Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 12 aprilie 2018.#Administration des douanes et droits indirects și Etablissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer) împotriva Hubert Clergeau ș.a.#Cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Franța).#Trimitere preliminară – Regulamentul (CEE) nr. 1964/82 – Declarații false sau fraude pentru obținerea unor restituiri speciale la export pentru unele tranșe de carne de bovine dezosată – Modificare a Regulamentului nr. 1964/82 prin care se extinde beneficiul restituirilor speciale la export – Principiul retroactivității legii penale mai favorabile – Articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.#Cauza C-115/17.

Poate fi sancționată o persoană care prin declararea falsă a mărfurilor exportate de ea a obținut în mod necuvenit fonduri din bugetul Uniunii Europene, dacă mărfurile exportate efectiv nu erau eligibile la momentul comiterii faptei, dar au devenit eligibile printr‑o modificare a dispozițiilor relevante, ulterioară comiterii faptei?

Se solicită Curții să analizeze această problematică având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Articolul 49 alineatul (1) a treia teză consacră principiul fundamental al retroactivității legii penale mai favorabile (lex mitior), un drept fundamental cu o însemnătate practică considerabilă, de a cărui interpretare și aplicare Curtea de Justiție s‑a ocupat deja în mai multe rânduri ( 2 ).

Prezenta cauză se înscrie în contextul unui scandal de amploare din domeniul cărnii, care a beneficiat de o anumită atenție în Franța ( 3 ). Inculpații din litigiul principal au făcut declarații false în fața autorităților competente în legătură cu carnea de vită sau mânzat care era destinată exportului în state terțe sau au fost complici la aceste fapte. În această modalitate, întreprinderea la care lucrau inculpații a obținut o subvenție financiară din bugetul Uniunii sub forma unor restituiri speciale la exportul de carne de vită și mânzat, deși, în perioada respectivă, nu erau prevăzute subvenții la export finanțate de contribuabilul european pentru tranșele de carne exportate. Abia ulterior aceste tranșe de carne aveau să beneficieze de finanțarea europeană, ca urmare a unei modificări legislative la nivelul Uniunii.

Exact la această modificare ulterioară se referă acum inculpații solicitând achitarea. În schimb, autoritățile naționale competente consideră că falsul în declarații, la momentul respectiv, în privința tranșelor de carne în discuție este și rămâne un fals în declarații care trebuie sancționat ca atare, indiferent dacă reglementările relevante din dreptul Uniunii în materie de subvenții s‑au modificat între timp.

Prin hotărârea sa în prezenta cauză, Curtea poate avea o contribuție importantă la aplicarea practică a mecanismelor de sancționare prin care trebuie protejate în fiecare stat membru interesele financiare ale Uniunii Europene, în sensul articolului 325 din TFUE.

Cadrul juridic în dreptul Uniunii al prezentei cauze este stabilit în esență prin articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Pe lângă acest articol, trebuie să se facă referire la articolul 4 alineatul (3) TUE și la articolul 325 alineatul (1) TFUE, precum și la Regulamentele (UE, Euratom) nr. 966/2012 ( 4 ), (CEE) nr. 1964/82 ( 5 ), (CE) nr. 2469/97 ( 6 ) și (CE) nr. 1359/2007 ( 7 ). Din contra, nu are relevanță Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95, menționat de unele părți în proces ( 8 ), deoarece acesta se referă doar la sancțiuni de drept administrativ, nu și de drept penal, în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii.

În articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiul legalității sancțiunilor este definit după cum urmează: „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârșirii infracțiunii. În cazul în care, ulterior săvârșirii infracțiunii, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, se aplică aceasta din urmă.”

Articolul 4 alineatul (3) TUE exprimă principiul cooperării loiale între Uniune și statele membre: „În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.”

În plus, la articolul 325 alineatul (1) TFUE se găsește următoarea dispoziție cu privire la protejarea intereselor financiare ale Uniunii: „Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele și oferă o protecție efectivă în statele membre, precum și în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii.”

Regulamentul nr. 966/2012 stabilește regulile financiare aplicabile bugetului general al Uniunii. Sub titlul „Gestiunea partajată cu statele membre”, articolul 59 alineatul (2) din acest regulament prevede următoarele: „(2) În îndeplinirea sarcinilor legate de execuția bugetului, statele membre adoptă toate măsurile necesare, inclusiv legislative, de reglementare și administrative, pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii, în special: […] (b) previn, detectează și soluționează neregulile și frauda; Pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, statele membre, respectând principiul proporționalității și în conformitate cu prezentul articol și cu normele sectoriale, efectuează controale ex ante și ex post și, dacă este cazul, verificări la fața locului pe eșantioane reprezentative și/sau eșantioane bazate pe riscuri ale tranzacțiilor. De asemenea, acestea recuperează fondurile plătite în mod necuvenit și inițiază procedurile judiciare necesare în acest scop. Statele membre impun asupra beneficiarilor sancțiuni cu caracter eficace, disuasiv și proporțional, dacă sunt prevăzute în normele sectoriale și în dispozițiile speciale din legislația națională. […]”

Condițiile de acordare a restituirilor speciale la exportul din Uniunea Europeană în state terțe pentru unele tranșe de carne de vită și mânzat dezosate au fost modificate de mai multe ori în decursul anilor. Inițial, acestea au fost stabilite prin Regulamentul nr. 1964/82, ulterior au fost modificate prin Regulamentul nr. 2469/97, iar în final au fost preluate într‑o versiune codificată a Regulamentului nr. 1359/2007.

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1964/82 cuprindea inițial această reglementare: „Tranșele de carne dezosată ambalate individual, obținute din sferturile posterioare proaspete sau congelate ale bovinelor adulte masculi, se califică pentru restituirile speciale la export dacă sunt îndepliniți termenii prezentului regulament.”

Această reglementare trebuie interpretată în lumina celui de al doilea considerent al Regulamentului nr. 1964/82: „[…] dată fiind situația pieței, situația economică din sectorul cărnii de vită și mânzat și domeniul reprezentat de vânzarea unor produse din acest sector, ar trebui stabilite condițiile care reglementează plata restituirilor speciale privind exportul acestor produse; […] ar trebui stabilite în special condițiile pentru anumite tranșe de carne obținute prin dezosarea sferturilor posterioare ale bovinelor.”

La sfârșitul anului 1997, a fost adoptată o nouă versiune a articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1964/82: „Bucățile dezosate care provin din sferturi anterioare sau din sferturi posterioare proaspete sau refrigerate de masculi adulți din specia bovină, ambalate individual și cu un conținut mediu de carne de vită macră de minimum 55 %, pot, în condițiile menționate în prezentul regulament, să beneficieze de restituiri speciale la export.”

Această versiune a articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1964/82 a fost introdusă prin Regulamentul nr. 2469/97. Intrarea sa în vigoare era reglementată la articolul 4 din acesta, după cum urmează: „Prezentul regulament intră la vigoare în 19 ianuarie 1998. [Acesta] se aplică operațiunilor pentru care o declarație de tipul menționat la articolul 3 alineatul (1) sau la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 este acceptată și este însoțită de o licență de export eliberată începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament.”

Cel de al doilea considerent al Regulamentului nr. 2469/97 precizează care sunt motivele noii reglementări introduse de acesta: „[Î]ntrucât, ca urmare a punerii în aplicare a acordului agricol din Runda Uruguay, este oportun să existe un regim care să permită o mai bună poziționare a produselor din sectorul cărnii de vită și mânzat pentru exportul, de preferință către țări terțe. Introducerea unei restituiri speciale pentru bucățile dezosate de sferturi anterioare de masculi adulți din specia bovină ar trebui să permită atingerea acestui obiectiv. […], este necesar, prin urmare, să se extindă regimul actual prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 1964/82 la aceste produse.”

În prezent, articolul 1 din Regulamentul nr. 1359/2007 este în vigoare, având următoarea formulare: „Bucățile dezosate care provin din sferturi anterioare sau din sferturi posterioare proaspete sau refrigerate de masculi adulți din specia bovină, ambalate individual și cu un conținut mediu de carne de vită macră de minimum 55 %, pot, în condițiile menționate în prezentul regulament, să beneficieze de restituiri speciale la export.”

Conform articolelor 11 și 12, Regulamentul nr. 1359/2007 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, abrogând cu începere de la acea dată Regulamentul nr. 1964/82. Scopul său este, conform considerentului (1), acela de a codifica, din motive de claritate și de raționalizare, numeroasele modificări aduse ultimului regulament.

Potrivit considerentului (3) al Regulamentului nr. 1359/2007: „Date fiind situația pieței, situația economică din sectorul cărnii de vită și mânzat și domeniul reprezentat de vânzarea unor produse din acest sector, ar trebui stabilite condițiile care reglementează plata restituirilor speciale privind exportul acestor produse. Ar trebui stabilite în special condițiile pentru anumite tranșe de carne obținute prin dezosarea sferturilor bovinelor.”

Articolul 426 din Codul vamal francez ( 9 ), care era deja în vigoare la momentul săvârșirii faptelor în litigiu, stipulează: „Se consideră import sau export fără declarație de mărfuri interzise: […] 4. declarații false sau acțiuni frauduloase, care au ca scop sau ca efect obținerea, în tot sau în parte, a unei restituiri, a unei scutiri, a unei reduceri de taxe sau orice alt avantaj în legătură cu importul sau exportul, cu excepția încălcărilor aduse unor reguli privind calitatea sau ambalajul, dacă aceste încălcări nu au ca scop sau ca efect obținerea unei restituiri, a unei scutiri, a unei reduceri de taxe sau a unui avantaj de natură financiară; […]”

Așa cum rezultă în continuare din articolul 414 din Codul vamal francez, importul sau exportul fără declarație de mărfuri interzise se pedepsește cu închisoare de până la trei ani și cu diverse pedepse accesorii pecuniare.

În sfârșit, principiul legalității sancțiunilor este formulat ( 10 ) în articolul 112-1 din Codul penal francez după cum urmează: „Se pedepsesc doar acele fapte care, la momentul săvârșirii, constituiau o infracțiune. Se pot pronunța doar pedepsele prevăzute de lege la acel moment. Totuși, dispozițiile noi se aplică infracțiunilor comise înainte de intrarea în vigoare a acestora și care nu au dus la o condamnare definitivă, dacă aceste dispoziții sunt mai puțin severe decât dispozițiile anterioare.”

În cadrul unei proceduri penale desfășurate în fața instanțelor franceze, toți cei nouă inculpați din litigiul principal sunt acuzați de săvârșirea unei infracțiuni vamale în calitate de autori sau de complici. În esență, s‑a reținut în sarcina inculpaților că în perioada 1987-1992, prin falsificarea unor declarații vamale și prin activități frauduloase, au permis societății franceze Clergeau SA ( 11 ) să beneficieze de restituiri la export pentru carne de vită și mânzat mai mari decât cele care se cuveneau societății în temeiul dreptului Uniunii, la momentul comiterii faptelor.

În concret, inculpaților li se reproșează că au declarat în fals, cu intenția de a frauda, drept carne de vită provenind din sferturi posterioare carnea de vită provenind din sferturi anterioare de bovine. Or, în perioada avută în vedere, carnea de vită provenind din sferturi anterioare – spre deosebire de carnea de vită provenind din sferturi posterioare – nu intra încă în domeniul de aplicare al dispozițiilor relevante din dreptul Uniunii privind restituirile speciale la export, ci a fost inclusă în acest domeniu abia la o dată ulterioară ‑ începând din 19 ianuarie 1998.

La procedura penală participă, din partea statului francez, Administration des douanes et droits indirects (Administration des douanes) ( 12 ) precum și – în calitate de parte civilă – Établissement national des produits de l’Agriculture et de la Mer (FranceAgriMer) ( 13 ). Aceasta din urmă este competentă pentru aplicarea dispozițiilor din dreptul Uniunii cu privire la ajutoarele agricole și la controalele aferente acestora.

Prin hotărârea din 3 decembrie 2013, Tribunal correctionnel de La Rochelle ( 14 ) a achitat toți inculpații, întemeindu‑se pe principiul retroactivității legii mai favorabile, deoarece, în prezent, restituirea specială la export conform legislației Uniunii privește nu numai carnea de vită provenind din sferturi posterioare, ci și carnea de vită provenind din sferturi anterioare. Această hotărâre a fost confirmată în calea de atac de Cour d’appel de Poitiers ( 15 ) prin hotărârea din 13 martie 2015. În urma recursului introdus de Administration des douanes ( 16 ) și de FranceAgriMer, procedura penală este în prezent pendinte în fața secției penale a Cour de cassation, pentru a se pronunța asupra aplicării dreptului în hotărârea pronunțată în apel ( 17 ).

Prin hotărârea din 23 noiembrie 2016, primită la 6 martie 2017, Cour de cassation (Franța) a adresat Curții următoarea întrebare preliminară în temeiul articolului 267 din TFUE: „Articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană să fie condamnată pentru că a obținut restituiri la export necuvenite prin acțiuni frauduloase și fals în declarații privind natura mărfurilor pentru care au fost solicitate restituirile, în condițiile în care, în urma unei modificări a reglementării apărute ulterior faptelor, mărfurile pe care le‑a exportat efectiv au devenit eligibile pentru aceste restituiri?”

La cererea de lămuriri adresată de Curtea de Justiție în temeiul articolului 101 din Regulamentul de procedură, instanța de trimitere a precizat că inculpații din litigiul principal sunt urmăriți pentru fals în declarații sau activități frauduloase prin care au fost obținute, în tot sau în parte, restituiri, scutiri, reduceri de taxe sau orice alt avantaj în legătură cu exportul.

În procedura desfășurată în fața Curții, patru dintre inculpații din litigiul principal au depus un memoriu comun ( 18 ), iar guvernele francez, elen și austriac, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Cu excepția guvernului austriac, aceleași părți au fost reprezentate și în ședința de audiere a pledoariilor din 28 februarie 2018.

Prin trimiterea sa preliminară, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) solicită Curții de Justiție să interpreteze articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră principiul retroactivității legii penale mai favorabile.

Inculpații din litigiul principal se tem că drepturile de care beneficiază în temeiul articolului 49 alineatul (1) a treia teză din Cartă ar putea fi sacrificate pe altarul unei combateri cât mai eficiente a fraudelor în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii. Această temere este totuși nejustificată. Este de la sine înțeles că protecția intereselor financiare ale Uniunii nu poate fi realizată decât cu respectarea statului de drept ( 19 ). Prin urmare, și garanția procedurală elementară stipulată la articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Cartă este în beneficiul fiecărei persoane care este cercetată penal într‑o situație reglementată de dreptul Uniunii, și nimeni nu poate priva inculpații de drepturile care rezultă din această prevedere. Trebuie însă clarificat în speță care este conținutul exact al principiului retroactivității legii penale mai favorabile.

În temeiul articolului 51 alineatul (1), Carta se aplică ratione materiae în prezenta cauză, întrucât problema aplicării retroactive a legii penale mai favorabile se pune în cadrul aplicării dreptului Uniunii de către autoritățile naționale. Acestea se ocupă cu plata și supravegherea restituirilor speciale la export ale Uniunii Europene pentru carnea de vită și mânzat și trebuie să protejeze interesele financiare ale Uniunii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive [articolul 4 alineatul (3) TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE și articolul 59 alineatul (2) din Regulamentul nr. 966/2012] ( 20 ).

Pe de altă parte, nici împrejurarea că faptele urmărite de justiția franceză în prezenta cauză au avut loc înainte de 1 decembrie 2009, adică înaintea datei la care, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta a dobândit caracter juridic obligatoriu și statut constituțional [a se vedea în special articolul 6 alineatul (1) TUE], nu se opune aplicării articolului 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale. Astfel, dispoziția din Cartă supusă interpretării definește un principiu general din dreptul Uniunii care se întemeia, încă dinainte de intrarea în vigoare a Cartei, atât pe tradițiile constituționale comune ale statelor membre ( 21 ), cât și pe convențiile internaționale încheiate de acestea ( 22 ), și care fusese recunoscut de Curtea de Justiție în mai multe rânduri ( 23 ).

Dificultățile deosebite în interpretarea și aplicarea acestui principiu, cu care se vede confruntată Curtea de Casație franceză în prezenta cauză ( 24 ), rezidă în cele din urmă din interacțiunea dintre o dispoziție penală și o dispoziție extrapenală.

Dispoziția penală ca atare este cuprinsă în legislația națională și se limitează la incriminarea falsului în declarații și a activităților frauduloase care au ca scop sau ca efect obținerea unui avantaj financiar necuvenit la import sau la export (articolul 426 punctul 4 din Codul vamal francez). Ce este însă un astfel de avantaj financiar necuvenit rezultă numai dintr‑o dispoziție extrapenală din dreptul Uniunii în domeniul dreptului agricol și a dreptului comerțului exterior – în speță, din reglementarea privind restituirile speciale la export pentru carnea de vită și mânzat.

În timp ce dispoziția penală prevăzută la articolul 426 punctul 4 din Codul vamal francez a rămas nemodificată, dispoziția extrapenală din dreptul Uniunii s‑a modificat în decursul timpului. Astfel,dacă inițial articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1964/82 prevedea restituiri speciale la export numai pentru tranșele de carne de vită din sferturi posterioare, după 19 ianuarie 1998, ca urmare a unor modificări, Regulamentul nr. 2469/97 a făcut eligibile și tranșele de carne de vită din sferturi anterioare. Această din urmă situație juridică a fost codificată ulterior în articolul 1 din Regulamentul nr. 1359/2007, care este în vigoare și în prezent.

Se poate considera că a intrat în vigoare o lege penală mai favorabilă în cazul în care s‑a modificat doar dispoziția extrapenală – în speță, aceea privind eligibilitatea unor mărfuri în cadrul restituirilor speciale la export ale Uniunii Europene –, în timp ce adevărata dispoziție penală – în speță, aceea privind incriminarea falsului în declarații și a acțiunilor frauduloase – a rămas neschimbată? Aceasta este în esență întrebarea cu care este confruntată Curtea de Justiție în cazul de față.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne referim la sensul și scopul principiului retroactivității legii penale mai favorabile.

Aplicarea unor legi ulterioare mai favorabile reprezintă o excepție de la principiul fundamental al legalității sancțiunilor (nullum crimen, nulla poena sine lege), din moment ce, retroactiv, se aplică o altă lege decât aceea în vigoare la momentul comiterii faptei ( 25 ).

La baza acestei excepții stau, în ultimă instanță, considerente de echitate ( 26 ). Aplicarea retroactivă a legilor penale mai favorabile se întemeiază pe faptul că un inculpat nu ar trebui să fie condamnat pentru un comportament care, în opinia (modificată) a legiuitorului la momentul desfășurării procedurii penale, nu ar mai merita să fie sancționat. Astfel, inculpatul ar trebui să profite în urma faptului că legiuitorul și‑a modificat opinia ( 27 ).

În prezenta cauză nu a intervenit însă nicio modificare a opiniei legiuitorului privind caracterul infracțional al comportamentului inculpaților din litigiul principal, nici la nivelul Uniunii, nici la nivel național. Acest aspect a fost subliniat, în mod întemeiat, în special de Franța și de Austria.

Declarațiile false sau acțiunile frauduloase care au ca scop sau ca efect obținerea unor avantaje financiare necuvenite la import sau la export erau considerate infracțiuni la momentul comiterii faptelor și au rămas infracțiuni până în prezent, fără vreo modificare, în special în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii. Legiuitorul nu a avut niciodată intenția de a dezincrimina, fie la nivelul Uniunii, fie la nivel național, astfel de activități sau de a reduce în vreun fel protecția intereselor financiare ale Uniunii.

Dimpotrivă, modificările legislative care au intervenit la nivelul Uniunii în legătură cu acordarea restituirilor speciale la export pentru carne de vită și mânzat aveau drept unic scop adaptarea reglementărilor relevante din legislația agricolă la condițiile pieței aflate în schimbare, în special la schimbarea situației de pe piața mondială ca urmare a negocierilor OMC din cadrul Rundei Uruguay ( 28 ). A fost vorba deci despre o reevaluare pur economică, iar nu despre o reevaluare a caracterului infracțional al anumitor comportamente de către organismele politice competente din Uniunea Europeană.

Simpla împrejurare că, în prezent, este aplicabilă o reglementare mai generoasă în privința acordării restituirilor speciale la export, care include atât sferturi anterioare, cât și posterioare din carnea de vită și mânzat, nu permite concluzia că reglementarea anterioară, care era aplicabilă doar cărnii de vită și mânzat din sferturi posterioare, s‑ar fi dovedit retrospectiv, în opinia legiuitorului, ca fiind una prea strictă sau prea restrictivă. Astfel cum subliniază în mod corect instanța de trimitere și Comisia, condiții de piață diferite pot face necesare, la momente diferite, reglementări diferite privind eligibilitatea în vederea subvenționării exporturilor agricole din Uniune în state terțe. O persoană care îndeplinește condițiile aplicabile la momentul respectiv are dreptul la o astfel de subvenție pentru produsele sale.

Din acest punct de vedere, prezenta speță se aseamănă cu dreptul fiscal – și în această materie, dispozițiile de drept fiscal material care trebuie respectate de persoanele impozabile se pot modifica de la un an la altul. O persoană care în anul 2017 nu a plătit o anumită taxă, obținând astfel un avantaj financiar, nu se poate sustrage urmăririi penale invocând reducerea cotei de impozitare aplicabile sau unele exceptări mai generoase de la plata impozitului începând din anul 2018. Constituie infracțiune actul de evaziune fiscală realizat în perioada în care era datorat impozitul.

Astfel cum au subliniat în mod corect câteva dintre părțile în proces, prezenta cauză prezintă unele similitudini cu cauza Paoletti și alții ( 29 ). În acea cauză, infracțiunea dedusă judecății era facilitarea imigrației ilegale a resortisanților unor țări terțe. În opinia Curții de Justiție, această infracțiune poate fi urmărită și atunci când respectivii resortisanți ai unor țări terțe au dobândit deja statutul de cetățeni ai Uniunii în urma aderării la Uniunea Europeană a țării lor de origine. Dobândirea cetățeniei Uniunii reprezintă o situație de fapt, care nu este de natură să modifice elementele constitutive ale infracțiunii de facilitare a imigrației ilegale ( 30 ).

Este adevărat că între această cauză și cauza Paoletti și alții există o diferență în măsura în care, în acea cauză, s‑a modificat o împrejurare de fapt (dobândirea statutului de cetățeni ai Uniunii de către persoanele vizate), iar în această una de drept (eligibilitatea cărnii de vită și mânzat din sferturi anterioare). Totuși, decisiv este faptul că, în ambele cazuri, s‑au modificat doar împrejurări extrapenale, în timp ce caracterul infracțional al comportamentului incriminat (în cauza Paoletti și alții, facilitarea imigrației ilegale, în aceasta falsul în declarații și acțiunile frauduloase la exportul de mărfuri cu intenția de a frauda) a rămas același, nefiind supus unei noi evaluări.

A admite că modificarea unor astfel de împrejurări extrapenale este suficientă și pentru a declanșa aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile ar însemna practic,astfel cum în mod corect au subliniat Franța și Austria, o încurajare a activităților frauduloase ( 31 ).

Dacă, de exemplu, se prevede că în viitorul apropiat se va bucura de restituiri speciale la exportul de carne de vită și mânzat nu doar carnea din sferturi posterioare, ci și carnea din sferturi anterioare, acest fapt ar incita agenții economici să facă, încă de la început, declarații false la export privind carnea din sferturi anterioare, pentru a invoca ulterior aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile.

În acest caz, ideea nobilă care stă la baza principiului definit în articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale ar avea efect contrar.

Concluzia generală este că principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile [articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale] nu se opune sancționării unei persoane care prin acțiuni frauduloase sau prin fals în declarații în legătură cu natura mărfurilor declarate în vederea unei restituiri speciale la export pe baza dreptului Uniunii urmărește obținerea unui avantaj necuvenit sau obține un astfel de avantaj, dacă mărfurile efectiv exportate nu erau, la momentul comiterii respectivelor acțiuni frauduloase sau a falsului în declarații, eligibile pentru restituire și dacă acestea au devenit eligibile pentru restituire abia ca urmare a unei modificări a reglementării din legislația Uniunii survenite după comiterea faptei.

Doar din motive de exhaustivitate, ne permitem ca, în încheiere, să abordăm două aspecte care au fost discutate tangențial cu părțile în proces.

Primul dintre cele două aspecte se referă la avantajul financiar (și anume restituirile speciale la export) pe care inculpații l‑au obținut în mod necuvenit, prin fals în declarații sau acțiuni frauduloase în legătură cu exportul unor produse din carne de vită și mânzat, pentru întreprinderea în care își desfășurau activitatea.

Pentru judecarea prezentei cauze, are vreo importanță să diferențiem, din perspectiva articolului 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale, dacă inculpații din litigiul principal sunt urmăriți penal pentru obținerea efectivă a unui astfel de avantaj financiar necuvenit pentru întreprinderea lor sau dacă aceștia sunt urmăriți penal doar pentru acțiuni frauduloase în vederea obținerii unui astfel de avantaj?

În opinia noastră, această diferențiere nu prezintă importanță. Faptul că o întreprindere are dreptul la restituiri speciale la export pentru exportul unor mărfuri din Uniunea Europeană într‑un stat terț nu are în sine nicio legătură cu caracterul infracțional al comportamentului angajaților săi.

După cum a confirmat instanța de trimitere la cererea Curții, urmărirea penală vizează inculpații din litigiul principal care au făcut declarații false și au procedat la acțiuni frauduloase în vederea obținerii unor restituiri speciale la export necuvenite.

Cel de al doilea aspect vizează indicația din cererea de decizie preliminară, conform căreia, în vederea restituirii speciale la export, inculpații din litigiul principal nu doar că au declarat în mod fals în ceea ce privește proveniența cărnii de vită și mânzat din sferturi anterioare sau posterioare, ci, mai mult, au declarat, cu intenția de a frauda, carnea de vită și mânzat congelată drept carne de vită și mânzat proaspătă sau refrigerată ( 32 ).

Această împrejurare, care nu a fost aprofundată în niciun loc de instanța de trimitere, pare să nu fi jucat vreun rol semnificativ în formularea întrebării preliminare. Ca urmare a acestui fapt, în prezentele concluzii, nici noi am făcut din această împrejurare obiectul unei dezbateri juridice mai aprofundate.

Ne vom limita să precizăm că legislația aplicabilă a Uniunii a prevăzut în mod constant că doar carnea de vită și mânzat proaspătă sau refrigerată a fost luată în considerare pentru restituirile speciale la export, niciodată însă cea congelată. De aceea, inculpații din litigiul principal nu pot invoca a priori, în ceea ce privește răspunderea lor penală pentru declararea unor eventuale date false referitoare la gradul de prospețime al anumitor tranșe de carne vizate, aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile în sensul articolului 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale.

Pentru aceste considerente, propunem Curții să răspundă astfel la întrebarea preliminară adresată de Cour de cassation [Curtea de Casație, Franța]: „Articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că nu se opune sancționării unei persoane care prin acțiuni frauduloase sau prin fals în declarații privind natura mărfurilor declarate în vederea unei restituiri speciale la export pe baza dreptului Uniunii urmărește obținerea unui avantaj necuvenit sau obține un astfel de avantaj, dacă mărfurile efectiv exportate nu erau, la momentul comiterii respectivelor acțiuni frauduloase sau a falsului în declarații, eligibile pentru restituire și dacă acestea au devenit eligibile pentru restituire abia ca urmare a unei modificări a reglementării din legislația Uniunii survenite după comiterea faptei.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 12 aprilie 2018 ( 1 )

Aplicabilitatea articolului 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale

Interacțiunea dintre dispozițiile penale și dispozițiile extrapenale

Sensul și scopul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile

Similitudini cu cauza Paoletti și alții

Concluzie intermediară

Cu privire la avantajul financiar urmărit

Cu privire la declararea incorectă a cărnii congelate drept carne proaspătă sau refrigerată