Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 19 ianuarie 2012.#Tiantian Shang împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).#Marcă comunitară — Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative justing — Marca națională figurativă anterioară JUSTING — Revendicarea seniorității mărcii naționale anterioare — Lipsa de identitate între semne — Articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009.#Cauza T‑103/11.

La 26 iunie 1999, reclamanta, doamna Tiantian Shang, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:

Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri: — clasa 18: „Piele și imitații de piele, produse din aceste materiale neincluse în alte clase; piei de animale; geamantane și valize; umbrele și bastoane; bice și articole de șelărie”; — clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole pentru acoperirea capului”.

Concomitent, reclamanta a formulat la OAPI, în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009, o cerere prin care revendica senioritatea următoarei mărci figurative anterioare, înregistrată în Italia sub numărul 1217303:

Prin decizia din 1 iunie 2010, examinatorul a respins cererea de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare.

La 22 iulie 2010, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei examinatorului, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009).

Prin Decizia din 14 decembrie 2010 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a OAPI a respins calea de atac. În special, camera menționată a considerat că marca comunitară solicitată și marca națională anterioară nu erau identice, întrucât reprezentările lor grafice erau diferite nu numai în ceea ce privește caracterele tipografice ale elementului verbal „justing”, ci și în ceea ce privește elementele lor figurative și poziția diferitelor componente ale semnelor.

Reclamanta solicită Tribunalului: — anularea deciziei atacate; — reformarea deciziei atacate și admiterea cererii de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare; — cu titlu subsidiar, admiterea cererii de revendicare a seniorității elementului verbal al mărcii naționale anterioare, respectiv a termenului „justing”; — obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

OAPI solicită Tribunalului: — respingerea acțiunii; — obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive întemeiate, primul, pe încălcarea și pe interpretarea greșită a articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009, al doilea, pe încălcarea Directivei 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale (JO L 289, p. 28, Ediție specială, 13/vol. 24, p. 106) și al treilea, pe notorietatea mărcii naționale anterioare.

Reclamanta reproșează camerei de recurs că a interpretat în mod restrictiv articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, camera de recurs ar fi interpretat dispoziția menționată fără să țină seama de contextul acesteia, și anume un sistem de protecție a mărcilor împotriva riscurilor de confuzie cu mărci identice sau similare. În această privință, camera de recurs ar fi trebuit să țină seama de faptul că elementul verbal „justing” al mărcii comunitare și cel al mărcii naționale anterioare sunt identice, fără ca folosirea de caractere tipografice diferite în cadrul celor două mărci să poată modifica această constatare. În plus, identitatea produselor acoperite de cele două mărci în cauză ar fi absolută și nu ar fi fost pusă la îndoială de camera de recurs. În sfârșit, în ceea ce privește elementele figurative ale mărcilor în cauză, diferențele dintre ele ar trebui reașezate în contextul unui „proces de evoluție grafică” a mărcii naționale anterioare, care nu ar fi pus în niciun fel în discuție „unicitatea mărcii”, marca rămânând astfel aceeași.

OAPI contestă argumentele reclamantei.

Articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede: „Titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaționale care produce efecte într-un stat membru, care depune o cerere pentru înregistrarea unei mărci identice ca marcă comunitară pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată o marcă anterioară, poate să se prevaleze pentru marca comunitară de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce privește statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.”

Pentru a se admite cererea de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare în vederea înregistrării ca marcă comunitară trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: marca națională anterioară și marca comunitară trebuie să fie identice, produsele sau serviciile pentru care s-a solicitat înregistrarea mărcii comunitare trebuie să fie identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată marca națională anterioară și titularul mărcilor în cauză trebuie să fie același.

În speță, nu se contestă că produsele pentru care s-a solicitat înregistrarea mărcii comunitare sunt identice cu cele acoperite de marca națională anterioară. De asemenea, părțile nu contestă că mărcile în cauză au același titular.

În ceea ce privește identitatea mărcilor, trebuie amintit că un semn este identic cu o marcă în cazul în care reproduce, fără modificări sau adăugiri, toate elementele din care este constituită această marcă sau în cazul în care, în ansamblul său, conține diferențe atât de nesemnificative încât pot trece neobservate în percepția unui consumator mediu (Hotărârea Curții din 20 martie 2003, LTJ Diffusion, C-291/00, Rec., p. I-2799, punctul 54).

Condiția identității dintre semn și marcă trebuie interpretată restrictiv având în vedere consecințele pe care le implică o astfel de identitate. În speță, potrivit articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, în cazul în care titularul mărcii comunitare a cărui cerere de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare a fost admisă ar renunța la marca anterioară sau ar lăsa-o să se stingă, va putea să beneficieze în continuare de aceleași drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată.

Prin urmare, camera de recurs a reținut în mod întemeiat o interpretare strictă a articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

În această privință, trebuie respins argumentul invocat de reclamantă, potrivit căruia articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009 ar trebui să se aplice și în cazul mărcilor similare, tot astfel cum protecția mărcilor împotriva riscurilor de confuzie privește de asemenea mărcile similare. Astfel, contrar dispozițiilor Regulamentului nr. 207/2009 care au ca obiectiv protecția mărcilor împotriva riscului de confuzie cu mărci identice sau similare, articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009 privește doar mărcile identice și nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la mărcile similare. Or, Tribunalul nu poate modifica textul articolului 34 din regulamentul menționat prin substituirea condiției identității mărcilor cu cea a similitudinii.

Așadar, în cauză trebuie să se verifice dacă marca comunitară solicitată și marca națională anterioară sunt identice.

Cele două mărci figurative sunt compuse dintr-un element verbal „justing” și din elemente figurative. Trebuie subliniat, astfel cum a observat și camera de recurs la punctul 12 din decizia atacată, că elementul verbal „justing” este reprodus cu caractere tipografice diferite pentru fiecare marcă în parte. În cazul mărcii naționale anterioare, caracterele utilizate sunt caractere tipografice cu font normal, în timp ce în cazul mărcii comunitare solicitate au fost utilizate caractere gotice care conferă termenului „justing” o caracteristică grafică și stilistică distinctă.

În plus, elementele figurative ale celor două mărci sunt diferite. Astfel, în cazul mărcii naționale anterioare, de o parte și de alta a elementului verbal figurează simbolurile care reprezintă cele două sexe, în timp ce în cazul mărcii comunitare solicitate elementul figurativ, poziționat deasupra elementului verbal, reprezintă un inel înconjurat de raze, care conține litera „j”.

Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că camera de recurs a considerat în mod întemeiat că mărcile nu erau identice și că, în consecință, nu putea fi admisă cererea de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare pentru marca solicitată.

În această privință, argumentul reclamantei prin care aceasta tinde să explice diferențele dintre mărci printr-un „proces de evoluție grafică” nu poate fi de natură să repună în discuție această concluzie. Astfel, mărcile ar fi putut fi considerate identice doar în cazul în care, potrivit jurisprudenței amintite la punctul 16 de mai sus, diferențele ar fi fost atât de nesemnificative încât ar fi trecut neobservate în percepția consumatorului, situație care nu se regăsește în cauză dată fiind reprezentarea grafică foarte diferită a celor două mărci.

Având în vedere cele ce precedă, primul motiv trebuie respins.

Reclamanta susține că pentru a stabili dacă cele două mărci trebuie să fie considerate identice este necesară raportarea la articolul 4 din Directiva 98/71, potrivit căruia „[d]esenele sau modelele industriale sunt considerate identice în cazul în care caracteristicile lor sunt diferite doar în privința unor detalii nesemnificative”. Potrivit reclamantei, aceasta înseamnă că două mărci sunt identice atunci când elementele lor esențiale, și anume cele care permit publicului să le identifice, sunt identice.

Potrivit reclamantei, ar trebui să se observe că, din punctul de vedere al unui „posibil risc de confuzie”, cele două mărci ar trebui considerate, dacă se evită o „rigoare superfluă”, ca fiind o marcă unică ținând seama de identitatea produselor, a elementului verbal și a titularului, de „senioritatea faptică” și de „amestecul și/sau de evoluția clară a unor semne absolut compatibile”.

OAPI contestă argumentele reclamantei.

Mai întâi, trebuie subliniat că dispozițiile Directivei 98/71 nu se aplică în cauză, întrucât acestea privesc desenele și modelele industriale.

În orice caz, trebuie observat că articolul 4 din Directiva 98/71 și jurisprudența Curții menționată la punctul 16 de mai sus definesc noțiunea de identitate în mod similar.

Pe de altă parte, argumentele reclamantei dezvoltate în cadrul acestui motiv reiau, în esență, aceleași elemente ca cele menționate în cadrul primului motiv. Astfel, reclamanta încearcă să demonstreze că mărcile în cauză sunt identice în ceea ce privește elementele lor esențiale, și anume elementul verbal „justing”, și că diferențele sunt doar rezultatul unui „proces de evoluție grafică” pe care Tribunalul trebuie să îl ia în considerare pentru a constata identitatea mărcilor.

Trebuie subliniat că interpretarea noțiunii de identitate reținută de reclamantă nu este corectă, întrucât reduce această noțiune, în vederea susținerii cererii sale, la elementele esențiale ale semnelor, omițând faptul că nu există identitate între semne decât atunci când diferențele dintre ele sunt minime, situație care nu se regăsește în cauză, cu toate că elementele verbale ale mărcilor sunt aceleași. În ceea ce privește restul argumentelor reclamantei, este suficient să se facă trimitere la aprecierea Tribunalului din cadrul examinării primului motiv.

Argumentul reclamantei potrivit căruia orice modificare grafică a logoului mărcii ar fi interzisă în cazul în care Tribunalul nu ar admite că a existat o evoluție a acestuia nu poate fi primit. Astfel, în prezenta cauză, problema care se ridică nu este aceea de a pune în discuție posibilitatea titularului unei mărci de a modifica marca din punct de vedere grafic, ci aceea de a stabili dacă reclamanta poate revendica senioritatea mărcii sale naționale anterioare. Or, în acest domeniu, criteriile au fost prevăzute în mod clar la articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009 și acestea sunt de strictă interpretare, astfel cum s-a stabilit la punctul 18 de mai sus. În speță, una dintre condițiile revendicării seniorității mărcii naționale anterioare prevăzute la articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009, și anume identitatea mărcilor, nu este îndeplinită. Așadar, cererea reclamantei nu poate fi admisă.

Reclamanta pretinde că o interpretare contrară interpretării sale ar face inutilă orice formă de protecție, întrucât ar permite oricui să înregistreze o marcă identică care cuprinde o diferență grafică minimă, susținând că lipsa coincidenței perfecte a elementelor grafice constituie un motiv întemeiat pentru a considera că marca este diferită și originală.

Acest argument nu poate fi convingător, întrucât mecanismele de protecție prevăzute de Regulamentul nr. 207/2009 permit titularului unei mărci să obțină o protecție împotriva mărcii unui terț care este asemănătoare cu marca sa și întrucât, potrivit unei jurisprudențe consacrate, aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență a factorilor luați în considerare și în special a similitudinii mărcilor și a celei a produselor sau serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr-un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea Curții din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, Rec., p. I-5507, punctul 17, și Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Mast-Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și altele), T-81/03, T-82/03 și T-103/03, Rec., p. II-5409, punctul 74].

Având în vedere cele ce precedă, al doilea motiv trebuie respins.

Reclamanta susține că „răspândirea” mărcii naționale anterioare ar trebui să permită recunoașterea unei protecții în favoarea mărcii respective, independent de înregistrarea acesteia.

Reclamanta precizează că își rezervă dreptul de a formula o acțiune în anulare împotriva persoanei care a depus, la 11 mai 2009, o cerere de înregistrare ca marcă internațională a mărcii verbale JUSTING cu desemnarea Uniunii Europene, anterior cererii sale de înregistrare a mărcii comunitare, însă ulterior datei de depunere a mărcii sale naționale anterioare.

OAPI contestă argumentele reclamantei.

Trebuie subliniat, astfel cum a observat și camera de recurs la punctul 13 din decizia atacată, că intenția reclamantei de a formula o acțiune împotriva persoanei care a obținut înregistrarea mărcii verbale JUSTING ca marcă internațională cu desemnarea Uniunii Europene nu este un criteriu relevant în procedura de revendicare a seniorității unei mărci naționale anterioare.

În plus, articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009 nu stabilește nicio legătură între revendicarea seniorității unei mărci naționale anterioare și notorietatea acesteia.

Al treilea motiv trebuie, așadar, respins ca inoperant.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea reclamantei prin care aceasta solicită admiterea în parte a revendicării seniorității pentru elementul verbal „justing” din cadrul mărcii naționale anterioare, trebuie observat că posibilitatea de a se prevala de senioritatea unei părți din marca națională anterioară nu este prevăzută la articolul 34 din Regulamentul nr. 207/2009. Or, astfel cum s-a arătat anterior, articolul 34 din regulamentul menționat este de strictă interpretare și, prin urmare, Tribunalul nu poate să admită o astfel de cerere.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de reclamantă nu a fost admis, nici în susținerea cererii în anulare, nici în susținerea cererii în reformare, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

19 ianuarie 2012 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea și pe interpretarea greșită a articolului 34 din Regulamentul nr. 207/2009

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea Directivei 98/71

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe notorietatea mărcii naționale anterioare

Cu privire la cheltuielile de judecată