Ordonanța Tribunalului (Camera întâi) din 22 mai 2019 (Extras).#Puma SE împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Înregistrare internațională care desemnează Uniunea Europeană – Marca figurativă CMS Italy – Mărci internaționale figurative anterioare care reprezintă o felină în salt spre stânga – Motive relative de refuz – Renumele mărcilor anterioare – Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Dovada renumelui – Decizii anterioare ale EUIPO prin care se constată renumele mărcilor anterioare – Luarea în considerare a acestor decizii – Obligația de motivare – Principiul bunei administrări.#Cauza T-161/16.

La 21 decembrie 2012, Costruzione Macchine Speciali Srl (CMS) a desemnat Uniunea Europeană, cu efect de la 14 decembrie 2012, în cadrul cererii de protecție a înregistrării internaționale nr. 1150538.

Marca pentru care a avut loc această desemnare este marca figurativă următoare:

Produsele pentru care s‑a solicitat protecția fac parte din clasele 7, 11 și 37 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri: – clasa 7: „Aparate și mașini‑unelte industriale pentru fabricarea schimbătoarelor de căldură de toate tipurile”; – clasa 11: „Sisteme și echipamente de încălzire, de aer condiționat, de refrigerare, de schimbare a căldurii, de ventilare, de producere a aburului, de uscare”; – clasa 37: „Instalarea, întreținerea și repararea sistemelor, echipamentelor și mașinilor‑unelte industriale pentru fabricarea schimbătoarelor de căldură de toate tipurile.”

Cererea de protecție a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 48/2013 din 8 martie 2013.

La 21 noiembrie 2013, reclamanta, Puma SE, a formulat opoziție, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), astfel cum a fost modificat [înlocuit cu Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)], și mai exact al articolului 156 (devenit articolul 196 din Regulamentul 2017/1001) coroborat cu articolul 41 (devenit articolul 46 din Regulamentul 2017/1001), la înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană nr. 1150538 pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus.

Opoziția s‑a întemeiat pe următoarele înregistrări internaționale: – înregistrarea internațională nr. 480105 a mărcii figurative reprezentate mai jos, care produce efecte în Austria, în Benelux, în Croația, în Franța, în Ungaria, în Italia, în Portugalia, în Republica Cehă, în România, în Slovacia și în Slovenia, care desemnează produse care fac parte din clasele 18, 25 și 28: – înregistrarea internațională nr. 582886 a mărcii figurative reprezentate mai jos, care produce efecte în Bulgaria, în Benelux, în Republica Cehă, în Germania, în Estonia, în Grecia, în Spania, în Franța, în Italia, în Cipru, în Letonia, în Lituania, în Ungaria, în Austria, în Polonia, în Portugalia, în România, în Slovenia, în Slovacia, în Finlanda și în Regatul Unit, care desemnează produse care fac parte printre altele din clasele 18, 25 și 28: – înregistrarea internațională nr. 593987 a mărcii figurative reprezentate mai jos, care produce efecte în Austria, în Benelux, în Bulgaria, în Cipru, în Croația, în Spania, în Estonia, în Finlanda, în Franța, în Grecia, în Ungaria, în Italia, în Letonia, în Lituania, în Polonia, în Portugalia, în Regatul Unit, în Republica Cehă, în România, în Slovenia și în Slovacia, care desemnează produse care fac parte printre altele din clasele 18, 25 și 28:

Motivul invocat în susținerea opoziției era cel prevăzut la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001].

La 28 noiembrie 2014, divizia de opoziție a respins opoziția pentru motivul că nu fusese dovedit renumele mărcilor anterioare.

La 26 ianuarie 2015, reclamanta a introdus la EUIPO o cale de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolele 66-71 din Regulamentul 2017/1001).

Prin decizia din 29 ianuarie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a EUIPO a respins calea de atac, pentru motivul că reclamanta nu adusese dovada renumelui mărcilor anterioare. În acest sens, ea a apreciat că elementele de probă prezentate diviziei de opoziție erau vădit insuficiente, întrucât nu conțineau nicio informație concretă și pertinentă cu privire la mărcile anterioare, iar ea nu putea ține seama de elementele de probă prezentate pentru prima dată în cadrul procedurii căii de atac. [omissis]

Pe de altă parte, în ceea ce privește elementele de probă prezentate pentru prima dată camerei de recurs, aceasta a apreciat că nu se putea ține seama de ele, în aplicarea normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189) [înlocuit cu Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1)] coroborată cu articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 95 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001].

În această privință, în primul rând, camera de recurs a confirmat că documentele prezentate în termenul acordat de divizia de opoziție pentru prezentarea documentelor menite să dovedească renumele mărcilor anterioare erau vădit insuficiente, în afară de faptul că ar fi fost parțial lipsite de pertinență. Prin urmare, elementele de probă prezentate tardiv în fața camerei de recurs nu ar fi constituit probe „suplimentare” în sensul normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95, ci, în realitate, dovada principală a renumelui mărcilor anterioare, astfel încât ea nu ar fi dispus de nicio putere de apreciere care să îi permită să ia în considerare elementele menționate. În al doilea rând, în orice situație, întrucât a constatat printre altele că norma 19 alineatul (2) litera (c) și alineatul (3) din Regulamentul nr. 2868/95 [dispoziții cărora le corespund în prezent articolul 7 alineatul (2) litera (f) și alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625] prevedea în mod precis și exhaustiv probele pe care reclamanta trebuia să le furnizeze, camera de recurs a considerat că, într‑o astfel de situație, ea nu și‑ar putea exercita puterea de apreciere decât în mod restrictiv și numai dacă împrejurările ar putea justifica întârzierea persoanei care a formulat opoziția. Or, aceasta din urmă nu ar fi prezentat niciun motiv legitim în această privință în timp ce dosarul nu ar fi revelat nicio împrejurare care să poată justifica întârzierea prezentării documentelor care erau disponibile.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea EUIPO și a Costruzione Macchine Speciali (CMS) la plata cheltuielilor de judecată.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit articolului 132 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când Curtea sau Tribunalul s‑a pronunțat deja asupra uneia sau mai multor probleme de drept identice cu cele ridicate prin motivele acțiunii și atunci când Tribunalul constată că faptele sunt dovedite, acesta poate, după închiderea fazei scrise a procedurii, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea părților, să decidă să declare acțiunea ca fiind în mod vădit fondată prin ordonanță motivată, în care se face trimitere la jurisprudența relevantă. [omissis]

Reclamanta prezintă în esență două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea normelor referitoare la administrarea probelor aplicabile în cadrul unei opoziții întemeiate pe motivul prevăzut la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 și, al doilea, pe încălcarea principiilor securității juridice, egalității de tratament și bunei administrări.

Prin intermediul primului motiv, reclamanta reproșează camerei de recurs că a încălcat normele referitoare la administrarea probelor aplicabile în cadrul unei opoziții întemeiate pe motivul prevăzut la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, în special articolul 76 alineatele (1) și (2) din acest regulament [articolul menționat 76 alineatul (1) devenind articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001] și norma 19 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 2868/95, omițând să ia în considerare renumele mărcilor anterioare ca fapt notoriu și refuzând să țină seama de probele suplimentare pe care le prezentase în cadrul căii de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție, deși, pe de o parte, aceste probe suplimentare ar fi completat elementele de probă pertinente care fuseseră prezentate în termenul acordat de această divizie, și anume, în esență, deciziile anterioare ale EUIPO prin care se constată renumele mărcilor anterioare, și, pe de altă parte, ea ar fi expus motivul pentru care prezentase probele suplimentare menționate în fața camerei de recurs, și anume tocmai neluarea în considerare, de către divizia de opoziție, a elementelor de probă pertinente care fuseseră prezentate în fața acesteia din urmă.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta reproșează camerei de recurs că a încălcat principiile securității juridice, egalității de tratament și bunei administrări, refuzând implicit, fără să prezinte cel mai mic motiv, să ia în considerare mai multe decizii anterioare ale EUIPO adoptate în cadrul altor proceduri de opoziție întemeiate pe renumele acelorași mărci anterioare în măsura în care prin aceste decizii, pe de o parte, s‑a constatat renumele acestor mărci și, pe de altă parte, s‑a admis cu titlu de probă raportul anchetei realizate în Franța care constituia anexa 1 la actul de opoziție în procedura de opoziție în cauză fără să se fi solicitat traducerea acestuia în limba de procedură.

Aceste două motive trebuie tratate împreună, examinând concomitent, în primul rând, prima critică din cel de al doilea motiv, referitoare la neluarea în considerare a deciziilor anterioare ale EUIPO invocate de reclamantă cu titlu de dovezi ale renumelui mărcilor anterioare, și a doua critică a primului motiv, referitoare la neluarea în considerare a înscrisurilor prezentate în anexa la memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac în fața camerei de recurs.

Prin intermediul acestor critici, reclamanta reproșează în esență camerei de recurs că a refuzat implicit, fără să prezinte motivele acestui refuz, să ia în considerare mai multe decizii anterioare ale EUIPO prin care s‑a constatat renumele mărcilor anterioare, deși aceste decizii ar fi fost invocate în procedura de opoziție în cauză, atât în fața ei, cât și în fața diviziei de opoziție, cu titlu de dovezi ale renumelui mărcilor anterioare.

În plus, din moment ce deciziile anterioare menționate ar fi fost invocate în timp util în fața diviziei de opoziție și ar fi constituit elemente de probă pertinente pentru dovedirea renumelui mărcilor anterioare, a căror neluare în considerare de către această divizie ar fi surprins reclamanta în mod legitim, camera de recurs nu ar fi putut decide în mod legal, în cadrul aprecierii pe care trebuia să o efectueze în aplicarea normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 coroborată cu articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, că probele suplimentare prezentate de reclamantă în anexa la memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac nu puteau fi luate în considerare în absența unei împrejurări care să justifice prezentarea lor tardivă.

EUIPO contestă temeinicia acestor critici.

Acesta susține că referirea făcută de persoana care a formulat opoziția la decizii anterioare ale organelor EUIPO prin care s‑a constatat renumele mărcii anterioare invocate în susținerea opoziției formulate nu poate fi considerată o dovadă a renumelui acestei mărci, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, după cum ar fi enunțat în mod corect divizia de opoziție, legalitatea deciziilor EUIPO trebuie apreciată pe baza Regulamentului nr. 207/2009 astfel cum este interpretat de instanțele Uniunii, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare.

Pe de altă parte, EUIPO arată că respectiva cameră de recurs a motivat de două ori neluarea în considerare a elementelor de probă prezentate de reclamantă în fața ei. Astfel, pe de o parte, ea ar fi considerat că, având în vedere insuficiența flagrantă a elementelor de probă prezentate în termenul acordat de divizia de opoziție în vederea dovedirii renumelui mărcilor anterioare, elementele de probă prezentate în anexa la memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac nu constituiau probe suplimentare, ci dovada principală a renumelui, astfel încât erau inadmisibile, în aplicarea normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul 2868/95 coroborată cu articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Pe de altă parte, camera de recurs ar fi apreciat că, presupunând că aceste dispoziții îi impun să ridice problema oportunității de a ține seama de o astfel de dovadă principală prezentată tardiv în fața ei, ea ar trebui să își exercite puterea de apreciere în mod restrictiv, astfel încât această dovadă nu ar putea fi admisă decât dacă anumite împrejurări puteau justifica această întârziere, ceea ce nu ar fi fost valabil, din moment ce documentele în cauză ar fi putut fi prezentate în termenul acordat de divizia de opoziție. Explicația oferită în această privință de reclamantă, și anume că în special deciziile anterioare ale EUIPO, pe care le invocase în fața diviziei de opoziție, ar fi constituit o dovadă a renumelui, ar fi eronată, iar eroarea săvârșită cu privire la valoarea probantă a acestor decizii nu ar putea fi considerată o justificare care legitimează prezentarea tardivă a elementelor de probă.

În sfârșit, în răspunsul său scris la întrebarea adresată în cadrul măsurii de organizare a procedurii din 6 iulie 2018, EUIPO a arătat că respectiva cameră de recurs a enunțat în mod expres că raportul anchetei realizate în Franța nu putea fi luat în considerare din cauza lipsei traducerii părților esențiale ale acestui raport. În acest sens, ea nu ar fi subscris la aprecierea efectuată prin deciziile diviziei de opoziție invocate de reclamantă și ar fi oferit o motivare explicită a deciziei sale divergente.

În această privință, este necesar să se amintească anumite considerații esențiale enunțate de Curte în Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma (C‑564/16 P, EU:C:2018:509), care justifică aplicarea articolului 132 din Regulamentul de procedură în prezenta cauză.

Din norma 19 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 2868/95 rezultă că, în cazul unei opoziții întemeiate pe motivul vizat la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, persoana care formulează opoziția este în principiu liberă să aleagă forma probei privind renumele mărcii anterioare pe care o consideră utilă pentru a o prezenta EUIPO și, prin urmare, că acesta din urmă este ținut să analizeze elementele de probă prezentate de persoana care a formulat opoziția, fără să poată refuza de la bun început un tip de probă din cauza formei sale. În consecință, persoana care formulează opoziția este liberă să invoce, ca elemente prin care se urmărește dovedirea renumelui mărcii anterioare invocat în susținerea opoziției, una sau mai multe decizii anterioare ale EUIPO prin care se constată renumele aceleiași mărci, iar EUIPO este ținut, în acest caz, să ia în considerare deciziile menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 58, 69 și 76).

În cazul în care deciziile anterioare ale EUIPO pe care le invocă persoana care a formulat opoziția cu titlu de probe, în măsura în care prin acestea s‑a constatat renumele mărcii anterioare pe care se sprijină opoziția formulată în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, sunt circumstanțiate în ceea ce privește baza probatorie și faptele pe care se bazează această constatare, aceste decizii constituie un indiciu important că marca menționată poate deopotrivă să fie considerată ca bucurându‑se de renume în sensul acestei dispoziții în cadrul procedurii de opoziție în curs (Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 94 și 95). Astfel, o asemenea constatare este de ordin factual și nu depinde de marca a cărei înregistrare este solicitată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctul 81, și Hotărârea din 9 septembrie 2016, Puma/EUIPO – Gemma Group (Reprezentarea unei feline în salt), T‑159/15, EU:T:2016:457, punctul 33].

Pe de altă parte, trebuie amintit că principiul egalității de tratament și principiul bunei administrări impun EUIPO să ia în considerare deciziile adoptate cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție dacă este sau nu necesar să decidă în același sens, cu respectarea principiului legalității. Această obligație există atât în procedurile privind un motiv absolut de refuz al înregistrării, cât și în cele privind un motiv relativ de refuz al înregistrării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 60-63).

Principiul bunei administrări include, în plus, obligația administrației de a‑și motiva deciziile. Această obligație, care, în ceea ce privește deciziile EUIPO, decurge deopotrivă din articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009, impune acestuia să indice în mod clar și neechivoc raționamentul care stă la baza deciziilor sale. Respectarea obligației menționate trebuie să fie apreciată în lumina textului deciziei în cauză, a contextului său și a ansamblului normelor juridice care reglementează materia în cauză. Argumentele invocate în cadrul procedurii administrative fac parte din acest context (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 64-66).

Prin urmare, în cazul în care o persoană care formulează o opoziție invocă în mod precis în fața diviziei de opoziție, ca probe ale renumelui unei mărci anterioare pe care se bazează opoziția sa în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, decizii anterioare ale EUIPO referitoare la renumele mărcii respective, se impune organelor EUIPO o obligație de examinare și de motivare, în executarea căreia acestea trebuie să ia în considerare deciziile pe care le‑au adoptat deja și să analizeze cu o deosebită atenție chestiunea dacă este sau nu necesar să decidă în același sens. Dacă aceste organe decid să rețină o apreciere diferită de cea adoptată în asemenea decizii anterioare în ceea ce privește renumele mărcii în cauză, acestora le revine sarcina de a motiva în mod explicit această divergență în raport cu deciziile menționate arătând motivul pentru care nu sunt sau nu mai sunt pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 66 și 76).

În această privință, trebuie să se considere că o persoană care formulează opoziția invocă în mod precis decizii anterioare ale EUIPO, în sensul punctului 34 de mai sus, printre altele atunci când, în actul de opoziție, le identifică cu precizie și prezintă conținutul lor esențial în limba de procedură a opoziției (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctul 69).

În sfârșit, este posibil ca organul EUIPO în fața căruia sunt invocate decizii anterioare ale EUIPO prin care se constată renumele aceleiași mărci anterioare să aprecieze că nu poate să îndeplinească obligația care îi revine, în acest caz, în temeiul principiului bunei administrări, și anume de a examina pertinența acestor decizii anterioare în ceea ce privește decizia pe care trebuie să o adopte el însuși și, dacă este cazul, de a motiva în mod explicit o apreciere divergentă, fără să dispună de elementele de probă care fuseseră prezentate în cursul procedurilor de opoziție în care s‑au adoptat deciziile anterioare menționate. În acest caz, organul menționat nu are altă alternativă decât să își exercite prerogativa de care dispune în temeiul articolului 63 alineatul (2) și al articolului 78 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolul 70 alineatul (2) și articolul 97 din Regulamentul 2017/1001), de a solicita prezentarea acestor elemente de probă în scopul de a‑și putea exercita puterea de apreciere și de a efectua o examinare completă a opoziției (Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 97 și 98).

Exercitarea acestei prerogative de către camera de recurs este conformă cu norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 coroborată cu articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, din moment ce au fost prezentate elemente de probă în termenul acordat inițial de divizia de opoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C‑564/16 P, EU:C:2018:509, punctele 91, 98 și 99).

Pe baza ansamblului acestor considerații trebuie apreciată temeinicia celor două critici ale reclamantei menționate la punctul 22 de mai sus, prin care reproșează camerei de recurs, pe de o parte, că nu a luat în considerare deciziile anterioare ale organelor EUIPO care fuseseră invocate în mod corespunzător în fața acesteia din urmă și, pe de altă parte, că a respins ca inadmisibile, ca urmare a prezentării lor tardive și nejustificate, elementele de probă prezentate în anexa la memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac.

În această privință, este necesar să se constate, mai întâi, că reclamanta a invocat trei decizii anterioare ale EUIPO în mod precis, cu titlu de dovezi ale renumelui mărcilor anterioare.

Astfel, la punctul 1.2 din actul de opoziție și la punctul 2.1 din memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac în fața camerei de recurs, reclamanta a invocat deciziile EUIPO pronunțate la 20 august 2010 în cadrul procedurii de opoziție B 1459017, referitoare la marca anterioară vizată de înregistrarea internațională nr. 593987, la 30 august 2010 în cadrul procedurii de opoziție B 1287178, referitoare la aceeași marcă anterioară, și la 30 mai 2011 în cadrul procedurii de opoziție B 1291618, referitoare la marca anterioară menționată, precum și la cea vizată de înregistrarea internațională nr. 480105.

În continuare, deciziile anterioare menționate ale EUIPO au fost invocate în mod expres cu titlu de probe. În plus, trebuie să se considere, în contextul procedurii de opoziție în cauză, că deciziile anterioare menționate au fost invocate cu titlu de dovezi ale renumelui mărcilor anterioare vizate de deciziile menționate. [omissis]

În sfârșit, deciziile anterioare menționate au fost invocate în mod precis, întrucât, în actul de opoziție și, în continuare, în memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac în fața camerei de recurs, au fost reproduse anumite pasaje pertinente din acestea cu scopul de a prezenta aprecierea EUIPO cu privire la renumele mărcilor anterioare în cauză și considerațiile pe care aceasta era întemeiată.

Pe de altă parte, s‑a constatat deja de Tribunal, la punctul 30 din Hotărârea din 9 septembrie 2016, Reprezentarea unei feline în salt (T‑159/15, EU:T:2016:457), că cele trei decizii anterioare ale organelor EUIPO invocate de reclamantă constituiau o practică decizională recentă prin care s‑a constatat renumele și cunoașterea largă de către public a mărcilor în cauză, care constituiau două din cele trei mărci anterioare vizate în cadrul procedurii de opoziție în discuție. În plus, trebuie să se arate că aceste decizii priveau produse identice sau asemănătoare celor în discuție și unele dintre statele membre vizate în speță.

Prin urmare, având în vedere obligația de examinare și de motivare care rezultă din principiul bunei administrări, revenea camerei de recurs sarcina de a lua în considerare deciziile EUIPO invocate de reclamantă și de a analiza cu o deosebită atenție chestiunea dacă este sau nu necesar să decidă în același sens și, în caz contrar, de a motiva în mod explicit această divergență de apreciere arătând motivul pentru care deciziile menționate nu erau sau nu mai erau pertinente.

Trebuie să se constate, în primul rând, că respectiva cameră de recurs a hotărât implicit să nu ia în considerare deciziile anterioare ale EUIPO invocate de reclamantă și nu a motivat în mod specific decizia sa în această privință. Cu toate acestea, din moment ce, procedând astfel, ea a statuat în același sens cu divizia de opoziție, trebuie să se ia în considerare motivarea furnizată cu privire la acest aspect în decizia acesteia din urmă, rezumată la penultima liniuță a punctului 6 din decizia atacată, ținând seama de continuitatea funcțională dintre diviziile de opoziție și camerele de recurs [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2016, Sun Cali/EUIPO – Abercrombie & Fitch Europe (SUN CALI), T‑512/15, EU:T:2016:527, punctul 46 și jurisprudența citată].

Această motivare, potrivit căreia legalitatea deciziilor EUIPO trebuie să fie apreciată pe baza Regulamentului nr. 207/2009, astfel cum este interpretat de instanța Uniunii, iar nu pe baza unei practici anterioare a EUIPO, nu îndeplinește însă în mod vădit, având în vedere jurisprudența amintită la punctele 30-37 de mai sus, cerințele care rezultă din principiul bunei administrări, din moment ce nu ține seama de posibila pertinență a deciziilor anterioare ale EUIPO, în special în ceea ce privește deciziile prin care s‑a constatat deja renumele mărcii anterioare invocate în susținerea unei opoziții întemeiate pe motivul prevăzut la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

În al doilea rând, decizia atacată este afectată de o neregularitate similară în măsura în care camera de recurs a refuzat să ia în considerare elementele de probă prezentate de reclamantă în anexa la memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac, deși aceasta invocase în mod corespunzător mai multe decizii anterioare ale EUIPO în actul de opoziție, oricare ar fi motivarea dată în această privință.

Astfel, pe de o parte, în măsura în care camera de recurs a motivat că a înlăturat aceste elemente, cu titlu principal, prin lipsa totală a unei probe relevante prezentate de reclamantă în termenul acordat de divizia de opoziție, aceasta a încălcat, în același timp, libertatea probelor de care beneficiază persoana care a formulat opoziția în ceea ce privește renumele mărcii anterioare pe care îl invocă în susținerea unei opoziții întemeiate pe motivul prevăzut la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, astfel cum s‑a amintit la punctul 30 de mai sus, și valoarea deosebită a deciziilor anterioare prin care s‑a constatat renumele aceleiași mărci.

Pe de altă parte, motivul subsidiar al neluării în considerare a elementelor de probă vizate, potrivit căruia prezentarea tardivă a acestor elemente, referitoare la renumele mărcilor anterioare, nu era justificată de nicio împrejurare, se bazează de asemenea pe premisa eronată potrivit căreia deciziile anterioare ale EUIPO prin care s‑a constatat renumele a două dintre aceste mărci nu constituiau elemente de probă pertinente, astfel încât divizia de opoziție nu era obligată să le ia în considerare, deși aceste decizii fuseseră invocate în mod precis de persoana care a formulat opoziția în termenul acordat de această divizie. Pe de altă parte, trebuie să se sublinieze că, din moment ce elementele de probă menționate prezentate în fața camerei de recurs erau constituite parțial din probele examinate de organele EUIPO în cadrul procedurilor de opoziție în care s‑au adoptat deciziile anterioare menționate, ar fi vorba despre probe a căror prezentare, în speță, ar fi trebuit să fie solicitată de divizia de opoziție și, în lipsă, de camera de recurs dacă aceasta aprecia că nu își putea îndeplini obligația de examinare și de motivare care rezultă din principiul bunei administrări, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 97 și 98 din Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma (C‑564/16 P, EU:C:2018:509), amintite la punctul 36 de mai sus.

Argumentele prezentate în memoriul și în observațiile EUIPO nu sunt de natură să repună în discuție considerațiile care precedă.

Acesta este cazul, în primul rând, al afirmației potrivit căreia luarea în considerare a deciziilor anterioare ale organelor EUIPO prin care s‑a constatat renumele aceleiași mărci în cadrul altor proceduri de opoziție ar fi contrar drepturilor celeilalte părți, care, nefiind implicată în procedurile care au condus la deciziile menționate, nu a putut prezenta observații cu privire la valoarea probantă și la pertinența elementelor de probă prezentate în cadrul acestor proceduri.

Astfel, pe de o parte, în cazul în care persoana care formulează opoziția intenționează să invoce, cu titlu de dovadă a renumelui unei mărci anterioare, o decizie anterioară a organelor EUIPO prin care s‑a constatat renumele acestei mărci, ea trebuie să invoce această decizie în mod precis, ceea ce presupune în special ca ea să prezinte conținutul esențial al acestei decizii.

Pe de altă parte, organul EUIPO în fața căruia este invocată astfel o asemenea decizie anterioară poate fi determinat să exercite competențele pe care i le conferă articolul 63 alineatul (2) și articolul 78 din Regulamentul nr. 207/2009 pentru a solicita persoanei care a formulat opoziția să prezinte elementele de probă care fuseseră examinate în cadrul procedurii care a condus la această decizie anterioară de fiecare dată când este necesară o astfel de prezentare. Această prezentare poate fi solicitată nu numai pentru a permite organului menționat să îndeplinească obligația de examinare și de motivare care îi revine, într‑o astfel de situație, în temeiul principiului bunei administrări, ci și pentru a‑i permite să asigure respectarea, față de cealaltă parte, a principiului contradictorialității și egalității armelor între părțile din procedurile inter partes.

În al doilea rând, teza EUIPO potrivit căreia obligația organelor EUIPO de a lua în considerare deciziile anterioare prin care s‑a constatat renumele aceleiași mărci cu cea invocată în susținerea opoziției cu care sunt sesizate ar însemna că o cameră de recurs ar putea fi obligată să își alinieze decizia la o decizie anterioară a unei divizii de opoziție nu poate fi urmată. Astfel, rezultă de asemenea din obligația de examinare și de motivare care decurge din principiul bunei administrări că organul EUIPO în fața căruia este invocată în mod corespunzător o decizie anterioară trebuie nu numai să ia în considerare această decizie, ci și să analizeze chestiunea dacă este sau nu necesar să decidă în același sens. [omissis]

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că acțiunea este vădit fondată în măsura în care reclamanta reproșează camerei de recurs, pe de o parte, că nu a luat în considerare deciziile anterioare ale organelor EUIPO care fuseseră invocate în mod corespunzător în fața acesteia și, pe de altă parte, că a respins ca inadmisibile, ca urmare a prezentării lor tardive și nejustificate, elementele de probă prezentate în anexa la memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac. [omissis]

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

22 mai 2019 ( *1 )

Ordonanță ( 1 )

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept