Paragraf
Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 septembrie 2011 — Eurofer/Comisia
Paragraf
(Cauza T‑381/11 R)
Paragraf
„Măsuri provizorii — Mediu — Alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră conform Directivei 2003/87/CE — Stabilirea criteriilor de referință pentru produsele în cauză prin decizia Comisiei — Cerere de măsuri provizorii — Admisibilitate — Urgență”
Paragraf
1. Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Condiții de admisibilitate — Interesul reclamantului de a obține suspendarea solicitată — Suspendare care are drept consecință plasarea reclamantului într‑o situație mai puțin favorabilă — Cerere prin care se solicită adoptarea unor măsuri care depășesc cadrul litigiului principal — Inadmisibilitate [art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (1) și (2)] (a se vedea punctele 14, 16 și 17)
Paragraf
2. Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Condiții de acordare — Prejudiciu grav și ireparabil — Prejudiciu financiar — Prejudiciu care poate fi reparat ulterior pe calea unei acțiuni în despăgubire — Prejudiciu care nu poate fi considerat ireparabil [art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)] (a se vedea punctele 23-28)
Paragraf
Obiectul
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Respinge cererea de măsuri provizorii.
Paragraf
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.