Concluziile avocatului general E. Sharpston prezentate la 26 noiembrie 2013.#Michael Timmel împotriva Aviso Zeta AG.#Cerere de decizie preliminară formulată de Handelsgericht Wien.#Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2003/71/CE – Articolul 14 alineatul (2) litera (b) – Regulamentul (CE) nr. 809/2004 – Articolul 22 alineatul (2) și articolul 29 alineatul (1) – Prospect de bază – Supliment la prospect – Condiții definitive – Data și modul de publicare a informațiilor solicitate – Condiții de publicare sub formă electronică.#Cauza C‑359/12.

Potrivit Directivei privind prospectele ( 2 ), în caz de ofertă publică de valori mobiliare, trebuie întocmit un „prospect” ( 3 ) care să conțină informațiile necesare pentru a permite investitorilor să evalueze în cunoștință de cauză situația financiară a emitentului, precum și taxele aferente valorilor mobiliare în cauză ( 4 ). Directiva stabilește cadrul juridic, iar regulamentul său de punere în aplicare ( 5 ) stabilește norme de aplicare cu privire la conținutul și la structura în conformitate cu care trebuie prezentate informațiile într‑un prospect. Normele privind elaborarea prospectului sunt contradictorii în măsura în care este obligatoriu ca anumite „informații solicitate” să fie incluse în orice prospect, cu toate că regulamentul de punere în aplicare prevede că aceste informații (deși „solicitate”) pot fi omise dacă nu se cunosc în momentul aprobării prospectului de bază și nu pot fi determinate decât în momentul emiterii ( 6 ). Astfel, prezenta cauză ar putea fi descrisă drept o cauză care dă naștere unei întrebări neobișnuite – cât de solicitate sunt „informațiile solicitate”?

În procedura principală, domnul Timmel susține că anumite informații a căror publicare se impunea în principiu au fost omise din prospectul de bază referitor la valorile mobiliare subscrise de acesta. În plus, aceste informații nu au fost incluse într‑un supliment la prospectul de bază, ci au fost incluse într‑un document distinct cunoscut sub denumirea „condiții finale”, care nu a fost prezentat spre aprobare autorităților competente ale statului membru relevant în conformitate cu reglementările naționale de transpunere a Directivei privind prospectele. Ulterior, domnul Timmel a formulat o acțiune în justiție, susținând că prospectul nu a fost publicat în mod valabil și că avea dreptul să denunțe unilateral contractul de cumpărare a valorilor mobiliare în cauză. În acest context, Handelsgericht Wien (Tribunalul Comercial Viena) solicită îndrumări cu privire la interpretarea Directivei privind prospectele și a regulamentului său de punere în aplicare. Acesta solicită, în esență, să se stabilească momentul în care emitentul de valori mobiliare în cadrul unei oferte publice trebuie să publice suplimentul la un prospect de bază și ce constituie publicarea valabilă a unui prospect de bază în format electronic.

Directiva privind prospectele prevede, printre altele, (i) conținutul și schema prospectului ( 7 ), (ii) prerogativele și dispozițiile în conformitate cu care autoritățile naționale competente trebuie să aprobe un prospect ( 8 ), (iii) publicarea prospectului ( 9 ) și (iv) normele pentru recunoașterea reciprocă care asigură că un prospect aprobat de „statul membru de origine” ( 10 ) este valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene în ceea ce privește ofertele publice de valori mobiliare.

Următoarele considerente ale Directivei privind prospectele prezintă relevanță. Considerentul (10) prevede că directiva și dispozițiile sale de aplicare au ca obiect garantarea protecției investitorilor și eficacitatea pieței ( 11 ). Considerentul (19) precizează că, întrucât investițiile în valori mobiliare implică riscuri, investitorii trebuie să fie în deplină cunoștință de cauză pentru a evalua aceste riscuri. În ceea ce privește conținutul și schema unui prospect, potrivit considerentului (24), conținutul unui prospect de bază ar trebui, în special, să țină seama de flexibilitatea necesară în ceea ce privește informațiile care urmează să fie furnizate despre valorile mobiliare în cauză. Considerentul (34) prevede că orice fapt nou care poate avea influență asupra evaluării unei investiții și care survine între publicarea prospectului și închiderea ofertei ar trebui corect evaluat de investitori și necesită, prin urmare, aprobarea și difuzarea unui supliment la prospect.

Următorii termeni se regăsesc printre termenii definiți la articolul 2 alineatul (1) din directivă. Expresia „valori mobiliare” înseamnă „valori mobiliare” [transferabile]” ( 12 ). Se face deosebire între „titlurile de capital” și „titlurile, altele decât cele de capital” ( 13 ). „Emitentul” este o entitate juridică ce emite sau propune emiterea de valori mobiliare ( 14 ). „Persoana care face o ofertă” (sau „ofertantul”) înseamnă o persoană fizică sau juridică ce oferă valori mobiliare publicului ( 15 ). „Programul de ofertă” este un program care ar permite emisiunea de titluri, altele decât cele de capital, aparținând unui tip și unei categorii similare, într‑un mod continuu sau repetat, pe o perioadă de emisiune determinată ( 16 ). În sfârșit, „prospect de bază” înseamnă un prospect cuprinzând toate informațiile relevante menționate la articolele 5, 7 și 16 (din directivă), în cazul în care există un supliment, privind emitentul și valorile mobiliare de ofertă publică sau de admitere la tranzacționare și, la alegerea emitentului, condițiile definitive ale ofertei ( 17 ).

Articolul 3 alineatul (1) din directivă obligă statele membre să introducă măsuri de interzicere a oricărei oferte publice de valori mobiliare pe teritoriul lor fără publicarea prealabilă a unui prospect.

În ceea ce privește conținutul și schema unui prospect, norma generală menționată la articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind prospectele prevede că un prospect „[…] conține toate informațiile care, ținând seama de natura specifică a emitentului și a valorilor mobiliare oferite public sau admise la tranzacționarea pe o piață reglementată, sunt informații necesare pentru a permite investitorilor să evalueze în cunoștință de cauză patrimoniul, situația financiară, rezultatele și perspectivele emitentului și ale eventualilor garanți, precum și taxele aferente acestor valori mobiliare. Aceste informații se prezintă sub o formă ușor de analizat și de înțeles” ( 18 ). Potrivit articolului 5 alineatul (3) din Directiva privind prospectele, emitentul poate decide să realizeze prospectul (i) sub forma unui document unic, astfel cum este stabilit în anexa I la directivă, (ii) sub forma a trei documente distincte dintre care un document de înregistrare, o notă privind valorile mobiliare și un rezumat, astfel cum se prevede în anexele II, III și IV la directivă, sau (iii) sub forma unui prospect de bază, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (4), completat cu condițiile definitive.

Articolul 5 alineatul (4) prevede: „Pentru categoriile de valori mobiliare enumerate în continuare, prospectul poate cuprinde, la alegerea emitentului, a ofertantului sau a persoanei care solicită admiterea la tranzacționarea pe o piață reglementată, un prospect de bază conținând toate informațiile utile asupra emitentului și asupra valorilor oferite public sau propuse spre tranzacționarea pe o piață reglementată: (a) titlurile, altele decât cele de capital, inclusiv toate bonurile de subscriere de acțiuni sub orice formă, emise în cadrul unui program de ofertă; (b) titlurile, alele decât cele de capital, emise în mod continuu sau repetat de către instituțiile de credit, în cazul în care: […] Informațiile pe care le conține prospectul de bază se completează, dacă este necesar, cu date actualizate asupra emitentului și asupra valorilor mobiliare care trebuie oferite public sau propuse tranzacționării pe o piață reglementată, în conformitate cu articolul 16. În cazul în care condițiile definitive ale ofertei nu se includ în prospectul de bază sau în supliment, acestea se comunică investitorilor și se depun la autoritatea competentă pentru fiecare ofertă publică, în termen optim, pe cât posibil înaintea lansării ofertei. Dispozițiile articolului 8 alineatul (1) litera (a) se aplică în acest sens.”

Articolul 7 din Directiva privind prospectele prevede că un prospect, indiferent de schema pe care o urmează, trebuie să conțină informațiile de care investitorii au nevoie pentru evaluarea riscurilor. Informațiile specifice care trebuie incluse sunt stabilite în măsurile de punere în aplicare relevante ( 19 ).

Articolul 8 alineatul (1) prevede că, în cazul în care prețul definitiv al ofertei și numărul definitiv al valorilor mobiliare care vor fi oferite public nu se pot include în prospect, statele membre trebuie să se asigure fie că (a) criteriile și/sau normele pe baza cărora aceste elemente vor fi stabilite sau prețul maxim al ofertei sunt comunicate în mod obligatoriu în prospect, fie că (b) imediat ce un document a fost depus, stabilindu‑se prețul definitiv al ofertei și numărul valorilor mobiliare oferite public, există o perioadă de cel puțin două zile lucrătoare în cursul căreia se pot retrage acceptarea achiziției sau a subscrierii valorilor mobiliare.

În ceea ce privește publicarea prospectului, articolul 14 prevede că odată aprobat de autoritatea competentă a „statului membru de origine”, prospectul ar trebui să se pună la dispoziția publicului de către, de exemplu, emitent sau ofertant cel mai devreme posibil și, în orice caz, într‑un termen rezonabil înainte de începerea sau cel mai târziu la începerea ofertei publice în unul dintre modurile prevăzute la articolul 14 alineatul (2). Litera (b) a acestei dispoziții prevede că un prospect sub o formă imprimată este publicat atunci când „este [pus] gratuit la dispoziția publicului în birourile de pe piața pe care sunt admise la tranzacționare valorile mobiliare sau în sediul social al emitentului și în birourile intermediarilor financiari care plasează sau tranzacționează valorile mobiliare respective, inclusiv a celor însărcinați cu serviciul financiar” ( 20 ).

În ceea ce privește suplimentul la prospect, articolul 16 alineatul (1) prevede: „Orice fapt nou semnificativ sau orice eroare sau inexactitate substanțială privind informațiile cuprinse în prospect, care este de natură să influențeze evaluarea valorilor mobiliare și survine sau se constată între aprobarea prospectului și închiderea definitivă a ofertei publice sau, după caz, începerea tranzacționării pe o piață reglementată, se menționează într‑un supliment la prospect. Acest supliment se aprobă, într‑un termen maxim de șapte zile lucrătoare, în același mod și se publică cel puțin după aceleași modalități precum prospectul inițial. Rezumatul și orice eventuală traducere a acestuia duce la apariția unui supliment, în cazul în care aceasta se dovedește necesar pentru a ține seama de noile informații care figurează în suplimentul la prospect.”

Regulamentul de punere în aplicare stabilește normele specifice privind informațiile care trebuie incluse într‑un prospect ( 21 ). Considerentul (21) prevede că prospectul de bază și condițiile sale finale trebuie să furnizeze aceleași informații ca un prospect. Toate principiile generale aplicabile prospectului ar trebui să se aplice de asemenea condițiilor finale menționate anterior. Cu toate acestea, în cazul în care condițiile finale nu sunt incluse în prospectul de bază, nu ar trebui să fie obligatorie aprobarea lor de autoritatea competentă. În ceea ce privește obținerea accesului la informații, considerentul (25) explică faptul că „[n]ivelul mai ridicat de flexibilitate oferit de posibilitatea de a emite un prospect de bază și condițiile finale privitoare la prospectul de bază comparativ cu elaborarea unui prospect publicat o singură dată nu ar trebui să împiedice accesul facil al investitorilor la informațiile importante”. Considerentul (26) prevede că în prospectul de bază ar trebui să se indice clar ce tip de informații va trebui inclus în cadrul condițiilor finale. Ar trebui să fie posibil ca această cerință să poată fi îndeplinită în mai multe moduri, de exemplu, lăsând spații goale în prospectul de bază sau adăugându‑i o listă cu informațiile lipsă.

Articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare prevede, printre altele: structura prospectului, informațiile minime care trebuie menționate (în conformitate cu articolul 7 din Directiva privind prospectele) și metodele de publicare a unui prospect prin care să se garanteze punerea sa la dispoziția publicului).

Articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare este intitulat „Informațiile minime care trebuie incluse în prospectul de bază și în condițiile finale privind prospectele de bază”. Acesta prevede că prospectul de bază trebuie să conțină informațiile solicitate, printre altele, în anexa V la regulament și care sunt menționate la articolul 8 din regulament. Potrivit articolului 22 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare, „[e]mitentul, ofertantul sau persoana care solicită admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată poate omite informațiile care nu sunt cunoscute în momentul aprobării prospectului de bază și care nu pot fi determinate decât în momentul emiterii”. Articolul 22 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare prevede că prospectul de bază trebuie să conțină următoarele elemente: (i) indicații privind informațiile care vor apărea în condițiile finale și (ii) modul de publicare a condițiilor finale; în cazul în care emitentul nu este în măsură să determine acest mod de publicare în momentul aprobării prospectului, o indicație privind mijloacele prin care publicul va fi informat asupra modului de publicare a condițiilor finale.

În ceea ce privește publicarea suplimentelor, articolul 22 alineatul (7) din regulamentul de punere în aplicare prevede: „În cazul în care, între momentul aprobării prospectului de bază și închiderea definitivă a ofertei sau, după caz, începerea tranzacționării pe o piață reglementată intervine un fapt, o eroare sau o inexactitate în sensul articolului 16 alineatul (1) din [Directiva privind prospectele], emitentul, ofertantul sau persoana care solicită admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată publică un supliment înainte de închiderea definitivă a ofertei sau de admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare.”

Articolul 26 din regulamentul de punere în aplicare stabilește normele privind structura prospectului de bază și a condițiilor finale conexe. Articolul 26 alineatul (5) prevede că condițiile finale conexe prospectului de bază fie sunt prezentate sub forma unui document distinct care conține exclusiv aceste condiții, fie sunt incluse în prospectul de bază.

Normele privind publicarea unui prospect în format electronic sunt prevăzute la articolul 29 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, care prevede că prospectul sau prospectul de bază ar trebui să fie ușor accesibil pe site‑ul web relevant.

Articolul 5 din Legea privind valorile mobiliare (Kapitalmarktgesetz, denumită în continuare „KMG”) prevede că, în cazul în care o ofertă pentru care este necesar un prospect se lansează fără publicarea anterioară a acestui prospect sau fără a se indica informațiile prevăzute la articolul 6, investitorii, și anume consumatori ( 22 ), își pot retrage oferta sau pot denunța unilateral contractul. Articolul 6 din KMG prevede că suplimentul la prospect trebuie publicat în cazul în care există un fapt nou semnificativ, o eroare sau o inexactitate substanțială privind informațiile cuprinse în prospect, de natură să influențeze evaluarea valorilor mobiliare sau a investițiilor în cauză. Potrivit articolului 10 din KMG, un prospect se consideră a fi publicat dacă, printre altele, este publicat în format electronic pe pagina web a emitentului și, eventual, pe aceea a intermediarilor financiari care plasează sau tranzacționează valorile mobiliare respective.

Prospectul de bază pentru valorile mobiliare „Dragon FX Garant” a fost întocmit de emitent, societatea Lehman Brothers Treasury Co. BV (denumită în continuare „Lehman Brothers”), al cărei sediu se afla, la momentul faptelor, în Amsterdam. Se pare că prospectul a fost depus la bursa irlandeză, care l‑a aprobat la 9 august 2006 ( 23 ). La 29 august 2006 și, respectiv, la 6 și la 26 septembrie 2006, au fost publicate trei suplimente la acest prospect de bază. Un proiect al „condițiilor finale” a fost publicat la 19 septembrie 2006, iar versiunea definitivă a acestui document a fost emisă la 4 decembrie 2006.

Domnul Timmel susține că prospectul în litigiu nu a fost publicat în mod corespunzător nici la bursă, nici la sediul Lehman Brothers sau al intermediarului său financiar. Documentele au putut fi accesate însă pentru o anumită perioadă pe pagina de internet a bursei din Luxemburg.

Documentele au putut fi căutate și consultate numai ulterior procesului de înregistrare. În fiecare lună, puteau fi accesate în mod gratuit numai două documente, iar ulterior, pentru fiecare document accesat, trebuia plătită o anumită taxă. În orice caz, pentru accesarea documentului intitulat „condiții finale” trebuia să se plătească o taxă. Procesul de înregistrare era în sine complex și era condiționat de lecturarea unui document complex privind exonerarea de răspundere (legal disclaimer) și de indicarea unei adrese de e‑mail pentru obținerea unui mesaj de confirmare în limba engleză.

La 30 octombrie 2006, domnul Timmel a subscris 40000 de titluri mobiliare Dragon FX Garant la prețul de 40800 de euro. Acesta a achiziționat valorile mobiliare la 1 decembrie 2006.

Domnul Timmel susține în prezent că în prospectul de bază nu erau indicate codul ISIN ( 24 ), moneda, descrierea valorilor mobiliare care au stat la baza emisiunii sau performanțele lor trecute și viitoare ori volatilitatea acestora și nici informațiile cu privire la metoda de calcul al randamentului valorilor mobiliare în cauză. Prin urmare, acesta declară că dorește să denunțe unilateral contractul de cumpărare a valorilor mobiliare pentru motivul că nu a fost îndeplinită obligația de publicare a prospectului prevăzută la articolele 5 și 6 din KMG.

Domnul Timmel a formulat astfel o acțiune în fața Handelsgericht Wien prin care solicita denunțarea unilaterală a contractului de cumpărare a valorilor mobiliare în cauză și recuperarea prețului de cumpărare a valorilor mobiliare menționată plus dobânda aferentă. Instanța națională consideră că soluția pe care urmează să o pronunțe depinde de aspectul dacă Aviso Zeta AG (denumită în continuare „Aviso Zeta” sau „ofertantul”) era obligată să publice informațiile menționate la articolul 22 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare care sunt, în principiu, solicitate, dar necunoscute în momentul aprobării prospectului de bază. În consecință, aceasta adresează următoarele întrebări: „1) Articolul 22 alineatul (2) din [regulamentul de punere în aplicare] trebuie interpretat în sensul că, în principiu, informațiile care trebuie [solicitate], dar care nu sunt cunoscute la momentul aprobării prospectului de bază, ci doar la momentul publicării suplimentului la prospect, trebuie incluse în acest supliment? 2) Derogarea de la articolul 22 alineatul (2) din [regulamentul de punere în aplicare] conform căreia se poate omite indicarea elementelor componente ale informației în sensul articolului 22 alineatul (1) [al doilea paragraf] se aplică și în cazul în care aceste informații (solicitate) erau cunoscute înainte de data emiterii, dar după publicarea prospectului de bază în care nu erau incluse aceste informații? 3) Poate fi vorba despre o publicare corespunzătoare în cazul în care a fost publicat numai un prospect de bază, care nu cuprindea informațiile (solicitate) [în sensul articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf] din [regulamentul de punere în aplicare] în special (în cazul titlurilor de valoare cu o valoare nominală mai mică de 50000 de euro), conform anexei 5 și dacă nu a avut loc nicio publicare a condițiilor finale? 4) Cerința conform căreia prospectul sau prospectul de bază trebuie să fie ușor accesibil pe pagina web pe care acesta este pus la dispoziția publicului, stabilită la articolul 29 alineatul (1) punctul 1 din [regulamentul de punere în aplicare] este îndeplinită dacă: (a) pentru consultare, descărcare și tipărire este necesară înregistrarea pe pagina web de pe care se va putea realiza ulterior consultarea și dacă înregistrarea presupune acceptarea unei clauze privind exonerarea de răspundere și indicarea unei adrese de e‑mail sau (b) pentru aceasta trebuie plătită o sumă sau (c) consultarea gratuită a unor părți din prospecte este limitată la 2 documente pe lună, însă, pentru obținerea tuturor informațiilor obligatorii în sensul articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf din [regulamentul de punere în aplicare], este necesar să se descarce cel puțin trei documente? 5) Dispoziția de la articolul 14 alineatul (2) litera (b) din [Directiva privind prospectele] trebuie interpretată în sensul că prospectul de bază trebuie să fie disponibil la sediul social al emitentului și al intermediarului financiar?”

Domnul Timmel și Aviso Zeta (denumiți în continuare „părțile din litigiul principal”), guvernele belgian, ceh, olandez și portughez, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. În ședința din 11 septembrie 2013, au prezentat observații orale părțile din litigiul principal, guvernul portughez și Comisia.

Guvernele belgian și olandez și Comisia susțin că legislația de modificare ( 25 ) precizează normele cu privire la tipul de informații care ar putea fi cuprinse în condițiile finale, precum și diferența existentă între acest document și suplimentul la un prospect de bază. Cu toate acestea, considerăm că situația de fapt care stă la baza acțiunii domnului Timmel trebuie examinată în lumina normelor juridice aplicabile la momentul relevant ( 26 ). În consecință, în aprecierea noastră nu vom face trimitere la legislația de modificare.

În această privință, regulamentul de punere în aplicare ar trebui să fie interpretat în lumina cadrului general al Directivei privind prospectele. În măsura în care modul de redactare a acestor două reglementări nu este clar, trebuie să se ia în considerare obiectivele și economia generală a legislației în discuție. În consecință, atunci când vom analiza întrebările adresate de instanța națională, ne vom referi la contextul în care acționează reglementările în discuție și în special la obiectivul urmărit prin instituirea unui format pentru prospectul de bază.

În anumite privințe, tipurile de valori mobiliare utilizate pentru obținerea de capital s‑au modificat semnificativ de la data la care Dutch East India Company a procedat astfel prin emiterea de acțiuni, în secolul XVII ( 27 ). Instrumentele financiare au evoluat astfel încât întreprinderile comerciale beneficiază în prezent de o mai mare flexibilitate a instrumentelor utilizate pentru obținerea fondurilor necesare. Există o varietate de astfel de instrumente, printre care se numără obligațiunile în euro pe termen mediu, warranturile acoperite sau obligațiunile ipotecare ( 28 ). Acestea pot fi oferite ca parte a unui program de ofertă în care se oferă public valori mobiliare cu diferite rate ale dobânzii și cu diferite date de răscumpărare. În aceste împrejurări, un investitor ar trebui să poată să stabilească, înainte de a subscrie, tipul de valoare mobiliară pe care vrea să o achiziționeze, de exemplu, un titlu de creanță cum ar fi o „obligațiune”, precum și identitatea emitentului și a eventualilor garanți. Totuși, se poate întâmpla ca acestuia să nu i se poată pune la dispoziție elementele necesare încheierii tranzacției, precum data răscumpărării obligațiunii, rata dobânzii aferente sau chiar prețul.

Din analiza prospectului anexat la observațiile prezentate de domnul Timmel rezultă că Lehman Brothers a instituit un program în cadrul căruia au fost emise „obligațiuni” pe termen mediu ( 29 ) în mai multe tranșe ( 30 ).

Legislația Uniunii a fost concepută în mod deliberat ( 31 ) astfel încât să ia în considerare evoluția modalităților în care întreprinderile comerciale obțin capital, asigurând, în același timp, accesul investitorilor la suficiente informații pentru a putea să aprecieze gradul de expunere la riscuri. Structurile selectate reflectă dorința politică de a acorda emitenților flexibilitate în ceea ce privește redactarea informațiilor cuprinse în prospecte. Potrivit articolului 5 din Directiva privind prospectele, emitenții pot să aleagă schema prospectului care se potrivește cel mai bine tipului de valoare mobiliară care face obiectul emisiunii ( 32 ). Emitenții pot alege una dintre cele trei scheme: (i) un document unic, (ii) documente distincte care cuprind un document de înregistrare, o notă privind valorile mobiliare și un rezumat ( 33 ) sau (iii) un prospect de bază completat cu condițiile finale, care a fost schema aleasă de emitent în prezenta cauză ( 34 ).

Obiectivul urmărit prin instituirea unui format al prospectului de bază este să se reducă sarcina emitentului de a publica prospecte multiple care conțin aceleași informații generale. Prospectul de bază permite emitentului să opteze pentru elaborarea unui document care trebuie supus aprobării autorităților competente din statul membru relevant și care conține informații privind emitentul, eventualii garanți și valorile mobiliare în cauză. Același prospect poate fi utilizat ulterior pentru orice număr de tranșe emise în cadrul unui program. Potrivit Comisiei și guvernului belgian, olandez și portughez, din textul celui de al doilea și al celui de al treilea paragraf ale articolului 5 alineatul (4) din Directiva privind prospectele rezultă că prospectul de bază, suplimentul și condițiile finale sunt, în principiu, documente distincte. Astfel, emitenții au dreptul să aleagă să prezinte condițiile finale în mod separat de prospectul de bază, după cum se prevede la articolul 26 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare. Emitentul poate să decidă să prezinte în condițiile finale elementele privind valorile mobiliare în cauză necesare pentru finalizarea tranzacției (precum prețul sau numărul de valori mobiliare corespunzătoare unei tranșe). În aceste împrejurări, condițiile finale sunt pur și simplu prezentate autorităților competente relevante și nu sunt supuse unei proceduri de aprobare.

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, instanța națională solicită, în esență, răspunsul la următoarele întrebări: în cazul în care informațiile solicitate trebuie, în principiu, să fie publicate [astfel cum se prevede la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare], însă nu sunt cunoscute emitentului ( 35 ) la momentul publicării prospectului de bază, ci doar în perioada dintre acest moment și publicarea unui supliment, aceste informații trebuie incluse în suplimentul respectiv (sau în orice supliment ulterior)? În cazul în care răspunsul la această întrebare este negativ, atunci derogarea de la obligația de a publica informațiile solicitate se aplică și în cazul în care aceste informații erau cunoscute înainte de data emiterii titlurilor de valoare în cauză (dar după publicarea prospectului de bază)? Vom analiza aceste două întrebări împreună.

În analiza primei și a celei de a doua întrebări, este necesar să se ia în considerare normele privind publicarea unui supliment la prospectul de bază și diferența dintre un supliment și condițiile finale.

Legiuitorul a utilizat expresiile „condiții definitive” la articolul 2 alineatul (1) litera (r) și „informația solicitată” la articolul 5 alineatul (3) din Directiva privind prospectele, însă nu le‑a definit nici în directivă, nici în regulamentul de punere în aplicare. În plus, reglementarea în discuție nu conține niciun element referitor la diferența dintre informațiile care trebuie incluse în (i) prospectul de bază, în (ii) supliment sau în (iii) condițiile finale.

În afara împrejurărilor care intră în domeniul de aplicare al articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele care reglementează publicarea unui supliment, nu există nicio obligație expresă cu privire la prezentarea informațiilor solicitate care devin cunoscute ulterior publicării prospectului de bază. În consecință, pentru a crea o astfel de obligație, ar fi necesară interpretarea regulamentului de punere în aplicare.

Considerăm că economia generală a acestei reglementări nu permite interpretarea potrivit căreia o astfel de obligație ar putea rezulta din regulamentul de punere în aplicare. Articolul 22 alineatul (1) din acest regulament stabilește normele privind informațiile minime care trebuie incluse în prospectul de bază și în condițiile finale ( 36 ). Cadrul general cu privire la informațiile care trebuie puse la dispoziția investitorilor este stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind prospectele ( 37 ). În acest context, articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare conține dispoziții specifice cu privire la informațiile care ar trebui incluse într‑un prospect de bază. Aceste informații variază în funcție de tipurile de valori mobiliare în cauză.

Articolul 22 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare recunoaște că, deși anumite informații sunt calificate „solicitate”, este posibil ca acestea să nu fie cunoscute emitentului în momentul aprobării prospectului de bază; în plus, anumite informații nu pot fi determinate decât în momentul emiterii valorilor mobiliare în cauză ( 38 ). În consecință, emitentul nu poate fi obligat să pună la dispoziție informații pe care nu le cunoaște și pe care nu le poate determina în momentul publicării prospectului de bază. Deși în această dispoziție nu se menționează în mod expres, rezultă totuși prin deducția necesară că, atunci când emitentul cunoaște sau este în măsură să determine informațiile solicitate prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, aceste informații trebuie să fie publicate în prospectul de bază.

Spre deosebire de instanța națională, nu am descrie articolul 22 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare în sensul că instituie o scutire sau o derogare de la obligația prevăzută la articolul 22 alineatul (1) din acest regulament cu privire la prezentarea informațiilor solicitate într‑un prospect de bază, întrucât o persoană nu poate fi supusă unei cerințe de a comunica ceea ce se admite că nu cunoaște. Considerăm, mai degrabă, că articolul 22 alineatul (2) confirmă că o astfel de obligație nu poate fi impusă în cazul în care emitentul nu cunoaște și nu deține informațiile solicitate.

În acest caz, apare întrebarea: după ce sunt cunoscute, aceste informații trebuie publicate în supliment sau în condițiile finale?

Articolul 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele prevede că suplimentul trebuie publicat atunci când există un „fapt nou semnificativ sau orice eroare sau inexactitate substanțială privind informațiile cuprinse în prospect, care este de natură să influențeze evaluarea valorilor mobiliare și survine sau se constată între aprobarea prospectului și închiderea definitivă a ofertei publice […]” ( 39 ).

Suplimentele au un scop specific, astfel cum se menționează în considerentul (34) al Directivei privind prospectele. Acesta este confirmat la articolul 22 alineatul (7) din regulamentul de punere în aplicare, care prevede că suplimentul trebuie publicat în cazul în care, între momentul aprobării prospectului de bază și închiderea definitivă a ofertei, devine aplicabil articolul 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele.

În acest caz, se ridică problema dacă tipul de informații care devin cunoscute după publicare prospectului este de natură să determine aplicarea articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele. Acest aspect trebuie stabilit de instanța națională întrucât implică o apreciere a elementelor de probă privind natura informațiilor și influența acestora asupra deciziei investitorului de a subscrie la valori mobiliare. În cazul în care instanța națională apreciază că informațiile care lipsesc nu ar avea o influență asupra deciziei de a investi, însă ar fi relevante pentru încheierea tranzacției în cauză, nu va exista nicio obligație de a include aceste informații într‑un supliment. În schimb, condițiile finale ar reprezenta documentul adecvat în această privință.

În cadrul programului de ofertă precum cel în discuție în procedura principală, condițiile finale ar putea conține elementele necesare în vederea încheierii unei anumite tranzacții, precum prețul definitiv al ofertei și/sau numărul valorilor mobiliare în cauză. Este de competența instanței naționale să verifice dacă această situație se regăsește în prezenta cauză.

În ceea ce privește economia reglementării în discuție, prospectul de bază și suplimentele sale sunt documente diferite, care îndeplinesc funcții diferite. Nu rezultă în mod necesar că normele care stabilesc conținutul și formatul prospectului de bază se aplică și în privința suplimentului.

Prospectul de bază și condițiile finale sunt considerate a fi echivalentul unui prospect publicat în cazul în care o întreprindere comercială procedează la o singură emisiune de valori mobiliare pentru a obține capital ( 40 ). În plus, emitentul are obligația să indice în prospectul de bază natura informațiilor care vor apărea în condițiile finale ( 41 ). În privința raportului dintre supliment și condițiile finale, nu există nicio dispoziție similară.

Această opinie este confirmată de analiza suplimentară a reglementării, care face deosebire între informațiile care trebuie incluse în prospectul de bază și orice supliment și informațiile care ar trebui să apară în condițiile finale.

În primul rând, precum în cazul prospectului de bază, orice supliment trebuie aprobat de autoritățile competente ale unui stat membru ( 42 ), în timp ce în Directiva privind prospectele nu există o dispoziție similară cu privire la aprobarea condițiilor finale. Articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din directivă prevede doar că, în cazul în care există o ofertă publică, condițiile definitive ale ofertei trebuie să se comunice investitorilor în termen optim și pe cât posibil înaintea lansării ofertei în cauză și trebuie să se depună la autoritățile competente relevante.

În al doilea rând, trebuie să se facă deosebire între tipul de informații care trebuie incluse în supliment și cele care vor fi incluse în condițiile finale. În această privință, articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind prospectele prevede că, în cazul în care prețul definitiv al ofertei și numărul definitiv al valorilor mobiliare care vor fi oferite public nu se pot include în prospect, atunci în prospect vor fi comunicate în mod obligatoriu criteriile și/sau normele pe baza cărora vor fi stabilite aceste elemente.

Considerăm că, în acest caz, legiuitorul face deosebire între, pe de o parte, elementele necesare pentru a încheia o tranzacție specifică (precum prețul definitiv al valorilor mobiliare în cauză) și, pe de altă parte, informațiile generale (precum prețul maxim posibil sau modul în care ar putea fi calculat). Aceste din urmă informații permit investitorilor să evalueze orice risc în cunoștință de cauză înainte de a decide să subscrie și, astfel, să ia deciziile de investiții în deplină cunoștință de cauză ( 43 ).

În cazul în care în prospectul de bază nu pot fi incluse anumite informații din cauza faptului că nu sunt cunoscute în momentul publicării acestui document, însă acestea devin disponibile ulterior și sunt de natură să influențeze evaluarea valorilor mobiliare, articolul 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele devine aplicabil și va trebui astfel să fie publicat un supliment. Informațiile privind prețul definitiv al ofertei sunt însă de altă natură. Acestea sunt mai importante decât evaluarea valorilor mobiliare pentru încheierea tranzacției în cauză și, așadar, pentru decizia de a subscrie și de a investi.

În al treilea rând, articolul 16 alineatul (2) din Directiva privind prospectele prevede un drept de retragere a acordului în cazul în care nu este respectată obligația cu privire la elaborarea unui supliment. Cu toate acestea, în privința condițiilor finale, nu este prevăzut un drept similar de retragere în cazul în care nu se respectă obligația depunerii acestui document.

Rezultă că omiterea dintr‑un prospect a informațiilor solicitate care sunt cunoscute emitentului în momentul publicării, în condițiile în care aceste informații nu intră în domeniul de aplicare al articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele și nu determină astfel publicarea unui supliment, reprezintă o excepție de la obligația de a publica informațiile solicitate prevăzută la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare. Considerăm că o interpretare în acest sens este compatibilă cu obiectivele directivei și ale regulamentului de punere în aplicare.

O astfel de interpretare nu s‑ar opune obiectivelor Directivei privind prospectele de îmbunătățire a eficacității pieței, susținând, în același timp, menținerea standardelor de reglementare ( 44 ). Aceasta este în conformitate și cu obiectivul privind asigurarea comunicării, în cuprinsul condițiilor finale, a tuturor informațiilor către potențialii investitori care ar avea astfel acces la informațiile necesare pentru încheierea tranzacției.

În cazul în care a fost publicat un prospect de bază: (i) dacă se publică un supliment, este permis ca informațiile solicitate să fie omise din acest supliment, chiar dacă sunt cunoscute înainte de data emisiunii valorilor mobiliare în cauză, sau (ii) dintr‑un astfel de supliment pot fi omise numai informațiile care au devenit cunoscute la data emisiunii?

Răspunsul la prima întrebare este afirmativ, în timp ce răspunsul la cea de a doua întrebare este negativ.

Data emisiunii valorilor mobiliare nu este relevantă pentru evaluarea aspectului dacă anumite informații ar trebui incluse într‑un supliment sau în condițiile finale. Relevant este dacă informațiile care devin cunoscute sunt de tipul celor care intră în domeniul de aplicare al articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele, situație care ar da naștere obligației de publicare a unui supliment. Va reveni instanței naționale sarcina să aprecieze acest aspect.

O astfel de abordare este compatibilă cu asigurarea accesului la informații al investitorilor astfel încât aceștia să poată să evalueze riscurile aferente. Prin urmare, dacă articolul 16 alineatul (1) devine aplicabil, trebuie publicat un supliment. În caz contrar, se acordă un anumit grad de flexibilitate, iar informațiile solicitate care nu au fost cunoscute în momentul publicării prospectului de bază pot fi prezentate ulterior, în cuprinsul condițiilor finale.

În consecință, articolul 22 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare ar trebui interpretat în sensul că informațiile care sunt, în principiu, solicitate pentru a fi puse la dispoziția investitorilor în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din regulament, care nu au fost cunoscute în momentul publicării prospectului de bază, însă au fost cunoscute în momentul publicării unui supliment la prospectul respectiv, nu trebuie să fie incluse în supliment, cu condiția ca informațiile în cauză să nu determine un fapt nou semnificativ sau orice eroare sau inexactitate substanțială privind informațiile cuprinse în prospect, care este de natură să influențeze evaluarea valorilor mobiliare în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele. Această excepție se aplică chiar și în cazul în care informațiile solicitate devin cunoscute înainte de data emisiunii valorilor mobiliare în cauză (însă ulterior publicării prospectului de bază).

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă există o publicare corespunzătoare în cazul în care a fost publicat numai un prospect de bază, fără informațiile solicitate în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, în special cele stabilite în schema din anexa V (în cazul titlurilor de valoare cu o valoare nominală mai mică de 50000 de euro), și dacă nu a avut loc nicio publicare a condițiilor finale (despre care se presupune că ar trebui să conțină aceste informații).

Instanța națională precizează că, în procedura principală, domnul Timmel susține că prospectul în litigiu nu a fost publicat în mod corespunzător nici la bursă, nici la sediul Lehman Brothers sau al intermediarului său financiar. Documentele în cauză au putut fi accesate pentru o anumită perioadă pe pagina de internet a bursei din Luxemburg. În prospectul de bază anexat la observațiile domnului Timmel se menționează că documentul respectiv a fost prezentat spre aprobare autorităților competente din Irlanda ( 45 ). Cu toate acestea, instanța națională nu a efectuat nicio constatare de fapt cu privire la conținutul prospectului de bază, la statul membru care trebuie considerat „statul de origine” în înțelesul Directivei privind prospectele sau la aspectul dacă au fost respectate procedurile pentru aprobarea acestui document, a suplimentelor și a condițiilor finale prevăzute în reglementarea în discuție.

Prezumția care stă la baza întrebării instanței naționale este că informațiile prevăzute în anexa V la regulamentului de punere în aplicare în loc să fie incluse în prospectul de bază, au fost incluse în supliment. Pentru a stabili dacă includerea informațiilor în condițiile finale în loc de prospect a fost legală, instanța de trimitere ar trebui să stabilească, mai întâi, dacă aceste informații erau cunoscute în momentul publicării prospectului de bază. În al doilea rând, instanța națională ar trebui să stabilească dacă prospectul de bază preciza că aceste informații vor fi prezentate ulterior în condițiile finale în conformitate cu articolul 22 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare. În al treilea rând, instanța națională ar trebui să verifice dacă prospectul de bază îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din directivă, în măsura în care acesta a fost publicat după aprobarea de autoritățile competente relevante.

Din întrebarea instanței naționale rezultă că informațiile solicitate nu au fost incluse în niciun supliment. În lipsa oricăror constatări specifice ale instanței naționale, este totuși necesar să întrebăm dacă informațiile în cauză erau de natură să determine aplicarea articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele și dacă, în consecință, impuneau publicarea unui supliment.

Sub rezerva examinării situației de fapt de instanța națională, în cazul în care informațiile solicitate nu erau cunoscute în momentul publicării prospectului de bază și acestea nu intră în domeniul de aplicare al articolului 16 alineatul (1) din Directiva privind prospectele, atunci s‑ar putea admite includerea acestora numai în condițiile finale.

Spre deosebire de prospectul de bază sau de supliment, condițiile finale nu trebuie aprobate de autoritățile competente înainte de publicare. În vederea publicării corespunzătoare a documentului menționat, acesta trebuie comunicat investitorilor și trebuie depus la autoritatea competentă pentru fiecare ofertă publică, în termen optim, pe cât posibil înaintea lansării ofertei în cauză ( 46 ). Revine instanței naționale sarcina de a stabili dacă aceasta este într‑adevăr situația.

În consecință, publicarea corespunzătoare are loc în cazul în care prospectul de bază este publicat fără informațiile solicitate prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, în special fără cele enumerate în schema din anexa V la acest regulament, dacă informațiile respective nu sunt cunoscute în momentul aprobării prospectului de bază în cauză și dacă nu pot fi stabilite decât în momentul emisiunii individuale și cu condiția ca cerințele prevăzute la articolul 22 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare să fie îndeplinite și ca condițiile definitive să fie comunicate investitorilor și să se depună la autoritățile competente relevante pentru fiecare ofertă publică, în termen optim, pe cât posibil înaintea lansării ofertei, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva privind prospectele.

Instanța națională solicită să se stabilească prin intermediul acestei întrebări dacă se poate considera că un prospect de bază este „ușor accesibil” potențialilor investitori care accesează o pagină de internet în cazul în care emitentul acordă acces numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții, și anume: (i) există o cerință privind înregistrarea sau (ii) înregistrarea implică acceptarea unei clauze privind exonerarea de răspundere și indicarea unei adrese de e‑mail sau (iii) se solicită o plată sau (iv) nu se solicită nicio plată, însă consultarea gratuită a informațiilor solicitate prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare este limitată la două documente pe lună.

Modul de redactare a articolului 29 alineatul (1) punctul 1 din regulamentul de punere în aplicare care stabilește normele privind publicarea în format electronic este clar în măsura în care acesta prevede că prospectul de bază trebuie să fie ușor accesibil unui investitor care accesează site‑ul web.

Apreciem că simpla cerință a înregistrării ar putea fi compatibilă cu această dispoziție dacă procedura de înregistrare a investitorilor este simplă. Cu toate acestea, considerăm că o condiție precum cea care impune ca accesul la pagina de internet să se realizeze, în mod cumulativ, prin înregistrare, prin acceptarea unei clauze privind exonerarea de răspundere ( 47 ) și prin indicarea unei adrese de e‑mail este incompatibilă cu noțiunea de accesibilitate ușoară.

Deși este adevărat că ne aflăm acum în ceea ce se denumește în mod obișnuit „era informaticii”, aceasta nu înseamnă, astfel cum subliniază Comisia și guvernul olandez, că toți potențialii investitori au o adresă de e‑mail. O astfel de condiție ar exclude, așadar, în mod automat orice investitor care nu utilizează o adresă de e‑mail.

În plus, impunerea unei cerințe de a accepta o clauză de exonerare de răspundere creează condiții neuniforme, ceea ce este incompatibil cu obiectivul privind protecția investitorilor menționat în Directiva privind prospectele, în măsura în care emitentul (partea care deține informațiile) poate să impună efectiv investitorului această clauză de exonerare de răspundere, în timp ce acesta din urmă nu poate să obțină accesul la informațiile necesare pentru eventuale investiții decât dacă acceptă clauza respectivă. O astfel de condiție este susceptibilă să descurajeze investitorii și/sau (cel puțin, probabil) să reducă protecția juridică de care ar fi beneficiat altfel.

Potrivit Directivei privind prospectele, formele imprimate ale prospectelor trebuie să se pună la dispoziția publicului în mod gratuit ( 48 ). În consecință, a se permite impunerea unei taxe pentru accesul electronic la documente nu ar fi în conformitate cu această dispoziție. Este clar că cerința prin care se impune investitorilor să plătească o taxă pentru a obține accesul la o pagină de internet îngreunează accesul și este astfel incompatibilă cu articolul 29 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare.

În sfârșit, în cazul în care accesul gratuit se limitează la două documente pe lună, însă informațiile care îi sunt necesare investitorului sunt incluse în mai mult de două documente, o astfel de cerință este în mod clar incompatibilă cu obligația prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind prospectele care constă în punerea la dispoziția investitorului, într‑o formă ușor de analizat și de înțeles, a informațiilor care îi sunt necesare pentru a‑i permite să realizeze o evaluare în cunoștință de cauză.

Prin urmare, considerăm că nu este în conformitate cu articolul 29 din regulamentul de punere în aplicare să se condiționeze accesul la un prospect sau la un prospect de bază prin intermediul unei pagini de internet de următoarele aspecte: (i) solicitarea înregistrării sub rezerva acceptării unei clauze privind exonerarea de răspundere și a indicării unei adrese de e‑mail sau (ii) solicitarea unei plăți sau (iii) restricționarea accesului gratuit la informațiile solicitate prevăzut la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare la două documente pe lună.

A cincea întrebare privește articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind prospectele, conform căruia se consideră că un prospect de bază este pus la dispoziția publicului dacă se publică în mai multe modalități diferite ( 49 ). Prin intermediul acestei întrebări, instanța națională ridică o problemă clasică cu privire la modul în care ar trebui interpretată o dispoziție de drept al Uniunii atunci când există diferențe la nivelul versiunilor lingvistice utilizate. Instanța națională solicită să se stabilească dacă se impune interpretarea articolului 14 alineatul (2) litera (b) din directivă în sensul că prospectul de bază ar trebui să fie pus la dispoziție la sediul social al emitentului și la birourile intermediarilor financiari sau în mod alternativ, în sensul că emitentul poate pune la dispoziție documentele fie la sediul său, fie la sediile intermediarilor financiari.

Instanța națională precizează că, potrivit versiunii în limba germană, este corectă cea de a doua interpretare. Cu toate acestea, versiunile în limbile engleză, franceză și spaniolă ale directivei prevăd că documentele trebuie să fie disponibile la ambele categorii de sedii ( 50 ).

Potrivit unei jurisprudențe constante, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text comunitar, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 51 ). În consecință, necesitatea unei aplicări și a unei interpretări uniforme a unui act al Uniunii exclude posibilitatea ca acesta să fie privit în mod izolat în una dintre versiunile sale, impunând ca acesta să fie interpretat atât în funcție de voința reală a autorului, cât și în funcție de scopul urmărit de acesta din urmă, în special în lumina tuturor versiunilor lingvistice existente ( 52 ).

Reclamantul, guvernele olandez și portughez și Comisia susțin că articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind prospectele trebuie interpretat în sensul că prospectul trebuie să fie disponibil în mod concomitent, atât la sediul social al emitentului, cât și la birourile intermediarului financiar. Guvernul belgian adoptă o opinie diferită. Acesta consideră că, potrivit articolului 14 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind prospectele, emitenții pot alege și, prin urmare, prospectul de bază poate să fie pus la dispoziția publicului fie la sediul social al emitentului, fie la birourile intermediarului financiar.

Suntem de acord cu prima opinie. Întrucât există o diferență între versiunile lingvistice ale directivei, toate acestea fiind deopotrivă autentice, este necesar să se adopte o interpretare uniformă care este în conformitate cu economia generală și cu obiectivele articolului 14 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind prospectele.

Considerăm că, în cazul în care prospectul de bază este pus la dispoziția publicului în formă imprimată, acesta ar trebui să fie disponibil în mod concomitent la sediul social al emitentului și la birourile intermediarului financiar.

Această opinie este în conformitate cu obiectivele Directivei privind prospectele. Astfel cum susține guvernul olandez, unul dintre aceste obiective este să se garanteze eficacitatea pieței, care este realizată prin acordarea unui „pașaport” unic emitentului, care este valabil pentru valorile mobiliare în cauză pe întreg teritoriul pieței interne ( 53 ). În cazul în care sediul emitentului se află într‑un stat membru și prospectul de bază este disponibil în acest stat membru numai în formă imprimată, însă valorile mobiliare sunt oferite spre vânzare de intermediari financiari în alte state membre în care prospectul nu este disponibil în formă imprimată, investitorii din aceste din urmă state membre vor fi dezavantajați. Aceasta ar aduce atingere unui alt obiectiv al directivei, și anume protecția investitorilor.

Această opinie este în conformitate și cu economia generală a directivei. Articolul 14 alineatul (7) din directivă prevede că, în cazul în care prospectul este publicat în format electronic, la cererea investitorului, trebuie furnizat totuși un exemplar pe suport de hârtie în mod gratuit. Suntem de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia investitorii au dreptul să solicite acest lucru atât la biroul emitentului, cât și la biroul intermediarilor financiari.

În consecință, considerăm că punerea la dispoziție de copii pe suport de hârtie, în mod concomitent, la birourile emitentului și la birourile intermediarilor financiari este în conformitate atât cu schema generală, cât și cu obiectivele reglementării în discuție.

Astfel, în opinia noastră, articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind prospectele trebuie interpretat în sensul că prospectul de bază trebuie să fie disponibil la sediul social al emitentului și la birourile intermediarilor financiari.

În consecință, la întrebările adresate de Handelsgericht Wien, Curtea ar trebui să răspundă după cum urmează: „1) Articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 809/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de punere în aplicare a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește informațiile conținute în prospecte, structura prospectelor, includerea de informații prin trimiteri, publicarea prospectelor și difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar trebuie interpretat în sensul că: — informațiile care trebuie în principiu furnizate investitorilor în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din regulament și care nu au fost cunoscute în momentul publicării prospectului de bază, dar care au fost cunoscute în momentul publicării unui supliment la prospectul respectiv, nu trebuie să fie incluse în supliment, cu condiția ca informațiile în cauză să nu determine un fapt nou semnificativ sau orice eroare sau inexactitate substanțială privind informațiile cuprinse în prospect, de natură să influențeze evaluarea valorilor mobiliare în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2003/71; — excepția de la obligația de a furniza elementele de informații (solicitate) prevăzute la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 809/2004 se aplică chiar și în cazul în care informațiile (solicitate) devin cunoscute înainte de data emisiunii valorilor mobiliare în cauză (dar după publicarea prospectului de bază). 2) Publicarea corespunzătoare are loc în cazul în care prospectul de bază este publicat fără informațiile (solicitate) prevăzute la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 809/2004, în special fără cele enumerate în schema din anexa V la acest regulament, dacă informațiile respective nu sunt cunoscute în momentul aprobării prospectului de bază și dacă nu pot fi stabilite decât în momentul emisiunii individuale și cu condiția ca cerințele prevăzute la articolul 22 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare să fie îndeplinite și ca condițiile definitive să fie comunicate investitorilor și să se depună la autoritățile competente relevante pentru fiecare ofertă publică realizată în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva 2003/71. 3) Nu este în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul nr. 809/2004 să se condiționeze accesul la un prospect sau la un prospect de bază prin intermediul unei pagini de internet de următoarele aspecte: (i) solicitarea înregistrării sub rezerva acceptării unei clauze privind exonerarea de răspundere și a indicării unei adrese de e‑mail sau (ii) solicitarea unei plăți sau (iii) restricționarea accesului gratuit la informațiile solicitate prevăzut la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 809/2004 la două documente pe lună. 4) Articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2003/71 trebuie interpretat în sensul că prospectul de bază trebuie să fie disponibil atât la sediul social al emitentului, cât și la birourile intermediarului financiar.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

ELEANOR SHARPSTON

prezentate la 26 noiembrie 2013 ( 1 )

Legislația Uniunii

Directiva privind prospectele

Regulamentul de punere în aplicare

Legislația națională

Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

Apreciere

Considerații introductive

Motivarea formatului prospectului de bază

Prima și a doua întrebare

A treia întrebare

A patra întrebare

A cincea întrebare

Concluzie