Concluziile avocatului general E. Sharpston prezentate la 28 ianuarie 2016.#Saint Louis Sucre împotriva Directeur général des douanes et droits indirects.#Cerere de decizie preliminară formulată de tribunal de grande instance de Nanterre.#Trimitere preliminară – Agricultură – Zahăr – Cotizații la producție – Drept la rambursare – Zahăr depozitat neexportat – Îmbogățire fără justă cauză – Libertatea de a desfășura o activitate comercială – Metodă de calcul.#Cauza C-96/15.

Curtea a avut deja ocazia – în special în hotărârile Jülich I ( 2 ) și Jülich II ( 3 ) – să interpreteze normele complexe necesare pentru calculul cotizațiilor la producție destinate să finanțeze restituiri la export în cadrul organizării comune a piețelor în sectorul zahărului pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006. În cursul acestor ani de comercializare, producătorii ( 4 ) puteau să reporteze anumite cantități deținute în stoc de la un an la următorul. În ceea ce privește anul de comercializare 2006/2007, care a început la 1 iulie 2006, organizarea comună a pieței a fost restructurată, iar raportul direct dintre finanțarea restituirilor la export și cotizațiile la producție a fost întrerupt. Acum se solicită Curții, printr‑o cerere de decizie preliminară formulată de tribunal de grande instance, Nanterre (Tribunalul de Mare Instanță din Nanterre, Franța), să stabilească modul în care cotizațiile la producție trebuie să fie aplicate cantităților deținute în stoc la data de 30 iunie 2006, problemă care nu a fost nici ridicată, nici analizată în Hotărârile Jülich I și Jülich II.

Organizarea comună a pieței în sectorul zahărului a fost instituită în anul 1967 ( 5 ) și a fost ulterior ajustată, modificată sau îmbunătățită de mai multe ori, cel mai recent înainte de perioada relevantă din prezenta cauză prin Regulamentul nr. 1785/81 ( 6 ) și prin Regulamentul nr. 2038/99 ( 7 ).

La momentul faptelor, aceasta era reglementată prin Regulamentul nr. 1260/2001 ( 8 ), care a fost adoptat atât în scopul de a ține cont de evoluțiile recente, cât și în scopul de a respecta obligațiile care decurg din acordurile rezultate din negocierile comerciale multilaterale ale Rundei Uruguay. Acordul privind agricultura impunea Comunității reducerea treptată a nivelului de sprijin acordat de aceasta la exportul de produse agricole, în special de zahăr, cu respectarea garanției privind cotele de producție, atât în ceea ce privește cantitățile acoperite, cât și în ceea ce privește nivelul subvențiilor, de‑a lungul unei perioade de tranziție cuprinse între anii de comercializare 2001/2002-2005/2006 ( 9 ).

Sistemul prevăzut de acest regulament, descris foarte pe larg, cuprindea trei clase de producție, cunoscute drept producția de zahăr A, producția de zahăr B și, respectiv, producția de zahăr C. Zahărul A intra sub incidența unei cote care corespundea, în principiu, cererii de pe piața internă. Zahărul B intra sub incidența unei alte cote. Producția în cadrul cotelor A și B putea fi vândută pe piața internă (unde beneficia de prețuri crescute în mod artificial, întreținute printr‑un mecanism de intervenție) sau putea fi exportată în țări terțe, beneficiind de restituiri la export destinate să compenseze diferența dintre prețul de pe piața internă și prețurile semnificativ mai scăzute de pe piața mondială. Sistemul de restituiri era destinat să se autofinanțeze, prin aceea că era finanțat printr‑o cotizație de bază la producția A și B în cotă de până la 2 % din prețul de intervenție, completată la nevoie cu o cotizație suplimentară (în cotă de până la 37,5 % din acest preț) numai la producția B. Orice producție în afara acestor cote era cunoscută drept producție de zahăr C. Aceasta nu putea fi comercializată în interiorul Comunității în cursul anului de comercializare în cauză, însă putea fi ori exportată fără beneficiul vreunei restituiri (sau fără perceperea vreunei cotizații), ori reportată în stoc până în anul de comercializare următor, când urma să fie dedusă din cotele A și B alocate producătorului.

Normele de aplicare a Regulamentului nr. 1260/2001 au fost stabilite prin Regulamentul nr. 314/2002 ( 10 ).

În anul 2005, o hotărâre a OMC ( 11 ) a obligat Uniunea să limiteze exporturile de zahăr alb subvenționat la 1,37 milioane de tone, față de media anuală anterioară de 6,5 milioane de tone. Prin urmare, era necesară o reformă mai radicală. Atât Regulamentul nr. 1260/2001, cât și Regulamentul nr. 314/2002 au fost abrogate și înlocuite, cu efect de la 1 iulie 2006, prin Regulamentul nr. 318/2006 ( 12 ) și, respectiv, prin Regulamentul nr. 952/2006 ( 13 ). În plus, Regulamentul nr. 320/2006 ( 14 ) a prevăzut restructurarea industriei zahărului.

Pentru a face față problemelor apărute odată cu trecerea la noul sistem, au fost stabilite măsuri tranzitorii prin Regulamentul nr. 493/2006 ( 15 ).

Preambulul Regulamentului nr. 1260/2001 prevedea, printre altele: „(9) Motivele care au determinat până acum Comunitatea să adopte un regim de cote de producție […] rămân fondate în prezent. Totuși, au fost aduse modificări acestuia pentru […] a dota Comunitatea cu instrumentele necesare în vederea asigurării finanțării integrale, în mod echitabil, dar eficient, de către producătorii înșiși a sarcinilor la desfacerea excedentelor care rezultă din raportul dintre producția Comunității și consumul acesteia […]. […] (11) Organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului se bazează, pe de o parte, pe principiul responsabilității financiare integrale a producătorilor pentru fiecare an de comercializare pentru pierderile datorate desfacerii excedentelor de producție comunitară în cadrul cotelor în raport cu consumul intern […] (12) […] Sistemul de autofinanțare a sectorului prin cotizațiile la producție și regimul cotelor de producție trebuie menținute. (13) Astfel, principiul responsabilității financiare va fi asigurat în continuare prin contribuțiile producătorilor care constau în încasarea unei cotizații la producția de bază aplicabilă întregii producții de zahăr A și B, dar limitată la 2 % din prețul de intervenție al zahărului alb, și a unei cotizații B, care afectează producția de zahăr B în limita maximă de 37,5 % din acest preț. […] […] (15) Cotele de producție atribuite fiecărei întreprinderi din sectorul zahărului pot conduce, pentru un anumit an de comercializare, la un volum de export care, având în vedere consumul, producția, importurile, stocurile și reporturile, precum și pierderea medie previzibilă care trebuie suportată în cadrul regimului de autofinanțare, depășește volumul stabilit prin [Acordul OMC privind agricultura]. Prin urmare, trebuie prevăzută adaptarea, pentru fiecare an de comercializare, a garanțiilor care decurg din cote pentru a permite respectarea angajamentelor luate de Comunitate.” [traducere neoficială]

Articolul 1 alineatul (2) literele (e), (f) și (g) din Regulamentul nr. 1260/2001 definea „zahărul A” și „zahărul B” ca însemnând orice cantitate de zahăr care este produsă într‑un anumit an de comercializare în cadrul cotei A și, respectiv, al cotei B a întreprinderii în cauză, în timp ce „zahărul C” însemna orice cantitate de zahăr care este produsă într‑un anumit an de comercializare și care fie depășește suma cotelor A și B ale întreprinderii în cauză, fie este produsă de o întreprindere care nu are nicio cotă alocată.

Capitolul 2 din Titlul I (intitulat „Regimul cotelor”) cuprindea articolele 10-21. Articolul 10 prevedea în special: „(1) Capitolul 2 se aplică pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006. (2) Cantitățile de bază de producție A și B de zahăr […] sunt cele stabilite la articolul 11 alineatul (2). (3) Pentru a respecta angajamentele asumate de Comunitate în cadrul [Acordului OMC privind agricultura], garanțiile acordate pentru desfacerea zahărului […] produs în cadrul cotelor pot fi reduse pentru unu sau mai mulți ani de comercializare determinați. (4) În scopul aplicării alineatului (3), cantitatea garantată în cadrul cotelor se stabilește anterior datei de 1 octombrie, pentru fiecare an de comercializare, pe baza previziunilor privind producția, importurile, consumul, stocul, reporturile, soldul exportabil și pierderea medie previzibilă care este susceptibilă să fie suportată prin regimul de autofinanțare, în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (d). În cazul în care aceste previziuni indică faptul că soldul exportabil aferent anului de comercializare în cauză este superior maximului prevăzut prin acord, cantitatea garantată se reduce cu diferența […] […]” [traducere neoficială]

Potrivit articolului 11, pentru fiecare stat membru au fost stabilite cantitățile de bază A și B care trebuiau să fie alocate între producători cu titlu de cote A și B ale acestora. Articolul 13 prevedea că zahărul C nu putea fi desfăcut pe piața internă, ci trebuia să fie sau exportat ca atare până la data de 1 ianuarie următoare sfârșitului anului de comercializare în curs sau reportat, potrivit articolului 14.

Articolul 14 alineatul (1) prevedea: „Orice întreprindere poate decide să reporteze, în anul de comercializare următor, în contul producției acestui an, toată sau o parte din producția de zahăr care depășește cota A. Această decizie este irevocabilă. Orice întreprindere poate decide să reporteze, în anul de comercializare următor, în contul producției acestui an, toată sau o parte din producția de zahăr A și de zahăr B, devenită producție de zahăr C după aplicarea articolului 10 alineatele (3)-(6). Această decizie este de asemenea irevocabilă. […]” ( 16 ) [traducere neoficială]

În ceea ce privește calculul cotizațiilor la producție aplicate pentru a acoperi costul suportat de Comunitate în ceea ce privește desfacerea excedentului de producție, articolul 15 alineatele (1)-(4) prevedea în special: „(1) Înainte de sfârșitul fiecărui an de comercializare se constată: (a) cantitatea previzibilă de zahăr A și B […] produsă pe anul de comercializare în curs; (b) cantitatea previzibilă de zahăr […] desfăcută pentru consum în [Comunitate] în anul de comercializare în curs; (c) excedentul exportabil, scăzând cantitatea menționată la litera (a) din cantitatea menționată la litera (b); (d) pierderea medie previzibilă sau încasarea medie previzibilă pe tona de zahăr pentru angajamentele la export care trebuie realizate în anul de comercializare în curs. Această pierdere medie sau această încasare medie este egală cu diferența dintre valoarea totală a restituirilor și valoarea totală a prelevărilor[ ( 17 ) ] raportate la tonajul total al angajamentelor la export în cauză; (e) pierderea globală previzibilă sau încasarea globală previzibilă, înmulțind excedentul menționat la litera (c) cu pierderea medie sau cu încasarea medie menționate la litera (d). (2) Înaintea sfârșitului anului de comercializare 2005/2006 […], pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006 se constată cumulativ: (a) excedentul exportabil stabilit în funcție de producția definitivă de zahăr A și B […] și de cantitatea definitivă de zahăr […] desfăcută pentru consum în Comunitate; (b) pierderea medie sau încasarea medie pe tona de zahăr care rezultă din totalitatea angajamentelor la export în cauză, stabilită urmând regula de calcul menționată la alineatul (1) litera (d) al doilea paragraf; (c) pierderea globală sau încasarea globală, înmulțind excedentul menționat la litera (a) cu pierderea medie sau cu încasarea medie menționate la litera (b); (d) suma globală a cotizațiilor la producția de bază și a cotizațiilor B încasate. Pierderea globală previzibilă sau încasarea globală previzibilă menționate la alineatul (1) litera (e) se ajustează în funcție de diferența dintre cotizațiile menționate la literele (c) și (d). (3) În cazul în care cotizațiile menționate la alineatul (1) conduc, după ajustarea în conformitate cu alineatul (2) […], la o pierdere globală previzibilă, aceasta se împarte prin cantitatea previzibilă de zahăr A și B […] produs[ă] în anul de comercializare în curs. Cuantumul care rezultă trebuie încasat de la fabricanți drept cotizație la producția de bază asupra producțiilor lor de zahăr A și B […] […] (4) În cazul în care plafonarea cotizației la producția de bază nu permite acoperirea integrală a pierderii globale menționate la alineatul (3) primul paragraf, soldul restant se împarte la cantitatea previzibilă de zahăr B […] produsă în anul de comercializare respectiv. Cuantumul care rezultă trebuie încasat de la fabricanți drept cotizație B asupra producțiilor lor de zahăr B […] […]” [traducere neoficială]

Articolul 15 alineatul (8) prevedea adoptarea normelor de aplicare a valorilor cotizațiilor care trebuie încasate ( 18 ).

În temeiul, printre altele, al articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1260/2001, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 314/2002, al cărui articol 6 alineatul (4) prevedea inițial: „Cantitatea care trebuie constatată în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 se stabilește pe baza sumei următoarelor cantități: (a) cantitățile de zahăr […] desfăcute în Comunitate pentru consumul direct sau pentru consumul ulterior transformării efectuate de industriile utilizatoare; (b) cantitățile de zahăr denaturat; (c) cantitățile de zahăr […] importate din țări terțe sub formă de produse transformate. Din suma menționată la primul paragraf se deduce suma cantităților de zahăr […] exportate în țări terțe sub formă de produse transformate și a cantităților de produse de bază exprimate în zahăr alb pentru care s‑au eliberat certificate de restituire la producție prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001.” ( 19 ) [traducere neoficială]

Acest text a fost înlocuit, cu efect de la 1 iulie 2003, prin Regulamentul nr. 1140/2003. Dispoziția modificată avea următorul conținut: „Cantitățile desfăcute pentru consum în interiorul Comunității care trebuie înregistrate potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (b) și articolului 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 se stabilesc însumând cantitățile […]: (a) depozitate la începutul anului de comercializare; (b) produse în cadrul cotelor A și B; (c) importate ca atare; (d) conținute în produsele transformate importate; scăzând [din] suma cantităților menționate la primul paragraf, [cantitățile ( 20 )] […]: (a) exportate ca atare; (b) conținute în produsele transformate exportate; (c) depozitate la sfârșitul anului de comercializare; (d) care au făcut obiectul unui titlu de restituire la producție prevăzut la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001. […]” [traducere neoficială]

În ședința desfășurată în prezenta cauză, Comisia a precizat, fapt necontestat de Saint Louis Sucre, că modificarea adusă redactării nu reprezenta o modificare a metodei de calcul, ci doar o descriere mai clară și mai explicită a acestei metode.

Comisia a adoptat Regulamentul nr. 493/2006 având ca temei, printre altele, articolul 44 din Regulamentul nr. 318/2006, care permitea adoptarea de măsuri tranzitorii pentru a facilita tranziția de la situația pieței din cursul anului de comercializare 2005/2006 la cea din cursul anului de comercializare 2006/2007, în special prin reducerea cantității care putea fi produsă fără depășirea cotelor.

În considerentul (8) al Regulamentului nr. 493/2006 se arăta că, pentru efectuarea calculului, stabilirea și perceperea cotizațiilor de producție în anul de comercializare 2005/2006, unele dispoziții, în special cele ale Regulamentului nr. 314/2002, trebuie aplicate în continuare după 30 iunie 2006. Considerentul enunța în continuare: „Cotizațiile se calculează pe baza datelor statistice care se actualizează periodic. Ținând seama de faptul că este vorba despre ultima stabilire a cotizațiilor pentru toată perioada cuprinsă între anul de comercializare 2001/2002 și anul de comercializare 2005/2006, fără posibilitatea ulterioară, ca în anii precedenți, de ajustare a calculelor pe baza datelor actualizate, calcularea și stabilirea cotizațiilor ar trebui amânate pentru data de 15 februarie 2007, pentru a asigura fiabilitatea calculelor și relevanța datelor statistice utilizate”.

Potrivit articolului 6 din Regulamentul nr. 493/2006, Regulamentul nr. 314/2002, astfel cum a fost modificat, trebuia să se aplice deci stabilirii și perceperii cotizațiilor la producție în anul de comercializare 2005/2006, la care se adăugau ajustările referitoare la calcularea cotizațiilor anilor de comercializare 2001/2002-2004/2005 prevăzute la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/2001. Potrivit articolului 12 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 493/2006, în ceea ce privește anul de comercializare 2005/2006, valorile cotizațiilor urmau să fie stabilite înainte de 15 februarie 2007.

Principalele obiective ale reformei din anul 2006 constau în asigurarea competitivității prin reducerea capacității de producție neprofitabile, în stabilizarea piețelor, garantând în același timp disponibilitatea stocurilor, precum și în reducerea impactului social și economic asupra comunității agricole din zonele afectate. Printre caracteristicile principale ale reformei se numărau: diminuarea cotelor la producție, reducerile treptate ale prețurilor, suspendarea (în ultimă instanță) a mecanismului restituirilor la export, precum și măsurile de restructurare și de diversificare finanțate printr‑un fond de restructurare temporar ( 21 ).

În ceea ce privește cotele, articolul 7 din Regulamentul nr. 318/2006 prevedea pe viitor o cotă unică nediferențiată, egală cu suma cotelor A și B alocate fiecărei întreprinderi pentru anul de comercializare 2005/2006. Totuși, potrivit articolului 8, întreprinderile puteau de asemenea solicita alocarea unei cote adiționale (în cadrul limitei totale stabilite per stat membru), în schimbul unei sume forfetare în valoare de 730 de euro per tonă.

Restituirile la export nu au fost eliminate. Articolele 32 și 33 din Regulamentul nr. 318/2006 priveau domeniul de aplicare și stabilirea unor astfel de restituiri, care au fost acordate în anii 2006/2007 și 2007/2008 ( 22 ). Acestea au fost suspendate însă în anul următor ( 23 ) și nu au mai fost acordate începând cu acel moment. În plus, articolul 14 din Regulamentul nr. 318/2006 permitea întreprinderilor să reporteze în anul de comercializare următor, în contul producției respectivului an, cantitatea totală sau parțială a producției excedentare de zahăr căruia i se aplică o cotă, la fel ca articolul 14 din Regulamentul nr. 1260/2001 în speța de față.

Cu toate acestea, normele de aplicare a finanțării restituirilor la export (și a organizării comune a pieței în ansamblu) s‑au modificat. Considerentul (19) al Regulamentului nr. 318/2006 enunța: „[a]r trebui instituită o taxă pe producție pentru a contribui la finanțarea cheltuielilor care apar în cadrul organizării comune a pieței în sectorul zahărului”. Noua taxă era menită, așadar, să finanțeze cheltuieli generale, nu doar restituiri la export. Prin urmare, calcularea sa nu se raporta la valoarea acestor restituiri. Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 318/2006 instituia taxa pe producție începând cu anul de comercializare 2007/2008 (aceasta nu a fost percepută în anul 2006/2007), iar articolul 16 alineatul (2) stabilea valoarea taxei la un tarif forfetar de 12 euro per tona de zahăr căruia i se aplica o cotă. Fondul temporar de restructurare instituit prin Regulamentul nr. 320/2006 era însă finanțat independent, printr‑un „cuantum temporar pentru restructurare” semnificativ mai mare, reglementat de acest regulament ( 24 ).

Regulamentul nr. 164/2007 ( 25 ) stabilea valorile cotizațiilor la producție pentru anul de comercializare 2005/2006. Metoda de calcul utilizată era aceeași cu cea care fusese utilizată în cei patru ani de comercializare anteriori și avea drept rezultat o cotizație la producția de bază în valoare de 6,333 euro pe tona de zahăr alb pentru zahărul A și B, însă (spre deosebire de anii anteriori) fără obligativitatea perceperii unei cotizații B.

Ulterior, la 8 mai 2008, prin Hotărârea Jülich I, Curtea a declarat nevalide regulamentele de stabilire a cotizațiilor pentru anii de comercializare 2002/2003 și 2003/2004 ( 26 ), în special pentru motivul că acestea luau în considerare, la numitorul fracției care făcea posibilă calcularea „pierderii medii pe tonă”, în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1260/2001, doar acele exporturi în cadrul cotelor A și B în raport cu care restituirile fuseseră plătite efectiv, însă nu le luau în considerare și pe cele cuprinse în produsele transformate exportate și în raport cu care nu au fost plătite restituiri la export ( 27 ).

În consecință, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 1193/2009 ( 28 ), care rectifica nu doar regulamentele care fuseseră declarate nevalide, ci și Regulamentul nr. 164/2007, pe baza unui calcul revizuit care modifica în mică măsură câteva dintre valorile cotizațiilor la producție în cauză (diminuând valoarea cotizației la producția de bază stabilită prin Regulamentul nr. 164/2007 de la 6,333 euro la 6,133 euro pe tona de zahăr alb pentru zahărul A și zahărul B).

La 11 decembrie 2010, Comisia a emis o comunicare „privind recunoașterea oficială a faptului că un număr de acte din dreptul Uniunii în domeniul agricol au devenit caduce” ( 29 ), inclusiv Regulamentul nr. 164/2007, pentru motivul că „cotizațiile au fost recalculate prin Regulamentul (CE) nr. 1193/2009”. Efectul declarat al comunicării a fost acela că actele enumerate trebuiau să fie „eliminate din acquis‑ul activ”, iar Oficiul pentru Publicații era invitat să retragă actele în cauză din Repertoriul legislației Uniunii în vigoare, deși nu exista nicio abrogare oficială.

Regulamentul nr. 1193/2009 a fost însă, la rândul său, declarat nevalid de către Curte, la 27 septembrie 2012, prin Hotărârea Jülich II, în principal pentru motivul că, în calculele sale revizuite, Comisia a inclus în „valoarea totală a restituirilor”, în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1260/2001 (numărătorul fracției care făcea posibilă calcularea pierderii medii), toate restituirile posibile, iar nu doar cele care fuseseră efectiv plătite.

Consiliul a adoptat ulterior Regulamentul nr. 1360/2013 ( 30 ). Preambulul acestui regulament făcea trimitere la Hotărârile Curții Jülich I și Jülich II și menționa în continuare, în special: „(11) Prin urmare, cotizațiile în sectorul zahărului ar trebui să fie stabilite la un nivel corespunzător. În cazul exporturilor […], «pierderea medie», în înțelesul articolului 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001, ar trebui să fie calculată prin împărțirea restituirilor plătite efectiv pentru cantitățile exportate, indiferent dacă a fost plătită sau nu o restituire. «Excedentul exportabil», în înțelesul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001, ar trebui să fie calculat, de asemenea, pe baza tuturor exporturilor, indiferent dacă a fost plătită o restituire. […] (21) Pentru anul de comercializare 2005/2006, în urma aplicării metodei menționate în considerentul (11), rezultă un procentaj de 1,2335 % pentru cotizația la producția de bază, fără să mai fie necesară calcularea unei cotizații B. Pierderea globală recalculată este acoperită integral din veniturile provenite din cotizația la producția de bază și, prin urmare, nu este necesar să se calculeze coeficientul suplimentar indicat la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 pentru anul de comercializare respectiv. […]”

În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1360/2013, cotizațiile la producție pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006 sunt cele prevăzute la punctul 1 din anexă. Astfel, valoarea cotizației la producția de bază stabilită pentru anul de comercializare 2005/2006 era de 7,794 euro pe tona de zahăr alb; pentru toți ceilalți ani de comercializare, valoarea cotizației rămânea nemodificată, la 12,638 euro pe tonă. Cotizația B rămânea nemodificată pentru anii de comercializare 2001/2002, 2004/2005 și 2005/2006 (an în care valoarea era 0), în vreme ce în anul de comercializare 2002/2003 valoarea cotizației se reducea de la 126,139 euro la 103,447 euro pe tonă, iar în anul de comercializare 2003/2004, de la 170,929 euro la 109,061 euro pe tonă.

Saint Louis Sucre este un producător de zahăr cu sediul în Franța, care, la momentul desfășurării faptelor, intra sub incidența organizării comune a piețelor în sectorul zahărului și era astfel obligat să plătească cotizații la producție în conformitate cu Regulamentul nr. 1260/2001.

Aceste cotizații sunt percepute, în temeiul Codului general al impozitelor francez și în conformitate cu normele care reglementează impozitele indirecte, de Direction des douanes et droits indirects (Direcția vămilor și a impozitelor indirecte, denumită în continuare „autoritatea fiscală”).

Considerând că, pentru anul de comercializare 2005/2006, nu ar fi trebuit să fie obligată să plătească cotizații pentru finanțarea restituirilor la export pe baza cantităților deținute în stoc care nu fuseseră exportate la momentul la care a luat sfârșit organizarea comună a pieței care reglementa aceste cotizații și restituiri, Saint Louis Sucre a depus o contestație, la 28 decembrie 2008, prin care urmărea să obțină rambursarea sumei de 158982544 euro ( 31 ), contestație care a fost respinsă de autoritatea fiscală la data de 30 septembrie 2009.

La 19 noiembrie 2009, Saint Louis Sucre a contestat această respingere în fața instanței de trimitere, cerându‑i să solicite pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea și la validitatea regulamentelor în vigoare la acea dată. La 6 septembrie 2010, cauza a fost suspendată la cererea părților, în așteptarea pronunțării de către Curte a hotărârii în cauza Jülich I. Ca urmare a Hotărârilor Jülich I și Jülich II și a adoptării Regulamentului nr. 1360/2013, Saint Louis Sucre a depus observațiile sale în fața instanței de trimitere la 5 martie 2014.

Aceasta a susținut că, în vreme ce Regulamentul nr. 1360/2013 permite calcularea valorii rambursării solicitate, rămâne problema privind rambursarea cotizațiilor raportate la zahărul deținut în stoc și neexportat la sfârșitul organizării comune a pieței, dat fiind că Regulamentul nr. 318/2006 punea capăt mecanismului cotizațiilor la producție. Saint Louis Sucre se referă la obiectivele globale ale organizării comune a pieței în sectorul zahărului, astfel cum au fost stabilite, printre altele, prin Regulamentul nr. 1260/2001, în special la condiția autofinanțării, care nu se mai aplică, având drept consecință faptul că o parte dintre cotizațiile plătite nu au servit finanțării exporturilor, ci îmbogățirii Uniunii. Un stoc de 5669000 de tone de zahăr căruia i se aplica o cotă, acumulat până la data de 30 iunie 2006, a fost înregistrat în contabilitate cu titlu de excedent exportabil, însă nu a fost exportat și nu a fost efectuată nicio rambursare în raport cu aceste cantități.

Saint Louis Sucre a arătat că, în Hotărârea Jülich I, Curtea a confirmat faptul că „cantitățile de produse stocate eventual la sfârșitul anului de comercializare trebuie contabilizate drept cantități neconsumate în vederea stabilirii excedentului exportabil, în timp ce, prin ipoteză, acestea nu au beneficiat, în acest stadiu, de măsuri de sprijin la desfacere” ( 32 ), însă nu s‑a pronunțat niciodată cu privire la consecințele încetării acestui sistem, care trebuie analizate în prezenta cauză.

Saint Louis Sucre consideră că articolul 15 alineatul (2) coroborat cu articolul 15 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1260/2001 permitea rambursarea cotizațiilor la producție în cazul în care sistemul nu era prelungit. În consecință, Comisia a fost obligată să pună în aplicare măsurile tranzitorii prevăzute la articolul 44 din Regulamentul nr. 314/2002 pentru ca articolul 15 din Regulamentul nr. 1260/2001 să fie aplicabil. Saint Louis Sucre invocă interdicția îmbogățirii fără justă cauză ca principiu general al dreptului Uniunii și susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând că nu trebuie să ramburseze cotizațiile corespunzătoare stocurilor de zahăr neexportat, chiar dacă tonajul efectiv exportat era cunoscut la sfârșitul perioadei de recalculare a cotizațiilor, atunci când a luat sfârșit organizarea comună a pieței. Saint Louis Sucre adaugă că restricțiile financiare impuse activității sale economice ca urmare a nerambursării cotizațiilor plătite în plus sunt disproporționate și inadmisibile și echivalează cu o încălcare a libertății sale de a desfășura o activitate economică.

Prin urmare, tribunal de grande instance, Nanterre (Tribunalul de Mare Instanță din Nanterre) solicită pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele întrebări: „1) Articolul 15 alineatele (2) și (8) din [Regulamentul nr. 1260/2001] – aplicat în lumina considerentelor (9) și (11) ale acestuia și a Hotărârilor [Jülich I și Jülich II] –, precum și principiile generale ale dreptului [Uniunii] privind proporționalitatea, libertatea de a desfășura o activitate comercială și interzicerea îmbogățirii fără justă cauză trebuie interpretate în sensul că un producător de zahăr are dreptul la rambursarea cotizațiilor la producție achitate până la concurența cantităților de zahăr căruia i se aplică o cotă care erau încă pe stoc la 30 iunie 2006, din moment ce sistemul cotizațiilor la producție nu a fost prelungit după această dată prin [Regulamentul nr. 318/2006]? 2a) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, cuantumul cotizațiilor care trebuie restituit producătorilor trebuie să se întemeieze doar pe cantitatea de zahăr care figurează pe stoc la data de 30 iunie 2006? 2b) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea precedentă[ ( 33 ) ], cantitatea de zahăr care servește drept bază de calcul pentru rambursarea cotizațiilor trebuie să se întemeieze pe variația stocurilor comunitare de zahăr între 1 iulie 2001 și 30 iunie 2006? 3) Calcularea cotizației care trebuie restituită poate rezulta în mod valabil din multiplicarea stocului de zahăr reținut în răspunsul la a doua întrebare preliminară cu media ponderată a «pierderilor medii» constatate în cursul organizării comune a pieței 2001/2006 sau aceasta trebuie calculată în mod diferit și, dacă este cazul, în ce mod? 4) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebările anterioare, Regulamentul nr. 164/2007 […] este nevalid?”

Saint Louis Sucre, guvernele belgian și francez și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise.

În răspuns la întrebările scrise adresate de Curte, aceleași părți și‑au exprimat punctele de vedere cu privire la statutul Regulamentului nr. 164/2007 și cu privire la aspectul dacă Curtea ar trebui să se considere sesizată, prin intermediul celei de a patra întrebări adresate de instanța de trimitere, cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare cu privire la validitatea Regulamentului nr. 1360/2013, iar Comisia a furnizat Curții cifrele utilizate pentru calcularea valorilor cotizațiilor stabilite prin cel din urmă regulament.

În ședința care a avut loc la 11 noiembrie 2015, Saint Louis Sucre, guvernul francez și Comisia au prezentat observații orale.

Guvernul francez susține în esență că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este vădit inadmisibilă în totalitate.

În primul rând, instanța de trimitere nu a furnizat motive care să justifice cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, ci doar a amintit că există un litigiu formulat în fața sa referitor la interpretarea unui act al Uniunii. Aceasta nu a încercat să soluționeze acest litigiu, ci doar a solicitat pronunțarea de către Curte a unei hotărâri preliminare cu privire la întrebările propuse de Saint Louis Sucre.

În al doilea rând, decizia de trimitere nu prezintă în mod suficient – și nu ia în considerare în mod suficient – cadrul factual din acțiunea principală. Hotărârile Jülich I și Jülich II au impus Comisiei să adopte măsurile necesare pentru a remedia defectele constatate în regulamentele declarate nevalide. Producătorii de zahăr au beneficiat în cele din urmă de rambursare, în temeiul Regulamentului nr. 1360/2013, în luna aprilie 2015, însă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost formulată în luna ianuarie 2015, fără nicio verificare a aspectului dacă întrebările ar mai fi fost relevante ca urmare a rambursării.

Nu suntem de acord cu argumentele invocate de guvernul francez.

Potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările adresate de instanța națională beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei astfel de cereri este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate ( 34 ).

Pe de altă parte însă, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să îi fie utilă instanței naționale presupune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări. În plus, decizia de trimitere trebuie să indice motivele exacte care au determinat instanța națională să reflecteze asupra interpretării dreptului Uniunii și să considere necesar să adreseze Curții o întrebare preliminară ( 35 ).

În prezenta cauză, trebuie să se admită că decizia de trimitere este succintă și nu oferă Curții o imagine completă a argumentelor juridice prezentate în acțiunea principală. Cu toate acestea, în opinia noastră, există suficiente detalii privind cadrul factual și normativ al acestui litigiu, iar obiectul întrebărilor adresate este clar. Instanței naționale i s‑a solicitat să decidă cu privire la validitatea calculului final al cotizațiilor la momentul în care sistemul cotizațiilor la producție a luat sfârșit, la 30 iunie 2006, și în special cu privire la validitatea luării în considerare a cantităților deținute în stoc la acea dată. În plus, atât Comisia, cât și ambele guverne care au prezentat observații au fost în măsură să formuleze aceste observații pe baza deciziei de trimitere ( 36 ).

În consecință, considerăm că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este în sine admisibilă.

Guvernul francez ridică de asemenea o obiecție specifică în ceea ce privește admisibilitatea celei de a patra întrebări (cu privire la validitatea Regulamentului nr. 164/2007), constând în faptul că instanța de trimitere nu explică modul în care acest regulament, care a fost înlocuit mai întâi prin Regulamentul nr. 1193/2009 și ulterior prin Regulamentul nr. 1360/2013, poate fi relevant pentru acțiunea principală.

În observațiile scrise inițiale, Saint Louis Sucre a susținut că Regulamentul nr. 164/2007 era nevalid, guvernul belgian a susținut că era valid, iar Comisia a susținut că nu era necesar să se răspundă la cea de a patra întrebare pentru motivul că Regulamentul nr. 164/2007 a fost declarat nevalid de Curte prin Hotărârea Jülich II.

Ulterior, ca răspuns la o întrebare scrisă adresată de Curte, guvernul belgian și Comisia au susținut că Curtea trebuie să interpreteze cea de a patra întrebare în sensul că se referă la validitatea Regulamentului nr. 1360/2013. Guvernul francez a adoptat același punct de vedere, sub rezerva reținerilor sale mai generale cu privire la admisibilitate, la fel cum a procedat și Saint Louis Sucre, cu condiția ca orice constatare a nevalidității să nu afecteze rambursările de care au beneficiat deja producătorii în temeiul acestui regulament.

Prin urmare, considerăm că este necesar să se examineze statutul Regulamentului nr. 164/2007 în perioada relevantă pentru acțiunea principală.

Atunci când Saint Louis Sucre a inițiat acțiunea principală, la 19 noiembrie 2009, Regulamentul nr. 164/2007 era în vigoare, dar fusese „rectificat” prin Regulamentul nr. 1193/2009, care a fost adoptat pentru asigurarea conformității cu Hotărârea Jülich I și care s‑a aplicat, în ceea ce privește Regulamentul nr. 164/2007, începând cu data de 23 februarie 2007. Însă, având în vedere că Regulamentul nr. 1193/2009 nu a intrat în vigoare până la data de 9 decembrie 2009 ( 37 ), se poate presupune că cotizațiile la producție care fuseseră percepute de la Saint Louis Sucre la momentul la care aceasta inițiase acțiunea principală au fost calculate având ca temei textul inițial al Regulamentului nr. 164/2007. Contrar susținerilor Comisiei, Hotărârea Jülich I nu a declarat Regulamentul nr. 164/2007 nevalid (acest regulament nici măcar nu fusese adoptat atunci când au fost pronunțate deciziile de trimitere în procedura respectivă), însă motivarea hotărârii a obligat Comisia să îl modifice pe baza unui calcul corect.

Rectificarea necesară a fost efectuată prin Regulamentul nr. 1193/2009, pe baza unui calcul modificat, el însuși considerat ulterior incorect de către Curte prin Hotărârea Jülich II, care a anulat astfel acest din urmă regulament.

Prin urmare, s‑ar părea că textul inițial al Regulamentului nr. 164/2007 era din punct de vedere legal în vigoare în toată perioada relevantă din acțiunea principală, dar că, în urma a Hotărârilor Curții Jülich I și Jülich II, ar fi trebuit să fie declarat nevalid, în orice caz, fie în forma sa inițială, fie astfel cum a fost rectificat prin Regulamentul nr. 1193/2009, deoarece s‑a bazat pe un calcul care a fost deja considerat nelegal. Nu considerăm însă că comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2010 ( 38 ), care nu constituie un act juridic al Uniunii în sensul articolului 288 TFUE, poate avea vreo relevanță în această privință.

Dacă Regulamentul nr. 164/2007 nu poate fi aplicat, pe ce temei pot fi percepute în mod legal de la Saint Louis Sucre cotizațiile la producția finală în ceea ce privește anii de comercializare 2001/2002-2005/2006?

Singura posibilitate o reprezintă Regulamentul nr. 1360/2013, care a intrat în vigoare la 20 decembrie 2013 (înainte ca cererea de decizie preliminară să fi fost formulată) și care s‑a aplicat începând cu aceleași date ca regulamentele inițiale. Chiar dacă Regulamentul nr. 164/2007 nu a fost abrogat prin acest act și nu fusese abrogat prin niciun altul, el nu ar putea servi drept bază pentru încasarea cotizațiilor la producție, din moment ce, atât în versiunea sa inițială, cât și în versiunea rectificată prin Regulamentul nr. 1193/2009, avea la bază un calcul care fusese declarat nevalid de către Curte.

Prin urmare, considerăm că orice contestație îndreptată împotriva sumei cotizațiilor la producție în cauză trebuie să fie analizată numai în raport cu calculele care stau la baza Regulamentului nr. 1360/2013.

Am dori totuși să profităm de această ocazie pentru a ne exprima îngrijorarea cu privire la abordarea legislativă a Comisiei în ceea ce privește aceste chestiuni. Cu toate că obiectivul de eliminare a actelor caduce din acquis‑ul Uniunii este admirabil, acesta trebuie să fie urmărit în mod judicios. Atunci când un act și‑a epuizat în mod real toate efectele posibile, cea mai bună măsură trebuie să fie abrogarea sa. A‑l lăsa în vigoare, dar într‑o stare de incertitudine, printr‑o „recunoaștere oficială a caducității” ( 39 ) înseamnă a semăna îndoială și confuzie. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cazul unui act precum Regulamentul nr. 164/2007, care, departe de a‑și fi epuizat toate efectele la 11 decembrie 2010, atunci când a fost publicată comunicarea Comisiei, a rămas de fapt în vigoare astfel cum a fost rectificat prin Regulamentul nr. 1193/2009. Considerăm că, nu doar în interesul Curții, cât mai ales în interesul tuturor celor care sunt supuși dreptului Uniunii, Comisia trebuie să își revizuiască practica în această privință.

În esență, prin intermediul primei sale întrebări, instanța națională solicită să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1260/2001 trebuie să fie interpretat în sensul că, la expirarea organizării comune a pieței reglementate de acest regulament și la înlocuirea sistemului „echitabil, dar eficient” de autofinanțare (în care cotizațiile la producția de bază și cotizațiile B erau destinate să finanțeze restituiri la export) printr‑un sistem de taxe pe producție forfetare (care nu mai erau raportate în mod specific la restituirile la export), producătorii au dreptul la rambursarea cotizațiilor la producție pe care le‑au plătit pe baza cantităților deținute în stoc la expirarea acestei organizări comune a pieței.

Cea de a patra întrebare este strâns legată de prima prin faptul că pune la îndoială în mod direct validitatea Regulamentului nr. 1360/2013, care a înlocuit Regulamentul nr. 164/2007, în care cotizațiile la producție în cauză au fost stabilite pe baza calculelor care luau în considerare cantitățile deținute în stoc la expirarea organizării comune a pieței reglementate de Regulamentul nr. 1260/2001.

Vom aborda cele două întrebări împreună. Saint Louis Sucre susține că trebuie să se răspundă la acestea în sensul că Regulamentul nr. 1360/2013 este nevalid, în măsura în care stocurile finale au fost luate în considerare la efectuarea calculelor, precum și că producătorii au, așadar, dreptul la rambursare. Guvernele belgian și francez, precum și Comisia susțin teza contrară.

Pentru a aborda aceste chestiuni, ar fi util să reamintim în mod explicit obiectivul și funcționarea sistemului de autofinanțare în temeiul Regulamentului nr. 1260/2001, precum și raportul său cu cele două sisteme care l‑au precedat și, respectiv, l‑au succedat.

În ceea ce privește obiectivul general al sistemului, din preambulul Regulamentului nr. 1260/2001 reiese în mod clar că scopul cotizațiilor la producție era în special acela de a acoperi costul restituirilor la export și că intenția era aceea de a calcula aceste cotizații în așa fel încât ele să realizeze scopul respectiv. Cu toate acestea, reiese de asemenea în mod clar în special din articolul 15 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1260/2001 și din articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002 că acest calcul nu era o simplă chestiune de totalizare a costurilor și de repartizare a lor între cantitățile produse în cadrul cotelor A și B ( 40 ).

În mod concret, cotizațiile la producția de bază și cotizațiile B au fost stabilite potrivit articolului 15 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1260/2001, prin împărțirea pierderii globale corespunzătoare fiecărei perioade la cantitatea de zahăr A și B produsă în perioada respectivă. Potrivit articolului 15 alineatele (1) și (2), această pierdere globală reprezenta excedentul exportabil înmulțit cu pierderea medie pe tonă. Prezenta cauză are ca obiect doar calculul excedentului exportabil; Saint Louis Sucre nu contestă calculul pierderii medii pe tonă sau cifrele privind producția.

Excedentul exportabil corespunzător fiecărei perioade era format în esență, potrivit articolului 15 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1260/2001, din cantitățile produse în cadrul cotelor A și B minus cantitățile desfăcute pentru consum în interiorul Uniunii ( 41 ).

Acestea din urmă se stabileau, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002, adunând laolaltă (i) cantitățile depozitate la începutul perioadei relevante (stocurile inițiale), (ii) cantitățile produse și (iii) cantitățile importate în această perioadă și scăzând din acest total (i) cantitățile exportate în perioada respectivă, (ii) cantitățile depozitate la sfârșitul acestei perioade (stocurile finale) și (iii) cantitățile utilizate în industria chimică beneficiind de restituiri la producție.

Se va observa astfel că, în cazul în care stocurile finale ar urma să fie eliminate din calcul, cantitățile desfăcute pentru consum în interiorul Uniunii ar crește (din moment ce, în caz contrar, stocurile finale ar fi fost scăzute din aceste cantități), iar valoarea excedentului exportabil s‑ar diminua (din cauză că excedentul exportabil se determină scăzând cantitățile desfăcute pentru consum din cantitățile produse). Acest fapt ar avea drept consecință reducerea pierderii globale (determinate prin înmulțirea pierderii medii cu excedentul exportabil) și, astfel, a valorii cotizațiilor la producție (determinate prin împărțirea pierderii globale la producția de zahăr A și B).

În ceea ce privește raportul avut cu sistemul anterior, principiul autofinanțării complete a restituirilor la export de către producători a fost aplicat încă începând cu reforma organizării comune a piețelor în sectorul zahărului din anul 1981. Articolul 28 din Regulamentul nr. 1785/81 era redactat aproape identic cu articolul 15 din Regulamentul nr. 1260/2001 ( 42 ). În acest sens, situația în discuție în prezenta speță reprezenta doar o continuare a celei aflate sub incidența sistemului anterior. Formula utilizată pentru a calcula „cantitățile desfăcute pentru consum” pe piața internă a rămas de asemenea aceeași, deși descrierea sa a fost clarificată și redată mai explicit atunci când articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002 a fost modificat prin Regulamentul nr. 1140/2003 ( 43 ).

În ceea ce privește raportul avut cu sistemul ulterior, necesitatea de a finanța restituirile la export a continuat cel puțin până la sfârșitul anului de comercializare 2007/2008, însă metoda anterioară de calcul a cotizațiilor la producție destinate în mod specific să acopere restituirile la export a fost înlocuită printr‑o simplă taxă pe producție forfetară menită să contribuie la finanțarea sistemului în ansamblu (inclusiv a tuturor restituirilor la export acordate) ( 44 ). Este însă important să se observe că articolul 6 din Regulamentul nr. 493/2006, pentru motivele expuse în considerentul (8) al acestuia, confirma în mod expres faptul că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/2001 urma să se aplice stabilirii și perceperii cotizațiilor la producție pentru întreaga perioadă cuprinsă între anii 2001/2002-2005/2006, în urma stabilirii datelor statistice definitive.

Revenind la argumentele prezentate în speță, observăm mai întâi că Saint Louis Sucre nu contestă faptul că respectivele calcule finale au fost efectuate cu respectarea strictă a sensului literal al articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/2001 și al articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002 – în care formula pentru excedentul exportabil ia în considerare în mod explicit cantitățile deținute în stoc la sfârșitul perioadei – și că au respectat Hotărârile Curții Jülich I și Jülich II.

Argumentul invocat de Saint Louis Sucre este mai degrabă acela că, atunci când sistemul restituirilor la export finanțate prin cotizații la producție destinate în mod specific să acopere costul acestor restituiri s‑a înlocuit cu un sistem în care acest raport dintre cotizații și restituiri nu se mai regăsea, nu a existat nicio justificare pentru considerarea cantităților deținute în stoc la momentul înlocuirii sistemului ca făcând parte din „excedentul exportabil”, fapt care putea da naștere la finanțarea plății restituirilor în temeiul fostului sistem. Orice restituiri la export care urmează a fi plătite în raport cu aceste cantități ar fi finanțate în temeiul noului sistem. Prin urmare, calculul final al cotizațiilor în temeiul fostului sistem nu trebuia să ia în considerare astfel de cantități. În acest scop, a fost necesar ca articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/2001 și articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002 să fie interpretate în așa fel încât, pentru efectuarea calculului final, să se utilizeze noțiunea de excedent „exportat” mai degrabă decât cea de excedent „exportabil”. Comisia ar fi trebuit să adopte măsuri tranzitorii pentru a face posibil acest lucru sau ar fi trebuit să își exercite mai devreme competențele în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1260/2001 pentru a reduce cotele A și B, astfel încât, la sfârșitul fostului sistem, să fi fost deținute în stoc doar cantități minime; cu toate acestea, chiar și în absența unor astfel de măsuri, o interpretare sistematică a legislației în lumina contextului și a scopului său impune ca stocurile finale să fie excluse din calcul.

Esența acestor argumente este aceea că articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002 trebuie să fie interpretat, în pofida formulării sale explicite, în sensul excluderii, la sfârșitul perioadei 2001/2002-2005/2006, a cantităților „stocate la sfârșitul anului de comercializare” din sumele care urmează să fie scăzute, potrivit celui de al doilea paragraf al acestei dispoziții, astfel încât să se ridice o barieră definitivă și impenetrabilă între finanțarea aferentă fostului sistem și cea aferentă celui nou.

Pentru ca interpretarea acestei dispoziții contrar formulării sale să fie posibilă, trebuie ca o interpretare literală să se dovedească a fi contrară fie Regulamentului nr. 1260/2001, fie întregului sistem al organizării comune a pieței în sectorul zahărului.

În ceea ce privește conformitatea cu Regulamentul nr. 1260/2001, observăm că articolul 15 alineatele (1) și (2) din acest regulament se referă în mod explicit la excedentul „exportabil”, iar nu la excedentul „exportat”. Cantitățile de zahăr deținute în stoc sunt în mod clar exportabile, dar nu sunt încă exportate. Prin urmare, este pe deplin conform cu articolul 15 din Regulamentul nr. 1260/2001 ca aceste cantități să fie luate în considerare la calcularea excedentului exportabil. Într‑adevăr, a nu proceda astfel ar fi neconform cu acest articol. În plus, continuând să facă referire la pierderea globală „previzibilă”, chiar și după ajustarea prevăzută la sfârșitul perioadei 2001/2002-2005/2006 în articolul 15 alineatul (2), articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/2001 sugerează faptul că pierderea poate să nu se fi produs încă în întregime ( 45 ). Astfel cum a precizat Curtea în Hotărârea Jülich I, „metoda de calcul a pierderii globale previzibile tinde, în orice caz, să stabilească în mod prospectiv și convențional, pierderile datorate desfacerii excedentelor de producție comunitară”. ( 46 )

S‑ar putea totuși ca atât Regulamentul nr. 1260/2001, cât și Regulamentul nr. 314/2002 să fie neconforme în această privință cu ceea ce Saint Louis Sucre menționează a fi „contextul, scopul și efectul” organizării comune a piețelor în sectorul zahărului?

Considerăm că răspunsul este negativ.

În primul rând, trebuie amintit că legiuitorul Uniunii beneficiază de o largă putere de apreciere în materie de agricultură, corespunzătoare responsabilităților politice atribuite acestuia prin articolele 40-43 TFUE. În consecință, controlul jurisdicțional trebuie să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă autoritatea în discuție nu și‑a depășit în mod evident limitele puterii sale de apreciere ( 47 ).

În continuare, trebuie să se constate că organizarea comună a pieței în sectorul zahărului a luat ființă de mulți ani și a suferit reforme repetate, unele mai puțin importante, altele mai radicale. Piața în sine s‑a dezvoltat însă mereu și continuă să se dezvolte, de la un an la altul, cu niveluri fluctuante de producție, de stocuri, de importuri și de exporturi. Același lucru este valabil și pentru organizarea sa comună. Desigur, a existat un punct de plecare, la 1 iulie 1967, și ar putea urma, într‑o bună zi, un punct final, după care nu va mai exista organizarea comună a pieței în sectorul zahărului. Atunci când acest lucru se va întâmpla – dacă se va întâmpla –, va fi necesar să se soluționeze definitiv situația la data relevantă și nu se va mai pune problema reportării plăților, a cantităților sau a calculelor pe viitor. Până atunci însă, ar fi artificial și contraproductiv să se încerce să se traseze o linie definitivă cu privire la situația anterioară de fiecare dată când este inițiată o reformă și să se redefinească toți parametrii de la zero pe viitor. Desigur, este inevitabil ca pentru anumiți parametri să existe necesitatea de a trasa o astfel de linie și de a începe din nou și cu cât reforma va fi mai amplă, cu atât această necesitate va fi mai legitimă.

Reforma din anul 2006, deși a fost cuprinzătoare, nu a pus capăt nici sistemului de restituiri la export, nici posibilității producătorilor de a reporta stocuri de la un an de comercializare la următorul, care să se scadă din producția anului următor. În particular, în scopul de a beneficia de restituiri la export în anul 2006/2007, producătorii puteau, în anul 2005/2006, să se întemeieze pe articolul 14 din Regulamentul nr. 1260/2001 pentru a reporta stocuri în anul de comercializare următor ( 48 ). A existat, așadar, o suprapunere clară între organizarea comună a pieței corespunzătoare perioadei 2001/2002-2005/2006 și sistemul reorganizat ulterior anului 2006/2007.

Prin urmare, considerăm că nu există nicio incompatibilitate între această situație și continuarea utilizării excedentului exportabil, mai degrabă decât a celui exportat, ca element de luat în considerare în calculul pierderii globale previzibile care trebuie să fie finanțată de producători. Nu există, în orice caz, nicio dovadă a vreunei erori vădite sau a vreunui abuz de putere ori a faptului că Consiliul sau Comisia și‑au depășit în mod vădit limitele puterilor lor de apreciere.

În special, argumentul invocat de Saint Louis Sucre conform căruia cantitățile deținute în stoc la sfârșitul anului de comercializare 2005/2006 nu au dat naștere la cheltuieli suportate de Uniune, cu consecința că aceasta a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză, apare ca neîntemeiat. Restituirile la export au fost acordate în anul următor în raport cu excedentul cantităților cerute pe piața internă, iar aceste cantități fuseseră în mod necesar adăugate la cantitățile deținute în stoc și reportate.

În ceea ce privește finanțarea acestor restituiri, Saint Louis Sucre susține în esență că acestea nu au fost acoperite cu ajutorul cotizațiilor „necesare autofinanțării” datorate în raport cu perioada 2001/2002-2005/2006, care au fost destinate în mod specific finanțării restituirilor la export acordate pentru aceeași perioadă.

Nu suntem de acord cu acest argument. Includerea stocurilor finale în calculul excedentului exportabil este menită să țină cont de faptul că aceste stocuri sunt într‑adevăr exportabile și pot da naștere la restituiri la export. În vederea „asigurării finanțării integrale, în mod echitabil, dar eficient, de către producătorii înșiși a sarcinilor la desfacerea excedentelor […] dintre producția [Uniunii] și consumul acesteia” ( 49 ) – excedente create sau acumulate în perioada 2001/2002-2005/2006 –, este necesar ca, la efectuarea calculului cotizațiilor la producție datorate în raport cu această perioadă, să se ia în considerare toate elementele care fac parte din aceste excedente.

În plus, Saint Louis Sucre a susținut în cadrul ședinței că restituirile la export acordate în anul 2006/2007 au fost finanțate din veniturile provenite din vânzarea de cote adiționale chiar în același an de comercializare, în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 318/2006. Aceste venituri au fost mai mult decât adecvate pentru acest scop și nu a fost nevoie ca stocurile reportate să dea naștere la cotizații la producție în anul 2005/2006.

În schimb, pare aproape evident că veniturile provenite din vânzarea de cote adiționale erau destinate să finanțeze atât cheltuielile generale legate de organizarea comună a pieței, cât și costurile specifice de asigurare a faptului că cotele adiționale (dincolo de cele reportate din cotele A și B precedente) ar putea să beneficieze de prețuri de intervenție sau de restituiri la export. Pe de o parte, vânzarea de cote adiționale a dat naștere unei sume forfetare, chiar dacă cotele vândute puteau genera cheltuieli pe o perioadă de mai mulți ani; pe de altă parte, taxa pe producție a fost percepută doar începând cu anul de comercializare 2007/2008, astfel încât a fost necesară o sursă suplimentară pentru a finanța cheltuielile generale din anul 2006/2007.

Un alt argument invocat (cu anumită insistență) de Saint Louis Sucre este acela că Comisia ar fi trebuit să „facă publice”, astfel cum formulează aceasta, cotele la producție, în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1260/2001 ( 50 ), pentru a asigura faptul că, la sfârșitul anului de comercializare 2005/2006, erau deținute doar stocuri minime (în cazul în care existau) de zahăr A și B, mai degrabă decât stocul considerabil de 5669000 de tone care a determinat calcularea cotelor la producție la un nivel deosebit de ridicat.

Însă, astfel cum Comisia a arătat în mod întemeiat în ședință, articolul 10 din Regulamentul nr. 1260/2001 nu reprezintă un instrument de administrare a pieței destinat scopurilor interne ale Uniunii. Funcția sa este aceea de a ajusta cotele în vederea respectării angajamentelor internaționale cuprinse în Acordul OMC privind agricultura. În plus, astfel de ajustări au avut loc în ceea ce privește câțiva dintre anii de comercializare cuprinși între 2001/2002 și 2005/2006. În sfârșit, nu înțelegem modul în care obligația Comisiei de a ajusta cotele în vederea respectării angajamentelor internaționale ar putea fi invocată de producători în scopul de a pretinde că toate cantitățile deținute în stoc trebuie, în scopuri interne, să fie excluse din calculul excedentului exportabil. Producătorii au fost liberi să reporteze un tonaj cât de mare sau cât de mic doreau. În cazul în care aceștia ar fi considerat că un astfel de tonaj putea beneficia ulterior de restituiri la export, ar fi trebuit să fie pregătiți să îl includă în excedentul exportabil, iar în caz contrar, ar fi fost mai prudent din partea lor să evite deținerea cantităților respective în stoc.

Pentru a concluziona cu privire la aceste chestiuni, nu găsim nimic în cuprinsul legislației sau al obiectivelor ori contextului acesteia care să impună o interpretare a articolului 15 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1260/2001 coroborat cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 314/2002 potrivit căreia cantitățile deținute în stoc la sfârșitul anului de comercializare 2005/2006 ar fi trebuit să fie excluse din calculul excedentului exportabil efectuat la sfârșitul anilor de comercializare 2001/2002-2005/2006. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a pune în discuție validitatea Regulamentului nr. 1360/2013.

Odată ajunși la această concluzie cu privire la validitatea calculelor pe care s‑au bazat valorile cotizațiilor la producție stabilite în Regulamentul nr. 1360/2013, considerăm că este inutil – și chiar imposibil – să mai abordăm cea de a doua și cea de a treia întrebare adresate, care vizează metodele de stabilire a sumelor care urmează a fi rambursate în cazul în care valorile au fost calculate greșit. Astfel de întrebări ar putea fi abordate numai dacă s‑ar cunoaște care aspect al calculului a fost greșit.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, apreciem că Curtea trebuie să răspundă la întrebările adresate de tribunal de grande instance, Nanterre (Tribunalul de Mare Instanță din Nanterre), în sensul că: „– Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului nu conferă unui producător de zahăr dreptul la rambursarea cotizațiilor la producție plătite pe baza cantităților de zahăr căruia i se aplică o cotă deținute încă în stoc la data de 30 iunie 2006. — Examinarea Regulamentului (UE) nr. 1360/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire, pentru anii de comercializare 2001/2002, 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006, a cotizațiilor la producție pentru sectorul zahărului, pentru anii de comercializare 2001/2002 și 2004/2005, a coeficientului necesar pentru calcularea cotizației suplimentare și a sumelor care urmează a fi plătite vânzătorilor de sfeclă de zahăr de către producătorii de zahăr, având în vedere diferența dintre valoarea maximă a cotizațiilor și valoarea acestor cotizații care urmează a fi încasată pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004 și 2005/2006 nu a pus în evidență niciun element de natură să atragă nevaliditatea acestuia.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

ELEANOR SHARPSTON

prezentate la 28 ianuarie 2016 ( 1 )

Cadrul legislativ

Prezentare generală

Regulamentul nr. 1260/2001

Regulamentul nr. 314/2002

Regulamentul nr. 493/2006

Sistemul reformat

Regulamentele de stabilire a valorilor cotizațiilor pentru anii de comercializare 2002/2003-2005/2006; hotărârile Curții

Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

Apreciere

Cu privire la admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

Cu privire la admisibilitatea și la obiectul celei de a patra întrebări

Apreciere privind conținutul primei și al celei de a patra întrebări

Cea de a doua și cea de a treia întrebare

Concluzie