Concluziile avocatului general P. Mengozzi prezentate la 22 septembrie 2016.#Maxcom Ltd și alții împotriva City Cycle Industries.#Recurs – Dumping – Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 – Importuri de biciclete expediate din Indonezia, din Malaysia, din Sri Lanka și din Tunisia – Extinderea la aceste importuri a taxei antidumping definitive instituite pentru importurile de biciclete originare din China – Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Articolul 13 – Circumvenție – Articolul 18 – Lipsa cooperării – Probă – Ansamblu de indicii concordante – Motive contradictorii – Nemotivare – Încălcarea drepturilor procedurale.#Cauzele conexate C-248/15 P, C-254/15 P și C-260/15 P.

Maxcom Ltd, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene solicită Curții anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 19 martie 2015, City Cycle Industries/Consiliul ( 2 ) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat articolul 1 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 al Consiliului ( 3 ) (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), în măsura în care privește societatea City Cycle Industries (denumită în continuare „City Cycle”), reclamantă în fața Tribunalului.

Aceste concluzii sunt prezentate în paralel cu Concluziile noastre referitoare la cauzele C‑247/15 P, Maxcom/Chin Haur Indonesia, C‑253/15, Comisia/Chin Haur Indonesia, și C‑259/15 P, Consiliul/Chin Haur Indonesia (denumite în continuare „Concluziile referitoare la cauzele Chin Haur”), care privesc trei recursuri formulate de aceleași recurente care au în vedere Hotărârea Tribunalului, Chin Haur Indonesia/Consiliul ( 4 ), pronunțată în aceeași zi ca și hotărârea atacată și privind același regulament în litigiu. Problemele ridicate în aceste trei recursuri sunt analoge cu cele ridicate în prezentele cauze ( 5 ).

În esență, toate aceste cauze oferă Curții ocazia de a clarifica cerințele referitoare la proba pe care trebuie să o prezinte Comisia și Consiliul (denumite în continuare, împreună, „instituțiile”) pentru a stabili existența unei circumvenții, potrivit articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (denumit în continuare „regulamentul de bază”) ( 6 ), într‑o situație caracterizată printr‑o lipsă a cooperării din partea unora dintre producătorii/exportatorii interesați de ancheta împotriva circumvenției.

Pentru o prezentare detaliată a cadrului juridic, facem trimitere la punctele 5-10 din Concluziile noastre referitoare la cauzele Chin Haur. Pentru nevoile prezentei proceduri, ne limităm să reamintim că articolul 13 din regulamentul de bază permite instituțiilor, în anumite condiții, să extindă taxele antidumping pe care le‑au instituit asupra importurilor unui produs dintr‑o țară terță la importurile de produse similare care provin în special dintr‑o altă țară terță, pentru a evita ca măsurile antidumping inițiale să fie eludate.

Reiese din definiția noțiunii de circumvenție conținută la articolul 13 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază că, pentru a se stabili existența unei circumvenții, trebuie îndeplinite patru condiții: i) trebuie să existe o modificare a configurației schimburilor comerciale între țările terțe în cauză și Uniune, ii) această modificare trebuie să decurgă din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, iii) trebuie să se facă dovada existenței unui prejudiciu și iv) trebuie să se prezinte probe privind existența unui dumping. În prezentele recursuri, doar al doilea dintre aceste elemente constitutive ale unei circumvenții face obiectul unei contestații ( 7 ).

În continuare, trebuie să se arate de asemenea că, potrivit articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, unui producător/exportator al produsului în cauză originar din țara în cauză în ancheta împotriva circumvenției i se poate acorda o scutire individuală de la taxele împotriva circumvenției instituite în cazul în care a prezentat, în termenele stabilite, o cerere de scutire, argumentată corespunzător prin elemente de probă, și – în cazul în care practicile de circumvenție au loc în afara Uniunii – atunci când sunt îndeplinite două condiții: în primul rând, dacă poate să demonstreze că nu este afiliat cu un producător care face obiectul măsurilor și, în al doilea rând, dacă s‑a constatat că acest producător nu este angajat în practici de circumvenție.

În sfârșit, potrivit articolului 18 alineatele (1) și (6) din regulamentul de bază, intitulat „Lipsa cooperării”, pe de o parte, „[î]n cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute […] sau obstrucționează semnificativ ancheta, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile” și, pe de altă parte, „[î]n cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și din această cauză nu sunt comunicate informații pertinente, situația părții respective poate fi mai puțin favorabilă decât în cazul în care ea ar fi cooperat”.

Istoricul cauzelor a fost prezentat în detaliu la punctele 1-28 din hotărârea atacată la care facem trimitere. Pentru nevoile prezentei proceduri, ne limităm să reamintim că, în anul 2012, Comisia a deschis, printr‑un regulament ( 8 ), o anchetă cu privire la eventuala circumvenție a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul nr. 990/2011 ( 9 ), prin importurile de biciclete expediate între altele din Sri Lanka.

În cadrul acestei anchete, City Cycle a introdus o cerere de scutire în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază. Comisia a efectuat o vizită de verificare în incintele City Cycle în Sri Lanka și a respins în cele din urmă cererea sa de scutire ( 10 ).

La 29 mai 2013, Consiliul a adoptat regulamentul în litigiu.

În acest regulament, în considerentele (35)-(42), Consiliul a indicat mai întâi că șase societăți srilankeze, reprezentând 69 % din totalul importurilor Uniunii din Sri Lanka în perioada de referință, depuseseră o cerere de scutire în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază. Una dintre aceste societăți a oprit producția de biciclete în Sri Lanka și și‑a retras cererea de scutire. Alte două societăți, printre care figura City Cycle, nu au cooperat în mod satisfăcător. În consecință, datele pe care le‑au prezentat nu au fost luate în considerare, iar concluziile care le privesc au fost întemeiate pe datele disponibile, conform articolului 18 din regulamentul de bază.

În continuare, Consiliul a constatat că toate condițiile pentru constatarea existenței unei circumvenții potrivit articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază erau îndeplinite ( 11 ).

În ceea ce privește, în mod specific, practicile de circumvenție în Sri Lanka, Consiliul a examinat mai întâi existența unor operațiuni de transbordare. În această privință, considerentele (77-(79) ale regulamentului în litigiu enunță: „(77) Exporturile societăților din Sri Lanka care au cooperat inițial au reprezentat 69 % din totalul exporturilor din Sri Lanka către Uniune realizate în cursul [perioadei de referință]. Pentru trei dintre cele șase societăți care au cooperat inițial, ancheta nu a evidențiat niciun fel de practici de transbordare. După cum s‑a indicat în considerentele (35)-(42), pentru celelalte exporturi nu a existat cooperare. (78) Prin urmare, având în vedere considerentul (58) de mai sus, care concluzionează că s‑a produs o modificare a configurației schimburilor comerciale dintre Sri Lanka și Uniune în sensul articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază, și faptul că nu toți producătorii‑exportatori din Sri Lanka s‑au prezentat și/sau au cooperat, se poate concluziona că exporturile acestor producători/exportatori pot fi atribuite unor practici de transbordare. (79) Prin urmare, se confirmă existența transbordării produselor de origine chineză prin Sri Lanka.”

Ulterior, Consiliul a indicat că existența unor operațiuni de asamblare, în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, nu a fost dovedită în Sri Lanka ( 12 ).

În aceste condiții, pe de o parte, Consiliul a concluzionat că există o circumvenție prin operațiunile de transbordare prin Sri Lanka și a extins taxa antidumping definitivă prevăzută de Regulamentul de punere în aplicare nr. 990/2011 la importurile de biciclete expediate din Sri Lanka ( 13 ) și, pe de altă parte, a refuzat scutirea, potrivit articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, celor două societăți, printre care figura City Cycle, care nu au cooperat ( 14 ).

La 9 august 2013, City Cycle a introdus o acțiune în fața Tribunalului, prin care a solicitat anularea articolului 1 alineatele (1) și (3) din regulamentul în litigiu.

La 8 octombrie 2013, Tribunalul a admis cererea propusă de City Cycle pentru a judeca cauza potrivit procedurii accelerate ( 15 ).

Prin Ordonanța din 11 noiembrie 2013, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis cererea de intervenție formulată de Comisie în susținerea concluziilor Consiliului. Cu toate acestea, nu s‑a permis Comisiei să depună un memoriu în intervenție ( 16 ). La 25 iunie 2014, întrucât cauza a fost supusă procedurii accelerate, Comisia a introdus o cerere prin care să i se permită să depună un memoriu în intervenție ca măsură de organizare a procedurii ( 17 ). Această cerere a fost respinsă de Tribunal.

Prin Ordonanța din 16 iulie 2014, a fost admisă cererea de intervenție formulată de Maxcom.

În susținerea acțiunii sale, City Cycle a invocat cinci motive. În special, primul motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 13 alineatul (1) și a articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază. Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, City Cycle contesta concluzia Consiliului referitoare la existența unei modificări a configurației schimburilor comerciale. Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului respectiv, City Cycle contesta constatarea Consiliului, în special în considerentul (78) al regulamentului în litigiu, referitoare la efectuarea unor operațiuni de transbordare ( 18 ).

În ședință, Comisia a pus în discuție admisibilitatea acțiunii în ansamblu, subliniind că City Cycle ar fi nu un producător/exportator srilankez, ci un simplu prestator local care acționează pe seama unei întreprinderi chineze.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins primul aspect al primului motiv, precum și toate celelalte motive ca fiind nefondate. În schimb, acesta a admis al doilea aspect al primului motiv, în special prima sa critică întemeiată pe o eroare de apreciere care afectează considerentul (78) al regulamentului în litigiu.

În această privință, Tribunalul a analizat, în primul rând, la punctele 82-97 din hotărârea atacată, elementele comunicate de City Cycle în cursul anchetei. În urma acestei analize, Tribunalul a concluzionat că aceste elemente nu permiteau să se demonstreze că City Cycle era un exportator de origine srilankeză sau că aceasta îndeplinea criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

În al doilea rând, la punctul 98 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că Consiliul nu dispunea totuși de niciun indiciu pentru a concluziona în mod explicit, în considerentul (78) al regulamentului în litigiu, că City Cycle efectua operațiuni de transbordare.

În al treilea rând, la punctul 99 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, desigur, nu era posibil să se excludă ca, din ansamblul de practici, de operațiuni sau de prelucrări pentru care nu exista o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei antidumping inițiale, în sensul articolului 13 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul de bază, City Cycle să fi efectuat operațiuni de transbordare. Totuși, potrivit acestei instanțe, faptul că aceasta nu a putut demonstra că era un producător srilankez sau că îndeplinea cerințele prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază nu permitea Consiliului să concluzioneze în mod automat în sensul existenței operațiuni de transbordare efectuate de City Cycle, întrucât o asemenea posibilitate nu reiese nicidecum din regulamentul de bază sau din jurisprudență.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că trebuia să admită prima critică a celui de al doilea aspect al primului motiv, fără să fie necesar să examineze celelalte trei critici invocate de City Cycle în cadrul aceluiași aspect al acestui motiv. În consecință, Tribunalul a anulat articolul 1 alineatele (1) și (3) din regulamentul în litigiu ( 19 ).

Prin recursurile formulate, Maxcom, Comisia și Consiliul solicită Curții anularea hotărârii atacate, respingerea acțiunii în primă instanță și obligarea City Cycle la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, Comisia și Consiliul solicită trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea cererii cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurilor desfășurate în fața celor două instanțe odată cu fondul.

City Cycle solicită Curții respingerea în totalitate a recursurilor împotriva hotărârii atacate și obligarea Maxcom, a Comisiei și a Consiliului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, în cazul în care Curtea ar trebui să anuleze hotărârea atacată, City Cycle solicită Curții să se pronunțe cu privire la acțiunea sa în primă instanță, să admită celelalte trei critici ale celui de al doilea aspect al primului motiv pe care le‑a invocat în fața Tribunalui și să anuleze în parte articolul 1 alineatele (1) și (3) din regulamentul în litigiu, în măsura în care aceste dispoziții extind taxa antidumping instituită asupra importurilor de biciclete originare din China la City Cycle și resping cererea sa de scutire.

Maxcom invocă două motive împotriva hotărârii atacate, primul cu titlu principal și al doilea în subsidiar, Comisia invocă patru motive, iar Consiliul, la rândul său, invocă două motive. Motivele invocate în cele trei recursuri formulate se suprapun într‑o mare măsură și, în esență, pot fi reunite în patru grupe.

În primul rând, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin refuzul de a aprecia din oficiu inadmisibilitatea acțiunii introduse de City Cycle ( 20 ). În al doilea rând, Maxcom, Comisia și Consiliul arată că Tribunalul a săvârșit diferite erori de drept în aplicarea articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază ( 21 ). În al treilea rând, Comisia și Consiliul susțin că hotărârea atacată este afectată de nemotivare și de o motivare contradictorie: în același context, Consiliul arată de asemenea că Tribunalul ar fi denaturat faptele ( 22 ). În al patrulea rând, Comisia susține că Tribunalul a încălcat drepturile sale procedurale ( 23 ).

Al patrulea motiv de recurs al Comisiei, întemeiat pe încălcarea drepturilor sale procedurale, este identic, atât din punct de vedere factual, cât și din punct de vedere juridic, cu al treilea motiv invocat de această instituție în cadrul cauzei C‑253/15 P, Comisia/Chin Haur Indonesia, ale cărei concluzii sunt prezentate în paralel cu concluziile referitoare la prezentele cauze. În aceste condiții, pentru prezentarea argumentelor Comisiei și a motivelor pentru care considerăm că acest motiv trebuie respins, facem trimitere la punctele 102-111 din Concluziile referitoare la cauzele Chin Haur.

Comisia contestă analiza conținută la punctele 42-44 din hotărârea atacată prin care Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate invocată de aceasta în ședință împotriva acțiunii introduse de City Cycle. Comisia reproșează, în special, Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept prin refuzul de a aprecia din oficiu inadmisibilitatea acestei acțiuni.

În primul rând, potrivit Comisiei, decizia Tribunalului de a nu examina admisibilitatea acțiunii este contrară jurisprudenței Curții, potrivit căreia inadmisibilitatea trebuie invocată din oficiu de către instanța Uniunii. În al doilea rând, faptul că Comisia nu a putut invoca o excepție de inadmisibilitate decât în ședință ar fi rezultatul deciziei Tribunalului de a nu încuviința acesteia să depună un memoriu în intervenție. În al treilea rând, Comisia arată că dosarul conținea suficiente elemente care să permită să se stabilească că îndoieli serioase, iar nu numai speculații, se ridicau cu privire la admisibilitatea acțiunii introduse de City Cycle. Tribunalul însuși a constatat de altfel că City Cycle nu demonstrase că era un producător sau un exportator de biciclete.

City Cycle contestă argumentele Comisiei.

La punctele 41-45 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie în ședință. Tribunalul a arătat mai întâi că, întrucât Consiliul nu a invocat o excepție de inadmisibilitate, Comisia, în calitate de intervenient, nu avea, potrivit jurisprudenței, calitatea pentru a ridica o asemenea excepție. În continuare, Tribunalul a constatat că, în orice situație, Comisia a formulat în ședință simple speculații, într‑o etapă deosebit de tardivă a procedurii judiciare, fără a prezenta noi elemente de probă în susținerea criticii sale întemeiate pe inadmisibilitatea acțiunii.

În această privință, trebuie arătat că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că un intervenient nu are calitatea necesară să ridice o excepție de inadmisibilitate care nu a fost formulată în concluziile pârâtului ( 24 ) și că, prin urmare, instanța Uniunii nu este obligată să examineze o asemenea excepție.

Cu toate acestea, inadmisibilitatea unei acțiuni în anulare care rezultă din lipsa calității procesuale active a reclamantului constituie un motiv de ordine publică ( 25 ), care trebuie invocat ca atare din oficiu de instanța Uniunii ( 26 ).

În speță, se impune constatarea că, contrar susținerilor Comisiei, Tribunalul a examinat efectiv admisibilitatea acțiunii în lumina argumentelor pe care le‑a invocat în ședință. La punctul 44 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat că aceste argumente, care privesc relațiile dintre City Cycle și întreprinderea chineză pe care Comisia le‑a pus în discuție, nu erau susținute de noi elemente de probă care ar fi putut repune în discuție admisibilitatea acțiunii prezentate de City Cycle.

În orice situație, astfel cum subliniază City Cycle, aceasta a participat la ancheta împotriva circumvenției în discuție, este menționată în mod individual în regulamentul în litigiu în calitate de exportator de biciclete din Sri Lanka către Uniune și i s‑a refuzat individual beneficiul cooperării și scutirea de la plata taxelor în regulamentul de punere în aplicare. În aceste condiții, considerăm că nu se poate pune la îndoială faptul că regulamentul în litigiu o vizează în mod direct și individual ( 27 ).

În consecință, Comisia nu poate pretinde că Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că a respins cauza de inadmisibilitate pe care a invocat‑o în ședință. În consecință, în opinia noastră, primul motiv invocat de această instituție în cauza C‑254/15 P trebuie respins.

Maxcom, Comisia și Consiliul susțin că raționamentul conținut la punctele 98 și 99 din hotărârea atacată, pe baza căruia Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu, este afectat de diferite erori de drept în aplicarea articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.

În primul rând, Maxcom reproșează Tribunalului că a aplicat într‑un mod vădit eronat articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază prin faptul că a statuat că Consiliul nu putea concluziona că existau operațiuni de transbordare efectuate de City Cycle pe baza constatării că aceasta nu era un veritabil producător srilankez și că nu efectua operațiuni de asamblare care să depășească pragurile stabilite la articolul 13 alineatul (2) din acest regulament. În consecință, Maxcom consideră că Curtea ar trebui să anuleze concluziile Tribunalului referitoare la al doilea aspect al primului motiv.

În primul rând, Maxcom arată că aprecierea care figurează la punctele 98 și 99 din hotărârea atacată se întemeiază pe o înțelegere fundamental eronată a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază și recompensează în esență City Cycle pentru faptul că a furnizat, în cadrul anchetei, informații incomplete, contradictorii și imposibil de verificat. În temeiul textului acestui articol, ar fi posibil să se concluzioneze că există operațiuni de transbordare în condiții precum cele în discuție în prezenta cauză, în care City Cycle a importat piese de origine chineză și a exportat biciclete către Uniune fără a dovedi că este un producător sau că operațiunile sale de asamblare depășesc pragurile stabilite la articolul 13 alineatul (2) din acest regulament. În plus, aprecierea Tribunalului nu ar fi conformă nici cu finalitatea regulamentului de bază, și anume protecția industriei Uniunii împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea unei țări terțe, nici cu jurisprudența constantă în temeiul căreia instituțiile Uniunii exercită o putere largă de apreciere în cadrul anchetelor antidumping.

În al doilea rând, Maxcom susține că concluziile care figurează la punctele 98 și 99 din hotărârea atacată sunt contrazise de concluziile Tribunalului referitoare la al doilea motiv de recurs al City Cycle, prin care Tribunalul a indicat, pe de o parte, că informațiile furnizate de City Cycle erau deficiente și a respins, pe de altă parte, critica întemeiată pe faptul că Consiliul ar fi încălcat articolul 18 din regulamentul de bază, principiul proporționalității și obligația de motivare în ceea ce privește constatarea necooperării City Cycle.

În al doilea rând, Comisia și Consiliul susțin că, în hotărârea atacată, Tribunalul ar porni de la premisa implicită că articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază impune ca instituțiile să demonstreze că fiecare producător/exportator în țara care face obiectul anchetei efectuează practici de transbordare. O asemenea interpretare ar fi eronată. În primul rând, aceasta ar fi contrară obligației de a aprecia condițiile enunțate la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază la nivelul țării, iar nu la nivelul exportatorilor individuali. În al doilea rând, aceasta ar conduce la lipsirea de obiect a articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază. În al treilea rând, aceasta ar confunda noțiunea „practică de circumvenție” cu una dintre manifestările sale, și anume transbordarea. Or, instituțiile nu ar fi obligate să dovedească în mod specific existența unor practici precise de circumvenție. În al patrulea rând, Tribunalul ar fi adoptat interpretări contradictorii ale noțiunii de practică de circumvenție în evaluarea diferitelor motive.

În al treilea rând, Maxcom, Comisia și Consiliul susțin că constatările Tribunalului la punctele 98 și 99 nu sunt suficiente, în drept, pentru a concluziona în sensul unei încălcări a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază. Astfel, chiar dacă Consiliul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a constatat, astfel cum se arată în hotărârea atacată, că City Cycle era implicată în operațiuni de transbordare, instituția respectivă ar fi avut totuși dreptul să concluzioneze, pe baza unor elemente de probă referitoare la ceilalți producători/exportatori srilankezi și cu privire la modificarea configurației schimburilor comerciale, că au avut loc transbordări prin Sri Lanka. Astfel, faptul că Consiliul a constatat că mai mulți producători/exportatori care nu au cooperat în Sri Lanka efectuau operațiuni de transbordare ar rămâne valabil din punct de vedere juridic, chiar dacă constatarea este considerată incorectă pentru unul dintre ei. Apreciind că constatarea transbordării pentru un producător ar fi condus la nelegalitatea întregului ansamblu de indicii pe care se întemeiază concluzia referitoare la existența unor practici de transbordare la nivelul țării, Tribunalul ar fi denaturat sensul considerentului (78) al regulamentului în litigiu și ar fi săvârșit o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.

City Cycle contestă argumentele formulate de Maxcom, de Comisie și de Consiliu.

La punctele 42-54 din Concluziile referitoare la cauzele Chin Haur, am efectuat o analiză detaliată a reglementării Uniunii în materie de circumvenție în lumina jurisprudenței Curții, la care facem trimitere. Pentru nevoile prezentei proceduri, ne limităm să reamintim mai întâi că reiese din jurisprudență că sarcina probei existenței unei circumvenții și, mai precis, a tuturor celor patru elemente constitutive ale sale astfel cum au fost indicate la articolul 13 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază și menționate la punctul 5 din prezentele concluzii revine instituțiilor ( 28 ).

În continuare, în concluziile menționate, am arătat că reiese din logica și din economia reglementării Uniunii în materie de circumvenție că analiza prin care se urmărește să se verifice dacă cele patru condiții prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază sunt îndeplinite urmărește să dovedească existența unei circumvenții a taxelor antidumping la nivelul țării în cauză în ancheta împotriva circumvenției. În schimb, situația specifică a producătorilor/exportatorilor individuali este luată în considerare în cadrul analizei potrivit articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază ( 29 ).

În aceleași concluzii, am arătat că reiese din Hotărârile Simon, Evers & Co. ( 30 ) și APEX ( 31 ) că, în ipoteza lipsei cooperării din partea tuturor părțile interesate de ancheta împotriva circumvenției, nivelul probatoriu al unei circumvenții care incumbă instituțiilor este în mod clar atenuat. Curtea a recunoscut o asemenea facilitare ținând seama de posibilitatea, prevăzută la articolul 18 alineatele (1) și (6) din regulamentul de bază, de a stabili concluzii, chiar și definitive, pe baza datelor disponibile și de a trata partea care nu cooperează sau care cooperează doar parțial într‑un mod mai puțin favorabil decât în situația în care ar fi cooperat. Astfel, în situații similare, instituțiile sunt autorizate să se bazeze pe un ansamblu de indicii concordante care permit să se concluzioneze că există o circumvenție în sensul articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază ( 32 ).

În aceleași hotărâri însă Curtea a precizat de asemenea că legiuitorul Uniunii nu a intenționat să stabilească o prezumție legală care să permită să se deducă în mod direct din lipsa cooperării părților interesate sau vizate existența unei eludări și, în consecință, care să scutească instituțiile de orice cerință de probă ( 33 ).

La punctul 69 din Concluziile referitoare la cauzele Chin Haur, am considerat de asemenea că rațiunea de a fi a interpretării reținute de Curte în Hotărârile Simon, Evers & Co. și APEX în cazul lipsei totale a cooperării, și anume cerința de a nu compromite eficacitatea măsurilor de protecție comercială a Uniunii ( 34 ), este valabilă pe deplin și într‑un caz în care întreprinderile interesate care nu au cooperat la anchetă reprezintă o proporție majoritară din importurile produsului vizat în Uniune.

Această jurisprudență se poate aplica, așadar, în opinia noastră, într‑o situație precum cea din speță, în care producătorii/exportatorii care au cooperat cu adevărat la ancheta împotriva circumvenției reprezentau numai 25 % din importurile totale din Sri Lanka în Uniune cu privire la produsul în cauză ( 35 ). Astfel, într‑un caz în care nivelul lipsei de cooperare este atât de ridicat, considerăm că instituțiile au dreptul să se întemeieze pe un ansamblu de indicii concordante pentru a putea dovedi corespunzător cerințelor legale existența elementelor constitutive ale unei circumvenții și, mai precis, pentru a stabili dacă modificarea configurației schimburilor comerciale decurge din practici de circumvenție ( 36 ).

În speță, în hotărârea atacată, Tribunalul a admis al doilea aspect al primului motiv de recurs al City Cycle, care era întemeiat pe încălcări ale articolului 13 alineatul (1) și ale articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază. Astfel, chiar dacă, la punctele relevante din hotărârea atacată, Tribunalul nu a specificat în mod explicit ce dispoziții au fost, în opinia sa, încălcate de Consiliu în regulamentul în litigiu, Tribunalul a întemeiat în mod necesar anularea acestui regulament pe încălcarea dispozițiilor menționate.

În mod specific, la punctul 98 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat că Consiliul nu dispunea de niciun indiciu care să permită să se concluzioneze în mod explicit, în considerentul (78) al regulamentului în litigiu, că City Cycle a fost implicată în operațiuni de transbordare.

Or, astfel cum reiese din punctul 13 din prezentele concluzii, în considerentul (78) al regulamentului în litigiu, Consiliul a concluzionat că exporturile producătorilor/exportatorilor care nu au cooperat la anchetă puteau fi atribuite unor practici de transbordare pe baza a două elemente: pe de o parte, constatarea că s‑a produs o modificare a configurației schimburilor comerciale dintre Sri Lanka și Uniune și, pe de altă parte, „faptul că nu toți producătorii‑exportatori din Sri Lanka s‑au prezentat și/sau au cooperat”. Doar pe baza constatării conținute în considerentul (78) al regulamentului în litigiu, Consiliul, în considerentul (79) al aceluiași regulament, a concluzionat că, „[p]rin urmare, se confirm[a] existența transbordării produselor de origine chineză prin Sri Lanka”.

Interpretarea considerentelor (78) și (79) respective ne determină să formulăm două considerații.

În primul rând, constatăm că, spre deosebire de modul în care a procedat în același regulament în ceea ce privește Indonezia – țara în discuție în cauzele referitoare la Chin Haur –, în raport cu Sri Lanka, Consiliul nu s‑a întemeiat pe constatarea cu privire la un producător individual pentru a concluziona că există practici de transbordare la nivelul țării potrivit articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază ( 37 ).

Astfel, considerentul (78) al regulamentului în litigiu nu conține nicio constatare explicită, precum cea conținută în considerentul (62) al aceluiași regulament, potrivit căreia, pe baza unei analize individuale, Consiliul ar fi concluzionat că o societate specifică a fost implicată în practici de eludare prin transbordare ( 38 ). Considerentul (78) menționat se limitează să atribuie astfel de operațiuni întreprinderilor care nu au cooperat, deducând existența lor din cele două elemente indicate la punctul 56 din prezentele concluzii: pe de o parte, constatarea existenței unei modificări a configurației schimburilor comerciale și, pe de altă parte, lipsa cooperării din partea majorității producătorilor/exportatorilor srilankezi.

Cu toate acestea, în al doilea rând, se impune constatarea că aceste două elemente, care constituie temeiul concluziei Consiliului, nu permit, avute în vedere în mod individual sau împreună, să se constate nici implicarea unui operator individual în practici de circumvenție, în mod specific operațiuni de transbordare, nici existența unor asemenea practici la nivelul țării. Consiliul nu putea concluziona, așadar, doar pe baza acestor două elemente, că cea de a doua condiție privind existența unei circumvenții – și anume că modificarea configurației schimburilor comerciale decurgea din practici, din operațiuni sau din prelucrări pentru care nu exista o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei – era dovedită ( 39 ).

Astfel, primul dintre aceste două elemente, și anume existența modificării configurației schimburilor comerciale, nu constituie nimic altceva decât prima condiție pentru existența unei circumvenții. Prin urmare, nu poate fi considerată ca atare un indiciu cu privire la existența celei de a doua dintre aceste condiții, instituțiile trebuind să dovedească, în schimb, că toate condițiile privind existența unei circumvenții sunt îndeplinite ( 40 ).

În ceea ce privește al doilea dintre aceste două elemente, și anume lipsa cooperării producătorilor/exportatorilor care reprezintă 75 % din exporturile către Uniune, reiese din jurisprudența menționată la punctul 51 din prezentele concluzii că lipsa cooperării ca atare, în absența oricărui alt element, nu poate conduce la prezumarea existenței unei circumvenții. Prin urmare, Consiliul nu poate deduce în mod direct din simpla lipsă a cooperării unei părți, chiar și majoritare, a producătorilor/exportatorilor interesați că aceștia erau implicați în practici de circumvenție.

Desigur, astfel cum reiese din punctele 50, 52 și 53 din prezentele concluzii, într‑un caz precum cel din speță, în care persoanele interesate care nu au cooperat la anchetă reprezintă o proporție majoritară din importurile produsului în cauză în Uniune, sarcina probei unei circumvenții care revine instituțiilor este în mod clar facilitată. Cu toate acestea, deși, în asemenea condiții, nu este necesar ca instituțiile să dovedească existența unor practici de circumvenție specifice, acestea trebuie, cel puțin, să dispună de câteva elemente care par să indice existența unor asemenea practici ( 41 ).

Or, în speță, nu reiese nici din regulamentul în litigiu, nici din dosar că, cu excepția celor două elemente menționate în considerentul (78) al regulamentului în litigiu (modificarea configurației schimburilor comerciale și lipsa cooperării), instituțiile ar fi dispus de alte elemente care să indice existența unor practici de circumvenție și în special a unor operațiuni de transbordare. Dimpotrivă, în urma unei întrebări a Curții în cadrul ședinței, Comisia a confirmat în mod explicit că instituțiile s‑au întemeiat exclusiv pe aceste două elemente pentru a constata existența unor practici de circumvenție în ceea ce privește Sri Lanka.

În aceste condiții, Maxcom, Comisia și Consiliul nu pot, în opinia noastră, reproșa în mod valid Tribunalului faptul că a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că Consiliul săvârșise o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază și, pentru acest motiv, a anulat regulamentul în litigiu.

Această concluzie nu este repusă în discuție de diferitele argumente invocate în cadrul recursurilor.

În primul rând, Maxcom arată că, în condiții precum cele în discuție în prezenta cauză, ar fi posibil să se concluzioneze că City Cycle era implicată în operațiuni de transbordare. În această privință însă, am arătat la punctele 58 și 59 din prezentele concluzii că, contrar situației Indoneziei, în ceea ce privește Sri Lanka, Consiliul nu a întemeiat constatarea privind existența unor practici de circumvenție la nivelul țării în sensul articolului 13 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază (în mod specific existența unor operațiuni de transbordare în Sri Lanka) pe constatarea individuală cu privire la un producător/exportator particular (în mod specific City Cycle). Consiliul s‑a limitat să deducă existența unor astfel de practici din două elemente – indicate la punctele 56 și 59 din prezentele concluzii – care, astfel cum s‑a arătat, nu permiteau în sine să se justifice o asemenea concluzie. În consecință, chiar dacă s‑ar presupune că, pe baza elementelor din dosar, ar fi fost teoretic posibil să se concluzioneze că City Cycle era implicată în operațiuni de transbordare, Consiliul nu și‑a întemeiat concluzia în ceea ce privește existența unor practici de circumvenție la nivelul țării pe o asemenea constatare. În aceste condiții, întrucât concluzia Consiliului nu se întemeiază pe elemente suficiente pentru a o susține, nu se poate reproșa Tribunalului că a constatat că instituția respectivă a săvârșit o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.

Maxcom invocă în continuare argumente referitoare la pretinse contradicții conținute în hotărârea atacată ( 42 ). În această privință, subliniem totuși că faptul că informațiile furnizate de City Cycle în cadrul anchetei au fost insuficiente și nu au reflectat un spirit de cooperare veritabil, astfel încât Tribunalul a confirmat respingerea de către Consiliu a cererii de scutire a City Cycle în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, nu este nicidecum în contradicție cu constatarea efectuată la punctele 60-65 din prezentele concluzii, potrivit căreia Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a concluzionat că Consiliul a săvârșit o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază ( 43 ).

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentele Comisiei și ale Consiliului rezumate la punctul 45 din prezentele concluzii, este suficient, pentru a le respinge, să se arate că acestea se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate și, așadar, pe o premisă eronată. Astfel, la niciun punct din această hotărâre, Tribunalul nu a considerat că instituțiile trebuie să stabilească în sens pozitiv că fiecare producător/exportator individual efectuează operațiuni de transbordare.

În al treilea rând, în ceea ce privește criticile, rezumate la punctul 46 din prezentele concluzii, prin care se contestă caracterul suficient al concluziilor Tribunalului pentru anularea regulamentului în litigiu, reiese din considerațiile efectuate la punctele 60-65 din prezentele concluzii că acestea trebuie respinse.

În lumina considerațiilor care precedă, considerăm că motivele invocate de Maxcom, de Comisie și de Consiliu, întemeiate pe o aplicare eronată din partea Tribunalului a articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază, trebuie respinse.

Prin intermediul celui de al treilea și, respectiv, al celui de al doilea motiv, Comisia și Consiliul contestă motivarea hotărârii atacate. Consiliul invocă de asemenea o denaturare a faptelor.

În primul rând, instituțiile arată că hotărârea atacată nu explică motivele pentru care Consiliul ar fi încălcat articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază. În primul rând, hotărârea atacată nu ar indica dacă eroarea săvârșită de Consiliu este o simplă eroare de apreciere sau o eroare vădită de apreciere. În al doilea rând, Tribunalul nu ar explica motivele pentru care elementele de probă prezentate în fața sa, inclusiv datele disponibile, nu permit să se concluzioneze că City Cycle a efectuat activități de transbordare.

În al doilea rând, Comisia consideră că motivarea hotărârii atacate este contradictorie. În această privință, instituția amintită arată că decurge de la punctul 97 din hotărârea atacată că elementele de probă prezentate de City Cycle nu permit să se demonstreze că aceasta era un exportator de origine srilankeză sau că îndeplinea criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază. Comisia ridică în această privință problema modului în care aceste elemente de probă, dacă arată că City Cycle efectuează o circumvenție prin intermediul unor practici de asamblare, ar putea să nu demontreze că este de asemenea implicată în operațiuni de transbordare.

Consiliul arată, în subsidiar, că Tribunalul ar fi denaturat faptele stabilite. În primul rând, dat fiind că transbordarea a fost demonstrată în mod corespunzător la nivelul țării și că cererea de scutire a City Cycle era nefondată, Consiliul consideră că singura concluzie pe care Tribunalul o putea deduce din fapte era că City Cycle efectua operațiuni de transbordare. Adoptând o concluzie diferită, Tribunalul ar fi denaturat faptele. În al doilea rând, această denaturare ar reieși de asemenea din concluziile hotărârii atacate referitoare la cererea de scutire a City Cycle, care exclud ca aceasta să fi îndeplinit condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca asamblarea în țara vizată de anchetă să confere produselor o origine locală.

În ceea ce privește, în primul rând, criticile întemeiate pe nemotivare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările deciziei luate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional. Obligația de motivare care revine Tribunalului conform articolului 36 și articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene este îndeplinită atunci când, chiar dacă este implicită, motivarea reținută permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele lor, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul ( 44 ).

Or, reiese din punctele 54 și 55 din prezentele concluzii că, chiar dacă, în hotărârea atacată, Tribunalul nu a dezvoltat într‑un mod detaliat raționamentul care l‑a determinat să concluzioneze în sensul anulării parțiale a regulamentului în litigiu în ceea ce o privește pe City Cycle, acest raționament se poate deduce în mod neechivoc din hotărârea menționată, ceea ce permite Curții să își exercite controlul jurisdicțional. Din acest punct de vedere, hotărârea atacată nu poate fi, așadar, considerată, în opinia noastră, ca fiind afectată de nemotivare.

În ceea ce privește celelalte critici, în primul rând, cea întemeiată pe faptul că hotărârea atacată ar fi afectată de nemotivare în sensul că nu explică dacă eroarea săvârșită de Consiliu este o simplă eroare de apreciere sau o eroare vădită de apreciere nu poate fi, în opinia noastră, admisă. Astfel, chiar dacă este de dorit, desigur, ca Tribunalul să indice în hotărârile sale criteriul controlului jurisdicțional pe care îl aplică, o hotărâre nu poate fi considerată ca fiind afectată de nemotivare pentru simplul fapt că Tribunalul nu indică în aceasta în mod explicit criteriul controlului jurisdicțional pe care l‑a aplicat. Or, întrucât instituțiile nu au contestat pe fond aplicarea unui criteriu privind controlul jurisdicțional eronat, ci au limitat criticile lor la nemotivare ( 45 ), problema dacă criteriul aplicat in concreto în hotărârea atacată era sau nu era eronat nu face parte din obiectul prezentelor recursuri.

În al doilea rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe faptul că Tribunalul ar fi omis să explice motivele pentru care elementele de probă prezentate în fața sa, inclusiv datele disponibile, nu permit să se concluzioneze că City Cycle a efectuat activități de transbordare, nici aceasta nu poate fi admisă. Astfel, reiese din jurisprudență că nu revine Curții sarcina să impună Tribunalului să motiveze fiecare dintre alegerile sale în cazul în care reține, în susținerea deciziei sale, un element de probă mai degrabă decât un altul. A decide altfel ar însemna ca aprecierea realizată de Tribunal să fie substituită prin propria apreciere a Curții cu privire la aceste elemente, ceea ce nu este de competența acesteia ( 46 ).

În ceea ce privește, în al doilea rând, critica întemeiată pe motivarea contradictorie, considerăm că aceasta se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Astfel, la punctul 97 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a arătat în niciun fel că probele prezentate de Chin Haur ar fi indicat că aceasta efectua o circumvenție prin intermediul unor practici de asamblare.

În ceea ce privește, în al treilea rând, criticile Consiliului întemeiate pe o denaturare a faptelor, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, o asemenea denaturare trebuie să rezulte în mod vădit din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor ( 47 ).

Or, toate argumentele Consiliului se întemeiază pe premisa potrivit căreia existența unor operațiuni de transbordare la nivelul țării, potrivit articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază, ar fi fost demonstrată. Totuși, de la punctele 60-65 din prezentele concluzii reiese că, în opinia noastră, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că nu aceasta era situația. În consecință, premisa criticii Consiliului este eronată. Rezultă că Tribunalul nu a denaturat faptele, contrar susținerilor Consiliului.

Din considerațiile de mai sus rezultă că, în opinia noastră, atât al treilea motiv de recurs al Comisiei în cauza C‑254/15 P, cât și al doilea motiv de recurs al Consiliului în cauza C‑260/15 P trebuie respinse.

În aceste condiții, considerăm că recursurile formulate de Maxcom, de Comisie și de Consiliu trebuie respinse în totalitate.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, aceasta se pronunță cu privire la cheltuielile de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

În cazul în care Curtea își însușește aprecierile noastre cu privire la cele trei recursuri conexate, Maxcom, Comisia și Consiliul cad în pretenții în recursurile lor. Întrucât City Cycle a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, propunem Curții să oblige Maxcom, Comisia și Consiliul la plata cheltuielilor efectuate de City Cycle atât în primă instanță, cât și în prezentele recursuri.

Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: 1) Respinge recursurile. 2) Obligă Maxcom Ltd, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, precum și în prezentele proceduri de City Cycle Industries.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZI

prezentate la 22 septembrie 2016 ( 1 )