Concluziile avocatului general H. Saugmandsgaard Øe prezentate la 24 noiembrie 2016.#Costin Popescu împotriva Guvernului României și alții.#Cerere de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casație şi Justiție.#Trimitere preliminară – Transporturi – Transporturi rutiere – Permis de conducere – Directiva 2006/126/CE – Articolul 13 alineatul (2) – Noțiunea „drept de conducere acordat înainte de 19 ianuarie 2013” – Reglementare națională de transpunere a acestei directive – Obligația persoanelor care înainte de intrarea în vigoare a acestei reglementări erau autorizate să conducă fără permis mopede de a obține un permis de conducere.#Cauza C-632/15.

Cererea de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție (România) privește interpretarea Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere ( 2 ) și în mod special, în esență, interpretarea articolului 13 alineatul (2) din aceasta coroborat cu considerentul (5) al acesteia.

Această cerere este formulată în cadrul unei acțiuni introduse de un particular prin care acesta solicită ca autorizarea sa de a conduce un vehicul de tip moped pe drumurile publice, atestată de un document care certifică faptul că a absolvit un curs de legislație rutieră, să fie recunoscută după 19 ianuarie 2013, data de aplicare a dispozițiilor Directivei 2006/126 care sunt relevante în speță ( 3 ) și data intrării în vigoare a reglementării românești care transpune această directivă în dreptul național.

Persoana interesată pretinde că ar deține, în temeiul documentului menționat mai sus, un „drept de conducere acordat înainte de 19 ianuarie 2013” în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126 și că acest lucru ar dispensa‑o de obligația de a susține probele de natură teoretică și practică care trebuie promovate în vederea obținerii permisului de conducere care este impus începând cu această dată pentru a circula cu mopeduri în România.

Având în vedere considerațiile pe care le vom prezenta în continuare, apreciem că dispozițiile acestei directive nu se opun unei reglementări de transpunere precum cea în cauză, prin care un stat membru impune obținerea unui permis de conducere în cazul persoanelor care aveau în prealabil autorizarea de a conduce mopeduri pe drumurile publice fără a deține un astfel de permis.

Conform considerentului (5) al Directivei 2006/126, aceasta „nu ar trebui să aducă atingere drepturilor de conducere existente care au fost acordate sau obținute înainte de data aplicării sale”.

Potrivit considerentului (13) al acestei directive, „[i]ntroducerea unei categorii de permise de conducere pentru mopeduri va crește, în special, siguranța rutieră în ceea ce privește conducătorii auto cei mai tineri care, conform statisticilor, sunt cei mai afectați de accidentele rutiere”.

Considerentul (16) al acesteia precizează că „[m]odelul de permis de conducere, astfel cum este definit prin Directiva 91/439/CEE[ ( 4 )], ar trebui înlocuit cu un model unic, sub forma unui card din plastic. În același timp, acest model de permis de conducere trebuie adaptat în vederea introducerii unei noi categorii de permis de conducere pentru mopeduri și în vederea introducerii unei noi categorii de permis de conducere pentru motociclete”.

Potrivit alineatelor (1) și (2) ale articolului 4 din aceasta, intitulat „Categorii, definiții și vârste minime”: „(1) Permisul de conducere prevăzut la articolul 1 autorizează conducerea autovehiculelor din categoriile definite în continuare. Acesta poate fi eliberat începând de la vârsta minimă indicată pentru fiecare categorie. Prin «autovehicul» se înțelege orice vehicul prevăzut cu un motor de propulsie care circulă pe un drum prin mijloace proprii […] (2) Mopeduri: Categoria AM: — vehicule cu două roți sau cu trei roți, având o viteză maximă proiectată care nu depășește 45 km/h, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2002/24/CE[ ( 5 ) ] (cu excepția celor care au o viteză maximă proiectată mai mică sau egală cu 25 km/h), și cvadricicluri ușoare, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2002/24/CE; — vârsta minimă pentru categoria AM este stabilită la 16 ani.”

Articolul 7 din Directiva 2006/126, intitulat „Eliberarea, valabilitatea și reînnoirea”, prevede la alineatul (1) literele (a) și (b): „Permisele de conducere se eliberează numai solicitanților care: (a) au promovat un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului și un test teoretic și îndeplinesc normele medicale, în conformitate cu dispozițiile anexelor II și III; (b) au promovat un test teoretic doar în ceea ce privește categoria AM; statele membre pot cere solicitanților să promoveze un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului și un examen medical pentru această categorie. Pentru triciclurile și cvadriciclurile din această categorie, statele membre pot impune un test specific de verificare a aptitudinilor și comportamentului. Pentru diferențierea vehiculelor din categoria AM, pe permisul de conducere se poate înscrie un cod național.”

Articolul 13 din această directivă, intitulat „Echivalări între permisele de model necomunitar”, are următorul cuprins: „(1) Cu acordul Comisiei, statele membre stabilesc echivalări între drepturile dobândite înainte de punerea în aplicare a prezentei directive și categoriile definite la articolul 4. După consultarea Comisiei, statele membre pot aduce legislației lor naționale ajustările necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 11 alineatele (4), (5) și (6)[ ( 6 ) ]. (2) Niciun drept de conducere acordat înainte de 19 ianuarie 2013 nu este retras sau restrâns în vreun fel prin dispozițiile prezentei directive.”

În temeiul articolului 16 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/126, intitulat „Transpunerea”, statele membre, pe de o parte, ar trebui să adopte și să publice, până la 19 ianuarie 2011, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma dispozițiilor directivei menționate care sunt enumerate la acest articol ( 7 ) și, pe de altă parte, ar trebui să aplice aceste dispoziții de transpunere de la 19 ianuarie 2013.

Legea nr. 203/2012 ( 8 ), care a transpus anumite dispoziții ale Directivei 2006/126 în dreptul românesc, este aplicabilă de la 19 ianuarie 2013. Aceasta a modificat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (denumită în continuare „O.U.G. nr. 195/2002”) ( 9 ), precum și regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe de urgență, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 ( 10 ).

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 203/2012, Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 prevedea, la articolul 160 alineatul (2), că „[p]ersoanele care nu posedă permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de legislație rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”.

Articolul 161 alineatul (2) din acest regulament de aplicare prevedea că, „[p]e timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate, iar conducătorii de mopede sunt obligați să aibă, în plus, certificatul de absolvire a cursurilor de legislație rutieră și certificatul de înregistrare a vehiculului”.

Începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 203/2012, dispozițiile articolelor 160 și 161 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la mopeduri au fost abrogate, în timp ce dispozițiile aplicabile bicicletelor au rămas valabile.

Articolul 6 punctele 6 și 21 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 203/2012 (denumită în continuare „O.U.G. nr. 195/2002 modificată”), definește noțiunile „autovehicul” și „moped” și prevede, pe de o parte, că „mopedele […] sunt considerate autovehicule” și, pe de altă parte, că cvadriciclul ușor „[e]ste asimilat mopedului”.

Articolul 20 alineatele (1) și (2) din aceasta are următorul cuprins: „(1) Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, […] conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător. (2) Permisele de conducere se eliberează pentru următoarele categorii de vehicule: AM […]”

Anexa 1 la O.U.G. nr. 195/2002 modificată privește categoriile de vehicule pentru care se eliberează permisul de conducere, astfel cum sunt prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din aceasta din urmă. Litera a) din anexa menționată definește „categoria AM” ca vizând „mopedele”.

Potrivit articolului 23 alineatele (1) și (9) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată: „(1) Dreptul de a conduce un autovehicul […] pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație. […] (9) Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condițiile de obținere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.”

Domnul Costin Popescu este titularul unui certificat de înregistrare care i‑a fost eliberat la 12 octombrie 2010 pentru un cvadriciclu ușor marca Aixam, categoria de vehicule L6e ( 11 ), asimilat unui moped. Acesta deține de asemenea un certificat din 26 octombrie 2010, care atestă că a absolvit un curs de legislație rutieră pentru conducerea mopedurilor pe drumurile publice. Documentele menționate erau suficiente la acea dată pentru a putea circula cu un vehicul precum al său, conform articolelor 160 și 161 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în versiunea în vigoare la acea dată.

Începând cu 19 ianuarie 2013, conducerea pe drumurile publice a mopedurilor sau a vehiculelor asimilate a fost condiționată în România de obținerea unui permis de conducere, în temeiul Legii nr. 203/2012, care a modificat O.U.G. nr. 195/2002 pentru a transpune în dreptul național anumite dispoziții ale Directivei 2006/126 ( 12 ).

Domnul Popescu a formulat o acțiune, îndreptată împotriva mai multor autorități naționale ( 13 ), la Curtea de Apel București (România), prin care solicita ca dreptul său de a conduce mopeduri pe drumurile publice, astfel cum a fost dobândit înainte de 19 ianuarie 2013, să fie recunoscut în continuare după această dată, fără a fi necesară îndeplinirea unor formalități sau proceduri suplimentare ( 14 ), precum și eliberarea de către autoritatea competentă a unui document care să ateste acest drept. În susținerea acțiunii formulate, acesta a afirmat că noua reglementare care decurge din Legea nr. 203/2012 ar fi contrară dispozițiilor Directivei 2006/126.

Întrucât reclamantul din litigiul principal a invocat de asemenea o excepție de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 modificată, Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională (România).

Prin decizia din 5 decembrie 2013, această din urmă instanță a respins excepția de neconstituționalitate ca nefondată, pentru motivele că interpretarea normelor de drept al Uniunii nu intră în competența sa, această prerogativă aparținând exclusiv Curții de Justiție a Uniunii Europene, și că dispozițiile dreptului național avute în vedere de domnul Popescu sunt conforme cu Constituția română.

Pe baza deciziei menționate, Curtea de Apel București a declarat acțiunea inadmisibilă, prin hotărârea din 8 aprilie 2014.

Domnul Popescu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că dispozițiile Legii nr. 203/2012 nu ar fi conforme cu considerentul (5) și cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126, care prevede că „[n]iciun drept de conducere acordat înainte de 19 ianuarie 2013 nu este retras sau restrâns în vreun fel prin dispozițiile [acestei] directive”.

În apărare, Inspectoratul General al Poliției Române a invocat faptul că modificările aduse O.U.G. nr. 195/2002 prin Legea nr. 203/2012, care constau în condiționarea conducerii unui moped de obținerea unui permis, erau motivate de obiectivul sporirii siguranței rutiere, prin reducerea numărului și a consecințelor accidentelor rutiere în care erau implicate mopeduri datorită cerinței ca conducătorii să dobândească cunoștințele teoretice și competențele practice necesare în cadrul unei instruiri adecvate.

În acest context, prin ordonanța din 12 noiembrie 2015, primită de Curte la 30 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Dacă prevederile Directivei 2006/126 […] permit Statului Român ca, în cazul conducătorilor de mopede, deținători ai unui înscris oficial care le conferea dreptul să conducă pe drumurile publice anterior datei de 19 ianuarie 2013, să instituie obligativitatea unui permis de conducere pe baza susținerii unor probe/unei examinări similare celorlalte autovehicule, pentru a putea conduce mopedele și după data de 19 ianuarie 2013.”

Au depus observații scrise domnul Popescu, guvernele român și slovac, precum și Comisia Europeană. Nu a avut loc o ședință de audiere a pledoariilor.

Întrebarea adresată de instanța de trimitere necesită, în opinia noastră, prezentarea unor observații introductive, atât din perspectiva formulării acestei întrebări, cât și din perspectiva soluției propuse.

Se poate observa că modul de redactare a întrebării adresate Curții a suscitat precizări și chiar rezerve din partea guvernului român.

Potrivit întrebării adresate, instanța de trimitere pare să pornească de la premisa potrivit căreia reclamantul din litigiul principal ar fi fost „deținăto[r] a[l] unui înscris oficial care [îi] conferea dreptul să conducă pe drumurile publice anterior datei de 19 ianuarie 2013”, în conformitate cu reglementarea română în vigoare anterior acestei date. Totuși, guvernul român contestă faptul că vreunul dintre cele două documente de care se prevalează ( 15 ) persoana interesată ar putea fi considerat ca având valoarea unui înscris oficial care i‑ar fi acordat într‑adevăr dreptul în discuție în acea perioadă.

În ceea ce privește certificatul de înregistrare care îi fusese eliberat domnului Popescu de autoritatea administrativă competentă ( 16 ), acest guvern consideră că certificatul menționat „făcea doar dovada înmatriculării vehiculului [respectiv]” și permitea ca acesta să fie clasificat, în conformitate cu dispozițiile naționale aplicabile în materie ( 17 ). Referitor la certificatul de absolvire a unui curs de legislație rutieră care îi fusese acordat de o școală auto, același guvern susține că un astfel de certificat de absolvire a unui curs de legislație rutieră răspundea cerințelor care erau atunci în vigoare ( 18 ), fără a constitui însă izvorul unui drept autentic de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. În opinia sa, acest din urmă drept, pe care articolul 23 alineatul (1) din O.U.G. nr. 195/2002 l‑ar fi recunoscut exclusiv persoanelor care dețin un permis de conducere valabil, nu ar trebui confundat cu simplul drept de a utiliza mopeduri pe drumurile publice care era acordat de celelalte norme evocate anterior ( 19 ).

În această privință, amintim că, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, definirea conținutului dreptului intern al unui stat membru și calificarea juridică a litigiului cu care este sesizată instanța de trimitere revin exclusiv acesteia din urmă ( 20 ). Întrucât Curtea nu poate efectua ea însăși o apreciere a elementelor de fapt ale cauzei în raport cu dispozițiile relevante ale dreptului național, îi revine sarcina de a se pronunța ținând seama de considerațiile de fapt și de drept prezentate în decizia de trimitere ( 21 ). Totuși, într‑un spirit de cooperare cu instanțele naționale, Curtea poate să le furnizeze toate indicațiile pe care le consideră necesare ( 22 ).

În speță, precizăm că, în opinia noastră, niciunul dintre cele două documente invocate de reclamantul din litigiul principal nu poate fi considerat un act care constituie un veritabil „permis de conducere” acordat de autoritățile unui stat membru în sensul Directivei 2006/126. Întrebarea care rămâne este dacă persoana interesată a beneficiat de un „drept de conducere acordat înainte de 19 ianuarie 2013” în temeiul reglementării române în vigoare anterior acestei date, drept care ar putea sau chiar ar trebui să fie menținut în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126.

În esență, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă dispozițiile Directivei 2006/126 și în special articolul 13 alineatul (2) din aceasta se opun sau nu se opun ca o reglementare a unui stat membru să instituie, în cazul persoanelor care au avut autorizația de a conduce mopeduri pe drumurile publice fără a fi deținut însă un permis de conducere înainte de 19 ianuarie 2013 – data intrării în vigoare a dispozițiilor de transpunere în dreptul intern a directivei menționate –, obligativitatea obținerii unui astfel de permis pentru a putea continua să conducă respectivele vehicule după această dată.

Amintim că Curtea a interpretat deja diferite dispoziții ale Directivei 2006/126, în special într‑o serie de hotărâri referitoare la principiul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere în sensul acestei directive ( 23 ). Problema ridicată în speță prezintă un caracter inedit, prin aceea că interpretarea noțiunii „drept de conducere acordat înainte de 19 ianuarie 2013”, care figurează la articolul 13 alineatul (2) din directiva menționată, nu a făcut în sine obiectul unei întrebări preliminare. Totuși, subliniem că Curtea s‑a pronunțat cu privire la funcția îndeplinită de această dispoziție în cadrul observațiilor introductive formulate în Hotărârea Hofmann ( 24 ). Vom reveni asupra concluziilor ce pot fi deduse din acest precedent jurisprudențial ( 25 ).

Potrivit cuprinsului deciziei sale, instanța de trimitere nu adoptă o poziție cu privire la răspunsul care ar putea fi dat la întrebarea adresată. În observațiile sale scrise, domnul Popescu susține teza potrivit căreia ar fi contrar cerințelor Directivei 2006/126 și, mai concret, textului articolului 13 alineatul (2) din aceasta să se retragă persoanelor aflate în situația sa dreptul de a conduce mopeduri pe drumurile publice care ar fi fost dobândit sub imperiul reglementării anterioare reformei în litigiu.

În schimb, atât guvernele român și slovac, cât și Comisia consideră că dispozițiile acestei directive nu se opun unor măsuri naționale de transpunere precum cele în discuție, care înăspresc condițiile de autorizare a conducerii de mopeduri, impunând obținerea unui permis de conducere și, prin urmare, susținerea unor probe și/sau examinări similare celor impuse pentru conducerea altor autovehicule ( 26 ). Împărtășim această din urmă opinie, pentru motivele dezvoltate în continuare.

Având în vedere neconcordanța existentă între diferitele versiuni lingvistice ale articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126 coroborat cu considerentul (5) al acesteia, este posibil să se ridice problema incidenței pe care trebuie să o aibă aceste dispoziții asupra soluționării unui litigiu precum cel principal. Totuși, este clar că atât obiectivele urmărite de directiva amintită, cât și contextul în care se înscrie în mod specific articolul 13 din aceasta pledează în favoarea unei interpretări contrare celei propuse de domnul Popescu.

Amintim că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126, care este invocat de domnul Popescu pentru a susține că nu poate fi obligat să obțină un permis pentru a putea continua să conducă pe drumurile publice vehiculul său asimilat unui moped, are următorul cuprins în versiunea în limba franceză: „[a]ucun droit de conduire délivré avant le 19 janvier 2013 n’est supprimé ou assorti de restrictions quelconques aux termes des dispositions de la présente directive” ( 27 ).

O interpretare literală a expresiei „droit de conduire délivré” (drept de conducere eliberat) care figurează în această versiune, în special în ceea ce privește accepțiunea obișnuită a termenului „délivré” (eliberat) ( 28 ), ar putea permite să se considere că formularea articolului 13 alineatul (2) menționat implică faptul că numai autorizările exprese de conducere care rezultă dintr‑un act care a fost remis în mod formal, în general sub forma unui act administrativ individual, înainte de 19 ianuarie 2013 nu ar fi afectate, în temeiul acestei dispoziții, de cerințele cuprinse în Directiva 2006/126. În opinia noastră, o abordare echivalentă ar putea reieși din alte versiuni lingvistice ale acestei dispoziții ( 29 ).

Cu privire la acest aspect, arătăm că termenii „délivré” sau „délivrance” figurează de asemenea între altele în versiunea în limba franceză a articolelor 4, 6 și 7 din Directiva 2006/126 ( 30 ), care privesc condițiile minime de acordare a modelului unic de permis de conducere european prevăzut la articolul 1, ceea ce întărește ideea potrivit căreia acești doi termeni fac în general referire la remiterea de către autoritățile naționale competente a unui act care acordă deținătorului său un drept de conducere având o natură echivalentă celui conferit de un permis de conducere stricto sensu.

În plus, observăm că noțiunea „droit de conduire” (drept de conducere) era utilizată în legătură cu permisele de conducere, în special în versiunea în limba franceză, la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/439 ( 31 ), care a fost înlocuită de Directiva 2006/126, și că dreptul menționat a fost prezentat în mod obișnuit ca „rezultând dintr‑un permis de conducere” în jurisprudența Curții referitoare la interpretarea primei directive amintite ( 32 ).

Totuși, terminologia utilizată în alte versiuni lingvistice ale articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126 este susceptibilă să dea naștere unei interpretări diferite.

În special în versiunea în limba română, care este invocată de domnul Popescu, figurează expresia „drept de conducere acordat”, precizându‑se că termenul „drept” evocă în mod normal dreptul în sine, iar nu documentul oficial care atestă un drept acordat, și că, spre deosebire de termenul „délivré”, care în limba franceză se referă în mod obișnuit la un act, cuvântul românesc „acordat” corespunde literal cuvintelor franceze „accordé ” sau „octroyé”, care se pot referi atât la un drept, cât și la un document.

Aceeași este situația în ceea ce privește alte versiuni lingvistice ale acestei dispoziții, în care figurează termeni care par a avea o semnificație mai neutră și, prin urmare, un domeniu de aplicare mai general decât expresia „droit de conduire délivré” din versiunea în limba franceză ( 33 ). Ar putea reieși că orice autorizare sau posibilitate de conducere care a fost recunoscută de un stat membru, chiar fără a avea ca suport un act oficial, ar fi susceptibilă să intre sub incidența rezervei privind drepturile anterioare care este prevăzută la articolul 13 alineatul (2) amintit.

În plus, considerentul (5) al Directivei 2006/126, cel puțin în versiunea sa în limba franceză, nu permite înlăturarea cu certitudine a îndoielii exprimate în prezenta cauză, întrucât se precizează că directiva menționată „ne devrait pas porter atteinte aux droits de conduire existants ou obtenus avant sa date d’application” („nu ar trebui să aducă atingere drepturilor de conducere existente sau obținute înainte de data aplicării sale”). Cele două adjective utilizate în această formulare pot conduce la concluzia că ar trebui menținute nu numai drepturile de conducere „obtenus (obținute)” în mod formal, ci și cele „existants (existente)” în fapt anterior acestei date, ceea ce constituie o abordare mai largă decât lasă să se înțeleagă termenul „délivré”, utilizat în versiunea în limba franceză a articolului 13 alineatul (2).

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile de drept al Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii Europene. În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, cum este situația în speță, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 34 ).

Or, în lumina contextului și a finalităților acestei dispoziții, pe care intenționăm să le prezentăm în continuare, considerăm că noțiunea „drept de conducere acordat” în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126 trebuie să aibă o semnificație strictă, iar nu să facă obiectul unei interpretări extensive, constând în a interzice statelor membre să instituie, în cazul unei persoane care a beneficiat de o autorizare de conducere informală înainte de 19 ianuarie 2013, obligativitatea obținerii unui permis de conducere începând cu această dată.

În primul rând, trebuie arătat că Directiva 2006/126 nu a avut ca scop să realizeze o armonizare completă a normelor naționale aplicabile permiselor de conducere, ci să stabilească în principal cerințele minime pentru eliberarea acestora ( 35 ), chiar dacă domeniul de aplicare material al normelor de drept al Uniunii în materie a fost extins în raport cu cele care rezultau anterior din Directiva 91/439 ( 36 ). Modelul unic de permis de conducere prevăzut de aceste directive urmărea să înlocuiască progresiv diferitele tipuri de permise de conducere existente în statele membre și să permită o recunoaștere reciprocă a permiselor fără formalități, pentru a favoriza libera circulație a cetățenilor care se deplasează în interiorul Uniunii ( 37 ).

Armonizarea mai extinsă care a fost instituită de Directiva 2006/126 a avut drept finalitate, printre alte obiective ( 38 ), să „contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere”, imperativ la care Directiva 91/439 urmărea deja să răspundă ( 39 ). În această perspectivă, Directiva 2006/126 a introdus, printre alte inovații, cerința unui permis de conducere pentru mopeduri, care nu intrau în domeniul de aplicare al Directivei 91/439, pentru a „crește, în special, siguranța rutieră în ceea ce privește conducătorii auto cei mai tineri care, conform statisticilor, sunt cei mai afectați de accidentele rutiere” ( 40 ).

Reiese din dispozițiile Directivei 2006/126 că, începând cu 19 ianuarie 2013, statele membre au trebuit să instituie o nouă categorie de permis de conducere pentru mopeduri, permis care este acordat candidaților care au promovat un test teoretic și, dacă este cazul, dacă legiuitorul a decis să adauge aceste obligații, au promovat o probă practică și/sau un examen medical ( 41 ).

Este incontestabil că a impune conducătorilor de mopeduri să dobândească cunoștințe teoretice și, eventual, competențe practice, astfel cum prevede Directiva 2006/126, permite asigurarea unui nivel mai ridicat de siguranță rutieră. În plus, faptul că este necesar un document eliberat de o autoritate administrativă permite o evidență a deținătorilor dreptului de conducere și, eventual, retragerea acestui drept persoanelor care au săvârșit încălcări grave ale legislației rutiere ( 42 ). Reiese din elementele depuse la prezentul dosar că reglementarea în discuție în litigiul principal a fost adoptată tocmai în scopul sporirii siguranței rutiere și că această reformă pare să fi avut efectiv un impact pozitiv asupra accidentelor cu mopeduri survenite pe teritoriul național, având în vedere datele statistice furnizate de guvernul român ( 43 ).

Astfel cum subliniază acest guvern și guvernul slovac, în cazul în care interpretarea propusă de domnul Popescu ar fi reținută, acest fapt ar fi în contradicție directă cu unul dintre obiectivele majore urmărite de Directiva 2006/126, deoarece o astfel de analiză ar însemna să se considere că statelor membre le era interzis să înăsprească condițiile de autorizare a conducerii de mopeduri pe drumurile publice existente anterior datei de 19 ianuarie 2013, deși dintr‑o astfel de consolidare a cerințelor legale poate rezulta în mod evident o îmbunătățire a siguranței rutiere.

În al doilea rând, în ceea ce privește mai concret articolul 13 din Directiva 2006/126, Curtea a precizat deja, în observațiile introductive din Hotărârea Hofmann, că acest articol, „intitulat «Echivalări între permisele de model necomunitar», vizează exclusiv reglementarea chestiunii echivalenței dintre drepturile dobândite înainte de punerea în aplicare a acestei directive și diferitele categorii de permise de conducere definite de directiva menționată” ( 44 ).

Curtea și‑a întemeiat interpretarea pe situarea articolului 13 amintit în corpul Directivei 2006/126 ( 45 ), precum și pe următoarele considerații: „[a]ceastă analiză este confirmată de lucrările pregătitoare ale Directivei 2006/126, din care reiese, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 37 din concluzii[ ( 46 ) ], că articolul 13 alineatul (2) din această directivă a fost adăugat la inițiativa Parlamentului European, care a justificat această adăugire precizând că preschimbarea permiselor de conducere anterioare nu trebuie să aibă ca efect în niciun caz pierderea sau restricționarea drepturilor dobândite în ceea ce privește autorizarea de a conduce diverse categorii de vehicule” ( 47 ).

În prezenta cauză, guvernul român se întemeiază pe această justificare dată de Parlament pentru a deduce, în mod întemeiat în opinia noastră, că articolul 13 alineatul (2) menționat face referire exclusiv la drepturile dobândite înainte de 19 ianuarie 2013 și concretizate într‑un permis de conducere sau un document de natură echivalentă, iar nu la situația în care, anterior acestei date, un autovehicul putea fi utilizat pe drumurile publice fără a deține un permis de conducere, cum era cazul mopedurilor sau al vehiculelor asimilate acestora în România înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 203/2012. Abordarea astfel propusă este, în opinia noastră, susținută de alte elemente care figurează în lucrările pregătitoare aferente Directivei 2006/126 ( 48 ).

Pe lângă geneza articolului 13 din directiva menționată, cea a considerentului (5) al acesteia furnizează de asemenea indicații utile și pledează în favoarea unei asemenea interpretări. Astfel, tot Parlamentul este cel care a propus includerea unui considerent potrivit căruia „[s]chimbarea permiselor de conducere existente nu restrânge drepturile dobândite cu privire la autorizarea de a conduce diferite categorii de vehicule” ( 49 ), făcând trimitere la justificarea furnizată pentru adăugarea menționată anterior a ceea ce avea să devină alineatul (2) al acestui articol 13 ( 50 ). În plus, în lumina considerentului imediat anterior ( 51 ), există o legătură clară între respectarea drepturilor dobândite evocată în considerentul (5) amintit și permisele de conducere preexistente care trebuiau schimbate cu modelul unic de permis de conducere european ( 52 ).

Însuși titlul articolului 13 amintit, care se referă în mod expres la „permisele [de conducere] de model necomunitar”, precum și conținutul alineatului (1) al acestuia citit în lumina acestui titlu ( 53 ) susțin analiza guvernului român, potrivit căreia scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea alineatului (2) al acestui articol era ca modificarea reglementării comunitare în sensul unei uniformizări a modelelor de permise de conducere și a categoriilor de permise să nu aibă drept efect afectarea drepturilor dobândite de persoanele care au obținut un permis de conducere înainte de 19 ianuarie 2013 și numai de aceste persoane.

Această analiză a cadrului în care se înscrie alineatul (2) menționat este confirmată de conținutul deciziilor Comisiei referitoare la echivalența dintre, pe de o parte, categoriile de permise de conducere care au fost eliberate de statele membre înainte de punerea în aplicare a Directivei 2006/126 și, pe de altă parte, categoriile armonizate de permise definite la articolul 4 din aceasta ( 54 ).

Reiese din ceea ce precedă că principiul protecției drepturilor dobândite, care este invocat în mod implicit de domnul Popescu, nu poate fi aplicat în favoarea acestuia, întrucât singurele drepturi care sunt protejate prin articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/126 sunt cele care rezultă din permisele de conducere acordate de statele membre înainte de 19 ianuarie 2013 și persoana interesată nu deținea un permis de conducere anterior acestei date limită.

De altfel, chiar presupunând că s‑ar considera că o situație precum cea a domnului Popescu intră sub incidența articolului 13 alineatul (2) amintit, considerăm, precum guvernul slovac și Comisia, că această dispoziție prevede o simplă posibilitate a statelor membre de a continua să recunoască drepturile de conducere pe care le‑au acordat înainte de 19 ianuarie 2013. Aceasta menționează doar că Directiva 2006/126 nu intenționează să aducă atingere acestor drepturi, care rămân, așadar, supuse reglementărilor interne care erau aplicabile anterior acestei date, până la o eventuală reformă instituită la nivel național.

Astfel, ar fi contrar obiectivelor menționate anterior ale Directivei 2006/126 ( 55 ) să se considere că legiuitorii naționali ar avea obligația de a menține în vigoare pe termen nedefinit autorizările de conducere pe drumurile publice care ar deveni învechite. În opinia noastră, drepturile de conducere dobândite într‑un anumit moment nu pot fi imuabile, dat fiind că limitarea sau chiar desființarea lor poate fi primordială, în special pentru motive care țin de siguranța rutieră. Statele membre trebuie să aibă, în opinia noastră, posibilitatea de a‑și modifica reglementările în vederea alinierii acestora la dispozițiile directivei amintite, inclusiv retroactiv dacă consideră necesar aceasta.

În consecință, considerăm că dispozițiile Directivei 2006/126 și în special articolul 13 alineatul (2) din aceasta coroborat cu considerentul (5) al acesteia trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Înalta Curte de Casație și Justiție (România) după cum urmează:

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE

prezentate la 24 noiembrie 2016 ( 1 )