Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 7 decembrie 2017.#EP Agrarhandel GmbH împotriva Bundesminister für Land-, Forst-, Umwelt und Wasserwirtschaft.#Cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof.#Trimitere preliminară – Politica agricolă comună – Regulamentul (CE) nr. 73/2009 – Ajutor pentru agricultori – Prime pentru vacile de alăptare – Articolul 117 al doilea paragraf – Transmiterea informațiilor – Decizia 2001/672/CE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/300/UE – Deplasarea bovinelor către locurile de pășunat pe timp de vară în zonele montane – Articolul 2 alineatul (4) – Termen de notificare a deplasării – Calcul – Notificări tardive – Eligibilitate la acordarea plății primelor – Condiție – Luarea în considerare a termenului de expediere.#Cauza C-554/16.

În ceea ce privește respectarea unui termen, prezintă relevanță data expedierii sau data primirii informațiilor care trebuie notificate? Care sunt consecințele unei notificări tardive?

Aceste probleme se ridică în contextul unei decizii a autorității austriece competente de a respinge cererea de primă pentru vaci care alăptează depusă de EP Agrarhandel GmbH pentru anul 2011 și referitoare la peste 40 de bovine, pentru motivul că notificarea deplasării animalelor către locurile de pășunat pe timp de vară a fost primită tardiv.

Curtea trebuie să decidă în primul rând cu privire la modalitățile de respectare a termenului și apoi, dacă este cazul, cu privire la efectele nerespectării termenului de notificare asupra eligibilității animalelor pentru primă.

Din perspectiva dreptului Uniunii, cadrul juridic al speței îl constituie Regulamentul nr. 1760/2000 ( 2 ) de stabilire a unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor, Decizia Comisiei 2001/672/CE, adoptată pe baza articolului 7 din acest regulament, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/300/UE ( 3 ), precum și Regulamentul (CE) nr. 73/2009 ( 4 ) privind sistemele de ajutor direct din cadrul politicii agricole împreună cu Regulamentele de stabilire a normelor de aplicare (CE) nr. 1121/2009 ( 5 ) și (CE) nr. 1122/2009 ( 6 ).

Cu titlu introductiv, este necesar să se menționeze considerentul (7) al Regulamentului nr. 1760/2000: „În consecință, vor crește încrederea consumatorilor în calitatea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat, nivelul protecției sănătății publice și stabilitatea pieței cărnii de vită și mânzat.”

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1760/2000 descrie sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor: „Sistemul de identificare și de înregistrare a bovinelor cuprinde următoarele elemente: (a) crotalii pentru identificarea individuală a animalelor; (b) baze de date electronice; (c) pașapoarte pentru animale; (d) registre individuale păstrate în fiecare exploatație.”

Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1760/2000 reglementează obligațiile deținătorilor de animale în cadrul sistemului de identificare și de înregistrare a bovinelor: „Toți deținătorii de animale, cu excepția transportatorilor: – țin un registru la zi, – semnalează, din momentul în care baza de date electronică este pe deplin operațională, autorității competente, într‑un interval stabilit de statul membru și cuprins între 3 și 7 zile, toate deplasările destinate sau provenind din exploatație, precum și toate nașterile și decesele animalelor din exploatație, precizând data acestora. Totuși, la cererea unui stat membru, Comisia poate să stabilească, în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul (2), circumstanțele în care statele membre pot prelungi termenul maxim și pot prevedea normele specifice care se aplică circulației bovinelor în scopul pășunatului, în timpul verii, în diverse regiuni de munte.”

Pe baza articolului 7 alineatul (1) a doua liniuță a doua teză din Regulamentul nr. 1760/2000, Comisia a adoptat Decizia 2001/672 de stabilire a unor reguli speciale aplicabile deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară.

Este necesar să facem trimitere, cu titlu introductiv, la considerentul (3) al acestei decizii: „Regulile speciale trebuie stabilite astfel încât să fie posibil să se cunoască situarea fiecărei bovine în orice moment.”

Articolul 2 alineatul (2) din Decizia 2001/672 reglementează informațiile care trebuie notificate. Alineatul (4) prevede termenul de notificare pe care trebuie să îl respecte deținătorii de animale: „Informațiile conținute în lista menționată la alineatul (2) sunt introduse în baza de date națională pentru bovine la cel târziu șapte zile de la data la care animalele sunt deplasate la pășune.”

Prin Decizia 2010/300, articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 s‑a modificat după cum urmează: „Informațiile din lista menționată la alineatul (2) sunt raportate autorității competente în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 la cel mult 15 zile de la data la care animalele au fost deplasate către pășune.”

Potrivit considerentului (5) al acestei decizii, modificarea articolului 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 se întemeiază pe următorul raționament: „În anumite condiții, animalele care sunt deplasate din diferite exploatații către același loc de pășunat la munte pe timp de vară ajung în locul respectiv pe parcursul unei perioade mai lungi de șapte zile. Pentru a reduce sarcinile administrative inutile, termenele din Decizia 2001/672/CE ar trebui adaptate pentru a ține cont de această realitate, fără a compromite trasabilitatea.”

Regulamentul nr. 73/2009 conține norme comune pentru sistemele de ajutor direct în cadrul politicii agricole comune și anumite sisteme de ajutor pentru agricultori.

Titlul II din Regulamentul nr. 73/2009 prevede dispoziții generale privind plățile directe. Articolele 21 și 23 reglementează reduceri și excluderi în eventualitatea nerespectării normelor de eligibilitate sau a nerespectării normelor de ecocondiționalitate de către agricultori.

Titlul III din Regulamentul nr. 73/2009 conține dispoziții privind schema de plată unică decuplată de producție. Titlul IV are drept obiect (în comparație cu titlul anterior) alte scheme de ajutor. Primul capitol al acestui titlu („Scheme comunitare de ajutor”) prevede, la secțiunea 11, plăți pentru carnea de vită și mânzat.

În acest cadru, articolul 111 din Regulamentul nr. 73/2009 reglementează prima pentru vacile care alăptează: „(1) Agricultorul care deține în exploatația sa vaci care alăptează poate beneficia, la cerere, de o primă pentru deținerea șeptelului de vaci care alăptează («primă pentru vaci care alăptează»). Prima se acordă sub formă de primă anuală în limitele plafoanelor individuale, pe an calendaristic și pe agricultor. (2) Prima pentru vacile care alăptează se acordă fiecărui agricultor care: (a) […] (b) […] Cu toate acestea, statele membre pot decide, pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii pe care le stabilesc, să schimbe sau să renunțe la limita cantitativă, cu condiția ca agricultorul să dețină, pentru cel puțin șase luni consecutive din ziua depunerii cererii, un număr de vaci care alăptează care să nu fie mai mic de 60 % și un număr de juninci care să nu depășească 40 % din numărul de animale pentru care s‑a solicitat primă. […]”

În aceeași secțiune din Regulamentul nr. 73/2009, la articolul 116, este reglementată prima pentru sacrificare. Articolul 117, din cadrul aceleiași secțiuni, este intitulat „Norme comune privind primele” și conține următoarea dispoziție: „Pentru a beneficia de plăți în temeiul prezentei secțiuni, un animal trebuie să fie identificat și înregistrat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1760/2000. Cu toate acestea, un animal este, de asemenea, considerat eligibil pentru plată în cazul în care informațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 au fost raportate autorității competente în prima zi a perioadei de reținere a animalului în cauză, astfel cum s‑a stabilit în conformitate cu procedura menționată la articolul 141 alineatul (2) din prezentul regulament.”

Regulamentul nr. 1121/2009 conține norme de punere în aplicare a schemelor de ajutor pentru fermieri prevăzute în titlul IV din Regulamentul nr. 73/2009. Printre acestea se numără prima pentru vacile care alăptează, reglementată la articolul 111 din regulamentul respectiv.

Articolul 61 din Regulamentul nr. 1121/2009 prevede norme privind perioada de deținere, care, în temeiul articolului 111 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, constituie o condiție de acordare a primei pentru vacile care alăptează: „Perioada de deținere de șase luni prevăzută la articolul 111 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 începe în ziua următoare datei la care este depusă cererea. Cu toate acestea, atunci când un stat membru recurge la posibilitatea prevăzută la articolul 16 alineatul 3 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, acesta stabilește data la care începe perioada menționată la primul paragraf din prezentul articol.”

Partea II din Regulamentul nr. 1122/2009 conține norme privind sistemul integrat de administrare și control, prevăzut în capitolul 4 din titlul II („Dispoziții generale privind plățile directe”) din Regulamentul nr. 73/2009.

Articolul 63 din Regulamentul nr. 1122/2009 prevede dispozițiile privind stabilirea bazei de calcul pentru primele care trebuie acordate. Alineatele 3 și 4 ale acestui articol au următorul conținut: „3. Fără a aduce atingere articolelor 65 și 66, în cazul în care numărul animalelor declarate într‑o cerere de ajutor este mai mare decât numărul de animale determinat în urma unor controale administrative sau a unor controale la fața locului, ajutorul se calculează pe baza numărului de animale determinat. 4. În cazul în care se constată nereguli în ceea ce privește sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor, se aplică următoarele dispoziții: (a) un animal din specia bovină care și‑a pierdut una din cele două crotalii se consideră ca fiind determinat cu condiția să poată fi identificat în mod clar și individual cu ajutorul altor elemente ale sistemului de identificare și înregistrare a bovinelor; (b) în cazul în care neregulile constatate vizează înregistrări inexacte din registrul sau din pașaportul animalelor, animalul respectiv se consideră ca fiind nedeterminat numai dacă aceste erori se constată în cadrul a cel puțin două controale efectuate pe parcursul unei perioade de douăzeci și patru de luni. În orice alt caz, animalele respective se consideră ca fiind nedeterminate după prima constatare. Articolul 21 se aplică înregistrărilor și notificărilor din sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor.”

Potrivit articolului 12 din regulamentul austriac privind plățile directe ( 7 ), informațiile corespunzătoare din baza de date electronică pentru bovine se consideră drept cerere a agricultorului privind prima pentru vacile care alăptează.

În temeiul articolului 13 alineatul 1 din regulamentul austriac privind plățile directe, se consideră că este solicitant agricultorul care deține, la 1 ianuarie, la 16 martie sau la 10 aprilie, vaci care alăptează, juninci sau vaci de lapte eligibile pentru primă, pentru care s‑a depus o cerere unică pe exploatație pe anul corespunzător. Potrivit alineatului 2 al acestui articol, perioada de deținere prevăzută la articolul 111 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009 începe la 2 ianuarie, în cazul vacilor care alăptează sosite în exploatație după data de 1 ianuarie a anului respectiv, această perioadă începe la 17 martie, iar în cazul vacilor care alăptează sosite în exploatație după data de 16 ianuarie a anului respectiv, la 11 aprilie.

Potrivit articolului 6 alineatul 5 din regulamentul austriac de identificare a bovinelor ( 8 ), notificarea deplasării bovinelor către locurile de pășunat în timpul verii se poate realiza prin poștă sau online. În plus, restul notificărilor se pot transmite și telefonic. Conform alineatului 6 al acestui articol, data determinantă pentru respectarea termenului de notificare a deplasării bovinelor către pășune este data primirii notificării.

Reclamanta din procedura principală este EP Agrarhandel GmbH. La 17 iunie 2011, o parte a efectivului său de bovine a fost deplasată către un loc de pășunat într‑o zonă montană. La 30 iunie 2011, EP Agrarhandel a transmis notificarea deplasării prin poștă, iar, potrivit ștampilei de intrare, aceasta a ajuns la autoritatea competentă la 7 iulie 2011.

Prin decizia din 28 martie 2012, pe baza informațiilor din baza de date electronică, autoritatea competentă a acordat EP Agrarhandel prime pentru bovine, aferente anului 2011, în valoare totală de 398,00 euro. EP Agrarhandel a contestat această decizie, motivând că în mod neîntemeiat nu i s‑a acordat prima pentru vacile care alăptează aferentă vacilor deplasate către locul de pășunat la 17 iunie 2011.

Prin decizia din 6 decembrie 2013, ministrul federal al agriculturii, silviculturii, mediului și apelor a respins contestația. Ca motivare, s‑a specificat că notificarea deplasării bovinelor către locul de pășunat a fost tardivă, întrucât a fost primită de autoritate abia după expirarea termenului prevăzut, de 15 zile. Această întârziere produce efectul imposibilității acordării primei.

EP Agrarhandel a introdus la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) o acțiune împotriva deciziei din 6 decembrie 2013. Această instanță a sesizat Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 TFUE, referitoare la următoarele întrebări: „1) Articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672/CE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/300/UE, se opune unei dispoziții naționale precum cea de la articolul 6 alineatul 6 din Regulamentul ministrului federal al agriculturii, silviculturii, mediului și apelor privind identificarea și înregistrarea bovinelor, care, pentru respectarea tuturor termenelor prevăzute de această dispoziție și, prin urmare, și pe acela pentru notificarea deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară, declară hotărâtoare primirea notificării corespunzătoare? 2) Care sunt efectele articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 asupra eligibilității pentru primă a bovinelor a căror deplasare către locurile de pășunat pe timp de vară a fost notificată tardiv în sensul articolului 2 alineatul (4) din decizia Comisiei? 3) În cazul în care notificarea tardivă a deplasării către locurile de pășunat pe timp de vară, conform articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 nu are drept urmare pierderea eligibilității pentru primă, se impune aplicarea de sancțiuni din cauza notificării tardive?”

În procedura din fața Curții au depus observații scrise Republica Austria și Comisia Europeană.

Prezenta procedură de decizie preliminară se referă la interpretarea articolului 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672, precum și a articolului 117 din Regulamentul nr. 73/2009.

Prima întrebare privește interpretarea care trebuie dată formulării, cuprinsă în articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672, „informațiile […] sunt raportate autorității competente […] la cel mult 15 zile de la data la care animalele au fost deplasate către pășune”. Instanța de trimitere dorește să afle dacă aceasta înseamnă că, în acest termen, informațiile trebuie să fi fost primite de autoritatea competentă sau dacă este suficientă expedierea acestora în termen. Celelalte două întrebări preliminare se referă la efectele juridice ale unei eventuale notificări tardive. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere dorește să afle dacă, în pofida notificării tardive, din dispozițiile articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 rezultă totuși eligibilitatea animalelor pentru primă, iar prin intermediul celei de a treia întrebări, dacă, în acest caz, se impune aplicarea unor sancțiuni pentru notificarea tardivă.

Trebuie să atragem de la început atenția asupra faptului că, în cadrul răspunsului la întrebările preliminare, trebuie să se țină seama de legătura dintre articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 și articolul 117 din Regulamentul nr. 73/2009, precum și de obiectivele dispozițiilor cărora le aparțin.

Regulamentul nr. 73/2009 stabilește norme comune pentru schemele de ajutor direct în cadrul politicii agricole comune. Una dintre aceste plăți directe, prima pentru vacile care alăptează, servește ca sprijin de venit pentru exploatațiile care cresc viței pentru producția de carne și completează prima acordată în principiu exploatației și care este decuplată de producție. În temeiul articolului 117 primul paragraf din acest regulament, prima pentru vacile care alăptează se acordă numai pentru animalele identificate și înregistrate în conformitate cu Regulamentul nr. 1760/2000.

La rândul său, Regulamentul nr. 1760/2000 urmărește să crească încrederea consumatorilor în calitatea cărnii de vită și mânzat, să mențină nivelul protecției sănătății publice și să amelioreze în mod permanent stabilitatea pieței cărnii de vită și mânzat ( 9 ). Sistemul de identificare și înregistrare prevăzut în acest sens constă, printre altele, în instituirea în statele membre a unor baze de date naționale privind bovinele, care să conțină date privind identitatea animalelor, fermele de pe teritoriul național, precum și privind circulația animalelor. Acest sistem trebuie să fie în permanență pe deplin eficient și fiabil în orice moment, pentru a le permite autorităților competente să cunoască situarea fiecărei bovine în orice moment, să determine în cel mai scurt timp, în caz de epizootie, proveniența unui animal și să ia imediat măsurile necesare în vederea evitării oricărui risc pentru sănătatea publică ( 10 ).

În cadrul sistemului de identificare și înregistrare prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1760/2000, deținătorul animalelor are, printre altele, obligația să notifice autorităților competente datele precise ale fiecărei deplasări. În principiu, termenul de notificare este de trei până la maximum șapte zile. În ceea ce privește deplasarea bovinelor către locurile de pășunat în timpul verii, potrivit acestui articol, Comisia are dreptul să prelungească termenul de notificare și să adopte norme specifice. Comisia a făcut uz de această posibilitate în Decizia 2001/672.

În sfârșit, articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 prevede că animalele sunt eligibile pentru primă și atunci când sunt notificate autorității competente în prima zi a perioadei de deținere, potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1760/2000.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere dorește să afle dacă articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 se opune unei dispoziții naționale precum cea de la articolul 6 alineatul 6 din regulamentul austriac de identificare a bovinelor, care prevede că notificarea deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară trebuie să fi fost primită de autoritatea competentă în termen de 15 zile.

În speță, termenul a început să curgă de la scoaterea animalelor la păscut, la 17 iunie 2011, mai precis de la 18 iunie 2011 ora 00.00, și a expirat la 4 iulie 2011 ora 24.00 ( 11 ). În cazul în care se consideră, la fel cum consideră Republica Austria, că data determinantă este data primirii notificării (7 iulie 2011), aceasta a fost tardivă. În schimb, dacă se ia în considerare data expedierii notificării (30 iunie 2011), astfel cum consideră EP Agrarhandel și Comisia, aceasta s‑a realizat în termen.

Articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 stabilește numai că „[i]nformațiile […] sunt raportate autorității competente […] la cel mult 15 zile de la data la care animalele au fost deplasate către pășune” ( 12 ).

Din împrejurarea că nu s‑a reglementat în mod explicit aspectul dacă data determinantă pentru respectarea termenului este data primirii sau data expedierii notificării nu rezultă totuși că statele membre dispun de putere de apreciere în acest sens. Aceasta deoarece astfel s‑ar periclita aplicarea uniformă a dreptului Uniunii, egalitatea de tratament între operatorii economici ( 13 ), precum și funcționarea bazelor de date privind bovinele. Acest aspect nu se opune însă unei măsuri naționale atunci când aceasta se limitează la reluarea anumitor puncte ale unei norme a Uniunii în scopul asigurării coeziunii interne a dispozițiilor și a inteligibilității acestora ( 14 ). Dacă articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 ar trebui interpretat în sensul că este determinantă data primirii notificării, articolul 6 alineatul 6 din regulamentul austriac privind identificarea bovinelor s‑ar referi tocmai la o asemenea reluare.

Astfel, este necesar să se determine prin interpretare ce eveniment prezintă relevanță potrivit articolului 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672. Așadar, pe lângă modul de redactare (a se vedea secțiunea 1), trebuie să se țină seama în special de contextul de utilizare a reglementării (a se vedea secțiunea 2) și scopul acesteia (a se vedea secțiunea 3).

În opinia noastră, versiunea în limba germană a articolului 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 („sind … zu übermitteln” [„sunt raportate”]) susține mai degrabă argumentul că prezintă primirea notificării în termenul prevăzut, întrucât un proces de notificare începe cu expedierea și se încheie abia cu primirea informației. Situația este similară și în ceea ce privește formulările „mitteilen” [„a comunica”], respectiv „unterrichten” [„a informa”], în sensul versiunilor franceză („sont communiquées”), italiană („sono comunicate”), spaniolă („se comunicará”) și neerlandeză („worden meegedeelt”).

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că aceste noțiuni sunt formulate în termeni generali și lasă loc interpretării ( 15 ). O dovadă în acest sens este și Hotărârea Borgmann, în care Curtea a decis că „a transmite” sau „a comunica”„[sugerează] mai degrabă că datele ar trebui expediate înainte de expirarea termenului”, fără ca, în interpretarea sa, să se limiteze la analiza modului de redactare ( 16 ).

Nici contextul în care articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 utilizează noțiunea „raportate” nu clarifică acest aspect. Pe de o parte, s‑ar putea considera că menționarea explicită a destinatarului („sunt raportate autorității competente”) este un indiciu pentru faptul că notificarea trebuie să și ajungă la autoritatea respectivă ( 17 ). Pe de altă parte, formularea „la cel mult 15 zile de la data […]” poate fi interpretată drept indiciu pentru faptul că informațiile pot fi notificate cu succes autorității și în a 15‑a zi. Astfel, trebuie să se țină seama și de faptul că, de exemplu, versiunea lingvistică portugheză („no prazo de 15 dias” [„în termen de 15 zile”]) a fost formulată cu alt sens și că articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 nu prevede că notificarea trebuie transmisă prin poștă. Mai degrabă, potrivit, de exemplu, articolului 6 alineatul 5 din regulamentul austriac privind identificarea bovinelor, informațiile pot fi transmise online sau telefonic.

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se constate faptul că diferitele versiuni lingvistice nu conduc la un rezultat univoc. Pentru a garanta interpretarea și aplicarea în mod uniform a dispozițiilor dreptului Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 18 ).

În ceea ce privește contextul reglementării, este necesar să reținem că articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 se întemeiază pe articolul 7 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1760/2000.

Cu toate că formularea utilizată, „sunt raportate autorității competente [de deținătorii de animale]”, nu este clară ( 19 ), devine evident din context că stabilirea termenului de 15 zile constituie o excepție specifică de la principiul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) a doua liniuță prima teză din Regulamentul nr. 1760/2000. Potrivit acestei dispoziții, termenul de notificare a deplasării animalelor este cuprins între 3 și 7 zile. În ceea ce privește articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672, rezultă că acesta trebuie interpretat în sens restrictiv, conform principiului general care prevede că excepțiile sunt de strictă interpretare ( 20 ).

În plus, acest context susține ideea unei interpretări unitare a modalităților de respectare a termenelor prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 și la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1760/2000. În acest caz însă, luarea în considerare a datei expedierii notificării s‑ar opune posibilității rezervate statelor membre de a stabili un termen „între 3 și 7 zile”. Având în vedere termenele diferite de distribuție poștală, s‑ar neutraliza de fapt posibilitatea de acțiune a statelor membre. În schimb, dacă s‑ar lua în considerare data primirii notificării, statele membre ar dispune efectiv de o marjă de apreciere. Aspectul că, în acest caz, deținătorului de animale nu îi este imposibil să respecte termenul prevăzut este ilustrat de articolul 6 alineatul 5 din regulamentul austriac de identificare a bovinelor, care prevede că notificările cărora li se aplică acest termen scurt pot fi expediate nu numai prin poștă, ci se pot transmite și online sau telefonic.

În plus, în versiunea sa inițială, articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 a prevăzut primirea notificării în termenul stabilit. Faptul că informațiile trebuiau să fie „introduse în baza de date națională pentru bovine la cel târziu șapte zile de la data la care animalele sunt deplasate la pășune” presupune, în mod logic, că era necesar ca informațiile să fi fost primite înainte de expirarea acestui termen. Contrar opiniei Comisiei, considerăm că raționamentul invers, potrivit căruia renunțarea la formularea „introduse în baza de date” înseamnă că este suficient ca notificarea să fie transmisă în termen de 15 zile, nu poate fi primit.

În primul rând, nu se poate identifica niciun indiciu în sensul că Decizia 2010/300 ar fi menită să modifice modalitățile de respectare a termenelor, întrucât considerentele Deciziei 2010/300 justifică modificarea menționând numai faptul că „termenele din Decizia 2001/672/CE ar trebui adaptate” ( 21 ).

În al doilea rând, modificarea textului se poate explica prin faptul că articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 a fost adaptat la modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1760/2000 și prevede această obligație a deținătorilor de animale în mod explicit.

În al treilea rând, dacă s‑ar lua în considerare data expedierii notificării, termenul inițial nu numai că s‑ar dubla, ci s‑ar prelungi cu factorul X, durata transmiterii prin poștă. După cum reiese din speță (expediere 30 iunie, intrare 7 iulie 2011), transmiterea poștală poate avea o durată considerabilă. Astfel, în mod evident, termenul s‑ar prelungi în mod diferit, de la caz la caz. Or, acest aspect nu numai că încalcă principiul strictei interpretări a excepțiilor, dar conduce și la insecuritate juridică și produce riscul neactualizării bazelor de date naționale privind bovinele. În opinia noastră, legiuitorul ar fi trebuit să își exprime explicit voința de a adopta un regim atât de generos, în cuprinsul Deciziei 2010/300 sau cel puțin în considerentele acesteia.

În concluzie, contextul articolului 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 confirmă faptul că este necesar ca notificarea să fi fost primită de autoritatea competentă în termenul prevăzut.

Această interpretare este confirmată de obiectivele urmărite de Decizia 2001/672 și de Regulamentul nr. 1760/2000.

Din considerentul (7) al Regulamentului nr. 1760/2000 rezultă că sistemul de identificare și înregistrare servește „[creșterii încrederii] consumatorilor în calitatea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat, a nivelului protecției sănătății publice și a stabilității pieței cărnii de vită și mânzat”. În mod corespunzător, potrivit considerentului (3) al Deciziei 2001/672, dispozițiile acesteia urmăresc obiectivul „să se cunoască situarea fiecărei bovine în orice moment” ( 22 ). Interpretarea modalităților de respectare a termenelor trebuie să se orienteze după aceleași obiective.

Aceste elemente constituie un argument în favoarea luării în considerare a datei primirii notificării, întrucât aspectul dacă autoritatea competentă primește informațiile după cel târziu 15 zile sau dacă primirea acestora durează mai mult, în funcție de întârzierea din cauza duratei transmiterii poștale, prezintă o relevanță considerabilă pentru actualitatea bazelor naționale de date.

Contrar opiniei Comisiei, nu considerăm nici că deținătorul de animale este expus în mod neîntemeiat unui risc nerezonabil, cel al primirii notificării în termen. Având în vedere semnificația actualității registrelor naționale pentru protecția sănătății publice, transparența și stabilitatea pieței cărnii de vită și mânzat, nu este nerezonabil ca deținătorul de animale să expedieze în timp util informațiile care trebuie notificate, fie prin poștă, fie în alt mod, astfel încât acestea să fie primite în termen de autoritatea competentă. Notificarea este posibilă din prima zi de deplasare a bovinelor către locul de pășunat. În cazul în care deținătorul de animale amână atât de mult expedierea prin poștă a notificării încât primirea în timp util este incertă, acesta trebuie să transmită autorității informațiile necesare cel puțin online. Articolul 6 alineatul 5 din regulamentul austriac privind identificarea bovinelor face trimitere la această posibilitate în mod explicit. În plus, împrejurările excepționale care au condus la nerespectarea termenului au fost luate în considerare din perspectiva efectelor juridice ( 23 ). Având în vedere motivele de mai sus, nu considerăm nici că principiul nediscriminării ar impune să se ia în considerare data expedierii notificării ( 24 ).

În această privință, este necesar să se facă diferența între termenul în discuție, referitor la notificarea deplasării animalelor, și termenul de comunicare a cantităților de lapte, care au făcut obiectul cauzei Borgmann, care este data de 15 mai a fiecărui an ( 25 ). Astfel, acesta din urmă urmărește calculul și stabilirea în timp util a taxei suplimentare pentru lapte pentru ca aceasta să se poată achita până la 1 septembrie. Faptul că se ia în considerare data expedierii notificării în termen nu periclitează realizarea acestui obiectiv. În schimb, după cum se afirmă și în considerentul (3) al Deciziei 2001/672, notificarea în termen a deplasărilor animalelor urmărește tocmai „să fie posibil să se cunoască situarea fiecărei bovine în orice moment”, iar, conform precizării Curții, sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor trebuie „să fie pe deplin eficient și fiabil în orice moment, în special pentru a le permite autorităților competente să determine în cel mai scurt timp, în caz de epizootie, proveniența unui animal și să ia imediat măsurile necesare în vederea evitării oricărui risc pentru sănătatea publică” ( 26 ).

În plus, considerentul (5) al Deciziei 2010/300 clarifică obiectivul urmărit prin modificarea articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672. Astfel, modificarea ține seama de faptul că „animalele care sunt deplasate din diferite exploatații către același loc de pășunat la munte pe timp de vară ajung în locul respectiv pe parcursul unei perioade mai lungi de șapte zile”. Astfel, pentru a reduce „sarcinile administrative inutile”, termenele ar trebui „adaptate” O asemenea sarcină administrativă inutilă se putea ivi, pe baza legii vechi, atunci când un deținător de animale care are nevoie de mai mult de șapte zile pentru deplasarea animalelor din diferite exploatații către același loc de pășunat nu putea include deplasarea tuturor animalelor într‑o singură notificare, întrucât, având în vedere că termenul de notificare începe să curgă de la deplasarea primului animal, acesta ar fi expirat până la data deplasării ultimului animal.

Prin creșterea termenului până la 15 zile se urmărește evitarea sarcinilor administrative inutile ale deținătorului animalelor și ale autorității, care iau naștere ca urmare a mai multor notificări paralele. Cu toate acestea, pentru a atinge acest scop, nu este necesar să se ia în considerare data expedierii notificării. După cum am menționat anterior, nici articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 și nici articolul 7 din Regulamentul nr. 1760/2000 nu prevăd că notificarea trebuie să se realizeze prin poștă. Există, în plus, posibilitatea de a notifica informațiile respective online sau telefonic ( 27 ). Totuși, în cazul în care deținătorul animalelor optează pentru expedierea prin poștă, termenul de 15 zile trebuie programat astfel încât să rămână suficient timp pentru primirea notificării în termen.

În lumina considerațiilor prezentate anterior, articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/67 trebuie interpretat în sensul că notificarea trebuie să fi fost primită de autoritatea competentă cel mai târziu la 15 zile după deplasarea animalelor către locul de pășunat. În consecință, dreptul Uniunii nu este contrar unei prevederi în acest sens dintr‑o normă națională.

Prin urmare, la prima întrebare trebuie să se răspundă după cum urmează: „Articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/300, nu se opune unei dispoziții naționale care, pentru respectarea termenului de notificare a deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară, prevede că este hotărâtoare primirea notificării respective.”

Va fi necesar să se răspundă la a doua întrebare numai dacă este urmată propunerea noastră de răspuns la prima întrebare preliminară.

Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește în esență să afle dacă, într‑o situație precum cea din speță, se consideră că animalele determinate potrivit articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 sunt eligibile pentru primă în pofida faptului că deplasarea către locul de pășunat pe timpul verii a fost notificată tardiv, în sensul articolului 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672.

Având în vedere faptul că Comisia și instanța de trimitere au îndoieli legate de aspectul dacă, în temeiul articolului 117 primul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, notificarea tardivă a deplasării bovinelor la locul de pășunat în timpul verii conduce la pierderea eligibilității pentru primă, trebuie să analizăm mai întâi acest aspect (secțiunea 1). Astfel, în ipoteza în care notificarea tardivă nu influențează eligibilitatea pentru primă, nu se ridică problema aplicării articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 (secțiunea 2). În cazul în care, în principiu, notificarea tardivă are drept consecință pierderea primei și nu intră sub incidența excepției menționate, este necesar să se precizeze dacă acest principiu contravine principiului proporționalității (secțiunea 3).

În cazul în care deținătorul de animale nu respectă termenul prevăzut la articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672, acesta încalcă obligația de notificare în termen, care îi revine în temeiul articolului 7 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1760/2000. Nici Decizia 2001/672 și nici Regulamentul nr. 1760/2000 nu reglementează consecințele acestei încălcări. Cu toate acestea, articolul 117 primul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 prevede că se acordă plăți numai pentru animalele identificate și înregistrate în conformitate cu Regulamentul nr. 1760/2000.

Reiese în mod clar din textul acestui articol că acordarea primei este condiționată de respectarea de către deținătorii animalelor în cauză a normelor Uniunii cu privire la identificarea și înregistrarea bovinelor ( 28 ). Articolul 7 se numără printre dispozițiile titlului I din Regulamentul nr. 1760/2000, denumit „Identificarea și înregistrarea bovinelor”. În plus, articolul 3 din acest titlu clarifică faptul că sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor se întemeiază în special pe bazele de date electronice. Acestea conțin informații pe care deținătorii de animale trebuie să le transmită în temeiul articolului 7.

Așadar, este incert numai dacă simpla netransmitere în termen înseamnă că o bovină trebuie considerată neînregistrată.

Un prim argument în acest sens este faptul că prevederea privind termenele de notificare de la articolul 7 din Regulamentul nr. 1760/2000 este redactată în termeni imperativi, iar posibilitatea de a prevedea un termen prelungit a fost definită și delimitată cu precizie ( 29 ). Decizia 2001/672 prelungește, desigur, termenul, în versiunea Deciziei 2010/300, la 15 zile, dar utilizează de asemenea un mod de redactare în termeni imperativi. Aceasta prevede că informațiile „sunt raportate […] la cel mult 15 zile de la data la care animalele au fost deplasate către pășune”. Indicarea exactă a acestor modalități ar fi însă lipsită de efect util dacă deținătorilor de animale li s‑ar permite să nu respecte aceste termene de notificare ( 30 ).

Această concluzie este susținută chiar de articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009. În temeiul acestei dispoziții, „cu toate acestea”, un animal este, „de asemenea”, considerat eligibil pentru plată în cazul în care informațiile obligatorii au fost notificate autorității competente în prima zi a perioadei de reținere a animalului în cauză. Astfel, se poate deduce că, în temeiul articolului 117 primul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, în principiu, o bovină este eligibilă pentru primă numai în cazul în care informațiile în discuție au fost notificate în alt moment, respectiv la momentul prevăzut la articolul 7 din Regulamentul nr. 1760/2000. Concluzia contrară, potrivit căreia momentul notificării nu produce efecte asupra eligibilității pentru primă, nu convinge întrucât, în acest mod, notificarea ar putea fi realizată la orice dată ulterioară, iar articolul 117 al doilea paragraf ar fi lipsit de efect util.

Această interpretare este confirmată de obiectivele urmărite prin intermediul Deciziei 2001/672 și al Regulamentului nr. 1760/2000, care au fost prezentate la punctul 55 de mai sus. Potrivit deciziei Curții, pentru ca aceste obiective să poată fi atinse, este indispensabil ca sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor să fie pe deplin eficient și fiabil în orice moment, în special pentru a le permite autorităților competente să determine în cel mai scurt timp, în caz de epizootie, proveniența unui animal ( 31 ). Acest fapt nu este însă posibil atunci când deținătorul nu notifică deplasările bovinelor sale în baza de date electronică în termenul prevăzut în acest sens. În situația în care eligibilitatea pentru primă prevăzută la articolul 117 din Regulamentul nr. 73/2009 nu ar depinde de respectarea termenului, deținătorii de animale nu ar avea niciun motiv de natură financiară să își îndeplinească obligațiile în termenul prevăzut ( 32 ).

Regulamentul nr. 1122/2009, adoptat în scopul punerii în aplicare a Regulamentului nr. 73/2009, confirmă de asemenea această interpretare. Potrivit articolului 63 alineatul 3 din acesta, ajutorul nu se calculează pe baza numărului de animale declarate, ci pe baza numărului de animale „determinat” în urma unor controale. Potrivit alineatului 4 litera (b) a doua teză al acestui articol, în cazul încălcării dispozițiilor privind identificarea și înregistrarea, animalul în cauză se consideră ca fiind nedeterminat. Singurele excepții prevăzute în acest sens sunt cele de la articolul 63 din regulament, în cazul corectării unor erori evidente ( 33 ) și al pierderii unei crotalii ( 34 ). O regulă mai puțin strictă se aplică în cazul unor înregistrări inexacte din registru sau din pașapoartele animalelor, în măsura în care un animal se consideră ca nedeterminat numai în cazul unei a doua încălcări înregistrate în termen de doi ani ( 35 ). În plus, potrivit articolului 75 alineatul 1 din Regulamentul nr. 1122/2009, se aplică o excepție în cazul în care agricultorul nu a fost în măsură să își respecte angajamentele din cauza unui caz de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale. Astfel, în contexte speciale, urmările nerespectării termenului de notificare pot fi atenuate din perspectiva consecințelor juridice. În schimb, în toate celelalte cazuri, deci și în speță, animalele vor fi considerate nedeterminate. Așadar, acestea nu vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de calcul și nu se va acorda niciun ajutor pentru aceste animale.

În sfârșit, concluzia potrivit căreia notificarea tardivă a deplasării către locul de pășunat conduce în principiu la pierderea primei pentru vacile care alăptează corespunde și jurisprudenței Curții rezultate din Hotărârea Maatschap Schonewille‑Prins ( 36 ). În această hotărâre, care privea prima de sacrificare, Curtea a decis că încălcarea obligației de notificare rezultate de la articolul 7 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1760/2000 conduce la pierderea acestei prime ( 37 ).

Vom prezenta în cele ce urmează motivele pentru care considerăm că obiecțiile prezentate de Comisie împotriva transpunerii acestei jurisprudențe nu sunt convingătoare.

Trebuie să stabilim, în primul rând, că nu poate prezenta relevanță faptul că obiectul cauzei respective a fost prima de sacrificare, iar prezenta cauză se referă la prima pentru vacile care alăptează: Astfel, hotărârea Curții se întemeiază pe articolul 21 din Regulamentul nr. 1254/1999 ( 38 ) ( 39 ). Această dispoziție prevede, cu un mod de redactare aproape identic cu cel al articolului 117 primul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, faptul că eligibilitatea pentru primă depinde de respectarea dispozițiilor din versiunea actuală a Regulamentului nr. 1760/2000 ( 40 ). În plus, dispozițiile menționate nu reglementează aspecte specifice pentru prima de sacrificare sau pentru prima pentru vacile care alăptează, ci constituie dispoziții generale, care se aplică tuturor plăților prevăzute în secțiunea respectivă, iar printre acestea se numără prima de sacrificare și prima pentru vacile care alăptează ( 41 ).

Este necesar să se respingă și obiecția potrivit căreia în speță se recomandă o concluzie diferită, întrucât, spre deosebire de notificarea „deplasării animalelor către sau din cadrul exploatației”, deplasarea animalelor către locurile de pășunat nu are un caracter constitutiv, ci are efecte provizorii asupra efectivului de animale, prezentând o importanță mai redusă în raport cu sacrificarea și consumul imediat.

Arătăm, în primul rând, că Hotărârea Maatschap Schonewille‑Prins nu s‑a referit la notificarea tardivă a sacrificării unei bovine, ci la notificarea tardivă a datei sosirii unei bovine în exploatație ( 42 ). Cu toate acestea, având în vedere faptul că acest eveniment, ca de altfel și notificarea deplasării către locul de pășunat pe timp de vară, nu precedă imediat consumul de carne de vită și de mânzat de către consumator, aspectul în discuție nu poate să fi prezentat relevanță pentru Curte.

În al doilea rând, obiecția se întemeiază pe supoziția eronată potrivit căreia deplasarea bovinelor către locurile de pășunat pe timp de vară nu constituie „o deplasare destinată sau provenind din exploatație” în sensul articolului 7 alineatul (1) a doua liniuță prima teză din Regulamentul nr. 1760/2000, întrucât, conform definiției de la articolul 2 a doua liniuță din Regulamentul nr. 1760/2000, exploatația reprezintă orice unitate sau construcție în care sunt deținute, crescute sau îngrijite animalele menționate. Astfel, deplasarea către locul de pășunat pe timp de vară este o ipoteză subsidiară, iar nu una diferită. Așadar, conținutul articolului 7 din Regulamentul nr. 1760/2000 nu furnizează niciun indiciu pentru o diferențiere corespunzătoare între efectele juridice ale nerespectării termenului. Aceeași concluzie este valabilă în ceea ce privește Decizia 2001/672.

În al treilea rând, având în vedere și obiectivele menționate anterior, la punctele 55 și 71 de mai sus, urmărite prin Decizia 2001/672 și prin Regulamentul nr. 1760/2000, diferențierea în funcție de tipul de termen de notificare nu convinge. Având în vedere faptul că o epizootie se poate declanșa atât la locul de pășunat pe timp de vară, cât și în cadrul unei exploatații, este necesar ca, în limitele rezonabile din punct de vedere practic, și deplasarea către locul de pășunat pe timp de vară să fie notificată cât mai repede posibil.

În concluzie, trebuie să constatăm că notificarea tardivă a deplasării către locul de pășunat pe timp de vară produce consecința că animalele respective nu sunt înregistrate potrivit articolului 117 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 în conformitate cu Regulamentul nr. 1760/2000 și că astfel nu sunt, în principiu, eligibile pentru primă.

În acest context trebuie să se clarifice dacă, într‑o situație precum cea din speță, în mod excepțional, articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 produce totuși efectul eligibilității animalelor pentru primă. O condiție care ar trebui îndeplinită în acest sens ar fi aceea că informațiile care trebuie notificate în mod obligatoriu au fost comunicate autorității competente în prima zi a deținerii animalului respectiv.

Perioada de deținere este perioada în care un animal pentru care s‑a cerut acordarea ajutorului trebuie să fie fost deținut în exploatație ( 43 ). Potrivit articolului 111 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, în cazul primei pentru vacile care alăptează, agricultorul trebuie să dețină animalele respective pentru cel puțin șase luni consecutive „din ziua depunerii cererii”. Articolul 13 alineatul 1 din regulamentul austriac privind plățile directe prevede că ziua solicitării primei trebuie să fie 1 ianuarie, 16 martie și 10 aprilie ( 44 ). Astfel, în mod corespunzător, potrivit articolului 13 alineatul 2 din acest regulament, prima zi din perioada de deținere este 2 ianuarie, 17 martie sau 11 aprilie (pentru vacile care alăptează care au intrat după data de 1 ianuarie sau de 16 martie) din anul respectiv ( 45 ).

Având în vedere că în speță deplasarea către locul de pășunat s‑a realizat la 17 iunie 2011, acest eveniment este ulterior ultimei date posibile de început al perioadei de deținere (11 aprilie). Astfel, informațiile obligatorii ale autorității competente nu au fost notificate în prima zi a perioadei de deținere. Aspectul că, în situații precum cea din speță, acest fapt nici nu a fost posibil evidențiază caracterul derogatoriu al articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009. Deținătorul de animale poate totuși să primească o primă, în pofida faptului că deținătorul anterior și‑a încălcat obligația de notificare, numai în situațiile în care înregistrează un nou animal în baza de date națională înainte de începutul ultimei perioade de deținere posibile.

În concluzie, considerăm, la fel ca Republica Austria, că articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 nu acoperă situații precum cea din speță.

Așadar, se ridică problema dacă articolul 117 din Regulamentul nr. 73/2009, în măsura în care, ca o consecință a notificării tardive a deplasării animalelor către locul de pășunat pe timp de vară, produce efectul pierderii primei pentru vacile care alăptează, respectă principiul proporționalității.

Având în vedere faptul că, în ceea ce privește politica agricolă, legiuitorul Uniunii dispune de o largă putere, care corespunde responsabilității politice care i‑a fost atribuită potrivit articolelor 40-43 TFUE, în ceea ce privește controlul respectării principiului proporționalității, Curtea va examina doar dacă legiuitorul Uniunii a depășit în mod evident limitele puterii sale de apreciere ( 46 ).

Astfel, este necesar să se stabilească în primul rând dacă, atunci când – conform articolului 117 primul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 – legiuitorul Uniunii stabilește condiții de eligibilitate pentru acordarea unui ajutor, excluderea determinată de nerespectarea uneia dintre aceste condiții nu reprezintă o sancțiune, ci simpla consecință a neîndeplinirii respectivelor condiții prevăzute de lege ( 47 ).

În condițiile în care – precum la articolul 23 alineatul 1 din Regulamentul nr. 1122/2009 – legiuitorul reglementează faptul că depunerea cu întârziere a cererii de ajutor conduce numai la reducerea sumei la care agricultorul ar fi avut dreptul, acest aspect nu reflectă un principiu general, ci se întemeiază pe decizia intenționată a legiuitorului potrivit căreia, în mod excepțional, respectarea termenului nu este semnificativă ( 48 ).

În schimb, după cum reiese în special din cuprinsul punctelor 69 și 71 din prezentele concluzii, obligația de respectare a termenului prevăzut la articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672 prezintă o importanță deosebită pentru obiectivele urmărite prin sistemul de identificare și înregistrare. La aceasta se adaugă faptul că, după cum am arătat la punctul 73 de mai sus, sunt prevăzute și excepții pentru situații deosebite, cum ar fi cazurile de forță majoră.

Astfel, legiuitorul Uniunii nu a depășit în mod evident limitele puterii sale de apreciere ( 49 ), iar, în concluzie, articolul 117 din Regulamentul nr. 73/2009 nu încalcă principiul proporționalității.

Având în vedere cele ce precedă, la a doua întrebare preliminară trebuie să se răspundă după cum urmează: „Articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 trebuie interpretat în sensul că, în cazul notificării tardive a deplasării bovinelor către locurile de pășunat pe timp de vară, care are loc după începerea perioadei de deținere, nu produce efectul că animalele notificate tardiv sunt considerare totuși eligibile pentru primă.”

În cazul în care Curtea urmează propunerea noastră de răspuns la prima și la a doua întrebare preliminară, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare, întrucât instanța de trimitere o adresează numai în ipoteza în care notificarea deplasării animalelor la locul de pășunat pe timp de vară, deși trebuie considerată tardivă, nu conduce la pierderea primei pentru vacile care alăptează.

Instanța de trimitere urmărește în esență să afle dacă în speță este necesar să se aplice sancțiuni din cauza notificării tardive. Din motivarea celei de a treia întrebări preliminare rezultă că instanța de trimitere se referă în acest sens numai la reduceri și excluderi pe baza articolelor 21 și 23 din Regulamentul nr. 73/2009 și a articolului 23 din Regulamentul nr. 1122/2009.

Răspunsul la această întrebare trebuie să fie negativ. Cu toate că Regulamentele nr. 73/2009 și nr. 1122/2009 prevăd, în dispozițiile menționate, sancțiuni corespunzătoare pentru depunerea cu întârziere a cererii de ajutor ( 50 ), pentru nerespectarea criteriilor de acordare a ajutorului ( 51 ) și pentru neîndeplinirea „ecocondiționalității” impuse agricultorilor ( 52 ), potrivit articolului 74 alineatul 1 și a articolului 73 alineatul 1 din Regulamentul nr. 1122/2009, aceste reduceri și excluderi nu se aplică atunci când agricultorul a notificat informații exacte. Având în vedere că din cererea de decizie preliminară nu rezultă niciun indiciu privind inexactitatea informațiilor notificate tardiv, nu este necesar să se aplice sancțiuni pentru notificarea tardivă a deplasărilor către locurile de pășunat pe timp de vară.

Astfel, la a treia întrebare trebuie să se răspundă că, în cazul în care notificarea tardivă a deplasării bovinelor către locul de pășunat în timpul verii, în conformitate cu articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, nu conduce la pierderea eligibilității pentru primă, nu se aplică reducerile și excluderile prevăzute la articolul 21 din Regulamentul nr. 73/2009, la articolul 65 din Regulamentul nr. 1122/2009, la articolul 23 din Regulamentul nr. 73/2009, la articolele 70-72 din Regulamentul nr. 1122/2009 și la articolul 23 din Regulamentul nr. 1122/2009, cu condiția ca informațiile notificate tardiv să fie exacte.

Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) după cum urmează: „1) Articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2001/672/CE, astfel cum a fost modificată prin intermediul Deciziei 2010/300/UE, nu se opune unei dispoziții naționale care, pentru respectarea termenului de notificare a deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară, prevede că este hotărâtoare primirea notificării respective. 2) În cazul notificării tardive a deplasării bovinelor către locurile de pășunat pe timp de vară, care are loc după începerea perioadei de deținere, articolul 117 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 nu produce efectul eligibilității pentru primă a animalelor notificate tardiv.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 7 decembrie 2017 ( 1 )