AcasăLegislație UE62016CJ0423

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 9 noiembrie 2017.#HX împotriva Consiliului Uniunii Europene.#Recurs – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Republicii Arabe Siriene – Măsuri restrictive luate împotriva unei persoane incluse în anexa la o decizie – Prelungirea valabilității acestei decizii în cursul procedurii în fața Tribunalului Uniunii Europene – Cerere de adaptare a unei cereri introductive formulată în ședință, iar nu prin înscris separat – Articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Versiunea în limba bulgară – Anularea de către Tribunal a deciziei inițiale care a inclus persoana în cauză în lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive – Expirarea deciziei de prelungire – Persistența obiectului cererii de adaptare a cererii introductive.#Cauza C-423/16 P.

Tip:Hotărâre a Curții de Justiție a UE
Publicat:09.11.2017
EUR-Lex

Textul acestui document nu este încă disponibil în Ortexo. Vezi pe EUR-Lex