Punctul 1
La 29 decembrie 2009, reclamanta, Franz Wilhelm Langguth Erben GmbH & Co. KG, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).
Punctul 2
Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
Punctul 3
Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Vinuri, vinuri spumante, băuturi pe bază de vin”.
Punctul 4
În același timp, reclamanta a formulat în fața OAPI, în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009, o cerere de revendicare a seniorității mărcilor națională și internațională figurative anterioare, care fac obiectul unei înregistrări în Germania sub numărul 834732 și, respectiv, al unei înregistrări internaționale sub numărul 364053, care produce efecte în Austria, în țările Benelux, în Republica Cehă, în Franța, în Ungaria, în Italia, în Polonia, în Slovacia și în Slovenia, mărci care constau în semnul următor:
Punctul 5
Prin decizia din 30 iunie 2010, examinatorul a respins cererea de revendicare a seniorității mărcilor națională și internațională anterioare.
Punctul 6
La 17 august 2010, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei examinatorului, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 7
Prin Decizia din 10 mai 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a OAPI a respins calea de atac. Mai precis, camera de recurs a considerat că cerința privind identitatea mărcilor prevăzută la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 pentru revendicarea seniorității nu este respectată, întrucât marca comunitară solicitată nu indica nicio culoare în mod special, iar mărcile națională și internațională anterioare erau de culoare aurie.
Punctul 8
Reclamanta solicită Tribunalului: — anularea deciziei atacate; — obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 9
OAPI solicită Tribunalului: — respingerea acțiunii; — obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 10
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, al doilea, pe încălcarea articolului 75 din regulamentul menționat și al treilea, pe încălcarea articolului 77 din același regulament.
Punctul 11
Este necesar să se examineze succesiv al doilea, primul și al treilea motiv.
Punctul 12
În prealabil, trebuie să se observe că, la punctul 53 din cererea introductivă, reclamanta face trimitere la numeroase argumente invocate deja în cadrul procedurilor care s-au aflat pe rolul camerei de recurs și în fața examinatorului și subliniază că trebuie să se considere că și aceste argumente fac parte în mod expres din prezenta cerere introductivă.
Punctul 13
Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive. În această privință, deși cuprinsul cererii introductive poate fi susținut și completat cu privire la aspecte specifice prin trimiteri la anumite pasaje din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor menționate anterior, trebuie să figureze în cererea introductivă. Astfel, în măsura în care reclamanta nu face referire în mod special la aspecte precise din înscrisurile sale care conțin argumentele dezvoltate în cadrul procedurii care s-a aflat pe rolul OAPI, trimiterile globale la înscrisurile respective trebuie declarate inadmisibile [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2012, Winzer Pharma/OAPI – Alcon (BAÑOFTAL), T-346/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 43 și jurisprudența citată].
Punctul 14
Potrivit unei jurisprudențe constante, în temeiul articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009, deciziile OAPI trebuie să fie motivate. Această obligație de motivare are același cuprins ca cel rezultat din articolul 296 TFUE, potrivit căruia raționamentul emitentului actului trebuie să fie menționat în mod clar și neechivoc. Această obligație are ca dublu obiectiv, pe de o parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a-și apăra drepturile și, pe de altă parte, să permită instanței Uniunii Europene să își exercite controlul asupra legalității deciziei. Cu toate acestea, nu li s-ar putea cere camerelor de recurs să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele pentru care a fost adoptată decizia camerei de recurs, iar instanței competente, să dispună de elemente suficiente pentru a-și exercita controlul [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2012, Gucci/OAPI – Chang Qing Qing (GUDDY), T-389/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 16 și jurisprudența citată].
Punctul 15
În plus, trebuie amintit că obligația de motivare a deciziilor reprezintă o normă de procedură fundamentală care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Astfel, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, ele afectează legalitatea pe fond a deciziei, dar nu motivarea acesteia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate (a se vedea Hotărârea GUDDY, citată anterior, punctul 17 și jurisprudența citată).
Punctul 16
În primul rând, în opinia reclamantei, camera de recurs nu a motivat respingerea argumentării sale detaliate referitoare la deciziile camerelor de recurs ale OAPI în materie de revendicări ale priorității sau ale seniorității, deși aceste decizii privesc fapte aproape identice cu cele din prezenta cauză.
Punctul 17
Acest argument nu poate fi admis. Astfel, camera de recurs nu era obligată să examineze în mod detaliat aceste diferite decizii și, în plus, a precizat la punctul 21 din decizia atacată motivele pentru care nu considera că deciziile evocate de reclamantă sunt pertinente. Camera de recurs a menționat că aceste decizii erau „în contradicție cu o practică constantă a diviziilor de primă instanță ale [OAPI]” și de asemenea că nu erau „în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”.
Punctul 18
În al doilea rând, reclamanta consideră că camera de recurs nu și-a îndeplinit obligația de motivare atunci când a constatat că în Regulamentul nr. 207/2009 nu exista o normă în temeiul căreia o marcă alb-negru era protejată în orice culoare. Reclamanta adaugă că, în cazul în care camera de recurs ar fi examinat principiile de drept comunitar al mărcilor, invocate de ea în mod repetat în acest context, aceasta ar fi trebuit să constate că cel puțin „revendicarea în parte a seniorității” era fondată în cazul de față.
Punctul 19
Nici aceste argumente nu pot fi admise. Astfel, pe de o parte, trebuie să se constate că la punctul 20 al deciziei atacate camera de recurs nu s-a limitat să afirme că „[Regulamentul nr. 207/2009] nu prevede niciun principiu juridic potrivit căruia o marcă alb-negru ar fi protejată în toate culorile”, ci a precizat că, dimpotrivă, trebuie să se compare mărcile, astfel cum au fost înregistrate, culoarea unei mărci putând să figureze sau să nu figureze, după caz, printre elementele dominante și distinctive ale acesteia din urmă, să influențeze sau să nu influențeze impresia globală produsă de marca respectivă și să sporească sau să reducă similitudinea (și, astfel, domeniul protecției) în funcție de elementele care alcătuiesc marca adversă”.
Punctul 20
Pe de altă parte, argumentul reclamantei potrivit căruia camera de recurs ar fi trebuit să recunoască cel puțin o „revendicare în parte a seniorității” constă, în realitate, într-un reproș adus camerei de recurs pentru că nu a urmat opinia sa, iar nu pentru că nu și-a motivat suficient decizia. Or, trebuie amintit că, având în vedere jurisprudența citată la punctul 15 de mai sus, problema temeiniciei motivării trebuie diferențiată de obligația de motivare.
Punctul 21
Având în vedere cele de mai sus, camera de recurs a expus suficient motivele pentru care refuza să admită revendicarea seniorității mărcilor anterioare în cadrul cererii de înregistrare a semnului figurativ MEDINET ca marcă comunitară, motive care să permită reclamantei să își apere drepturile și instanței Uniunii să își exercite controlul cu privire la legalitatea deciziei.
Punctul 22
Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
Punctul 23
Cu titlu introductiv, trebuie să se sublinieze că, deși camera de recurs, în decizia atacată, și părțile, în cadrul memoriilor lor, se referă la marca solicitată ca fiind alb-negru, aceasta nu înseamnă că marca comunitară a cărei înregistrare se solicită desemnează culorile alb și negru, ci înseamnă că nu desemnează nicio culoare în mod special.
Punctul 24
Reclamanta consideră că, prin refuzul de a admite revendicarea seniorității mărcilor națională și internațională anterioare în cadrul cererii de înregistrare a mărcii comunitare MEDINET, camera de recurs a încălcat articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 25
Potrivit articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaționale care produce efecte într-un stat membru, care depune o cerere pentru înregistrarea unei mărci identice ca marcă comunitară pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată o marcă anterioară, poate să se prevaleze pentru marca comunitară de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce privește statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
Punctul 26
Pentru a se admite cererea de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare în vederea înregistrării ca marcă comunitară, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: marca anterioară și marca comunitară solicitată trebuie să fie identice, produsele sau serviciile pentru care s-a solicitat înregistrarea mărcii comunitare solicitate trebuie să fie identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată marca anterioară și titularul mărcilor în cauză trebuie să fie același [Hotărârea Tribunalului din 19 ianuarie 2012, Shang/OAPI (justing), T-103/11, punctul 14].
Punctul 27
Trebuie amintit că un semn este identic cu o marcă în cazul în care reproduce, fără modificări sau adăugiri, toate elementele din care este constituită această marcă sau în cazul în care, în ansamblul său, conține diferențe atât de nesemnificative încât pot trece neobservate în percepția unui consumator mediu (Hotărârea justing, citată anterior, punctul 16).
Punctul 28
Condiția identității dintre semn și marcă trebuie interpretată restrictiv, având în vedere consecințele pe care le implică o astfel de identitate. În speță, potrivit articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, în cazul în care titularul mărcii comunitare a cărui cerere de revendicare a seniorității mărcii anterioare a fost admisă ar renunța la marca anterioară sau ar lăsa-o să se stingă, va putea să beneficieze în continuare de aceleași drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată (Hotărârea justing, citată anterior, punctul 17).
Punctul 29
În prezenta cauză, nu se contestă că produsele pentru care s-a solicitat înregistrarea mărcii comunitare sunt identice cu cele acoperite de marca națională anterioară. De asemenea, părțile nu contestă că mărcile în cauză au același titular.
Punctul 30
În plus, trebuie să se sublinieze că, deși mărcile națională și internațională anterioare și marca comunitară solicitată conțin un element verbal comun, mai precis, elementul „medinet”, prezent într-o formă figurativă care reprezintă o cruce, primele sunt de culoare aurie, iar cea de a doua nu desemnează nicio culoare în special.
Punctul 31
Reclamanta consideră în primul rând că, pentru a verifica dacă era îndeplinită condiția privind identitatea dintre semn și marcă, camera de recurs ar fi trebuit să aplice principiile referitoare la identitatea mărcilor dezvoltate în cadrul procedurilor de opoziție. În plus, în opinia reclamantei, camera de recurs nu a ținut seama de diferența dintre obiectul și întinderea protecției. În sfârșit, revendicarea priorității mărcii anterioare nu ar însemna că, după abandonarea drepturilor naționale, marca comunitară își va produce efectele în țările vizate, prevalându-se de prioritatea respectivelor drepturi naționale. Dimpotrivă, întinderea protecției conferite de marca comunitară în țările vizate ar depinde tot de întinderea protecției conferite de mărcile a căror senioritate se revendică. Prin urmare, prezenta cauză ar pune problema întinderii protecției conferite de mărcile în cauză.
Punctul 32
În ceea ce privește identitatea mărcilor, camera de recurs a apreciat la punctul 15 din decizia atacată că „[a]ceastă identitate nu există atunci când marca anterioară este color, iar marca ce face obiectul cererii de înregistrare ca marcă comunitară nu este.” Ea a adăugat la punctul 18 din decizia atacată că „[r]ecunoașterea caracterului valid al revendicării seniorității ar însemna, în realitate, înlocuirea mărcii anterioare color cu protecția unei mărci alb-negru, cu alte cuvinte, să se modifice reproducerea mărcii”. În sfârșit, camera de recurs a considerat la punctul 19 din decizia atacată că „extrasele din registru depuse nu permit să se distingă decât în mod neclar elementul verbal [«medinet»], care, în cererea de înregistrare a mărcii comunitare, este însă lizibil în mod clar” și că, „în extrasele din registru, acest element verbal este mai deschis la culoare decât fundalul, deși în cererea de înregistrare a unei mărci comunitare este mai închis la culoare decât acesta din urmă (negru pe un fundal alb)”.
Punctul 33
În ceea ce privește problema întinderii protecției mărcilor în cauză, la punctul 20 din decizia atacată, camera de recurs a precizat că „[î]ntinderea protecției mărcii anterioare sau chiar a mărcii care face obiectul cererii de înregistrare ca marcă comunitară (presupunând că va fi înregistrată ulterior) nu face obiectul discuției în prezenta cauză”, că „[o]biectul protecției trebuie să fie același, în caz contrar nu poate exista identitate”, și că „[e]ste ceea ce demonstrează trimiterea la Hotărârea «Arthur et Félicie» [pronunțată de Curte]”.
Punctul 34
Trebuie arătat, astfel cum a precizat OAPI în ședință, că, prin „trimiterea la Hotărârea «Arthur et Félicie» [pronunțată de Curte]”, trebuie să se înțeleagă în realitate o trimitere la Hotărârea Curții din 20 martie 2003, LTJ Diffusion (C-291/00, Rec., p. I-2799).
Punctul 35
În plus, camera de recurs a respins trimiterea făcută de reclamantă la Hotărârea Tribunalului din 18 iunie 2009, LIBRO/OAPI – Causley (LiBRO) (T-418/07, nepublicată în Repertoriu), considerând-o „lipsită de pertinență dat fiind că această hotărâre privea […] numai examinarea riscului de confuzie și, în acest cadru, examinarea nivelului de similitudine dintre mărci” (punctul 20 din decizia atacată).
Punctul 36
Pe de altă parte, în opinia camerei de recurs: „[î]n cadrul examinării privind revendicarea seniorității, nu își au însă locul considerațiile speculative cu privire la întinderea protecției mărcii în cauză […] față de eventuale mărci terțe. Noțiunea de identitate a mărcilor nu trebuie interpretată în mod necesar în exact [același] mod în cadrul articolului 34 din [Regulamentul nr. 207/2009] și în cadrul altor dispoziții, de exemplu, în cadrul articolului 8 alineatul (1) [litera] (a) din [Regulamentul nr. 207/2009] sau în cadrul aprecierii utilizării sub o formă identică (înregistrată) în sensul articolului 15 alineatul (1) [din regulamentul menționat]” (punctul 20 din decizia atacată).
Punctul 37
În această privință, OAPI a arătat în memoriul în răspuns că, în mod contrar afirmațiilor reclamantei, jurisprudența referitoare la aplicarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 nu este pertinentă pentru aplicarea articolului 34 din regulamentul menționat, întrucât percepția consumatorilor, care este elementul determinant în procedura de opoziție, nu are niciun rol în procedura de revendicare a seniorității mărcii anterioare.
Punctul 38
Cu toate acestea, în ședință, OAPI a precizat că Hotărârea LTJ Diffusion, citată anterior, fundamentase într-adevăr decizia atacată, dar că, dacă noțiunea de identitate a mărcilor, astfel cum a fost definită în cadrul aplicării articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009, putea să țină seama de percepția consumatorului, trebuia să țină seama și de alt element, și anume, întinderea protecției mărcilor în cauză.
Punctul 39
Trebuie amintit că definiția noțiunii de identitate a mărcilor care rezultă din Hotărârea justing, citată anterior (punctul 16), se inspiră din cea dată de Curte în cadrul Hotărârii LTJ Diffusion, citată anterior (punctul 54) drept răspuns la o cerere de decizie preliminară cu privire la interpretarea articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92), care corespunde articolului 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 40
Simplul fapt că definiția noțiunii de identitate a mărcilor care rezultă din Hotărârea justing, citată anterior (punctul 16), se inspiră din cea dată de Curte în cadrul Hotărârii LTJ Diffusion, citată anterior (punctul 54), nu poate repune însă în discuție pertinența acestei definiții pentru aplicarea articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, deși obiectivele articolului 8 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 34 din regulamentul menționat nu sunt aceleași, ambele pun ca o condiție a aplicării lor identitatea mărcilor în cauză. În plus, jurisprudența referitoare la aceste două articole impune ca noțiunea de identitate a mărcilor să primească o interpretare strictă (Hotărârile citate anterior LTJ Diffusion, punctul 50, și justing, punctul 17).
Punctul 41
Or, trebuie să se prezume că o noțiune utilizată în diferitele dispoziții ale unui act juridic, pentru motive de coerență și de securitate juridică și cu atât mai mult atunci când face obiectul unei interpretări stricte, are aceeași semnificație, indiferent de dispoziția în care apare.
Punctul 42
În sfârșit, deși articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Prima directivă 89/104, precum și articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 nu fac trimitere în mod expres la percepția publicului relevant, trebuie să se sublinieze că în Hotărârea LTJ Diffusion, citată anterior, Curtea a ținut seama de aceasta pentru a perfecta definiția pe care a dat-o noțiunii de identitate a mărcilor, care permite să se rețină o astfel de identitate atunci când acestea prezintă diferențe atât de nesemnificative încât pot trece neobservate în percepția unui consumator mediu.
Punctul 43
Astfel, interpretarea dată noțiunii de identitate a mărcilor de către Curte în Hotărârea LTJ Diffusion, citată anterior, pentru aplicarea articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Prima directivă 89/104, identic cu articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, este pertinentă pentru aplicarea articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 44
În consecință, este necesar să se concluzioneze că camera de recurs era obligată să rețină aceeași definiție a noțiunii de identitate a mărcilor cu cea consacrată de jurisprudență în cadrul aplicării articolului 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 45
În această privință, trebuie să se observe că, în mod contrar susținerilor OAPI în cursul ședinței, punctul 20 din decizia atacată nu permite să se concluzioneze că efectiv camera de recurs a reținut definiția noțiunii de identitate a mărcilor astfel cum rezultă din Hotărârea LTJ Diffusion, citată anterior (punctul 54). Astfel, deși camera de recurs face trimitere la această hotărâre pentru a afirma că obiectul protecției trebuie să fie același pentru a exista o identitate a mărcilor, ea precizează la finalul aceluiași punct că noțiunea de identitate a mărcilor care figurează la articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009 nu trebuie în mod necesar interpretată în același mod precum în cadrul articolului 8 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat.
Punctul 46
Această eroare nu este însă de natură să vicieze raționamentul expus în decizia atacată, având în vedere că este evident, lecturându-se ansamblul motivelor deciziei atacate, că concluziile camerei de recurs sunt conforme cu definiția reținută de Tribunal la punctul 27 de mai sus.
Punctul 47
În ceea ce privește întinderea protecției mărcilor în cauză, aceasta nu este un element de care trebuie să se țină seama în cadrul unei examinări a revendicării seniorității mărcii anterioare, contrar celor susținute de OAPI. Astfel, după cum se menționează la punctul 26 de mai sus, una dintre condițiile examinate de OAPI pentru a admite sau a nu admite revendicarea seniorității este identitatea mărcilor în cauză. Or, examinarea identității mărcilor presupune compararea elementelor constitutive ale mărcilor în cauză, iar nu aprecierea și nici compararea întinderii protecției de care beneficiază sau de care ar putea beneficia mărcile respective și care, în plus, poate varia în funcție de dispoziția aplicabilă din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 48
În al doilea rând, reclamanta consideră că nu există diferențe vădite, în sensul liniilor directoare privind procedurile în fața OAPI (partea B, punctul 5.5), între mărcile în cauză care să justifice respingerea cererii de revendicare a seniorității mărcii anterioare. Astfel, marca comunitară solicitată în alb-negru, ca „major”, nu numai că ar include culoarea „auriu pal” a mărcilor națională și internațională anterioare, ca „minor”, ci, în plus, marca comunitară solicitată ar conține, fără nicio adăugire, toate elementele care constituie mărcile națională și internațională anterioare. În sfârșit, nu ar exista diferențe pe planurile fonetic și conceptual.
Punctul 49
Trebuie să se observe că părțile nu contestă că mărcile în cauză conțin, fiecare, elementul verbal „medinet”, prezent într-o formă figurativă care reprezintă o cruce. Astfel, se pune problema de a stabili dacă diferența dintre mărcile respective care rezultă din faptul că mărcile națională și internațională anterioare sunt de culoare aurie, în timp ce marca comunitară solicitată nu desemnează nicio culoare, este de natură să facă imposibil ca mărcile să fie considerate identice.
Punctul 50
În această privință, trebuie observat că deși liniile directoare privind procedurile în fața OAPI referitoare la articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009 precizează că, „în ceea ce privește mărcile figurative, examinatorul formulează o obiecțiune în cazul în care există o diferență vădită în aspectul mărcilor”, aceste linii directoare nu constituie decât codificarea unei linii de conduită pe care OAPI își propune să o adopte [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 mai 2009, Jurado Hermanos/OAPI (JURADO), T-410/07, Rep., p. II-1345, punctul 20, și Hotărârea Tribunalului din 7 iulie 2010, Valigeria Roncato/OAPI – Roncato (CARLO RONCATO), T-124/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 27].
Punctul 51
În consecință, nu în raport cu aceste linii directoare, ci în raport cu jurisprudența citată la punctul 27 de mai sus trebuie să se verifice dacă această diferență de culoare este atât de nesemnificativă încât trebuie să se considere că mărcile în cauză sunt identice.
Punctul 52
Or, trebuie să se afirme de la bun început că faptul că o marcă este înregistrată într-o culoare sau, dimpotrivă, nu desemnează o culoare în special nu poate fi considerat un element neglijabil în percepția unui consumator. Astfel, impresia lăsată de o marcă este diferită după cum aceasta este color sau nu desemnează nicio culoare în special.
Punctul 53
În această privință, hotărârea menționată de reclamantă în cererea introductivă, potrivit căreia, având în vedere că „marca anterioară nu desemnează nicio culoare în special, protecția sa cuprinde și combinații de culori” (Hotărârea LiBRO, citată anterior, punctul 65), nu este pertinent în prezenta cauză, întrucât, astfel cum s-a stabilit la punctul 47 de mai sus, întinderea protecției mărcilor nu este un element de care trebuie să se țină seama în cadrul unei examinări a revendicării seniorității. În orice caz, din această hotărâre se poate deduce că întinderea protecției unei mărci comunitare care desemnează o culoare este diferită de cea a unei mărci comunitare care nu desemnează nicio culoare în special.
Punctul 54
În consecință, trebuie să se rețină că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că mărcile în cauză nu erau identice.
Punctul 55
Această concluzie nu poate fi repusă în discuție prin celelalte argumente invocate de reclamantă.
Punctul 56
În această privință, trebuie amintit, mai întâi, că reclamanta consideră că decizia EX-03-5 din 20 ianuarie 2003 a președintelui OAPI privind condițiile de formă pentru o revendicare a seniorității sau a priorității, norma 15 alineatul (2) litera (e) și norma 103 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), invocate de camera de recurs pentru a stabili măsura în care senioritatea unei mărci anterioare color putea fi revendicată în cadrul cererii de înregistrare a unei mărci comunitare alb-negru, nu sunt pertinente. În orice caz, în opinia reclamantei, camera de recurs a încălcat ierarhia normelor atunci când s-a întemeiat pe norme administrative pentru a interpreta legislația comunitară în materie de mărci.
Punctul 57
Trebuie observat că, în ceea ce privește actele menționate la punctul 56 de mai sus, camera de recurs a precizat, după ce a amintit la punctul 15 din decizia atacată că o marcă color nu este identică cu o marcă alb-negru, că „[p]entru acest motiv articolul 3 alineatul (3) din decizia EX-03-5 impune ca, atunci când marca anterioară este color, dovada (extras din registru) mărcii anterioare să fie, de asemenea, color” (punctul 16 din decizia atacată) și că, „[de] asemenea, în cadrul unei înregistrări internaționale care presupune identitatea cu marca de bază, se impune ca, atunci când marca de bază este color, cererea de înregistrare internațională să fie de asemenea color” și că „[r]eproducerea color a mărcii este necesară de asemenea în cadrul normei 15 alineatul (2) [litera] (e) din [Regulamentul nr. 2868/95]” (punctul 17 din decizia atacată).
Punctul 58
Din cuprinsul punctului precedent rezultă că respectiva cameră de recurs nu s-a bazat pe actele menționate la punctul 56 de mai sus pentru a da o interpretare a articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009, ci le-a invocat numai pentru a confirma aprecierea sa potrivit căreia culoarea unei mărci constituie un element important al acesteia, în special în cadrul examinării unei revendicări a seniorității mărcii anterioare în cadrul unei cereri de înregistrare a unui semn ca marcă comunitară pentru care se impune o identitate strictă a mărcilor respective.
Punctul 59
Astfel, contrar afirmațiilor reclamantei, camera de recurs nu a încălcat ierarhia normelor și putea, în mod întemeiat, să citeze aceste diferite dispoziții pentru a fundamenta interpretarea pe care a dat-o articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009.
Punctul 60
În continuare, reclamanta susține că camera de recurs ar fi trebuit să țină seama de deciziile anterioare ale camerelor de recurs ale OAPI în care se admisese cererea de revendicare a seniorității mărcii anterioare atunci când diferența dintre marca solicitată și marca anterioară era mică.
Punctul 61
În această privință, trebuie subliniat, mai întâi, că OAPI are obligația de a-și exercita competențele în conformitate cu principiile generale de drept al Uniunii. Dacă, având în vedere principiul egalității de tratament și principiul bunei administrări, OAPI trebuie să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens, aplicarea acestor principii trebuie însă conciliată cu respectarea principiului legalității [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 22 mai 2012, Sport Eybl & Sports Experts/OAPI – Seven (SEVEN SUMMITS), T-179/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 68 și jurisprudența citată].
Punctul 62
Pe de altă parte, pentru motive de securitate juridică și, mai exact, de bună administrare, examinarea oricărei cereri de înregistrare trebuie să fie strictă și completă pentru a evita înregistrarea necorespunzătoare a mărcilor. Această examinare trebuie să aibă loc în fiecare caz concret (a se vedea Hotărârea SEVEN SUMMITS, citată anterior, punctul 69 și jurisprudența citată).
Punctul 63
În speță, este necesar să se arate că la punctul 21 din decizia atacată camera de recurs a considerat că deciziile anterioare evocate de reclamantă „sunt în contradicție cu o practică constantă a diviziilor de primă instanță ale [OAPI] și de asemenea nu sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”. Camera de recurs a adăugat că „[f]ie cauzele invocate de [reclamantă] nu sunt comparabile și în acest caz nu era necesar să fie soluționate în mod identic, fie sunt comparabile și, în acest caz, primează principiul legalității acțiunii [OAPI] și nu există un drept la a repeta deciziile eronate”.
Punctul 64
Camera de recurs a ținut seama, așadar, de deciziile anterioare. Ea le-a analizat și a apreciat că nu era necesar să decidă în același sens, întrucât fie aceste cauze nu sunt comparabile, fie aceasta ar fi fost contrar principiului legalității. Rezultă că decizia adoptată de camera de recurs este conformă cu jurisprudența citată la punctele 61 și 62 de mai sus.
Punctul 65
În orice caz, trebuie subliniat că faptul că mărcile națională și internațională anterioare sunt color, în timp ce marca comunitară solicitată nu desemnează nicio culoare în special, nu constituie o diferență semnificativă, astfel cum s-a stabilit la punctul 52 de mai sus.
Punctul 66
În sfârșit, reclamanta susține că admiterea cererii de revendicare a seniorității mărcii anterioare nu are drept efect să confere mărcii comunitare solicitate beneficiul priorității mărcii anterioare, ci doar permite reclamantei să acționeze împotriva mărcilor comunitare sau naționale ale terților, care au fost depuse după înregistrarea mărcilor națională și internațională anterioare al căror titular este, dar înainte de prezenta cerere de înregistrare a mărcii comunitare, pe baza acestor mărci anterioare, centralizate sub „pălăria” mărcii comunitare, astfel cum se prezintă fiecare. Prin urmare, camera de recurs ar fi trebuit să rețină o „revendicare în parte a seniorității” care i-ar fi permis să invoce în țările vizate senioritatea mărcilor color, iar nu senioritatea mărcii comunitare pentru reprezentarea alb-negru.
Punctul 67
OAPI consideră că acest argument este inadmisibil, întrucât este invocat pentru prima dată în cererea introductivă și este susceptibil să modifice obiectul cauzei instrumentate în fața camerei de recurs. În orice caz, admiterea unei cereri de „revendicare în parte a seniorității” ar conduce la modificarea obiectului mărcii, ceea ce este imposibil.
Punctul 68
În această privință, presupunând chiar că argumentul reclamantei este admisibil, acesta nu poate fi acceptat. Astfel, admiterea unui asemenea argument ar avea drept consecință să lipsească de sens cerința privind identitatea mărcilor prevăzută la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Dacă s-ar urma raționamentul reclamantei, ar fi posibil să se revendice senioritatea unei mărci anterioare, deși marca comunitară solicitată ar fi complet diferită, întrucât, astfel cum subliniază reclamanta, în definitiv, titularul mărcilor și-ar întemeia opoziția pentru perioada cuprinsă între data de înregistrare a mărcii anterioare și data de înregistrare a mărcii comunitare pe baza mărcii anterioare astfel cum a fost înregistrată inițial. Prin urmare, cerința privind identitatea mărcilor nu ar mai avea rațiune de a fi.
Punctul 69
În plus, posibilitatea de a se prevala de senioritatea unei părți din marca națională anterioară nu este prevăzută la articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009. Or, articolul 34 din regulamentul menționat este de strictă interpretare și, prin urmare, Tribunalul nu poate să admită o astfel de cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea justing, citată anterior, punctul 43).
Punctul 70
Având în vedere cele ce precedă, primul motiv trebuie respins.
Punctul 71
În temeiul articolului 77 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, OAPI recurge la procedura orală fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părțile la procedură, cu condiția ca acest lucru să fie considerat util.
Punctul 72
În această privință, camera de recurs dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește aspectul dacă o procedură orală desfășurată în fața sa este cu adevărat necesară [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 3 februarie 2011, Gühring/OAPI (Combinație de galben RAL 1032 și de gri argintiu și combinație de galben ocru și de gri argintiu), T-299/09 și T-300/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 34 și jurisprudența citată].
Punctul 73
Reclamanta susține că o procedură orală în fața camerei de recurs ar fi fost utilă pentru a se dezbate în detaliu situația juridică din speță. În opinia reclamantei, camera de recurs a încălcat articolul menționat atunci când nu a ținut seama de elementul de utilitate vizat la articolul 77 din Regulamentul nr. 207/2009 și atunci când a „forțat-o” să formuleze o acțiune la Tribunal.
Punctul 74
Din dosar și din decizia atacată rezultă însă că camera de recurs dispunea de toate elementele necesare pentru a fundamenta dispozitivul deciziei menționate. În ceea ce privește în special critica potrivit căreia organizarea unei ședințe ar fi permis camerei de recurs să examineze problema dacă reprezentarea unei mărci care nu desemnează nicio culoare în special le putea cuprinde pe cele care desemnează o culoare sau dacă i se putea admite cel puțin o senioritate în parte, trebuie să se constate că reclamanta nu a demonstrat măsura în care precizările orale cu privire la acest aspect, pe lângă cele deja expuse în memoriul depus la camera de recurs, ar fi împiedicat adoptarea unui astfel de dispozitiv.
Punctul 75
În consecință, este necesar să se respingă al treilea motiv și, prin urmare, acțiunea în totalitate.
Punctul 76
Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 77
Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.
Paragraf
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
Paragraf
20 februarie 2013 ( *1 )
Paragraf
Hotărâre
Paragraf
Istoricul cauzei
Paragraf
Concluziile părților
Paragraf
În drept
Paragraf
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009
Paragraf
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009
Paragraf
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 77 din Regulamentul nr. 207/2009
Paragraf
Cu privire la cheltuielile de judecată