Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 3 septembrie 2015.#Regatul Spaniei împotriva Comisiei Europene.#Acțiune în anulare – Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1173/2011 – Aplicarea eficientă a supravegherii bugetare în zona euro – Manipulare a datelor statistice – Decizie a Comisiei de a deschide o anchetă – Act care nu este supus căilor de atac – Act pregătitor – Inadmisibilitate.#Cauza T-676/14.

În contextul crizei legate de datoriile entităților publice din zona euro, numită „criza datoriilor suverane”, Regatul Spaniei a pus în aplicare, începând cu primul trimestru din 2012, un mecanism excepțional destinat să asigure perenitatea relațiilor economice dintre comunitățile autonome spaniole și furnizorii acestora. Acest mecanism presupunea remiteri de datorie și garanții de plată.

Cu ocazia introducerii acestui mecanism special, s‑a constatat că anumite cheltuieli efectuate de comunități autonome spaniole la sfârșitul anului 2011 nu fuseseră incluse în datele comunicate Comisiei Europene în cadrul procedurii deficitului excesiv.

Regatul Spaniei afirmă că, după ce organismele spaniole însărcinate cu întocmirea și difuzarea statisticilor au luat cunoștință de noile date, și anume în mai 2012, acestea au informat oficial Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat). S‑a ținut cont de această rectificare în cadrul procedurii deficitului excesiv în octombrie 2012.

În urma notificării către Eurostat intervenite în mai 2012, acest organism a efectuat o serie de vizite în Spania, care au fost eșalonate între 24 mai 2012 și 26 și 27 septembrie 2013.

La 5 decembrie 2013, Eurostat a comunicat către Instituto Nacional de Estadística (Institutul Național de Statistică spaniol) un proiect de raport, solicitându‑i să își prezinte observațiile.

La 10 decembrie 2013, Instituto Nacional de Estadística a comunicat către Eurostat o serie de comentarii, în special cu privire la determinarea perioadei de referință reținute.

La 11 iulie 2014, Comisia a adoptat Decizia C(2014) 4856 final referitoare la deschiderea unei anchete cu privire la manipularea datelor statistice în Spania, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1173/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea eficientă a supravegherii bugetare în zona euro (denumită în continuare „decizia atacată”).

La 22 septembrie 2014, Regatul Spaniei a introdus o acțiune împotriva deciziei atacate. Acesta solicită Tribunalului să pronunțe: — anularea deciziei atacate; — obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

La 11 noiembrie 2014, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991. Aceasta solicită Tribunalului să pronunțe: — respingerea acțiunii ca inadmisibilă; — obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Regatul Spaniei a depus la grefa Tribunalului, la 7 ianuarie 2015, observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate și susține că acțiunea sa este pe deplin admisibilă.

În temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, dacă una dintre părți solicită, precum în speță, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității fără a intra în dezbaterea fondului. În conformitate cu alineatul (6) al aceluiași articol, faza orală a procedurii are loc numai în cazul în care Tribunalul decide în acest sens. În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit prin documentele și explicațiile furnizate de părți în cadrul fazei scrise a procedurii. Tribunalul, dispunând de toate elementele necesare pentru a se pronunța, decide, în consecință, că nu este necesară deschiderea fazei orale a acesteia.

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, doar actele care produc efecte juridice obligatorii, de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică, pot fi atacate de o persoană fizică sau juridică (a se vedea Ordonanța din 30 aprilie 2003, Schmitz‑Gotha Fahrzeugwerke/Comisia, T‑167/01, Rec., EU:T:2003:121, punctul 46, și Ordonanța din 31 ianuarie 2006, Schneider Electric/Comisia, T‑48/03, Rec., EU:T:2006:34, punctul 44).

În cazul unor acte a căror elaborare se efectuează în mai multe faze ale unei proceduri interne, constituie, de principiu, acte atacabile doar măsurile care fixează definitiv poziția instituției la finalul procedurii, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este să pregătească decizia finală și al căror caracter ilegal ar putea fi invocat în mod util în cadrul unei acțiuni dirijate împotriva acesteia (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., EU:C:1981:264, punctele 10-12, Hotărârea din 27 iunie 1995, Guérin automobiles/Comisia, T‑186/94, Rec., EU:T:1995:114, punctul 39, și Ordonanța Schneider Electric/Comisia, punctul 12 de mai sus, EU:T:2006:34, punctul 45).

Situația ar fi alta doar dacă acte sau decizii luate în cursul procedurii pregătitoare ar constitui ele însele termenul final al unei proceduri speciale distincte de cea care trebuie să îi permită instituției să statueze cu privire la fond (Hotărârea IBM/Comisia, punctul 13 de mai sus, EU:C:1981:264, punctul 11, și Ordonanța din 9 iunie 2004, Camós Grau/Comisia, T‑96/03, Rec., EU:T:2004:172, punctul 30).

După cum subliniază Comisia în mod întemeiat, măsurile prin care decide să deschidă o anchetă nu sunt decât acte pregătitoare și nu produc, prin urmare, efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, prin modificarea în mod distinct a situației sale juridice în sensul articolului 263 TFUE. Acest lucru este valabil în special pentru emiterea unui aviz motivat de către Comisie și pentru decizia sa de a sesiza Curtea de Justiție în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, prevăzută la articolul 258 TFUE (Hotărârea din 29 septembrie 1998, Comisia/Germania, C‑191/95, Rec., EU:C:1998:441, punctele 44-47), pentru decizia de a deschide o procedură în aplicarea articolului 102 TFUE (Hotărârea IBM/Comisia, punctul 13 de mai sus, EU:C:1981:264, punctul 21) sau de asemenea pentru decizia Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) de a deschide o anchetă (Ordonanța Camós Grau/Comisia, punctul 14 de mai sus, EU:T:2004:172, punctele 33 și 36).

Sistemul instituit de legiuitorul Uniunii în cadrul Regulamentului (UE) nr. 1173/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind aplicarea eficientă a supravegherii bugetare în zona euro (JO L 306, p. 1) nu permite ajungerea la o concluzie diferită de cea care figurează la punctul 15 din prezenta ordonanță, în ceea ce privește anchetele deschise de Comisie în temeiul articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat. În temeiul acestei dispoziții, Comisia poate întreprinde toate anchetele necesare pentru a constata prezentarea unor date eronate cu privire la datele privind deficitul și datoria care sunt pertinente pentru aplicarea articolului 121 TFUE sau 126 TFUE ori pentru aplicarea Protocolului privind procedura deficitului excesiv anexat la TUE și TFUE. Comisia poate decide să demareze o anchetă în cazul în care constată că există indicii serioase privind existența unor fapte care pot să constituie o astfel de prezentare a unor date eronate.

O acțiune poate fi introdusă de un stat membru în temeiul articolului 263 TFUE doar împotriva deciziei care îl lezează, cu alte cuvinte, potrivit chiar formulării articolului 8 alineatele (1) și (5) din Regulamentul nr. 1173/2011, împotriva deciziei Consiliului de a aplica o amendă unui stat membru, fiind precizat că, în aplicarea articolului 261 TFUE, articolul 8 alineatul (5) din regulamentul menționat conferă, în această materie, puteri depline instanței Uniunii, ea putând „anula, reduce sau majora amenda impusă”. Eventualele nelegalități care ar putea afecta măsurile anterioare adoptării unei asemenea decizii de către Consiliu, începând cu cele referitoare la deschiderea unei anchete de către Comisie, nu ar putea, prin urmare, să fie invocate decât în susținerea acțiunii menționate mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 1965, Weighardt/Comisia CEEA, 11/64, Rec., EU:C:1965:38, Hotărârea IBM/Comisia, punctul 13 de mai sus, EU:C:1981:264, punctul 12, și Ordonanța Schneider Electric/Comisia, punctul 12 de mai sus, EU:T:2006:34, punctul 45). Doar într‑o astfel de etapă, contrar celor susținute de Regatul Spaniei, ar putea fi examinată, dacă este necesar, problema temeiului legal care a permis Comisiei anchetarea unor fapte anterioare datei de 13 decembrie 2011, data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1173/2011.

Cu privire la argumentul de ordin circumstanțial avansat de Regatul Spaniei, ținând cont că prezenta cauză are ca obiect prima decizie a Comisiei de a deschide o anchetă referitoare la manipularea datelor statistice de către un stat membru, care ar fi fost anunțată cu o largă publicitate, cauzându‑i un prejudiciu foarte mare pe piețele financiare internaționale, acesta trebuie respins, pentru motivul că astfel de considerații nu pot să influențeze analiza naturii juridice a deciziei atacate, și anume că aceasta nu constituie un act cauzator de prejudicii în sensul articolului 263 TFUE. Întrucât afirmația Regatului Spaniei este străină de problema admisibilității ridicată în fața Tribunalului și nu este susceptibilă să modifice natura prezentei acțiuni, ea trebuie respinsă ca inoperantă.

Prin urmare, este necesar să se admită excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și, în consecință, să fie respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Regatul Spaniei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile Comisiei.

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

3 septembrie 2015 ( *1 )

Ordonanță

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la cheltuielile de judecată