Punctul 1
Prezenta cerere de decizie preliminară privește în esență interpretarea noțiunii „societate de capital” în sensul articolului 2 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/7/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 privind impozitarea indirectă a majorării de capital ( 2 ).
Punctul 2
Litigiul principal are loc între o societate cu răspundere limitată de drept polonez, Drukarnia Multipress sp. z o.o. w Krakowie (denumită în continuare „Drukarnia”), pe de o parte, și Minister Finansów (ministrul finanțelor, denumit în continuare „Minister”), pe de altă parte, privind refuzul acestuia din urmă de a considera o societate în comandită pe acțiuni de drept polonez (denumită în continuare „SCA”) drept societate de capital în sensul Directivei 2008/7, în vederea aplicării unei taxe naționale în cadrul transformării societății Drukarnia în SCA.
Punctul 3
Prezenta cauză evidențiază autonomia Directivei 2008/7 în raport cu specificitățile dreptului național al societăților, în măsura în care stabilirea domeniului de aplicare al noțiunii „societate de capital” în sensul directivei menționate implică depășirea calificării formale a societății respective în dreptul național.
Punctul 4
Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/7: „În înțelesul prezentei directive «societate de capital» înseamnă: (a) orice societate constituită într‑una din formele prevăzute în anexa I; (b) orice societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică care deține acțiuni de capital sau de active care pot fi tranzacționate la o bursă de valori; (c) orice societate comercială, firmă, asociație sau persoană juridică cu scop lucrativ, ai cărei membri au dreptul să transfere acțiunile lor unor părți terțe fără autorizație prealabilă și care sunt responsabili pentru datoriile societății comerciale, firmei, asociației sau persoanei juridice numai în limita numărului de acțiuni deținute.”
Punctul 5
Potrivit articolului 2 alineatul (2) din aceeași directivă, „orice altă societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică cu scop lucrativ este considerată societate de capital”.
Punctul 6
Articolul 9 din Directiva 2008/7 prevede: „În vederea aplicării impozitului pe capital, statele membre pot opta să nu considere entitățile menționate la articolul 2 alineatul (2) ca fiind societăți de capital.”
Punctul 7
Articolul 1 alineatul (1) din Legea privind impozitarea actelor juridice civile din 9 septembrie 2000 ( 3 ) (denumită în continuare „Legea PCC”) prevede că sunt supuse impozitului diverse acte de drept civil, printre care contractele de societate și modificările aduse contractelor de societate dacă determină o creștere a bazei de impozitare pentru impozitul asupra actelor de drept civil.
Punctul 8
Articolul 1 alineatul 3 din Legea PCC precizează că noțiunea „modificare a contractului de societate” vizează, în ipoteza societăților de persoane, „aportul sau creșterea aportului, a cărui valoare are ca efect creșterea patrimoniului societății sau majorarea capitalului său social”; iar în ipoteza societăților de capital, „majorarea capitalului social prin aporturi sau resurse ale societății, precum și plățile suplimentare”.
Punctul 9
Prin urmare, pentru aporturile la o SCA se aplică același impozit care se aplică aporturilor la o societate de capital. Cu toate acestea, articolul 2 punctul 6 din Legea PCC prevede o excepție de la impozitarea contractelor de societate și a actelor de modificare atunci când este vorba despre aportul la o societate de capital, în schimbul acordării de părți sociale sau de acțiuni, constând într‑o întreprindere sau în partea organizațională a unei societăți de capital sau în părți sociale sau acțiuni la o altă societate de capital care conferă majoritatea drepturilor de vot în această societate. Prin această dispoziție este îndeplinită obligația de transpunere a articolului 5 alineatul (1) litera (e) ( 4 ) coroborat cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/7 ( 5 ), și anume obligația creată în sarcina statelor membre de a nu impune nicio formă de impozitare indirectă în ceea ce privește operațiunile de restructurare a societăților de capital. Această exonerare prevăzută de Legea PCC se referă la societățile de capital, așadar, nu cuprinde SCA, care sunt considerate, în temeiul dreptului polonez, societăți de persoane.
Punctul 10
Întrucât intenționa să se transforme în SCA și să își majoreze ulterior capitalul social printr‑un aport în natură constând în acțiuni la o altă SCA, acțiuni la o societate pe acțiuni, precum și părți sociale la o societate cu răspundere limitată, Drukarnia a depus la autoritatea fiscală poloneză, la 21 septembrie 2012, o cerere cu privire la interpretarea dispozițiilor privind impozitarea actelor de drept civil. Astfel, după cum arată Wojewódzki Sąd Administracyjny (Polonia), Legea PCC reglementează aplicarea impozitului pe capital în sensul Directivei 2008/7 ( 6 ).
Punctul 11
Drukarnia a susținut că SCA sunt societăți de capital în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/7. Astfel, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 5 alineatul (1) litera (e) din această directivă, operațiunile de transformare menționate anterior nu pot fi supuse, în opinia societății Drukarnia, impozitului în cauză.
Punctul 12
Prin interpretările individuale din 20 noiembrie 2012, Minister a considerat că SCA de drept polonez nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2008/7. El a arătat, pe de o parte, că doar anumite părți sociale și anumiți membri ai SCA îndeplinesc condițiile care ar permite să fie considerate societăți de capital în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) sau litera (c) din Directiva 2008/7. Pe de altă parte, Republica Polonă a optat să nu înscrie SCA în anexa I ( 7 ) la Directiva 2008/7, preferând în schimb să facă uz de opțiunea oferită de articolul 9 din această directivă, astfel încât, cu atât mai mult, SCA nu pot să fie considerate societăți de capital în sensul articolului 2 alineatul (2) din directiva menționată. În consecință, articolele 4, 5 și 7 din Directiva 2008/7 nu s‑ar aplica în cazul SCA.
Punctul 13
Drukarnia a sesizat instanța de trimitere cu o acțiune în anulare împotriva interpretărilor individuale menționate anterior, pentru motivul că ar încălca mai ales articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/7. Minister și‑a reiterat argumentația și a solicitat respingerea acțiunii.
Punctul 14
În aceste condiții, Wojewódzki Sąd Administracyjny a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele două întrebări preliminare: „1) Articolul 2 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/7 […] trebuie interpretat în sensul că o SCA trebuie considerată societate de capital în cazul în care din natura juridică a acestei societăți rezultă că numai o parte a capitalului și a acționarilor poate îndeplini condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (b) și (c) din directivă? 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este negativ, articolul 9 din Directiva 2008/7 […] trebuie interpretat în sensul că, întrucât conferă statelor membre posibilitatea de a opta să nu considere entitățile menționate la articolul 2 alineatul (2) din Directiva [2008/7] ca fiind societăți de capital, recunoaște statelor membre libertatea de a alege dacă aplică sau nu aplică impozit [pe capital în cazul acestor entități]?”
Punctul 15
Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la grefa Curții la 27 iunie 2013. Drukarnia, Minister, guvernul polonez, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. Drukarnia, guvernul polonez și Comisia au fost ascultate în ședința care a avut loc la 22 octombrie 2014.
Punctul 16
Litigiul principal s‑a concentrat pe interpretarea articolului 2 din Directiva 2008/7. În această privință, trebuie arătat că această dispoziție vizează patru categorii de societăți independent de forma socială specifică a organismului în cauză ( 8 ). Astfel, potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, noțiunea „societate de capital” înseamnă mai întâi societățile de capital pe care statele membre au optat să le înscrie în anexa I la Directiva 2008/7. Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (b), noțiunea „societate de capital” înseamnă, în plus, orice societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică care deține acțiuni de capital sau de active care pot fi tranzacționate la o bursă de valori. Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (c), noțiunea „societate de capital” înseamnă și orice societate comercială, firmă, asociație sau persoană juridică cu scop lucrativ, ai cărei membri au dreptul să transfere acțiunile lor unor părți terțe fără autorizație prealabilă și care sunt responsabili pentru datoriile societății comerciale numai în limita numărului de acțiuni deținute. În sfârșit, a patra categorie este prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2008/7, care asimilează noțiunii de societate de capital, în sensul directivei menționate, „orice altă societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică cu scop lucrativ”.
Punctul 17
În speță, instanța națională solicită Curții să stabilească dacă condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/7 trebuie îndeplinite de întregul capital și de toți acționarii societății sau dacă este suficient, având în vedere natura juridică a societății, ca aceste condiții să fie îndeplinite de o parte a capitalului și a acționarilor societății în cauză.
Punctul 18
Astfel, reiese din dosar că SCA prezintă caracteristici mixte în considerarea distincției dintre societățile de persoane și societățile de capital, cu precizarea că dreptul polonez o califică drept societate de persoane ( 9 ). O SCA permite, așadar, asocierea unui investitor activ (asociatul comanditat) cu un investitor pasiv (acționarul) ( 10 ).
Punctul 19
După cum explică instanța de trimitere, printre asociații unei SCA trebuie să se numere cel puțin un comanditat și cel puțin un acționar. Regimul aplicabil asociatului comanditat este cel aplicabil asociatului unei societăți în nume colectiv sau al unei societăți în comandită simplă, în timp ce regimul aplicabil acționarului este cel aplicabil acționarului unei societăți de capital. În plus, în ceea ce privește toate celelalte aspecte care nu sunt reglementate în mod special, se aplică prin analogie dispozițiile privind societatea pe acțiuni, cu excepția raporturilor juridice în care sunt implicați acționarii comanditați, cărora li se aplică dispozițiile privind societatea în nume colectiv, o societate de persoane prin excelență.
Punctul 20
Având în vedere natura mixtă a SCA, capitalul său este compus din două tipuri de capital: pe de o parte, din capital social („kapitał zakładowy”), corespunzător acțiunilor, care, mutatis mutandis, intră sub incidența dispozițiilor privind societatea pe acțiuni prevăzute de Codul societăților comerciale polonez (denumit în continuare „CSC”) ( 11 ), și, pe de altă parte, din capital constituit prin aporturile acționarilor comanditați („kapitał udziałowy”), care intră sub incidența dispozițiilor aplicabile societății în nume colectiv în sensul CSC.
Punctul 21
În această privință, Drukarnia și Comisia susțin în observațiile lor interpretarea potrivit căreia SCA sunt societăți de capital în sensul articolului 2 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/7, în măsura în care aceste dispoziții nu impun ca întregul capital social și toți membrii să îndeplinească condițiile prevăzute. În ceea ce îi privește, Minister și guvernul polonez susțin punctul de vedere contrar. Pe de o parte, aceștia susțin că, ținând seama de preponderența caracterului său personal, această formă de societate nu a fost înscrisă de Republica Polonă în anexa I la Directiva 2008/7 și, pe de altă parte, că din articolul 2 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Directiva 2008/7 nu reiese că ar fi suficient ca o societate să îndeplinească condițiile prevăzute doar pentru o parte a capitalului său și pentru o parte din asociații săi.
Punctul 22
Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, la interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama de termenii acesteia și de obiectivele pe care le urmărește, precum și de contextul său, geneza acestei dispoziții putând de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea ei ( 12 ).
Punctul 23
Din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, precum și a principiului egalității de tratament rezultă că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu fac nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie în mod normal să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă ( 13 ). Or, articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/7 stabilește, în mod imperativ și uniform pentru toate statele membre, societățile care trebuie considerate societăți de capital în sensul acestei directive ( 14 ). În opinia noastră, rezultă că dispoziția menționată stabilește un concept autonom de „societate de capital” și de entitate asimilată acestei noțiuni, impunând în același timp condiția ca societățile respective să constituie societăți comerciale, firme, asocieri sau alte tipuri de persoane juridice în sensul dreptului național ( 15 ).
Punctul 24
În speță, interpretarea literală se lovește de modul de redactare a articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/7, ceea ce nu permite formularea cu ușurință a unui răspuns la întrebarea adresată.
Punctul 25
În plan teleologic, reiese din considerentele (2)-(14) ale Directivei 2008/7, prin care s‑a realizat o reformare a Directivei 69/335 ( 16 ), că impozitarea indirectă a majorării de capital generează discriminări, dublă impozitare și neconcordanțe care afectează libera circulație a capitalurilor și că cea mai bună soluție ar reprezenta‑o eliminarea impozitului pe capital. Cu toate acestea, în măsura în care statele membre care au aplicat impozitul pe capital au considerat inacceptabilă diminuarea veniturilor care ar rezulta din aplicarea imediată a unei astfel de măsuri, s‑a menținut posibilitatea de a aplica în continuare impozitul pe capital armonizat în cazul unor operațiuni ( 17 ), cu excepția anumitor operațiuni de restructurare, printre care aportul de active la o societate de capital ( 18 ).
Punctul 26
Cu toate acestea, este cert că Directiva 2008/7 urmărește promovarea liberei circulații a capitalurilor, considerată esențială pentru crearea unei uniuni economice având caracteristici similare cu cele ale unei piețe interne ( 19 ). Directiva 2008/7 urmărește, așadar, să limiteze pe cât posibil efectele negative ale impozitului pe capital asupra liberei circulații a capitalurilor și asupra condițiilor concurențiale din cadrul Uniunii și să obțină eliminarea impozitării indirecte aplicate majorării de capital ( 20 ).
Punctul 27
În plus, întrucât Directiva 2008/7 a reluat, la articolul 2, noțiunea „societăți de capital” în sensul Directivei 69/335, jurisprudența Curții elaborată în contextul acestei din urmă directive își păstrează întreaga relevanță în scopul interpretării Directivei 2008/7.
Punctul 28
Rezultă din aceasta, mai ales, „o caracterizare largă a noțiunii de societăți de capital care nu este legată de o formă socială specifică” ( 21 ), ceea ce favorizează, în opinia noastră, o interpretare deschisă a noțiunii în cauză în lumina economiei generale și a obiectivelor Directivei 2008/7 ( 22 ). Astfel, Curtea a admis că directiva se aplică oricărei majorări de capital – chiar și lipsită de personalitate juridică – al cărei scop este obținerea unui beneficiu prin punerea în comun de capitaluri într‑un patrimoniu separat ( 23 ).
Punctul 29
După cum a subliniat avocatul general Darmon, nu se pune problema „să se întocmească un catalog exhaustiv al societăților a căror structură juridică poate fi calificată drept societate de capital, ci doar să se cuprindă, în cel mai larg mod posibil, toate organismele susceptibile de a efectua operațiunile impozabile” ( 24 ).
Punctul 30
Articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/7 prevede că noțiunea „societate de capital” desemnează „orice societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică care deține acțiuni de capital sau de active care pot fi tranzacționate la o bursă de valori”.
Punctul 31
Trebuie arătat de la bun început că dispoziția citată anterior nu precizează pragul de la care o societate ar trebui să fie considerată ca îndeplinind condițiile cuprinse în noțiunea „societate de capital” ( 25 ).
Punctul 32
În plus, directiva menționată nu impune în niciun caz condiția ca acțiunile unei societăți să fi fost deja tranzacționate efectiv la o bursă de valori. Reiese mai degrabă că simpla posibilitate de tranzacționare a acestora este suficientă pentru ca entitatea să fie considerată societate de capital în sensul aceleiași directive ( 26 ).
Punctul 33
Este însă necesar să reținem că din Directiva 2008/7 reiese că aceasta din urmă nu este aplicabilă decât societăților de capital, astfel cum sunt definite de aceeași directivă, precum și societăților comerciale, firmelor, asocierilor sau persoanelor juridice cu scop lucrativ asimilate societăților menționate. Potrivit Hotărârii Palais am Stadtpark Hotelbetriebsgesellschaft, acestea din urmă ar trebui să fie de asemenea considerate ca atare de un stat membru în vederea aplicării impozitului pe capital ( 27 ). În consecință, considerăm că dreptul național nu poate exclude din domeniul de aplicare al noțiunii „societate de capital” în sensul directivei o entitate care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din aceeași directivă.
Punctul 34
În speță, deși este evident că SCA poloneză nu figurează în anexa I la Directiva 2008/7, menționată la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din aceasta ( 28 ), totuși această formă de societate nu este necunoscută legislației Uniunii, întrucât figurează în special la articolul 1 din Prima directivă privind societățile, în versiune codificată ( 29 ). Astfel, garanțiile menite să protejeze atât interesele asociaților, cât și pe cele ale terților îi sunt aplicabile. De asemenea, SCA intră sub incidența dispozițiilor celei de a Patra directive privind societățile ( 30 ). În temeiul articolului 1 din Directiva 2013/34 coroborat cu anexele I și II la aceasta, legiuitorul Uniunii a considerat în mod clar SCA drept societate de capital, în timp ce societatea în comandită simplă de drept polonez nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive, cu excepția cazului în care asociatul său comanditat este o societate de capital, inclusiv o SCA ( 31 ).
Punctul 35
În plus, CSC ( 32 ) prevede că dispozițiile care reglementează societatea pe acțiuni sunt aplicabile SCA pentru toate aspectele similare unei societăți de capital. În consecință, unei SCA i se aplică mai ales dispozițiile Directivei 2001/34/CE ( 33 ). Această din urmă directivă a fost transpusă în dreptul polonez prin Legea privind punerea în circulație a instrumentelor financiare ( 34 ), care prevede că în noțiunea de valori mobiliare sunt cuprinse și acțiunile ( 35 ).
Punctul 36
Rezultă că acțiunile unei SCA sunt susceptibile de a fi tranzacționate la bursa de valori în aceleași condiții ca și acțiunile unei societăți pe acțiuni ( 36 ). În schimb, părțile sociale ale comanditatului nu pot face obiectul niciunei tranzacționări la bursa de valori, astfel cum reiese din dosar.
Punctul 37
În acest context, remarcăm că ideea „caracterului incomplet” al valorilor admise la cota oficială nu este izolată în dreptul Uniunii, fiind autorizată și de Directiva 2001/34, citată anterior ( 37 ). A admite astfel, în speță, că numai o parte a capitalului este susceptibilă de a fi tranzacționată la bursa de valori se înscrie într‑un context mai larg care decurge din dreptul societăților al Uniunii.
Punctul 38
Pe de altă parte, deși SCA este considerată forma cea mai complexă de societate de persoane, al cărei regim juridic împrumută trăsături de la societățile de capital, ea rămâne totuși, din perspectiva dreptului național, o societate de persoane ( 38 ). Cu toate acestea, trebuie constatat faptul că dreptul național admite ipoteze care depășesc simpla simetrie între statutul de acționar comanditat și cel de acționar, autorizând în anumite condiții o suprapunere a celor două roluri ( 39 ).
Punctul 39
În sfârșit, reiese din dosar că subiectul calificării unei SCA drept societate de capital a fost abordat de jurisprudența națională, în special de jurisprudența Curții Supreme Administrative a Poloniei, care s‑a pronunțat în favoarea acestei calificări a SCA ( 40 ).
Punctul 40
Toate aceste elemente susțin teza potrivit căreia SCA prezintă caracteristicile unei entități în cadrul căreia se realizează o acumulare de capitaluri care ar trebui să poată circula fără obstacole în interiorul Uniunii, în conformitate cu obiectivul Directivei 2008/7.
Punctul 41
Astfel, după cum a subliniat avocatul general Tizzano, „alegerea de a limita domeniul de aplicare al armonizării comunitare a impozitului pe capital la societățile de capital se pare că este dictată de opinia potrivit căreia capitalurile acumulate în cadrul acestei forme de societăți pot circula cu ușurință în interiorul Comunității: prin urmare, la aceste societăți trebuie să se facă trimitere pentru «promovarea liberei circulații a capitalurilor» […]. Noțiunea «societate de capital» cuprinde modele sociale care tind, în orice caz, să permită sau să favorizeze circulația părților sociale” ( 41 ).
Punctul 42
Având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că SCA poloneză intră sub incidența noțiunii „societate de capital” în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/7.
Punctul 43
Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/7, noțiunea „societate de capital” cuprinde de asemenea „orice societate comercială, firmă, asociație sau persoană juridică cu scop lucrativ, ai cărei membri au dreptul să transfere acțiunile lor unor părți terțe fără autorizație prealabilă și care sunt responsabili pentru datoriile societății comerciale, firmei, asociației sau persoanei juridice numai în limita numărului de acțiuni deținute”.
Punctul 44
În speță, reiese din dosar că asociatul comanditat are o răspundere nelimitată pentru datoriile societății, iar cesiunea drepturilor și a obligațiilor sale este condiționată în principiu de acordul asociaților. Dimpotrivă, acționarul nu este responsabil pentru angajamentele societății, iar acțiunile unei societăți în comandită pe acțiuni sunt transferabile. Transferarea acțiunilor nominative poate fi condiționată de acordul societății sau limitată în alt mod, după modelul acțiunilor nominative ale societăților pe acțiuni ( 42 ). În sfârșit, este cert că SCA este o societate cu scop lucrativ.
Punctul 45
Ținând seama de argumentele dezvoltate la punctele 35-37 din prezentele concluzii cu privire la lipsa cerinței privind caracterul complet, analiza referitoare la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/7 militează de asemenea în favoarea tezei potrivit căreia SCA trebuie considerată societate de capital în sensul directivei menționate.
Punctul 46
În orice caz, ca răspuns la argumentul prezentat în ședință de guvernul polonez potrivit căruia articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2008/7 ar constitui un obstacol în calea includerii SCA în domeniul de aplicare al directivei, dorim să subliniem că textul acestei dispoziții, care urmărește evitarea unei duble impozitări și are drept obiect excluderea din baza de impunere a impozitului pe capital, pledează, ni se pare, dimpotrivă, într‑un sens complet opus. Astfel, reiese din dispoziția menționată că un stat membru poate să excludă din baza de impunere a impozitului pe capital cuantumul aportului efectuat de un asociat care are răspundere nelimitată în raport cu obligațiile unei societăți de capital. Or, această structură nu poate fi luată în considerare decât în cazul unei societăți în comandită pe acțiuni sau în cazul oricărei entități mixte similare, ceea ce confirmă faptul că o astfel de societate intră în domeniul de aplicare al Directivei 2008/7.
Punctul 47
Având în vedere considerațiile care precedă, propunem să se răspundă la prima întrebare adresată în sensul că SCA poloneză intră sub incidența noțiunii de societate de capital în sensul Directivei 2008/7.
Punctul 48
În prezenta cauză, instanța națională adresează Curții o a doua întrebare, în ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare. Deși propunem să se răspundă afirmativ la prima întrebare, dorim totuși să includem aici o observație cu privire la domeniul de aplicare al articolului 9 din Directiva 2008/7. Astfel, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește în esență să afle dacă articolul 9 din Directiva 2008/7 permite statelor membre să exonereze SCA de impozitul pe capital sau dacă, dimpotrivă, această dispoziție permite statelor membre să excludă din domeniul de aplicare al Directivei 2008/7 impozitul pe capital în cazul acestor societăți.
Punctul 49
Propunerea Comisiei cu privire la Directiva 2008/7 preciza că „articolul 2 alineatul (2) […] are drept obiect să evite supunerea la tratamente fiscale diferite, pentru motivul formei juridice alese, a unor activități în principiu echivalente. A doua teză a ex‑articolului 3 alineatul (2) a fost inserată în articolul 9 din motive de redactare. Ea prevede că statele membre nu sunt obligate să considere anumite entități drept societăți de capital în vederea aplicării impozitului pe capital” ( 43 ).
Punctul 50
În această privință, Curtea a statuat deja că articolul 3 alineatul (2) din Directiva 69/335 [devenit articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2008/7] are drept scop să cuprindă, în vederea aplicării impozitului pe capital, societățile comerciale, asociațiile sau persoanele juridice care, având aceeași funcție economică precum societățile de capital propriu‑zise, și anume obținerea unui beneficiu prin punerea în comun de capitaluri într‑un patrimoniu separat, nu îndeplinesc criteriile noțiunii „societate de capital”, astfel cum este definită la alineatul (1) al aceluiași articol. Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 69/335 lasă totuși statelor membre opțiunea de a limita întinderea asimilării care este prevăzută în acesta, permițându‑le să excludă de la aplicarea impozitului pe capital anumite categorii de societăți de capital asimilate ( 44 ).
Punctul 51
În acest sens, atunci când un stat membru decide să nu considere societăți de capital anumite entități care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/7, făcând uz de opțiunea pusă la dispoziția sa de articolul 9 din Directiva 2008/7, impozitul pe capital în cazul respectivelor entități nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive și, prin urmare, poate fi reglementat liber de dispozițiile de drept național ( 45 ). Marja de apreciere recunoscută astfel statelor membre, care nu există în ceea ce privește societățile menționate la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/7, poate conduce, așadar, la calificarea unei entități determinate drept societate de capital într‑un stat membru, în timp ce în alt stat membru nu este calificată în acest mod ( 46 ).
Punctul 52
În consecință, articolul 9 din Directiva 2008/7 autorizează statele membre să excludă entitățile în cauză din domeniul de aplicare al directivei menționate.
Punctul 53
Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la prima întrebare adresată de Wojewódzki Sąd Administracyjny în sensul că: „Articolul 2 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/7/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 privind impozitarea indirectă a majorării de capital trebuie interpretat în sensul că o societate în comandită pe acțiuni de drept polonez, precum cea în discuție în litigiul principal, în cadrul căreia numai o parte a capitalului și a acționarilor poate îndeplini condițiile prevăzute la dispozițiile menționate trebuie considerată societate de capital în sensul Directivei 2008/7.”
Paragraf
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
Paragraf
NIILO JÄÄSKINEN
Paragraf
prezentate la 18 decembrie 2014 ( 1 )