului 57 litera (f) din acest regulament (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

În conformitate cu solicitarea adresată de Curte, prezentele concluzii se vor limita la analizarea primului motiv de recurs. Acest motiv este întemeiat pe interpretarea și pe aplicarea eronate ale Regulamentului REACH de către Tribunal, care a considerat nefondat motivul acțiunii îndreptate împotriva deciziei ECHA prin care recurenta invoca adoptarea ultra vires a acestei decizii.

Primul aspect al primului motiv de recurs privește în esență interpretarea articolului 57 din Regulamentul REACH și va da Curții ocazia să își dezvolte jurisprudența referitoare la această dispoziție, constituită în special din Hotărârile Polynt/ECHA ( 4 ) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA ( 5 ). În ceea ce privește al doilea și al treilea aspect ale acestui motiv, ele privesc aspectele procedurale ale includerii unei substanțe chimice în lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul REACH (denumită în continuare „lista substanțelor candidate”), care inventariază substanțele care fac obiectul procedurii de autorizare.

Titlul VII din Regulamentul REACH cuprinde articolele 55-66 din acest regulament și reglementează procedura de autorizare.

În conformitate cu principiile prevăzute la articolul 56 din Regulamentul REACH, intitulat „Dispoziții generale”, un producător, importator sau utilizator din aval nu poate, în principiu, să introducă pe piață o substanță în vederea utilizării sau să o utilizeze el însuși, în cazul în care substanța respectivă este inclusă în anexa XIV, cu excepția cazurilor prevăzute de această dispoziție.

Articolul 57 din Regulamentul REACH, intitulat „Substanțe care trebuie incluse în anexa XIV”, prevede: „În anexa XIV pot fi incluse următoarele substanțe în conformitate cu procedura stabilită la articolul 58: […] (c) substanțele care îndeplinesc criteriile de clasificare în clasa de pericol toxicitate pentru reproducere categoria 1A sau 1B, efecte adverse asupra funcţiei sexuale şi fertilităţii sau asupra dezvoltării, în conformitate cu secţiunea 3.7 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008; […] (f) substanțele, cum ar fi cele care afectează sistemul endocrin sau cele care au proprietăți persistente, bioacumulative și toxice sau foarte persistente și foarte bioacumulative, care nu îndeplinesc criteriile menționate la litera (d) sau (e), pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane și a mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la literele (a)-(e) și care sunt identificate individual, de la caz la caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 59.”

Articolul 59 din Regulamentul REACH, intitulat „Identificarea substanțelor menționate la articolul 57”, prevede: „(1) Procedura stabilită în alineatele (2)-(10) de la prezentul articol se aplică în scopul identificării substanțelor care îndeplinesc criteriile menționate la articolul 57 și al întocmirii unei liste a substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV. […] (2) Comisia [Europeană] poate să solicite [ECHA] să întocmească un dosar în conformitate cu punctele relevante din anexa XV pentru substanțele care îndeplinesc, în opinia sa, criteriile formulate la articolul 57. […] (3) Orice Stat Membru poate să întocmească un dosar în conformitate cu anexa XV pentru substanțele care, în opinia sa, îndeplinesc criteriile formulate la articolul 57 și să îl transmită [ECHA]. […] […] (5) În termen de 60 de zile de la transmitere, celelalte state membre sau [ECHA] pot prezenta observații cu privire la identificarea substanței din dosarul transmis [ECHA] în raport cu criteriile formulate la articolul 57. (6) În cazul în care [ECHA] nu primește sau nu prezintă nici o observație, aceasta include substanța pe lista menționată la alineatul (1). […] (7) Atunci când se prezintă sau se primesc observații, [ECHA] transmite dosarul Comitetului statelor membre în termen de 15 zile de la încheierea perioadei de 60 de zile menționate la alineatul (5). (8) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la transmitere, Comitetul statelor membre ajunge la un acord unanim cu privire la identificare, [ECHA] include substanța în lista menționată la alineatul (1). […] (9) În cazul în care Comitetul statelor membre nu ajunge la un acord unanim, Comisia elaborează un proiect de propunere privind identificarea substanței, în termen de trei luni de la primirea avizului Comitetului statelor membre. Decizia finală privind identificarea substanței se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 133 alineatul (3). (10) [ECHA] publică și actualizează lista menționată la alineatul (1) pe pagina sa de internet, de îndată ce s‑a adoptat o decizie privind includerea unei substanțe.”

Recurenta, societate pe acțiuni de drept ceh, produce, comercializează și utilizează substanța chimică ftalat de di(2-etilhexil) (DEHP).

Printr‑o decizie din 28 octombrie 2008, directorul executiv al ECHA a inclus DEHP în lista substanțelor candidate, pentru motivul că DEHP fusese identificată drept substanță toxică pentru reproducere, în sensul articolului 57 litera (c) din Regulamentul REACH.

Ulterior, prin Regulamentul (UE) nr. 143/2011 ( 6 ), Comisia a inclus DEHP în anexa XIV la Regulamentul REACH.

La 26 august 2014, Regatul Danemarcei a prezentat patru dosare conforme cu anexa XV la acest regulament, propunând ca DEHP și alte trei substanțe chimice să fie identificate drept substanțe care afectează sistemul endocrin, în privința cărora există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane, precum și a mediului, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, și ca lista substanțelor candidate să fie completată în acest sens (denumită în continuare „propunerea inițială a Regatului Danemarcei”).

Propunerea inițială a Regatului Danemarcei a fost supusă unei consultări a părților interesate în conformitate cu cerința prevăzută la articolul 59 alineatele (4) și (5) din Regulamentul REACH. În acest stadiu, a rezultat că, în urma opoziției mai multor membri ai Comitetului statelor membre, propunerea inițială a Regatului Danemarcei nu urma să fie aprobată în unanimitate.

Ulterior, Regatul Danemarcei a împărțit propunerea sa inițială în opt părți, și anume patru părți privind identificarea acestor patru substanțe drept substanțe care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra sănătății umane, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, și patru părți privind identificarea acestor patru substanțe drept substanțe care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra mediului, în sensul aceleiași dispoziții.

În continuare, Regatul Danemarcei și‑a retras propunerea în măsura în care aceasta viza includerea altor substanțe decât DEHP în lista substanțelor candidate pentru motivul că era vorba despre substanțe care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra mediului, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

În definitiv, numai identificarea DEHP drept substanță care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra mediului, nu a întâmpinat opoziție din partea membrilor Comitetului statelor membre.

La 12 decembrie 2014, directorul executiv al ECHA a adoptat decizia în litigiu, privind actualizarea și completarea intrării existente referitoare la substanța DEHP în lista substanțelor candidate și identificarea acestei substanțe drept substanță care posedă proprietăți care afectează sistemul endocrin, în privința căreia existau dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra mediului, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Prin acțiunea formulată, recurenta a solicitat anularea deciziei în litigiu în măsura în care aceasta actualizase și completase intrarea existentă referitoare la substanța DEHP în lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul REACH.

Prin intermediul primului motiv al acțiunii formulate, recurenta a reproșat ECHA că a adoptat decizia în litigiu ultra vires. Mai precis, recurenta a invocat, în primul rând, absența în cadrul Regulamentului REACH a unei dispoziții care să abiliteze ECHA să completeze o intrare existentă referitoare la o substanță chimică în lista substanțelor candidate, în al doilea rând, încălcarea unor norme procedurale cuprinse la articolul 59 din acest regulament, precum și, în al treilea rând, eludarea procedurilor speciale în vederea identificării substanțelor drept perturbatori endocrini care prezintă motive de îngrijorare deosebită, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea îndreptată împotriva deciziei în litigiu.

Prin cererea depusă la grefa Curții la 11 iulie 2017, recurenta a introdus prezentul recurs.

Recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate în totalitate, precum și a deciziei în litigiu și obligarea ECHA la plata cheltuielilor de judecată.

ECHA solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Regatul Danemarcei și Regatul Suediei susțin concluziile formulate de ECHA.

Primul motiv de recurs formulat de recurentă se împarte în trei aspecte, care preiau în esență elementele primului motiv al acțiunii îndreptate împotriva deciziei în litigiu, amintite la punctul 18 din prezentele concluzii. Astfel, aceste trei aspecte privesc procedura de identificare a substanțelor chimice care prezintă motive de îngrijorare deosebită, astfel cum este prevăzută la articolul 59 din Regulamentul REACH, efectuată în vederea eventualei includeri a substanțelor menționate în anexa XIV la acest regulament.

Prin urmare, vom prezenta mai întâi observații cu privire la procedura de identificare, astfel cum este prevăzută la articolul 59 din Regulamentul REACH, iar ulterior vom analiza cele trei aspecte ale primului motiv de recurs.

În sistemul instituit prin Regulamentul REACH, procedura de autorizare este unul dintre modurile de reglementare a substanțelor chimice având ca obiectiv garantarea faptului că substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită sunt substituite progresiv cu substanțe sau tehnologii alternative adecvate, în cazul în care acestea sunt fezabile din punct de vedere economic și tehnic ( 7 ).

În acest scop, articolul 57 literele (a)-(f) din Regulamentul REACH prevede proprietățile intrinsece ale substanțelor chimice considerate substanțe ce prezintă o îngrijorare deosebită, aceste proprietăți permițând includerea substanțelor respective în anexa XIV la acest regulament, intitulată „Lista substanțelor care fac obiectul autorizării”. Pe de altă parte, fiecare substanță inclusă în anexa XIV la Regulamentul REACH poate fi utilizată sau introdusă pe piață atunci când Comisia a emis o autorizație persoanei care a introdus o cerere de autorizare, conform articolelor 60-64 din acest regulament.

Însă, prezenta cauză nu privește un act prin care o substanță a fost inclusă în anexa XIV la Regulamentul REACH și nici o decizie privind o cerere de autorizare, ci intrarea referitoare la o substanță în lista substanțelor candidate. O asemenea intrare este etapa prealabilă includerii unei substanțe în anexa XIV la Regulamentul REACH.

Identificarea unor asemenea substanțe a fost încredințată în principal ECHA, care îndeplinește această misiune potrivit procedurii stabilite la articolul 59 din Regulamentul REACH.

Această procedură începe atunci când un stat membru sau, la cererea Comisiei, ECHA însăși propune identificarea unei substanțe ca fiind o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită pentru motivele prevăzute la articolul 57 literele (a)-(f) din Regulamentul REACH. Într‑un astfel de caz, statul membru sau ECHA sunt obligate să elaboreze un dosar privind substanța vizată. Statele membre și ECHA își pot prezenta observațiile cu privire la identificarea substanței în cauză ( 8 ).

În cazul în care ECHA nu primește sau nu prezintă nicio observație, ea include substanța în cauză în lista substanțelor candidate. În caz contrar, ea trimite dosarul Comitetului statelor membre. Dacă acest comitet ajunge la un acord unanim cu privire la identificare, ECHA include substanța respectivă în lista substanțelor candidate ( 9 ).

O substanță identificată de ECHA ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită pentru motivele prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH și care este, prin urmare, înscrisă în lista substanțelor candidate nu poate fi inclusă (imediat și automat) în anexa XIV la acest regulament. Cu toate acestea, identificarea unei asemenea substanțe și includerea sa în lista substanțelor candidate constituie în principiu etapa prealabilă includerii sale în anexa XIV la Regulamentul REACH. În consecință, includerea unei substanțe în lista substanțelor candidate precedă în principiu supunerea acestei substanțe obligației de a se solicita o autorizație pentru introducerea sa pe piață sau pentru utilizarea sa.

Independent de legătura dintre includerea unei substanțe în lista substanțelor candidate și includerea sa în anexa XIV la Regulamentul REACH, există în principal trei obligații legale care decurg din faptul că o substanță a fost identificată ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, dar nu a fost încă inclusă în această anexă ( 10 ).

În primul rând, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul REACH supune producătorul sau importatorul de articole (de produse) unei obligații de notificare a ECHA dacă o substanță din lista substanțelor candidate este prezentă în aceste articole într‑o cantitate și într‑o concentrație peste pragurile stabilite de această dispoziție.

În al doilea rând, potrivit articolului 31 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul REACH, furnizorul unei substanțe sau al unui preparat are obligația de a pune la dispoziția beneficiarului o fișă cu date de securitate atunci când o substanță este inclusă în lista substanțelor candidate, pentru alte motive decât cele prevăzute la articolul 31 alineatul (1) literele (a) și (b) din acest regulament. Considerăm că obligația prevăzută la articolul 31 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul REACH privește mai degrabă substanțele identificate ca prezentând motive de îngrijorare deosebită pentru motivele prevăzute la articolul 57 litera (f) din acest regulament, deoarece motivele prevăzute la articolul 31 alineatul (1) literele (a) și (b) din acest regulament corespund, în principiu, celor prevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din regulamentul menționat.

În al treilea rând, articolul 33 alineatele (1) și (2) din Regulamentul REACH prevede că orice furnizor al unui articol care conține o substanță candidată într‑o concentrație peste pragul specificat în această dispoziție îi furnizează beneficiarului articolului vizat, precum și consumatorului, la cererea acestuia, suficiente informații, pe care le are la dispoziție, pentru a permite utilizarea în condiții de securitate a acestui articol și care să cuprindă cel puțin denumirea substanței respective.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv de recurs, recurenta arată că, contrar poziției Tribunalului prezentate la punctele 48-82 din hotărârea atacată, ECHA nu avea competența de a identifica DEHP drept un perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, deoarece acesta fusese deja identificat drept substanță toxică pentru reproducere în sensul articolului 57 litera (c) din acest regulament.

În susținerea acestui prim aspect, recurenta invocă trei argumente distincte care pot fi rezumate după cum urmează. În primul rând, în jurisprudența referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH, Curtea ar exclude competența ECHA de a completa o intrare în lista substanțelor candidate referitoare la o substanță chimică identificată deja ca prezentând motive de îngrijorare deosebită. În al doilea rând, criteriile dezvoltate în jurisprudența referitoare la competențele implicite interne nu ar fi îndeplinite în speță, astfel că Tribunalul ar fi recunoscut în mod eronat existența competenței ECHA în această privință. În al treilea rând, interpretarea literală și sistematică a dispozițiilor Regulamentului REACH ar confirma poziția recurentei.

În cadrul primului aspect al primului motiv, recurenta invocă jurisprudența referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH, din care deduce că Curtea exclude existența unei competențe a ECHA de a completa o intrare existentă referitoare la o substanță chimică în lista substanțelor candidate. În această privință, recurenta menționează cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Polynt/ECHA ( 11 ) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA ( 12 ). Din aceste hotărâri ar reieși că articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH privește substanțele care nu pot fi identificate în temeiul criteriilor prevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din acest regulament sau care nu au fost încă identificate și incluse în lista substanțelor candidate pe baza acestor criterii.

În memoriul în răspuns, ECHA apreciază, în primul rând, că argumentul recurentei potrivit căruia identificarea în temeiul articolului 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH împiedică identificarea în temeiul articolului 57 litera (f) din acest regulament nu a fost prezentat în fața Tribunalului și ar putea fi considerat, ca urmare a acestui fapt, drept inadmisibil.

În al doilea rând, ECHA consideră că acest argument – în măsura în care ar fi admisibil – este nefondat.

Regatul Danemarcei și Regatul Suediei susțin că ECHA este abilitată să completeze o intrare existentă în lista substanțelor candidate.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de ECHA, recurenta nu a abordat efectiv în fața Tribunalului legătura dintre articolul 57 literele (a)-(e) și articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH. În consecință, recurenta nu a invocat nici faptul că această legătură s‑ar opune ca o intrare existentă în lista substanțelor candidate să fie completată. Pe de altă parte, recurenta nu a invocat în fața Tribunalului nici jurisprudența Curții referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH.

Cu toate acestea, trebuie observat că recurenta arată, în susținerea primului aspect al primului motiv, că două categorii de substanțe pot intra în domeniul de aplicare al articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, și anume substanțele care nu pot fi identificate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din acest regulament, precum și cele care nu au fost încă identificate și incluse în lista substanțelor candidate pe baza acestor criterii.

Considerăm că, prin intermediul acestui argument, recurenta nu urmărește să demonstreze că introducerea unei substanțe chimice în lista substanțelor candidate pentru motivele prevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH implică faptul că această substanță nu întrunește criteriile prevăzute la articolul 57 litera (f) din acest regulament. Dacă situația ar fi aceasta, argumentul respectiv ar viza un aspect material al sistemului de reglementare a substanțelor chimice și ar constitui un argument nou. Considerăm însă că acest argument privește epuizarea competenței ECHA de a include o substanță chimică în lista substanțelor candidate după prima identificare a acestei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită. În consecință, este vorba despre aceeași argumentație cu cea invocată în fața Tribunalului.

Este adevărat că, în fața Tribunalului, recurenta nu a invocat jurisprudența Curții referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH. Totuși, aceasta este jurisprudența din care trage concluziile care se înscriu în raționamentul prezentat în susținerea primului motiv al acțiunii formulate, potrivit căruia ECHA nu era competentă „să includă” DEHP în lista substanțelor candidate pentru a doua oară.

Considerăm așadar că argumentul recurentei contestat de ECHA în cadrul primului aspect al primului motiv al recursului este admisibil.

Amintim că, în cadrul primului aspect al primului motiv, recurenta arată că jurisprudența Curții referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH exclude o competență a ECHA de completare a unei identificări existente a DEHP.

Nu împărtășim însă acest punct de vedere.

Desigur, la punctul 35 din Hotărârea FCD și FMB ( 13 ), Curtea a considerat că substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită sunt cele prevăzute, pe de o parte, la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH ca urmare a proprietăților lor intrinsece și, pe de altă parte, la articolul 57 litera (f) din același regulament, și anume „orice alte substanțe” pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane și a mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la literele (a)-(e) din articolul 57 din Regulamentul REACH.

În această ordine de idei, Curtea a amintit pe scurt, în hotărârile invocate în mod explicit de recurentă în susținerea recursului, și mai precis la punctul 24 din Hotărârile Polynt/ECHA ( 14 ) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA ( 15 ), textul articolului 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH pentru a arăta ulterior, în ceea ce privește articolul 57 litera (f) din acest regulament, că această dispoziție „vizează toate celelalte substanțe care nu îndeplinesc niciunul dintre criteriile anterioare”. Ulterior, la punctul 25 din aceste hotărâri, Curtea a explicat că „în cadrul acestui articol 57, este prevăzut, la litera (f), un mecanism autonom care permite să se identifice ca prezentând motive de îngrijorare deosebită substanțe care nu au fost deja desemnate ca atare potrivit acestei dispoziții”.

Cu toate acestea, contrar interpretării formulate de recurentă, considerăm că pasajele menționate la punctul precedent din prezentele concluzii, potrivit cărora articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH privește substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită „care nu au fost deja desemnate ca atare potrivit acestei dispoziții”, nu se referă la perspectiva ECHA care, în acest caz particular, nu a identificat anterior o substanță vizată ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită pentru motivele prevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH.

Considerăm că aceste pasaje privesc mai degrabă perspectiva legiuitorului Uniunii care a completat lista motivelor pentru care o substanță poate fi inclusă în lista substanțelor candidate cu motive reziduale, neprevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH, dar care nu au caracter exclusiv. Prin urmare, identificarea unei substanțe drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită pentru motivele prevăzute la articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH nu implică faptul că aceasta nu poate fi identificată drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită pentru motivele prevăzute la punctele precedente din această dispoziție, și anume la articolul 57 literele (a)-(e) din acest regulament.

Această interpretare este confirmată de o lectură aprofundată a jurisprudenței referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH. Astfel, observăm că din pasajele Hotărârilor Polynt/ECHA ( 16 ) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA ( 17 ), invocate de asemenea de recurentă și amintite la punctul 51 din prezentele concluzii, reiese că articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH vizează toate celelalte substanțe „care nu îndeplinesc niciunul dintre criteriile anterioare” ( 18 ). Pe de altă parte, în special la punctul 29 din Hotărârile Polynt/ECHA ( 19 ) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA ( 20 ), Curtea a analizat articolul 57 din Regulamentul REACH, explicând ceea ce urmărea legiuitorul Uniunii dând o asemenea structură acestei dispoziții.

Pentru aceleași motive, pasajele în care Curtea a arătat că articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH vizează „toate celelalte substanțe” trebuie înțelese în sensul că se referă nu la celelalte substanțe ca atare, ci la celelalte motive pentru care o substanță poate fi inclusă în lista substanțelor candidate.

În lumina acestor considerații, suntem de părere că interpretarea jurisprudenței referitoare la articolul 57 din Regulamentul REACH prezentată de recurentă în cadrul primului aspect al primului motiv nu poate fi admisă.

Recurenta susține că doctrina competențelor implicite interne nu poate face obiectul unei interpretări extensive. Astfel, recurenta contestă considerațiile Tribunalului care figurează la punctul 70 din hotărârea atacată, potrivit cărora recunoașterea competenței implicite a ECHA era necesară, în special pentru atingerea obiectivului urmărit de Regulamentul REACH. Potrivit recurentei, o competență implicită nu poate fi dedusă din obiectivul menționat deoarece, într‑un astfel de caz, normele esențiale pentru delimitarea competenței ECHA ar fi dispozițiile care delimitează obiectivele acestui regulament.

În această ordine de idei, recurenta arată că recunoașterea competenței implicite a ECHA nu este necesară nici pentru atingerea obiectivului Regulamentului REACH, nici pentru asigurarea efectului său util, Agenția putând opta pentru un alt mod de reglementare, în special a restricțiilor prevăzute în titlul VIII din acest regulament.

ECHA apreciază că recurenta a interpretat greșit raționamentul Tribunalului. Potrivit ECHA, Tribunalul s‑a limitat la interpretarea articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH în sensul că acesta a considerat că articolul 59 alineatul (8) din regulamentul REACH abilitează în mod expres ECHA să includă în lista substanțelor candidate o substanță care figurează deja în această listă ca urmare a unei alte proprietăți intrinsece prevăzute la articolul 57 din acest regulament.

În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia Tribunalul ar fi aplicat în mod eronat doctrina competențelor implicite interne, împărtășim opinia ECHA care consideră că, în hotărârea atacată, Tribunalul a recunoscut existența competenței ECHA de a adopta decizia în litigiu, însă fără a se întemeia pe doctrina competențelor implicite interne.

Astfel cum Tribunalul a amintit la punctul 44 din hotărârea atacată, reclamanta este cea care a arătat că, contrar celor invocate de ECHA, competența acestei agenții de a completa o intrare existentă referitoare la o substanță chimică în lista substanțelor candidate nu poate decurge din doctrina „competențelor implicite”.

Este adevărat că Tribunalul a arătat, la punctul 52 din hotărârea atacată, că termenii „agenția include substanța în [lista candidată]”, care figurează la articolul 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH, privesc în primul rând situația în care Comitetului statelor membre îi este transmis un dosar elaborat în conformitate cu anexa XV la acest regulament care privește o substanță ce nu a fost încă supusă atenției acestuia.

Cu toate acestea, din cuprinsul punctului 54 din hotărârea atacată rezultă că, pentru a admite competența ECHA de a adopta decizia în litigiu, Tribunalul a considerat că nici textul articolului 57 și al articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH și nici textul vreunei alte dispoziții a acestuia din urmă nu interzic ECHA să verifice dacă o substanță posedă alte proprietăți intrinsece decât cele care au condus la includerea inițială a acestei substanțe în lista substanțelor candidate. Pe de altă parte, la punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că identificarea unei substanțe ca întrunind criteriile unui alt punct al articolului 57 din Regulamentul REACH decât cel care a condus la includerea inițială în lista substanțelor candidate ia, din punct de vedere tehnic, forma unei completări privind intrarea existentă. Potrivit Tribunalului, acesta este sensul în care trebuie înțeles argumentul ECHA potrivit căruia aceasta dispune de o „competență implicită” de a completa o intrare existentă.

Pentru motivele prezentate mai jos, argumentul recurentei întemeiat pe aplicarea eronată a doctrinei competențelor implicite interne nu poate fi admis, întrucât Tribunalul nu a recurs la această doctrină în hotărârea atacată. În plus, Tribunalul și‑a întemeiat raționamentul în această privință pe interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor Regulamentului REACH, care a făcut obiectul analizei noastre privind ultimul argument invocat de recurentă în cadrul primului aspect al primului motiv de recurs.

Potrivit recurentei, poziția sa este confirmată de interpretarea lingvistică și sistematică a dispozițiilor Regulamentului REACH.

În această privință, recurenta invocă în primul rând textul articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH, potrivit căruia ECHA „include” în lista substanțelor candidate substanța identificată de Comitetul statelor membre în conformitate cu articolul 57 din acest regulament. Mai precis, cuvântul „include” ar arăta că este vorba despre substanțe care nu sunt incluse încă în lista substanțelor candidate. Prin urmare, recurenta susține că, dacă substanța vizată este deja inclusă în această listă, ea nu poate fi inclusă în această listă încă o dată.

Pe de altă parte, o asemenea interpretare ar fi confirmată de lectura articolului 59 alineatul (10) din Regulamentul REACH care se referă la o decizie privind „includerea unei substanțe”.

În sfârșit, recurenta susține că din articolul 58 alineatul (8) din Regulamentul REACH, care prevede în mod expres competența exclusiv a Comisiei de a elimina din anexa XIV la acest regulament substanțele care nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 57 din regulamentul menționat, rezultă că legiuitorul nu a înțeles să încredințeze o asemenea competență unei agenții precum ECHA, caz în care ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.

Potrivit ECHA, textul articolului 57 și cel al articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH nu îi interzic să verifice dacă o substanță posedă alte proprietăți intrinsece decât cele care au condus la includerea sa inițială în lista substanțelor candidate.

Aceasta este în esență și poziția prezentată de Regatul Danemarcei și de Regatul Suediei.

Nu suntem convinși de teza prezentată de recurentă potrivit căreia lectura articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH ar putea da de gândit că ECHA nu este competentă decât pentru o includere unică a unei substanțe în lista substanțelor candidate. Concluziile recurentei privind utilizarea cuvântului „include” la articolul 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH sunt, în opinia noastră, inadecvate. Situația este aceeași în ceea ce privește analiza sa cu privire la articolul 59 alineatul (10) din regulamentul menționat.

Desigur, astfel cum am arătat la punctele 33-36 din prezentele concluzii, din includerea unei substanțe chimice în lista substanțelor candidate rezultă trei obligații, și anume cea de a notifica articolele care conțin substanțele care figurează în lista substanțelor candidate, cea de a furniza beneficiarului o fișă cu date de securitate, precum și cea de a informa beneficiarul și consumatorul cu privire la utilizarea articolelor în condiții de securitate. Totuși, s‑ar putea considera că a doua „includere” a aceleiași substanțe în lista substanțelor candidate nu trebuie să schimbe în mod necesar întinderea obligațiilor respective. Această abordare ar putea permite să se pledeze pentru interpretarea dispozițiilor Regulamentului REACH prezentată de recurentă în primul motiv de recurs.

Acestea fiind spuse, observăm că includerea unei substanțe în lista substanțelor candidate nu constituie decât o fază inițială a procedurii de autorizare și poate conduce eventual la includerea unei substanțe identificate în prealabil de ECHA ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în anexa XIV la Regulamentul REACH.

Considerăm că este evident că o substanță chimică poate fi identificată ca prezentând motive de îngrijorare deosebită și inclusă în anexa XIV la acest regulament pentru mai multe motive prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH. Această interpretare este confirmată de textul articolului 58 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul REACH, potrivit căruia decizia cu privire la includerea unei substanțe în anexa XIV specifică printre altele „proprietatea (proprietățile) intrinsecă (intrinsece) ale substanței menționate la articolul 57 [din acest regulament]” ( 21 ).

Pe de altă parte, în ceea ce privește efectele produse de includerea unei substanțe, pentru mai multe motive prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH, în lista substanțelor candidate și în anexa XIV la acest regulament, aceasta din urmă (această includere) poate cu siguranță modifica obligațiile persoanelor interesate de comercializarea sau de utilizarea acestei substanțe. Din articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul REACH rezultă că, în afară de câteva excepții minore, o autorizație se emite în cazul în care riscul pe care îl prezintă utilizarea substanței pentru sănătatea umană sau pentru mediu, având în vedere proprietățile intrinsece precizate în anexa XIV la acest regulament, este controlat în mod corespunzător, ceea ce trebuie demonstrat în raportul de securitate chimică al solicitantului.

Prin urmare, prin interzicerea includerii, la o dată ulterioară, a aceleiași substanțe în lista substanțelor candidate pentru alte motive, nerecunoscute inițial, s‑ar limita eficacitatea și exhaustivitatea procedurii de autorizare care constituie elementul esențial al sistemului de reglementare a substanțelor chimice pe piața internă. Într‑un astfel de caz, odată identificată drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, o substanță nu poate fi inclusă ulterior în anexa XIV la Regulamentul REACH pentru motive necunoscute la momentul acestei prime identificări și supusă procedurii de autorizare în ceea ce privește aceste motive.

În plus, considerăm că nu se contestă că ECHA ar putea include această substanță în lista substanțelor candidate la momentul primei identificări a unei substanțe chimice, pentru mai multe motive prevăzute la articolul 57 literele (a)-(f) din Regulamentul REACH. Într‑un astfel de caz, ar fi vorba tot despre o simplă includere a acestei substanțe în această listă. Pentru motivele prezentate mai sus, nu vedem de ce o asemenea operațiune nu s-ar putea derula în două faze. În caz contrar, ECHA ar fi descurajată să procedeze imediat la includerea unei substanțe chimice în lista substanțelor candidate, deoarece s‑ar putea dovedi mai târziu că această substanță are alte proprietăți intrinsece care o califică de asemenea drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în sensul articolului 57 din Regulamentul REACH. Însă, o amânare a supunerii substanței procedurii de autorizare ar fi contrară obiectivelor Regulamentului REACH, deoarece această substanță ar putea fi comercializată sau utilizată fără să trebuiască să se conformeze obligațiilor care rezultă din includerea în lista substanțelor candidate. În acest context, este necesar să se observe că, potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul REACH, acesta urmărește în principal să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului.

În consecință, având în vedere rezultatele nesatisfăcătoare ale interpretării textuale a articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH și ținând seama de concluziile univoce care rezultă din interpretarea sistematică și teleologică, apreciem că argumentul recurentei întemeiat în principal pe lectura acestei dispoziții nu poate fi admis.

Prin urmare, primul aspect al primului motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv de recurs, recurenta reproșează Tribunalului că nu a considerat, în special la punctele 85-98 din hotărârea atacată, ca fiind contrar procedurii decizionale din Regulamentul REACH faptul că Regatul Danemarcei și‑a modificat propunerea inițială. Mai precis, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Regatul Danemarcei nu a înlocuit propunerea sa inițială cu o nouă propunere, ci doar a împărțit-o în opt părți distincte, înainte de a retrage propunerile privind identificarea a trei alte substanțe în ceea ce privește efectele lor asupra mediului, în timp ce propunerea privind DEHP era menținută.

În ceea ce privește ECHA, ea arată în memoriul în răspuns că Regatul Danemarcei a prezentat un dosar pentru fiecare dintre cele patru substanțe vizate. În consecință, Tribunalul ar fi concluzionat în mod întemeiat că decizia în litigiu a fost adoptată în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 59 din Regulamentul REACH.

În această ordine de idei, Regatul Danemarcei declară că, în cursul procedurii de identificare stabilite de articolul 59 din Regulamentul REACH, nu au fost adăugate informații în cele patru dosare pe care să nu le fi prezentat inițial.

Răspunzând la argumentul recurentei prin care aceasta contestă procesul de adoptare a deciziei în litigiu, este necesar să se observe în primul rând că, astfel cum Tribunalul a amintit la punctul 85 din hotărârea atacată, procedura de identificare a substanțelor vizate la articolul 57 din Regulamentul REACH, prevăzută la articolul 59 din acest regulament, are drept scop să garanteze că statele membre și părțile interesate de această procedură pot fi ascultate înainte de elaborarea unei decizii de a include o substanță în lista substanțelor candidate. Pe de altă parte, astfel cum Tribunalul a observat în mod întemeiat la punctul 86 din hotărârea atacată, Regulamentul REACH nu precizează modul în care trebuie prezentate mai multe propuneri de identificare a unei substanțe drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în sensul articolului 57 din acest regulament.

Prin urmare, articolul 59 din Regulamentul REACH nu interzice unui stat membru să își modifice sau să își retragă propunerile privind substanțele pe care le apreciază ca îndeplinind criteriile prevăzute la articolul 57 din acest regulament.

Ținând seama de obiectivul procedurii de identificare a substanțelor prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH, care este de a garanta că persoanele interesate sunt ascultate, tindem să considerăm că introducerea unei noi propuneri în cursul acestei proceduri, neprezentată inițial, ar fi contrară dispozițiilor acestui regulament.

Un stat membru poate propune identificarea ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, pentru motivul proprietățile care afectează sistemul endocrin, a unei substanțe pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH. Acest stat ar putea propune ulterior, în cadrul aceleiași proceduri, identificarea ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, pentru motivul proprietăților sale care afectează sistemul endocrin, a aceleiași substanțe pentru care există de asemenea dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra mediului. Într‑un astfel de caz, ar exista un risc ca una dintre fazele procedurii de identificare privind această propunere să se deruleze fără participarea tuturor părților interesate sau să fie pur și simplu omisă.

În orice caz, considerăm că, în afară de cazul menționat mai sus, Regulamentul REACH nu împiedică în principiu un stat membru să își modifice sau să își retragă propunerea privind identificarea substanțelor chimice. Apreciem că o asemenea modificare sau o asemenea retragere sunt autorizate cu condiția ca acestea să nu aibă ca efect completarea propunerii inițiale cu elemente noi. În acest caz, în ceea ce privește conținutul său, propunerii inițiale i s-ar substitui o propunere nouă.

În această privință, este cert că, în cursul procedurii în care s‑a adoptat decizia în litigiu, Regatul Danemarcei nu a introdus o propunere nouă în sensul expus mai sus. Potrivit aprecierii Tribunalului care figurează la punctul 88 din hotărârea atacată, din documentele depuse la dosarul Tribunalului nu reiese că Regatul Danemarcei a renunțat total la propunerea sa inițială și că era necesară introducerea unei noi propuneri. Astfel cum a arătat Tribunalul, acest stat membru doar a împărțit propunerea sa inițială în opt părți distincte. Această împărțire a fost urmată de o retragere parțială a propunerilor privind celelalte trei substanțe în măsura în care aceste propuneri priveau efectele grave asupra mediului, în timp ce propunerea privind DEHP a fost menținută.

În acest context este necesar să se observe, în al doilea rând, că dosarele elaborate pentru substanțele care îndeplinesc, potrivit Comisiei sau statului membru, criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH sunt cele care constituie obiectul principal al fazei inițiale a procedurii de autorizare, și anume procedura de identificare prevăzută la articolul 59 din acest regulament.

După elaborarea lor, aceste dosare sunt puse la dispoziția statelor membre care pot prezenta observații cu privire la identificarea substanței în cauză. Ulterior, aceleași dosare sunt trimise Comitetului statelor membre pentru care acestea constituie baza de discuție care urmărește ajungerea la un acord unanim în ceea ce privește identificarea unei substanțe drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Astfel, procedura de identificare, astfel cum este prevăzută la articolul 59 din Regulamentul REACH, este respectată atunci când un dosar este elaborat pentru fiecare substanță și este utilizat pe tot parcursul acestei proceduri.

În speță, astfel cum Tribunalul a arătat la punctul 87 din hotărârea atacată, s-a depus la ECHA un dosar distinct conform cu anexa XV la Regulamentul REACH pentru fiecare dintre cele patru substanțe vizate de propunerea inițială a Regatului Danemarcei.

Din hotărârea atacată nu rezultă că modificarea și retragerea parțială a propunerii inițiale a Regatului Danemarcei au condus la o substituire a dosarului referitor la DEHP. Desigur, forma acestei propuneri inițiale a fost modificată, dar nici propunerea inițială a acestui stat membru – în măsura în care privea identificarea DEHP drept substanță care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra mediului, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH –, nici dosarele transmise ECHA nu au fost modificate.

Pentru aceste motive, considerăm că al doilea aspect al primului motiv este nefondat.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv de recurs, recurenta reproșează Tribunalului că a respins, în special la punctele 105-132 din hotărârea atacată, argumentul acesteia potrivit căruia decizia ECHA și procedura desfășurată de aceasta înainte de adoptarea deciziei sale eludează procedura obligatorie din punct de vedere juridic prevăzută de Parlament și de Consiliu pentru adoptarea unor criterii armonizate în vederea identificării substanțelor care afectează sistemul endocrin.

În această privință, recurenta invocă Decizia nr. 1386/2013/UE ( 22 ) care prevede, în cadrul obiectivului prioritar nr. 3, că Uniunea Europeană va elabora criterii armonizate bazate pe riscuri pentru identificarea perturbatorilor endocrini, pentru a elabora și pentru a aplica abordări ce permit examinarea efectelor combinate ale substanțelor chimice și preocupările în materie de siguranță legate de perturbatorii endocrini în întreaga legislație relevantă a Uniunii. Potrivit recurentei, adoptarea măsurilor adecvate pentru realizarea obiectivelor prioritare ale Deciziei nr. 1386/2013 a fost încredințată în special Comisiei. Pe de altă parte, din această decizie ar reieși că criteriile de aplicare armonizată elaborate de Uniune în vederea identificării substanțelor care afectează sistemul endocrin trebuie aplicate în cadrul tuturor textelor din dreptul Uniunii, inclusiv Regulamentul REACH.

Recurenta invocă de asemenea Regulamentul (UE) nr. 528/2012 ( 23 ) arătând că, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din acesta, Comisia trebuia să adopte cel mai târziu până la 13 decembrie 2013 acte de specificare a criteriilor științifice pentru determinarea proprietăților care afectează sistemul endocrin. În această ordine de idei, recurenta arată că, în temeiul punctului 3.6.5 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 ( 24 ), Comisia era obligată să prezinte până la 14 decembrie 2013 cel mai târziu o propunere de măsuri privind criteriile științifice specifice pentru determinarea substanțelor care afectează sistemul endocrin.

În sfârșit, referindu‑se la considerațiile Tribunalului privind foaia de parcurs publicată de Comisie în iunie 2014, care figurează la punctele 122 și 123 din hotărârea atacată, recurenta invocă faptul că, în fața Tribunalului, ea nu a prezentat teza potrivit căreia acest document era obligatoriu din punct de vedere juridic. În schimb, recurenta a menționat acest document, în special în susținerea argumentului său potrivit căruia, în situația în care dreptul Uniunii nu prevede criteriile de aplicare generală pentru identificarea substanțelor care afectează sistemul endocrin și în care elaborarea acestor criterii a fost încredințată Comisiei prin texte obligatorii din punct de vedere juridic, identificarea substanței DEHP în aplicarea articolului 57 litera (c) din Regulamentul REACH în temeiul propriilor criterii ad-hoc ale ECHA este nelegală și inacceptabilă.

În ceea ce privește ECHA, aceasta arată în memoriul în răspuns că nu există o procedură obligatorie din punct de vedere juridic definită de Parlament și de Consiliu care să suspende aplicarea articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH în ceea ce privește perturbatorii endocrini.

În ceea ce privește Regatul Danemarcei și Regatul Suediei, acestea apreciază că considerațiile Tribunalului privind pretinsa eludare a procedurii obligatorii prevăzute de Parlament și de Consiliu nu sunt afectate de o eroare de drept.

În ceea ce privește, în primul rând, Decizia nr. 1386/2013 și elaborarea unor criterii armonizate bazate pe riscuri pentru identificarea perturbatorilor endocrini, considerăm că, cel puțin în acest stadiu al evoluției sistemului de reglementare a substanțelor chimice, este vorba despre o idee directoare sau programatică. Astfel, potrivit punctului 50 al treilea paragraf a doua teză din anexa la această decizie, Uniunea „va elabora” criterii armonizate.

Pe de altă parte, analiza punctului 50 primul și al doilea paragraf din anexa la Decizia nr. 1386/2013 ne dă de gândit că, în cadrul acestei decizii, „criteriile armonizate” trebuie înțelese ca fiind criterii care nu au vocația de a le înlocui pe cele care au fost deja prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH și care sunt aplicate de ECHA în cadrul procedurii prevăzute la articolul 59 din acest regulament. Potrivit punctului 50 primul paragraf prima teză din anexa la Decizia nr. 1386/2013, legislația în domeniul substanțelor chimice, inclusiv Regulamentul REACH, prevede o „protecție de bază pentru sănătatea umană și pentru mediu”. În plus, astfel cum reiese din punctul 50 al doilea paragraf prima teză din această anexă, este necesară intensificarea eforturilor pentru a garanta că toate substanțele relevante care prezintă motive de îngrijorare deosebită, inclusiv substanțele cu proprietăți de perturbare a sistemului endocrin, sunt incluse în lista substanțelor candidate. În orice caz, chiar dacă Decizia nr. 1386/2013 are în vedere elaborarea unor criterii armonizate, apreciem că este vorba despre criterii viitoare și probabil mai stricte decât cele prevăzute de Regulamentul REACH.

În al doilea rând, în ceea ce privește Regulamentul nr. 528/2012, Tribunalul a arătat în mod întemeiat, la punctul 109 din hotărârea atacată, că acest regulament, astfel cum rezultă din articolul 2 alineatul (3) litera (j), se aplică fără a aduce atingere Regulamentului REACH. Astfel, întocmai ca Decizia nr. 1386/2013, Regulamentul nr. 528/2012 nu are vocația de a pune în discuție aplicabilitatea criteriilor de identificare a perturbatorilor endocrini, prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH și aplicate de ECHA în cadrul procedurii prevăzute la articolul 59 din acest regulament.

În al treilea rând, apreciem că situația este aceeași în ceea ce privește punctul 3.6.5 din anexa II la Regulamentul nr. 1107/2009. Tribunalul a constatat în mod întemeiat, la punctele 117 și 118 din hotărârea atacată, că din cuprinsul punctului menționat rezultă că este necesar să se verifice dacă o substanță are efecte care afectează sistemul endocrin și care pot fi adverse, nu doar „în baza evaluării liniilor directoare privind testarea adoptate la nivel[ul Uniunii] sau internațional”, ci și pe baza „altor date și informații disponibile”, inclusiv a unei analize a literaturii științifice, efectuate de [Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară]”. Constatăm că folosirea termenului „inclusiv” nu permite excluderea dintre aceste „alt[e] date și informații disponibile” a efectelor analizelor ECHA, efectuate în conformitate cu Regulamentul REACH.

În sfârșit, în al patrulea rând, pentru aceleași motive, considerăm că argumentele recurentei întemeiate pe foaia de parcurs publicată de Comisie în iunie 2014 nu pot fi admise. Acest document se referă, astfel cum arată recurenta, la Regulamentele nr. 528/2012 și nr. 1107/2009. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 102 și 103 din prezentele concluzii, criteriile aplicabile în cadrul acestor regulamente nu pot înlocui în prezent criteriile prevăzute și aplicate în cadrul Regulamentului REACH.

Prin urmare, considerăm că al treilea aspect al primului motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

În lumina acestor considerații, considerăm că primul motiv, considerat prin prisma celor trei aspecte ale sale, trebuie respins în întregime.

Pentru aceste motive, propunem Curții să respingă în întregime primul motiv de recurs ca nefondat.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 26 iunie 2018 ( 1 )