Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 9 decembrie 2014.#Inter‑Union Technohandel GmbH împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).#Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative PROFLEX – Marca națională verbală anterioară PROFEX – Utilizare serioasă a mărcii anterioare – Articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009.#Cauza T‑278/12.

La 13 decembrie 2005, reclamanta, Gumersport Mediterranea de Distribuciones, SL a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:

Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea sunt din clasele 9, 12 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri: — clasa 9: „Căști de protecție pentru sporturi, ochelari pentru sport, ochelari de soare; indicatoare de viteză, indicatoare automate pentru presiune redusă în pneuri de vehicule”; — clasa 12: „Vehicule; aparate de locomoție pe uscat, în aer sau pe apă; biciclete și accesorii pentru biciclete, claxoane de bicicletă, camere de aer pentru biciclete, cadre pentru vehicule pe două roți, pneuri pentru biciclete, cadre pentru biciclete, sistem de roți dințate pentru biciclete, frâne pentru biciclete, apărătoare de noroi pentru biciclete, semnalizatoare pentru biciclete, jante pentru vehicule pe două roți, mânere pentru vehicule pe două roți, cricuri pentru vehicule cu două roți, motoare pentru vehicule cu două roți (motorete); pneuri de biciclete, pedale pentru vehicule cu două roți, spițe pentru vehicule pe două roți, protecții pentru a împiedica fustele să se prindă în spițele bicicletelor, roți pentru biciclete, șei de bicicletă, rastele pentru vehicule pe două roți, claxoane pentru vehicule pe două roți, pneuri fără cameră de aer pentru biciclete, lanțuri pentru vehicule pe două roți, coșuri adaptate pentru biciclete, oglinzi retrovizoare, truse pentru repararea camere de aer, suporturi pentru biciclete, lanțuri antiderapante, cadre de bicicletă, osii, cleme de spițe pentru roți, triciclete”; — clasa 25: „Cămăși, cămăși cu mânecă scurtă, cămăși pentru femei, jachete, hanorace, geci, sacouri, pantaloni, mănuși (îmbrăcăminte), șosete, ciorapi, lenjerie de corp, pijamale, cămăși de noapte, veste, pelerine, șaluri, haine, eșarfe, pulovere, fuste, îmbrăcăminte, cravate, curele, bretele, costume de baie, ținute sport incluse în această clasă; articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte pentru cicliști; lenjerie de corp antiperspirantă; șepci, îmbrăcăminte rezistentă la apă, hanorace; halate; cape, batiste; costume; lenjerie de corp; articole de încălțăminte și articole pentru acoperirea capului; tricotaje [rochii]”.

Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 26/2006 din 26 iunie 2006.

La 6 septembrie 2006, reclamanta, Inter‑Union Technohandel GmbH, a formulat opoziție în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009) împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru toate produsele menționate la punctul 3 de mai sus.

Opoziția s‑a întemeiat pe marca germană verbală PROFEX înregistrată sub nr. 39628817 la 12 februarie 1997 și reînnoită la 14 iulie 2006, care acoperă următoarele produse din clasele 6, 8, 9, 11, 12, 16, 17 și 21: „Lanțuri anti‑furt, lacăte în formă de U, dispozitiv anti‑furt cu cablu metalic, dispozitiv anti‑furt în spirală, dispozitiv anti‑furt cu cablu; termometre, contoare de viteză, contoare kilometrice și busole pentru vehicule terestre; căști de protecție, mănuși de protecție; siguranțe fuzibile electrice, uși‑fuzibile, generatoare electrice și dinamuri pentru vehicule terestre; sisteme de alarmă electrice și electronice; dispozitive mecanice anti‑furt (altele decât cele pentru vehicule terestre); accesorii pentru vehicule terestre, și anume spoturi, spoturi de marșarier, faruri marșarier, semnalizatoare, lanterne de mână; lămpi de citit, becuri incandescente și reflectoare; accesorii pentru vehicule terestre, și anume mănuși de volan, trusă de prim‑ajutor, țevi de eșapament, capace pentru roți, capace pentru rezervor, bavete, spătare, mâner pentru centura de siguranță, tetiere, suporturi dorsale, scaune pentru copii, oglinzi retrovizoare, mânere de comandă (altele decât din metal), opritoare de uși, pompe de aer, butelcuțe pentru băuturi, picioare de sprijin, dispozitive mecanice anti‑furt pentru vehicule; piese de schimb pentru vehicule terestre, și anume pneuri, țevi, frâne, discuri de frâne, plăcuțe de frâne, cabluri pentru frâne, leviere de frâne, cutii de viteze mecanice, deraior spate, leviere de schimbare a vitezelor, cabluri de schimb, roți dințate, lanțuri, protecții de lanțuri, apărătoare de noroi, pedale, claxoane, șei de biciclete, ghidoane de biciclete, console pentru vehicule pe două roți; remorci pentru vehicule terestre; scaune pentru copii pentru vehicule terestre; accesorii pentru vehicule terestre, în special paniere, cutii, containere și fixatoare pentru bagaje și piese de mici dimensiuni, portbagaje, genți pentru șei, ghidon și cadru (goale); notebook‑uri, etichete autocolante, benzi colante, benzi izolante; accesorii pentru vehicule terestre, și anume filme, persiane și ecrane din plastic ca umbrele de soare”.

Motivul care a fost invocat în susținerea opoziției este cel prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009].

În cursul procedurii, la cererea Gumersport Mediterranea de Distribuciones, OAPI a invitat reclamanta să facă dovada utilizării serioase a mărcii anterioare, în sensul articolului 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009]. Reclamanta a depus în această privință diverse elemente de probă examinate de divizia de opoziție.

Prin decizia din 2 iulie 2009, divizia de opoziție a respins opoziția în totalitate în temeiul articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât a considerat că reclamanta nu a depus probe suficiente pentru a face dovada utilizării serioase a mărcii anterioare.

La 26 august 2009, reclamanta a introdus, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009, o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție din 2 iulie 2009.

Prin decizia din 14 iunie 2010, Camera a doua de recurs a OAPI a anulat decizia diviziei de opoziție și a trimis cauza spre rejudecare la acest organ. Camera de recurs a apreciat, în esență, că divizia de opoziție și‑a întemeiat decizia pe o situație de fapt incompletă întrucât nu a ținut cont de anumite elemente de probă depuse de reclamantă.

La 17 decembrie 2010, divizia de opoziție a pronunțat o nouă decizie în care a concluzionat că utilizarea serioasă a mărcii anterioare a fost stabilită în ceea ce privea o parte a produselor pentru care aceasta fusese înregistrată, și anume, diferite tipuri de accesorii pentru biciclete și pentru automobile. Potrivit diviziei de opoziție, produsele pentru care marca anterioară a fost utilizată sunt fie menționate explicit în elementele de probă depuse, fie se înscriu în următoarele subcategorii ale mărcii anterioare: dispozitive mecanice anti‑furt (altele decât cele pentru vehicule terestre); accesorii pentru vehicule terestre, și anume spoturi, spoturi de marșarier, faruri marșarier, semnalizatoare, lanterne de mână; lămpi de citit, becuri incandescente și reflectoare; accesorii pentru vehicule terestre, și anume mănuși de volan, țevi de eșapament, mâner pentru centura de siguranță, tetiere, huse pentru scaune, scaune pentru copii, oglinzi retrovizoare, pompe de aer, butelcuțe pentru băuturi, picioare de sprijin, piese de schimb pentru vehicule terestre, și anume pneuri, țevi, frâne, discuri de frâne, plăcuțe de frâne, cabluri pentru frâne, leviere de frâne, cutii de viteze mecanice, deraior spate, leviere de schimbare a vitezelor, cabluri de schimb, roți dințate, lanțuri, protecții de lanțuri, apărătoare de noroi, pedale, claxoane, șei de biciclete, ghidoane de biciclete, console pentru vehicule pe două roți; remorci pentru vehicule terestre; accesorii pentru vehicule terestre, și anume filme, persiane și ecrane din plastic ca umbrele de soare și în special lacăte în formă de U, dispozitiv anti‑furt în spirală, termometre, contoare de viteză, contoare kilometrice și busole pentru vehicule terestre; căști de protecție, scaune pentru copii pentru vehicule terestre.

Divizia de opoziție a efectuat în continuare o analiză a riscului de confuzie și a admis în parte opoziția cu privire la „căști de protecție pentru sporturi; indicatoare de viteză, indicatoare automate pentru presiune redusă în pneuri de vehicule” din clasa 9 și pentru „vehicule; aparate de locomoție pe uscat; biciclete și accesorii pentru biciclete, claxoane de bicicletă, camere de aer pentru biciclete, cadre pentru vehicule pe două roți, pneuri pentru biciclete, cadre pentru biciclete, sistem de roți dințate pentru biciclete, frâne pentru biciclete, apărătoare de noroi pentru biciclete, semnalizatoare pentru biciclete, jante pentru vehicule pe două roți, mânere pentru vehicule pe două roți, cricuri pentru vehicule cu două roți, motoare pentru vehicule cu două roți (motorete); pneuri de biciclete, pedale pentru vehicule cu două roți, spițe pentru vehicule pe două roți, protecții pentru a împiedica fustele să se prindă în spițele bicicletelor, roți pentru biciclete, șei de bicicletă, rastele pentru vehicule pe două roți, claxoane pentru vehicule pe două roți, pneuri fără cameră de aer pentru biciclete, lanțuri pentru vehicule pe două roți, coșuri adaptate pentru biciclete, oglinzi retrovizoare, truse pentru repararea camere de aer, suporturi pentru biciclete, lanțuri antiderapante, cadre de bicicletă, osii, cleme de spițe pentru roți, triciclete” din clasa 12. Divizia de opoziție a respins în consecință cererea de înregistrare a unei mărci comunitare pentru aceste produse.

La 16 februarie 2011, Gumersport Mediterranea de Distribuciones a introdus o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție din 17 decembrie 2010 întrucât aceasta a admis în parte opoziția și a respins cererea de înregistrare a unei mărci comunitare.

Prin decizia din 27 martie 2012 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a OAPI a admis calea de atac și a anulat decizia diviziei de opoziție din 17 decembrie 2010.

Cu titlu introductiv, camera de recurs a precizat că prin calea de atac au fost vizate produsele pentru care s‑a admis opoziția și s‑a respins cererea de înregistrare a unei mărci comunitare, mai precis, cele din clasele 9 și 12, menționate la punctul 13 de mai sus (punctele 13 și 14 din decizia atacată).

În continuare, camera de recurs a apreciat, în esență, că reclamanta, contrar celor decise de divizia de opoziție, nu a demonstrat importanța utilizării și, pe cale de consecință, utilizarea serioasă a mărcii anterioare (punctele 32-39 din decizia atacată). Camera de recurs a concluzionat, așadar, că opoziția trebuia respinsă în temeiul articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și al normei 22 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), cu modificările ulterioare (punctul 40 din decizia atacată).

Reclamanta solicită Tribunalului: — anularea deciziei atacate; — obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

OAPI solicită Tribunalului: — respingerea acțiunii; — obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta invocă două motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și al normei 22 din Regulamentul nr. 2868/95 și, al doilea, pe încălcarea articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

Tribunalul consideră oportună examinarea mai întâi a primului motiv.

În cadrul acestui motiv, reclamanta reproșează camerei de recurs faptul că a concluzionat în mod greșit că dovezile prezentate în fața sa nu demonstrau importanța utilizării mărcii anterioare. Reclamanta susține, în esență, că camera de recurs a făcut o apreciere eronată a probelor care i‑au fost prezentate în cursul procedurii administrative. Această apreciere eronată ar rezulta în special din aplicarea de către camera de recurs a unor criterii eronate, mai precis, „prea exigente” pentru proba utilizării mărcii anterioare.

OAPI contestă argumentele reclamantei.

Trebuie amintit că, în temeiul articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009, partea care a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare vizate de opoziție poate solicita dovada că marca anterioară națională, invocată în susținerea acestei opoziții, a făcut obiectul unei utilizări serioase în decursul a cinci ani ce precedă publicarea cererii.

În plus, potrivit normei 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2868/95, cu modificările ulterioare, dovada utilizării trebuie să privească locul, durata, importanța și natura utilizării mărcii anterioare.

Potrivit unei jurisprudențe constante, rezultă din dispozițiile menționate mai sus, precum și din considerentul (10) al Regulamentului nr. 207/2009 că ratio legis a exigenței, potrivit căreia marca anterioară trebuie să fi făcut obiectul unei utilizări serioase pentru a fi opozabilă unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare, constă în limitarea conflictelor dintre două mărci, în măsura în care nu există un motiv economic întemeiat care să decurgă dintr‑o funcție efectivă a mărcii pe piață. În schimb, dispozițiile menționate nu urmăresc nici să evalueze reușita comercială, nici să controleze strategia economică a unei întreprinderi sau să rezerve protecția mărcilor numai în favoarea exploatărilor comerciale importante din punct de vedere cantitativ [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2004, Sunrider/OAPI – Espadafor Caba (VITAFRUIT), T‑203/02, Rec., EU:T:2004:225, punctele 36-38 și jurisprudența citată].

O marcă face obiectul unei utilizări serioase atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite de marcă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, Rec., EU:C:2003:145, punctul 43). În plus, condiția privind utilizarea serioasă a mărcii impune ca aceasta, astfel cum este protejată pe teritoriul relevant, să fie utilizată în mod public și spre exterior (Hotărârea VITAFRUIT, punctul 26 de mai sus, EU:T:2004:225, punctul 39; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea Ansul, citată anterior, EU:C:2003:145, punctul 37).

Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se bazeze pe ansamblul faptelor și împrejurărilor adecvate pentru a stabili realitatea exploatării comerciale a acesteia, în special pe utilizările considerate ca fiind justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau crearea cotelor de piață în beneficiul produselor sau al serviciilor protejate de marcă, pe natura acestor produse sau servicii, pe caracteristicile pieței, pe întinderea și frecvența utilizării mărcii (Hotărârea VITAFRUIT, punctul 26 de mai sus, EU:T:2004:225, punctul 40; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea Ansul, punctul 27 de mai sus, EU:C:2003:145, punctul 43).

În ceea ce privește importanța utilizării mărcii anterioare, trebuie să se ia în considerare în special volumul comercial al totalității actelor de utilizare, pe de o parte, și perioada în care au fost îndeplinite actele de utilizare, precum și frecvența acestor acte, pe de altă parte [Hotărârea VITAFRUIT, punctul 26 de mai sus, EU:T:2004:225, punctul 41, și Hotărârea din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI – Vétoquinol (HIPOVITON), T‑334/01, Rec., EU:T:2004:223, punctul 35].

Pentru a examina caracterul serios al utilizării unei mărci anterioare, trebuie să se efectueze o apreciere globală ținând seama de toți factorii pertinenți din speță. Această apreciere implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare. Astfel, un volum scăzut de produse comercializate sub marca menționată poate fi compensat printr‑o intensitate accentuată sau o îndelungată constanță în timp a utilizării acestei mărci și invers (Hotărârea VITAFRUIT, punctul 26 de mai sus, EU:T:2004:225, punctul 42, și Hotărârea HIPOVITON, punctul 29 de mai sus, EU:T:2004:223, punctul 36).

Utilizarea serioasă a unei mărci nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective care dovedesc o utilizare efectivă și suficientă a mărcii pe piața relevantă [Hotărârea din 12 decembrie 2002, Kabushiki Kaisha Fernandes/OAPI – Harrison (HIWATT), T‑39/01, Rec., EU:T:2002:316, punctul 47, și Hotărârea din 6 octombrie 2004, Vitakraft‑Werke Wührmann/OAPI – Krafft (VITAKRAFT), T‑356/02, Rec., EU:T:2004:292, punctul 28].

Prezentul motiv trebuie analizat în lumina acestor considerații.

Întrucât cererea de înregistrare a unei mărci comunitare depusă de Gumersport Mediterranea de Distribuciones a fost publicată la 26 iunie 2006, perioada de cinci ani menționată la articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 se întinde, astfel cum a subliniat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 25 din decizia atacată, de la 26 iunie 2001 la 25 iunie 2006.

Din cuprinsul punctului 28 din decizia atacată rezultă că camera de recurs, pentru a aprecia caracterul serios al utilizării mărcii anterioare în perioada relevantă, a luat în considerare elementele de probă depuse de reclamantă prezentate în continuare.

În primul rând, camera de recurs a luat în considerare un document adresat de reclamantă societății Deutsche Bahn AG din data de 5 martie 2007, care conținea un tabel cu cifra de afaceri anuală realizată în perioada 1997-2006 prin vânzarea de accesorii pentru biciclete, comercializate sub marca anterioară.

În al doilea rând, camera de recurs a luat în considerare o declarație scrisă, semnată la 30 octombrie 2009 de domnul S., reprezentantul autorizat al reclamantei. La acest document erau anexate tabele, de asemenea semnate și datate, care conțineau informații privind cifra de afaceri realizată din vânzarea mai multor accesorii pentru biciclete și pentru automobile, comercializate sub marca anterioară.

În al treilea rând, camera de recurs a luat în considerare trei facturi ale agenției de publicitate R & P pentru producția de cataloage și alte documente publicitare pentru echipamentul comercializat sub marca anterioară.

În al patrulea rând, camera de recurs a luat în considerare exemple de publicitate pentru marca anterioară.

În al cincilea rând, camera de recurs a luat în considerare un articol în limba germană din mai 2002 care menționa marca anterioară în cuprinsul titlului și al textului.

În al șaselea rând, camera de recurs a luat în considerare trei articole apărute în revista lunară test a organismului Stiftung Warentest (organism oficial pentru testarea produselor). Două dintre articole datau din aprilie 2005 și făceau referire la căști pentru cicliști comercializate sub marca anterioară. Al treilea articol data din iunie 2002 și făcea referire la un scaun auto comercializat sub marca anterioară.

În sfârșit, în al șaptelea rând, camera de recurs a luat în considerare cataloage din 2002, din 2005 și din 2006 referitoare la accesorii pentru biciclete și pentru automobile comercializate sub marca anterioară.

În decizia atacată, camera de recurs, în conformitate cu decizia diviziei de opoziție, a apreciat că elementele de probă furnizate demonstrau că perioada de utilizare a mărcii anterioare se încadra în perioada relevantă (punctul 29 din decizia atacată). Camera de recurs a confirmat totodată decizia diviziei de opoziție concluzionând că marca anterioară a fost utilizată în Germania (punctul 30 din decizia atacată). Pe de altă parte, camera de recurs, în conformitate cu decizia diviziei de opoziție, a apreciat că elementele de probă furnizate demonstrau că marca anterioară a fost utilizată astfel cum a fost înregistrată (punctul 31 din decizia atacată).

În schimb, camera de recurs s‑a distanțat de opinia diviziei de opoziție în ceea ce privește aprecierea importanței utilizării mărcii anterioare.

Camera de recurs a considerat că, ținând seama de legăturile „flagrante” care uneau autorul declarației scrise și reclamanta, nu se poate conferi acestei declarații o valoare probatorie decât dacă se coroborează cu alte elemente de probă (punctul 36 din decizia atacată).

În continuare, camera de recurs a apreciat, în esență, că celelalte elemente de probă furnizate de reclamantă nu se coroborau cu conținutul declarației scrise și că, prin urmare, importanța utilizării mărcii anterioare nu a fost demonstrată (punctele 37-40 din decizia atacată).

Reclamanta reproșează mai întâi camerei de recurs că nu a considerat că declarația scrisă și tabelele cu cifrele de afaceri care erau anexate la acestea constituiau, prin ele însele, o probă suficientă a utilizării serioase a mărcii anterioare.

În această privință, reclamanta susține că declarația scrisă răspunde criteriilor impuse de legislația relevantă a Uniunii. Ea mai reproșează camerei de recurs că a ignorat semnificația și forța probatorie a unei declarații scrise potrivit dreptului german. O astfel de declarație ar fi admisibilă ca probă într‑o instanță din Germania și orice declarație falsă ar fi pedepsită conform articolului 156 din Strafgesetzbuch (Codul penal german). Reclamanta reproșează în final camerei de recurs că nu a luat în considerare faptul că declarația scrisă părea a fi temeinică și fiabilă.

Trebuie arătat că declarația scrisă a domnului S. este datată și semnată. În această declarație, domnul S. precizează că a fost informat că declarația respectivă urmează să fie depusă la OAPI și că o declarație falsă se sancționează penal. În acest document, domnul S. a declarat că reclamanta vinde la scară largă accesorii pentru biciclete și pentru automobile sub marca anterioară. La această declarație a anexat tabele, de asemenea semnate și datate, care conțineau informații privind cifra de afaceri realizată între anii 2001 și 2006 din vânzarea unor diferite accesorii pentru biciclete și pentru automobile. Această informație era structurată pe an și pe produs. Domnul S. a declarat că aproximativ 90 % din cifra de afaceri provenea din vânzări efectuate în Germania. El a mai precizat că efectele declarației sale scrise acopereau și cifrele de afaceri menționate în tabelele anexate și a indicat în final că cataloagele produselor comercializate sub marca anterioară, inclusiv cele depuse la OAPI în cursul procedurii administrative, erau trimise tuturor responsabililor de achiziții, directorilor de marketing și șefilor de raioane ale marilor magazine de vânzare cu amănuntul.

Trebuie arătat că această declarație scrisă face parte din „declarațiile scrise date sub jurământ sau în mod solemn sau cu efect echivalent în conformitate cu legislația statului în care sunt făcute”, în sensul articolului 78 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009. Având în vedere coroborarea acestei dispoziții cu norma 22 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95, trebuie constatat că această declarație scrisă constituie unul dintre mijloacele de probă ale utilizării mărcii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (Salvita), T‑303/03, Rec., EU:T:2005:200, punctul 40, și Hotărârea din 28 martie 2012, Rehbein/OAPI – Dias Martinho (OUTBURST), T‑214/08, Rep., EU:T:2012:161, punctul 32]. Părțile sunt în dezacord în ceea ce privește valoarea probatorie care trebuie conferită acestei declarații scrise.

În această privință, pentru a aprecia valoarea probatorie a unui document, trebuie să se verifice veridicitatea informației pe care o conține. Trebuie, așadar, să se țină cont de originea documentului, de împrejurările elaborării sale și de destinatarul său și trebuie să se ridice problema dacă, după conținut, pare temeinic și fiabil [Hotărârea Salvita, punctul 49 de mai sus, EU:T:2005:200, punctul 42, și Hotărârea din 13 iunie 2012, Süd‑Chemie/OAPI – Byk‑Cera (CERATIX), T‑312/11, EU:T:2012:296, punctul 29].

Pe de altă parte, din jurisprudență rezultă că, atunci când o declarație a fost întocmită în sensul articolului 78 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009 de unul dintre cadrele de răspundere ale reclamantei, nu se poate conferi o valoare probatorie respectivei declarații decât dacă se coroborează cu alte elemente de probă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 mai 2009, Schuhpark Fascies/OAPI – Leder & Schuh (jello SCHUHPARK), T‑183/08, EU:T:2009:156, punctul 39, Hotărârea CERATIX, punctul 50 de mai sus, EU:T:2012:296, punctul 30, și Hotărârea din 12 martie 2014, Globosat Programadora/OAPI – Sport TV Portugalia (SPORT TV INTERNACIONAL), T‑348/12, EU:T:2014:116, punctul 33].

În speță, chiar dacă declarația scrisă a domnului S. are un caracter solemn și conține informații referitoare în special la importanța utilizării în Germania a mărcii anterioare sub forma unor tabele cu cifre de afaceri structurate pe produs și pe an, trebuie subliniat că ea emană de la un cadru de răspundere al reclamantei, iar nu de la un terț care ar oferi alte garanții de obiectivitate. În consecință, aprecierea întemeiată a camerei de recurs de la punctul 36 din decizia atacată, potrivit căreia, ținând seama de legăturile „flagrante” care unesc autorul declarației scrise și reclamanta, nu se putea conferi o valoare probantă declarației decât dacă se corobora cu alte elemente de probă, este conformă cu jurisprudența prezentată la punctele 50 și 51 de mai sus.

Argumentul reclamantei referitor la forța probatorie pe care ar avea‑o declarația scrisă potrivit dreptului german nu poate repune în discuție concluzia de mai sus. Astfel, independent de forța probatorie pe care ar putea‑o avea această declarație potrivit dreptului german, este necesar să se constate că nicio dispoziție din Regulamentul nr. 207/2009 sau din Regulamentul nr. 2868/95 nu permite să se concluzioneze că forța probatorie a elementelor de probă ale utilizării mărcii, inclusiv declarațiile scrise menționate la articolul 78 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009, ar trebui analizate în lumina legislației naționale a un stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârile Salvita, punctul 49 de mai sus, EU:T:2005:200, punctul 42, și Hotărârea jello SCHUHPARK, punctul 51 de mai sus, EU:T:2009:156, punctul 38).

În temeiul argumentelor care precedă, este necesar să se respingă critica reclamantei potrivit căreia camera de recurs ar fi trebuit să considere că declarația scrisă a domnului S. constituie, prin ea însăși, o probă suficientă a utilizării serioase a mărcii anterioare.

În continuare, trebuie examinat dacă în mod întemeiat camera de recurs a considerat că celelalte elemente de probă furnizate de reclamantă în cursul procedurii administrative nu se coroborau cu conținutul declarației scrise.

În primul rând, camera de recurs a apreciat în mod întemeiat la punctul 38 din decizia atacată că declarația scrisă a domnului S. nu se coroborează cu documentul adresat de reclamantă societății Deutsche Bahn (a se vedea punctul 35 de mai sus). Camera de recurs a subliniat că acest document nu putea fi coroborat cu declarația scrisă pentru motivul că nu era semnat, nu specifica produsele vizate și indica cifre de afaceri diferite de cele menționate în declarația scrisă. În aceste condiții, Tribunalul constată că cifrele de afaceri indicate în documentul adresat Deutsche Bahn, chiar dacă sunt diferite de cifrele cuprinse în declarația scrisă a domnului S., nu le contrazic, cum lasă OAPI să se înțeleagă în memoriul său în răspuns depus la Tribunal. Astfel, cifrele de afaceri menționate în documentul adresat Deutsche Bahn sunt mai ridicate decât cele menționate în declarația scrisă a domnului S. pentru aceiași ani în discuție, întrucât, potrivit documentului menționat, ele privesc toate accesoriile pentru biciclete care au fost vândute, pe când cifrele de afaceri indicate în declarația scrisă privesc anumite accesorii. În consecință, documentul adresat Deutsche Bahn, chiar dacă nu se coroborează cu conținutul declarației scrise, nici nu diminuează forța probatorie a acesteia din urmă.

În al doilea rând, la punctul 37 din decizia atacată, camera de recurs a afirmat că declarația scrisă nu putea fi coroborată cu cataloage (a se vedea punctul 41 de mai sus) sau cu articole referitoare la testele privind produsele (a se vedea punctul 40 de mai sus). Considerațiile care figurează în cuprinsul a două puncte din decizia atacată par să servească drept justificare acestei afirmații a camerei de recurs.

Pe de o parte, la punctul 37 din decizia atacată, camera de recurs, după ce a afirmat că declarația scrisă a domnului S. nu putea fi coroborată cu cataloage sau cu articole referitoare la testele privind produse, a formulat următoarele considerații: „Cu privire la acest aspect [și anume la problema importanței utilizării], sunt anexate la declarația [solemnă] cifre de afaceri din anul 2001 până în anul 2006 pentru mai multe accesorii de biciclete și de mașină sub marca anterioară PROFEX la care se referă declarația [solemnă], dar aceste cifre de afaceri au fost elaborate chiar de partea care a formulat opoziția, iar faptul că declarația [solemnă] le include prin referire la acestea nu înseamnă că se coroborează cu cataloagele sau cu articolele citate.”

Acest citat din cuprinsul punctului 37 din decizia atacată nu este susceptibil să susțină afirmația camerei de recurs potrivit căreia declarația scrisă nu putea fi coroborată cu cataloagele sau cu articolele referitoare la testele privind produse.

Pe de altă parte, la punctul 39 din decizia atacată, camera de recurs, referindu‑se la Hotărârea din 8 martie 2012, Arrieta D. Gross/OAPI – International Biocentric Foundation și alții (BIODANZA) (T‑298/10, EU:T:2012:113), afirmă următoarele: „Publicitatea, cataloagele și articolele de reviste nu pot dovedi distribuirea lor către o potențială clientelă germană și nici importanța distribuirii sau numărul de vânzări ori de contracte încheiate pentru produsele protejate prin această marcă. Simpla existență a unei publicități, a unor cataloage și a unor articole de reviste ar putea cel mult să facă probabil sau credibil faptul că produsele care fac obiceiul unei publicități sub marca anterioară au fost vândute sau cel puțin oferite spre vânzare pe teritoriul relevant, dar nu poate dovedi faptul și, cu atât mai puțin, importanța utilizării cum s‑a prezumat în mod neîntemeiat în decizia [diviziei de opoziție] (a se vedea Hotărârea din 5 martie 2012, T‑298/10, «BIODANZA», punctul 36).”

Din cuprinsul punctului 39 din decizia atacată rezultă că, întemeindu‑se pe Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), camera de recurs a considerat că diversele cataloage, articole de revistă și publicitatea furnizate de reclamantă, inclusiv articolele referitoare la testele privind produse apărute în revista test a Stiftung Warentest, nu puteau demonstra nicio utilizare și, cu atât mai puțin, importanța utilizării mărcii anterioare și că, prin urmare, nu se coroborau cu conținutul declarației scrise a domnului S.

Or, camera de recurs trebuia să analizeze dacă elementele de probă furnizate de reclamantă, altele decât declarația scrisă a domnului S., se coroborau cu conținutul acesteia din urmă în vederea dovedirii importanței utilizării mărcii anterioare. Rezultă, așadar, din decizia atacată că camera de recurs nu a contestat că această declarație scrisă și tabelele cu cifre de afaceri pe care le conținea ofereau informații suficiente, în special în ceea ce privește volumul comercial, durata și frecvența utilizării (a se vedea punctul 29 de mai sus), în vederea dovedirii importanței utilizării mărcii anterioare cel puțin în legătură cu produsele menționate în această declarație și în tabelele cu cifrele de afaceri anexate la declarație. Camera de recurs a emis doar în mod întemeiat rezerve cu privire la fiabilitatea informației cuprinse în declarația scrisă din cauza legăturilor „flagrante” existente între autorul acestei declarații și reclamantă.

Altfel spus, camera de recurs trebuia să analizeze dacă elementele de probă, altele decât declarația scrisă, se coroborau cu informația cuprinsă în aceasta și nu trebuia să se limiteze la a analiza dacă aceste elemente de probă demonstrau, prin ele însele, fără declarația scrisă, importanța utilizării mărcii anterioare. În cazul în care camera de recurs ar proceda în acest mod, ea ar elimina orice valoare probatorie a declarației scrise a domnului S. Or, Tribunalul a avut deja ocazia să afirme că împrejurarea că o declarație dată potrivit articolului 78 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009 precum cea a domnului S. în speță emană de la un angajat al societății nu poate prin ea însăși să o lipsească de orice valoare (a se vedea în acest sens Hotărârea CERATIX, punctul 50 de mai sus, EU:T:2012:296, punctul 30 și jurisprudența citată).

Având în vedere această observație introductivă, Tribunalul consideră că unele elemente de probă furnizate de reclamantă, respectiv declarația scrisă a domnului S. și „publicitatea, cataloagele și articolele de reviste”, inclusiv articolele apărute în revista test a Stiftung Warentest, nu au fost analizate în mod adecvat de camera de recurs. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 37 și 39 ale deciziei atacate, camera de recurs a analizat problema dacă „articolele referitoare la testele concrete privind produse” și „publicitatea, cataloagele și articolele de reviste” puteau prin ele însele să dovedească importanța utilizării mărcii anterioare și, întemeindu‑se pe Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), a concluzionat că nu era cazul în speță. Nicio parte din decizia atacată nu demonstrează că camera de recurs a analizat conținutul declarației scrise a domnului S. în coroborare cu „publicitatea, cataloagele și articolele de reviste”, inclusiv cu articolele apărute în revista test a Stiftung Warentest. Această concluzie este confirmată de trimiterea făcută de camera de recurs la Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), în care, astfel cum se arată și la punctele 69 și 70 de mai jos, problema în discuție era de a stabili dacă materialul publicitar utilizat de deținătorul mărcii anterioare – care reprezenta singura dovadă depusă pentru a demonstra utilizarea serioasă a acestei mărci – putea dovedi o asemenea utilizare.

Or, în speță, spre deosebire de situația de fapt din Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), camera de recurs avea în față mai multe elemente de probă, de natură diferită, depuse de reclamantă și trebuia să analizeze dacă aceste elemente de probă se coroborau cu conținutul declarației scrise și confirmau adevărul informației care se regăsea în cuprinsul ei.

Această analiză eronată a camerei de recurs afectează decizia atacată și constituie un temei suficient pentru a o anula.

Mai mult, independent de această analiză eronată, Tribunalul consideră că camera de recurs a mai săvârșit o eroare în ceea ce privește aprecierea valorii probatorii a articolelor referitoare la testele privind produse, apărute în revista test a Stiftung Warentest.

Din cuprinsul punctului 39 din decizia atacată rezultă că camera de recurs a apreciat că „publicitatea, cataloagele și articolele de reviste”, așadar, inclusiv articolele apărute în revista test a Stiftung Warentest, nu puteau dovedi faptul și, cu atât mai puțin, importanța utilizării mărcii anterioare. Ea a invocat în această privință Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113).

În Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), Tribunalul era chemat să analizeze dacă materialul publicitar, plasat de deținătorul mărcii anterioare în reviste sau distribuit de acesta sub formă de pliante sau de prospecte, dovedea utilizarea serioasă a acelei mărci. În cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, materialul publicitar reprezenta singura probă depusă de deținătorul mărcii anterioare pentru a demonstra utilizarea serioasă a acesteia (Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus, EU:T:2012:113, punctele 63-66).

În acest context, Tribunalul a apreciat la punctele 68 și 69 din Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), că utilizarea serioasă a mărcii în cauză nu putea fi dovedită prin simpla prezentare a unor copii după materialul publicitar care menționează marca respectivă în relație cu produsele sau serviciile vizate. Tribunalul a indicat că, pentru a stabili caracterul serios al utilizării mărcii în cauză, trebuia dovedit că materialul respectiv, indiferent de natura sa, fusese difuzat în rândul publicului relevant. Tribunalul a precizat că acest lucru presupunea, în cazul materialelor publicitare apărute în presa scrisă, furnizarea dovezii privind difuzarea ziarului sau a revistei avute în vedere în sânul publicului relevant și că nu putea fi altfel decât în situația publicității făcute în ziare sau în reviste foarte cunoscute, a căror circulație este un fapt notoriu.

În speță, camera de recurs s‑a întemeiat în mod eronat pe Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), pentru a concluziona la punctul 39 din decizia atacată că articolele referitoare la testele privind produse, apărute în revista test a Stiftung Warentest, nu puteau dovedi importanța utilizării mărcii anterioare.

Astfel, trebuie să se constate că articolele referitoare la testele privind produse, apărute în revista test a Stiftung Warentest, au o natură și o funcție diferite de cele ale materialului publicitar în discuție în Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113).

Mai precis, materialul publicitar în discuție în Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), avea funcția de a promova vânzarea unui produs sau a unui serviciu acoperit de marca în cauză, fără a furniza informații cu privire la utilizarea sa efectivă. Tocmai din cauza acestei lacune din cuprinsul informației Tribunalul a subliniat necesitatea ca deținătorul mărcii anterioare să demonstreze difuzarea suficientă a materialului publicitar în rândul publicului relevant, cu excepția cazului în care această difuzare constituie un fapt notoriu.

În schimb, articolele din revista test a Stiftung Warentest, depuse de reclamată, nu au ca funcție să facă publicitate unui produs, ci să prezinte avantajele și inconvenientele acestuia și să le compare cu produse identice comercializate sub alte mărci în scopul de a ajuta consumatorul să facă o alegere la cumpărare. În mod fundamental, din interpretarea acestor articole rezultă că ele se referă la produse aflate deja pe piață. Astfel, aceste articole conțin informații privind prețul mediu al produselor de pe piață.

Spre deosebire de materialul publicitar în discuție în Hotărârea BIODANZA, punctul 60 de mai sus (EU:T:2012:113), articolele din revista test a Stiftung Warentest, depuse de reclamantă, furnizează informații referitoare la importanța utilizării mărcii anterioare în relație cu produsele testate, care ar fi trebuit luată în considerare de camera de recurs împreună cu alte elemente de probă depuse și în special cu declarația scrisă a domnului S. Pentru aceleași motive, camera de recurs ar fi trebuit să ia în considerare trimiterile făcute la teste efectuate de Stiftung Warentest care se regăsesc în cataloagele publicitare depuse de reclamantă în cursul procedurii administrative.

Trebuie în final subliniat că, date fiind natura și funcția revistei test a Stiftung Warentest, importanța difuzării sale în rândul publicului relevant – chestiune abordată pe larg de părți în înscrisurile depuse de acestea la Tribunal – nu are un caracter determinant. Indiferent de importanța difuzării lor, articolele din revista test, tocmai fiindcă vizează produse comercializate sub marca anterioară, furnizează informații referitoare la importanța utilizării sale în relație cu aceste produse și dispun, așadar, de o forță probatorie care trebuia luată în considerare de camera de recurs.

Din cuprinsul punctelor 62-66 de mai sus rezultă că, întrucât nu a analizat dacă publicitatea, cataloagele și articolele de reviste, inclusiv articolele referitoare la testele produselor, apărute în revista test a Stiftung Warentest, se coroborează cu conținutul declarației scrise a domnului S. și cu tabelele cu cifre de afaceri anexate la ea, camera de recurs a efectuat o analiză eronată a acestor elemente de probă. Rezultă de asemenea din cuprinsul punctelor 67-75 de mai sus că camera de recurs a săvârșit o eroare prin faptul că nu a conferit nicio forță probatorie articolelor referitoare la testele produselor, apărute în revista test a Stiftung Warentest, și cataloagelor publicitare ale reclamantei care conțin referiri la teste efectuate de Stiftung Warentest cu privire la unele dintre produsele sale. În consecință, trebuie să se concluzioneze că articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 a fost încălcat de camera de recurs și că decizia atacată trebuie anulată.

Rezultă din ansamblul celor ce precedă că trebuie să se admită primul motiv invocat de reclamantă și să se anuleze decizia atacată, fără a fi necesară analiza celui de al doilea motiv invocat de aceasta.

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât OAPI a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

9 decembrie 2014 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la cheltuielile de judecată