Hotărârea Tribunalului (Camera de recursuri) din 9 iulie 2013.#Oscar Orlando Arango Jaramillo ș.a. împotriva Băncii Europene de Investiții (BEI).#Recurs – Funcție publică – Personalul BEI – Reexaminarea hotărârii Tribunalului – Respingerea acțiunii în primă instanță ca inadmisibilă – Pensii – Majorarea cotizației la sistemul de pensii – Termen de introducere a acțiunii – Termen rezonabil.#Cauza T-234/11 P-RENV-RX.

Prezenta procedură urmează Hotărârii Curții (Camera a patra) din 28 februarie 2013, Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI (C-334/12 RX-II), prin care aceasta, după ce a constatat că Hotărârea Tribunalului (Camera de recursuri) din 19 iunie 2012, Arango Jaramillo și alții/BEI (T-234/11 P, denumită în continuare „hotărârea reexaminată”), având ca obiect un recurs introdus împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 4 februarie 2011, Arango Jaramillo și alții/BEI, (F-34/10, denumită în continuare „ordonanța atacată”), a adus atingere coerenței dreptului Uniunii Europene, a anulat hotărârea reexaminată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunal.

Reiese din cuprinsul punctelor 2-4 din ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, că domnul Oscar Orlando Arango Jaramillo și ceilalți 34 de reclamanți ale căror nume figurează în anexă sunt agenți ai Băncii Europene de Investiții. De la 1 ianuarie 2007, fișele de remunerație ale agenților BEI nu mai sunt editate în prezentarea lor tradițională pe hârtie, ci pe suport electronic. Începând cu această dată, fișele menționate sunt introduse în fiecare lună în sistemul informatic „Peoplesoft” al BEI și, prin urmare, pot fi consultate de fiecare agent pe calculatorul său de serviciu.

Sâmbătă, 13 februarie 2010, fișele de remunerație pentru luna februarie 2010 au fost introduse în sistemul informatic „Peoplesoft”. În aceste fișe se putea remarca, în raport cu fișele din luna ianuarie 2010, o majorare a ratei contribuțiilor la sistemul de pensii, majorare care rezultă din deciziile adoptate de BEI în cadrul reformei sistemului de pensii al agenților săi.

La 26 mai 2010, reclamanții au introdus în fața Tribunalului Funcției Publice o acțiune, înregistrată cu numărul F-34/10, având ca obiect, pe de o parte, anularea fișelor lor de remunerație din luna februarie 2010, în măsura în care din acestea reieșea decizia BEI de majorare a cotizațiilor lor la sistemul de pensii, și, pe de altă parte, obligarea BEI la plata unui euro simbolic, cu titlu de reparație a prejudiciului moral suferit de aceștia.

Prin înscris separat adresat grefei Tribunalului Funcției Publice, BEI a solicitat acestuia din urmă, în temeiul articolului 78 din Regulamentul de procedură al instanței respective, să se pronunțe asupra inadmisibilității acțiunii fără a intra în dezbaterea fondului.

În observațiile formulate cu privire la excepția de inadmisibilitate, reclamanții au arătat în special că, având în vedere împrejurările speciale ale speței, mai precis lipsa oricărui text privind termenul pentru introducerea acțiunilor de către agenții BEI, aplicarea strictă a termenului de drept comun pentru introducerea acțiunii, respectiv trei luni și zece zile, ar avea drept efect să aducă atingere dreptului lor la o cale de atac efectivă (ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, punctul 18).

Prin ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, pronunțată în aplicarea articolului 78 din regulamentul său de procedură, Tribunalul Funcției Publice, fără a iniția procedura orală și fără a uni excepția de inadmisibilitate cu fondul, a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru tardivitate.

Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 28 aprilie 2011, recurenții au formulat recurs, în temeiul articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, împotriva ordonanței atacate, punctul 1 de mai sus, care a fost înregistrat sub numărul T-234/11 P.

În cadrul recursului, reclamanții au solicitat Tribunalului anularea acestei ordonanțe, respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de BEI în cauza F-34/10 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice pentru a se pronunța cu privire la fond.

După ce a constatat că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de o lună de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe, Tribunalul a statuat cu privire la litigiu fără parcurgerea fazei orale.

În susținerea recursului, reclamanții au invocat trei motive, pe primul cu titlu principal, iar pe celelalte două, cu titlu subsidiar. Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea noțiunii „termen rezonabil” pentru introducerea acțiunii în primă instanță și în special pe încălcarea principiului proporționalității, precum și pe încălcarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă. Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea normelor de procedură aplicabile, în special a celor privind existența unui caz fortuit. Al treilea motiv este întemeiat pe o denaturare a elementelor prezentate Tribunalului Funcției Publice pentru a proba existența cazului fortuit, precum și pe o încălcare a normelor privind măsurile de cercetare judecătorească și de organizare a procedurii în primă instanță.

În hotărârea reexaminată, punctul 1 de mai sus, Tribunalul a respins recursul considerând că motivele astfel invocate de recurenți erau în parte inadmisibile și în rest nefondate.

Tribunalul a respins primul motiv al recursului, invocat cu titlu principal, după ce a stabilit că, în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, Tribunalul Funcției Publice a aplicat corect, în situația reclamanților, o normă potrivit căreia, prin analogie cu termenul pentru introducerea acțiunii prevăzut la articolul 91 alineatul (3) din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”), un termen de trei luni trebuia, în principiu, să fie considerat rezonabil pentru introducerea de către un agent al BEI a unei acțiuni în anularea unui act al acesteia care îl lezează (hotărârea reexaminată, punctul 1 de mai sus, punctul 27). În plus, Tribunalul a considerat că obligația creată astfel agenților BEI de a introduce o acțiune într-un termen precis nu putea fi privită ca aducând atingere dreptului lor la o cale de atac efectivă sau principiului proporționalității (hotărârea reexaminată, punctul 1 de mai sus, punctul 41).

În urma propunerii primului avocat general, Curtea (camera specială prevăzută la articolul 123b din Regulamentul de procedură al Curții, în versiunea aplicabilă la data propunerii), a considerat, prin Decizia din 12 iulie 2012 (C-334/12 RX), că se impunea reexaminarea acestei hotărâri. Potrivit deciziei, reexaminarea trebuia să privească aspectele dacă, pe de o parte, hotărârea reexaminată, punctul 1 de mai sus, aduce atingere unității sau coerenței dreptului Uniunii în măsura în care Tribunalul, în calitate de instanță de recurs, a interpretat noțiunea „termen rezonabil”, în contextul introducerii unei acțiuni în anulare de către agenții BEI împotriva unui act care îi leza provenit de la aceasta din urmă, ca termen a cărui depășire determina caracterul tardiv și, prin urmare, inadmisibilitatea acțiunii, fără ca instanța Uniunii să fie obligată să țină seama de împrejurările speciale ale speței, și, pe de altă parte, dacă această interpretare a noțiunii „termen rezonabil” nu era de natură să aducă atingere dreptului la o cale de atac efectivă, afirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 389).

În Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, Curtea a anulat hotărârea reexaminată, punctul 1 de mai sus, după ce a stabilit că aceasta aducea într-adevăr atingere coerenței dreptului Uniunii, întrucât Tribunalul, în calitate de instanță de recurs, a interpretat noțiunea „termen rezonabil”, în contextul introducerii unei acțiuni în anulare de către agenții BEI împotriva unui act emis de aceasta și care îi leza, ca fiind un termen de trei luni a cărui depășire conducea automat la caracterul tardiv al acțiunii și, prin urmare, la inadmisibilitatea ei, fără ca instanța Uniunii să fi fost obligată să ia în considerare împrejurările speței.

Cu toate acestea, considerând că soluționarea definitivă a problemei admisibilității acțiunii recurenților, în special a aspectului dacă această acțiune a fost introdusă într-un termen rezonabil, în sensul jurisprudenței pronunțate conform principiului dreptului la o cale de atac efectivă, nu reiese din constatările de fapt pe care se întemeiază hotărârea reexaminată, punctul 1 de mai sus, Curtea a decis că nu se poate pronunța ea însăși în mod definitiv cu privire la litigiu, în temeiul articolului 62b din Statutul Curții. În consecință, Curtea s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii de reexaminare și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să aprecieze, în raport cu ansamblul împrejurărilor proprii ale cauzei, caracterul rezonabil al termenului în care reclamanții au introdus acțiunea la Tribunalul Funcției Publice.

Conform articolului 121a din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, a avut drept efect sesizarea Tribunalului din nou cu prezenta cauză.

Prin scrisoarea din 1 martie 2013, grefa Tribunalului, potrivit articolului 121c alineatul (1) din Regulamentul de procedură, a solicitat părților să prezinte, în termen de o lună de la comunicarea Hotărârii Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, observațiile lor scrise privind concluziile care trebuie formulate pe baza acesteia pentru soluționarea litigiului.

La 22 martie și, respectiv, la 16 aprilie 2013, BEI și recurenții au depus observații la grefa Tribunalului.

În observații, BEI solicită Tribunalului: — cu titlu principal, retrimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice; — în subsidiar, respingerea recursului după confirmarea inadmisibilității acțiunii introduse de recurenți la Tribunalul Funcției Publice ca urmare a tardivității, întrucât acțiunea a fost introdusă într-un termen care nu pare rezonabil în raport cu ansamblul împrejurărilor specifice cauzei, și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.

În observațiile lor, recurenții solicită Tribunalului: — admiterea primului motiv al recursului și anularea, în consecință, a ordonanței atacate, punctul 1 de mai sus, întrucât acțiunea lor la Tribunalul Funcției Publice a fost introdusă într-un termen rezonabil în raport cu toate împrejurările proprii cauzei; — trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice pentru a se pronunța cu privire la fondul acțiunii, precum și cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță; — obligarea BEI la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs.

În urma Hotărârii Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, Tribunalul este din nou sesizat cu recursul vizat la punctul 8 de mai sus și trebuie să reexamineze cele trei motive invocate de recurenți în susținerea acestuia, astfel cum au fost reamintite la punctul 11 de mai sus, formulând toate concluziile pe care hotărârea respectivă le impune pentru soluționarea litigiului.

Prezentul motiv cuprinde în esență două aspecte. Primul aspect se întemeiază pe o eroare de drept în interpretarea noțiunii „termen rezonabil” pentru introducerea acțiunii în primă instanță. Al doilea aspect este întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității, precum și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenții reproșează Tribunalului Funcției Publice că, în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, a săvârșit o eroare de drept în măsura în care a respins acțiunea lor ca inadmisibilă, întrucât, în esență, termenul de trei luni, zece zile și câteva secunde pentru depunerea cererii introductive în primă instanță la Tribunalul Funcției Publice nu reprezenta un termen rezonabil. Astfel, Tribunalul Funcției Publice ar fi dat jurisprudenței privind termenele pentru introducerea acțiunilor de către agenții BEI (Hotărârea Tribunalului din 23 februarie 2001, De Nicola/BEI, T-7/98, T-208/98 și T-109/99, RecFP, p. I-A-49 și II-185, punctul 99, și Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2001, Dunnett și alții/BEI, T-192/99, Rec., p. II-813, punctele 53 și 58) o sferă de aplicare care îi este străină, renunțând de facto la principiul respectării unui termen rezonabil, prin natura sa flexibil și deschis punerii în balanță concrete a intereselor prezente, și înlocuindu-l cu un termen precis, de aplicare strictă și generalizată, de trei luni. În plus, Tribunalul Funcției Publice nu ar fi ținut seama de documentele sau de mărturiile prezentate în fața sa, care ar fi demonstrat că, pe de o parte, în termenul de trei luni și zece zile, s-au primit copii conforme ale cererii introductive în primă instanță, prin e-mail, de către alți destinatari conectați la servere diferite de cel de trimitere și că, pe de altă parte, a existat o pană de curent electric în sediile avocaților lor, în seara trimiterii cererii introductive în primă instanță, care s-a încheiat cu aproximativ zece minute înainte de miezul nopții, întârziind trimiterea respectivă. În plus, Tribunalul Funcției Publice ar fi omis să țină seama de împrejurările speciale ale speței, în principal de faptul că BEI a omis în mod culpabil să își exercite atribuțiile în domeniul normativ, prin stabilirea unui termen de recurs precis și fiabil, și că a adoptat deciziile atacate, în forma fișelor de remunerație din luna februarie 2010, în temeiul unei reglementări care nu fusese încă publicată și care nu a fost publicată până în ziua introducerii acțiunii.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenții susțin că Tribunalul Funcției Publice, în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, le-a încălcat dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă și a încălcat principiul proporționalității, care trebuie să inspire aplicarea dispozițiilor sau a principiilor de drept atunci când acestea restrâng dreptul de acces la o instanță. Îndepărtându-se de jurisprudența anterioară, întemeiată pe o aplicare suplă și favorabilă recurenților a principiului respectării unui termen rezonabil de exercitare a acțiunii, Tribunalul Funcției Publice ar fi contrazis cerința fundamentală a unei puneri în balanță adecvate a dreptului justițiabilului la o protecție jurisdicțională efectivă și a cerinței de securitate juridică. Această contradicție ar reieși în mod evident din împrejurările speciale ale speței, astfel cum au fost prezentate la punctul 24 de mai sus. Având în vedere aceste împrejurări speciale, aplicarea strictă și generalizată a unui termen precis de trei luni, care nu a fost stabilit printr-un text și care nu reiese nici dintr-o jurisprudență clară și constantă, ar reprezenta o restrângere excesivă a dreptului lor de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale. În plus, aceasta ar fi disproporționată în raport cu scopul urmărit prin principiul respectării unui termen rezonabil, respectiv asigurarea stabilității actelor BEI.

BEI contestă argumentele invocate de recurenți și solicită, în esență, respingerea primului motiv, sub ambele sale aspecte, ca neîntemeiat. Prin intermediul primului motiv, recurenții ar urmări să supună controlului instanței de recurs anumite aprecieri de fapt ale Tribunalului Funcției Publice care figurează în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, ceea ce ar ieși din sfera de competență a acestei instanțe. În orice caz, primul motiv nu ar fi fondat. Astfel, ar reieși din jurisprudență că termenul rezonabil pentru introducerea unei acțiuni de către un agent al BEI ar fi un termen fix de trei luni, la care se adaugă un termen de zece zile pentru considerente de distanță, care decurge, prin analogie, din dispozițiile privind căile de atac din statut. În plus, ar reieși din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și din cea a instanței Uniunii că normele care instituie termene pentru introducerea acțiunii pot fi conciliate atât cu principiul proporționalității, cât și cu dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă.

În măsura în care BEI contestă admisibilitatea primului motiv, sub ambele sale aspecte, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, instanța de prim grad de jurisdicție este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosarul cauzei care i-au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Odată ce instanța de prim grad de jurisdicție a constatat sau a apreciat faptele, instanța de recurs este competentă să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite de instanța de prim grad de jurisdicție pe baza acestora (Hotărârea Tribunalului din 2 iulie 2010, Kerstens/Comisia, T-266/08 P, punctul 37; a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C-551/03 P, Rec., p. I-3173, punctul 51 și Hotărârea din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C-167/04 P, Rep., p. I-8935, punctul 106).

Prin intermediul primului motiv, recurenții nu contestă constatările de fapt realizate de Tribunalul Funcției Publice în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, și privitoare la termenul în care a fost introdusă acțiunea în primă instanță, ci concluziile pe care tribunalul respectiv le-a dedus din aceste constatări, respectiv că termenul în care a fost introdusă acțiunea nu poate fi calificat drept „rezonabil”. Or, aspectul dacă Tribunalul Funcției Publice a concluzionat în mod întemeiat, pornind de la situația de fapt din speță, că reclamanții nu introduseseră acțiunea într-un termen rezonabil constituie un aspect de drept supus controlului instanței de recurs.

În consecință, cauza de inadmisibilitate invocată de BEI împotriva primului motiv trebuie respinsă ca neîntemeiată.

În vederea examinării pe fond a primului aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea noțiunii „termen rezonabil” pentru introducerea acțiunii în primă instanță, trebuie arătat că nici Tratatul FUE, nici Regulamentul personalului BEI, adoptat de Consiliul de administrație al acesteia conform articolului 29 din Regulamentul interior al BEI, nu conțin indicații privind termenul de exercitare a acțiunii aplicabil litigiilor dintre BEI și agenții săi. Concilierea dintre dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, care constituie un principiu general de drept al Uniunii și impune ca justițiabilul să dispună de un termen suficient pentru a evalua legalitatea actului care îl lezează și pentru a-și pregăti cererea introductivă, dacă este cazul, pe de o parte, și cerința securității juridice, care impune ca, după trecerea unui anumit termen, actele adoptate de instanțele Uniunii să devină definitive, pe de altă parte, impune totuși ca aceste litigii să fie deduse judecății la instanța Uniunii într-un termen rezonabil (a se vedea Hotărârea De Nicola/BEI, punctul 24 de mai sus, punctele 97-99 și jurisprudența citată, Hotărârea Dunnett și alții/BEI, punctul 24 de mai sus, punctele 51-53 și jurisprudența citată, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 6 decembrie 2002, D/BEI, T-275/02 R, RecFP, p. I-A-259 și II-1295, punctele 31 și 32).

Conform jurisprudenței, caracterul „rezonabil” al unui termen, indiferent dacă este vorba despre durata unei proceduri administrative sau jurisdicționale sau despre termene, care, precum în prezenta cauză, influențează direct admisibilitatea unei acțiuni, trebuie întotdeauna apreciat în funcție de ansamblul împrejurărilor cauzei și, în special, în funcție de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților prezente (a se vedea Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, punctele 28-37 și jurisprudența citată). Rezultă că, în general, noțiunea de termen rezonabil nu poate fi interpretată ca un termen de decădere specific și, în special, că termenul de trei luni prevăzut la articolul 91 alineatul (3) din statut nu poate fi aplicat prin analogie drept termen de decădere agenților BEI în cazul în care introduc o acțiune în anulare împotriva unui act care îi lezează emis de aceasta din urmă (a se vedea Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, punctul 39 și jurisprudența citată).

În consecință, simplul fapt că un agent al BEI a introdus o acțiune în anularea unui act al acesteia care îl lezează într-un termen care depășește trei luni și zece zile nu este suficient pentru a constata caracterul tardiv al acestei acțiuni, instanța Uniunii fiind obligată în orice caz să verifice caracterul rezonabil al termenului în funcție de împrejurările proprii ale cauzei.

Simplul fapt că, în Hotărârile De Nicola/BEI, punctul 24 de mai sus (punctele 118-120), și Dunnett și alții/BEI, punctul 24 de mai sus (punctele 57 și 58), Tribunalul a considerat că termenele care nu depășesc trei luni și zece zile sunt rezonabile nu presupune că termenele mai lungi nu ar fi putut fi calificate drept „rezonabile”, având în vedere împrejurările proprii cauzelor respective, instanța Uniunii limitându-se să se pronunțe asupra cazurilor concrete care îi sunt deduse judecății, fără a examina aspectul dacă termenele mai lungi ar fi putut fi considerate încă rezonabile. Invers, faptul că, în ordonanța D/BEI, punctul 30 de mai sus (punctele 38-40), președintele Tribunalului a considerat că un termen de cinci luni nu era rezonabil în raport cu împrejurările cauzei nu permite să se concluzioneze că un termen mai scurt, dar care ar fi depășit totuși termenul de trei luni și zece zile, nu ar fi putut fi calificat drept „rezonabil” sau, a fortiori, că, în alte împrejurări, un astfel de termen nu ar fi putut fi considerat rezonabil.

În prezenta cauză, Tribunalul Funcției Publice a statuat că acțiunea în primă instanță nu a fost introdusă într-un termen rezonabil și că, în consecință, trebuia respinsă ca inadmisibilă pentru tardivitate, pentru simplul motiv că a fost introdusă la câteva secunde sau fracțiuni de secundă după expirarea termenului de trei luni, extins cu termenul pentru considerente de distanță de zece zile prevăzut la articolul 100 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, care corespundea, prin analogie, termenului pentru introducerea acțiunii prevăzut la articolul 91 alineatul (3) din statut. Astfel, atunci când a interpretat noțiunea „termen rezonabil”, în contextul introducerii unei acțiuni în anulare de către agenți ai BEI împotriva unui act al acesteia care îi lezează, drept un termen de trei luni și zece zile a cărui depășire determina automat caracterul tardiv al acțiunii și, prin urmare, inadmisibilitatea acesteia, fără a lua în considerare, cum era obligat în mod legal, împrejurările speței și în special miza litigiului pentru recurenți, complexitatea cauzei și comportamentul BEI și, respectiv, al recurenților, Tribunalul Funcției Publice a săvârșit o eroare de drept în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, punctul 1 de mai sus, punctele 22, 27, 28, 46 și 54).

Prin urmare, este necesar să se admită primul aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunalul Funcției Publice în ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, cu ocazia interpretării noțiunii „termen rezonabil” pentru introducerea acțiunii în primă instanță.

În consecință, și chiar fără a fi necesară pronunțarea cu privire la al doilea aspect al primului motiv și cu privire la al doilea și la al treilea motiv, este necesar să se admită concluziile recursului și să se anuleze ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus.

Conform articolului 13 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții, atunci când recursul este întemeiat, Tribunalul anulează decizia Tribunalului Funcției Publice și se pronunță el însuși asupra litigiului. Acesta trimite cauza Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare în cazul în care litigiul nu este în stare de judecată.

În ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus, Tribunalul Funcției Publice nu a efectuat totalitatea aprecierilor legal necesare pentru a se pronunța cu privire la caracterul rezonabil al termenului pentru declararea acțiunii și, prin urmare, cu privire la admisibilitatea acestei acțiuni. Din același motiv, soluția definitivă a problemei admisibilității acțiunii recurenților nu reiese din aprecierile de fapt pe care se întemeia ordonanța atacată, punctul 1 de mai sus. În aceste împrejurări, prezentul litigiu nu este în stare de judecată. Prin urmare, este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice pentru a se pronunța din nou cu privire la acțiune.

Întrucât cauza este trimisă Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare, se impune soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri de recurs.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

9 iulie 2013 ( *1 )

Hotărâre

Situația de fapt

Procedura în primă instanță și ordonanța atacată

Recursul la Tribunal

Reexaminarea de către Curte

Cu privire la cauza trimisă spre rejudecare după reexaminare

Procedura

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea noțiunii „termen rezonabil” pentru introducerea acțiunii în primă instanță și în special pe încălcarea principiului proporționalității, precum și pe încălcarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă

Cu privire la trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice

Cu privire la cheltuielile de judecată

Anexă