Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 30 iunie 2015 (Extras).#La Rioja Alta, SA împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).#Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară verbală VIÑA ALBERDI – Marca națională figurativă anterioară VILLA ALBERTI – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Lipsa coexistenței mărcilor – Risc de confuzie.#Cauza T-489/13.

La 3 iunie 2003, reclamanta, societatea La Rioja Alta, SA, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal VIÑA ALBERDI.

La 26 noiembrie 2004, semnul a fost înregistrat ca marcă comunitară sub numărul 3189065.

Produsele pentru care marca contestată a fost înregistrată fac parte printre altele din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund, pentru această clasă, următoarei descrieri: „Băuturi alcoolice (cu excepția berii)”.

La 5 noiembrie 2009, cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul OAPI, societatea Aldi Einkauf GmbH & Co. OHG, a prezentat OAPI o cerere având ca obiect declararea nulității parțiale a mărcii contestate, în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament, pentru produsele vizate la punctul 4 de mai sus.

În susținerea cererii sale de declarare a nulității, societatea Aldi Einkauf a invocat marca germană figurativă anterioară nr. 2056141, înregistrată la 7 februarie 1994 și reînnoită până la 30 septembrie 2012, reprezentată după cum urmează:

Marca anterioară fusese înregistrată pentru produsele din clasa 33 care corespund următoarei descrieri: „Vinuri din Italia”.

Prin decizia din 11 aprilie 2011, divizia de anulare a admis cererea de declarare a nulității mărcii contestate.

La 6 iunie 2011, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de anulare, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009. În acest cadru, ea a solicitat la 5 august 2011 ca „vinurile din Italia” să fie excluse din categoria produselor din clasa 33 vizate de marca contestată.

Prin Decizia din 9 iulie 2013 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a OAPI a respins calea de atac a reclamantei. Aceasta: — a reținut că limitarea solicitată de reclamantă în ceea ce privește produsele desemnate de marca contestată trebuia apreciată drept o renunțare în sensul articolului 50 din Regulamentul nr. 207/2009 și era, în consecință, valabilă; — a considerat că, în ceea ce privește „vinurile din Italia”, fusese adusă dovada utilizării mărcii anterioare și a respins argumentația reclamantei întemeiată pe faptul că utilizarea fusese demonstrată doar pentru anumite denumiri de origine; — a subliniat că publicul relevant era constituit din publicul larg german, care prezenta un grad mediu de atenție cu ocazia achiziționării produselor în cauză; — a considerat că produsele în cauză erau foarte similare, dacă nu identice, în măsura în care marca contestată excludea „vinurile din Italia”, dar nu și celelalte vinuri; — a observat că semnele în conflict prezentau cel puțin un anumit grad de similitudine vizuală și un grad mediu de similitudine fonetică și nu prezentau similitudine conceptuală; — a reținut că marca anterioară avea un caracter distinctiv mediu; — a decis că exista risc de confuzie între mărcile în conflict în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

Reclamanta solicită Tribunalului: — anularea deciziei atacate; — declararea validității mărcii contestate; — obligarea OAPI și a celeilalte părți în procedura care s‑a aflat pe rolul acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În ședință, reclamanta a renunțat la cel de al doilea capăt de cerere, aspect de care Tribunalul a luat act.

OAPI solicită Tribunalului: — respingerea acțiunii; — obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și produselor sau serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, Rec., EU:C:1998:442, punctele 16, 17 și 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea GIORGIO BEVERLY HILLS, punctul 38 de mai sus, EU:T:2003:199, punctele 30-33 și jurisprudența citată]. [omissis]

În plus, printre factorii pertinenți menționați la punctul 68 de mai sus poate fi luată în considerare eventual coexistența a două mărci pe o piață, din moment ce se admite în jurisprudență că aceasta poate, alături de alte elemente, să aibă drept consecință diminuarea riscului de confuzie între aceste mărci în percepția publicului relevant (Hotărârea din 3 septembrie 2009, Aceites del Sur‑Coosur/Koipe, C‑498/07 P, Rep., EU:C:2009:503, punctul 82; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 22 septembrie 2011, Budějovický Budvar, C‑482/09, Rep., EU:C:2011:605, punctele 75-82).

În speță, camera de recurs a considerat, la punctul 44 din decizia atacată, că marca anterioară avea un caracter distinctiv intrinsec mediu. Având în vedere similitudinea produselor în cauză și a semnelor în conflict, aceasta a decis, la punctul 51 din decizia menționată, în sensul existenței unui risc de confuzie între mărcile în conflict. În cadrul aprecierii sale, aceasta a respins argumentul extras din coexistența pașnică în Germania a mărcilor menționate.

Reclamanta impută camerei de recurs că nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale existența unui risc de confuzie între mărcile în conflict în percepția publicului relevant. În opinia sa, consumatorul le va putea distinge în mod clar. Ea susține de asemenea în esență că argumentul său întemeiat pe coexistența pașnică în Germania a mărcii anterioare cu marca contestată a fost respins în mod eronat de camera de recurs, în condițiile în care comercializează din 1983 vinuri sub marca verbală spaniolă VIÑA ALBERDI. [omissis]

În sfârșit, la punctul 39 din decizia atacată, camera de recurs a subliniat că se ralia la „concluziile diviziei de anulare, potrivit cărora nu [se] dovedise că coexistența demonstrată se întemeia pe lipsa unui risc de confuzie [și n]iciunul dintre elementele depuse cu titlu de probă nu dovede[a] că coexistența celor două semne [era] recunoscută reciproc și că publicul german afla[se] și ști[a] foarte bine că semnele în conflict desemn[au] în mod clar origini comerciale diferite”.

Împotriva acestei analize, reclamanta arată că dovada unei coexistențe pașnice între mărci, bazată pe lipsa riscului de confuzie între mărcile menționate, este imposibil de adus. În esență, aceasta consideră că elementele prezentate în cursul procedurii erau suficiente pentru a demonstra caracterul pașnic al coexistenței în Germania a mărcii spaniole VIÑA ALBERDI cu marca anterioară invocată în susținerea cererii de declarare a nulității.

În ceea ce privește afirmația reclamantei privind imposibilitatea de a demonstra coexistența pașnică a mărcilor, întemeiată pe lipsa riscului de confuzie între mărcile menționate, ea trebuie respinsă de la bun început.

Deși revine, desigur, titularului mărcii contestate, în cursul procedurii privind motivele relative de refuz din fața OAPI, sarcina de a demonstra că respectiva coexistență se baza pe lipsa riscului de confuzie în percepția publicului relevant între marca de care se prevalează și marca anterioară, pe care se întemeiază cererea de declarare a nulității [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2005, Grupo Sada/OAPI – Sadia (GRUPO SADA), T‑31/03, Rec., EU:T:2005:169, punctul 86, și Hotărârea din 10 aprilie 2013, Höganäs/OAPI – Haynes (ASTALOY), T‑505/10, EU:T:2013:160, punctul 48], acestuia îi este permis să efectueze demonstrația menționată prin prezentarea unei serii de probe în acest sens. În această privință, sunt deosebit de relevante elementele care atestă cunoașterea fiecăreia dintre mărci de către publicul relevant înainte de data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea GRUPO SADA, citată anterior, EU:T:2005:169, punctul 89, și Hotărârea din 25 mai 2005, TeleTech Holdings/OAPI – Teletech International (TELETECH GLOBAL VENTURES), T‑288/03, Rec., EU:T:2005:177, punctul 100]. În plus, în măsura în care din jurisprudență reiese că, pentru a putea influența percepția consumatorului relevant, coexistența celor două mărci trebuie să fie suficient de lungă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 martie 2005, Fusco/OAPI – Fusco International (ENZO FUSCO), T‑185/03, Rec., EU:T:2005:73, punctul 64, și Hotărârea ASTALOY, citată anterior, EU:T:2013:160, punctul 47], durata coexistenței constituie de asemenea un element esențial.

Trebuie subliniat de asemenea că orice argument întemeiat pe coexistență implică în prealabil demonstrarea, pe de o parte, a identității mărcilor anterioare cu mărcile în conflict (a se vedea în acest sens Hotărârea GRUPO SADA, punctul 80 de mai sus, EU:T:2005:169, punctele 86 și 88) și, pe de altă parte, a utilizării efective pe teritoriul relevant a mărcii de care reclamanta se prevalează [Hotărârea din 21 aprilie 2005, PepsiCo/OAPI – Intersnack Knabber‑Gebäck (RUFFLES), T‑269/02, Rec., EU:T:2005:138, punctele 23-25].

În plus, în măsura în care doar o coexistență pașnică a mărcilor în cauză poate fi luată în considerare, existența unui litigiu între titularii mărcilor anterioare împiedică reținerea coexistenței [a se vedea în acest sens Hotărârea ARTHUR ET FELICIE, punctul 15 de mai sus, EU:T:2005:420, punctul 64, și Hotărârea din 8 decembrie 2005, Castellblanch/OAPI – Champagne Roederer (CRISTAL CASTELLBLANCH), T‑29/04, Rec., EU:T:2005:438, punctul 74].

Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie să se verifice dacă în mod valabil camera de recurs a putut admite analiza diviziei de anulare, respingând argumentul reclamantei întemeiat pe coexistența mărcii spaniole VIÑA ALBERDI și a mărcii anterioare invocate în susținerea cererii de declarare a nulității în Germania.

Trebuie să se constate că probele prezentate de reclamantă în cursul procedurii din fața OAPI nu permit să se demonstreze cunoașterea de către publicul relevant a mărcii spaniole VIÑA ALBERDI, fapt care ar permite reducerea riscului de confuzie între mărcile în conflict.

În această privință, trebuie amintit că publicul relevant a fost definit la punctul 23 de mai sus ca fiind constituit din publicul larg german.

Or, deși reclamanta demonstrează exportul de vinuri în Germania sub marca anterioară spaniolă VIÑA ALBERDI între 1983 și data depunerii cererii de înregistrare a mărcii comunitare, rezultă că astfel de exporturi au fost mereu relativ limitate în ceea ce privește volumul, și anume între 6000 și 28 000 de sticle pe an pentru întreaga piață germană.

În plus, deși reclamanta a prezentat numeroase articole de presă și broșuri referitoare la vinurile comercializate sub marca spaniolă VIÑA ALBERDI, numai două dintre aceste documente provin de la publicații germane și nu conțin decât trimiteri foarte limitate la vinurile în discuție.

În sfârșit, în ceea ce privește atestatele furnizate de importatorii germani ai vinurilor comercializate de reclamantă, trebuie să se constate că, deși se afirmă că „[atât pentru] importator, cât și [pentru] clienții săi” marca spaniolă VIÑA ALBERDI este „o marcă cunoscută prin care este identificat un vin spaniol de calitate, sub denumirea de origine protejată Rioja”, asemenea declarații pot demonstra esențialmente cunoașterea mărcii în discuție de către importatorii care au emis atestatele menționate, dar nu de către publicul larg german.

În aceste condiții, camera de recurs a respins în mod întemeiat argumentul reclamantei bazat pe coexistența pașnică în Germania a mărcilor în conflict. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

30 iunie 2015 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la fond

Cu privire la motivul întemeiat pe la încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) și a articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009