Concluziile avocatului general P. Mengozzi prezentate la 5 decembrie 2017.#Comisia Europeană împotriva Xinyi PV Products (Anhui) Holdings Ltd.#Recurs – Politică comercială – Dumping – Importuri de sticlă solară originară din China – Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) – Statutul de întreprindere care își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață – Noțiunea „denaturare importantă determinată de vechiul sistem de economie planificată”, în sensul articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță – Avantaje fiscale.#Cauza C-301/16 P.

Tratamentul acordat, în dreptul Uniunii în materie de antidumping, importurilor care provin din țări care nu au economie de piață și în special tratamentul acordat importurilor provenite din China constituie subiecte de mare actualitate, care fac obiectul unei dezbateri aprinse.

Pe de o parte, la data prezentării acestor concluzii, pe rolul organelor competente ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) se află un litigiu inițiat de Republica Populară Chineză împotriva Uniunii Europene cu privire la acest aspect ( 2 ). Plângerea introdusă de autoritățile chineze în fața OMC privește regimul care se aplică în prezent, în dreptul Uniunii, pentru calcularea valorii normale și, prin urmare, a marjei de dumping, în cazul importurilor care provin din țările desemnate ca fiind țări care „nu au economie de piață”. Aceasta vizează în special dispozițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2016/1036 ( 3 ), care corespund în esență dispozițiilor în discuție în prezenta cauză, și anume celor prevăzute la articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 ( 4 ) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

Pe de altă parte, regimul antidumping din dreptul Uniunii care se aplică importurilor din țările care nu au economie de piață este în plină evoluție. Astfel, negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns foarte recent la un acord cu privire la propunerea de modificare a acestui regim prezentată de Comisia Europeană ( 5 ). Viitoarea legislație va introduce o nouă metodă pentru calcularea marjelor de dumping aplicabile importurilor provenite din țări terțe în care există denaturări importante ale pieței sau o influență sistematică a statului asupra economiei ( 6 ).

Prezenta cauză se înscrie în dezbaterea privind tratamentul acordat, în dreptul Uniunii în materie de antidumping, importurilor care provin din țările desemnate drept țări care nu au economie de piață. Mai exact, ea se referă la condițiile pe care un producător, în special de origine chineză, trebuie să le îndeplinească, în stadiul actual al dreptului, pentru a i se acorda statutul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „statutul de SEP”), în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază.

Această cauză privește recursul prin care Comisia solicită Curții anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 16 martie 2016, Xinyi PV Products (Anhui) Holdings/Comisia ( 7 ), prin care acesta, ca urmare a admiterii acțiunii formulate de Xinyi PV Products (Anhui) Holdings Ltd (denumită în continuare „Xinyi”), societate chineză, a anulat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 470/2014 ( 8 ) (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), în măsura în care privea societatea menționată. Pe scurt, Tribunalul a considerat că Comisia a refuzat în mod eronat să acorde societății Xinyi statutul de SEP apreciind că, având în vedere cele două regimuri fiscale prevăzute de legislația chineză de care a beneficiat Xinyi, costurile și situația financiară ale acesteia au făcut obiectul unei denaturări „determinate de vechiul sistem de economie planificată”.

Prin urmare, interpretarea expresiei „determinată de vechiul sistem de economie planificată”, care figurează la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, reprezintă obiectul prezentei cauze și constituie aspectul asupra căruia Curtea este chemată să ofere clarificări.

Potrivit articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază: „(a) În cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață [(inclusiv: Azerbaidjan, Belarus, Coreea de Nord, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan)], valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii construite într‑o țară terță care are economie de piață sau pe baza prețului dintr‑o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către Comunitate, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Comunitate pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă. […] (b) În cazul anchetelor antidumping privind importurile din Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c) că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a). (c) Cererea prezentată în temeiul literei (b) trebuie […] să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că: – deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri, costuri și intrări, de exemplu materii prime, costurile tehnologiei și mâinii de lucru, producție, vânzări și investiții, se adoptă ținându‑se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință, iar costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieței; – întreprinderile utilizează o singură serie de registre contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile; – costurile de producție și situația financiară ale întreprinderilor nu fac obiectul niciunei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată, mai ales în ceea ce privește amortizarea activelor, alte reduceri de valoare, barter sau plăți sub formă de compensare de datorii; – întreprinderile respective fac obiectul unor legi privind falimentul și proprietatea care garantează siguranța juridică și stabilitatea operațiilor întreprinderilor și – operațiile de schimb valutar sunt efectuate la cursul de schimb al pieței. […]”

Istoricul cauzei a fost prezentat în detaliu la punctele 1-18 din hotărârea atacată, la care facem trimitere. În scopul prezentei proceduri, ne limităm să reamintim că, la 28 februarie 2013, Comisia a inițiat o procedură antidumping privind importurile de anumite produse din sticlă solară originare din Republica Populară Chineză ( 9 ).

În cursul anchetei, Xinyi – o societate care produce și exportă sticlă solară, care este stabilită în China și care are ca acționar unic Xinyi Solar (Hong Kong) Ltd, stabilită în Hong Kong (China) – a solicitat Comisiei să îi acorde statutul de SEP, în sensul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază.

Prin scrisoarea din 22 august 2013, Comisia a informat Xinyi că, în opinia sa, nu îi putea admite această cerere pentru simplul motiv că nu îndeplinea al treilea criteriu de acordare prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază.

În această scrisoare, Comisia a considerat cele ce urmează: „Ancheta a revelat că [Xinyi] beneficiase de diferite avantaje fiscale în temeiul impozitului său pe venit, cum ar fi: – programul «2 Free, 3 Half». Acest regim fiscal permite societăților cu capital străin să beneficieze de o scutire fiscală totală (0 %) timp de doi ani și următorii trei ani, de o cotă de impozitare de 12,5 % în loc de cota normală de impozitare de 25 %; – regimul fiscal al întreprinderilor de înaltă tehnologie. În aplicarea acestui regim, societatea este supusă unei cote de impozitare reduse de 15 % în locul cotei normale de impozitare de 25 %. Această cotă de impozitare preferențială constituie o subvenție adaptabilă aproape permanent care ar putea viza de asemenea atragerea investițiilor la cote reduse, denaturând astfel concurența. Se consideră că cotele reduse de impozitare procură avantaje financiare semnificative, astfel încât [Xinyi] nu a reușit să demonstreze că costurile sale de producție și situația sa financiară nu fac obiectul niciunei denaturări importante determinate de vechiul sistem de economie planificată […] În consecință, Comisia propune respingerea cererii [Xinyi de a i se acorda statutul de] SEP.”

Prin urmare, într‑o scrisoare din 13 septembrie 2013, prin care a răspuns observațiilor prezentate de Xinyi, Comisia a confirmat respingerea cererii de acordare a statutului de SEP formulate de această societate, apreciind următoarele: „Un regim de impozit pe venit care tratează [favorabil] anumite societăți sau anumite sectoare economice considerate strategice de guvern presupune ca acest regim fiscal să nu decurgă dintr‑o economie de piață, ci să rezulte, în plus, în principal dintr‑o planificare statală și poate, așadar, să se încadreze în cel de al treilea criteriu [prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază]. Aplicarea unui regim de cotă de impozitare preferențial modifică valoarea profiturilor înainte de impozitare pe care societatea trebuie să le obțină pentru a fi atractivă pentru investitori […] În această privință, trebuie amintit că [societății Xinyi] i se putea aplica cota redusă de impozitare (14,01 %) din moment ce putea cumula regimul fiscal al întreprinderilor de înaltă tehnologie cu un alt regim, mai precis programul «2 Free, 3 Half». Efectul combinat al acestora a fost o cotă semnificativ redusă față de cota normală (25 %), care putea în special să urmărească obiectivul de atragere a capitalurilor la cote reduse și să afecteze astfel situația financiară și economică de ansamblu a societății […]”

La 26 noiembrie 2013, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1205/2013 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de sticlă solară din Republica Populară Chineză ( 10 ). În acest regulament, Comisia a considerat că, întrucât Xinyi a beneficiat printre altele de regimuri fiscale preferențiale, nu a putut demonstra că situația sa nu făcea obiectul unor denaturări importante, determinate de sistemul de economie planificată, și că, prin urmare, această societate nu îndeplinea al treilea criteriu de acordare a statutului de SEP ( 11 ). Prin urmare, Comisia a impus o taxă antidumping provizorie de 39,3 % la importurile produsului în cauză fabricat de Xinyi.

La 13 mai 2014, Comisia a adoptat regulamentul în litigiu, în care a confirmat constatările prezentate în Regulamentul nr. 1205/2013, potrivit cărora cererile de acordare a statutului de SEP, în special cele depuse de Xinyi, trebuiau să fie respinse ( 12 ). În aceste condiții, a fost instituită o taxă antidumping definitivă de 36,1 % asupra importurilor de anumite produse din sticlă solară fabricate de Xinyi ( 13 ).

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 august 2014, Xinyi a solicitat anularea regulamentului în litigiu, invocând patru motive în susținerea acțiunii sale.

În hotărârea atacată, Tribunalul a examinat numai primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, și a admis primul aspect al acestuia.

În cadrul acestui aspect, Xinyi criticase Comisia pentru că a săvârșit o nelegalitate în regulamentul în litigiu atunci când a considerat printre altele că avantajele fiscale de care beneficiase Xinyi – menționate la punctul 11 din prezentele concluzii – constituiau denaturări „determinate de sistemul de economie planificată” în sensul articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază.

În această privință, Tribunalul a considerat, mai întâi, că avantajele „determinate” de o economie planificată, în sensul acestei dispoziții, nu pot să vizeze orice avantaj, întrucât în caz contrar ar fi repus în discuție efectul util și caracterul ilustrativ ale exemplelor prevăzute în dispoziția menționată. Potrivit Tribunalului, termenul „determinat” trebuie să fie interpretat în sensul că vechiul sistem de economie planificată trebuie să fi atras sau să fi condus la denaturările în cauză. Prin urmare, numai avantajele care decurg din vechiul sistem de economie planificată ar fi relevante pentru aplicarea dispoziției menționate ( 14 ).

Pe aceste premise, Tribunalul a considerat că, în speță, nu se putea considera că avantajele fiscale în cauză erau „determinate” de un vechi sistem de economie planificată, în sensul că ar rezulta din acesta sau ar fi urmarea acestuia. Astfel, potrivit Tribunalului, ar fi de notorietate că unele țări cu economie de piață acordă de asemenea întreprinderilor avantaje fiscale sub forma unor scutiri fiscale pentru o anumită perioadă sau a unei cote de impunere reduse, astfel cum ar rezulta de altfel din jurisprudența Curții în materie de ajutoare de stat ( 15 ).

Tribunalul a considerat în continuare că această apreciere nu putea fi repusă în discuție prin diferitele argumente invocate de Comisie în cursul procedurii ( 16 ).

În primul rând, la punctul 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că argumentul invocat de Comisie întemeiat pe legătura avantajelor fiscale în cauză cu planurile cincinale puse în aplicare în China decurgea dintr‑un formalism excesiv. Potrivit Tribunalului, existența planurilor respective nu ar presupune în mod necesar că regimurile menționate erau determinate de vechea economie planificată din China, cu excepția cazului în care se consideră că toate măsurile adoptate în China și care au legături cu un plan sunt determinate de vechea sa economie planificată, ceea ce ar lipsi articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază de orice efect util.

În al doilea rând, la punctele 75 și 76 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentul Comisiei potrivit căruia regimurile fiscale în cauză nu urmăreau obiective legitime. Pe de o parte, potrivit Tribunalului, nu se poate contesta că susținerea anumitor sectoare de activitate precum înaltele tehnologii, considerate strategice pentru o anumită țară, constituie un obiectiv legitim într‑o economie de piață, independent de problema legalității măsurilor în cauză în raport, în special, cu dreptul Uniunii în materia ajutoarelor de stat. Pe de altă parte, obiectivul de atragere a investițiilor străine ar fi urmărit de mai multe țări care au o economie de piață și ar fi antinomic cu un mod de organizare economică întemeiat pe proprietatea colectivă sau de stat a întreprinderilor supuse unor obiective de producție definite de un plan centralizat, ceea ce caracterizează un sistem de economie planificată.

În al treilea rând, la punctele 77 și 78 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentul Comisiei potrivit căruia avantajele fiscale în cauză ar fi avut o incidență nu doar asupra costurilor legate direct de obiectivul urmărit, ci asupra ansamblului rezultatului financiar al Xinyi și, așadar, asupra situației sale economice globale. Potrivit Tribunalului, un asemenea argument nu poate fi invocat în mod util decât în raport cu importanța unei eventuale denaturări a costurilor de producție și a situației financiare ale Xinyi, în sensul articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, dar nu pentru a se considera că denaturarea respectivă ar fi „determinată” de vechiul sistem de economie planificată, în sensul aceleiași dispoziții.

În temeiul acestor considerații, Tribunalul a statuat că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a refuzat, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, să acorde statutul de SEP societății Xinyi. Prin urmare, a anulat articolul 1 din regulamentul în litigiu în ceea ce privește această societate, fără a examina celelalte motive invocate de aceasta.

Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții anularea hotărârii atacate, respingerea ca lipsit de temei juridic a primului aspect al primului motiv al acțiunii în primă instanță, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului în ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, precum și al doilea, al treilea și al patrulea motiv al acțiunii în primă instanță și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.

Xinyi solicită Curții respingerea recursului și obligarea Comisiei și a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Ordonanța președintelui Curții din 13 octombrie 2016, a fost admisă cererea de intervenție a societății GMB Glasmanufaktur Brandenburg GmbH (denumită în continuare „GMB”) în susținerea concluziilor Comisiei.

Curtea a adresat părților o serie de întrebări în vederea unor răspunsuri scrise. Comisia, Xinyi, precum și GMB au răspuns la aceste întrebări în termenele stabilite, iar pledoariile lor au fost ascultate în ședința care s‑a desfășurat la 21 iunie 2017.

În susținerea recursului său, Comisia invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită în interpretarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază. Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului încălcarea obligației de motivare și, respectiv, existența unor neregularități procedurale.

Prin intermediul primului motiv, Comisia, susținută de GMB, arată că, în hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea dispoziției prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază.

Această dispoziție stabilește cel de al treilea dintre cele cinci criterii pe care trebuie să le îndeplinească un producător dintr‑o țară care nu are economie de piață pentru a putea beneficia de statutul de SEP.

În această privință, trebuie amintit cu titlu introductiv că, prin articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, legiuitorul Uniunii a urmărit adoptarea unui regim special care stabilește norme detaliate privind calculul valorii normale cu referire la importuri care provin din țări care nu au economie de piață ( 17 ).

Mai precis, potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în cazul unor importuri care provin din țări care nu au economie de piață, pentru a evita luarea în considerare a prețurilor și a costurilor care nu reprezintă rezultanta normală a forțelor care se exercită asupra pieței, valoarea normală nu se stabilește în conformitate cu normele generale cuprinse la alineatele (1)-(6) ale aceluiași articol, ci, în principiu, în conformitate cu așa‑numita metodă a „țării similare”, și anume pe baza prețului sau a valorii calculate într‑o țară terță care are economie de piață ( 18 ) (în speță, a fost aleasă Turcia).

Cu toate acestea, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, în cazul anchetelor antidumping privind importurile care provin printre altele din China, valoarea normală poate fi stabilită, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, pe baza prețurilor proprii și a costurilor producătorului (exportatorului) în cauză, iar nu în conformitate cu metoda țării similare. În acest scop, producătorul în cauză menționat trebuie însă să prezinte o cerere documentată în mod corespunzător, în măsură să stabilească, în conformitate cu cele cinci criterii și cu procedurile prevăzute la litera (c) a aceluiași alineat, că în cazul său prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv ( 19 ).

Prin urmare, în temeiul acestei dispoziții, fiecărui producător care dorește să beneficieze de aceste norme îi revine sarcina de a furniza probe suficiente că îndeplinește cele cinci criterii menționate în dispoziția respectivă și că este posibil, astfel, să se considere că își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață ( 20 ). Prin urmare, nu incumbă instituțiilor Uniunii sarcina de a dovedi că producătorul în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat ( 21 ).

În schimb, Consiliul și Comisia trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul respectiv sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază pentru a i se acorda statutul de SEP, iar instanța Uniunii are obligația de a verifica dacă această apreciere nu este viciată de o eroare vădită ( 22 ).

În speță, Comisia a refuzat să acorde statutul de SEP societății Xinyi numai pentru motivul că, întrucât aceasta a beneficiat de cele două regimuri fiscale menționate la punctul 11 din prezentele concluzii, nu a demonstrat că îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază. În schimb, Comisia a considerat că celelalte patru criterii prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază au fost îndeplinite.

În temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, nu se poate considera că un producător din China își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață și, prin urmare, nu i se poate acorda statutul de SEP decât dacă prezintă dovezi suficiente că „costurile [sale] de producție și situația [sa] financiară […] nu fac obiectul niciunei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată”.

În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, atunci când a considerat că denaturarea rezultată din avantajele fiscale conferite de autoritățile chineze societății Xinyi a fost „determinată de vechiul sistem de economie planificată”, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere. În schimb, Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la problema dacă Comisia a considerat în mod întemeiat că avantajele fiscale în cauză au dat naștere unor denaturări care ar putea fi calificate drept importante.

În cadrul primului motiv, care cuprinde cinci aspecte, Comisia contestă interpretarea reținută de Tribunal în hotărârea atacată în privința expresiei „determinată de vechiul sistem de economie planificată”, astfel cum figurează la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază.

Potrivit Comisiei, în primul rând, contrar celor statuate de Tribunal, pe de o parte, ar fi suficient să se demonstreze că o măsură este destinată punerii în aplicare a unui plan cincinal în China pentru a se considera că această măsură a fost „determinată de vechiul sistem de economie planificată” și, pe de altă parte, o astfel de interpretare nu ar lipsi de efect util articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază ( 23 ).

În al doilea rând, faptul că sprijinul acordat anumitor sectoare industriale pe care o țară le consideră strategice ar constitui un obiectiv legitim în economia de piață ar fi incorect ( 24 ). Astfel, intervențiile autorizate ale statului într‑o economie socială de piață ar avea întotdeauna ca obiectiv urmărirea interesului general, iar nu selectarea „campionilor” sau evidențierea unui sector economic declarat „strategic” în raport cu alt sector.

În al treilea rând, regimurile fiscale în cauză nu ar putea fi comparate cu ajutoarele acordate într‑o economie de piață ( 25 ). Astfel, aceste regimuri nu ar viza și nu s‑ar limita, asemenea ajutoarelor menționate, la o anumită categorie specifică de costuri legate de o investiție și nici nu ar fi limitate în timp.

În al patrulea rând, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că schemele de ajutoare de stat considerate nelegale în hotărârile citate la punctul 66 din hotărârea atacată ar fi comparabile cu măsurile fiscale în cauză.

În al cincilea rând, noțiunea „țară care nu are economie de piață” care stă la baza analizei efectuate în hotărârea atacată ar fi eronată. În special, noțiunea menționată ar fi mult mai amplă decât cea ale cărei caracteristici au fost prezentate de Tribunal la punctul 76 din hotărârea atacată și care ar corespunde definiției tradiționale ale unei țări cu comerț de stat.

Xinyi răspunde, în primul rând, că primul aspect al acestui motiv ar fi întemeiat pe o nouă alegație și că, prin urmare, ar fi inadmisibil. În plus, Comisia nu ar fi prezentat nicio dovadă referitoare la natura și obiectivele planurilor cincinale în cauză și nu ar explica motivul pentru care o legătură oarecare între o măsură și un astfel de plan ar trebui să conducă în mod automat la respingerea cererilor privind statutul de SEP.

În al doilea rând, scopul celui de al treilea criteriu privind statutul de SEP nu ar fi acela de a aprecia ceea ce este legitim într‑o economie de piață, ci acela de a aprecia ceea ce constituie o denaturare determinată de vechiul sistem de economie planificată. Xinyi ar fi oferit Tribunalului numeroase exemple de subvenții acordate de țări care au o economie de piață și ar fi numai de competența Tribunalului să aprecieze valoarea elementelor care i‑au fost prezentate și care se află la dispoziția sa. Comisia nu ar fi invocat nicio denaturare a elementelor de probă în această privință.

În al treilea rând, Comisia nu ar prezenta niciun element pentru a demonstra că singurele subvenții existente în economiile de piață ar viza și s‑ar limita la finanțarea publică necesară pentru atingerea obiectivelor urmărite. În plus, articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază nu ar privi aspectul dacă o denaturare face parte dintr‑o categorie care ar fi acceptabilă în economiile de piață, ci dacă respectiva denaturare se încadrează într‑o categorie de denaturări care exista în vechiul sistem de economie planificată.

În al patrulea rând, Xinyi apreciază că constatările făcute de Tribunal la punctele 66 și 67 din hotărârea atacată în ceea ce privește avantajele fiscale acordate în economiile de piață sunt aprecieri de fapt care nu pot face obiectul unei examinări în etapa recursului, întrucât Comisia nici nu a invocat, nici nu a demonstrat o denaturare evidentă a elementelor de probă.

În al cincilea rând, potrivit Xinyi, termenul „vechiul” care figurează la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază nu ar lăsa loc niciunei îndoieli cu privire la faptul că, pentru a evalua cererile de acordare a statutului de SEP depuse de producătorii din China începând cu 1 iulie 1998, data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 905/98 ( 26 ), prin care a fost introdusă posibilitatea obținerii acestui statut, Comisia trebuie să examineze dacă există denaturări determinate de sistemul de economie planificată care era în vigoare înainte de această dată, și anume atunci când Republica Populară Chineză era încă o țară cu comerț de stat tradițional. Prin urmare, la punctul 76 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi interpretat în mod corect expresia „economie planificată” care figurează la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază ca fiind corespunzătoare definiției unei economii cu comerț de stat.

Problema interpretării reținute de Tribunal în hotărârea atacată pentru expresia „determinată de vechiul sistem de economie planificată” care figurează la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, problemă care reprezintă esența primului motiv invocat de Comisie, constituie o problemă pur juridică, supusă în întregime controlului instanțelor Uniunii și în raport cu care instituțiile Uniunii nu pot invoca o marjă de apreciere ( 27 ).

Pentru a putea interpreta acești termeni și pentru a putea răspunde argumentelor invocate de Comisie, considerăm că este necesar să se pornească de la analiza motivului care stă la baza introducerii statutului de SEP în legislația Uniunii. Această analiză va permite identificarea caracterizării sistemului economic chinez în dreptul Uniunii în materie de antidumping.

Tratamentul special, în normele Uniunii în materie de antidumping, al importurilor provenite din țările care nu au economie de piață își are originea în anii '50 ( 28 ).

Cu toate acestea, abia în 1979, prin adoptarea Regulamentului (CEE) nr. 1681/79 ( 29 ), au fost introduse norme specifice în dreptul Uniunii pentru a se codifica practica ce se dezvoltase în materie.

Posibilitatea ca producătorii care provin în special din China să solicite acordarea statutului de SEP, astfel cum este prevăzută de regulamentul de bază aflat în vigoare la data faptelor relevante în prezenta cauză, a fost introdusă în dreptul Uniunii prin Regulamentul nr. 905/98.

Acest regulament fusese propus cu obiectivul explicit de a introduce ajustări în ceea ce privește practica antidumping a Uniunii asociată statutului de țară care nu are economie de piață în vederea recunoașterii eforturilor depuse de China și de Rusia pentru a‑și reforma economiile ( 30 ).

În această privință, după cum Curtea a avut deja ocazia să precizeze ( 31 ), din al patrulea și din al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 905/98 reiese că introducerea în regulamentul de bază a articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) a fost motivată de faptul că reformele întreprinse printre altele în China au modificat în mod fundamental economia acestei țări și au condus la apariția unor întreprinderi supuse condițiilor unei economii de piață, astfel încât această țară s‑a îndepărtat de sistemul economic care justificase recurgerea în mod sistematic la metoda țării similare.

Totuși, Curtea a arătat de asemenea că, întrucât, în pofida acestor reforme, Republica Populară Chineză tot nu constituie o țară cu economie de piață pentru exporturile căreia să se aplice în mod automat normele generale privind stabilirea valorii normale prevăzute la articolul 2 alineatele (1)-(6) din regulamentul de bază, legiuitorul Uniunii a decis că, potrivit alineatului (7) litera (c) al aceluiași articol, fiecărui producător care dorește să beneficieze de aceste norme îi revine sarcina de a furniza probe suficiente – astfel cum sunt specificate în această din urmă dispoziție – că își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață ( 32 ).

În această privință, din trimiterea la „apariția unor întreprinderi supuse condițiilor unei economii de piață” din al patrulea și al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 905/98 reiese că, atunci când a introdus în regulamentul de bază dispozițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c), legiuitorul Uniunii era conștient că, în pofida reformelor puse în aplicare în China, la nivelul sistemului economic chinez nu prevalau, în termeni globali, condițiile unei economii de piață. Prin introducerea statutului de SEP în dreptul Uniunii, legiuitorul menționat a urmărit însă recunoașterea ( 33 ) faptului că în China existau, ca urmare a acestor reforme, în anumite sectoare și domenii, întreprinderi care operau în condiții specifice unei economii de piață, și anume în conformitate cu principiile cererii și ofertei, într‑un mediu nedenaturat de influența statului.

Într‑un astfel de context, întrucât nu se mai justifica recurgerea sistematică la metoda țării similare în cazul importurilor provenite din China, legiuitorul respectiv a creat, prin introducerea dispozițiilor menționate mai sus, un instrument care oferea unor asemenea întreprinderi, în cazuri justificate în mod corespunzător, posibilitatea de a se baza pe propriile prețuri și costuri pentru a stabili valoarea normală în cadrul anchetelor antidumping care le priveau.

Din aceste considerații rezultă, pe de o parte, că, atunci când a introdus în regulamentul de bază dispozițiile referitoare la statutul de SEP, legiuitorul Uniunii nu a intenționat în niciun caz să recunoască la modul general prevalența condițiilor unei economii de piață în sistemul economic chinez, în care, în afara unor sectoare specifice, intervenția statului – exercitată în special prin adoptarea unor planuri cincinale cu un domeniu de aplicare general și cu caracter obligatoriu – rămânea un element distinctiv.

Pe de altă parte, deși este adevărat că legiuitorul Uniunii a dorit să ofere producătorilor chinezi posibilitatea de a li se recunoaște faptul că își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață și, astfel, de a li se stabili valoarea normală pe baza prețurilor lor și a costurilor lor reale, în sistemul pe care l‑a instituit, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 34, 35 și 58 din prezentele concluzii, sarcina de a dovedi existența unor asemenea condiții revine totuși în mod clar producătorilor care doresc să beneficieze de statutul de SEP.

Astfel, în locul recurgerii sistematice la metoda țării similare, legiuitorul Uniunii a introdus un sistem care permite o analiză de la caz la caz a condițiilor economice aferente fiecărei anchete antidumping. Totuși, în acest sistem, în lipsa unei probe furnizate de producătorii în cauză interesați care să arate că aceștia îndeplinesc cele cinci condiții prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și că, astfel, se poate considera că își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, se aplică „în mod implicit” metoda țării similare. De altfel, Curtea a recunoscut deja caracterul excepțional al dispozițiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază ( 34 ).

Rezultă că, în concepția legiuitorului, deși sistemul economic chinez nu mai este cel al unei țări cu comerț de stat, acest sistem nu este, la drept vorbind, nici cel al unei economii de piață ( 35 ). Este vorba despre un sistem economic care poate fi definit ca „hibrid” sau aflat „în tranziție” ( 36 ), în care se consideră că intervenția statului, generatoare de denaturări, este în general încă prezentă, astfel încât acest sistem este tratat „în mod implicit” ca fiind lipsit caracteristicile unei economii de piață, dar în care, în anumite sectoare și pentru anumite întreprinderi, prevalează condițiile unei economii de piață. Acest sistem se caracterizează, așadar, prin coexistența dintre elementele specifice unui sistem care nu are economie de piață și elementele, predominante în anumite sectoare ale economiei, specifice unei economii de piață.

Dispoziția care prevede cea de a treia condiție pe care trebuie să o îndeplinească un producător pentru a obține statutul de SEP, mai precis articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, mai exact expresia „determinată de vechiul sistem de economie planificată”, trebuie să fie interpretată ținând seama de considerațiile care precedă.

În acest sens, în ceea ce privește mai întâi termenul „determinat”, Tribunalul a apreciat, la punctul 64 din hotărârea atacată, că acest termen trebuie să fie interpretat în sensul că „vechiul sistem de economie planificată trebuie să fi atras sau să fi condus la [denaturări]” și că, prin urmare, dispoziția în cauză vizează numai un avantaj „care decurge din vechiul sistem de economie planificată” ( 37 ).

Deși Comisia nu a contestat în mod explicit interpretarea termenului „determinat” reținută de Tribunal – interpretare care ar putea fi calificată drept „cauzală” –, părțile au dezbătut pe larg, în cursul procedurii, o altă posibilă interpretare a acestui termen, o interpretare care a rezultat ca urmare a anumitor observații prezentate de Xinyi.

Potrivit acestei abordări, ținând seama de faptul că, pe de o parte, articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază se referă la „vechiul” sistem de economie planificată și că, pe de altă parte, termenii utilizați în anumite versiuni lingvistice ( 38 ), care corespund termenului „induit” utilizat în versiunea în limba franceză, fac trimitere la noțiunea „moștenire”, ar putea fi avută în vedere interpretarea dispoziției în cauză ca făcând trimitere exclusiv la denaturări „istorice”. Din această perspectivă, numai denaturările care rezultă din măsurile adoptate înainte de 1 iulie 1998, data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 905/98, ar putea fi considerate „moștenite” din vechiul sistem de economie planificată. În acest context, posibile „noi” denaturări care decurg dintr‑o măsură adoptată după 1 iulie 1998 ar putea fi luate în considerare, eventual, în cadrul dispoziției prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază.

Or, deși o asemenea abordare poate fi întemeiată, fără îndoială, pe modul de redactare a dispoziției în cauză, astfel cum aceasta este formulată în anumite versiuni lingvistice, totuși această interpretare nu ne convinge.

În această privință, este necesar mai întâi să subliniem că, după cum rezultă dintr‑o analiză aprofundată, efectuată de către Comisie, a diferitor versiuni lingvistice ale dispoziției în cauză, în majoritatea versiunilor lingvistice (douăsprezece versiuni ( 39 )), termenii care corespund termenului francez „induit” nu fac trimitere în niciun caz la noțiunea „moștenire”, ci presupun existența unei legături de cauzalitate între denaturare și sistemul de economie planificată, fără a avea o conotație temporală. Numai în trei versiuni lingvistice ( 40 ) se regăsește o astfel de conotație temporală, care face trimitere la noțiunea „moștenire” ( 41 ).

Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, în caz de divergențe între diferitele versiuni lingvistice ale unei dispoziții, aceasta trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 42 ).

În această privință, trebuie subliniat, pe de o parte, că nici din textul Regulamentului nr. 905/98 sau din considerentele acestuia, nici din lucrările pregătitoare nu rezultă că, atunci când a introdus articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, legiuitorul Uniunii ar fi înțeles să considere data de 1 iulie 1998 ca dată limită de la care sistemul economic chinez și‑ar fi schimbat brusc natura.

După cum am explicat la punctele 56 și 57 din prezentele concluzii, motivul introducerii dispozițiilor referitoare la statutul de SEP a fost acela de a se recunoaște rezultatele obținute de Republica Populară Chineză în eforturile sale de a realiza o reformă care să o aducă mai aproape de o economie de piață. Este vorba despre un proces care a durat mai mulți ani sau chiar mai multe decenii și care, la 1 iulie 1998, nu era cu siguranță finalizat. Desigur, prin Regulamentul nr. 905/98, legiuitorul a recunoscut că Republica Populară Chineză atinsese un anumit nivel de progres în ceea ce privește transformarea sa într‑o economie de piață în anumite sectoare. Totuși, Regulamentul nr. 905/98 nu a identificat niciun eveniment major care să fi eliberat sistemul economic chinez de regimul de planificare economică și nici nu a recunoscut pe deplin Republica Populară Chineză ca fiind o economie de piață.

Pe de altă parte, dispoziția prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază constituie, în opinia noastră, o condiție diferită de cea prevăzută la a treia liniuță. Cele două dispoziții nu acoperă aceleași situații, iar domeniul lor de aplicare nu se distinge în mod exclusiv printr‑un element temporal.

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază, pentru ca unui producător să i se acorde statutul de SEP, acesta trebuie să prezinte probe suficiente de natură să demonstreze că deciziile sale referitoare la prețuri, costuri și intrări se adoptă ținându‑se seama de semnalele pieței care reflectă oferta și cererea, fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință și că costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieței.

Astfel, această dispoziție vizează deciziile comerciale ale producătorului în cauză, precum și costurile efective ale principalelor intrări ( 43 ). Dispoziția prevăzută la a treia liniuță vizează, în schimb, denaturări „structurale” care decurg din sistemul economic în care își desfășoară activitatea producătorul. Prin urmare, cele două dispoziții vizează situații diferite. Această interpretare, care se bazează pe lipsa unei suprapuneri între domeniile de aplicare materiale ale celor două dispoziții, păstrează, de altfel, efectul util complet al fiecăreia dintre ele ( 44 ).

În opinia noastră, rezultă că interpretarea ‐ pe care am definit‑o drept „cauzală” ‐ a termenului „determinat” reținută de Tribunal la punctul 64 din hotărârea atacată este corectă.

În ceea ce privește noțiunea „vechiul sistem de economie planificată”, arătăm că, în cursul procedurii, părțile au depus multe eforturi pentru a prezenta clasificări ale diferitor sisteme economice care ar fi luate în considerare în regulamentul de bază ( 45 ).

Cu toate acestea, după cum admite Comisia, în hotărârea atacată, Tribunalul nu a definit, în realitate, noțiunea „vechiul sistem de economie planificată”, astfel cum este prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază ( 46 ). În aceste condiții, nu avem certitudinea că este necesar ca Curtea să se pronunțe asupra acestor clasificări pentru a stabili domeniul de aplicare al dispoziției în cauză.

Astfel, în opinia noastră, toate considerațiile care precedă permit să se definească cu exactitate interpretarea care trebuie dată dispoziției prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază. Aceasta vizează denaturări importante privind costurile de producție și situația financiară a producătorilor interesați care sunt cauzate de – sau care rezultă din – măsuri provenite dintr‑un sistem economic care nu are caracteristicile unei economii de piață și care, în prezent, în dreptul Uniunii este considerat că încă există „în mod implicit” în China, în afara sectoarelor în care prevalează condițiile unei economii de piață.

În contextul juridic stabilit la punctele precedente trebuie analizate criticile formulate de Comisie în recursul său împotriva analizei efectuate de Tribunal în hotărârea atacată.

În cadrul primului aspect al primului său motiv, Comisia reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 63 și 69 din hotărârea atacată, că nu ar fi suficient ca o măsură să fie destinată punerii în aplicare a unui plan cincinal în China pentru a se considera că este „determinată de vechiul sistem de economie planificată”. Potrivit Comisiei, contrar celor statuate de Tribunal, interpretarea pe care o propune nu ar lipsi de efect util articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază.

În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în esență că, în pofida legăturii acestora – pe care a calificat‑o ca indirectă – cu planurile cincinale adoptate de guvernul chinez, nu se putea considera că avantajele fiscale în cauză erau determinate de vechiul sistem de economie planificată, din moment ce este de notorietate că unele țări cu economie de piață acordă de asemenea întreprinderilor avantaje fiscale similare ( 47 ). Tribunalul a considerat că argumentul Comisiei întemeiat pe legătura cu planurile cincinale decurgea dintr‑un formalism excesiv, întrucât existența planurilor respective nu presupunea în mod necesar că regimurile fiscale menționate erau determinate de vechea economie planificată din China, cu excepția cazului în care se consideră că toate măsurile adoptate în China și care au legătură cu un plan sunt determinate de vechea sa economie planificată, ceea ce ar lipsi de orice efect util articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază ( 48 ).

În această privință, trebuie mai întâi să se respingă argumentul societății Xinyi potrivit căruia primul aspect al primului motiv ar fi inadmisibil întrucât s‑ar întemeia pe o nouă alegație.

Potrivit articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul înaintat Curții se limitează la chestiuni de drept și poate fi întemeiat pe motive care privesc printre altele încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunal. Pe de altă parte, articolul 170 din Regulamentul de procedură al Curții prevede că recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului.

Cu toate acestea, este necesar să se constate că, la punctul 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins în mod expres argumentul Comisiei întemeiat pe legătura dintre avantajele fiscale în cauză și planurile cincinale puse în aplicare în China. Tribunalul a exclus în mod explicit că ar exista o relație de dependență între, pe de o parte, existența unei legături între o măsură și aceste planuri și, pe de altă parte, împrejurarea că o astfel de măsură este „determinată” de vechea economie planificată. Acesta este raționamentul care face obiectul primului aspect al primului motiv de recurs al Comisiei. În aceste condiții, Xinyi nu poate susține în mod valabil că acest aspect se întemeiază pe o nouă alegație care nu ar face parte din obiectul litigiului în fața Tribunalului.

Pe fond, trebuie să se evidențieze faptul că, după cum a subliniat însuși Tribunalul la punctul 76 din hotărârea atacată in fine, utilizarea planurilor multianuale centralizate pentru organizarea economiei constituie trăsătura distinctivă a oricărui sistem de economie planificată.

Or, este cert că, în China, în pofida reformelor menționate la punctele 57 și 58 din prezentele concluzii care au determinat legiuitorul să introducă statutul de SEP, guvernul chinez continuă să adopte planuri cincinale pentru a stabili orientări de dezvoltare economică pentru întreaga țară.

Deși planurile cincinale chineze au evoluat de‑a lungul timpului și nu mai prevăd, în prezent, obiective de producție specifice, nu se contestă că aceste planuri încă joacă un rol fundamental în organizarea economiei chineze.

Din înscrisurile Comisiei și ale GMB, precum și din declarațiile acestora în cadrul ședinței reiese că aceste planuri cincinale funcționează la toate nivelurile economiei chineze și acoperă o gamă largă (dacă nu totalitatea) a sectoarelor economiei. Aceste planuri nu se limitează numai la prezentarea viziunii guvernului chinez în ceea ce privește dezvoltarea economică națională, ci conțin obiective concrete și au, în principiu, un caracter obligatoriu la toate nivelurile guvernamentale din China. Planurile menționate sunt completate de instrumente politice specifice utilizate pentru a orienta operatorii economici spre obiectivele prestabilite la nivel central.

Xinyi nu a contestat caracterizarea planurilor cincinale care rezultă din afirmațiile făcute de Comisie și de GMB, ci s‑a limitat să afirme că Comisia nu ar fi furnizat dovezi privind natura planurilor cincinale actuale.

Or, într‑un cadru normativ precum cel instituit de legiuitorul Uniunii pentru acordarea statutului de SEP, în cadrul căruia se consideră „în mod implicit” că un sistem economic aflat în tranziție, precum sistemul chinez, nu prezintă caracteristicile unei economii de piață, atunci când o măsură este adoptată pentru a pune în aplicare planurile cincinale, precum cele caracterizate la punctele anterioare, și contribuie la urmărirea politicilor și a obiectivelor prestabilite la nivel central, este posibil, în opinia noastră, ca, în lipsa unor probe contrare, să se presupună că denaturările rezultate din astfel de măsuri sunt „determinate de vechiul sistem de economie planificată”.

Astfel, cu toate că, într‑un sistem economic aflat în tranziție, elementele specifice unei economii de piață pot coexista cu elementele specifice unei economii planificate, nu este mai puțin adevărat că adoptarea unor planuri precum cele descrise la punctele 88-90 din prezentele concluzii constituie în continuare elementul specific al oricărui sistem care nu prezintă caracteristicile unei economii de piață. În aceste condiții, simpla împrejurare că o măsură a fost adoptată pentru a pune în aplicare un astfel de plan este suficientă pentru a se presupune că este „determinată de vechiul sistem de economie planificată”, și anume, după cum reiese din cuprinsul punctului 80 din prezentele concluzii, determinată de sistemul economic care nu are caracteristicile unei economii de piață, care a rămas în vigoare în China, în afara sectoarelor în care, ca urmare a reformelor întreprinse de guvernul chinez, prevalează condițiile unei economii de piață.

De altfel, după cum reiese din jurisprudența menționată la punctele 34-36 din prezentele concluzii, în sistemul creat de legiuitorul Uniunii, producătorului care dorește să beneficieze de statutul de SEP, iar nu instituțiilor, îi revine sarcina de a demonstra că, în pofida faptului că beneficiază de avantaje care decurg din elementul care caracterizează orice sistem de economie planificată, și anume din planul cincinal, aceste avantaje nu sunt susceptibile să modifice condițiile economiei de piață care ar trebui să prevaleze pentru el.

În opinia noastră, împrejurarea, considerată decisivă de Tribunal în hotărârea atacată, că unele măsuri similare celor adoptate în executarea planului cincinal sunt prevăzute, eventual, și în economiile de piață, chiar dacă s‑ar presupune că este adevărată în speță, nu este suficientă, în sine, pentru a se exclude că denaturările rezultate din măsurile adoptate în executarea unui plan cincinal sunt determinate de vechiul sistem de economie planificată.

Astfel, nu este posibil să se ia în considerare măsuri adoptate în contextul punerii în aplicare a unui plan cincinal în mod izolat, făcând abstracție de contextul mai larg în care acestea au fost adoptate. Astfel, este evident că măsuri mai mult sau mai puțin similare luate în economiile de piață nu vor putea fi niciodată adoptate în cadrul unor planuri precum cele pe care le adoptă guvernul chinez și care sunt total străine unui sistem de economie de piață.

În opinia noastră, eroarea care poate fi reproșată Tribunalului este că nu a ținut seama de contextul – planul cincinal – în care sunt adoptate măsurile care determină denaturările. Astfel, este posibil ca obiectivele economice obligatorii a căror îndeplinire este stabilită la nivel central de către guvernul chinez să fie atinse prin diferite măsuri, dintre care unele pot fi mai mult sau mai puțin comparabile cu măsuri adoptate în economii de piață. Acest lucru nu aduce însă atingere faptului că aceste măsuri similare sunt adoptate într‑un context – cel al planului cincinal – care este în mod fundamental diferit de cel al unei economii de piață.

Pentru acest motiv, avem îndoieli serioase cu privire la pertinența exemplelor întemeiate pe jurisprudența Uniunii în materie de ajutoare de stat, menționată de Tribunal la punctul 66 din hotărârea atacată, pertinență care este contestată de Comisie în cadrul celui de al patrulea aspect al primului motiv. Astfel, contextul economic și juridic al dreptului Uniunii în care sunt adoptate și evaluate asemenea măsuri de ajutor este în mod fundamental diferit de contextul economic și juridic chinez.

Același raționament se aplică și în cazul argumentelor invocate de Comisie în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale primului său motiv. Având în vedere contextul fundamental diferit, intervențiile statului și ajutoarele acordate în cadrul unei economii sociale de piață nu sunt comparabile cu intervențiile sau cu regimurile care rezultă din planurile cincinale, precum cele descrise la punctele 88-90 din prezentele concluzii.

Pe de altă parte, contrar celor statuate de Tribunal la punctul 69 din hotărârea atacată, interpretarea potrivit căreia existența unei legături între o măsură și planul cincinal permite să se prezume că denaturările rezultate din măsură sunt determinate de vechiul sistem de economie planificată nu este de natură să lipsească de orice efect util dispoziția prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază.

Astfel, în primul rând, producătorul interesat care dorește să beneficieze de statutul de SEP are întotdeauna posibilitatea de a răsturna prezumția dovedind că, deși măsura care îi conferă avantaje a fost adoptată în cadrul planului cincinal sau al punerii în aplicare a acestuia, această măsură nu conduce la denaturări incompatibile cu economia de piață. În al doilea rând, chiar dacă denaturarea este determinată de vechiul sistem de economie planificată, pentru a se considera că nu este respectată condiția prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, trebuie de asemenea ca denaturarea să fie importantă. Astfel, denaturările care nu sunt importante nu sunt susceptibile să excludă acordarea statutului de SEP, chiar dacă rezultă dintr‑un plan cincinal și se prezumă, prin urmare, că sunt determinate de vechiul sistem de economie planificată. În al treilea rând, măsurile de stat care conferă avantaje prin faptul că prevăd, de exemplu, regimuri fiscale favorabile, dar care nu prezintă nicio legătură cu un plan cincinal nu se încadrează în domeniul de aplicare al dispoziției în cauză și nu constituie, așadar, un obstacol în calea acordării statutului de SEP producătorilor care solicită să beneficieze de aceste măsuri.

În plus, argumentul invocat de Tribunal la punctul 76 din hotărârea atacată – potrivit căruia, în esență, politicile menite să atragă investiții străine ar fi, cel puțin în teorie, antinomice cu un mod de organizare economică întemeiat pe proprietatea colectivă a întreprinderilor supuse unor obiective de producție definite printr‑un plan centralizat – nu poate repune în discuție analiza care precedă. Astfel, independent de dezbaterea semantică și taxonomică dintre Comisie și Xinyi cu privire la problema dacă caracteristicile evidențiate de Tribunal se raportează mai curând la un sistem economic cu comerț de stat decât la un sistem de economie planificată, după cum reiese din cuprinsul punctului 64 din prezentele concluzii, nu există nicio îndoială că sistemul economic chinez este un sistem în tranziție. Rezultă că, într‑un asemenea context, faptul că anumite măsuri sunt teoretic sau în general antinomice cu un sistem de economie planificată sau cu comerț de stat, presupunând că este adevărat, nu implică în mod necesar că acestea nu sunt determinate de sistemul economic care nu prezintă caracteristici ale unei economii de piață – după cum se menționează la punctul 80 din prezentele concluzii – care a rămas în vigoare în China.

În speță, nu se contestă faptul că măsurile fiscale în cauză au fost adoptate în cadrul punerii în aplicare a planurilor cincinale adoptate de guvernul chinez ( 49 ). De altfel, Tribunalul însuși admite acest fapt la punctul 69 din hotărârea atacată, chiar dacă apreciază ca „indirectă” legătura dintre măsurile în cauză și planurile menționate puse în aplicare în China. Nici Xinyi nu neagă acest lucru.

În consecință, întrucât măsurile fiscale în cauză prezintă o legătură cu elementul caracteristic al economiilor planificate, și anume planul cincinal, care rămâne un element fundamental în organizarea economică chineză, Comisia putea prezuma că acestea erau „determinat[e] de vechiul sistem de economie planificată”.

În aceste condiții, în opinia noastră, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, în pofida faptului că măsurile fiscale în cauză au fost adoptate în cadrul punerii în aplicare a planurilor cincinale adoptate de guvernul chinez, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a refuzat să acorde societății Xinyi statutul de SEP pe baza considerației că denaturările rezultate din aceste măsuri nu erau „determinate de vechiul sistem de economie planificată”.

Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să admită primul motiv de recurs al Comisiei și să anuleze hotărârea Tribunalului.

Prin urmare, cu titlu subsidiar, în eventualitatea în care Curtea nu ar da curs propunerii noastre, vom analiza de asemenea al doilea și al treilea motiv invocate de Comisie împotriva hotărârii atacate.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că a încălcat obligația de motivare care îi revine. Acest motiv cuprinde în esență două aspecte.

În cadrul primului aspect, Comisia invocă o lipsă de motivare în ceea ce privește anumite afirmații din cuprinsul hotărârii atacate. În primul rând, Comisia se referă la punctul 66 din această hotărâre, în care Tribunalul a afirmat, potrivit Comisiei, fără a furniza o motivare, că „este de notorietate că unele țări cu economie de piață acordă de asemenea avantaje fiscale întreprinderilor sub forma unor scutiri fiscale”. Tribunalul nu ar explica nici motivele pentru care regimurile privind ajutoarele de stat menționate la același punct din hotărârea atacată ar fi comparabile cu măsurile în cauză.

În al doilea rând, Comisia invocă o lipsă de motivare atunci când, la punctul 75 din hotărârea atacată, Tribunalul afirmă că „nu se poate contesta că susținerea anumitor sectoare de activitate precum înaltele tehnologii, considerate strategice pentru o țară dată, constituie un obiectiv legitim într‑o economie de piață”.

În al treilea rând, Tribunalul nu ar explica, la punctul 69 din hotărârea atacată, nici motivul pentru care poziția Comisiei potrivit căreia toate măsurile adoptate în China și care au legătură cu un plan sunt determinate de vechea sa economie planificată, ar fi de natură să lipsească articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază de orice efect util.

În cadrul celui de al doilea aspect, Comisia susține că hotărârea atacată este viciată de o contradicție în motivare. Astfel, Tribunalul, pe de o parte, ar admite, la punctul 76 din hotărârea atacată, că un plan centralizat constituie o trăsătură caracteristică a unui sistem de economie planificată, dar, pe de altă parte, la punctele 63 și 69 din hotărârea atacată, ar contesta relevanța unui astfel de plan atunci când este necesar să se aprecieze dacă o măsură este determinată sau nu este determinată de vechiul sistem de economie planificată.

Xinyi susține că argumentația îndreptată împotriva punctelor 66 și 75 din hotărârea atacată este inadmisibilă întrucât nu se referă la o lipsă de motivare, ci la lipsa unor elemente de probă care să susțină faptele notorii sau incontestabile invocate de Tribunal la punctele menționate. În continuare, aceasta contestă pe fond atât primul, cât și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, motivarea unei hotărâri, impusă de articolul 296 TFUE, trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările deciziei luate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional ( 50 ). Astfel, obligația de motivare care revine Tribunalului, în conformitate cu articolul 36 și cu articolul 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, este îndeplinită atunci când, chiar dacă este implicită, motivarea reținută permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele lor, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul ( 51 ).

În ceea ce privește primul aspect al celui de al doilea motiv, considerăm mai întâi că excepția de inadmisibilitate ridicată de Xinyi trebuie să fie respinsă. Astfel, o analiză a argumentației Comisiei îndreptate împotriva punctelor 66 și 75 din hotărârea atacată arată că această argumentație nu urmărește să reproșeze Tribunalului că nu a dovedit corespunzător cerințelor legale faptele pe care acesta, în hotărârea atacată, le consideră ca fiind „de notorietate” ori despre care afirmă că nu sunt contestate. Dimpotrivă, argumentația menționată vizează în mod clar raționamentul Tribunalului din punctul de vedere al motivării, care, potrivit Comisiei, ar fi defectuoasă.

În ceea ce privește fondul, în primul rând, nu considerăm că criticile care vizează punctul 66 din hotărârea atacată pot fi admise. Astfel, din cuprinsul acestui punct reiese cu claritate că, în opinia Tribunalului, motivarea caracterului notoriu al faptului că țările cu economie de piață acordă de asemenea avantaje fiscale întreprinderilor sub forma unor scutiri fiscale se regăsește în trimiterea făcută, în cadrul aceluiași punct, la hotărârile Curții în materie de ajutoare de stat. Aceste hotărâri au în vedere toate regimurile fiscale acordate de statele membre, pe care, în mod evident, Tribunalul le‑a considerat în mod implicit ca fiind comparabile cu regimurile în cauză.

Or, independent de problema temeiniciei acestei poziții, pe care am repus‑o în discuție la punctul 98 din prezentele concluzii, nu există nicio îndoială, în opinia noastră, că părțile interesate și Curtea pot înțelege raționamentul Tribunalului care stă la baza acesteia.

În opinia noastră, o analiză similară poate fi aplicată, în al doilea rând, raționamentului Tribunalului exprimat la punctul 75 din hotărârea atacată, chiar dacă, în acest caz, înțelegerea raționamentului Tribunalului, mai degrabă lapidar, necesită un exercițiu de deducție mai amplu.

Cu toate acestea, în lumina punctelor 66, 67, 74 și 76 din hotărârea atacată, este posibil să se înțeleagă că, pentru a deduce caracterul notoriu („de necontestat”) al afirmațiilor sale privind legitimitatea, în economiile de piață, a obiectivului de a sprijini anumite sectoare de activitate considerate strategice, Tribunalul se întemeiază pe existența, în cadrul unor astfel de economii, a unor măsuri care vizează acest obiectiv, indiferent de legalitatea măsurilor în cauză în raport cu dreptul Uniunii, în speță a ajutoarelor de stat.

Și în acest caz, independent de problema temeiniciei acestei analize sau de caracterul suficient al probelor prezentate pentru o susține, considerăm că este posibil să înțelegem, cu un oarecare efort deductiv, raționamentul Tribunalului care stă la baza acesteia. În opinia noastră, critica referitoare la motivarea din cadrul punctului 75 din hotărârea atacată trebuie, așadar, să fie de asemenea respinsă.

În mod similar, considerăm, în al treilea rând, că critica referitoare la motivarea din cadrul punctului 69 din hotărârea atacată trebuie să fie de asemenea respinsă, independent de problema temeiniciei analizei din cuprinsul punctului menționat.

Astfel, din interpretarea punctului 69 menționat este posibil să se înțeleagă în mod clar că Tribunalul a considerat că, dacă ar fi reținută poziția Comisiei, dispoziția prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază și‑ar pierde orice semnificație, întrucât tuturor producătorilor care beneficiază de un avantaj conferit de autoritățile chineze în temeiul unui plan cincinal li s‑ar refuza întotdeauna statutul de SEP. Or, la punctele 100 și 101 din prezentele concluzii, am contestat temeinicia acestei analize. Acest lucru nu schimbă însă cu nimic faptul că raționamentul Tribunalului, care, în opinia noastră, este eronat, poate fi înțeles.

În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia susține că există o contradicție între punctul 69 și punctul 76 din hotărârea atacată.

În esență, raționamentul Tribunalului prezentat la aceste puncte este următorul, mai precis, pe de o parte, la punctul 76 menționat, Tribunalul consideră că orice sistem de economie planificată este caracterizat prin existența unui plan centralizat, iar pe de altă parte, la punctul 69, interpretat în lumina punctelor 66 și 67 din hotărârea atacată, Tribunalul apreciază că orice măsură care are legătură cu un plan nu este în mod necesar „determinată de vechiul sistem de economie planificată”. Potrivit Tribunalului, măsurile comparabile cu cele adoptate în economiile de piață, chiar dacă sunt legate de un plan, nu pot fi considerate ca fiind determinate de vechiul sistem de economie planificată.

Or, după cum reiese din cuprinsul punctelor 87-97 din prezentele concluzii, nu suntem de acord cu abordarea reținută de Tribunal. Totuși, privit din punctul de vedere al Tribunalului – pe care, repetăm, îl considerăm eronat pe fond –, raționamentul nu indică nicio contradicție între afirmațiile conținute la punctul 76 și cele conținute la punctele 66, 67 și 69 din hotărârea atacată.

Rezultă că, în opinia noastră, atât primul, cât și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv trebuie să fie respinse. Prin urmare, al doilea motiv trebuie să fie respins în întregime.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, care vizează punctele 66, 67 și 76 din hotărârea atacată, Comisia susține că Tribunalul a comis neregularități procedurale care ar justifica anularea hotărârii atacate. Acest motiv cuprinde trei aspecte.

Prin intermediul primului aspect, Comisia susține că Tribunalul ar fi introdus în cadrul procedurii un nou argument de fond, care nu a fost invocat de Xinyi, și s‑ar fi bazat pe acest argument pentru a anula regulamentul în litigiu. Astfel, Comisia susține că Xinyi nu a invocat niciodată argumentul întemeiat pe jurisprudența în materie de ajutoare de stat citată la punctul 66 din hotărârea atacată. Mai exact, Xinyi nu ar fi susținut niciodată că un ajutor de stat considerat ilegal ar avea o relevanță oarecare pentru a se stabili dacă măsurile în cauză sunt sau nu sunt determinate de vechiul sistem de economie planificată. Argumentația Xinyi s‑ar fi întemeiat exclusiv pe ajutoarele autorizate.

Ar rezulta, potrivit Comisiei, că Tribunalul s‑a pronunțat ultra vires, că a încălcat principiul conform căruia obiectivul acțiunii este definit de către părți și a încălcat articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și articolul 44 alineatul (1) și articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în vigoare la momentul introducerii cauzei în primă instanță.

În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că nu a audiat‑o în privința chestiunii referitoare la pretinsa comparabilitate dintre măsurile în cauză și ajutoarele de stat care fac obiectul hotărârilor citate la punctul 66 din hotărârea atacată. Procedând în acest mod, fără a o audia cu privire la acest nou element de fapt, Tribunalul ar fi încălcat dreptul la apărare al Comisiei și dreptul acesteia de a fi ascultată.

Xinyi contestă argumentația Comisiei.

În ceea ce privește primul aspect al celui de al treilea motiv, trebuie amintit mai întâi că, din normele care reglementează procedura în fața instanțelor Uniunii, în special din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în vigoare la data introducerii cauzei în primă instanță ( 52 ), rezultă că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita ( 53 ).

Astfel cum a precizat Curtea, deși anumite motive pot sau chiar trebuie să fie invocate din oficiu, precum lipsa ori insuficiența motivării deciziei în cauză, care intră sub incidența normelor fundamentale de procedură, un motiv referitor la legalitatea pe fond a deciziei menționate, care ține de încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora, în sensul articolului 263 TFUE, nu poate, în schimb, să fie examinat de instanța Uniunii decât dacă este invocat de reclamant ( 54 ).

În aceste condiții, trebuie să se verifice dacă, atunci când s‑a bazat pe hotărârile Curții citate la punctul 66 din hotărârea atacată pentru a anula regulamentul în litigiu, Tribunalul a statuat ultra petita.

În această privință, trebuie arătat că primul motiv invocat de Xinyi în fața Tribunalului era întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază. Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 49 din hotărârea atacată, în cadrul primului aspect al acestui motiv, Xinyi a invocat în susținerea argumentației sale practica Comisiei în materie de ajutoare de stat. Invocarea acestei practici urmărea să demonstreze argumentul societății Xinyi, admis de Tribunal, potrivit căruia țările cu economie de piață, inclusiv statele membre ale Uniunii, adoptă regimuri fiscale similare celor în discuție.

Prin urmare, trebuie să se constate că invocarea practicii Comisiei în materie de ajutoare de stat, astfel cum reiese atât din deciziile sale, cât și din jurisprudența Curții, făcea parte cu siguranță din argumentele invocate de Xinyi în cadrul motivului său.

În aceste condiții, Comisia nu poate susține în mod valabil că Tribunalul a depășit limitele obiectului litigiului prin faptul că și‑a fondat raționamentul pe exemplele preluate din hotărârile Curții în materie de ajutoare de stat.

În mod similar, Comisia nu poate invoca o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului de a fi ascultată pentru simplul motiv că Tribunalul nu ar fi audiat‑o cu privire la hotărâri specifice privind practica Comisiei în materie de ajutoare de stat pe care le‑a citat în hotărârea atacată, deși această practică a făcut obiectul unor discuții în scris între părți. În această privință, trebuie arătat de asemenea că Xinyi susține, fără ca acest lucru să fie contestat de Comisie, că în ședința în fața Tribunalului părțile au dezbătut pe larg problema pertinenței, din punct de vedere factual, a practicii Comisiei și a jurisprudenței Curții în materie de ajutoare fiscale.

Având în vedere aceste considerații, apreciem că primul și al doilea aspect ale celui de al treilea motiv trebuie să fie respinse.

Al treilea aspect al celui de al treilea motiv vizează punctul 76 din hotărârea atacată și noțiunea – eronată în opinia Comisiei – „sistem de economie planificată”, reținută de Tribunal la acest punct.

Comisia reproșează Tribunalului că a ignorat argumentele pe care le‑a prezentat cu privire la această noțiune și că s‑a mulțumit să preia noțiunea propusă de Xinyi. Astfel, Tribunalul nu ar fi răspuns la un argument prezentat de Comisie, ceea ce ar constitui o neregularitate procedurală care ar trebui să conducă la anularea hotărârii atacate. În acest scop, Comisia face trimitere la punctul 112 din Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia (C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682).

Xinyi contestă argumentele Comisiei.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, obligația de motivare a hotărârilor, care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu îi impune acestuia să prezinte o motivare care să urmeze, în mod exhaustiv și unul câte unul, toate argumentele prezentate de părțile în litigiu ( 55 ).

Prin urmare, Tribunalul poate respinge în mod implicit anumite argumente prezentate, în special de către pârâtă, pentru a respinge argumentele prezentate de reclamantă.

Rezultă că, în raționamentul său din cuprinsul punctului 76 din hotărârea atacată, Tribunalul putea cu siguranță să respingă, în mod implicit, anumite argumente prezentate de Comisie fără a săvârși neregularități procedurale.

Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia (C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682), pe care se întemeiază Comisia, privea o situație cu totul diferită de cea în discuție în speță. Astfel, în hotărârea menționată, Curtea a constatat că Tribunalul omisese să răspundă la o argumentație prezentată de reclamantă și care figura fără echivoc în cadrul acțiunii în primă instanță.

Având în vedere toate cele care precedă, în opinia noastră, al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie să fie de asemenea respins. În consecință, trebuie să fie respins cel de al treilea motiv în întregime.

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra ei.

În speță, considerăm că Curtea este în măsură să se pronunțe asupra primului aspect al primului motiv prezentat de Xinyi în fața Tribunalului.

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 103 și 104 din prezentele concluzii, măsurile care prevăd regimurile fiscale în discuție, menționate la punctul 11 din prezentele concluzii, de care a beneficiat Xinyi, au fost adoptate de guvernul chinez în contextul punerii în aplicare a diferitor planuri cincinale.

În aceste condiții, Comisia era îndreptățită să prezume că denaturările rezultate din astfel de măsuri erau „determinate de vechiul sistem de economie planificată”, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază.

În aceste condiții, primul aspect al primului motiv prezentat de Xinyi trebuie să fie respins.

În schimb, Tribunalul nu a examinat al doilea aspect al primului motiv, nici al doilea, al treilea și al patrulea motiv prezentate de Xinyi.

Întrucât litigiul nu se află în stare de judecată, în ceea ce privește acest aspect și aceste motive, considerăm, prin urmare, că este necesară trimiterea prezentei cauze spre rejudecare Tribunalului pentru examinarea acestui aspect și a acestor motive, precum și a argumentelor prezentate în susținerea lor.

În aceste condiții, se impune de asemenea ca cererea privind cheltuielile de judecată să se soluționeze odată cu fondul.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: 1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 16 martie 2016, Xinyi PV Products (Anhui) Holdings/Comisia (T‑586/14, EU:T:2016:154). 2) Respinge primul aspect al primului motiv al acțiunii introduse de Xinyi PV Products (Anhui) Holdings Ltd în fața Tribunalului Uniunii Europene. 3) Trimite în rest cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene. 4) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 5 decembrie 2017 ( 1 )