Concluziile avocatului general P. Mengozzi prezentate la 11 iunie 2015.#Aliny Wojciechowski împotriva Office national des pensions (ONP).#Cerere de decizie preliminară formulată de tribunal du travail de Bruxelles.#Trimitere preliminară – Funcționar pensionar al Uniunii Europene care, anterior intrării sale în funcție, a exercitat o activitate salariată în statul membru în care este repartizat – Drept la pensie în temeiul sistemului național de pensii pentru lucrătorii salariați – Unitate de carieră – Refuz de plată a pensiei pentru limită de vârstă de lucrător salariat – Principiul cooperării loiale.#Cauza C-408/14.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea principiului cooperării loiale dintre Uniunea Europeană și statele membre și a articolului 34 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Wojciechowski, fost funcționar al Uniunii, și Office national des pensions (Oficiul Național de Pensii) belgian (denumit în continuare „ONP”) cu privire la refuzul acestui organism de a acorda persoanei în cauză beneficiul unei pensii pentru limită de vârstă.

Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII, intitulată „Norme privind sistemul de pensii”, la Statutul funcționarilor Uniunii Europene, instituit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 privind Statutul funcționarilor Comunităților Europene, precum și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități și de instituire a unor măsuri speciale temporare aplicabile funcționarilor Comisiei ( 2 ), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1080/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 ( 3 ) (denumit în continuare „statutul”), prevede: „Funcționarul care intră în serviciul Uniunii după ce: […] a exercitat o activitate salariată sau independentă, poate plăti Uniunii, între data titularizării și data în care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 77 din statut, capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării activităților menționate anterior. […]”

Decretul regal nr. 50 din 24 octombrie 1967 privind pensia pentru limită de vârstă și cea de urmaș ale lucrătorilor salariați ( 4 ), în versiunea aplicabilă faptelor din cauza principală (denumit în continuare „Decretul regal nr. 50”), prevede la articolul 10 bis ( 5 ) primul și al patrulea paragraf: „În cazul în care lucrătorul salariat poate pretinde o pensie pentru limită de vârstă în temeiul prezentului decret și o pensie pentru limită de vârstă sau un avantaj care își au originea în unul sau mai multe alte sisteme și în cazul în care totalitatea fracțiilor care exprimă importanța pentru fiecare dintre aceste pensii depășește ca importanță unitatea, cariera profesională care este luată în considerare pentru calcularea pensiei pentru limită de vârstă este diminuată cu necesarul de ani pentru ca totalul să corespundă unei unități. […] În vederea aplicării prezentului articol, prin «alt sistem» se înțelege orice alt sistem belgian în materie de pensie pentru limită de vârstă și de urmaș, cu excepția celor independente sau a oricărui alt sistem analog dintr‑o țară străină sau un sistem care este aplicabil personalului unei instituții de drept internațional public.”

Potrivit articolului 3 din Decretul regal din 14 octombrie 1983 privind aplicarea articolului 10 bis din Decretul regal nr. 50 din 24 octombrie 1967 privind pensia pentru limită de vârstă și cea de urmaș ale lucrătorilor salariați ( 6 ) (denumit în continuare „Decretul regal din 14 octombrie 1983”), numărul de ani care trebuie deduși în temeiul articolului 10 bis menționat mai sus nu poate depăși 15 ani, nici rezultatul rotunjit la unitatea superioară, obținut prin împărțirea diferenței dintre cuantumul transformat ( 7 ) și cuantumul forfetar ( 8 ) la o sumă egală cu 10 % din cuantumul forfetar respectiv.

Reducerea carierei profesionale afectează cu prioritate anii care conferă dreptul la pensia cea mai puțin avantajoasă ( 9 ).

Din decizia de trimitere reiese că doamna Wojciechowski, cetățean belgian, a lucrat ca salariat în Belgia din anul 1965 până în anul 1977, iar ulterior ca funcționar la Comisia Europeană în perioada cuprinsă între 17 octombrie 1977 și 30 noiembrie 2011.

În luna mai a anului 2012, ONP a examinat din oficiu dreptul doamnei Wojciechowski la o pensie pentru limită de vârstă de lucrător salariat, aceasta împlinind vârsta legală de pensionare în Belgia (65 ani) la 26 aprilie 2013.

Pe formularul cu primele informații, completat la 21 mai 2012, persoana în cauză a oferit informații cu privire la cariera sa profesională în Belgia ca lucrător salariat din anul 1965 până în anul 1977 și a precizat că beneficiază de o pensie din partea Comisiei începând de la 1 decembrie 2011. De asemenea, a precizat că a încetat orice activitate profesională de la această dată.

Prin scrisoarea din 12 iunie 2012, ONP a solicitat Comisiei să precizeze dacă doamna Wojciechowski îndeplinea condițiile pentru a primi o pensie pentru limită de vârstă suportată de sistemul Uniunii. Prin scrisoarea din 17 august 2012, Comisia a informat ONP că transmisese elementele de răspuns persoanei în cauză, în conformitate cu practica sa administrativă.

Prin scrisoarea din 24 august 2012, doamna Wojciechowski a transmis ONP certificatul primit din partea Comisiei, din care reiese că beneficiază, de la 1 decembrie 2011, de o pensie din partea acesteia din urmă, calculată pe baza contribuțiilor pe care le‑a plătit la sistemul comunitar de pensii pentru perioada cuprinsă între 17 octombrie 1977 și 30 noiembrie 2011. Aceasta nu a comunicat ONP cuantumul respectivei pensii. Prin aceeași scrisoare, doamna Wojciechowski a confirmat în plus ONP că nu a exercitat posibilitatea, oferită de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, de a plăti Uniunii capitalul reprezentând drepturile de pensie dobândite pentru activitatea sa salariată.

Prin decizia din 11 septembrie 2012, ONP a indicat persoanei în cauză, referindu‑se la articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50, că: „Aveți, pe lângă cariera dumneavoastră, o carieră în cadrul unui alt sistem (servicii publicii, organizație internațională). Cu toate acestea, nu puteți depăși, prin cumulul sistemelor de pensii, unitatea de carieră, ceea ce înseamnă că întreaga dumneavoastră carieră nu poate să includă mai mult de 45 de ani. […] cariera dumneavoastră trebuie diminuată cu 10 ani. […]”

Din această decizie reiese că ONP a considerat că doamna Wojciechowski totalizase o fracție din carieră de 13/45 ca lucrător salariat și de 45/45 în cadrul unui alt sistem. În temeiul regulilor de calcul în vigoare, acesta a dedus de aici că persoana în cauză avea dreptul, în temeiul carierei sale ca lucrător salariat în Belgia, la o pensie pentru limită de vârstă de 83,05 euro, corespunzătoare unei cariere profesionale de lucrător salariat de 3/45 ( 10 ).

Prin mesajul electronic din 13 noiembrie 2012, ONP a precizat doamnei Wojciechowski că, dată fiind necunoașterea cuantumului pensiei plătite de Comisie, acesta aprecia că, după 35 de ani de carieră în cadrul acestei instituții, fracția reprezentând importanța pensiei care trebuie luată în considerare în temeiul articolului 10 bis respectiv era egală cu o fracție de 70/70 sau de 45/45 – apreciind că, pentru fiecare an lucrat, funcționarul european angajat anterior datei de 1 mai 2004 dobândește ca pensie 2 % pe an, prin trimitere la ultimul salariu plătit în activitate, și că procentul maxim pe care îl poate dobândi se limitează la 70 % din ultimul său salariu de bază – și că unitatea de carieră era depășită, așadar, cu 13 ani.

În ceea ce privește calcularea reducerii pensiei aplicabile ca urmare a acestei depășiri, ONP a indicat în același mesaj electronic că, atunci când cuantumul pensiei primite de la celălalt sistem nu este cunoscut, acest calcul se efectuează de la cuantumul transformat de la celălalt sistem, care se presupune a fi, până la proba contrară, „egal cu de 2,5 ori cuantumul forfetar de 6506,98 [euro] la indicele 138,01” ( 11 ). Rezulta de aici, conform ONP, că niciun an de activitate ca lucrător salariat nu putea fi validat, contrar celor indicate în decizia din 11 septembrie 2012. ONP nu a notificat o nouă decizie persoanei în cauză, însă a încetat să îi mai plătească pensia din iulie 2013.

Prin cererea introductivă depusă la 11 decembrie 2012, doamna Wojciechowski a sesizat tribunal du travail de Bruxelles (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Bruxelles) (Belgia) cu o cerere de nulitate a deciziei din 11 septembrie 2012, precum și cu obligarea ONP să îi acorde o pensie pentru limită de vârstă stabilită la o fracție din carieră de 13/45, respectiv aproximativ 367,07 euro pe lună ( 12 ). În susținerea cererii, doamna Wojciechowski arată în special că, deși Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității ( 13 ) sau Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială ( 14 ) era aplicabil situației sale, ar rezulta de aici, în temeiul jurisprudenței Curții ( 15 ), imposibilitatea ca ONP să îi aplice, pentru calcularea pensiei sale belgiene, principiul respectiv al unității de carieră. În plus, aceasta consideră că ONP a săvârșit o eroare, întrucât cariera sa în cadrul instituțiilor a durat 34 de ani și 11 luni, respectiv 35 de ani, iar nu 45. În această privință, ea ridică problema temeiului juridic pe care ONP a stabilit în mod teoretic cuantumul pensiei sale europene.

ONP susține că pensia din partea instituțiilor Uniunii nu intră în domeniul de aplicare al legislației Uniunii în materie de cumul, dat fiind că Regulamentele nr. 1408/71 și 883/2004 nu sunt aplicabile. Cour de cassation belge (Curtea de Casație) belgiană ar fi admis în plus constituționalitatea principiului unității de carieră și ONP consideră că a aplicat principiul precauției aplicând articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50 pe baza unor date teoretice, dat fiind faptul că nu dispunea de informațiile solicitate Comisiei.

Instanța de trimitere precizează că principiul unității de carieră concretizează caracterul rezidual al sistemului de pensii al lucrătorilor salariați în raport cu celelalte sisteme și presupune ca toate carierele recunoscute, cu excepția celei de lucrător care desfășoară activități independente, să fie adăugate la cele de lucrător salariat și ca, atunci când totalul fracțiilor care exprimă importanța fiecăreia dintre pensii depășește unitatea, cariera profesională luată în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă a lucrătorului salariat să fie diminuată cu anii necesari pentru a reduce totalul respectiv la unitate. Astfel cum ar fi statuat Cour constitutionnelle (Curtea Constituțională) belgiană în hotărârea din 20 septembrie 2011, articolul menționat 10 bis ar urmări să asigure ca toți lucrătorii care au o carieră profesională mixtă să fie tratați pe poziție de egalitate, urmărind în același timp un obiectiv de control al cheltuielilor în sectorul pensiilor.

După ce a constatat că regimul aplicabil personalului statutar al Comisiei, ca regim aplicabil personalului unei instituții de drept internațional public, este prevăzut la articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50 și că, având în vedere jurisprudența Curții, doamna Wojciechowski nu pare să se poată prevala de articolele 45 TFUE și 48 TFUE și nici de Regulamentele nr. 1408/71 sau nr. 883/2004, tribunal du travail de Bruxelles citează fragmente de mari dimensiuni din decizia de trimitere a cour du travail de Bruxelles (Curtea pentru Litigii de Muncă din Bruxelles) în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Melchior (C‑647/13, EU:C:2015:54). Deși consideră că motivele acestei decizii nu se pot transpune în mod direct în prezentul litigiu, dat fiind că reglementările belgiene în discuție sunt diferite, și că nici soluția stabilită în Hotărârea My (C‑293/03, EU:C:2004:821) nu poate fi transpusă în mod direct în litigiul pe care trebuie să îl soluționeze, acesta consideră totuși că articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50 ar putea îngreuna recrutarea de către Uniune a unor funcționari cu cetățenie belgiană care au o anumită vechime.

În aceste condiții, tribunal du travail de Bruxelles a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Principiul cooperării loiale și articolul 4 alineatul (3) TUE, pe de o parte, și articolul 34 alineatul (1) din [cartă], pe de altă parte, se opun ca un stat membru să reducă sau chiar să refuze acordarea unei pensii pentru limită de vârstă datorate unui lucrător salariat în temeiul prestațiilor efectuate potrivit legislației acestui stat membru, atunci când totalul anilor de carieră efectuați în acest stat membru și în cadrul instituțiilor europene depășește unitatea de carieră de 45 de ani la care se referă articolul 10 bis din [Decretul regal nr. 50]?”

Guvernul belgian și Comisia au depus observații scrise în prezenta cauză conform articolului 23 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. După ce a renunțat să depună observații scrise, doamna Wojciechowski a depus o cerere prin care urmărea organizarea unei ședințe. Această cerere a fost admisă în temeiul articolului 76 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții.

Prin Ordonanța din 13 martie 2015, Curtea a admis cererea doamnei Wojciechowski prin care urmărea să obțină beneficiul asistenței judiciare.

Doamna Wojciechowski, precum și guvernul belgian și Comisia au prezentat observații orale în ședința din 7 mai 2015.

Guvernul belgian contestă, cu titlu principal, competența Curții pentru a răspunde la întrebarea preliminară, întrucât cauza principală nu prezintă nicio legătură cu dreptul Uniunii. Pe de o parte, situația doamnei Wojciechowski ar fi pur internă, dat fiind că nu intră sub incidența dispozițiilor de drept primar în domeniul liberei circulații a lucrătorilor și nici sub incidența Regulamentelor nr. 1408/71 sau nr. 883/2004. Pe de altă parte, litigiul principal nu ar privi refuzul sau reducerea pensiei pentru limită de vârstă pe care persoana în cauză o poate pretinde pentru cariera pe care a efectuat‑o în cadrul Uniunii, nici refuzul ONP de luare în considerare a anilor de carieră efectuați în cadrul unei instituții în vederea stabilirii pensiei pentru limită de vârstă din partea sistemului belgian, această carieră fiind, dimpotrivă, luată în considerare. Principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE, care stabilește o obligație reciprocă între Uniune și statele sale membre, nu ar fi aplicabil în prezenta cauză, care nu ar putea fi comparată nici cu cea în care s‑a pronunțat Hotărârea Comisia/Belgia (137/80, EU:C:1981:237), nici cu cea în care s‑a pronunțat Hotărârea My (C‑293/03, EU:C:2004:821).

În sfârșit, potrivit guvernului belgian, nici articolul 34 din cartă nu se aplică în speță în măsura în care, pe de o parte, această dispoziție ar reflecta un simplu principiu, și nu un drept în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, iar, pe de altă parte, articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50 nu poate fi considerat o dispoziție care pune în aplicare dreptul Uniunii.

Potrivit unei jurisprudențe constante, un funcționar al Uniunii Europene are calitatea de lucrător în sensul articolului 45 alineatul (1) TFUE, cu condiția să își exercite dreptul la liberă circulație ( 16 ). În această privință, Curtea a precizat că perioada de activitate într‑un serviciu public internațional, precum cel al Uniunii Europene, nu poate fi asimilată cu o perioadă efectuată în serviciul public al altui stat membru și, în consecință, nu poate crea prin ea însăși o legătură cu una dintre situațiile preconizate de respectiva dispoziție din tratat ( 17 ).

În speță, din decizia de trimitere și din dosar reiese că doamna Wojciechowski, cetățean belgian, a locuit și a lucrat întotdeauna în Belgia ( 18 ), mai întâi în calitate de salariat în sectorul privat, ulterior în serviciul Comisiei. Aceasta nu a dobândit niciodată, în cursul vieții sale profesionale, calitatea de lucrător migrant. În consecință, situația sa, care rămâne pur internă, nu intră sub incidența articolului 45 alineatul (1) TFUE ( 19 ).

Pe de altă parte și astfel cum au observat în mod corect instanța de trimitere și guvernul belgian, situația doamnei Wojciechowski în perioada în care aceasta a fost angajată în serviciul Comisiei nu intră nici sub incidența Regulamentului nr. 1408/71, nici sub incidența Regulamentului nr. 883/2004. Astfel, în această privință, Curtea a precizat că „funcționarii [Uniunii] nu pot fi calificați drept lucrători în sensul Regulamentului nr. 1408/71 în condițiile în care nu fac obiectul unei legislații naționale în materie de securitate socială, astfel cum prevede articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat, care definește domeniul de aplicare personal al acestuia” ( 20 ).

Reiese în plus din jurisprudența Curții că situația unui funcționar nu ține de domeniul de aplicare al dreptului Uniunii doar ca urmare a existenței unui raport de muncă, actual sau trecut, cu aceasta ( 21 ).

În consecință, simpla împrejurare că doamna Wojciechowski are calitatea de funcționar pensionar nu permite să se concluzioneze automat că există o legătură cu dreptul Uniunii. În această privință, trebuie să se sublinieze că, în cazul în care, în acest temei, intră în domeniul de aplicare al statutului, respectiv al unui act „obligatoriu în toate elementele sale și [care] se aplică direct în toate statele membre” ( 22 ), care leagă statele membre „în măsura în care sprijinul lor este necesar în vederea punerii în aplicare a acestuia” ( 23 ), este cert totuși că nicio dispoziție din acesta nu reglementează în mod direct faptele în discuție în litigiul principal.

În special, nu se poate deduce dintr‑o anumită dispoziție din statut o interdicție, pentru statele membre, de a lua în considerare pensia de care beneficiază un fost funcționar al Uniunii din partea acesteia în vederea aplicării unei norme de drept național care determină plafonarea drepturilor de pensie pe care funcționarul respectiv le‑ar putea pretinde în temeiul legislației acestui stat membru. În schimb, potrivit jurisprudenței constante, dreptul Uniunii nu restrânge competența statelor membre de a‑și organiza sistemele de securitate socială și, deși este adevărat că, în exercitarea acestei competențe, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii ( 24 ), nu este mai puțin adevărat că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, revine legislației fiecărui stat membru sarcina de a stabili, pe de o parte, condițiile dreptului sau ale obligației de a se afilia la un sistem de securitate socială și, pe de altă parte, condițiile care conferă dreptul la prestații ( 25 ).

Desigur, s‑ar putea susține că reglementarea belgiană are drept efect restrângerea posibilității de transferare a drepturilor de pensie, prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în măsura în care, în cazul în care această posibilitate nu este exercitată, drepturile de pensie dobândite în sistemul belgian înainte de intrarea în serviciul Uniunii pot fi pierdute, transformând astfel de facto această posibilitate în obligație, cu încălcarea textului clar al acestei dispoziții. Totuși, în cauza principală, doamna Wojciechowski se plânge de faptul că nicio pensie pentru limită de vârstă în temeiul sistemului belgian nu i‑a fost recunoscută pentru perioadele în care a contribuit la acest sistem, și nu de un obstacol în calea funcționării mecanismului de transfer prevăzut de dispoziția citată anterior din statut, care urmărește doar să permită să se realizeze o conversie a capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite în sistemul național în ani de plată a contribuţiilor potrivit sistemului de pensii al Uniunii și la care doamna Wojciechowski a renunțat de altfel în mod expres.

În aceste condiții, trebuie subliniat că, prin intermediul primei părți a întrebării adresate, instanța de trimitere ridică problema aplicării în situația reclamantei din litigiul principal a unei jurisprudențe a Curții, inaugurată prin Hotărârile Comisia/Belgia (137/80, EU:C:1981:237) și My (C‑293/03, EU:C:2004:821) și confirmată recent prin Hotărârea Melchior (C‑647/13, EU:C:2015:54), potrivit căreia obligația de cooperare și de asistență loială care revine statelor membre față de Uniune și care își află expresia în obligația, prevăzută la articolul 10 CE [devenit articolul 4 alineatul (3) TUE], de a facilita acesteia îndeplinirea misiunii sale se opune unei reglementări naționale care poate să descurajeze exercitarea unei activități profesionale în cadrul unei instituții a Uniunii, putând îngreuna recrutarea de către aceasta a unor funcționari naționali ( 26 ).

Or, potrivit instanței de trimitere, reglementarea în discuție în litigiul principal și aplicarea efectuată de ONP în cazul doamnei Wojciechowski pot să încalce respectiva obligație de cooperare loială și de asistență loială, astfel cum este interpretată și aplicată de către Curte în jurisprudența menționată.

În aceste împrejurări, competența Curții pentru a răspunde la această parte din întrebarea preliminară nu pare să poată fi contestată. De altfel, o asemenea competență a fost admisă în mod implicit în Hotărârea Melchior (C‑647/13, EU:C:2015:54), în care Curtea a răspuns la o întrebare analogă adresată de cour du travail de Bruxelles privind aplicarea reglementării belgiene în materie de indemnizații de șomaj în cadrul unui litigiu între ONP și un fost agent contractual al Uniunii, a cărui situație, la fel ca și cea a doamnei Wojciechowski, nu prezenta alte legături cu dreptul Uniunii ( 27 ).

Argumentul guvernului belgian potrivit căruia litigiul principal se distinge de cele care au determinat pronunțarea Hotărârilor Comisia/Belgia (137/80, EU:C:1981:237) și My (C‑293/03, EU:C:2004:821), astfel încât principiile stabilite de Curte în aceste hotărâri nu s‑ar putea transpune în situația doamnei Wojciechowski, afectează pe fond întrebarea adresată de instanța de trimitere și nu este, așadar, de natură să afecteze competența Curții pentru a răspunde la aceasta.

În ceea ce privește a doua parte a întrebării preliminare, privind interpretarea articolului 34 din cartă, considerăm că, în lipsa altor factori de legătură cu dreptul Uniunii, aplicarea cartei și, în consecință, competența Curții pentru a răspunde la această parte a întrebării nu pot fi stabilite decât dacă jurisprudența Curții citată la punctul 32 de mai sus se aplica situației doamnei Wojciechowski ( 28 ).

Pentru situația în care Curtea ar considera că este competentă, guvernul belgian contestă admisibilitatea întrebării adresate, aceasta prezentând, în opinia sa, un caracter pur ipotetic, dat fiind că instanța de trimitere întemeiază sesizarea Curții pe ipoteza, neverificată în fapt și străină de litigiul principal, potrivit căreia articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50 „ar putea îngreuna recrutarea de către Comunitatea Europeană a unor funcționari cetățeni belgieni care au o anumită vechime”.

În această privință, ne limităm să observăm că jurisprudența menționată la punctul 32 de mai sus se întemeiază, în esență, pe constatarea existenței unui risc privind un obstacol în calea îndeplinirii de către Uniune a misiunii sale dată fiind aplicarea unor reglementări naționale care pot să descurajeze accesul anumitor categorii de lucrători la funcția publică europeană. Stabilind ipoteza contestată de guvernul belgian, instanța de trimitere, departe de a introduce un element străin de realitatea din litigiul principal, nu face decât să ridice problema și să solicite Curții să se pronunțe cu privire la existența, în circumstanțele din cauza principală, a riscului respectiv și cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea jurisprudenței menționate mai sus.

Prin intermediul primei părți a întrebării preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle dacă principiul cooperării loiale se opune ca un stat membru să reducă, chiar să refuze o pensie pentru limită de vârstă datorată unui lucrător salariat în temeiul prestațiilor efectuate în conformitate cu legislația acestui stat membru, atunci când totalul anilor de carieră efectuați în acest stat și în cadrul instituțiilor europene depășește unitatea de carieră prevăzută de legislația națională.

Guvernul belgian arată că aspectul întrebării adresate de instanța de trimitere privind interpretarea articolului 4 alineatul (3) TUE necesită un răspuns negativ. Potrivit acestui guvern, principiul cooperării loiale, astfel cum a fost interpretat de către Curte în hotărârile menționate la punctul 32 de mai sus, nu se aplică litigiului principal, care nu privește refuzul autorităților naționale de a lua în considerare anii de carieră efectuați de un lucrător în cadrul Uniunii în scopul stabilirii pensiei sale pentru limită de vârstă în temeiul sistemului belgian. Această carieră a fost luată într‑adevăr în considerare în cazul doamnei Wojciechowski. Or, articolul 4 alineatul (3) TUE ar institui o obligație reciprocă de cooperare loială între Uniune și statele membre.

În plus, guvernul belgian susține că, chiar presupunând că principiul cooperării loiale este aplicabil litigiului principal, principiul unității de carieră prevăzut de legislația belgiană nu îi poate aduce atingere. În această privință, guvernul respectiv observă că principiul menționat nu poate conduce la avantajarea persoanelor care au fost lucrători salariați înainte de a avea o carieră completă în cadrul Uniunii ca funcționar în raport cu ceilalți lucrători, în special cei care au avut o carieră mixtă. Principiul unității de carieră s‑ar întemeia pe un motiv legitim, controlul cheltuielilor în sectorul pensiilor, și pe principiul egalității lucrătorilor care au avut o carieră mixtă. Or, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul Uniunii nu restrânge competența statelor membre de a‑și organiza sistemele de securitate socială și, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, acestora le revine sarcina de a stabili condițiile dreptului sau ale obligației de a se afilia la un sistem de securitate socială, precum și condițiile care conferă dreptul la prestații.

Comisia observă că, în cazul în care Regulamentul nr. 883/2004 ar fi fost aplicabil în litigiul principal, autoritățile belgiene nu ar fi putut opune principiul unității de carieră doamnei Wojciechowski, întrucât acesta ar fi adus atingere principiului totalizării perioadelor diferite de asigurare și ar fi fost contrar spiritului normelor de prevenire a cumulului prevăzute de acest regulament ( 29 ). Or, potrivit Comisiei, aceeași soluție se impune în mare măsură obligației de cooperare loială care revine Belgiei în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE. În această privință, pe de o parte, Comisia arată că principiul unității de carieră poate împiedica și, prin urmare, descuraja exercitarea unei activități profesionale în cadrul unei instituții a Uniunii, în măsura în care, prin acceptarea unui loc de muncă la o astfel de instituție, acest lucrător va fi privat de o protecție împotriva normei de prevenire a cumulului prevăzută de legislația belgiană, normă care nu i s‑ar putea opune în cazul în care și‑ar fi exercitat dreptul la liberă circulație în alt stat membru. Pe de altă parte, aceasta subliniază că, potrivit jurisprudenței, obiectivul privind recrutarea unui personal calificat de către instituțiile Uniunii, obiectiv în realizarea căruia statele membre susțin Uniunea în temeiul principiului cooperării loiale, generează un principiu fundamental care ghidează jurisprudența Curții, și anume cel potrivit căruia drepturile la securitate socială ale unei persoane care a ocupat un loc de muncă național într‑un stat membru nu pot fi prejudiciate ca urmare a faptului că aceasta a lucrat în cadrul instituțiilor europene. Potrivit Comisiei, diferențele existente între cauza principală și cea în care s‑a pronunțat Hotărârea My (C‑293/03, EU:C:2004:821) nu permit să se rețină o concluzie diferită de cea la care a ajuns Curtea în această hotărâre. În plus, aplicarea în speță a articolului 10 bis din Decretul regal nr. 50 ar conduce la faptul că doamna Wojciechowski a plătit contribuții sociale la fonduri pierdute în cadrul sistemului de pensii belgian.

În ședință, Comisia și‑a precizat ulterior poziția, arătând că situația unui funcționar al Uniunii trebuie asimilată cu cea a unui lucrător migrant, chiar și atunci când nu și‑a exercitat dreptul la liberă circulație. Jurisprudența amintită la punctul 32 de mai sus ar fi fost elaborată de către Curte în scopul eludării obstacolelor eventuale în calea aplicării, în privința funcționarilor Uniunii, a principiilor care se stabilesc din normele tratatului privind libera circulație a lucrătorilor.

Întemeindu‑se în special pe Hotărârea Melchior (C‑647/13, EU:C:2015:54), precum și pe Concluziile avocatului general Cruz Villalón prezentate în cauza Časta (C‑166/12, EU:C:2013:443), doamna Wojciechowski a susținut în ședință că articolul 4 alineatul (3) TUE coroborat cu statutul consacră un principiu potrivit căruia continuitatea prestațiilor sociale dobândite de către un funcționar al Uniunii în cadrul unui sistem de securitate socială național trebuie garantată.

Trebuie respins de la bun început argumentul guvernului belgian întemeiat pe caracterul reciproc al principiului cooperării loiale. Deși înțelegem, într‑adevăr, acest argument, guvernul respectiv consideră că, în temeiul unei asemenea reciprocități, nu se poate reproșa în același timp unui stat membru că nu a luat în considerare perioada de încadrare în muncă a unui lucrător în cadrul unei instituții a Uniunii pentru a stabili drepturile sociale ale acestuia în temeiul sistemului național, precum în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile My (C‑293/03, EU:C:2004:821) și Melchior (C‑647/13, EU:C:2015:54) și a efectuat o asemenea luare în considerare, precum în litigiul principal.

Nu se poate contesta, desigur, că principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, astfel cum este enunțat, de altfel, în mod expres la primul paragraf al acestei dispoziții ( 30 ), implică o obligație reciprocă de asistență între Uniune și statele membre. Reiese de aici că o încălcare a acestui principiu poate avea loc atunci când o asemenea reciprocitate nu este asigurată, în special atunci când o obligație de cooperare revine în mod unilateral statelor membre sau chiar și atunci când conținutul acestei obligații este definit astfel încât să afecteze competențele rezervate statelor membre.

Această situație nu se regăsește însă în circumstanțele cauzei principale.

În această privință, observăm, pe de o parte, că jurisprudența citată la punctul 32 de mai sus are în vedere, în principiu, orice reglementare sau practică națională care, dat fiind că nu asigură continuitatea drepturilor sociale ale lucrătorilor a căror carieră s‑a desfășurat parțial în cadrul unei instituții a Uniunii, are drept efect descurajarea angajării în cadrul acesteia și, în consecință, îngreunarea recrutării de către Uniune a personalului său. Întrucât o asemenea reglementare sau practică națională este apreciată numai în funcție de efectele sale, reiese că poate fi afectat de această jurisprudență atât refuzul autorităților unui stat membru de a lua în considerare perioadele pe care un lucrător le‑a efectuat în calitate de funcționar al unei instituții a Uniunii în scopul acordării unui drept prevăzut de sistemul de securitate socială al acestui stat, cât și, precum în cazul doamnei Wojciechowski, luarea în considerare a acelorași perioade în vederea reducerii și chiar a eliminării drepturilor pe care lucrătorul le‑a dobândit în temeiul sistemului respectiv ( 31 ). Această concluzie decurge din raționamentul subiacent jurisprudenței citate la punctul 32 de mai sus și nu se poate considera că nu respectă caracterul reciproc al obligației de cooperare loială.

Pe de altă parte, deși este adevărat că, astfel cum amintește guvernul belgian, dreptul Uniunii nu aduce atingere competenței statelor membre de a‑și organiza sistemele de securitate socială și că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, revine legislației fiecărui stat membru sarcina de a stabili condițiile de acordare a prestațiilor în materie de securitate socială, este evident însă că, în exercitarea acestei competențe, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii ( 32 ), inclusiv principiile deduse de Curte, în jurisprudența citată la punctul 32 de mai sus, din principiul cooperării loiale coroborat cu statutul.

De asemenea, nu suntem convinși de teza Comisiei potrivit căreia trebuie să se asigure un paralelism între soluțiile care rezultă, pe de o parte, din aplicarea dispozițiilor tratatului privind libera circulație a lucrătorilor și a celor ale Regulamentului nr. 883/2004 și, pe de altă parte, din jurisprudența Curții privind aplicarea principiului cooperării loiale, menționată la punctul 32 de mai sus ( 33 ).

Astfel, în primul rând, după cum a amintit în mod întemeiat guvernul belgian în ședință, în Hotărârea My (C‑293/03, EU:C:2004:821, punctul 42), Curtea a exclus în mod expres ca perioada de activitate în cadrul unui serviciu public internațional, precum cel al Uniunii, să poată fi asimilată unei perioade efectuate în serviciul public al altui stat membru în vederea aplicării articolului 45 TFUE, distingând, așadar, în mod clar situația unui lucrător migrant de cea a unui funcționar care nu și‑a exercitat dreptul la liberă circulație.

În al doilea rând, astfel cum am arătat la punctul 27 de mai sus, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că situația funcționarilor Uniunii nu intră sub incidența regulamentelor adoptate în temeiul articolului 48 TFUE, privind coordonarea legislațiilor statelor membre în domeniul securității sociale, și aceasta chiar și atunci când funcționarii respectivi și‑au exercitat dreptul la liberă circulație.

În al treilea rând, astfel cum a precizat Curtea în Hotărârile Comisia/Luxemburg (315/85, EU:C:1987:569, punctul 21) și Časta (C‑166/12, EU:C:2013:792, punctul 30) în ceea ce privește articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, dispozițiile acestuia din urmă nu urmăresc o armonizare, nici o coordonare a diverselor dispoziții naționale în domeniul pensiilor.

În al patrulea rând, stabilind principiul potrivit căruia încalcă obligația de cooperare loială, coroborată cu dispozițiile din Statutul funcționarilor, statul membru care adoptă o reglementare care poate să descurajeze exercitarea unei activități profesionale în cadrul unei instituții europene, jurisprudența menționată la punctul 32 de mai sus urmărește să elimine obstacolele pe care astfel de reglementări naționale le pot crea în calea recrutării de către Uniune a personalului său în conformitate cu obiectivul enunțat la articolul 27 primul paragraf din statut ( 34 ). În consecință, având în vedere raționamentul său, aplicarea acestei jurisprudențe nu poate face abstracție de o examinare prin care se urmărește să se stabilească dacă reglementarea în cauză este în mod concret de natură să „îngreuneze” o astfel de recrutare ( 35 ).

În aceste condiții, trebuie să se verifice dacă reglementarea în discuție în litigiul principal poate descuraja exercitarea unei activități profesionale în cadrul unei instituții a Uniunii în sensul jurisprudenței menționate la punctul 32 de mai sus.

Reamintim în această privință că Curtea a considerat deja contrară principiului cooperării loiale, coroborat cu dispozițiile statutului, o reglementare națională de natură să îngreuneze recrutarea de lucrători cu o anumită vechime de către o instituție a Uniunii ( 36 ), precum și o reglementare națională susceptibilă să împiedice recrutarea de personal temporar de către una dintre aceste instituții ( 37 ).

În cauzele din litigiul principal în care s‑au pronunțat aceste decizii, perioadele de activitate în serviciul instituțiilor Uniunii nu fuseseră luate în considerare pentru a oferi dreptul la prestațiile prevăzute de sistemul de securitate socială din statul membru în cauză la care persoana interesată ar fi avut dreptul în cazul în care, în aceste perioade, ar fi fost afiliată la sistemul respectiv. În procedura preliminară care ne preocupă, în schimb, cariera în cadrul Uniunii a reclamantei din litigiul principal a fost într‑adevăr luată în considerare în vederea calculării pensiei sale de vechime din Belgia. Doar această împrejurare nu este însă de natură să justifice o soluție diferită, din moment ce o asemenea luare în considerare conduce la același rezultat de reducere, chiar de eliminare a drepturilor de pensie pe care doamna Wojciechowski le‑ar fi putut pretinde din partea sistemului belgian în cazul în care nu ar fi lucrat pentru o instituție a Uniunii.

Or, perspectiva pierderii unor asemenea avantaje este, în principiu, de natură să descurajeze un lucrător care a dobândit o anumită vechime în cadrul sistemului de pensii belgian să accepte un loc de muncă la o instituție a Uniunii sau să îl încurajeze să renunțe la funcția pe care o ocupă în cadrul acesteia înainte de a fi avut o carieră completă. În consecință, reglementarea în discuție în cauza principală nu respectă principiul cooperării loiale, coroborat cu statutul, în aceeași măsură ca și reglementările puse în discuție în cauzele în care s‑a pronunțat Hotărârea My (C‑293/03, EU:C:2004:821) și Ordonanța Ricci și Pisaneschi (C‑286/09 și C‑287/09, EU:C:2010:420).

Cu toate acestea, trebuie să se arate că nu aplicarea ca atare a principiului unității de carieră prevăzut la articolul 10 bis din Decretul regal nr. 50 a determinat pierderea totalității drepturilor de pensie pe care doamna Wojciechowski le‑ar fi putut pretinde în cazul în care ar fi rămas afiliată la sistemul belgian al lucrătorilor salariați pentru toată cariera sa, ci mai degrabă modul în care ONP a calculat fracția care exprimă importanța pensiei din partea Uniunii, asimilând o carieră de 35 de ani în cadrul unei instituții a Uniunii cu o carieră completă (45/45) în temeiul sistemului belgian. Astfel, drepturile de pensie ale reclamantei din litigiul principal conform sistemului belgian nu ar fi fost deloc afectate în cazul în care ONP ar fi considerat că cei 35 de ani pe care i‑a efectuat în serviciul Comisiei echivalau cu o fracție de 35/45 și în cazul în care, în consecință, ar fi concluzionat că toată cariera sa cuprindea 48/45, cu o depășire a unității de carieră de numai trei ani. În consecință, nu principiul unității de carieră încalcă principiul cooperării loiale coroborat cu Statutul funcționarilor, ci metoda aplicată de autoritățile belgiene pentru calcularea corespondenței dintre pensia belgiană și cea a Uniunii.

La ședință, guvernul belgian a insistat în special asupra posibilității pe care o are funcționarul care a intrat în serviciul Uniunii, conform articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, de a plăti Uniunii, între data titularizării și data în care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 77 din statut, capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării activităților anterioare. Conform acestui guvern, circumstanța că doamna Wojciechowski nu a exercitat posibilitatea respectivă a condus în ceea ce o privește pe aceasta la pierderea drepturilor sale de pensie în temeiul sistemului belgian.

În această privință, este adevărat, astfel cum subliniază și guvernul belgian, că, în Hotărârea Comisia/Belgia (137/80, EU:C:1981:237), Curtea a precizat că, prin instituirea în favoarea funcționarilor a unui sistem de transfer al drepturilor de pensie, dispoziția menționată mai sus din anexa VIII la statut „urmărește să faciliteze trecerea de la locuri de muncă naționale, publice sau private, la administrația comunitară și să garanteze astfel Comunităților cele mai bune posibilități de a alege un personal calificat care are deja o experiență profesională adecvată” ( 38 ). Cu toate acestea, exercitarea unei astfel de posibilități permite doar transformarea în ani de plată a contribuţiilor în cadrul sistemului de pensii al Uniunii a perioadelor de contribuție la un sistem național. În consecință, în cazul unui funcționar care, precum reclamanta din litigiul principal, a contribuit un număr semnificativ de ani la sistemul național de pensii înainte de a realiza o carieră completă în cadrul unei instituții a Uniunii, un astfel de transfer prezintă, desigur, avantajul de a‑i permite să atingă mai repede nivelul maxim al pensiei sale pentru limită de vârstă din partea Uniunii, însă elimină posibilitatea de a obține, pe lângă această pensie, o pensie din partea sistemului național pe baza contribuțiilor pe care le‑a plătit la acest sistem. În consecință, deși aceasta permite facilitatea trecerii de la un loc de muncă la nivel național la un loc de muncă la nivelul Uniunii, posibilitatea unui astfel de transfer nu elimină totuși dezavantajele care rezultă, pentru un astfel de funcționar, din aplicarea reglementării în discuție în litigiul principal. Pe de altă parte, astfel cum a observat în mod întemeiat Comisia în ședință, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut prevede o simplă posibilitate în favoarea funcționarului și nu se poate imputa neexercitării acestei facultăți pierderea drepturilor pe care funcționarul le‑a dobândit în urma contribuțiilor plătite la sistemul național de securitate socială.

Pe baza ansamblului considerațiilor care precedă, apreciem că trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară adresată de tribunal du travail de Bruxelles în sensul că aceasta privește articolul 4 alineatul (3) TUE, că această dispoziție, coroborată cu statutul, se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că pensia pentru limită de vârstă datorată unui lucrător salariat în temeiul contribuțiilor plătite în conformitate cu legislația acestui stat membru se reduce atunci când totalul anilor de carieră efectuați de acest lucrător în statul membru respectiv și în calitate de funcționar european repartizat în același stat membru depășește unitatea de carieră, în măsura în care, dată fiind metoda de calculare a fracției care exprimă importanța pensiei din partea Uniunii, o astfel de reducere este mai importantă decât cea care ar fi fost aplicată în cazul în care ansamblul carierei lucrătorului respectiv ar fi fost realizat în calitate de salariat în statul membru în discuție.

În ceea ce privește obiecția Comisiei referitoare la posibilitatea oferită reclamantei din litigiul principal de a invoca, împotriva autorităților belgiene, obligația care decurge pentru statele membre din principiul cooperării loiale, coroborat cu statutul, de a facilita îndeplinirea misiunii Uniunii prin faptul că nu descurajează, prin aplicarea reglementărilor lor în domeniul securității sociale, exercitarea unei activități profesionale în cadrul uneia dintre instituțiile sale, subliniem că, în Hotărârile My (C‑293/03, EU:C:2004:821) și Melchior (C‑647/13, EU:C:2015:54), Curtea a recunoscut în mod implicit unei astfel de obligații capacitatea de a produce efecte juridice directe în relațiile dintre statele membre și justițiabilii lor. În rest, facem trimitere la nota de subsol 26 din Concluziile noastre prezentate în cauza Melchior (C‑647/13, EU:C:2014:2301).

Având în vedere răspunsul pe care ne propunem să îl dăm la întrebarea preliminară în ceea ce privește principiul cooperării loiale, o examinare a acestei întrebări inclusiv în lumina articolului 34 alineatul (1) din cartă se dovedește inutilă.

Pe de altă parte, în cazul în care Curtea ar trebui să considere, contrar celor sugerate în prezentele concluzii, că acest principiu nu se poate aplica în litigiul principal, carta nu ar mai fi aplicabilă. Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocația de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, însă nu în afara unor asemenea situații ( 39 ). Astfel cum a precizat Curtea în Hotărârea Åkerberg Fransson (C‑617/10, EU:C:2013:105), nu pot exista situații care să țină de dreptul Uniunii fără ca drepturile fundamentale menționate să poată fi aplicate. În consecință, aplicabilitatea dreptului Uniunii o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de cartă ( 40 ). Atunci când, în schimb, o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe ( 41 ). În speță, este cert că reglementarea națională în discuție în litigiul principal, prin faptul că definește regulile de calculare a prestațiilor de pensie pentru limită de vârstă ale lucrătorilor salariați, nu pune în aplicare un act de drept derivat al Uniunii. În plus, din considerațiile de mai sus rezultă că situația juridică a doamnei Wojciechowski este pur internă și nu este reglementată în mod direct de o dispoziție din Statutul funcționarilor ( 42 ). Prin urmare, numai în cazul în care Curtea, astfel cum sugerăm, ar considera articolul 4 alineatul (3) TUE coroborat cu dispozițiile din statut ca fiind aplicabil în litigiul principal, situația doamnei Wojciechowski ar fi reglementată de dreptul Uniunii și carta și‑ar găsi, așadar, aplicarea.

În sfârșit, pentru ipoteza în care Curtea ar trebui să considere, astfel cum susține Comisia, că articolul respectiv, deși aplicabil în litigiul principal, nu poate fi invocat în justiție de doamna Wojciechowski, reiese din Hotărârea Association de médiation sociale (C‑176/12, EU:C:2014:2) că carta ar fi totuși aplicabilă ( 43 ). Cu toate acestea, reamintim că, în aceeași hotărâre, Curtea, contrar celor statuate în Hotărârea Kücükdeveci (C‑555/07, EU:C:2010:21) în raport cu principiul nediscriminării pe motiv de vârstă consacrat la articolul 21 alineatul (1) din cartă, a considerat că articolul 27 din aceasta nu putea fi invocat în justiție în mod autonom, dat fiind că acesta nu își poate produce efectele pe deplin decât după ce a fost precizat de dispozițiile dreptului Uniunii sau ale dreptului național.

Cu privire la fond, facem trimitere, mutatis mutandis, la considerațiile prezentate la punctele 60-62 din Concluziile noastre prezentate în cauza Melchior (C‑647/13, EU:C:2014:2301). Fără a repune în discuție posibilitatea statelor membre de a prevedea, în exercitarea competenței lor de a‑și organiza sistemele de securitate socială, mecanisme de plafonare a prestațiilor sau norme de prevenire a cumulului, o reglementare națională care determină, în situații precum cele în discuție în litigiul principal, eliminarea drepturilor de pensie dobândite de un lucrător salariat pe baza contribuțiilor pe care le‑a plătit la sistemul național pentru simplul motiv că a avut o carieră completă într‑o instituție a Uniunii care îi conferă dreptul la o pensie din partea acesteia pentru o perioadă diferită de cea în care a contribuit la sistemul național nu ne pare compatibilă cu principiile stabilite la articolul 34 din cartă.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de tribunal du travail de Bruxelles după cum urmează: „Articolul 4 alineatul (3) TUE coroborat cu Statutul funcționarilor Uniunii Europene, instituit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 privind Statutul funcționarilor Comunităților Europene, precum și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități și de instituire a unor măsuri speciale temporare aplicabile funcționarilor Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1080/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010, se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că pensia pentru limită de vârstă datorată unui lucrător salariat în temeiul contribuțiilor plătite în conformitate cu legislația acestui stat membru se reduce sau chiar este exclusă atunci când totalul anilor de carieră efectuați de acest lucrător în statul membru respectiv și în calitate de funcționar european repartizat în același stat membru depășește unitatea de carieră, în măsura în care, dată fiind metoda de calculare a fracției care exprimă importanța pensiei din partea Uniunii, o asemenea reducere este mai importantă decât cea care ar fi fost aplicată în cazul în care întreaga carieră a lucrătorului respectiv ar fi fost efectuată în calitate de salariat în statul membru în discuție.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 11 iunie 2015 ( 1 )